un blog despre animale de companie

Trei pași importanți pentru a avea un puiuț sănătos.

in Caini/Infografice/Stiai ca? Scris de

În general, puii pot fi scoși din cuib după 7-8 săptămâni de viață. Aceștia, ca și copiii, au nevoie de multă atenție, îngrijire medicală de specialitate, o alimentație sănătoasă, socializare și dresaj și multă dragoste.

Importanța controalelor medicale de specialitate

La fel ca oamenii, câinii primesc de la mama, transplacentar și prin alăptare, un nivel minim de imunitate (imunitate maternă).

Vaccinările nu pot stimula în mod eficient sistemul imunitar al cățelușului până când această imunitate maternă nu se va pierde.

Deoarece imunitatea maternă scade lent în timp, puii ar trebui vaccinați la fiecare 2 – 3 săptămâni, până la vârsta de aproximativ 4 luni. Acest lucru asigură protecția puilor la scurt timp după dispariția protecției materne. Restrângerea accesului la câinii nevaccinați și/sau interzicerea scoaterii acestora afară până la administrarea completă a vaccinurilor este importantă pentru a evita îmbolnăvirile, care, de cele mai multe ori, sunt mortale.

Parazitozele intestinale sunt cele mai frecvente la pui. Larvele trec adesea prin placenta sau laptele matern, de la mamă la pui. Viermii sunt atât de frecvenți în rândul puilor încât aceștia trebuie adesea tratați cu un antiparazitar cu spectru larg, ca o măsură preventivă de rutină.

Dieta

Alimentația corectă este importantă pe tot parcursul vieții unui câine și deosebit de critică în timpul copilăriei. Este dificil pentru cățelușii în creștere să ia în cantitate suficientă calorii, grăsimi, proteine, vitamine și minerale pentru a răspunde nevoilor lor de creștere și dezvoltare rapidă. Puii au nevoie de o hrană de bună calitate, specială pentru vârsta lor, împărțită în mai multe mese zilnice. Numărul hrănirilor zilnice poate fi scăzut treptat, pe măsură ce cățelul îmbătrânește, dar hrănirea cu o dietă specială pentru pui ar trebui să continue până la vârsta adultă, care este la aproximativ 9-12 luni, la majoritatea câinilor, dar până la 2 ani, la rasele uriașe.

Socializarea și dresajul

Cea mai timpurie lecție pe care trebuie să o învețe cățelul este unde să-și facă nevoile. Cu răbdare, persistență și consecvență, dresajul casnic durează, de obicei, doar câteva săptămâni. Cheia este să scoți cățelul afară/pus pe covorașul special, în momentele în care ei au nevoie în mod natural și să-i laudăm cu entuziasm atunci când fac acest lucru. Stabilirea unei zone desemnate pe care cățelul o poate asocia cu “toaleta” poate fi de ajutor. Dacă se întâmplă accidente, duceți-l în zona special amenajată/afară și lăudați-l dacă își face nevoile acolo. Pedeapsa, cum ar fi frecarea nasului unui câine în urină sau fecale, poate avea un efect negativ asupra antrenamentului.

Toți câinii ar trebui să învețe să acorde atenție și să răspundă tuturor celor din gospodărie. Învățarea câinilor tineri comenzi de ascultare de bază: “șezi”, “culcat”, “jos”, “aici”, “la picior” etc. cresc controlul pe care îl aveți asupra câinelui dvs., ceea ce poate preveni situațiile potențial periculoase (cum ar fi fuga sau alergarea pe stradă).

Câinii au o perioadă de socializare timpurie, cu o vârstă cuprinsă între 2 și 4 luni. În acest timp, ei învață mai ușor să accepte oameni noi, locuri, animale și alte experiențe. Oferind câinelui dvs. o experiență pozitivă, cu evenimente noi, în această perioadă, puteți ajuta la reducerea șanselor de comportament fricos și la prevenirea altor probleme mai târziu în viață.

Există multe surse de informare pentru creșterea și formarea puiuților, însă trebuie să vă consultați în permanență și cu un specialist în domeniu. Sunt mulți formatori locali, care oferă servicii de socializare și ascultare. Clasele de socializare pot începe încă de la 8 săptămâni, pe când clasele de ascultare încep de la o vârstă cuprinsă între 4 și 6 luni. În general, antrenamentul ascultării este o activitate pe care stăpânul și câinele o învăță împreună. Dresorul te învață să îți înveți câinele. Durează doar câteva ore pe săptămână, este în general distractiv, atât pentru tine cât și pentru animalul tău de companie, și poate stabili un comportament bun și o legătură familială puternică pentru toată viața câinelui tău.

 

 

Surse: https://msdmnls.co/2OrMS7a

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

Cele mai recente din Caini

Rasa de Câini Whippet

  Informaţii generale: Rasa de câini Whippet sunt de dimensiuni mici, asemănători
Mergi Sus