un blog despre animale de companie

Tag archive

lesă

Rasa de Câini Azawakh

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de câini Azawakh face parte din categoria câinilor de vânătoare, având foarte bine dezvoltată capacitate de a lua urma vânatului. Este o rasă de tip Afro-Asiatică, originară din Mali, Nigeria și Burkina Faso. Fiind crescuți în zona Sahel din deșertul Sahara, acești câini au fost denumiți după Valea Azawakh, care înseamnă ”pământul de la nord”. Sunt paznicii, vânătorii și companionii triburilor de Tuaregi, precum și alte triburi din sudul Sahelului. Rasa a fost importată pentru prima dată în Iugoslavia la începutul anilor 1970 de către Dr Pecar, un diplomat Yugoslav, care muncea în Burkina Faso. Câinii aceștia nu puteau fi cumpărați, motiv pentru care dr Pecar a primit masculul său ca și dar de la nomazi. Mai târziu a obținut și o femelă Azawakhs după ce și-a oferit serviciile de vânător, omorând un elefant care teroriza tribul. Soldații francezi, precum și civilii au jucat de asemenea un rol important în exportul acestor câinii în Europa. Câinii Azawakh și-au făcut debutul în America la jumătatea anilor 1980. Primii pui au fost obținuți în 31 Octombrie 1987, de către Gisela Cook-Schmidt. Acești primi câini Azawakh Americani au fost de culoare roșie sau maro și cu pete albe. Primii câini pătați au ajuns în America în anul 1989, iar primii pui pătați obținuți au fost în 27 Noiembrie 1990 de către Deb Kidwell. La jumătatea anilor 1990, un mascul parțial colorat a fost importat din Burkina Faso. Istoria în cadrul showurilor de profil a început imediat ce câinii Azawakh au

 Nume: Azawakh

Originea:  Mali, Nigeria, Burkina Faso

Grupa: Câini de vânătoare

Inaltime: Femela 58 – 68 cm, Mascul 63 – 73 cm

Greutate: între 15 și 25 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 13 ani

Culoare: culoarea nisipului, roșu închis cu pete albe

Temperament:  Nu sunt câini care să se lipească de oameni. Sunt mulțumiți în general să știe că sunt alături de familia lor și nu au nevoie de foarte mult contact fizic. Câinii Azawakhs sunt atenți și protectivi cu familia lor și cu proprietatea în care trăiește.

Dresaj:  Pedepsele sau alte metode mai dure nu vor ține la acest câine mândru și independent. Începeți să dresați câinele încă de când este mic, dacă se poate din prima zi de când ajunge acasă. Chiar și la opt săptămâni este capabil să absoarbă tot ceea ce îl învățați.

Caracteristici distinctive: Structura sa osoasă, precum și cea musculară este ușor vizibilă sub pielea fină și întinsă. Acest câine are un corp dreptunghiular dar cu latura mai lungă pe verticală datorită picioarelor sale. Mersul acestui câine denotă agilitate și ușurință.

ajuns în Europa. Au fost prezentați pentru prima dată la începutul anilor 1970 ca și varietate pentru rasa Sloughi. În 1 Ianuarie 1981, au fost acceptați ca și rasă bona fide și au fost denumiți ”Sloughi-Azwakhs”. În anul 1986, câinii din rasa Azwakh au fost recunoscuți ca și rasă unică, moment în care s-a renunțat și la cuvântul Soughi din denumirea rasei. În America, câinii Azawakh sunt recunoscuți de către United Kennel Club, de International All Breed Kennel Club of America, de States Kennel Club, de American Rare Breed Association și de multe alte cluburi. Până în anul 2011, rasa de câini Azawakh a reușit să avanseze până la grupa Diverse, putând să participe la toate evenimentele permise pentru această grupă. Asociația Americană Azawakh este clubul părinte al acestei rase în America. Din păcate, în cadrul showurilor de profil, această rasă poate să fie prezentată doar în culorea nisipului, roșu închis și pătat. Orice altă culoare înseamnă descalificare. Istoria lor ca și câini pentru scenă este încă la începuturi, dar trebuie să i se recunoască prezența sa regală.

Descriere fizică:

Caracteristici generale:Câinele din rasa Azawakh este un câine elegant, cu picioare lungi, ceea ce lasă impresia de o finețe exemplară. Structura sa osoasă, precum și cea musculară este ușor vizibilă sub pielea fină și întinsă. Acest câine are un corp dreptunghiular dar cu latura mai lungă pe verticală datorită picioarelor sale. Mersul acestui câine denotă agilitate și ușurință. Prezintă un anumit tip de elganță, elasticitate chiar și când atunci când merge la pas. Când este la galop, acest câine lasă impresia că plutește fără niciun efort deasupra solului.
Corp:Este un câine care atinge o înălțime între 58 – 68 cm pentru femele și 63 – 73 pentru masculi. Greutatea este între 15 și 25 kg. Gâtul îi este lung, elegant și muscular, ușor arcuit. Spatele îi este drept și ușor ridicat înspre șolduri. Pieptul îi este bine dezvoltat ca și lungime și adâncime, dar fără să atingă nivelul genunchilor. Coastele îi sunt lungi, vizibile și ușor curbate în jos înspre stern.
Cap:Craniul îi este aproape drept, mai degrabă alungit. Lățimea craniului ar trebui să fie mai mică de jumătate din lungimea capului. Zona occipitală este pronunțată. Botul îi este lung, drept și ușor ascuțit. Culoarea nasului este asemănătoare cu culoarea blănii.
Urechile:Sunt așezate destul de sus. Fiind destul de largi la bază, urechile sunt mereu căzute aproape de craniu. Forma lor este de triunghi, cu vârful ușor rotunjit. Baza urechilor crește atunci când câinele este atent.
Ochii:Au forma de migdală și sunt destul de mari. Culoarea ochilor este asemănătoare cu culoarea blănii.
Coada:Este așezată jos, fiind subțire, alungită și ascuțită. Lungimea cozii ar trebui să fie până sub genunchi. Este acoperită cu același tip de păr ca și pe restul corpului. Este ținută în jos, cu vârful ușor ridicat.
Blana:Părul este scurt, ajungând aproape să nu aibă deloc în zona burții. Culoarea este în general cea a nisipului sau roșu închis, cu pete albe. Este acceptată și varianta pătată.

 

Personalitate:

Câinii din rasa Azawakh se atașează puternic de o singură persoană sau familie, arătându-le doar acestora că este afectuos, blând și jucăuș. Puii trebuie să fie plasați în case încă de la o vârstă fragedă pentru a se adapta la acest mediu. Pentru un câine mai în vârstă care trebuie să facă o astfel de schimbare poate să fie mult mai dificil. Nu sunt câini care să se lipească de oameni. Sunt mulțumiți în general să știe că sunt alături de familia lor și nu au nevoie de foarte mult contact fizic. Câinii Azawakhs sunt atenți și protectivi cu familia lor și cu proprietatea în care trăiește. Majoritatea câinilor de vânătoare nu au acest instinct de protejare, dar Azawakh vor lătra la orice străin, vocea lor fiind destul de intimidantă. Persoanele care nu fac parte din familie vor fi întâmpinate cu o atitudine care variază de la indiferență la o ușoară prietenie. Oricât de multă socializare ar primi, câinele din rasa Azawaks nu va fi niciodată prieten cu oricine îi iese în cale. Nu este stilul său. Este un câine rezistent, cu o toleranță ridicată la durere. Este dificil de văzut dacă un câine Azawakh a fost rănit sau este bolnav. Trebuie din când în când să îi verificați cu atenție corpul pentru a nu avea vreo unghie scoasă, vreo tăietură sau orice altfel de rană care ar face pe oricare alt câine să plângă și să urle neîncetat. Cu toate că este ideal să aveți o curte închisă cu un gard, câinele din rasa Azawakh nu va face exerciții de unul singur. Este necesar să îl duceți la o alergare de jumătate de oră sau chiar o plimbare pentru a vă asigura că își va menține corpul muscular și elegant. După această ieșire, va fi mai mult decât încântat să stea liniștit pe canapea tot restul zilei. Câinii Azawakhs au un instinct natural de a urmări prada. Dacă vreți să stea cuminți în jurul altor câini sau a pisicilor, aceștia trebuie să fie crescuți împreună de la o vârstă fragedă. Chiar și așa, nu este indicat să îi lăsați singuri, nesupravegheați. Trebuie totuși să țineți cont de faptul că un câine Azawakh care se înțelege bine cu câinii și pisicile din curtea voastră nu va face la fel cu animalele din curtea vecinului. Copiii care aleargă în apropierea acestui câine pot de asemenea să fie urmăriți. Un câine Azawakh care a pus ochii pe o pradă are doar un singur gând în minte și va face tot posibilul pentru a prinde acea pradă. Are o viteză impresionantă și o rezistență de invidiat.

Dresaj

Câinii din rasa Azawakh sunt foarte inteligenți și învață foarte repede. Trebuie să fie dresați cu ajutorul mesajelor și recompenselor pozitive. Pedepsele sau alte metode mai dure nu vor ține la acest câine mândru și independent. Începeți să dresați câinele încă de când este mic, dacă se poate din prima zi de când ajunge acasă. Chiar și la opt săptămâni este capabil să absoarbă tot ceea ce îl învățați. Nu așteptați până ajunge să aibă 6 luni pentru a începe dresajul pentru că va fi deja mult prea încăpățânat și independent. Dacă este posibil, trebuie să îl duceți la clase de dresaj începând cu săptămâna 10. De asemenea, socializarea ar trebui să fie cuvântul de bază în cazul acestui câine. Trebuie să țineți cont și de faptul că multe astfel de clase de dresaj cer ca toți câinii să fie cu vaccinurile la zi – ceea ce de altfel recomandă și medicii veterinari. Pe lângă dresajul formal, puteți să începeți să vă dresați câinele acasă și să îl expuneți în multe situații de socializare. Vorbiți cu crescătorul de câini, descrieți-i exact ceea ce vreți să obțineți de la câinele vostru și dacă este posibil, solicitați-i asistență în alegerea unui cățel. Crescătorii văd cățeii în fiecare zi și pot să facă recomandări bazate pe stilul și personalitatea voastră.

Toaletaj:

Dacă vreți să aveți un câine cu o blană care este ușor de îngrijit, atunci câinele din rasa Azawakh este exact ceea ce aveți nevoie. Necesită o periere săptămânală și o baie ocazională dacă se aruncă în ceva murdar.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa de câini Azawakh este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– stenoza aortică reprezintă obstrucția fluxului sanguin prin valvele aortice. În timp, ventricului stâng se va dilata, ceea ce va duce la decompensarea cardiacă și la dezvoltarea insuficienței cardiace congestive;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

Osteochondrosis Dissecans (OCD) este o afecțiune ce apare la câinii de talie mare ce cresc rapid, unde unele cartilaje din încheieturi nu se formează corespunzător. Hrănirea câinelui într-o manieră corectă și echilibrată poate ajuta la dezvoltarea sănătoasă a încheieturilor. Cu toate acestea, însă, mulți câini au nevoie de intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea cartilagiilor anormale;

– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana;

– distichiasis este o cataractă ereditară, care presupune creşterea unui rând suplimentar de pleoape. Această afecţiune vine în completarea unor boli de inimă, fiind greu de observat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Totul despre Alpaca – noul animal de companie – partea a II-a

Animale Salbatice Scris de

Te întrebi dacă poți să ai un animal Alpaca acasă, ca și animal de companie? Răspunsul este cu siguranță DA! Animalele Alpaca sunt tot mai des întâlnite în ferme și chiar în casele oamenilor în ultimii ani. Motivele pentru care acest lucru se întâmplă sunt disecate în continuare.

Dar înainte de a vă povesti despre Alpaca și comportamentul lor, vrem să vă facem cunoștință cu unul dintre cei mai cunoscuți polițiști ai țării noastre, Marian Godină. În articolul de pe site-ul său, www.mariangodină.ro, acesta povestește ”Cum am ajuns să avem o alpaca” – este o lectură interesantă și o poveste frumoasă totodată.

 

Generalițăti despre Alpaca

Animalele Alpaca sunt niște animale sociale care trăiesc în turme și în grupuri de familii care sunt formate din un mascul, o femelă și puii lor. Sunt niște animale blânde, curioase, inteligente și mereu dornice să descopere lucruri noi. Deoarece în sălbăticie sunt victimele prădătorilor cum ar fi Pumele, Alpaca au devenit niște animale precaute și nervoase atunci când simt o amenințare posibilă. Le place să aibă spațiul lor și s-ar putea să nu le placă să vadă un alt animal Alpaca sau un om care se apropie, mai ales din spate. Își anunță turma dacă observă ceva neobișnuit scoțând niște sunete ascuțite, puternice. Dacă sunt nevoite să se apere, turmele de Alpaca atacă folosindu-și picioarele din față, dar și scuipând și lovind cu picioarele din spate. Deoarece labele picioarelor au la bază pernițe, asemenea pisicilor, loviturile lor nu sunt foarte dureroase, dar cu siguranță vor lăsa urme.

 

Caracteristici comportamentale ale animalelor Alpaca

  1. Scuipatul. Nu toate animalele Alpaca scuipă, dar toate au această capacitate. Totuși, acest scuipat poate să fie doar mult aer și cu puțină salivă, sub formă de avertisment. Dar de obicei, Alpaca scuipă aducând la suprafață acizii din stomac și îl proiectează înspre țintele lor. După ce folosesc această metodă de protecție, Alpaca va avea buza de jos lăsată și gura îi va fi oarecum searbădă – aceste efecte se datorează acidului din stomac.
  2. Contactul fizic. Odată ce se familiarizează cu persoanele din jurul lor, Alpaca se vor lăsa să fie mângâiate pe spate și pe gât. Veți putea să munciți cu ele și să le dresați. Pot chiar să învețe să mănânce din mână. Totuși, trebuie să țineți cont că animalelor Alpaca nu le place să fie prinse în brațe. Odată învățate cu socializarea, unele Alpaca vor tolera să fie mângâiate peste tot corpul, dar adeseori vor continua să opună rezistență atunci când vine vorba de atingerea picioarelor sau a abdomenului.
  3. Igiena. Alpaca își controlează dezvoltarea paraziților intestinali folosind o zonă comună pentru acumularea bălegarului, loc în care nu vor mânca niciodată. În habitatul lor natural, mai ales acolo unde hrana nu este abundentă, aceasta este o metodă eficientă de a-și proteja zona verde. Din păcate, femelele au obiceiul de a se aduna toate într-o linie dreaptă și de a-și face nevoile în același timp, ceea ce ocupă destul de mult spațiu. Totodată, animalelor Alpaca le place să se scalde în nisip și chiar dacă zona îngrădită în care le țineți nu are nisip, aceștea vor găsi o zonă în care să își facă un loc de scăldat.
  4. Dresajul. Animalele Alpaca sunt perfecte pentru dresaj, putând chiar să fie dresate de către copii folosind un ham. Atunci când dresați o Alpaca, veți putea să ajungeți în punctul în care aceasta va sări peste obstacole, va ocoli baloți de fân, va merge pe poduri și chiar vor sări mici garduri. Trebuie doar să le oferiți recompense și să le învățați cu socializarea încă de când sunt mici.
  5. Sunetele. Sunetele pe care animalele Alpaca le scot variază de la un individ la altul, dar în general se aude un fel de murmur. Acest murmur este în general un sunet de liniștire, de calmare, anunțând astfel ceilalți membri ai turmei că totul este în ordine. Atunci când sunt în pericol, Alpaca scot niște sunete înalte, aproape ca un strigăt. Această reacție poate să fie scoasă la iveală și la apariția altor animale. Când două animale se luptă, aceștia totodată scot sunete ascuție, asemenea unor strigăte, menite să își intimideze adversarul. Lupta determină dominanța în cadrul turmei, dreptul de a se împerechea cu femelele din grup și este în general generată din cauza acumulării de testosteron. Din acest motiv, în general masculii sunt ținuți separați.
  6. Sunt de ajutor. Alpaca este un gardian excelent pentru alte turme de animale cum ar fi vacile, oile sau caprele. Pot să trăiască alături de alte animale domestice, în mare parte pentru că acestea nu le intimidează. Sunt de asemenea capabile să țină altă animale de pradă la distanță, cum ar fi coioții, sconcșii și nevăstuicile. Ca și bonus, animalul Alpaca poate să vă ajute cu menținerea gazonului pentru că, spre deosebire de oi, Alpaca mușcă firul de iarbă de la bază, nu îl smulge. Totodată, Alpaca poate să fie folosită pe post de transportor atunci când mergeți într-o drumeție.

După cum vedem, Alpaca sunt niște animale ușor de întreținut și cu o personalitate care le permite să fie considerate animale de companie. Sunt într-adevăr destul de mari, dar pentru crescătorii de animale sau pentru o fermă, acestea fac notă discordantă cu restul animalelor.

Este o plăcere să ai un prieten blănos în apropiere și mai ales unul care se lasă mângâiat, dresat și care este și un gardian excelent.

 

 

Rasa de Câini Wirehaired Pointing Griffon

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de câini Wirehaired Pointing Griffon a fost dezvoltată în Olanda, la finalul sec XIX, ca urmare a unor mari eforturi experimentale ale lui Eduard Korthals în apropiere de Haarlem, Olanda. Fiul unui bogat bancher și crescător de vite, Korthals, decide să dezvolte o nouă rasă de câini sportivi care excelează în munca alături de un vânător pe jos, fiind echipat atât pentru urmărire, pentru speriat vânatul și pentru aducerea vânatului  pe orice tip de teren și climat, inclusiv apă. În anul 1874, tânărul Korthals a cumpărat o femelă griffon de 7 ani pe nume Mouche, care avea calități extraordinare de vânătoare atât în pădure cât și în câmp. Pe perioada următorilor trei ani, Korthals a achiziționat încă cinci câini de vânătoare: Janus (avea o blană lânoasă), Junon (o femelă care avea o blană scurtă) și Hector, Satan și Banco (care aveau blana lânoasă). Prin mai multe încrucișări între acești șase câini și urmașii lor, Korthals a creat fundația unei rase care a devenit cunoscută ca fiind un câine de muncă cu un nas foarte bun și cu abilitatea de a lua urma și a aduce vânatul. La un moment dat, Korthals s-a mutat în Germania, unde a continuat eforturile sale de a crea noua rasă de griffon. A achiziționat câțiva câini noi, cu diverse tipuri de blană, mai multe tipuri și talente. Intenția lui clară era de a îmbunătăți blana, plăcerea de a sta în apă, inteligența și dispoziția generală a acestui câine. Mulți cunoscători cred că spanieli, setteri, pointers și Otterhounds au fost folosiți în crearea acestei

 Nume: Wirehaired Pointing Griffon

Originea:  Olanda

Grupa: Câini de vânătoare

Inaltime: Femela 50 – 55 cm, Mascul 55 – 60 cm

Greutate: între 22 și 27 kg

Speranta medie de viata: până la 11 – 13 ani

Culoare: gri cu pete maro

Temperament:  Un câine Griffon plictisit este un câine distructiv. Le place să vâneze și sunt capabili să muncească ore întregi în teren și pe orice fel de vreme. Sunt de asemena niște înotători foarte buni și le place să recupereze animalele din apă.

Dresaj:  Dresajul ar trebui să fie făcut cu ajutorul a multor recompense și bunătăți, dar realizat cu un aer încrezător. Socializarea ar trebui să înceapă devreme, astfel că nu va mai simți frică față de alte persoane sau situații.

Caracteristici distinctive: Blana este una dintre trăsăturile caracteristice la această rasă. Este dublă. Blana exterioară este de lungime medie, dreaptă și sârmoasă, niciodată blănoasă sau cârlionțată. Textura dură permite protecție împotriva vremii.

rase. Griffon hound și German Shorthair Pointer sunt de asemenea contribuitori la dezvoltarea rasei lui Korthals, pe care în final a denumit-o Wirehired Pointing Griffon. În mai puțin de două decade, Korthals a creat un câine care putea să ia urma, să sperie vânatul și să îl aducă la vânător pe orice tip de teren și chiar și în apă. Tot el a fost cel care a ajutat la scrierea standardului rasei, iar în anul 1890 a fost recunoscut de către casa regală a Germaniei pentru succesele sale cu privire la această nouă rasă. Mai târizu, Korthals a început să călătorească mult, o muncă plătită de un nobil Francez, Ducele de Penthievre, și a profitat de aceasă ocazie pentru a-și promova câinii ori de câte ori exista o persoană dispusă să îl asculte. Acest lucru a dus la apariția unor discuții cu privire la originea rasei, dar niciodată nu i-a putut fi contestată originea Olandeză. Korthals a participat în competiții și showuri de profil cu rasa Wirehired Pointing Griffons în mai multe țări din Europa, ceea ce a dus la creșterea considerabilă a vizibilității acestei rase. Rasa a ajuns în America în anii 1800 și a fost recunoscută de către Clubul Adăposturilo Canine Americane în anul 1887 ca și membru în grupa Sportivă. Asociația American Wirehired Pointing Griffons a fost acceptată de către AKC ca și club fondator în anul 1991. Câinele Wirehaired Pointing Griffon a debutat la showul canin din Madison Square Garden în anul 1916. Este un câine bine-echilibrat, ușor de dresat și dornic să facă pe plac. Totuși, câinele din rasa Wirehaired Pointing Griffon este unul dintre cei mai buni câini de muncă, excelând cu precădere la muncile de câmp.

Descriere fizică:

Caracteristici generale:Câinele din rasa Wirehaired Pointing Griffon este un câine de mărime medie, cu un cap nobil, de formă pătrată, cu membre puternice, crescut să acopere orice tip de teren pe care vânătoarea l-ar duce. Mersul său are grația unei feline. Excelează atât la identificarea vânatului în câmp, cât și la aducerea acestuia din apă. Ușurința cu care se poate dresa, devotamentul față de familie și temperamentul prietenos îl face un câine aproape perfect.
Corp:Este un câine care atinge o înălțime între 50 – 55 cm pentru femele și 55 – 60 pentru masculi. Greutatea este între 22 și 27 kg. Gâtul îi este destul de lung, arcuit. Spatele îi este drept, așezat pe o linie dreaptă, coastele bine pronunțate și cu o adâncime semnificativă. Totuși, pieptul nu trebuie să îi fie nici prea larg, dar nici prea îngust.
Cap:Mărimea capului trebuie să fie într-o proporție excelentă cu restul corpului. Craniul este de lățime medie, cu o lungime egală de la nas la stop și de la stop la frunte. Craniul este ușor rotunjit la vârf, dar văzut din profil, capul și botul par a fi pătrate. Mustața abundentă și sprâncenele contribuie la expresia sa prietenoasă.
Urechile:Sunt de lungime medie, așezate plat și aproape de cap, destul de sus poziționate, aproape de linia ochilor.
Ochii:Îi sunt mari, largi, mai mult rotunjiți decât eliptici. Au o expresie care denotă prietenie, inteligență. Culoarea ochilor variază în gama culorilor galben și maro.
Coada:Se extinde în continuarea liniei spatelui. Poate să fie purtată drept sau să fie ușor ridicată. Este destul de scurtă.
Blana:Este una dintre trăsăturile caracteristice la această rasă. Este dublă. Blana exterioară este de lungime medie, dreaptă și sârmoasă, niciodată blănoasă sau cârlionțată. Textura dură permite protecție împotriva vremii. Blana interioară este formată din fire dese, groase, care creează o protecție superioară și rezistență la apă. Blana interioară poate să fie mai mult sau mai puțin deasă, în funcție de sezon, climat și de ciclul hormonal al câinelui. Capul prezintă niște mustăți și sprâncene bogate. Părul care acoperă urechile este destul de scurt și moale.

 

Personalitate:

Câinii din rasa Wirehaired Pointing Griffons sunt considerați superiori de către vânători, fiind niște câini rapizi, de încredere, care pot să miște vânatul și totodată să îl și aducă. Aceștia pot să vâneze pe orice tip de teren și pe orice fel de vreme. Ca și membru al familiei, Griffonul este un câine politicos, liniștit, afectuos și jucăuș. Sunt niște câini de pază alerți, care vor lătra pentru a vă anunța când cineva se apropie, dar sunt mult prea liniștiți și cuminți pentru a fi niște gardieni. Acești câini au nevoie de multă activitate, fiind perfecți pentru familiile care își petrec mult timp în aer liber. Se înțeleg bine cu copiii mai în vârstă și se pot descurca cu animalele familiei dacă sunt crescuți împreună. Câinii din rasa Wirehaired Pointing Griffons au nevoie de cel puțin o oră de exerciții viguroase în fiecare zi pentru a-și menține sănătatea, fericirea și temperamentul echilibrat. Un câine Griffon plictisit este un câine distructiv. Le place să vâneze și sunt capabili să muncească ore întregi în teren și pe orice fel de vreme. Sunt de asemena niște înotători foarte buni și le place să recupereze animalele din apă. Acasă, câinii Griffoni adoră să se joace în curte și de asemenea le place să se plimbe, să iasă la hiking și să alerge. Dacă aveți piscină, așteptați-vă să îl vedeți aruncându-se în apă, mai ales atunci când este o minge sau un băț în apă pe care le poate recupera. Câinii Wirehaired Pointing Griffons sunt niște câini de țară, care au nevoie de mult spațiu liber și să stea foarte mult afară. Orașul poate să fie mult prea mult pentru el și se va acomoda greu într-un apartament. Sunt niște câini care suferă de anxietate atunci când sunt lăsați prea mult timp singuri. Nu este o rasă pentru persoanele care muncesc timp îndelungat, ci mai degrabă pentru fermă sau pentru familiile în care un membru este în majoritatea timpului acasă. Persoanele obsedate de curățenie nu ar trebui să aibă un astfel de câine pentru că este unul care face dezastru în casă.

Dresaj

Câinii din rasa Wirehaired Pointing Griffons sunt destul de dificil de dresat. Sunt câini încăpățânați și machiavelici, putând oricând să plece de lângă voi dacă încep să fie plictisiți de activitatea pe care o faceți. Începeți dresajul câinelui încă de mic, pentru a-l face să înțeleagă cine este liderul în casă – dacă nu va înțelege cine este liderul, își va asuma în mod natural poziția de lider. Dresajul ar trebui să fie făcut cu ajutorul a multor recompense și bunătăți, dar realizat cu un aer încrezător. Socializarea ar trebui să înceapă devreme, astfel că nu va mai simți frică față de alte persoane sau situații. Dacă un Griffon este mult prea cocoloșit și ținut în casă, acesta poate să devină prea fricos, ceea ce va cauza câinelui un stres care nu este neaparat necesar.

Toaletaj:

Câinele din rasa Wirehaired Pointing Griffons este considerat a fi un câine care nu își schimbă blana. Orice astfel de schimbare este minimă, trecând aproape neobservată. Blana ar trebui să fie periată cel puțin o dată pe săptămână și curățată de părul mort sau de murdărie. Acest câine ar trebui să fie îmbăiat doar atunci când este cu adevărat necesar.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa de câini Wirehaired Pointing Griffons este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– stenoza aortică reprezintă obstrucția fluxului sanguin prin valvele aortice. În timp, ventricului stâng se va dilata, ceea ce va duce la decompensarea cardiacă și la dezvoltarea insuficienței cardiace congestive;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

Osteochondrosis Dissecans (OCD) este o afecțiune ce apare la câinii de talie mare ce cresc rapid, unde unele cartilaje din încheieturi nu se formează corespunzător. Hrănirea câinelui într-o manieră corectă și echilibrată poate ajuta la dezvoltarea sănătoasă a încheieturilor. Cu toate acestea, însă, mulți câini au nevoie de intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea cartilagiilor anormale;

– distichiasis este o cataractă ereditară, care presupune creşterea unui rând suplimentar de pleoape. Această afecţiune vine în completarea unor boli de inimă, fiind greu de observat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Câini Springer Spaniel Englez

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Despre câinii de tip Spaniel se crede că sunt originari din Spania, de unde și numele lor, apăruți cu multe secole în urmă și cel mai probabil duși în alte părți ale lumii de către Romani sau chiar cu ajutorul vaselor comerciale. Rase de Spanieli se regăsesc menționate în legile Scoțiene încă din anii 300 AD, ceea ce înseamnă cu mai mult de 1700 de ani în urmă. Picturi din secolele XVI și XVII reprezintă Spanieli care sunt foarte asemănători cu Springer Spanielul Englez de astăzi. Înainte ca armele să fie inventate, spanielii erau folosiți pentru a speria vânatul mic sau păsările, și pentru a le împinge înspre câmp deschis pentru a putea fi apoi vânate cu ajutorul șoimilor, a câinilor vânători de iepuri sau a plaselor aruncate asupra lor. După ce armele de vânătoare au fost inventate, undeva în jurul secolului XVII, spanielii s-au dovedit a fi utili cu precădere pentru a împinge vânatul înspre vânători. În perioada secolelor XIX și începutul secolului XX, în Anglia, cățeii erau clasificați mai degrabă după capacitățile lor vânătorești decât după rasa lor. Câinii mai mici erau folosiți pentru vânătoarea de sitari, motiv pentru care erau denumiți Cockeri. Cățelușii de dimensiuni mai mari erau folosiți pentru a speria vânatul și erau denumiți Springeri. În anul 1902, Springer Spanielul Englez a primit un

 Nume: Springer Spaniel Englez

Originea: Anglia

Grupa: Câini de vânătoare

Inaltime: Femela 48 – 51 cm, Mascul 48 – 51 cm

Greutate: Femela 18 – 23 kg, Mascul 18 – 23 kg

Speranta medie de viata: până la 9 – 15 ani

Culoare: variații de roșu cu alb, negru cu alb, roșcat, albastru cu roșu, tricolor (la variantele de mai sus se adaugă și pete cafenii)

Temperament:  Câinii din rasa Springer Spaniel Englez sunt inteligenți și au nevoie de exerciții atât pentru minte cât și pentru fizic.

Dresaj:  Cel mai bine este să adoptați o poziție pozitivă și să ignorați greșelile pe care le face.

Caracteristici distinctive: Constituția lui sugerează o combinație de putere, agilitate și rezistență, fiind un câine care poate să vâneze fără să obosească în cele mai vitrege condiții atmosferice.

loc special în Clubul Adăposturilor Engleze și o clasă separată în competițiile lor în anul 1903. În cadrul show-ului, judecătorul acestei rase a fost domnul William Arkwright. El a oferit premiul masculului lui Winton Smith, pe nume Beechgrove Will, în timp ce premiul pentru femele a mers la Fansome, cățelușa lui Harry Jones. În anul 1913, un câine din rasa Springer Spaniel Englez a fost dus în Canada de către un crescător. După aproape 10 ani, această rasă a devenit una dintre cele mai populare rase din cadrul Clubului Adăposturilor Americane. Până în momentul în care Springer Spanielul Englez a fost împins înspre concursurile de teren, acesta a reușit să performeze excelent și în competițiile de aspect. Acest lucru s-a schimbat în anii 1940, când iubitorii de concursuri de teren au început să crească câini cu calități superioare în această direcție, iar iubitorii de concursuri de aspect au început să dezvolte câini capabili să câștige cu ușurință în ring. Câinii de teren sunt crescuți pentru mirosul lor ascuțit, pentru viteză, stil și capacitatea de muncă, și în special pentru rezistență. Nici astăzi, aceste două tipuri de Springeri nu sunt încrucișate. Ambele tipuri au instinct lucrativ foarte puternic și pot fi dresați foarte ușor pentru vânătoare, dar foarte puțini câini din rasa Springer Spaniel Englez sunt capabili să se prezinte atât în testele de teren cât și în evenimentele de aspect. Ultimul câine campion în ambele categorii a fost un câine numit Green Valley Punch, în anul 1938.

 

Descriere fizică:

Rasa Springer Spaniel Englez este formată din câini construiți compact, cu o poziție mândră, puțin mai lung decât este înalt. Ca și trăsătură esențială și distinctivă, picioarele îi sunt destul de lungi și se continuă cu un corp puternic. Constituția lui sugerează o combinație de putere, agilitate și rezistență, fiind un câine care poate să vâneze fără să obosească în cele mai vitrege condiții atmosferice. Blana exterioară este de lungime medie, fie că este netedă sau puțin ondulată, în timp ce blana interioară este moale și densă. Mersul îi este lung și acoperitor. Expresia acestui câine este esențială pentru rasa lui, fiind totodată alertă, blândă și încrezătoare. Are botul lat și în general egal ca și lungime cu craniul, finalizat cu un nas puternic conturat. Urechile îi sunt lungi, late, pornind de la nivelul ochilor și atârnând până în zona gâtului. Coada este de lungime medie, fiind ținută în mod normal pe orizontală.

Personalitate:

Câinii din rasa Springer Spaniel Englez sunt câini fericiți, câini care zâmbesc și cărora le place să trăiască din plin. Sunt plini de energie și le place să își petreacă timpul alături de oameni de toate vârstele, chiar și alături de copii. Pregătiți pentru vânătoare, Springer Spanielului Englez îi place să muncească în câmp, dar le face plăcere și să urmărească și să prindă păsări în curte. Sunt de obicei destul de murdari, umplând de noroi și de apă întreaga casă. Totuși, figura lui zâmbitoare și coada mereu jucăușă nu vă va putea ține supărat prea mult pe un Springer. Vor lătra pentru a vă anunța că cineva se află la ușă, dar nu este un câine care să vă protejeze în cazul unui intrus nedorit. Iubesc oamenii mult prea mult pentru a fi o amenințare pentru ei. Se înțeleg destul de bine cu alte animale de casă, dar nu și cu păsările domestice, acestea fiind în pericol în preajma lui. Pentru o familie activă, un câine din rasa Springer Spaniel Englez este excelent ca și animal de companie. Au nevoie să alerge în fiecare zi. Sunt construiți pentru a petrece lungi perioade de timp la vânătoarea de păsări și au energie cât pentru doi. Dacă nu li se permite să alerge în fiecare zi, Springer Spanielul Englez va deveni aproape imposibil de ținut la casă, acesta începând să latre, să sară, să mestece și să își facă de cap. Cât sunt căței, sunt destul de scandalagii, motiv pentru care dacă nu este dresat corect, nu vor reuși să scape niciodată de acest comportament. Springerii iubesc plimbările lungi, jogging-ul, plimbările pe munte, iar unora le place chiar să facă o baie din când în când. Copiii care sunt pregătiți să își petreacă o dupămasă jucând prinsea cu un Springer, îl vor câștiga pe acesta ca și prieten pe viață. Câinii din rasa Springer Spaniel Englez sunt inteligenți și au nevoie de exerciții atât pentru minte cât și pentru fizic. În ultimii ani s-a constatat o încrucișare neatentă a câinilor din rasa Springer Spaniel Englez. Acest lucru a dus la apariția unor temperamente mult diferite, situații de agresivitate, precum și excese de furie, toate acestea făcându-și apariția abia după vârsta de doi ani. Unii crescători cred despre acest comportament că poate să fie cauzat de boli ale creierului, dar în realitate cauza este încă necunoscută. Dacă adoptați un Springer Spaniel Englezesc, acordați o foarte mare atenție persoanei de la care îl achiziționați, iar dacă îl adoptați de la un adăpost, atunci luați unul mai mare de patru ani. Pentru că iubesc oamenii atât de mult, acești câini pot ajunge foarte ușor anxioși dacă sunt lăsați singuri perioade lungi de timp. La fel se întâmplă și dacă nu își face exercițiile zilnice. Înainte să plecați de acasă, lăsați-l să alerge, iar în casă pregătiți-i numeroase jucării cu care să își ocupe timpul. Dacă sunteți o persoană care muncește prea mult, nu este indicat să vă îndreptați atenția înspre un Springer Spaniel Englez.

Dresaj

Câinii din rasa Springer Spaniel Englez sunt câini destul de ușor de dresat. Sunt câini inteligenții și care dețin o capacitate foarte mare de a face pe plac. În perioada de dresaj, trebuie să aveți tot timpul la îndemână bunătăți pentru a-l motiva. De asemenea, fiți pregătit să îl lăudați excesiv ori de câte ori face lucrurile bine. Nu vor răspunde deloc bine la un comportament dur, ci vor începe să vă ignore în momentul în care vor observa un astfel de comportament. Cel mai bine este să adoptați o poziție pozitivă și să ignorați greșelile pe care le face.

Toaletaj:

Springer Spanielul Englez trebuie să fie periat de cel puțin trei ori pe săptămână pentru a-l face să arate curat și îngrijit, precum și pentru a se evita încâlcirea blănii. Springer Spanielul își pierde blana cu moderație pe durata întregului an, motiv pentru care periajul este ideal pentru a nu lăsa fire de păr peste tot. Pentru a-i oferi un aspect mult mai îngrijit, îndreptați blana din jurul gâtului, de pe cap, de pe urechi, coadă și picioare.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunerile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Springer Spaniel Englez este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

entropionul este afecțiunea prin care marginea liberă a pleoapelor se răsucește înspre interior, înspre globul ocular;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

– alergiile se manifestă destul de des la această rasă, cele mai întâlnite fiind cele la mâncare, cele la diverse elemente solide, și alergiile respiratorii;

– seboreea uscată apare ca bucăți de piele (mătreață) în zona capului și a urechilor. Zonele bolnave trebuie spălate cu săpun medicinal iar mâncarea să conțină proteine și cât mai puține grăsimi;

– infecția urechii apare la câinii care au de obicei urechile mari și lăsate în jos. Acestea vor menține umezeala și nu vor permite interiorului să se usuce la fel ca restul blănii. Mediul umed și cald din interior este preferatul bacteriilor. Un câine cu infecție la urechi va scutura capul frecvent sau se va scărpina folosindu-și laba piciorului.;

– deficiența de fosfofructokinază duce la imposibilitatea utilizării de către corp a zahărului pentru energie. Unii Springeri moștenesc o deficiență a acestei enzime. Semnele acestei boli apar foarte greu, iar la unii câini se manifestă sub formă de hiperventilație, febră.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Câini Terrier Tibetan

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Acest mic terrier a apărut și a crescut în satele tibetane și în mănăstiri timp de mai multe sute de ani. Este originar din Valea Pierdută din Tibet ale cărei căi de acces au fost distruse de către un cutremur în secolul XIV. Câinele din rasa Terrier Tibetan a fost foarte apreciat de către călugări în acest zone retrase și destul de inaccesibile, fiind considerat un câine care poartă noroc. Era de asemenea folosit în sate pentru a mâna turmele de oi. Blana sa era tăiată pe timpul verii odată cu cea a oilor și folosită pentru țesăturile din care tibetanii își creau hainele. O trăsătură particulară a acestei rase era abilitatea de a trece peste sau pe sub oi atunci când se deplasau prin zone mai strâmte sau puțin accesibile. Rarii vizitatori ai acestei văi tibetane primeau în general câte un câine cadou pentru a-i proteja și pentru a le purta noroc în drumul dificil înapoi înspre casă. La începuturile rasei, un câine Tibetan Terrier nu era niciodată vândut deoarece se credea că aduce ghinion. Câinii din rasa Terrier Tibetan și Lhasa Apso au un istoric asemănător, existând destul de multă confuzie cu privire la modul în care fiecare dintre cele două rase au apărut. Multă lume considera că Terrierul Tibetan este un urmaș al altor rase de Terrieri, inclusiv Lhasa Apso și Shih Tzu. Printre strămoșii câinilor Terrier Tibetan sunt incluși și vechii câini montani North KunLun și câinele Mongolian. Prima scriere apărută despre Terrierul Tibetan ca și rasă distinctă a fost în anul 1895, autorul spunând că acest câine pare a fi ”nici mai mult nici mai puțin decât un terrier robust”. De-a lungul timpului, câinii Tibetani s-au despărțit

 Nume: Terrier Tibetan

Originea: Tibet

Grupa: Câini de companie

Inaltime: Femela 38 – 40 cm, Mascul 39 – 41 cm

Greutate: Femela 9 – 10 kg, Mascul 10 – 11 kg

Speranta medie de viata: până la 12 – 15 ani

Culoare: toate culorile și combinațiile de culori

Temperament:  Câinii Tibetani au fost crescuți ca și animale de companie, neavând un istoric de vânători, fiind cei mai fericiți atunci când se află în apropierea persoanelor la care țin. Sunt niște câini excelenți pentru orice familie.

Dresaj:  Este de ajutor să înceapă dresajul devreme, atunci când terrierul este încă un cățel și este mult mai ușor de modelat. Sesiunile de dresaj ar trebui să fie ținute scurte pentru a-i menține interesul crescut.

Caracteristici distinctive: Coada acoperită de o blană lungă se curbează în sus și cade înspre în spate. Picioarele îi sunt mari, plate și de formă rotundă, care îl ajută să aibă o tracțiune mare. Este un câine bine echilibrat și capabil de mișcări puternice și eficiente.

în două linii distincte: Tibetanii Mastiffi ca și câini de pază și Tibetanii Terrieri ca și câini de companie și de mânat turmele de oi. În anii 1920,  un doctor aflat într-o misiune medicală la granița dintre Tibet și India a primit o femelă Terrier Tibetan pe nume Beauty de la un bărbat căruia i-a salvat viața soției. Ulterior, Dr Grieg a primit alți câini Terrieri Tibetani de la Dalai Lama în semn de apreciere a serviciilor făcute și a interesului în această rasă. I-a plăcut foarte mult curajul și temperamentul energic al acestei rase. Se spune că a fost atacată de către un câine cu rabie, dar că a fost salvată de către unul dintre câinii săi Terrier Tibetan, care ulterior a murit fiind infectat. La întoarcerea în Anglia în anii 1930, Dr Grieg a pus bazele Adăpostului Lamleh. A promovat această rasă și a reușit în anul 1937 să convingă Clubul Kennel Englez să recunoască rasa. A contribuit de asemenea și la dezvoltarea Tibetanului Spaniel, o rasă separată cu un trecut de asemenea diferit. Primul câine Terrier Tibetan ajuns în America a fost în anul 1956, importat de către Alice Murphy în Great Falls, Virginia. Dr Grieg a ajutat la dezvoltarrea acestei rase în America. De atunci, rasa a crescut încet dar sigur în popularitate în America de Nord, fiind considerată atât ca și câine de competiție, cât și companion.

Descriere fizică:

Caracteristici generale:Câinele din rasa Terrier Tibetan este un câine de dimensiuni medii, cu o blană lungă, cu o construcție puternică și pătrățos ca și format. Părul îi cade peste ochi și peste frunte. Coada acoperită de o blană lungă se curbează în sus și cade înspre în spate. Picioarele îi sunt mari, plate și de formă rotundă, care îl ajută să aibă o tracțiune mare. Este un câine bine echilibrat și capabil de mișcări puternice și eficiente.
Corp:Este un câine care atinge o înălțime între 38 și 41 cm. Greutatea este între 9 și 11 kg. Gâtul îi este lung raportat la restul corpului. Corpul îi este compact, pătrat și puternic, capabil atât de viteză cât și de rezistență. Spatele îi este drept, coastele bine pronunțate și cu o adâncime semnificativă.
Cap:Capul îi este de lungime medie, nici larg, dar nici prea mic. Lungimea de la ochi la vârful nasului este egală cu lungimea de la ochi la osul occipital. Craniul se îngustează ușor de la urechi la ochi. Nu este nici în formă de dom, dar nici absolut plat între urechi. Capul este bine acoperit cu păr lung care cade peste ochi și peste față. Mandibula este acoperită de barbă, nasul îi este negru.
Urechile:Sunt de mărime medie, bine acoperite cu blană în formă de pene și așezate destul de sus pe cap. Sunt ușor depărtate de cap, dar nu atât de mult încât să se miște liber.
Ochii:Sunt de culoare maro închis, de formă ovală, luminoși și expresivi. Sunt de mărime medie și așezați destul de depărtat unul de celălalt.
Coada:Este așezată sus, bogată în blană și purtată într-o curbură peste spate atunci când merge.
Blana:Are o blană dublă, cea interioară având o textură moale și lânoasă. Cea exterioară este fină și lungă, dar niciodată mătăsoasă sau lânoasă. Poate să fie vălurită sau dreaptă. Blana este lungă, dar nu ar trebui să ajungă până la pământ. Este acceptată orice culoare sau combinații de culori.

 

Personalitate:

Numele de terrier le-a fost dat datorită aspectului acestuia, dar din punct de vedere tehnic, acești câini nu sunt terrieri și nici nu prezintă trăsăturile caracteristice terrierilor. Deși sunt la fel de energici și blănoși ca și un terrier, câinii din rasa Terrier Tibetan sunt foarte blânzi și bine crescuți. Sunt niște câini care se adaptează foarte ușor și care pot să trăiască într-un apartament sau pe un domeniu mare. Tot ceea ce au nevoie este o plimbare în fiecare zi și să li se dea oportunitatea de a alerga și de a se juca, cu precădere în zăpadă. Câinii Tibetani au fost crescuți ca și animale de companie, neavând un istoric de vânători, fiind cei mai fericiți atunci când se află în apropierea persoanelor la care țin. Sunt niște câini excelenți pentru orice familie, iubind timpul petrecut alături de familie. Câinii din rasa Terrier Tibetan nu sunt la fel de atletici ca alți terrieri, dar au nevoiede exerciții regulate pentru a-și menține sănătatea, fericirea și temperamentul lor cald. Plimbări zilnice și oportunități regulate de a alerga și a se juca este tot ceea ce acești câini cer. Persoanele active vor putea să îi angajeze pe acești câini în activități de ascultare și agilitate. Sunt niște câini afectuoși și aleg să își arate în mod liber afecțiunea față de persoanele pe care le iubesc. Totuși, dacă nu sunt învățați cu socializarea pe lângă noi persoane, aceștia pot să devină rezervați și destul de timizi. Dacă în continuare nu vă veți ocupa de ei, aceștia pot să devină extra posesivi și să ducă la diverse probleme. Ca și cățel, este indicat să îl puneți în fața multor persoane pentru a scăpa de această problemă. Pentru că este o rasă care are nevoie atât de mult de prezența oamenilor, pot să dezvolte anxietate de separare. Este o rasă care se pretează cel mai bine persoanelor cu un program de muncă flexibil, sau care pot să își petreacă mult timp acasă.

Dresaj

Câinii din rasa Terrier Tibetan sunt destul de dificil de dresat, dar odată ce încep să prindă gustul, aceștia vor învăța repede și vor avea mereu nevoie de noi lecții. Este de ajutor să înceapă dresajul devreme, atunci când terrierul este încă un cățel și este mult mai ușor de modelat. Sesiunile de dresaj ar trebui să fie ținute scurte pentru a-i menține interesul crescut, iar ca și motivator, bunătățurile sunt cele mai indicate. Odată ce realizează că poate să îi iasă ceva din această poveste, câinele Terrier Tibetan va face tot ceea ce îi stă în putință pentru a obține acea bunătate. Natura dulce și sensibilă a câinelui Terrier Tibetan îl face să fie un câine terapeutic excelent. Iubesc oamenii și au nevoie de cât mai multă atenție cu putință. Sunt de asemenea foarte sensibili la emoțiile oamenilor din jurul lor. Au capacitatea de a înțelege atunci când persoana de lângă ei are nevoie de cineva aproape sau de cineva care să îi facă să râdă.

Toaletaj:

Blana lungă a acestui câine are nevoie de un periaj zilnic în timpul adolescenței, iar odată ce trece de 18 luni, puteți să îl periați cam de trei ori pe săptămână. Înainte de a-l peria trebuie să pulverizați apă pe suprafața blănii pentru a evita distrugerea firelor. Asigurați-vă că periați până la piele. După ce ați terminat de periat, trebuie să mai treceți o dată cu un piaptăn pentru a înlătura orice fire moarte rămase.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Terrier Tibetan este o rasă puternică, dar care pot avea parte de anumite condiții de sănătate, la fel ca majoritatea raselor. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– luxația patelară reprezintă o deplasare a două oase articulate, aflate în spatele genunchiului și care determină o pierdere a suprafeței de contact. La rasele mici această luxație apare sub forma unei diformități a tibiei sau a femurului.  Câinele va începe să șchiopăteze și  în funcție de gravitate poate să ajungă și la intervenție chirurgicală;

– epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

– cataracta apare de obicei la vârsta de 1 sau 2 ani, cunoscută și ca și cataractă juvenilă. De obicei nu duce la orbire, dar este indicat ca animalele care prezintă această afecțiune să nu li se permită să aibă urmași.

– ectropionul este o afecțiune prin care se modifică poziția pleoapei inferioare prin răsfrângerea către exterior a marginii libere a pleoapei și apariția fundului de sac conjunctival;

entropionul este afecțiunea prin care marginea liberă a pleoapelor se răsucește înspre interior, înspre globul ocular;

– cistinuria este o boală congenitală prin care este eliberată în urină o cantitate mare de cistină și alți aminoacizi dibazici, cauzată de faptul că cistina are o solubilitate redusă, ceea ce duce la o predispoziție pentru formarea de calculi renali.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câini din Rasa Soft Coated Wheaten Terrier

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de câini Wheaten are o istorie care duce cel puțin până în anii 1700, când au început să apară numeroase urme ale acestei rase în regiunile Kerry și Cork. Câinii Wheaten se găseau pe tot teritoriul Irlandei, dar majoritari erau în Sud și Sud-Vest, lucru care se întâmpla cu mult timp înainte ca însemnările să arate acest lucru. Se pare că erau o rasă comună, care alerga liberă și care aveau culcușurile în hambare și în căpițe de fân. Era o rasă în care doar cei mai potriviți supraviețuiau. Terrierul Wheaten este cel mai probabil cea mai veche rasă de terrier din Irlanda. La începuturile istoriei Britaniei, doar proprietarii de terenuri – nobilimea – își permitea să dețină câini de vânătoare. Fermierii și pescarii săraci nu aveau voie să dețină un câine mai mare de 40 cm la umeri, și chiar și așa, câinele nu trebuia să coste mai mult de cinci lire. Mai mult, doar nobilimea putea să aibă câini cu coada întreagă – în caz contrar, o taxă urma să fie pusă pe animal, taxă pe care oamenii de rând nu își permiteau să o susțină. Pentru a evita aceste reguli, fermierii aveau câini care nu erau în totalitate recunoscuți ca și câini de vânătoare, valorând sub cinci lire și cu o înălțime mai mică de 40 cm. Câinele din rasa Soft Coated Wheaten Terrier a fost dezvoltat în ciuda tuturor acestor reguli și interziceri. Folclorul Irlandez spune că în anul

 Nume: Soft Coated Wheaten Terrier

Originea: Irlanda

Grupa: Câini Terrieri / de pază

Inaltime: Femela 45 – 47 cm, Mascul 46 – 48 cm

Greutate: Femela 13 – 15 kg, Mascul 15 -18 kg

Speranta medie de viata: până la 12 – 14 ani

Culoare: asemenea grâului, cu ușoare inflexiuni de roșu, alb și negru.

Temperament:  Câinii care sunt ținuți în interiorul casei pot să devină anxioși și greu de controlat. Plimbări zilnice și câteva jocuri cu mingea ar trebui să fie de ajuns pentru acest câine. Sunt câini rezistenți, ceea ce înseamnă că pot să meargă alături de voi în drumeții lungi prin pădure.

Dresaj:  Nu îl tratați dur pentru că îl va face defensiv și va sări să muște. Dacă un câine Wheaten își pierde încrederea în stăpân, este foarte greu să o mai recâștigați.

Caracteristici distinctive: Un câine de dimensiuni medii, puternic, bine echilibrat și cu o conformație pătrățoasă. Se distinge prin blana sa moale, mătăsoasă, ușor vălurită și prin dispoziția sa echilibrată.

1588, un câine a înotat pe țărmul Irlandez de pe o navă care s-a scufundat după o întâlnire cu armata Spaniolă. Acest câine se zice că s-a împerecheat cu terrierii nativi, ceea ce a dus la apariția raselor actuale de terrieri irlandezi, incluzând totodată și câinele Wheaten. Majoritatea istoricilor apreciază această poveste, spunând că Wheaten poate să fie identificat cu câteva sute de ani înaintea însemnărilor oficiale. Totuși, astăzi se crede că terrierul Wheaten a precedat cel mai probabil și a contribuit la crearea celorlalte rase de terrieri, incluzând aici rasa Kerry Blue și Irlandezul, în ciuda faptului că acești doi terrieri au fost recunoscuți de către Irish Kennel Club cu mult înainte ca rasa Wheaten să fie recunoscută. De asemenea, se crede că există o legătură între Wheaten și Wolfhound Irlandez, care poate să fie ușor observabilă atunci când aceste două rase sunt puse una lângă alta. Câinele Wheaten a fost un câine de fermă muncitor, folosit de către fermieri, purtându-se totodată ca și gardianul proprietății, al oamenilor și a posesiilor acestora. De asemenea, era un exterminator de mici rozătoare, dar și un câine ciobănesc excelent. Simțurile lor foarte dezvoltate de văz și miros i-au ajutat la vânătoarea de mici rozătoare, iar lătratul lor ascuțit avea rolul să anunțe apropierea oricăror străini. Temperamentul lor echilibrat, dorința de a face pe plac și blana densă i-a făcut să fie adaptabili la aproape orice fel de activitate, incluzând aici și săpatul după dihori și vulpi. Mai mult, Wheaten Terrier a devenit un companion iubit de către familiile fermierilor. Irish Kennel Club nu a recunoscut rasa Soft Coated Wheaten Terrier până în anul 1937. În același an a participat la showul de specialitate organizat de Ziua St Patrick. Rasa a ajuns în America în anul 1946. Conform înregistrărilor, șase pui Wheaten au ajuns din Belfast în Massachusetts în acel an. Lydia Vogles din Springfield a achiziționat doi din acești căței și i-a prezentat la Showul din Madison Square Garden anul următor. Cu toate că acești șase câini au produs un număr de 17 urmași, rasa nu a atras foarte multă atenție sau interes până în anul 1957, atunci când Gramachree Kennel din New York și Sunset Hills Kennel din Connecticut au început o campanie de conștientizare a existenței rasei Wheaten Terrier. Interesul în aceasta rasă a început să crească, iar până în anii 1970 existau mai mulți de 1000 de câini în America crescuți de mai mult de 500 de crescători. Rasa Wheaten a fost admisă în cartea American Kennel Club Stud în anul 1973, același an în care a devenit eligibilă pentru a participa în competițiile AKC la grupa Terrier.

Descriere fizică:

Câinele din rasa Soft Coated Wheaten Terrier este un câine de dimensiuni medii, puternic, bine echilibrat și cu o conformație pătrățoasă. Se distinge prin blana sa moale, mătăsoasă, ușor vălurită și prin dispoziția sa echilibrată. În general, acest câine ar trebui să aibă un aspect fericit, grațios, puternic și cu o coordonare excelentă. Înălțimea câinelui ar trebui să fie undeva între 45 și 48 cm la umeri.  Greutatea femelelor se situează între 13 și 15 kg, iar pentru masculi greutatea este între 15 și 18 kg. Capul le este bine proporționat cu restul corpului, având un aspect dreptunghiular și o lungime moderată. Este puternic, dar fără urme de duritate. Ochii îi sunt de culoare maro roșiatic închis sau maro, de mărime medie, cu o formă de migdală și așezați destul de departe unul de celălalt. Urechile sunt mici înspre medii, lăsate puțin în față, iar interiorul urechii se așează înspre obraz. Craniul este plat și curat între urechi. Pomeții nu trebuie să fie proeminenți. Botul este puternic, bine definit, cu un nas negru și mare. Gâtul îi este de lungime medie, curat, puternic și purtat cu mândrie. Spatele este puternic și drept, iar corpul îi este compat și relativ scurt. Pieptul îi este adânc, iar coastele sunt bine depărtate, dar fără să fie rotunjite. Coada este așezată sus și de obicei este preferată cea scurtă. Coada trebuie să fie ținută la 90 grade față de spate, fie dreaptă, fie cu o ușoară curbură înainte. O caracteristică distinctivă a rasei este blana, care este din abundență, acoperind întregul corp, picioarele și capul. Textura blănii este moale și mătăsoasă, vălurită. Pentru căței și câinii care încă nu au ajuns la maturitate, valurile blănii nu sunt evidente. Culoarea este asemănătoare grâului. Ocazional, se mai găsesc inflexiuni de roșu, alb sau negru.

Personalitate:

Câinele din rasa Soft Coated Wheaten Terrier este un cățel jucăuș toată viața lui. Sunt plini de energie, bucuroși și afectuoși. Nu își pierd niciodată bucuria de a se juca. Sunt mult mai prietenoși și mai ușor de lucrat decât orice altă rasă de terrier, reușind în general să se înțeleagă foarte bine și cu alte rase de câini. Sunt niște câini orientați înspre oameni, cărora le place compania copiilor bine crescuți. Așteaptă să fie invitați la orice activități ale familiei, dorind să participe în totalitate. Chiar dacă nu îi includeți, acești câini se vor auto-invita. Se pot adapta foarte ușor și la viața de oraș, atâta timp cât sunt pregătiți pentru aceste schimbări. Vor umbla în întreaga casă, vor lătra și se vor juca atâta timp cât le permiteți, dar dacă vor vedea pe cineva stând și posibilitatea de a sta în brațe și de a fi mângâiați, atunci cu siguranță vor alege ultima variantă. Vă vor aștepta la ușă în fiecare zi și vă vor întâmpina cu bucurie și cu rotirea lor specifică. Pentru persoanele cărora le place energia și mărimea acestui terrier, dar care caută un temperament echilibrat și jucăuș, Soft Coated Wheaten este rasa ideală pentru voi. Câinii din rasa Soft Coated Wheaten Terrier au nevoie de exerciții moderate pentru a-și menține sănătatea, starea de spirit și personalitatea lor echilibrată. Câinii care sunt ținuți în interiorul casei pot să devină anxioși și greu de controlat. Plimbări zilnice și câteva jocuri cu mingea ar trebui să fie de ajuns pentru acest câine. Sunt câini rezistenți, ceea ce înseamnă că pot să meargă alături de voi în drumeții lungi prin pădure. Câinii Wheaten excelează în agilitate și în mânarea turmelor. Dacă este posibil să îl implicați în una dintre aceste activități, acest câine va aprecia oportunitatea oferită. Câinii Wheaten se înțeleg excelent cu copiii mai în vârstă, care înțeleg granițele sale. Pot să fie prea mult pentru bebeluși, care au tendința de a-i trage de barbă sau de a se furișa lângă ei când mănâncă. Nu sunt recomandați pentru casele cu copii mici. Câinii Wheaten sapă, iar dacă sunt lăsați singuri prea mult timp în curte, vă vor rupe florile și vor săpa sub gard în căutarea de noi aventuri. Gardurile ar trebui să fie înfite bine în pământ, iar timpul petrecut în curte ar trebui să fie supravegheat. Lătratul este de asemenea o problemă pentru Wheaten. Sunt niște câini de pază excelenți, care vă anunță când cineva se apropie, dar vor lătra la orice semn sau sunet observabil în afara ferestrei.

Dresaj

Cu toate că acești câini din rasa Soft Coated Wheaten Terrier nu sunt niște terrieri tipici, aceștia au ceva în comun cu restul terrierilor, mai exact, încăpățânarea. Dresajul poate să fie foarte dificil pentru acești câini, motiv pentru care este indicat să începeți devreme. Sesiunile ar trebui să fie ținute scurte, iar activitățile variate pentru a menține interesul câinelui crescut. Bunătățile sunt un motivator excelent, astfel că trebuie să fiți mereu pregătiți să îi oferiți bunătăți atunci când câinele face ceva corect. Nu îl tratați dur pentru că îl va face defensiv și va sări să muște. Dacă un câine Wheaten își pierde încrederea în stăpân, este foarte greu să o mai recâștigați. Socializarea trebuie de asemenea să înceapă devreme. Sunt în general niște câini care se descurcă bine alături de noi oameni și nu îi deranjează prezența altor câini, dar dacă izolați câinele de lume, acesta nu va mai avea oportunitatea să își dezvolte caracteristicile sociale. Odată ce comenzile de bază au fost învățate, ar trebui să îl implicați în activități mai complexe, cum ar fi de agilitate, de urmărire sau de mânare a turmelor.

Toaletaj:

Fiind o rasă care are o singură blană, respectiv nu are blana interioară, acești câini își pierd blana foarte rar. Este un câine despre care se spune că este non-alergenic, dar în realitate, fiecare câine poartă alergeni cu el. Dacă vreți ca blana să îi fie mereu curată și aranjată, atunci este necesară o periere zilnică, dacă nu, este de ajuns un periaj la câteva zile. Îmbăiatul se face doar atunci când este cu adevărat necesar.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa de câini Soft Coated Wheaten Terrier este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– narcolepsia este o dereglare neurologică cauzată de incapacitatea creierul de a realiza un tipar regulat în ceea ce privește trezitul și adormitul. Un câine cu această boală va deveni subit somnoros și imediat va și adormi;

– cataracta apare de obicei la vârsta de 1 sau 2 ani, cunoscută și ca și cataractă juvenilă. De obicei nu duce la orbire, dar este indicat ca animalele care prezintă această afecțiune să nu li se permită să aibă urmași;

entropionul este afecțiunea prin care marginea liberă a pleoapelor se răsucește înspre interior, înspre globul ocular;

– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana;

– pietre la rinichi – vor cauza sângerarea uretrei și dureri care îl vor face să urineze foarte des. Chiar dacă pietrele de dimensiuni mici se vor elimina singure, este indicat să se consulte medicul veterinar.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câini din Rasa Sussex Spaniel

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de câini Sussex Spaniel se crede că a apărut pe moșia Rosehill Park din Brightling, Sussex County, Anglia, undeva în jurul anilor 1850. Proprietarul moșiei Rosehill, Augustus Elliot Fuller este cel care a dezvoltat această rasă ca și rasă de teren, construită să răzbată cu ușurință prin tufișurile dese și pentru a scoate vânatul la iveală. Se crede că Fuller a încrucișat o varietate de rase Spaniel, inclusiv rasa Springer Spaniel, cu câini de tipul hound pentru a obține rasa Sussex. În anul 1882, Moses Woolland a început să fie implicat și el în dezvoltarea rasei. În doar câțiva ani a reușit să domine ringurile de concurs cu câinii săi din rasa Sussex Spaniel. De asemenea, a mai dezvoltat și a prezentat și câini din rasa Field Spaniel, sub numele de Bridford. O altă persoană importantă în istoria rasei Sussex Spaniel este Campbell Newington, care a reușit să obțină primul său Sussex în anul 1887. Împreună, Newington și Woolland au îmbunătățit rasa Sussex Spaniel și au obținut o consistență clară în calitate și aspect. În anul 1909, o altă persoană pe nume J.E. Kerr a început să prezinte și să crească Sussex Spaniel în Castelul Harviestoun din Scoția, acolo unde era totodată recunoscut și pentru poenii săi Shetland și pentru câinii din rasa Cairn Terrier. La fel ca multe alte rase, și aceasta a fost grav afectată de efectele Primului Război Mondial. Preferințele de vânătoare ale nobilimii Britanice s-a schimbat în timp, astfel că în loc de un câine

 Nume: Sussex Spaniel

Originea: Marea Britanie

Grupa: Câini de vânătoare

Inaltime: Femela 32 – 35 cm, Mascul 33 – 38 cm

Greutate: Femela 15 – 17 kg, Mascul 16 -20 kg

Speranta medie de viata: până la 12 – 14 ani

Culoare: maro – gălbui

Temperament:  Acești câini de vânătoare au fost meniți să stea zile întregi în câmp, să muncească pe un teren dificil și pe orice fel de vreme. Un astfel de background îi oferă câinelui Sussex destulă energie, motiv pentru care nu trebuie să îl considerați un câine de canapea.

Dresaj:  Disciplina dură îl va face să vă ignore. Sunt niște câini de dimensiuni mici, dar care au o doză foarte mare de dominanță, astfel că trebuie să îi arătați constant cine este liderul în casă.

Caracteristici distinctive: Întregul său corp este caracterizat ca fiind jos și lung, cu spatele drept. Coada nu depășește 15 cm și este ținută în jos. Atunci când merge, câinele Sussex Spaniel prezintă o mișcare elegantă a cozii, dar nu o ridică niciodată peste nivelul spatelui.

spaniel cu centrul de greutate jos și alungit, aceștia au început să se uite înspre un câine de vânătoare cu picioare mai lungi, pregătit pentru viteză în câmp deschis. Și acest câine nu era Sussex-ul Spaniel dezvoltat de Woolland, Newington și Kerr. Rasa a suferit mult în perioada anilor 1920. Până la finalul anilor 1930, au început să reapară noi specimene din această rasă. Câțiva câini Sussex Spaniel au fost importați în Statele Unite ale Americii în această perioadă, fiind totodată salvați câțiva de pe un vapor care a fost scufundat de un submarin german. Cel de-al Doilea Război Mondial aproape a dus la extincția rasei în Marea Britanie. Din fericire, o entuziastă crescătoare a rasei, pe nume Joy Freer, a reușit să salveze rasa de la extincție. Joy Freer a primit primul său Sussex Spaniel în anul 1923 și a început să participe la competiții și să dezvolte rasa într-un adăpost pe nume Four Clover. A crescut primul său campion în anul 1925, despre care se spunea la vremea respectivă că era cel mai bun specimen existent. Pe perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Joy Freer a ținut opt câini Sussex Spaniel. Acești opt câini se crede că reprezintă bazele rasei de Sussex Spaniel de astăzi. După război, rasa a simțit o ușoară revenire în Statele Unite. Cu toate că este în continuare un câine destul de rar de găsit, Sussex Spaniel nu mai este în pericol de dispariție. Astăzi, câinele din rasa Sussex Spaniel este un câine competitiv în competiții și care își face apariția la toate evenimentele găzduite de către American Kennel Club.

Descriere fizică:

Câinele din rasa Sussex Spaniel este un companion de vânătoare excelent, ajutat fiind de picioarele scurte, constituția masivă, corpul lung, perfect pentru penetrarea tufișurilor dese și pentru a speria vânatul. Puterea, manevrabilitatea și dorința acestui câine de a se face util erau calitățile perfecte pentru Sussex Spaniel. Acest câine prezintă un corp lung și apropiat de pământ, dreptunghiular și cu un aspect mai degrabă masiv la care se adaugă manevrabilitate și o mișcare bună a cozii. Mărimea acestui câine este între 33 și 38 cm, iar greutatea sa se situează între 15 și 20 kg. Ca și proporții, acest câine are un aspect dreptunghiular, având în vedere că este mai lung decât este înalt. De asemenea, este un câine musculos și masiv. O caracteristică principală a acestei rase este expresia sa mereu gravă și serioasă. Ochii îi sunt maro, destul de mari și blânzi. Urechile îi sunt groase, destul de mari, late la vârfuri și lăsate să cadă pe lângă obraz. Craniul are o lungime moderată, fiind totodată lat și cu un stop bine definit. Sprâncenele îi sunt destul de grele, iar osul occipital este plin, dar nu ascuțit, ceea ce îi conferă un aspect grav al feței. Botul ar trebui să fie de aproximativ nouă cm lungime, larg și pătrat dacă este văzut din profil. Nările îi sunt bine dezvoltate și colorate maro. Gâtul îi este mai degrabă scurt, puternic și ușor arcuit. Întregul său corp este caracterizat ca fiind jos și lung, cu spatele drept. Pieptul îi este rotund, mai ales în spatele umerilor, fiind adânc și lat. Coada nu depășește 15 cm și este ținută în jos. Atunci când merge, câinele Sussex Spaniel prezintă o mișcare elegantă a cozii, dar nu o ridică niciodată peste nivelul spatelui. Blana este abundentă, dreaptă sau ușor vălurită, dar fără nicio tendință de a se încreți. Urechile sunt acoperite de păr moale, vălurit. Coada de asemenea este acoperită cu blană de lungime moderată. Blana dintre degetele de la picioare trebuie să fie lăsată suficient de lungă pentru a acoperi unghiile. Culoarea este maro – gălbui.

Personalitate:

Câinele din rasa Sussex Spaniel este un câine blând, ușor de lucrat, afectuos și căruia îi face plăcere să fie un participant activ în viața familiei. Sunt fericiți să stea leneși pe canapea pentru a se relaxa într-o Duminică după-masă, dar atunci când sunt afară, câinii Sussex sunt plini de viață, alergând, sărind și jucându-se ca și când ar fi niște copii. Acești câini de vânătoare au fost meniți să stea zile întregi în câmp, să muncească pe un teren dificil și pe orice fel de vreme. Un astfel de background îi oferă câinelui Sussex destulă energie, motiv pentru care nu trebuie să îl considerați un câine de canapea. Are nevoie de câteva plimbări în fiecare zi și destul timp pentru a alerga, dar atâta timp cât aceste activități implică și un membru al familiei, câinele va fi fericit. Câinele Sussex Spaniel este excelent cu copiii mai în vârstă, se înțelege excelent cu alte animale și este un companion excelent pentru familie. Sunt câini care au nevoie de o mulțime de activitate susținută pentru a-i menține sănătoși, fericiți și echilibrați. Sunt destul de mici pentru a trăi într-un apartament, dar chiar și așa, stăpânii ar trebui să aibă un stil de viață activ. Le plac ieșirile, plimbările, alergările scurte, hikingul și săriturile în lacuri sau piscine. Le face de asemenea plăcere să se joace în curtea din spate alături de copii. Această rasă este foarte deșteaptă și agilă, astfel că dacă este posibil să fie implicat în activități de agilitate ar fi excelent, pentru că i-ar permite atât să își consume energia, cât și să își folosească creierul. Câinele Sussex se plictisește repede și are nevoie să facă tot timpul activități interesante, în caz contrar va începe să roadă mobila sau să sape în grădină. Sussex Spaniel este obișnuit să latre atunci când este la vânătoare pentru a comunica cu vânătorii, astfel că tendința de a lătra este una normală. Va lătra să vă anunțe că cineva se apropie, se îndepărtează sau că trece strada. Se grăbesc să vă anunțe că ceva se întâmplă, ceea ce îl face un câine de pază foarte bun, dar un coleg de apartament destul de enervant. Cel mai bun lucru este să îl învățați comenzile pentru a se opri din lătrat. Atunci când sunt bine dresați și socializați de mici, câinii Sussex au un temperament foarte docil și sunt politicoși cu străinii sau cu alți câini. Atunci când acest lucru nu se întâmplă, vor fi mereu retrași în fața străinilor și nerăbdători cu alți câini. Este foarte important ca acest câine să fie expus la noi situații și la noi persoane cât de mult posibil cât timp este mic. Anxietatea cauzată de separare apare imediat la acești câini. Le place să fie în preajma oamenilor și pot să devină depresivi sau anxioși când sunt lăsați singuri perioade lungi de timp.

Dresaj

Cu toate că este un câine destul de ușor de manevrat, câinele Sussex Spaniel poate să fie dificil de dresat. Crescătorii încurajează proprietarii să înceapă dresajul încă de când ajunge câinele acasă, la aproximativ 8 – 12 săptămâni. Metodele pozitive și bunătățurile sunt cele mai bune căi prin care îl puteți face să răspundă la comenzi. Disciplina dură îl va face să vă ignore. Sunt niște câini de dimensiuni mici, dar care au o doză foarte mare de dominanță, astfel că trebuie să îi arătați constant cine este liderul în casă. Dacă veți lăsa garda jos, câinele Sussex va lua acest lucru ca pe o invitație să facă ce vrea. Cu toate că pot să fie greu de dresat, odată ce lidershipul a fost staiblit, comenzile de bază învățate, ar trebui să îl implicați în activități de agilitate pentru a-l menține sănătos din punct de vedere fizic și mental.

Toaletaj:

Câinele din rasa Sussex Spaniel își pierde blana în mod moderat. Periajul zilnic va menține pierderea părului la un nivel rezonabil, dar puteți totodată să îl periați și doar o dată pe săptămână. Nu este necesar să îi scurtați sau să îi tăiați blana, cu excepția celei de pe picioare. Puteți să îl îmbăiați cât este nevoie.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa de câini Sussex Spaniel este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– narcolepsia este o dereglare neurologică cauzată de incapacitatea creierul de a realiza un tipar regulat în ceea ce privește trezitul și adormitul. Un câine cu această boală va deveni subit somnoros și imediat va și adormi;

– hernia de disc este o afecțiune în care discul intervertebral se degenerează și nu mai amortizează șocurile la nivel intervertebral. Acest lucru face discul să împingă în măduva spinării, cauzând dureri intense, paralizie, lipsa controlului asupra vezicii;

– stenoza pulmonară este prezentată încă de la naștere, reprezintă un defect caracterizat prin îngustarea și obstrucționarea sângelui de către supapa care separă inima de artera pulmonară.;

– insuficiența valvei mitrale este una dintre cele mai frecvente insuficiențe cardiace la câinii adulți și la cei de talie mică. Această insuficiență apare de obicei pe cale genetică, care duce la o îngroșare progresivă a valvulelor și chiar închiderea incompletă a valvei. Acest lucru duce la blocarea intrării sângelui în atriumul stâng. Semne ale bolii sunt murmurul inimii, lichid în plămâni, inimă mare, lipsă energie și scăderea forței musculare.

– pietre la rinichi – vor cauza sângerarea uretrei și dureri care îl vor face să urineze foarte des. Chiar dacă pietrele de dimensiuni mici se vor elimina singure, este indicat să se consulte medicul veterinar.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Câini Spaniel Tibetan

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa Spaniel Tibetan este o rasă antică originară din Asia. Descrieri de câini de dimensiuni mici, cu botul turtit și cu blana asemănătoare unui leu se găsesc cu multe secole în urmă în China și Tibet. Se crede despre călugării Budiști, cunoscuți sub numele de ”lama”, că au crescut acești câini de dimensiuni mici pentru a suna alarma dacă cineva se apropie de mănăstire. Cu acel smoc de blană deasă în jurul gâtului și cu coada acoperită de o blană bogată, acești câini seamănă foarte bine cu niște mici lei. În simbolistica Budistă, leii reprezintă triumful lui Buddha asupra violenței și a agresivității, astfel că niște câini cu un aspect de leu erau foarte populari. Acești câini erau adeseori oferiți ca și cadouri către ambasadori și alți membri ai nobilimii, în timp ce la rândul lor, aceștia primeau câini din țările respective. Astfel, câinii din rasa Spaniel Tibetan au ajuns în palatele din China și Japonia, unde au fost încrucișați cu alți câini asiatici de dimensiuni mici. Câinele Spaniel Tibetan de astăzi are cu siguranță elemente moștenite de la câinele Chin Japonez sau de la Pekingese. Crescuți de sătenii Tibetani și de călugări, acești câini ancestrali au apărut într-o largă varietate de mărimi. Cei mai mici erau oferiți mănăstirilor, acolo unde erau încrucișați cu câini mult mai eleganți, primiți probabil de la

 Nume: Spaniel Tibetan

Originea:  China și Tibet

Grupa: Câini de pază

Inaltime: Femela 22 – 26 cm, Mascul 24 – 28 cm

Greutate: Femela 4 – 6 kg, Mascul 5 – 7 kg

Speranta medie de viata: până la 8 – 11 ani

Culoare: maro

Temperament:  Își iubesc familia, dar sunt foarte neîncrezători cu străinii, ceea ce îi face să fie niște câini de pază excelenți. Se comportă foarte bine cu copiii mici, comparativ cu alte rase de dimensiuni mici.

Dresaj:  Trebuie să începeți devreme dresajul cu ei și să stabiliți din timp cine este liderul în casă. Este aproape inutil să mai încercați să dresați acest câine dacă i-ați permis să preia poziția de lider.

Caracteristici distinctive: Are o blană dublă, cu o textură mătăsoasă, moale pe față și pe partea din față a picioarelor, de lungime moderată, dar așezată destul de drept. Urechile și partea din spate a picioarelor prezintă blană în formă de pană.

curți importante, cum ar fi China. În timpul sec XIX, primul câine din rasa Spaniel Tibetan a fost adus în Anglia de către McLaren Morris. Mai mulți au ajuns în anii 1920, în principiu datorită Dr Agnes Greig, care a trimis mai mulți câini mamei sale. Rasa a crescut în popularitate, dar prezența lor a dispărut aproape complet în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În anul 1947, după câteva împerecheri reușite, dar și câteva importuri, rasa a început să își revină în Anglia. În anul 1958, Asociația Spaniel Tibetan a fost deschisă, iar în anul 1960, Clubul Adăposturilor Engleze au recunoscut rasa. Primii câini născuți pe teritoriul Statelor Unite au fost în anul 1965, din părinți importați din Tibet de către Domnul Harrington. Datorită lui Leo Kearns, preot în cadrul Bisericii Lutherane în Connecticut, rasa Spaniel Tibetan a început să atragă din nou privirile. Kearns a avut un pui Spaniel Tibetan, după care a importat încă un mascul, și a început un program de împerechere. Pe lângă acești entuziaști ai rasei se mai numără și Jay Child, care a făcut o misiune din dorința de a vedea această rasă stabilită pe teritoriul Statelor Unite. Clubul Spaniel Tibetan al Americii a fost fondat în anul 1971, având-o ca și președintă pe Jay Child. Rasa a fost recunoscută de către AKC în anul 1984. În ciuda farmecului lor, rasa Spaniel Tibetan este destul de rară, clasându-se pe locul 101 în popularitate printre rasele și varietățile înregistrate de către AKC.

Descriere fizică:

Caracteristici generale:Câinele din rasa Spaniel Tibetan ar trebui să fie mic, activ și alert. Exteriorul acestui câine ar trebui să arate un aspect echilibrat, cu un corp ușor mai lung decât este înalt la umeri.
Corp:Este un câine care atinge o înălțime de aproape 27 cm. Greutatea este între 4 și 7 kg. Gâtul îi este destul de scurt, puternic. Spatele îi este drept, coastele bine pronunțate și cu o adâncime semnificativă.
Cap:Capul este mic comparativ cu corpul și purtat cu mândrie, lăsând impresia de calitate și masculinitate. Craniul este ușor curbat, de lungime și lățime moderată. Botul este de lungime medie, turtit, fără riduri. Bărbia ar trebui să prezinte puțină adâncime și să fie lată. Este preferat nasul negru.
Urechile:Sunt de mărime medie, bine acoperite cu blană în formă de pene și așezate destul de sus pe cap. Sunt ușor depărtate de cap, dar nu atât de mult încât să se miște liber.
Ochii:Sunt de culoare maro închis, de formă ovală, luminoși și expresizi. Sunt de mărime medie și așezați destul de depărtat unul de celălalt.
Coada:Este așezată sus, bogată în blană și purtată într-o curbură peste spate atunci când merge.
Blana:Are o blană dublă, cu o textură mătăsoasă, moale pe față și pe partea din față a picioarelor, de lungime moderată, dar așezată destul de drept. Urechile și partea din spate a picioarelor prezintă blană în formă de pană. Gâtul este acoperit cu o blană asemănătoare unei coame, care este mult mai pronunțată la masculi față de femele.

 

Personalitate:

Câinii din rasa Spaniel Tibetan erau foarte apreciați de către nobilimea asiatică, fiind adeseori oferiți ca și daruri între nobilimea din Tibet. Aerul său regal este în continuare unul comun în câinele Spaniel Tibetan modern, care se consideră a fi niște regalități, și care așteaptă ca familiile lor să îi trateze ca pe niște nobili și nu ca pe niște câini de ținut în brațe, neajutorați. Erau de asemenea folosiți ca și câini de pază de către călugării Tibetani, având locurile lor speciale în vârful zidurilor înalte care înconjurau mănăstirea. Ori de câte ori observau mișcare la orizont, acești câini dădeau alarma. Sunt niște câini excelenți pentru persoanele în vârstă care au timpul necesar pentru a le da atenția pe care câinii Spaniel Tibetan o cer. Și trebuie să știți că cer foarte multă atenție. Își iubesc familia, dar sunt foarte neîncrezători cu străinii, ceea ce îi face să fie niște câini de pază excelenți. Se comportă foarte bine cu copiii mici, comparativ cu alte rase de dimensiuni mici. Este de asemenea considerat dădaca pentru copii, supervizând activitățile și fiind mereu cu ochii pe ei. Câinii din rasa Spaniel Tibetan au fost comparați cu pisicile, ei fiind grațioși, le place să mai tragă câte un pui de somn și să se cațere în cele mai înalte locații din casă pentru a putea să urmărească foarte ușor totul. Sunt foarte adaptabili la orice tip de casă. Sunt destul de mici pentru a le ajunge un apartament, dar totodată le face plăcere să aibă la dispoziție un câmp deschis sau o curte. Nu au nevoie de foarte multă activitate pentru a se menține sănătoși, astfel că o plimbare zilnică și puțină joacă le va satisface nevoile de activitate. Sunt niște câini care au nevoie de companie umană, motiv pentru care nu este indicat să îi lăsați singuri cu jucăriile lor. Un câine din rasa Spaniel Tibetan este ușor de transportat, adeseori putând fi văzut chiar și în poșetele doamnelor. Totuși, trebuie să aveți grijă pentru că un câine care se bucură de prea multă atenție poate să devină încrezut. Este important să îi dați și multă independență. Lăsați-l să meargă în lesă și nu în poșetă. Acest lucru îi va permite să socializeze cu oamenii și cu alte animale, învățând astfel să se comporte atunci când este afară. La fel ca orice alt câine de dimensiuni mici, și acestuia îi place să fie întâmpinat de la nivelul său. Pentru a nu-l speria, oaspeții ar trebui să se lase cât mai aproape de nivelul lui. Separarea prea mult timp de oamenii pe care îi iubește îi va induce o stare de depresivitate. Câinii Spaniel Tibetan iubesc oamenii și urăsc să fie lăsați singuri perioade lungi de timp. Cei care muncesc multe ore pe zi ar trebui să se aștepte ca la întoarcere să găsească un câine anxios, care probabil a ros tot ce a prins în cale și care a lătrat în continuu. Se potrivesc cel mai bine în casele cu pensionari sau persoane care lucrează de acasă.

Dresaj

Câinii din rasa Spaniel Tibetan pot să fie dificil de dresat. Trebuie să începeți devreme dresajul cu ei și să stabiliți din timp cine este liderul în casă. Este aproape inutil să mai încercați să dresați acest câine dacă i-ați permis să preia poziția de lider în casă. Mâncarea poate să fie o motivație puternică pentru acest câine, iar sesiunile de dresaj ar trebui să fie tot timpul scurte și variate, pentru a-i menține interesul crescut.

Toaletaj:

Periaţi blana câinilor din rasa Spaniel Tibetan în fiecare săptămână cu perie fermă pentru a îndepărta firele moarte de păr şi pentru a distribui uleiurile pielii. Îşi va pierde blana cel puţin de două ori pe an şi probabil că va trebui să îl periaţi mult mai des în acea perioadă pentru a ţine sub control firele moarte. Îmbăiaţi-l ori de câte ori e nevoie. De obicei are nevoie de o baie la două luni.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Spaniel Tibetan este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– stenoza aortică reprezintă obstrucția fluxului sanguin prin valvele aortice. În timp, ventricului stâng se va dilata, ceea ce va duce la decompensarea cardiacă și la dezvoltarea insuficienței cardiace congestive;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

– cancer de piele (carcinom scuamos cu celule). Acest tip de cancer apare în special la câinii cu degetele de la picioare acoperite de blană neagră. Înlăturarea degetului afectat poate să îl salveze de la afecțiuni mult mai grave;

– alergiile se manifestă destul de des la această rasă, cele mai întâlnite fiind cele la mâncare, cele la diverse elemente solide, și alergiile respiratorii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Câini Terrier Scoțian

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Cu toate că este o rasă veche, trecutul rasei Terrier Scoțian este oarecum obscur și prea puțin documentat. Originile rasei Scoțiene s-ar putea să dateze până în anul 55 BC, când Pliny cel Bătrân a descris un câine asemănător. Când Romanii au invadat Britania, acesta a scris ”Aceștia au descoperit spre surpriza lor, câini de dimensiuni mici care își urmăreau prada până în pământ”. Romanii au fost cei care au denumit acești câini ”terrarii”, ceea ce înseamnă ”muncitori ai pământului”, fiind derivat de la Terra, cuvântul latin pentru pământ. Câinele din rasa Terrier Scoțian a fost un câine de vânătoare, iar astăzi vânează din instinct. Bătrâna rasă Terrier Scotch este probabil cea mai veche rasă din Scoția și totodată fundația tuturor raselor de terrieri de astăzi. Rasa este dispărută astăzi, dar a fost descrisă ca fiind compusă din câini muncitori, cu multă putere, curaj și rezistență, care puteau să pătrundă în măruntaiele pământului. Rasa era una de culoare neagră sau de culoarea nisipului, de statură mică, puternică, cu păr lung și cu urechi mici și erecte. Dacă depășim acest moment și ne transpunem în anul 1436, aici vom găsi o descriere în cartea lui Don Leslie, “O istorie a Scoției”, a unui câine similar ca și formă cu rasa Terrier Scoțian. La începutul anilor 1800, mulți scriitori scriseseră deja

 Nume: Terrier Scoțian

Originea: Scoția

Grupa: Terrier

Inaltime: Femela 20 – 25 cm, Mascul 23 – 27 cm

Greutate: Femela 8 – 9 kg, Mascul 8 – 10 kg

Speranta medie de viata: până la 11 – 13 ani

Culoare: negru, maro

Temperament:  Acești câini nu sunt chiar pentru oricine, în mare parte din cauză că discriminarea pe care o expun va duce la alegerea unor anumite persoane alături de care să se simtă comfortabil.

Dresaj:  Disciplina și duritatea îl vor face pe acest câine să vă ignore complet și să nu mai respecte nicio regulă. Constanța este obligatorie dacă vreți să aveți un câine Terrier Scoțian bine crescut.

Caracteristici distinctive:  Din profil, craniul îi este plan. Între craniu și bot trebuie să existe un stop, undeva la nivelul ochilor, permițând ochilor să fie așezați mult sub sprânceană, ceea ce de altfel asigură expresia caracteristică Terrierilor Scoțieni.

despre două rase de terrier distincte existente în Britania. Aceste rase erau Terrier Scoțian (identificată ca urmare a blănii sale aspre) și Terrier Englezesc (care avea un păr moale). Undeva în secolul XVII, James I al Angliei a trimis câțiva câini în Franța pentru a-i fi prezentați monarhului Francez. Acești câini se pare că au reprezentat fundația pentru rasa modernă de Terrier Scoțian. Iubirea regelui față de această rasă a ajutat enorm la creșterea în popularitate, care a înflorit în următoarele trei secole. În anii 1800, Scoția avea mulți câini Terrieri. Până la finalul secolului, câinii au fost separați în două grupe diferite, respectiv Terrieri Dandie Dinmont și Terrieri Skye (această din urmă categorie primiseră un nume generic pentru că îl purtau toți terrierii care proveneau din Insula Skye). Rasa Terrier Scoțian a fost grupată sub Terrieri Skye și prezentată în concursuri sub această clasă până în anii 1870. La acea vreme, standardul rasei era deja scris, iar până la finalul secolului Terrierii Skye au fost diviziați în patru categorii diferite, pe care le cunoaștem și astăzi: Terrier Scoțian, Terrier Skye, Terrier West Highland White, Terrier Cairn.

Descriere fizică:

Câinele Terrier Scoțian este un câine de dimensiuni mici, compact, cu picioare scurte, cu o constituție aspră, cu o osatură excelentă și plină de substanță. Capul îi este lung față de restul corpului. Are o blană tare, sârmoasă și rezistentă la intemperii. Aceste caracteristici, împreună cu expresia sa foarte specială, înțepătoare parcă, cu urechile drepte și coada sa sunt elemente definitorii rasei. Aspectul său puternic, încrezător, demn denotă putere într-un pachet mic. Câinele din rasa Terrier Scoțian ar trebui să aibă un corp compact și o osatură grea. În mod normal ar trebui să existe simetrie și echilibru, fără exagerare. Capul îi este mai lung față de restul corpului. Văzut din profil, botul și craniul trebuie să se vadă ca și două linii paralele. Craniul trebuie să fie lung și de lățime medie, acoperit cu păr scurt, tare. Din profil, craniul îi este plan. Între craniu și bot trebuie să existe un stop, undeva la nivelul ochilor, permițând ochilor să fie așezați mult sub sprânceană, ceea ce de altfel asigură expresia caracteristică Terrierilor Scoțieni. Botul trebuie să fie de o lungime aproximativ egală cu craniul. În mod normal, botul câinelui ar trebui să poate să fie cuprins în palma unui bărbat. Nasul îi este negru, indiferent de culoarea blănii, proiectat oarecum deasupra gurii, lăsând impresia că mandibula este mai mare decât maxilarul. Ochii trebuie să fie bine distanțați și așezați adânc sub sprâncene. Ar trebui să fie mici, luminoși și pătrunzători, de formă alungită. Urechile îi sunt mici, erecte și ascuțite. Sunt acoperite cu păr scurt. Corpul îi este relativ scurt, cu coastele ducându-se până aproape la șolduri. Linia spatelui trebuie să fie fermă și dreaptă. Pieptul este larg, foarte adânc și mult adânc între picioarele din față. Coada îi este de aproximativ 15 cm lungime, ridicată fie vertical, fie într-o ușoară curbă, dar niciodată lăsată pe spate. Coada ar trebui să fie groasă la bază, ascuțindu-se gradual, fiind acoperită cu păr scurt, dur. Blana câinelui din rasa Terrier Scoțian este dură, sârmoasă, în timp ce blana interioară este densă și moale. Culoarea este neagră sau asemenea nisipului, cu mici zone albe sau cu fire de păr argintii. Culoarea albă este permisă pe piept și pe bărbie.

Personalitate:

Câinii din rasa Terrier Scoțian, la fel ca celelalte rude ale lor Terrier, sunt niște câini neînfricați, loiali și uneori niște adevărați clowni. Se comportă discriminatoriu când vine vorba de făcut prieteni, astfel că nu ar trebui să vă așteptați ca al vostru câine să se așeze frumos lângă toți prietenii voștri, dar odată ce v-ați împrietenit cu un câine Terrier Scoțian, această prietenie este pe viață. Au o memorie excelentă și dacă au întâlnit o persoană care le-a plăcut, cu siguranță vor recunoaște această persoană mulți ani mai târziu. Sunt niște animale care nu se lasă citite ușor, astfel că adeseori puteți să interpretați greșit expresiile lor. Acești câini nu sunt chiar pentru oricine, în mare parte din cauză că discriminarea pe care o expun va duce la alegerea unor anumite persoane alături de care să se simtă comfortabil. Câinii din rasa Terrier Scoțian se pot adapta la orice condiții de trai, fie un mic apartament, fie o fermă de dimensiuni mari. Au nevoie de exercițiu zilnic, dar o plimbare în jurul cartierului ar trebui să fie de ajuns. Dacă aveți o curte îngrădită, atunci câinele își va găsi singur ocupație, alergând după veverițe, păsări și fluturi. Nu au nici corpul și nici rezistența pentru a alerga sau pentru a face călătorii lungi, ceea ce înseamnă că sunt mai mult făcuți pentru familii care își petrec mult timp în casă. La fel ca alți câini Terrier, și Terrierul Scoțian latră. Vor lătra atunci când cineva se apropie sau doar se plimbă prin fața casei. Vor lătra la câini, pisici, păsări, veverițe, biciclete și mașini. Persoanele care locuiesc în apartament ar trebui să ia acest lucru în considerare, pentru că s-ar putea să deranjeze vecinii. Prezintă de asemenea o dorință de a urmări alte animale, motiv pentru care nu este indicat să mai aveți în casă alte animale. Atunci când este afară, câinele din rasa Terrier Scoțian trebuie să fie ținut în lesă, sau într-o zonă închisă. Pot să fie agresivi față de alți câini. Dacă sunt crescuți alături de alt câine atunci nu ar trebui să aibă probleme, dar câinii străini se pot aștepta la un comportament agresiv din partea acestui micuț.

Dresaj

Câinii din rasa Terrier Scoțian au un respect față de sine foarte mare și își asumă repede rolul de lider al casei. Dresajul trebuie să înceapă devreme și ar trebui să fie realizat oferindu-i câinelui o mulțime de bunătăți pentru a-i menține interesul ridicat. Disciplina și duritatea îl vor face pe acest câine să vă ignore complet și să nu mai respecte nicio regulă. Constanța este obligatorie dacă vreți să aveți un câine Terrier Scoțian bine crescut, pentru că altfel va profita de orice oportunitate pentru a prelua comanda. Trebuie să fie socializați de la o vârstă fragedă pentru a putea accepta vizitatori în casă. Din cauza elementului discriminatoriu, dacă nu sunt socializați corespunzător, vor deveni extrem de suspicioși față de străini.

Toaletaj:

Multă lume crede că rasa Terrier Scoțian este ușor de îngrijit, dar în realitate, acești câini au nevoie de foarte multă îngrijire. Blana trebuie să îi fie aranjată săptămânal pentru un animal de companie și zilnic pentru un câine pentru concurs. Sunt necesare mai multe elemente pentru îngrijirea acestui câine, de la perie deasă, mănușă, piaptăn pentru barbă și foarfece pentru tuns. Câinele tău trebuie să fie tuns cel puțin la două luni dacă vreți să îi mențineți blana scurtă.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Terrier Scoțian este o rasă care prezintă destul de puține condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– cataracta apare de obicei la vârsta de 1 sau 2 ani, cunoscută și ca și cataractă juvenilă. De obicei nu duce la orbire, dar este indicat ca animalele care prezintă această afecțiune să nu li se permită să aibă urmași;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

– alergiile se manifestă destul de des la această rasă, cele mai întâlnite fiind cele la mâncare, cele la diverse elemente solide, și alergiile respiratorii;

– epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

– atacuri neurologice, cauzate de mai mulți factori și care pot apărea în orice moment. Tremuratul, urinatul subit, privitul în gol, spasme musculare, pierderea conștiinței sunt exemple de posibile astfel de atacuri. Acestea pot fi ținute sub control prin medicamentație, dar nu pot fi stopate;

– rotirea este o formă obsesivă de urmărire a cozii, care de obicei apare la vârsta de șase luni. Acest lucru poate să țină ore în șir, câinele nefiind interesat nici de mâncare și nici de apă. Deși pare o joacă, această rotire este de fapt o criză, care poate să fie tratată pe cale medicamentoasă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Câini Schnauzer Pitic

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de câini Schnauzer Pitic provine din rasa puțin mai mare de Schnauzer. Se crede despre această rasă că printre strămoșii săi se regăsesc și rasele Affenpinscher și Poodle. Unele persoane consideră că în genele acestei rase se regăsesc Pinscherul Pitic, Terrierii Wire Fox și Zwergspitz, care au contribuit la dezvoltarea și la apariția lor. Picturile găsite de-a lungul timpului arată câini din rasa Schnauzer încă din anii 1400. Totuși, până în jurul anilor 1800, rasa Schnauzer nu au fost privită ca și rasă distinctă. Crescătorii de câini Schnauzer și Affenpinscher, Georg Riehl și Heinrich Schott au fost cei care au început miniaturizarea Schnauzerilor. Ei au început să încrucișeze câinii din rasa Schnauzer cu alți câini asemănători dar de dimensiuni mici. De asemenea, foloseau pentru reproducere câinii de dimensiunile cele mai mici din progeniturile obținute. În anul 1888, primul câine din rasa Schnauzer Pitic a fost înregistrat în cartea Germană a câinilor. Primul show canin la care a apărut și rasa Schnauzer Pitic a fost în anul 1899. În Nordul Americii, această nouă rasă a început să fie crescută abia în jurul anilor 1924. Din acel moment a crescut în popularitate vertiginos. În anul 1925 a fost format Clubul Pinscher Sârmos din America, în care au fost acceptați atât rasa Schnauzer Pitic

 Nume: Schnauzer Pitic

Originea: Germania

Grupa: Câini Terrieri / de pază

Inaltime: Femela 30 – 35 cm, Mascul 32 – 36 cm

Greutate: Femela 5 – 7 kg, Mascul 5 -7 kg

Speranta medie de viata: până la 12 – 14 ani

Culoare: negru, gri și variațiuni între aceste două culori.

Temperament:  Au nevoie de plimbări zilnice și de o doză bună de alergare cel puțin o dată pentru săptămână, lucru care îi va face să fie fericiți atât în apartament cât și la fermă.

Dresaj:  Sunt câini care pot fi motivați cu ajutorul mâncării, iar sesiunile de dresaj ar trebui să fie menținute scurte și cu activități diversificate datorită faptului că se pot plictisi repede.

Caracteristici distinctive: Blana trebuie să fie sârmoasă, dură și densă. Este formată dintr-o blană interioară densă și o blană exterioară scurtă, așezată pe corp.

cât și rasa Schnauzer Standard. În anul 1926, rasa a primit numele de Schnauzer, fiind totodată inclusă în categoria câinilor terrieri. Anul următor, crescătorii câinilor din rasa Schnauzer s-au hotărât să împartă acești câini în două categorii, respectiv Schnauzer Pitic și Schnauzer Standard.  A urmat ca în anul 1933, și Clubul Schnauzer din America să se împartă în două alte cluburi, respectiv Clubul Schnauzer Standard și Clubul Schnauzer Pitic American. Ambele rase au început să participe în categoria terrier. Abia în anul 1945, după cel de-al doilea război mondial, rasa Schnauzer Standard a fost mutat din categoria Terrier în categoria Câini de muncă. Câinele din rasa Schnauzer Pitic a fost dezvoltat ca și un câine pentru fermă, având foarte bune calități de vânător de rozătoare. Se simte bine atât în zonele rurale, cât și în mediul urban. Statura sa mică îl face excelent pentru traiul în apartament, factor care de altfel i-a atras mare parte din popularitate. Câinele din rasa Schnauzer Pitic din zilele noastre este un animal de companie plin de carismă, fiind tot timpul vesel și devotat stăpânilor săi. Această rasă excelează și ca și câine de pază și de protecție, având un auz foarte ascuțit și un lătrat puternic.

Descriere fizică:

Câinele din rasa Schnauzer Pitic este, după cum îi spune și numele, un câine de dimensiuni mici, dar puternic, ușor îndesat, nu subțire. Este un câine elegant, cu o blană aspră și mersul flexibil, agil, libertin și cu o acoperire mare. Picioarele din spate se întind cât de departe posibil, iar picioarele din față sunt cele care asigură direcția. Craniul îi este puternic și lung, arătând forța acestui câine. Fruntea îi este plată, fără să aibă riduri orizontale sau verticale. Nasul este negru și bine dezvoltat. Buzele îi sunt negre, moi și apropiate de maxilar. Colțurile buzelor sunt închise. Are un număr de 42 de dinți, și o mușcătură de tip foarfece. Ochii îi sunt de dimensiune medie, ovali, așezați înspre în față, negri și cu o expresie vivace. Urechile sunt așezate destul de sus, ținute căzut. Nu ar trebui să fie în vârful capului. Gâtul îi este puternic, musculos și arcuit, fiind într-o bună corespondență cu forța pe care o emană câinele. Corpul se alungește ușor înspre în spate. Spatele îi este puternic, scurt, ceea ce îi conferă câinelui aspectul de compact. Pieptul nu este foarte larg, oval în diametru. Picioarele îi sunt puternice, drepte, nefiind apropiate unul de celălalt. Blana trebuie să fie sârmoasă, dură și densă. Este formată dintr-o blană interioară densă și o blană exterioară scurtă, așezată pe corp. Blana exteiroară este aspră și dreaptă. Blana de pe picioare pare a fi mai puțin aspră în textură. În zona urechilor și a frunții, blana are o lungime mult mai mică.

Personalitate:

Câinele din rasa Schnauzer Pitic poartă cu el o personalitate puternică într-un corp micuț. La fel ca și celelalte rase de câini terrieri, aceștia consideră că ei conduc lumea, că în jurul lor se învârte soarele, astfel că încearcă să atragă tot timpul atenția asupra lor. Sunt niște ghemotoace de blană încăpățânate, cărora nu le place nimic mai mult decât să alerge afară și să se joace cu oamenii pe care îi iubesc. Câinii Schnauzer Pitic sunt niște adevărați clowni, puși pe șotii tot timpul. Sunt foarte deștepți și își vor folosi inteligența pentru a realiza diverse activități cum ar fi să deschidă dulapuri sau sertare pentru a ajunge la mâncare, la jucării sau la perechea favorită de papuci. Se înțeleg foarte bine cu alte animale domestice, chiar dacă uneori va alerga după pisică, fără să fie un pericol pentru vreunul dintre animale. Sunt niște câini perfecți pentru familiile active, fiind totodată o alegere potrivită pentru persoanele care au pentru prima dată un câine. Câinii din rasa Schnauzer Pitic se descurcă excelent atât în oraș, cât și la fermă. Au nevoie de plimbări zilnice și de o doză bună de alergare cel puțin o dată pentru săptămână, lucru care îi va face să fie fericiți atât în apartament cât și la fermă. Dacă este ținut în curte, atunci ar trebui să fie închis cu gard, pentru că acești terrieri vor face orice pentru a evada și pentru a alerga liberi. Pentru că la început erau vânători de rozătoare, câinii din rasa Schnauzer Pitic pot fi folosiți în mod productiv în cadrul fermei, punându-i să elimine toate animalele nepoftite. Le place să sape în pământ, și mai ales le place să sape după rozătoare, să ajungă la cuibul lor și să le distrugă. Aceste activități îi vor ține mintea ocupată și corpul în mișcare, iar ca și bonificație, va aprecia timpul de calitate petrecut alături de stăpânii lui. Ca și parte din comportamentul lui, câinele Schnauzer Pitic va lătra excesiv, va săpa și va intra în urmărirea oricăror ființe pe care le consideră posibilă pradă. De asemenea, îl veți vedea lătrând la câini de talie mare, și îl veți vedea cum sunt suspicioși față de străini, considerându-se câini mult mai mari față de dimensiunea lor reală. Lătratul este un comportament care nu poate să fie limitat nici prin dresaj. Sunt câini de pază alerți, care vor suna alarma ori de câte ori vor considera că este necesar. Nu sunt potriviți pentru casele cu copii mici. Ei vor înțelege compania copiilor mai mari, dar cu cei mici, Schnauzerii nu reușesc să se înțeleagă. Copiii, la rândul lor nu înțeleg care sunt limitele peste care nu ar trebui să treacă, lucru care ar putea să ducă la înțepături sau chiar mușcături.

Dresaj

Câinii din rasa Schnauzer Pitic sunt foarte ușor de dresat pentru că sunt niște câini foarte inteligenți și cărora le place să își folosească mintea. Sunt extrem de independenți și de încăpățânați, motiv pentru care dresajul poate să fie o adevărată provocare. Nu este indicat să fie făcut dresajul de către persoana cu o personalitate mai slabă. Câinilor din rasa Schnauzer Pitic nu le place să li se spună ce au de făcut și caută tot timpul să fie în comandă. Dresajul ar trebui să fie făcut într-o manieră calmă și consistentă, fiind de asemenea necesar să se înceapă încă de când sunt câinii mici. Sunt câini care pot fi motivați cu ajutorul mâncării, iar sesiunile de dresaj ar trebui să fie menținute scurte și cu activități diversificate datorită faptului că se pot plictisi repede. Odată ce a fost stabilită linia de comandă și comenzile de bază învățate, câinele Schnauzer Pitic ar trebui să fie avansat la dresajul care include comenzi de agilitate.

Toaletaj:

Blana dublă a câinilor din rasa Schnauzer Pitic nu se schimbă aproape de loc. Din acest motiv, multă lume consideră această rasă ca fiind perfectă pentru casă, în special atunci când este vorba despre o persoană care suferă de astm. Câinii ar trebui să fie aranjați lunar sau cel mult la două luni, pentru a le permite să arate excelent. Acest lucru ar trebui să fie făcut de către un profesionist, pentru că este un proces destul de complicat. Trebuie periat de două sau de trei ori pe săptămână pentru a nu permite blănii să se încâlcească, în special în zona feței și a picioarelor. Este indicat să îi spălați barba după ce mănâncă.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Schnauzer Uriaș este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– narcolepsia este o dereglare neurologică cauzată de incapacitatea creierul de a realiza un tipar regulat în ceea ce privește trezitul și adormitul. Un câine cu această boală va deveni subit somnoros și imediat va și adormi;

– cataracta apare de obicei la vârsta de 1 sau 2 ani, cunoscută și ca și cataractă juvenilă. De obicei nu duce la orbire, dar este indicat ca animalele care prezintă această afecțiune să nu li se permită să aibă urmași;

entropionul este afecțiunea prin care marginea liberă a pleoapelor se răsucește înspre interior, înspre globul ocular;

– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– megaesofag este un defect în structura esofagului care duce la regurgitarea mâncării, hipersalivație, anorexie, tuse.;

– pietre la rinichi – vor cauza sângerarea uretrei și dureri care îl vor face să urineze foarte des. Chiar dacă pietrele de dimensiuni mici se vor elimina singure, este indicat să se consulte medicul veterinar.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1 2 3 11
Mergi Sus