un blog despre animale de companie

Tag archive

animal de companie

Rasa de Câini Black Mouth Cur

Stiai ca? Scris de

 

Informaţii generale:

Despre rasa de câini Black Mouth Cur nu se știe cu exactitate când sau unde a apărut. Tot ceea ce se știe este că acești câini au fost dezvoltați ca și câini de muncă, pentru fermă, în zona Sudică a Statelor Unite ale Americii. Cuvântul Cur tradus înseamnă potaie, corcitură sau javră. Cu toate acestea, în Statele Unite ale Americii, Black Mouth Cur este o rasă de sine stătătoare, nu o corcitură. Acești câini sunt membrii unei grupe de câini specifice, de câini de muncă pentru ferme. Se aseamănă mult cu un Terrier sau cu un câine de vânătoare, dar în final este un câine menit să muncească. Cu toate că acești câini prezintă o varietate largă, sunt în general de mărime medie înspre mare, cu urechile lăsate, foarte atletici, energici, inteligenți, protectori și cu niște instincte de vânătoare și de muncă puternice. În mod tradițional, acești câini erau găsiți în zonele rurale, acolo unde fermierii aveau cu adevărat nevoie de ei. Drept urmare, nu au fost ținute înregistrări cu privire la dezvoltarea lor, iar originea lor este de asemenea pierdută. Datorită similarității lor cu alte tipuri de câini corcituri din Europa, se consideră că sunt descendenți ai acestor câini, veniți odată cu coloniștii pe teritoriul American. Este foarte probabil ca acești câini Black Mouth Cur Americani să fie descendenți din rasa acum dispărută de British Cur. Primele utilizări scrise ale cuvântului Cur datează din anii 1200, fiind derivații ale cuvântului Curdogge. Se crede că provine fie din cuvântul germanic ”curren” care înseamnă ”a mârâi” sau din cuvântul Celtic ”cu”, care înseamnă ”câine”. Într-o anumită

 Nume: Black Mouth Cur

Originea:  Anglia/Sudul Americii

Grupa: Câini de muncă sau de vânătoare

Inaltime: Femelă/Mascul 40 – 58 cm

Greutate: între 15 și 43 kg

Speranta medie de viata: până la 12 – 18 ani

Culoare: de la roșu, galben sau maro, până la negru

Temperament:  Din cauza protectivității teritoriale crescute, acești câini latră destul de mult. Fiind un câine de muncă, acesta ar trebui să fie capabil să lucreze fără probleme în grupuri mici de câini. Astfel, majoritatea câinilor sunt sociabili și acceptă prezența altor câini sau a altor animale alături de ei.

Dresaj:  Mulți dintre ei sunt încăpățânați și complet dezinteresați în sesiunile de dresaj. Chiar și cei care sunt puțin mai interesați nu vor răspunde la comenzi dacă ei consideră că acestea au fost date de cineva care este sub poziția lor.

Caracteristici distinctive: Gâtul îi este ușor arcuit, puternic, musculos și de lungime moderată.  Un câine Black Mouth Cur este în general pătrățos sau ușor mai lung decât înalt. Spatele îi este larg, puternic și drept. Coastele sunt adânci și depărtate. Văzut din față, pieptul îi este musculos și larg.

perioadă existau mai multe varietăți de câini Black Mouth în insulele Britanice, fiind categorisite în câini de pază, de vânătoare și pentru turme. Cele mai multe înregistrări arată că zonele în care erau cel mai des întâlniți erau Țara Galilor, Scoția, Irlanda și Anglia de Nord. Această conexiune cu Celții a fost observată de mai mulți cercetători , ceea ce înseamnă că șansele ca și cuvântul Cur să fie unul Celtic. Europenii au început să-și ducă câinii în America de Nord încă din primele expediții. Chiar și Columb a dus cu el câini de vânătoare în Caraibe. În perioada corăbiilor cu pânze era foarte costisitor să se transporte câini peste Oceanul Atlantic, iar drumul era atât de dificil încât puțini câini supraviețuiau. Odată ajunși pe noul pământ, acești câini trebuiau să se adapteze repede la noile condiții. În acea perioadă, doar câinii care reușeau să supraviețuiască puteau să își transmită genele mai departe și chiar dacă reușeau să supraviețuiască, trebuiau să mai treacă un test, respectiv cel de câine de muncă în ferme. În perioada secolului XX, numeroase varietăți de câini Black Mouth Cur au fost dezvoltate. Una dintre cele mai faimoase linii de câini Black Mouth Cur este Linia Ladner. Familia Ladner din Sudul Mississippi a crescut câini Black Mouth pe o perioadă de mai mult de 100 ani și continuă să crească și astăzi. Printre cele mai cunoscute varietăți regionale sunt și Alabama Black Mouth și Florida Black Mouth. Ultimii 150 ani au însemnat și schimbări majore în această rasă. Pe măsură ce urbanizarea este tot mai mare, tot mai multe rase tradiționale rurale încep să dispară. Cele care totuși reușesc să rămână sunt în general transformate în câini de companie. Totuși, în cazul Black Mouth Cur acest lucru nu s-a întâmplat, fiind o rasă care în continuare este crescută pentru muncă.

Descriere fizică:

Caracteristici generale:Câinele din rasa Black Mouth Cur este un câine de vânătoare și de muncă foarte rapid, puternic. Este un câine de dimensiuni mari, fiind un câine musculos, atletic, dar datorită numeroaselor varietăți în care poate să existe, mărimea poate să difere substanțial.
Corp:Înălțimea acestui câine este intre 40 -53 cm pentru femele și 45 – 58 cm pentru masculi. Greutatea se situează între 20 – 43 kg pentru masculi și 15 – 36 kg pentru femele. Gâtul îi este ușor arcuit, puternic, musculos și de lungime moderată.  Un câine Black Mouth Cur este în general pătrățos sau ușor mai lung decât înalt. Spatele îi este larg, puternic și drept. Coastele sunt adânci și depărtate. Văzut din față, pieptul îi este musculos și larg.
Cap:Capul îi este mare, dar proporțional cu mărimea corpului. Când este văzut din lateral, botul îi este ușor mai scurt decât craniul și se observă un stop evident. Craniul îi este plat și larg, ascuțindu-se ușor înspre bot. Obrajii îi sunt musculoși și proeminenți.
Urechile:Îi sunt mereu lăsate, de lungime scurtă înspre medie, late la bază și așezate destul de sus.
Ochii:Sunt de mărime medie înspre mari, așezați destul de departe unul de celălalt, putând să aibă culoarea verde, galben sau maro.
Coada:Este ținută în jos și poate să fie de orice lungime. Blana de pe coadă poate să varieze între moale și ușor vălurită.
Blana:Îi este scurtă, densă și așezată aproape de corp. Textura poate să varieze mult, de la aspră la foarte fină. Culoarea poate să fie de asemenea foarte diferită, de la roșu, galben sau maro, până la negru. Puține puncte de culoare albă sunt acceptate, în general sub bărbie, în jurul nasului sau pe gât, piept și picioare.

 

Personalitate:

Câinii din rasa Black Mouth Cur sunt câini de vânătoare și pentru fermă, având caracteristicile acestor două grupe. Acest câine este faimos pentru loialitatea sa, fiind un câine care creează o legătură puternică cu familiile lor. Fiecare individ arată un alt tip de afecțiune. Unii dintre ei sunt niște câini care au nevoie de atenție constantă, în timp ce alții sunt destul de indiferenți. Atunci când sunt socializați de mici cu copiii, majoritatea câinilor se vor comporta foarte bine și vor fi toleranți atunci când se joacă. Totuși, în general nu este un câine care să se joace frumos cu copiii, motiv pentru care nu ar trebui să fie un câine pentru familiile care au copii mici. Acești câini au un instinct protectiv foarte puternic, în special când vine vorba despre proprietatea pe care o păzește. Drept urmare, au și o poziție suspicioasă în fața străinilor. Fără socializare, câinii Black Mouth Cur pot să devină chiar agresivi. Din cauza protectivității teritoriale crescute, acești câini latră destul de mult. Fiind un câine de muncă, acesta ar trebui să fie capabil să lucreze fără probleme în grupuri mici de câini. Astfel, majoritatea câinilor sunt sociabili și acceptă prezența altor câini sau a altor animale alături de ei. Majoritatea acestor câini sunt dominanți, iar datorită proectivității față de teritoriul pe care îl acoperă, acestora le face mai multă plăcere să se joace în parc alături de alți câini, decât acasă la ei. Nu este neaparat o rasă căreia să îi placă să se lupte, dar din când în când aceștia se vor angrena în unele dispute. Sunt câini care datorită instinctelor de vânătoare puternice vor urmări animalele care le ies în cale. Sunt niște muncitori neistoviți, cărora le face plăcere să petreacă ore în șir în câmp, având grijă de turme. Este un câine cu un nivel de energie crescut, care are nevoie de activități susținute zilnice. Câinii care nu au parte de activități zilnice vor dezvolta probleme de comportament, lătrat în exces, comportament distructiv și chiar agresivitate. Este un companion excelent pentru jogging, dar trebuie din când în când să îl lăsați liber, afară din lesă. Sunt câini care rămân cu același nivel de energie până în ultimii ani de viață. Este un artist în a scăpa din orice tip de spații. Nevoia lor de alerga în câmpuri deschise îi face să încerce să scape din zona închisă în care se află. Trebuie să aveți grijă la tipul de gard pe care îl aveți.

Dresaj

Câinii din rasa Black Mouth Cur sunt niște câini foarte inteligenți și cunoscuți ca fiind câini care rezolvă problemele. Totuși, acești câini sunt destul de dificil de dresat. Le place să facă lucrurile în felul lor, nu așa cum spun alții. Mulți dintre ei sunt încăpățânați și complet dezinteresați în sesiunile de dresaj. Chiar și cei care sunt puțin mai interesați nu vor răspunde la comenzi dacă ei consideră că acestea au fost date de cineva care este sub poziția lor. Acest lucru înseamnă că trebuie tot timpul să mențineți o poziție dominantă. De asemenea, este o rasă care răspunde negativ la acțiuni corective, fiind atent doar atunci când există o recompensă. Nu însemană că acest câine nu poate să fie dresat. Din contră, este capabil să învețe foarte multe comenzi. În schimb, înseamnă că este posibil să ia mai mult timp pentru a fi dresat decât alte rase.

Toaletaj:

Acești câini își schimbă blana destul de moderat în timpul anului și mai mult înainte de iarnă și de vară. În general, au nevoie de foarte puțină îngrijire. Un periaj o dată pe săptămână ar trebui să fie de ajuns. Mulți câini Black Mouth pot să trăiască o viață întreagă fără să fie periați.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa de câini Black Mouth Cur este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– stenoza aortică reprezintă obstrucția fluxului sanguin prin valvele aortice. În timp, ventricului stâng se va dilata, ceea ce va duce la decompensarea cardiacă și la dezvoltarea insuficienței cardiace congestive;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana;

– distichiasis este o cataractă ereditară, care presupune creşterea unui rând suplimentar de pleoape. Această afecţiune vine în completarea unor boli de inimă, fiind greu de observat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Câini Whippet

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de câini Whippet sunt de dimensiuni mici, asemănători cu câinii Greyhound și au fost adeseori reprezentați în picturi, sculpturi și alte opere de artă create de-a lungul secolelor. Există câteva teorii cu privire la apariția rasei Whippet, una dintre ele fiind aceea în care se spune că au fost încrucișați câini Greyhound de dimensiuni tot mai mici. Se mai crede că aceste încrucișări au avut loc și între Greyhound și Spanieli. O altă teorie este aceea că Whippet provine din încrucișări realizate între Greyhound Italian și mai multe rase de terrier, cu precădere Terrierul de Manchester. Rasa de câini Whippet s-a dezvoltat în Anglia în sec XIX și a fost creat în primul rând pentru a fi competitv în prezentările de urmărire a iepurilor. Minerii din nordul Angliei, precum și alți oameni de rând, nu își puteau permite să crească câini de vânătoare de dimensiuni mari care în general erau favorizați de nobilimea vremii. Se crede că aceștia au creat propria lor versiune de Greyhound în miniatură, pentru a putea să participe în competițiile de urmărire a iepurilor care la vremea respectivă erau foarte populare. Tot aceștia au fost cei care au pus denumirea de Whippet. Primele variante de competiții de urmărire a iepurilor se desfășurau prin eliberarea iepurilor într-un spațiu îngrădit, după care eliberau și câinii. Cine făcea prima victimă câștiga. Această metodă de distracție a permis oamenilor care nu erau bogați să participe în jocuri de noroc în care trebuiau să contribuie cu puțini bani. Într-un final,

 Nume: Whippet

Originea:  Anglia

Grupa: Câini de vânătoare

Inaltime: Femela 46 – 52 cm, Mascul 48 – 56 cm

Greutate: între 8 și 21 kg

Speranta medie de viata: până la 11 – 13 ani

Culoare: orice culoare

Temperament:  Acasă, acești câini sunt liniștiți, docili, care sunt mereu dornici să stea pe canapea toată ziua sau să vi se pună în brațe. Dar când scoateți un câine Whippet afară din casă, aceștia par a se transforma. Odată afară, dau dovadă de o energie pe care cu greu o puteți stăpâni.

Dresaj:  Sunt în mod natural bine crescuți, astfel că și dresajul se va desfășura ușor, chiar și pentru persoanele care au pentru prima dată un câine. Socializarea este o parte importantă din creșterea unui câine Whippet echilibrat.

Caracteristici distinctive: Ar trebui să lase impresia de un frumos echilibru muscular și putere, combinat cu o excelentă eleganță și grație. Simetria liniilor exterioare, dezvoltarea musculară și un mers puternic sunt cele mai importante aspecte ale acestui câine.

acest așa zis sport a fost interzis pentru că era prea crud. Deținătorii de câini Whippet au rămas însă în branșă, reinventând sportul. Astfel, aceștia au început să folosească o bucată de blană de iepure pe care o trăgeau cu viteză pe o porțiune de teren dreaptă. Câinii erau apoi eliberați și trebuiau să urmărească această bucată de blană la viteze considerabile. Încă o dată, aceasta era o metodă simplă pentru oamenii de rând de a se aduna și a paria pe câinii lor. Atunci când nu se aflau în competiții, câinii Whippet alergau pe câmpiile Angliei pentru a prinde cu adevărat iepurii – asigurând astfel mâncarea pentru familia sa și chiar pentru ei. Primii câini Whippet au ajuns în America de Nord fiind duși de imigranți englezi – cu precădere muncitori în industria textilă, care au imigrat în Noua Anglie la finalul sex XIX și începutul sec XX. Aceștia s-au stabilit în Massachusetts și în Maryland și au adus totodată cu ei și câinii Whippet, dar și sportul atât de îndrăgit în Anglia. Rasa a fost recunoscută de către AKC în anul 1888. Clubul Adăposturilor Engleze au recunoscut în mod oficial rasa în anul 1891. Astăzi, câinele Whippet conține aproapte toate trăsăturile de acum un secol. Este extrem de atletic și excelează la competițiile de urmărire, la alergare, agilitate, ascultare și la competițiile de Frisbee. A fost totodată folosit cu succes și ca și câine de terapie și de muncă. Eleganța și manierele sale l-au făcut să fie plăcut de o mulțime de oameni. Totuși, potențialii stăpâni trebuie să își amintească de faptul că sunt niște câini programați să alerge, să sară și să urmărească. Au o energie incredibilă și totodată au rezistența necesară pentru a-și consuma energia.

Descriere fizică:

Caracteristici generale:Câinele din rasa Whippet este de mărime medie, lăsând mereu impresia de eleganță și fitness, ceea ce denotă capacități excelente de a atinge viteze de alergare superioare. Este un câine puternic și echilibrat, fără să fie dur. Acest câine este un adevărat sportiv, care reușește să acopere o distanță impresionantă cu un minim de efort. Ar trebui să lase impresia de un frumos echilibru muscular și putere, combinat cu o excelentă eleganță și grație. Simetria liniilor exterioare, dezvoltarea musculară și un mers puternic sunt cele mai importante aspecte ale acestui câine. A fost construit pentru viteză și pentru muncă.
Corp:Este un câine care atinge o înălțime între 46 – 52 cm pentru femele și 48 – 56 pentru masculi. Greutatea este între 8 și 21 kg. Gâtul îi este lung, musculos, bine arcuit și așezat grațios între umeri. Spatele îi este larg, ferm și bine acoperit de musculatură. Spatele este ușor arcuit începând de la coapse și până în zona cozii.
Cap:Capul este lung și aristocratic, cu un stop abia observabil și cu o frunte destul de proeminentă. Expresia sa trebuie să fie blândă, inteligentă și atentă. Botul îi este lung și puternic, cee ce denotă o mușcătură puternică. Pielea nasului ar trebui să fie pigmentată uniform. Culoarea ar trebui să fie neagră, sau închisă la culoare.
Urechile:Sunt lungi și lobulare, ușor împăturate și așezate sus pe cap. Sunt pliate înspre în față începând de la jumătate și lăsând impresia că sunt asemenea unor parașute deschise. Atunci când sunt privite în lumină, parcă sunt ușor translucide.
Ochii:Sunt mari și de formă rotundă înspre oval. Ochii trebuie să fie închiși la culoare, variind în funcție de culoarea blănii. Acești ochi mari sunt foarte expresivi.
Coada:Este lungă și ascuțită înspre vârf. Atunci când câinele este în mișcare, coada este purtată jos, cu o ușoară curbă înspre în sus. Nu trebuie să fie niciodată ținută mai sus de linia spatelui.
Blana:Este scurtă, moale, fină și cu o textură fermă. Iar culoarea este în general alb cu gri sau maro.

 

Personalitate:

Câinii din rasa Whippet sunt niște adevărate mașini de alergat acoperite de o musculatură bine dezvoltată și cu o personalitate aproape dublă. Acasă, acești câini sunt liniștiți, docili, care sunt mereu dornici să stea pe canapea toată ziua sau să vi se pună în brațe. Dar când scoateți un câine Whippet afară din casă, aceștia par a se transforma. Odată afară, dau dovadă de o energie pe care cu greu o puteți stăpâni. Sunt niște câini de viteză, care pot să atingă până la 50 km/h. Sunt niște companioni excelenți pentru persoanele singure și pot să fie lăsați singuri toată ziua. Fiind niște câini sensibili, s-ar ptuea să fie nefericiți în cadrul unor familii cu mulți copii, care i-ar putea face anxioși. Sunt niște câini care pot să locuiască alături de alți câini, dar totuși există unele rase cu care nu se vor putea înțelege. Cu toate că le place să alerge și își doresc să facă o mulțime de ture în jurul casei, nu trebuie să fiți un alergător pentru a avea un câine din această rasă. Câinii Whippet ar trebui să aibă posibilitatea să alerge de câteva ori pe săptămână, dar trebuie să țineți cont că nu sunt câini de rezistență. Câteva sprinturi în jurul curții sau pe o pistă de alergare și câinele Whippet este fericit, pregătit să revină pe locul său de pe canapea. Se descurcă excelent în zonele de oraș, atâta timp cât le este permis să alerge în parc în mod regulat. Mai mult decât atât, plimbările regulate îi va ține pe aceștia fericiți și sănătoși. Mărimea și profilul lor liniștit îi face perfecți pentru apartamente, dar ar trebui să fie destul loc pentru a le permite să alerge în voie. Dacă îl duceți la cursuri de urmărire a prăzii atunci acest câine va fi foarte fericit și își va menține în formă corpul. Cu toate că sunt niște câini blânzi și liniștiți în jurul casei, și par a fi niște ființe incapabile de a face rău, câinii Whippet au un instinct de urmărire a prăzii foarte bine dezvoltat. Acest lucru înseamnă că va urmări pisici, câini mai mici, păsări, iepuri și veverițe ori de câte ori are ocazia. Câinii Whippet ar trebui să fie ținuți în lesă atunci când sunt afară, lucru care va proteja animalele din jur, dar totodată îl va proteja și pe acesta. Dacă nu îi puteți oferi câinelui destul exercițiu, vă va anunța prin mestecarea a tot ceea ce găsește în cale. Nu sunt câini distructivi, iar dacă veți reveni acasă și veți găsi dezastru, atunci e doar metoda sa de a spune că are nevoie de mai mult exercițiu. La maturitate, câinii Whippet sunt eleganți și cuminți, dar cât timp sunt în creștere lucrurile pot foarte ușor scăpa de sub control. Exercițiul este important în perioada în care este mic, dar totodată veți avea parte de momente de hiperactivitate.

Dresaj

Câinii din rasa Whippet sunt sensibili, ascultători, câini care trebuie să fie tratați cu blândețe tot timpul. Sunt rareori agresivi și au tendința de a îngheța când un alt câine ia atitudine în fața lor. Dacă vă purtați agresiv cu ei le puteți cauza șocuri psihice peste care nu vor putea să treacă. Blândețea constă în a le oferi o mulțime de recompense și bunătățuri. Cu toate că sunt independenți, aceștia pot să îndeplinească anumite activități foarte repede. Sunt în mod natural bine crescuți, astfel că și dresajul se va desfășura ușor, chiar și pentru persoanele care au pentru prima dată un câine. Socializarea este o parte importantă din creșterea unui câine Whippet echilibrat. Sunt în mod natural timizi, astfel că este nevoie să îi învățați cu alți câini și cu persoane noi de la o vârstă fragedă.

Toaletaj:

Câinele din rasa Whippet este ușor de întreținut. Puteți să îi țineți blana lucioasă cu un periaj săptămânal, folosind o perie sau o mănușă de cauciuc. Acest periaj vă va permite să îndepărtați puținele fire de păr pe care le lasă în urma sa. Nu e nevoie să îl îmbăiați doar dacă s-a aruncat în ceva și este chiar murdar.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa de câini Whippet este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– stenoza aortică reprezintă obstrucția fluxului sanguin prin valvele aortice. În timp, ventricului stâng se va dilata, ceea ce va duce la decompensarea cardiacă și la dezvoltarea insuficienței cardiace congestive;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana;

– distichiasis este o cataractă ereditară, care presupune creşterea unui rând suplimentar de pleoape. Această afecţiune vine în completarea unor boli de inimă, fiind greu de observat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câini din Rasa Weimaraner

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de câini Weimaraner de astăzi este o rasă obținută după mulți ani de încrucișări selective, atente și zeci de ani de încrucișări între elemente ale aceleiași rase pentru a seta tiparul rasei. Istoricii canini sunt de acord că printre strămoșii câinelui Weimaraner se află și Boodhound, cel mai probabil prin asocierea acestuia cu Scweisshund Roșu. Câinele Weimaraner prezintă strămoși dintre mai multe rase de vânătoare germane, incluzând aici Pointer Shorthaired German, care este aparent similar ca și constituție a corpului. Unele autorități canine sugerează că Weimaraner a apărut dintr-o mutație albino existentă la o rasă antică de câini de vânătoare Germani. Alți experți ai acestei rase consideră că Weimaraner provine din German Braken, sau din încrucișarea cu mai multe rase de pointeri și chiar cu unii câini de vânătoare Francezi. Indiferent de momentul apariției sale, câinele Weimaraner este în mod general recunoscut ca fiind dezvoltat în forma sa actuală încă din anii 1810, atunci când era bine cunoscut la curtea Marelui Duce Karl August de Weimar, în Germania Central-Estică. Nobilii curții practicau mai multe tipuri de vânătoare și s-au decis să dezvolte o rasă capabilă să participe la toate acestea și implicit să aibă toate trăsăturile necesare: un nas foarte bun, vedere excelentă, viteză superioară, rezistență, curaj, inteligență

 Nume: Weimaraner

Originea:  Germania

Grupa: Câini de vânătoare

Inaltime: Femela 58 – 65 cm, Mascul 60 – 68 cm

Greutate: între 25 și 38 kg

Speranta medie de viata: până la 11 – 13 ani

Culoare: gri, auriu-gri

Temperament:  Sunt niște câini versatili, cărora le face plăcere să se plimbe, să alerge, să meargă în drumeții și să vă acompanieze atunci când ieșiți cu bicicleta. Nu știu toți să înoate, dar dacă învață, îi va plăcea să sară și în apă din când în când.

Dresaj:  Sunt câini încăpățânați și machiavelici, putând oricând să plece de lângă voi dacă încep să fie plictisiți de activitatea pe care o faceți. Începeți dresajul câinelui încă de mic, pentru a-l face să înțeleagă cine este liderul în casă.

Caracteristici distinctive: Ar trebui să aibă o statură grecească, în care să se întâlnească grațiozitatea, viteza, rezistența și echilibrul. Capul este lung și aristocratic, cu un stop moderat și cu o frunte destul de proeminentă. Expresia sa trebuie să fie blândă, inteligentă și atentă.

și determinare. Devreme în cadrul dezvoltării rasei, sportivii foloseau Pointerul Weimar pentru vânătoarea de animale mari, incluzând aici cerbi, lei de munte, lupi, urși, porci mistreți și pisici de munte. Entuziaștii rasei din acea perioadă erau în general oameni înstăriți care vânau pentru experiență, nu pentru profit. Câinele din rasa Weimaraner era un câine pentru oamenii bogați. În anul 1897, a fost realizat Clubul German Weimaraner cu scopul de a proteja rasa și pentru a preveni achiziția acestor câini de către publicul larg, acei așa numiți ”oameni de rând”. Clubul Weimaraner a realizat un standard al rasei care să acopere necesitățile vânătorilor, un standard care făcea extrem de dificilă achiziția unui câine Weimaraner în Germania și aproape imposibil de a-l obține din orice altă țară. Clubul avea reguli stricte în ceea ce privește persoanele care pot să achiziționeze un câine Weimaraner. Puii care nu erau aprobați de către membrii clubului nu puteau să fie înregistrați în registrul de câini, iar cei care nu corespundeau standardelor fizice și de temperament ale clubului trebuiau să fie eliminați. Evident, doar membrii clubului puteau să dețină un câine Weimaraner. Aceste acțiuni nu au fost menite să promoveze rasa. Pe măsură ce vânatul de dimensiuni mari a devenit tot mai rar în Germania, câinele din rasa Weimaraner a început să fie tot mai mult utilizat pentru a speria și pentru a aduce înapoi păsările vânate, fie de pe pământ sau din apă. A devenit cunoscut și apreciat pentru gura sa cu mușcătură foarte atentă. În anul 1929, Howard Knight, un sportiv american și crescător de câini din Providence, Rhode Island, a fost acceptat în Clubul Weimaraner German, dar doar după ce a petrecut mult timp la vânătoare cu membrii clubului, dovedindu-le acestora dedicația sa pentru rasa de câini. A importat o pereche de Weimaraner în America, câini care fuseseră inițial sterilizați de crescătorii lor din Germania, pentru a nu putea să se reproducă. Din fericire, acest lucru nu l-a oprit pe Knight, care s-a luptat timp de nouă ani pentru a obține câini care să se poată reproduce. Chiar înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, Knight a achiziționat un mascul pe nume Mars și două femele pe nume Dorle și Aura. Acești trei câini au devenit cunoscuți ca fiind fondatorii rasei Weimaraner Americană. Knight a fost cel care a fondat primul club Weimaraner în America în anul 1941, unde a fost și președinte. În anul 1943, rasa Weimaraner a fost recunoscută oficial de către Clubul Kennel American, ca membru în Grupa Sportivă. Câinele Weimaraner a ajuns în Marea Britanie în anii 1950 și astfel a început ascensiunea pentru recunoașterea mondială. Astăzi, auriul câine Weimaraner continuă să fie utilizat în țara sa natală și peste tot prin lume ca și câine de vânătoare care poate să ia urma vânatului, să o sperie și să o recupereze.

Descriere fizică:

Caracteristici generale:Câinele din rasa Weimaraner este un câine de dimensiuni medii, cu trăsături fine, aristocratice. Ar trebui să aibă o statură grecească, în care să se întâlnească grațiozitatea, viteza, rezistența și echilibrul. Peste toate, conformația acestui câine ar trebui să prezinte abilitatea de a munci la viteze mari și rezistență în timpul vânătorii.
Corp:Este un câine care atinge o înălțime între 58 – 65 cm pentru femele și 60 – 68 pentru masculi. Greutatea este între 25 și 38 kg. Gâtul îi este destul de scurt, puternic. Spatele îi este drept, așezat pe o linie dreaptă, coastele bine pronunțate și cu o adâncime semnificativă.
Cap:Capul este lung și aristocratic, cu un stop moderat și cu o frunte destul de proeminentă. Expresia sa trebuie să fie blândă, inteligentă și atentă. Este preferat nasul gri.
Urechile:Sunt lungi și lobulare, ușor împăturate și așezate sus pe cap. Atunci când atârnă, acestea ar trebui să cadă până la aproximativ 5 cm de vârful nasului.
Ochii:Sunt de culoare albastru sau gri-albăstrui, așezați destul de depărtat unul de celălalt pentru a indica o bună dispoziție și inteligență. Atunci când sunt dilatați ca urmare a bunei dispoziții, ochii par a fi negri.
Coada:Este scurtă, la maturitate măsurând aproximativ 15 cm, fiind purtată în așa fel încât să arate încrederea în sine.
Blana:Este scurtă, moale, într-o singură culoare, respectiv gri, gri-auriu, cu tente mai deschise la culoare în zona capului și a urechilor.

 

Personalitate:

Câinii din rasa Weimaraner sunt niște câini atletici, cu o mulțime de energie în ei, ceea ce le aduce un aer de eleganță oriunde s-ar afla. Au ajuns foarte populari în ultimii ani datorită lui William Wegman, care a început să fotografieze Weimaraners în costume și peruci, realizând scene care îi arată comportându-se ca niște oameni. Această rasă nu este pentru oricine, indiferent de cât de drăgălași și expresivi sunt. Câinii Werimaraner sunt niște câini care cer foarte multă atenție, un leadership puternic și o mulțime de exerciții pentru a le menține personalitatea echilibrată. Sunt niște câini de vânătoare pe care sportivii se pot baza, și mulți oameni îi folosesc la vânătoare pentru a lua urma vânatului și pentru a-l aduce la vânător. Cu toate că sunt activi și au nevoie de mult timp petrecut afară, Weimaraner își dorește să trăiască în interior alături de familia sa și să absoarbă oricât de multă afecțiune poate să primească. Pentru familiile cărora le face plăcere să iasă în exterior, câinele Weimaraner este excelent. Aceștia au nevoie de cel puțin o oră de activitate viguroasă în fiecare zi. Sunt niște câini versatili, cărora le face plăcere să se plimbe, să alerge, să meargă în drumeții și să vă acompanieze atunci când ieșiți cu bicicleta. Nu știu toți să înoate, dar dacă învață, îi va plăcea să sară și în apă din când în când. Nu lăsați câinele Weimaraner în curtea casei de unul singur pentru că o va distruge cu siguranță și apoi va încerca să scape de acolo. Acești câini vor deveni distructivi dacă nu au parte de destul exercițiu, ceea ce înseamnă că trebuie să ieșiți cu el afară cât se poate de mult timp. Sunt câini care vor alerga după tot ceea ce mișcă, ceea ce înseamnă că animalele de dimensiuni mici vor fi în pericol în preajma acestui câine. Trebuie să țineți câinele în lesă tot timpul și asigurați-vă că gardul curții este în perfectă stare. Se înțeleg bine cu alți câini atunci când sunt crescuți de mici alături de ei, în caz contrar, nu vor accepta prezența altui mascul în casă. Cât sunt mici sunt destul de greoi și neîndemânatici, dărâmând tot prin casă. Fără exercițiu și dresaj, tânărul cățel Weimaraner nu va avea un comportament prea bun.

Dresaj

Câinii din rasa Weimaraner sunt destul de dificil de dresat. Sunt câini încăpățânați și machiavelici, putând oricând să plece de lângă voi dacă încep să fie plictisiți de activitatea pe care o faceți. Începeți dresajul câinelui încă de mic, pentru a-l face să înțeleagă cine este liderul în casă – dacă nu va înțelege cine este liderul, își va asuma în mod natural poziția de lider. Dresajul ar trebui să fie făcut cu ajutorul a multor recompense și bunătăți, dar realizat cu un aer încrezător. Disciplina dură îl va face pe acest câine să vă ignore în totalitate, astfel că trebuie să vă asigurați că dresajul este realizat de cea mai răbdătoare persoană din casă. Crescătorii începători de câini ar trebui să consulte un dresor profesionist capabil să înțeleagă nuanțele personalității câinelui Weimaraner.

Toaletaj:

Câinele din rasa Weimaraner este unul dintre câinii cel mai ușor de întreținut. Chiar dacă se aruncă în noroi, în scurt timp va fi din nou curat. Periajul săptămânal ar trebui să fie de ajuns pentru a-i menține blana sănătoasă.  Îmbăiaţi-l ori de câte ori e nevoie. De obicei îi place să se arunce în tot ceea ce găsește pe drum sau în curte, ceea ce îl face adeseori să miroasă mai urât.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa de câini Weimaraner este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– stenoza aortică reprezintă obstrucția fluxului sanguin prin valvele aortice. În timp, ventricului stâng se va dilata, ceea ce va duce la decompensarea cardiacă și la dezvoltarea insuficienței cardiace congestive;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

Osteochondrosis Dissecans (OCD) este o afecțiune ce apare la câinii de talie mare ce cresc rapid, unde unele cartilaje din încheieturi nu se formează corespunzător. Hrănirea câinelui într-o manieră corectă și echilibrată poate ajuta la dezvoltarea sănătoasă a încheieturilor. Cu toate acestea, însă, mulți câini au nevoie de intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea cartilagiilor anormale;

– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana;

– distichiasis este o cataractă ereditară, care presupune creşterea unui rând suplimentar de pleoape. Această afecţiune vine în completarea unor boli de inimă, fiind greu de observat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câini din Rasa Terrier Mătăsos

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

La finalul secolului XIX, mai mulți câini din rasa Terrieri Yorkshire au fost duși din Anglia în Australia, cu precădere în Victoria și în New South Wales. Unii dintre acești câini Terrieri Yorkshire au fost încrucișați cu câini de dimensiuni mai mari, câini muncitori din rasa Terrier Australian, încercându-se astfel să se îmbunătățească blana lor albastru-crem. Câteva dintre progeniturile obținute din aceste încrucișări au fost prezentate inițial ca și Terrieri Australieni, în timp ce alții erau prezentați ca și Terrieri Yorkshire sau Terrieri Mătăsoși. Unele autorități consideră că Terrierul Dandie Dinmont, Terrierul Skye și Terrier Cairn ar putea să aibă locul lor în apariția acestei noi rase de terrieri. În final, Terrierul Mătăsos a fost recunoscut ca și rasă distinctă în New South Wales în anul 1906, iar în Victoria a fost recunoscut în anul 1909. Existau mai multe diferențe între aceste două standarde, cu precădere în ceea ce privește forma urechilor și greutatea acestor câini. Un standard revizuit a fost adoptat în anul 1926 într-un efort de a standardiza rasa. De asemenea, a fost introdusă chiar și o legislație în anul 1932, propusă de către Kennel Control Council în Victoria, care urmărea prevenirea viitoarelor încrucișări între Yorkshire, Australian și rasa denumită Terrier Mătăsoși Sydney. În anul 1955, numele rasei Sydney Silky a fost schimbat în mod oficial în Terrier Mătăsos Australian. În anul 1958, Clubul Kennel

 Nume: Terrier Mătăsos

Originea: Australia

Grupa: Câini de companie

Inaltime: Femela 20 – 22 cm, Mascul 22 – 25 cm

Greutate: Femela 3,5 – 4,5 kg, Mascul 3,5 – 4,5 kg

Speranta medie de viata: până la 12 – 15 ani

Culoare: albastru și crem

Temperament:  Sunt destul de mici pentru a putea trăi foarte bine într-un apartament, atâta timp cât sunt plimbați zilnic sau le este permis să alerge de câteva ori pe săptămână. Pentru că sunt niște câini inteligenți, aceștia au nevoie de stimulare mentală, precum și de activitate fizică.

Dresaj:  Au o voință proprie, sunt foarte inteligenți și încăpățânați, mai ales atunci când cineva vrea să le dicteze pașii. Din acest motiv, dresajul ar trebui să înceapă devreme și să fie condus într-o manieră calmă și niciodată cu o mână fermă.

Caracteristici distinctive: Expresia acestuia este pătrunzătoare, ochii îi sunt mici, negri, în formă de migdală și cu genele negre. Urechile îi sunt mici, în formă de V, așezat sus și purtate ridicat. De multe ori urechile au tendința de a se lăsa oblic de-a lungul craniului.

Australian a fost format, urmând să propună dezvoltarea unui standard național pentru câinele din rasa Terrier Mătăsos Australian. Acest lucru s-a întâmplat în anul 1959, iar standardul național Australian a aprobat greutatea câinelui Mătăsos ca fiind ideală între 3,6 – 4,5 kg. Standardele anterioare permiteau o greutate care varia între 2,7 și 5,5 kg, iar unul dintre acestea chiar permitea ca greutatea unui câine Terrier Mătăsos să coboare sub 2,7 kg. Câinii din rasa Terrier Mătăsos și-au deschis calea înspre Statele Unite ale Americii odată cu femeile și bărbații care au luptat în cel de-al doilea război mondial și care se întorceau acasă. Clubul American Sydney Silky Terrier a ținut prima întrunire în luna Martie a anului 1955. La scurt timp după aceasta, a fost redenumit în Clubul American Silky Terrier. Câinele din rasa Terrier Mătăsos a fost acceptat de către American Kennel Club în anul 1959, ca și membru al grupului câinilor de jucărie. Rasa nu a fost recunoscută în Anglia până când un club al acestei rase nu a fost dezvoltat acolo în anul 1979. Câinele mătăsos de astăzi este unul plin de energie, inteligent, un companion afectuos care tânjește după atenția stăpânului și care este perfect pentru oraș.

Descriere fizică:

Câinii din rasa Terrier Mătăsos este un adevărat câine de jucărie. Are o înălțime moderată, cu centrul de greutate destul de jos. Este mai mult lung decât înalt, cu o structură osoasă destul de sensibilă, dar îndeajuns de puternică pentru a putea să vâneze rozătoare domestice. Natura lui curioasă și energia de care dă dovadă îl face companionul ideal pentru orice tip de persoană. Înălțimea acestuia la umeri nu ar trebui să depășească 25 cm. Corpul câinelui este cu o cincime mai lung decât este înalt. Capul îi este puternic, bine sculptat și de lungime moderată. Expresia acestuia este pătrunzătoare, ochii îi sunt mici, negri, în formă de migdală și cu genele negre. Urechile îi sunt mici, în formă de V, așezate sus și purtate ridicat. De multe ori urechile au tendința de a se lăsa oblic de-a lungul craniului. Craniul îi este plat și nu foarte larg între urechi. Nasul îi este negru. Gâtui i se potrivește elegant între umeri, fiind de lungime medie. Spatele este drept, iar pieptul îi este de lățime medie și destul de adânc pentru a ajunge până în zona genunchilor. Corpul este destul de jos așezat. Coada îi este așezată destul de sus și purtată ușor în lateral. Picioarele din față au angulația perfectă, ceea ce îi poziționează picioarele excelent sub corp. Sunt puternice, drepte și cu oase destul de bine închegate. Labele îi sunt mici, asemenea pisicilor, rotunde și compacte. Unghiile îi sunt puternice și închise la culoare. Blana îi este dreaptă, fără blană interioară, lucioasă și cu o textură mătăsoasă. Pe specimenele mature, blana cade până aproape de pământ, urmând totodată linia corpului. Pe vârful capului, părul formează un fel de coadă. Culoarea este albastră și crem. Albastrul poate să fie înspre argintiu, albastru pinguin. Albastrul se extinde de la baza craniului până la vârful cozii și până la jumătatea picioarelor.

Personalitate:

Acești micuți câini reușesc să condenseze o personalitate foarte puternică într-un corp în miniatură. La fel ca alți terrieri, aceștia au impresia că sunt centrul universului și se așteaptă ca toată lumea se închine în fața lor. Câinii din rasa Terrier Mătăsos se comportă machiavelic ori de câte ori au ocazia, mai alest atunci când știu că așa vor primi atenția pe care o cer. Este o rasă inteligentă, care știe să manipuleze orice situație în favoarea lor, fiind adeseori considerat chiar un lider. Totuși, majoritatea crescătorilor nu sunt deranjați de acest aspect pentru că sunt mult prea drăguți pentru a rămâne supărați pe ei. Sunt niște câini excelenți pentru familiile care au copii, pentru că le place compania oamenilor și mai ales le place să aibă la dispoziție o mulțime de persoane, din care să aleagă una. Cu toate că aspectul lor nu este cel mai norocos din punct de vedere al mărimii, acești câini sunt foarte puternici și activi, având nevoie de exerciții moderate pentru a se menține sănătoși și fericiți. Le place să facă plimbări lungi, fiind destul de dârzi pentru a fi niște companioni de hiking foarte buni. Nu le place joggingul, dar le place să aducă mingea înapoi ori de câte ori o aruncați. Sunt destul de mici pentru a putea trăi foarte bine într-un apartament, atâta timp cât sunt plimbați zilnic sau le este permis să alerge de câteva ori pe săptămână. Pentru că sunt niște câini inteligenți, aceștia au nevoie de stimulare mentală, precum și de activitate fizică. Dacă este posibil, câinii Terrier Mătăsos ar trebui să fie înrolați în traininguri de agilitate, pentru a le fi muncit atât corpul cât și mintea. Sunt niște câini care latră tot timpul și inclusiv dimineața devreme. Vor lătra pentru a vă anunța că este cineva la ușă, că cineva umblă pe stradă sau că cineva merge cu bicicleta. Vor lătra din orice motiv, fiind aproape imposibil de dresat în această direcție. Totuși, dacă reușiți să îl dresați atunci cu siguranță că veți fi feriți de discuțiile în contradictoriu cu vecinii. Nu le place să fie lăsați perioade lungi de timp singuri acasă. Sunt câini de companie, cărora le place compania umană. Persoanele care muncesc până târziu se vor întoarce acasă doar pentru a găsi un câine supărat, sătul de lătrat, și foarte probabil casa distrusă. Din acest motiv, acești câini sunt ideali pentru persoanele în vârstă sau pentru familiile care își petrec majoritatea timpului acasă. Sunt obișnuiți să alerge după mici animale, astfel că un gard este necesar, dar trebuie să țineți cont că va săpa pe sub el dacă va vrea să evadeze.

Dresaj

Câinii din rasa Terrier Mătăsos, la fel ca orice alt câine terrier, poate să fie foarte dificil de dresat. Au o voință proprie, sunt foarte inteligenți și încăpățânați, mai ales atunci când cineva vrea să le dicteze pașii. Din acest motiv, dresajul ar trebui să înceapă devreme și să fie condus într-o manieră calmă și niciodată cu o mână fermă. Micii câini terrier sunt predispuși la reacții defensive și chiar dacă veți încerca să îl ajutați cu mâna pentru a-i arăta cum trebuie să reacționeze la o comandă, acesta va sări să muște. Bunătăți și recompense ar trebui să fie de ajuns pentru a-l face să fie atent și pentru a-l motiva, dar sesiunile de dresaj trebuie să fie scurte. Odată ce comenzile de bază au fost învățate, câinele Terrier Mătăsos poate să fie mutat la dresajul avansat sau la clasele de agilitate. Sunt niște câini foarte deștepți care, în ciuda încăpățânării de care dau dovadă, excelează la agilitate.

Toaletaj:

Blana acestui câine este una foarte frumoasă: este lungă și dreaptă, care pornește în jos de pe spate, crescând la aproape 15 cm. Cu toate că are blana atât de lungă, nu necesită o atenție foarte mare. Este de ajuns un periaj de două sau trei ori pe săptămână, iar o baie este indicată o dată pe lună, pentru a-i menține blana departe de încâlceli.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Terrier Mătăsos este o rasă puternică, dar care pot avea parte de anumite condiții de sănătate, la fel ca majoritatea raselor. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– luxația patelară reprezintă o deplasare a două oase articulate, aflate în spatele genunchiului și care determină o pierdere a suprafeței de contact. La rasele mici această luxație apare sub forma unei diformități a tibiei sau a femurului.  Câinele va începe să șchiopăteze și  în funcție de gravitate poate să ajungă și la intervenție chirurgicală;

– epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

– cataracta apare de obicei la vârsta de 1 sau 2 ani, cunoscută și ca și cataractă juvenilă. De obicei nu duce la orbire, dar este indicat ca animalele care prezintă această afecțiune să nu li se permită să aibă urmași.

– ectropionul este o afecțiune prin care se modifică poziția pleoapei inferioare prin răsfrângerea către exterior a marginii libere a pleoapei și apariția fundului de sac conjunctival;

entropionul este afecțiunea prin care marginea liberă a pleoapelor se răsucește înspre interior, înspre globul ocular;

– boala capului femural , care poate foarte ușor să fie considerată a fi displazia șoldului. Apare sub forma artritei și poate suporta o intervenție chirurgicală în vederea însănătoșirii. Intervenția chirurgicală necesită ulterior și o perioadă atentă de recuperare;

– alergiile se manifestă destul de des la această rasă, cele mai întâlnite fiind cele la mâncare, cele la diverse elemente solide, și alergiile respiratorii;

– cistinuria este o boală congenitală prin care este eliberată în urină o cantitate mare de cistină și alți aminoacizi dibazici, cauzată de faptul că cistina are o solubilitate redusă, ceea ce duce la o predispoziție pentru formarea de calculi renali.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câini din rasa copoi negri și maro

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Copoii negri și maro au fost crescuți pentru a fi câini folosiți ori la muncă ori ca și câini de vânătoare. În timp ce bogații proprietari de terenuri din sudul Americii organizau vânători de vulpi călare folosind copoi importați, colonialiștii din clasa mijlocie au dezvoltat o rasă proprie de câini de muncă. Această rasă a fost creată pentru a oferi rezultate bune în muncă și nu pentru aspectul fizic. S-a urmărit cu precădere ca această rasă de câine să fie capabilă de a pune pe masa familiei mâncarea de care aveau nevoie. Copoii au fost dezvoltați pentru a localiza și pentru a urmări prada, cu precădere pe timpul nopții, în timp ce lătrau într-un ritm alarmant. În America de Nord, Copoii negri și maro era folosiți pentru a vâna ratonii, pumele, căprioare, cerbi, porci mistreți și chiar și urși. Se crede că această rasă are strămoși în Bloodhound, Talbot Hound și Foxhound, toți copoii fiind importați din Anglia. În America, Copoii au fost folosiți pentru a identifica urmele încă din anii 1700.  Odată cu dezvoltarea orașelor și pe măsură ce lumea rurală devenea tot mai prețioasă, acest câine a reușit să demonstreze o capacitate de adaptare uluitoare, reușind să își creeze un mediu prielnic traiului în orice zonă ar fi existat. Nu s-a dat

Nume: Copoi negru și maro

Originea: USA

Grupa: Copoi, câine de vânătoare

Inaltime: Femela 58 – 64 cm, Mascul 62 – 68 cm

Greutate: Femela 34 – 40 kg, Mascul 38 – 45 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 12 ani

Culoare: negru și maro

Temperament:  Neținând cont de mărimea lor, Copoii negri și maro se consideră adeseori ca fiind câini de ținut în brațe, și nu ezită nicio clipă să se cuibărească în cele mai mici locuri, doar pentru a sta lângă persoanele pe care le iubește.

Dresaj: Pot fi încăpățânați și niște câini manipulatori datorită ochilor lor atât de expresivi și a feței lungi și parcă mereu triste.

Caracteristici distinctive: Au un nas mare, buze lăsate, late și urechi care atârnă. Au ochii rotunzi, maro, care deseori poartă cu ei o notă de tristețe.

niciodată la o parte din calea participării la orice activitate care îl poate implica și pe el. Astfel, Copoiul a devenit un câine foarte ascultător, excelent în a se conforma, un câine agil, căruia îi face plăcere să facă jogging, să iasă în natură, să fie babysitter, să urmărească vânatul sau să păzească.

Descriere fizică:

Copoiul negru și maro este un câine mare, puternic, un câine de vânătoare cu o blană scurtă, deasă, care îl protejază de condițiile meteorologice nefavorabile. De obicei, câinii aceștia sunt tot atât de lungi pe cât sunt de înalți, dar bineînțeles, excepțiile sunt prezente și aici. Această rasă are strămoși în rasa Bloodhound, ceea ce se poate vedea în mărimea lor și în forma pe care corpul lor o are. Au un nas mare, buze lăsate, late și urechi care atârnă. Au ochii rotunzi, maro, care deseori poartă cu ei o notă de tristețe. Coada Copoiului negru și maro este lungă, puternică, fiind ușor de observat că atunci când este pe câmpul de vânătoare, o poartă ridicată la un unghi drept. După cum le și spune numele, copoii au culorile negru și maro.

Personalitate:

Copoiul negru și maro este un câine care se face plăcut și care în final reprezintă o remarcabilă personalitate alături de familie, indiferent de mărimea acesteia sau de vârsta la care vă doriți un câine. Sunt jucăuși la fel ca și niște cățeluși, ajungând la maturitate abia târziu, după ce au ajuns adulți. Nu necesită foarte mult exercițiu, fiind fericit dacă are posibilitatea de a se relaxa în jurul casei. În ceea ce privește copiii, copoii au un comportament excelent, fiind foarte răbdători și deloc dominanți. Singura problemă care poate apărea este îmbătrânirea, moment în care copoii devin destul de apatici, fără prea mult chef de joacă. Neținând cont de mărimea lor, Copoii negri și maro se consideră adeseori ca fiind câini de ținut în brațe, și nu ezită nicio clipă să se cuibărească în cele mai mici locuri, doar pentru a sta lângă persoanele pe care le iubesc. Copoii nu necesită activități sportive, ci din contră, odată ajunși adulți, aleg de cele mai multe ori să se relaxeze în sufragerie sau să se așeze pe canapea alături de dumneavoastră, din nou neținând cont de mărimea lor. Având un grad ridicat de adaptabilitate, se pot descurca excelent în condiții de apartament. Când este dus afară, este indicat să se țină în lesă, sau să fie într-o curte închisă. În cazul în care simte un miros, va fi curios să descopere de unde provine și din cauza faptului că ascultă selectiv, nu va răspunde comenzilor dumneavoastră. Sunt niște companioni excelenți pentru pentru vânători și pentru fermieri. Sunt atât de încăpățânați încât vor urmări orice pradă, pe orice tip de teren, pe orice vreme și nu se vor opri până când nu o vor avea în dinți. Câinii de vânătoare sunt de obicei câini care nu latră, iar Copoii negri și maro nu fac nicio excepție de la acest lucru. Le place să cânte atunci când aud mașini de poliție sau pompieri, și totodată atunci când sunt lăsați singuri pentru perioade lungi de timp. În timpul mesei, copoii vor lăsa destul de multe urme de salivă, ceea ce nu va arăta tocmai frumos. Fiți mereu pregătiți pentru a curăța în urma lor.

Dresaj:

Fiind câini mari, Copoii negri și maro pleacă de la premisa că ei sunt lideri prin definiție, ceea ce înseamnă că dresorul trebuie încă din primul moment să le demonstreze că nu este așa. Pot fi încăpățânați și niște câini manipulatori datorită ochilor lor atât de expresivi și a feței lungi și parcă mereu triste. A dresa un copoi negru și maro nu este o muncă pentru orice dresor. La fel ca șimulte alte rase, Copoiul negru și maro este un câine sensibil și necesită un dresaj realizat cu încredere, susținut și totodată blând. Un dresaj având la bază agresivitatea poate să ducă la unu comportament destul de sfios din partea câinilor, iar unii dintrei ei pot ajunge chiar să se închidă complet în ei înșiși. Cu o atitudine pozitivă, recompense dese și multă răbdare veți reuși să aveți rezultate excelente cu această rasă.

Toaletaj:

Copoii negri și maro au o blană scurtă, deasă și uleioasă, care are menirea de a-i proteja de intemperii și de ciulinii insistenți. Acest tip de blană se întâlnește îndeosebi la câinii de vânătoare, ajutându-i să se descurce cât se poate de bine în condiții aspre de teren. Culoarea de bază este negru iar maroul se poate găsi deasupra ochilor, pe piept, pe picioare și în partea din spate a coapselor.  O mănușă pentru periaj este cea mai bună opțiune atunci când doriți să îl îngrijiți. Trebuie să îl periați de două sau de trei ori pe zi pentru a înlătura părul desprins și pentru a distribui uniform emulsiile uleioase ale pielii. Deși își pierd blana pe întreaga durată a anului, există două anotimpuri în care o fac cu preponderență, respectiv primăvara și toamna. Nu îmbăiați câinele mai mult decât este necesar pentru că îndepărtarea uleiurilor poate duce la iritații sau la alergii.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța în fiecare zi pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Îngrijirea unghiilor menține picioarele câinilor în condiții bune și mai mult, vă protejează pe dumneavoastră de zgârieturi atunci când sare să vă întâmpine. Urechile necesită o atenție deosebită și ar trebui să fie verificate săptămânal pentru apariția iritațiilor sau a mirosurilor neplăcute, ceea ce ar putea să arate apariția unor infecții. Când îi verificați sănătatea urechilor, folosiți vată îmbibată într-un lichid de curățat urechile pentru a preveni apariția infecțiilor.

Boli si afectiuni curente:

Copoiul negru și maro este un câine foarte rezistent, motiv pentru care este rar predispus la boli. Ca afectiuni specifice ce pot fi intalnite la aceasta rasa:

– boli ale ochilor: cataracta apare de obicei la vârsta de 1 sau 2 ani, cunoscută și ca și cataractă juvenilă. De obicei nu duce la orbire, dar este indicat ca animalele care prezintă această afecțiune să nu li se permită să aibă urmași. Glaucomul este o altă afecțiune a ochilor destul de des întâlnită la această rasă;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală.

 

 

 

 

 

 

Rasa de Câini Ciobănesc Caucazian

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de câini Ciobănesc Caucazian mai este cunoscută și sub denumirile de Câinele de Munte Caucazian sau Câinele Lup. Ipotetic vorbind, singurul posibil strămoș al acestei rase ar putea să fie Câinele Tibetan. Nu trebuie să fie confundat cu rasa Tibetan Mastiff de astăzi, care este de altfel o reconstrucție a unei rase mult mai vechi. Se discută în termeni ipotetici pentru că în cele mai multe cazuri, datele existente cu privire la strămoșii raselor de câini de astăzi s-ar putea să fie mult diferite față de ceea ce regăsim și cunoaștem azi. Se știe despre cadoul primit de către Împăratul Chinez în anul 1121 BC, și anume un câine Tibetan. Acești câini au fost împrăștiați în regiunea Asiatică și Mongolă. Prin Mesopotamia, vechii ciobani și câinii lor ciobănești au ajuns în Grecia și în Roma antică, de unde s-au împrăștiat ulterior în întreg continentul. Se crede că regiunea Dierbent, actual teritoriul Daghestan (regiunea Caucaziană) a jucat un rol important în migrarea câinilor ciobănești. Astfel, putem să spunem că istoria câinilor Ciobănești Caucazian are cel puțin 2500 ani vechime. Regiunea Daghestan, fiind una particulară din punct de vedere geografic, social și istoric, a reușit să obțină o rasă unică de câini care să se potrivească perfect la caracteristicile zonei. Rasa a fost denumită Ciobănescul Caucazian. Dar zona Caucaziană diferă din perspectivă climatică și a condițiilor geografice. În zonele muntoase izolate, erau apreciați câinii alerți, agresivi și protectori. Astfel, având caracteristicile fizice necesare, acești câini au

 Nume: Ciobănesc Caucazian

Originea:  Regiunea Caucaziană

Grupa: Câini ciobănești

Inaltime: Femelă/Mascul 60 – 73 cm

Greutate: între 45 și 100 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 12 ani

Culoare: toate culorile, exceptând negrul

Temperament:  Nu este un câine de apartament, fiind un câine de dimensiuni mari, aceștia au nevoie de mult spațiu pentru a-și consuma energia. Curtea trebuie să fie îngrădită bine pentru că nu vă doriți să scape și să înceapă să urmărească persoanele despre care cred că le-au călcat proprietatea.

Dresaj:  Având în vedere cât sunt de mari, dacă sunt scăpați de sub control, nu veți mai reuși să îi faceți să vă asculte. Dresajul ar trebui să înceapă cel mai târziu la vârsta de 7 – 8 luni.

Caracteristici distinctive: Are o constituție armonioasă, mare, puternică, cu un sistem osos generos și cu o musculatură puternică. Blana de pe cap și picioare ar trebui să fie mai scurtă și mai deasă. Coada este acoperită în totalitate cu blană densă și groasă.

fost creați pentru a se apăra de doi inamici: lupii și străinii. Cele două trăsături principale pe care câinii le-au obținut de la acești doi inamici au fost agresivitatea și ura față de străini. Acești câini au fost învățați de-a lungul timpului să fie atenți cu persoanele din arealul lor și să vadă orice persoană străină ca fiind o prezență rea. Această agresivitate față de străini i-au făcut să fie niște paznici de invidiat în lumea canină. Pe de altă parte, de-a lungul lungilor călătorii alături de turmele de vite sau oi, câinii Ciobănești Caucazieni erau complet izolați în ceea ce privește contactul cu alte persoane în afară de ciobanul lor. Acest aspect a contribuit la creșterea loialității câinelui față de stăpân, fiind recunoscuți ca o rasă de câini care se atașează de o singură persoană. Câinii crescuți în zonele înalte au fost nevoiți să își dezvolte o cutie toracică mai mare din cauza aerului rarefiat. Frigul i-a obligat să își dezvolte o blană călduroasă, iar terenul dificil i-a făcut să aibă picioarele mai scurte și corpul mai lung. Mediul în care acest câine a fost dezvoltat a dus la crearea unui câine Ciobănesc Caucazian incredibil de adaptabil la diverse condiții. Astfel, drumurile lungi și extrem de dificile pe care le făcea alături de turme au dus la crearea abilității de conservare a energiei. Condițiile de viață dificile și lipsa hranei i-a obligat să învețe să folosească fiecare moment disponibil pentru a se odihni și pentru a-și reface energia. Câinele Ciobănesc Caucazian modern urmează niște reguli bine definite: se plimbă la pas, nu le place să se joace și preferă să stea întinși. Mănâncă foarte puțin și beau puțină apă. În același timp, acești câini sunt recunoscuți pentru abilitatea lor de atacuri fulger din poziția culcat, după care să revină rapid în aceeași poziție. Undeva în perioada anilor 1900, statul comunist USSR a început să folosească câini din rasa Ciobănesc Caucazian ca și gardieni pentru prizonierii din lagăre. În anii 1960, Germania de Est a folosit rasa pentru patrulare de-a lungul zidului Berlinului. În 1989, la căderea zidului, mai bine de 7000 de câini de patrulare au fost dispersați și oferiți familiilor care și-au dorit un astfel de câine.

Descriere fizică:

Caracteristici generale:Câinele din rasa Ciobănes Caucazian are o constituție armonioasă, mare, puternică, cu un sistem osos generos și cu o musculatură puternică. Dimorfismul sexual este evident la această rasă, unde masculii sunt impozanți, masculini, cu capul mare, comparativ cu femelele.
Corp:Înălțimea acestui câine este intre 60 -70 cm pentru femele și 63 – 73 cm pentru masculi. Greutatea se situează între 45 – 100 kg pentru masculi și 35 – 80 kg pentru femele. Spatele îi este drept, larg și ferm. Pieptul îi este lung, larg, cu coaste bine depărtate. Picioarele îi sunt musculoase. Mersul îi este libertin, elastic, cu o putere de tracțiune mare în picioarele din spate. Mersul la trap este cel mai natural pentru câine.
Cap:Capul îi este mare, masiv și lat în zona obrajilor. Craniul îi este de asemenea masiv și larg, cu fruntea aproape dreaptă. Stopul este vizbil, dar nu destul de bine marcat. Nasul este negru, mare. Botul este larg și adânc, ascuțit ușor înspre nas.
Urechile:Sunt de mărime medie, groase, de formă triunghiulară, așezate depărtat una de cealaltă și destul de sus pe cap. Partea interioară a urechii este căzută înspre obraji. În mod tradițional, în țara de origine, urechile îi sunt tăiate.
Ochii:Sunt de dimensiune medie, de formă ovală, așezați nu prea adânc și plasați oblic și destul de departe unul de celălalt. Culoarea este situată într-o gamă variată de maro, de la închis la alună.
Coada:Este ținută curbată sau spirală. Când este în repaus este ținută în jos, iar când câinele este alert, coada poate să fie ținută deasupra spatelui.
Blana:Este dreaptă, aspră, cu o blană interioară bine dezvoltată. Lungimea blănii exterioare cât și a celei interioare nu ar trebui să fie mai mică de 5 cm. Blana de pe cap și picioare ar trebui să fie mai scurtă și mai deasă. Coada este acoperită în totalitate cu blană densă și groasă. Orice culoare plină sau pătată este acceptată, cu excepția negrului complet.

 

Personalitate:

Câinele din rasa Ciobănesc Caucazian este cunoscut ca fiind un câine inteligent, cu toate că poate să fie destul de încăpățânat și de dificil de citit câteodată. Un ciobănesc Caucazian este tot timpul în alertă, ascultă și privește tot timpul ce se întâmplă în jurul lui. Sunt foarte apreciați ca fiind câini de pază în multe părți ale lumii. Dacă sunt ținuți în casă, aceștia sunt niște câini calmi, blânzi și iubitori, dornici doar să fie parte din familie. Cu toate acestea, instinctele lor naturale de pază și protecție sunt foarte puternice, astfel că un câine Caucazian tinde să fie suspicios față de orice persoană pe care nu o cunoaște și același lucru poate să fie spus și despre orice câine pe care îl vede pentru prima dată. Sunt cunoscuți ca fiind foarte temperați și de încredere. Sunt foarte rapizi și au niște simțuri foarte bine dezvoltate. Câinii Caucazieni ajung greu la maturitate, lucru care trebuie să fie avut în vedere atunci când se începe dresajul. Nu este un câine pentru persoanele care nu au mai avut câini, pentru că trebuie să li se înțeleagă nevoile foarte bine. Din păcate, mulți crescători nu realizează cât de mari cresc acești câini, alegând de multe ori să îi abandoneze. Sunt niște câini sociabili și care se înțeleg bine cu animalele alături de care au crescut. În ceea ce privește natura lor jucăușă, pentru că ajung la maturitate abia în jurul vârstei de 3 ani, acești câini vor dori mereu să se joace cu voi. Este ideal să îi învățați să se joace afară, nu în casă. Nu este un câine de apartament, fiind un câine de dimensiuni mari, aceștia au nevoie de mult spațiu pentru a-și consuma energia. Curtea trebuie să fie îngrădită bine pentru că nu vă doriți să scape și să înceapă să urmărească persoanele despre care cred că le-au călcat proprietatea. În general nu suferă de anxietate din cauza separării, cu condiția să nu fie lăsat foarte mult timp singur. Sunt niște câini care latră de plăcere, iar vocea lor este una joasă, gravă. Dacă aveți vecini sensibili, atunci acest lucru ar putea să fie o problemă. Le place să înoate și se vor arunca în apă ori de câte ori au ocazia, mai ales în zilele călduroase de vară.

Dresaj

Câinii din rasa Ciobănesc Caucazian sunt inteligenți, dar încăpățânați, motiv pentru care trebuie să începeți dresajul devreme. Trebuie să îi arătați cine este liderul în casă și faptul că trebuie să își cunoască locul în ”haită”. Având în vedere cât sunt de mari, dacă sunt scăpați de sub control, nu veți mai reuși să îi faceți să vă asculte. Dresajul ar trebui să înceapă cel mai târziu la vârsta de 7 – 8 luni. Mai puteți să îi duceți în clase de dresaj pentru căței, care îi va ajuta să cunoască și alți căței, lucru foarte important din punct de vedere al socializării.

Toaletaj:

Câinele din rasa Ciobănesc Caucazian are o blană dublă, formată dintr-una interioară și una exterioară. Pentru a menține această blană sănătoasă, trebuei să îl periați de cel puțin două ori pe săptămână. O dată pe an, câinele Caucazian trece printr-o perioadă de schimbare masivă a blănii. În această perioadă, băile calde și periajul des este indicat pentru a-l ajuta să treacă mai repede aceste momente neplăcute atât pentru câini, cât și pentru voi.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa de câini Ciobănesc Caucazian este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– stenoza aortică reprezintă obstrucția fluxului sanguin prin valvele aortice. În timp, ventricului stâng se va dilata, ceea ce va duce la decompensarea cardiacă și la dezvoltarea insuficienței cardiace congestive;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana;

– distrofia corneană reprezintă o afecțiune progresivă moștenită a ambilor ochi. Corneea, stratul exterior al ochiului este cel mai afectat. Există trei tipuri de distrofie corneană, în funcție de locația în care este identificată: epiteliul cornean, stromale cornean și endoteliul cornean;

– seboreea uscată apare ca bucăți de piele (mătreață) în zona capului și a urechilor. Zonele bolnave trebuie spălate cu săpun medicinal iar mâncarea să conțină proteine și cât mai puține grăsimi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câini din rasa Vizsla

Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de câini Vizsla a fost folosită de către vânătorii nomazi Maghiari, care îi trimiteau să sperie păsările pentru vânătoare, alături de ulii. De asemenea, aceștia erau folosiți pentru a găsi și a trimite păsările sau alte animale în capcanele pregătite de vânători. Câinii Vizsla erau folosiți de către baronii locali atât ca și câini de vânătoare, cât și ca și companioni. Odată cu apariția armelor de foc, tipul de câini necesari pentru vânătoare s-a schimbat înspre unii care erau mai rapizi, dar destul de invizibili încât să nu sperie prada, cu un nas foarte bun pentru urmărit, o vedere foarte bună, precum și capacitate mare de a aduce prada. Majoritatea istoricilor canini consideră că strămoșii câinelui Vizsla includ cel mai probabil Câinele de vânătoare Transilvănean, precum și Câinele Galben Turcesc, care sunt astăzi dispăruți. De asemenea, se consideră că Vizsla Unguresc precede câinele de vânătoare German, Weimaraner, cu toate că unii consideră că Vizsla provine dintr-o încrucișare între Weimaraner și alte rase de pointer. La finalul anilor 1800, câinele din rasa Vizsla a fost aproape de extincție. Un studiu făcut asupra numărului de câini Vizsla existenți în Ungaria a arătat că doar doisprezece câini Vizlsa rămăseseră în țară în acea perioadă. Acest lucru a dus la eforturi concentrate pentu a salva și a repune pe picioare această frumoasă rasă.

 Nume: Vizsla

Originea:  Ungaria

Grupa: Câini de vânătoare

Inaltime: Femela 53 – 58 cm, Mascul 55 – 61 cm

Greutate: Între 20 – 30 kg

Speranta medie de viata: până la 11 – 13 ani

Culoare: auriu ruginiu

Temperament:  Le face plăcere să aibă timp pentru a se apropia mai mult de oamenii la care ține, dar apreciază foarte mult și să aibă oportunitatea de a fi nevoit să gândească atunci când trebuie să facă un exercițiu. Anxietatea cauzată de separare este foarte comună în cazul câinilor Vizsla

Dresaj:  Sesiunile ar trebui să fie conduse cu ajutorul bunătăților și a recompenselor, iar dacă nu vă va asculta, puteți să arătați o doză de fermitate în raport cu el.

Caracteristici distinctive: Coada îi este scurtă, moale, densă și așezată aproape de corp, fără să prezinte o blană interioară lânoasă. Culoarea este în general auriu ruginiu în mai multe variante.

Persoanele care consideră că această rasă provine din rasa Weimaraner susțin teoria că rasa Vizsla a fost încrucișată cu alte rase de pointeri în acea perioadă, cu scopul de a ajuta la revenirea rasei. Autoritățile Ungare refuză să creadă și să accepte această teorie. La fel ca multe alte rase, Vizsla a avut parte de un declin rapid în număr în timpul celor două războaie mondiale, fiind din nou în pragul exctincției. Câțiva iubitori ai rasei au refuzat să lase rasa să dispară și au luat cu ei acești câini când au fugit din țară înainte ca Rusia să își înceapă ocupația în 1945. Alți câini Vizsla au supraviețuit în Turcia, Cehoslovacia și în Sudul Rusiei. Primii câini Vizsla au ajuns în America de Nord în anii 1950. Un club american a fost fondat în anul 1954. Rasa Vizsla a fost recunoscută de către AKC în anul 1960. Primul câine care a fost de trei ori campion AKC a fost un Vizsla, un titlu obținut la ascultare și conformare. De asemenea, primul câine care a fost de cinci ori campion la ascultare, agilitate, teren, vânător, a fost tot un Vizsla. Câinele Vizsla de astăzi este foarte competitiv în toate disciplinele, incluzând aici conformarea, testele de vânătoare, ascultarea, agilitatea și testele de câmp. Au fost folosiți și în arheologie, dar și în operațiuni de căutare și salvare, fiind recunoscuți pentru eforturile lor din Septembrie 11, 2001. Sunt foarte ușor de dresat și au fost utilizați ca și câini de terapie, de ghidare, de serviciu, pentru vamă și în operațiuni de căutare și salvare.

Descriere fizică:

Caracteristici generale:Câinii din rasa Vizsla sunt câini de mărime medie, cu blana scurtă, niște câini de vânătoare excelenți. Au o constituție robustă, iar blana le este de culoare auriu ruginiu înspre maro. Sunt agili și energici, niște câini puternici cu o rezistență foarte bună.
Corp:Masculii au o înălțime situată între 55 și 61 cm, în timp ce femelele au o înălțime situată între 53 și 58 cm. Greutatea este între 20 și 30 kg. Gâtul îi este puternic, muscular, de lungime medie. Corpul îi este puternic și bine proporționat și cu un aspect pătrat.
Cap:Craniul este destul de larg între urechi, cu o linie mediană coborând înspre frunte. Stopul dintre craniu și bot este moderat. Botul este de lungime egală sau chiar mai scurt decât craniul atunci când este văzut din profil. Nasul are culoarea blănii.
Urechile:Sunt fine, mătăsoase și destul de lungi, cu vârfurile rotunjite. Sunt așezate destul de jos pe craniu și atârnă aproape de obraji.
Ochii:De mărime medie iar culoarea acestora ar trebui să fie aceeași cu culoarea blănii.
Coada:Este așezată ușor sub nivelul spatelui, mai groasă la rădăcină și stopată la aproximativ o treime din mărime. În mod ideal, aceasta ar trebui să ajungă la nivelul încheieturilor, iar când este în mișcare, ar trebui să fie ținută orizontal, nicidecum vertical sau curbat deasupra spatelui.
Blana:Îi este scurtă, moale, densă și așezată aproape de corp, fără să prezinte o blană interioară lânoasă. Culoarea este în general auriu ruginiu în mai multe variante.

 

Personalitate:

Câinii din rasa Vizsla sunt niște câini care vor să fie în jurul oamenilor în fiecare minut al zilei. Acest tip de atașament se datoarează în principal rădăcinilor de câini de vânătoare pe care acest câine le are. Pe câmpul de vânătoare, nu se îndepărtează prea mult de vânător, cu care creează o puternică conexiune. Câinii Vizsla sunt perfecți pentru familiile care au un stil de viață activ. Vânătorii pot să îi utilizeze pentru a urmări și a scoate la iveală prada, iar dacă este ținut acasă, acesta este un companion excelent pentru bicicletă, hiking și alergare. Sunt destul de ușor de dresat, fiind perfecți pentru familiile active, cărora le place să iasă în aer liber. Câinii din rasa Vizsla au nevoie de cel puțin o oră de activități susținute în fiecare zi pentru a-și menține tonusul și sănătatea la un nivel ridicat. Dacă nu au parte de activitate susținută, acești pot să devină distructivi și anxioși. Fuga în curtea din spatele casei este o opțiune, dar de obicei acești câini au nevoie de un scop. Acest scop poate să fie de exemplu căratul unui rucsac atunci când aleargă alături de voi. Câinii Vizsla preferă ca toate exercițiile să fie susținute alături de persoana pe care o iubește. Acești câini se descurcă excelent în activitățile organizate, cum ar fi munca de câmp, agilitate, urmăritul prăzii. Le face plăcere să aibă timp pentru a se apropia mai mult de oamenii la care ține, dar apreciază foarte mult și să aibă oportunitatea de a fi nevoit să gândească atunci când trebuie să facă un exercițiu. Anxietatea cauzată de separare este foarte comună în cazul câinilor Vizsla. Acești câini au nevoie de oameni în jurul lor tot timpul, în caz contrar vor deveni depresivi și anxioși, ceea ce se traduce prin mestecat distructiv, urlat și lătrat excesiv. Înainte de pleca pentru o perioadă mai lungă de timp, asigurați-vă că și-a primit porția de exerciții care să îi ajungă până vă întoarceți. Cel mai indicat este ca un câine Vizsla să trăiască într-o casă în care cineva este tot timpul prezent, fie că este o fermă sau o casă în care cineva este tot timpul acolo. Sunt niște câini gălăgioși. Vor lătra, urla, se vor plânge și vor face tot timpul zgomote de-a lungul zilei. Dacă vă doriți un câine silențios, Vizsla nu este pentru voi. Sunt predispuși la lătrat excesiv, ceea ce înseamnă că este indicat să îl dresați în acest sens.

Dresaj

Câinii din rasa Vizsla sunt relativ ușor de dresat, dar unii dintre ei pot să fie destul de încăpățânați. Pentru a obține rezultate bune trebuie să începeți dresajul cât mai devreme și trebuie să fiți pregătiți să arătați un lidership calm și asertiv tot timpul. Nu sunt câini dominanți, dar câinii Vizsla au tendința de a testa limitele, mai ales atunci când nu își primesc doza de exercițiu. Sesiunile ar trebui să fie conduse cu ajutorul bunătăților și a recompenselor, iar dacă nu vă va asculta, puteți să arătați o doză de fermitate în raport cu el. Odată ce câinele Vizsla a învățat comenzile de bază, puteți să treceți la comenzi mai avansate. Socializarea ar trebui să fie parte din regimul de dresaj, pentru că un câine Vizsla poate să fie prea protector cu familia sa. Dacă are o personalitate ușor de gestionat, acest câine poate să fie un câine de terapie excelent.

Toaletaj:

Câinii din rasa Vizsla sunt destul de ușor de îngrijit. Nu are un miros puternic de câine și are nevoie de un periaj săptămânal cu o perie de cauciuc pentru a-i îndepărta firele de păr moarte. Nu are nevoie să fie îmbăiat foarte des, dar atunci când o faceți este indicat să folosiți un șampon special pentru câini.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa de câini Vizsla este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– stenoza aortică reprezintă obstrucția fluxului sanguin prin valvele aortice. În timp, ventricului stâng se va dilata, ceea ce va duce la decompensarea cardiacă și la dezvoltarea insuficienței cardiace congestive;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

– alergiile se manifestă destul de des la această rasă, cele mai întâlnite fiind cele la mâncare, cele la diverse elemente solide, și alergiile respiratorii,

– cherry eye (cireașa din ochiul câinelui) se manifestă ca o umflătură roșie la nivelul ochiului, denumită prolapsul pleoapei a treia. Apariția acestei umflături se datorează faptului că spre deosebire de oameni, câinele are trei pleoape. Cea de-a treia este ascunsă în unghiul intern al ochiului;

– urolitiaza este o boală întâlnită destul de frecvent, în urma căreia la nivelul aparatului urinar se formează unele concrețiuni minerale care sunt eliminate prin urină. Acestea port să producă leziuni la nivelul căilor urinare, ceea ce duce la dureri puternice în timpul urinării.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Câini Azawakh

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de câini Azawakh face parte din categoria câinilor de vânătoare, având foarte bine dezvoltată capacitate de a lua urma vânatului. Este o rasă de tip Afro-Asiatică, originară din Mali, Nigeria și Burkina Faso. Fiind crescuți în zona Sahel din deșertul Sahara, acești câini au fost denumiți după Valea Azawakh, care înseamnă ”pământul de la nord”. Sunt paznicii, vânătorii și companionii triburilor de Tuaregi, precum și alte triburi din sudul Sahelului. Rasa a fost importată pentru prima dată în Iugoslavia la începutul anilor 1970 de către Dr Pecar, un diplomat Yugoslav, care muncea în Burkina Faso. Câinii aceștia nu puteau fi cumpărați, motiv pentru care dr Pecar a primit masculul său ca și dar de la nomazi. Mai târziu a obținut și o femelă Azawakhs după ce și-a oferit serviciile de vânător, omorând un elefant care teroriza tribul. Soldații francezi, precum și civilii au jucat de asemenea un rol important în exportul acestor câinii în Europa. Câinii Azawakh și-au făcut debutul în America la jumătatea anilor 1980. Primii pui au fost obținuți în 31 Octombrie 1987, de către Gisela Cook-Schmidt. Acești primi câini Azawakh Americani au fost de culoare roșie sau maro și cu pete albe. Primii câini pătați au ajuns în America în anul 1989, iar primii pui pătați obținuți au fost în 27 Noiembrie 1990 de către Deb Kidwell. La jumătatea anilor 1990, un mascul parțial colorat a fost importat din Burkina Faso. Istoria în cadrul showurilor de profil a început imediat ce câinii Azawakh au

 Nume: Azawakh

Originea:  Mali, Nigeria, Burkina Faso

Grupa: Câini de vânătoare

Inaltime: Femela 58 – 68 cm, Mascul 63 – 73 cm

Greutate: între 15 și 25 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 13 ani

Culoare: culoarea nisipului, roșu închis cu pete albe

Temperament:  Nu sunt câini care să se lipească de oameni. Sunt mulțumiți în general să știe că sunt alături de familia lor și nu au nevoie de foarte mult contact fizic. Câinii Azawakhs sunt atenți și protectivi cu familia lor și cu proprietatea în care trăiește.

Dresaj:  Pedepsele sau alte metode mai dure nu vor ține la acest câine mândru și independent. Începeți să dresați câinele încă de când este mic, dacă se poate din prima zi de când ajunge acasă. Chiar și la opt săptămâni este capabil să absoarbă tot ceea ce îl învățați.

Caracteristici distinctive: Structura sa osoasă, precum și cea musculară este ușor vizibilă sub pielea fină și întinsă. Acest câine are un corp dreptunghiular dar cu latura mai lungă pe verticală datorită picioarelor sale. Mersul acestui câine denotă agilitate și ușurință.

ajuns în Europa. Au fost prezentați pentru prima dată la începutul anilor 1970 ca și varietate pentru rasa Sloughi. În 1 Ianuarie 1981, au fost acceptați ca și rasă bona fide și au fost denumiți ”Sloughi-Azwakhs”. În anul 1986, câinii din rasa Azwakh au fost recunoscuți ca și rasă unică, moment în care s-a renunțat și la cuvântul Soughi din denumirea rasei. În America, câinii Azawakh sunt recunoscuți de către United Kennel Club, de International All Breed Kennel Club of America, de States Kennel Club, de American Rare Breed Association și de multe alte cluburi. Până în anul 2011, rasa de câini Azawakh a reușit să avanseze până la grupa Diverse, putând să participe la toate evenimentele permise pentru această grupă. Asociația Americană Azawakh este clubul părinte al acestei rase în America. Din păcate, în cadrul showurilor de profil, această rasă poate să fie prezentată doar în culorea nisipului, roșu închis și pătat. Orice altă culoare înseamnă descalificare. Istoria lor ca și câini pentru scenă este încă la începuturi, dar trebuie să i se recunoască prezența sa regală.

Descriere fizică:

Caracteristici generale:Câinele din rasa Azawakh este un câine elegant, cu picioare lungi, ceea ce lasă impresia de o finețe exemplară. Structura sa osoasă, precum și cea musculară este ușor vizibilă sub pielea fină și întinsă. Acest câine are un corp dreptunghiular dar cu latura mai lungă pe verticală datorită picioarelor sale. Mersul acestui câine denotă agilitate și ușurință. Prezintă un anumit tip de elganță, elasticitate chiar și când atunci când merge la pas. Când este la galop, acest câine lasă impresia că plutește fără niciun efort deasupra solului.
Corp:Este un câine care atinge o înălțime între 58 – 68 cm pentru femele și 63 – 73 pentru masculi. Greutatea este între 15 și 25 kg. Gâtul îi este lung, elegant și muscular, ușor arcuit. Spatele îi este drept și ușor ridicat înspre șolduri. Pieptul îi este bine dezvoltat ca și lungime și adâncime, dar fără să atingă nivelul genunchilor. Coastele îi sunt lungi, vizibile și ușor curbate în jos înspre stern.
Cap:Craniul îi este aproape drept, mai degrabă alungit. Lățimea craniului ar trebui să fie mai mică de jumătate din lungimea capului. Zona occipitală este pronunțată. Botul îi este lung, drept și ușor ascuțit. Culoarea nasului este asemănătoare cu culoarea blănii.
Urechile:Sunt așezate destul de sus. Fiind destul de largi la bază, urechile sunt mereu căzute aproape de craniu. Forma lor este de triunghi, cu vârful ușor rotunjit. Baza urechilor crește atunci când câinele este atent.
Ochii:Au forma de migdală și sunt destul de mari. Culoarea ochilor este asemănătoare cu culoarea blănii.
Coada:Este așezată jos, fiind subțire, alungită și ascuțită. Lungimea cozii ar trebui să fie până sub genunchi. Este acoperită cu același tip de păr ca și pe restul corpului. Este ținută în jos, cu vârful ușor ridicat.
Blana:Părul este scurt, ajungând aproape să nu aibă deloc în zona burții. Culoarea este în general cea a nisipului sau roșu închis, cu pete albe. Este acceptată și varianta pătată.

 

Personalitate:

Câinii din rasa Azawakh se atașează puternic de o singură persoană sau familie, arătându-le doar acestora că este afectuos, blând și jucăuș. Puii trebuie să fie plasați în case încă de la o vârstă fragedă pentru a se adapta la acest mediu. Pentru un câine mai în vârstă care trebuie să facă o astfel de schimbare poate să fie mult mai dificil. Nu sunt câini care să se lipească de oameni. Sunt mulțumiți în general să știe că sunt alături de familia lor și nu au nevoie de foarte mult contact fizic. Câinii Azawakhs sunt atenți și protectivi cu familia lor și cu proprietatea în care trăiește. Majoritatea câinilor de vânătoare nu au acest instinct de protejare, dar Azawakh vor lătra la orice străin, vocea lor fiind destul de intimidantă. Persoanele care nu fac parte din familie vor fi întâmpinate cu o atitudine care variază de la indiferență la o ușoară prietenie. Oricât de multă socializare ar primi, câinele din rasa Azawaks nu va fi niciodată prieten cu oricine îi iese în cale. Nu este stilul său. Este un câine rezistent, cu o toleranță ridicată la durere. Este dificil de văzut dacă un câine Azawakh a fost rănit sau este bolnav. Trebuie din când în când să îi verificați cu atenție corpul pentru a nu avea vreo unghie scoasă, vreo tăietură sau orice altfel de rană care ar face pe oricare alt câine să plângă și să urle neîncetat. Cu toate că este ideal să aveți o curte închisă cu un gard, câinele din rasa Azawakh nu va face exerciții de unul singur. Este necesar să îl duceți la o alergare de jumătate de oră sau chiar o plimbare pentru a vă asigura că își va menține corpul muscular și elegant. După această ieșire, va fi mai mult decât încântat să stea liniștit pe canapea tot restul zilei. Câinii Azawakhs au un instinct natural de a urmări prada. Dacă vreți să stea cuminți în jurul altor câini sau a pisicilor, aceștia trebuie să fie crescuți împreună de la o vârstă fragedă. Chiar și așa, nu este indicat să îi lăsați singuri, nesupravegheați. Trebuie totuși să țineți cont de faptul că un câine Azawakh care se înțelege bine cu câinii și pisicile din curtea voastră nu va face la fel cu animalele din curtea vecinului. Copiii care aleargă în apropierea acestui câine pot de asemenea să fie urmăriți. Un câine Azawakh care a pus ochii pe o pradă are doar un singur gând în minte și va face tot posibilul pentru a prinde acea pradă. Are o viteză impresionantă și o rezistență de invidiat.

Dresaj

Câinii din rasa Azawakh sunt foarte inteligenți și învață foarte repede. Trebuie să fie dresați cu ajutorul mesajelor și recompenselor pozitive. Pedepsele sau alte metode mai dure nu vor ține la acest câine mândru și independent. Începeți să dresați câinele încă de când este mic, dacă se poate din prima zi de când ajunge acasă. Chiar și la opt săptămâni este capabil să absoarbă tot ceea ce îl învățați. Nu așteptați până ajunge să aibă 6 luni pentru a începe dresajul pentru că va fi deja mult prea încăpățânat și independent. Dacă este posibil, trebuie să îl duceți la clase de dresaj începând cu săptămâna 10. De asemenea, socializarea ar trebui să fie cuvântul de bază în cazul acestui câine. Trebuie să țineți cont și de faptul că multe astfel de clase de dresaj cer ca toți câinii să fie cu vaccinurile la zi – ceea ce de altfel recomandă și medicii veterinari. Pe lângă dresajul formal, puteți să începeți să vă dresați câinele acasă și să îl expuneți în multe situații de socializare. Vorbiți cu crescătorul de câini, descrieți-i exact ceea ce vreți să obțineți de la câinele vostru și dacă este posibil, solicitați-i asistență în alegerea unui cățel. Crescătorii văd cățeii în fiecare zi și pot să facă recomandări bazate pe stilul și personalitatea voastră.

Toaletaj:

Dacă vreți să aveți un câine cu o blană care este ușor de îngrijit, atunci câinele din rasa Azawakh este exact ceea ce aveți nevoie. Necesită o periere săptămânală și o baie ocazională dacă se aruncă în ceva murdar.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa de câini Azawakh este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– stenoza aortică reprezintă obstrucția fluxului sanguin prin valvele aortice. În timp, ventricului stâng se va dilata, ceea ce va duce la decompensarea cardiacă și la dezvoltarea insuficienței cardiace congestive;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

Osteochondrosis Dissecans (OCD) este o afecțiune ce apare la câinii de talie mare ce cresc rapid, unde unele cartilaje din încheieturi nu se formează corespunzător. Hrănirea câinelui într-o manieră corectă și echilibrată poate ajuta la dezvoltarea sănătoasă a încheieturilor. Cu toate acestea, însă, mulți câini au nevoie de intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea cartilagiilor anormale;

– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana;

– distichiasis este o cataractă ereditară, care presupune creşterea unui rând suplimentar de pleoape. Această afecţiune vine în completarea unor boli de inimă, fiind greu de observat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Câini Xoloitzcuintli

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de câini Xoloitzcuintli, atât în forma sa Standard, cât și în miniatură, era un câine înâlnit în vechile așezări Aztece, unde era folosit ca și companion, câine de pază și sursă de căldură. Un aspect mai puțin plăcut și acceptat de crescătorii de câini moderni era faptul că în vremurile antice această rasă de câini era totodată folosită ca și sursă de hrană. Erau descriși ca fiind niște câini ”pregătiți pentru cuptor, o sursă de hrană bogată în proteine”, ceea ce i-a făcut niște câini foarte apreciați de triburile locale. De asemenea, câinii din rasa Xoloitzcuintli era apreciat pentru presupusurile sale puteri mistice și curative. Se credea că apăsarea pielii fierbinți a acestui câine pe o rană a corpului uman ar fi ajutat la îndepărtarea durerii. Acești câini ar fi ajutat de asemenea la îndepărtarea astmei, durerilor de dinți, de cap, umflăturilor musculare, reumatism, insomnia și chiar și malaria. Cu toate că aceste credințe nu au fost niciodată dovedite științific, puterile mitice ale câinilor Xoloitzcuintli sunt în continuare considerate a fi reale de către unii ”șamani” actuali. În limbajul Nahuatl, Xoloitzcuintli înseamnă ”câinele zeului Xolotl”. Xolotl a fost zeul Aztec al gemenilor și a lucrurilor care sunt deformate. ”Izcuintli” este cuvântul Aztec pentru ”câine”. Xolos erau în mod normal sacrificați în cadrul ritualurilor religioase în care se ofereau ofrande zeilor și erau îngropați alături de stăpânii lor, deoarece se credea că sunt animale sacre care ar fi protejat și ghidat sufletele stăpânilor lor în călătoria lor în lumea de apoi.

 Nume: Xoloitzcuintli

Originea:  Mexic

Grupa: Câini de companie

Inaltime: Femelă/Mascul 25 – 55 cm – depinde de varietatea de câini

Greutate: între 5 și 22 kg

Speranta medie de viata: până la 14 – 20 ani

Culoare: închis la culoare – negru, gri închis, maro

Temperament:  Joaca este o metodă excelentă de a se elibera de energie, dar câinele Xoloitzcuintli are o nevoie primală de a se plimba și majoritatea proprietarilor care au avut probleme cu personalitatea acestui câine au recunoscut că nu au ieșit cu ei la plimbare.

Dresaj:  Xolos răspund cel mai bine la un dresaj bazat pe recompense, indiferent dacă acestea sunt oferite ca și hrană sau alte tipuri de recompense. Un dresaj dur nu va face altceva decât să îi facă să se închidă în ei.

Caracteristici distinctive: Câinele Xoloitzcuintli prezintă o eleganță grațioasă, și o putere evidentă. Există două varietăți principale, cea fără păr și cea cu blană, iar indiferent de varietate, caracteristicile principale sunt identice, cu excepția blănii și a dentiției.

Multe autorități în domeniu au încercat să descopere o relație între câinele Xoloitzcuintli și alte rase de câini fără păr din Asia, Africa și alte zone, cum ar fi Chinezescul cu Creastă. Totuși, nu este nicio dovadă care să ateste o asemenea legătură. Este puțin probabil că acești câini fără păr au putut să îi însoțească pe nomazii asiatici în drumul lor dificil înspre Americi. Este mult mai probabil că această genă de câini fără păr a apărut independent în anumite zone geografice și în anumite perioade de timp. Câinele din rasa Xoloitzcuintli este posibil să fie un descendent al câinelui Colima din vestul Mexico, care a fost prezent în această zonă cu mult înainte ca orice alt câine European să își facă apariția. Artefactele arheologice găsite în mormintele și ruinele civilizațiilor Maiașe, Aztece, Zapoteca și Colima sunt aproape identice ca și formă cu câinele Xoloitzcuintli de astăzi. Această rasă este cu siguranță o rasă indigenă din Mexic, a cărui caracteristică principală – lipsa blănii – a fost cauzată de către o mutație genetică spontană care a avut loc cu multe sute de ani în urmă. Pe măsură ce civilizațiile străvechi au început să se modernizeze, câinii Xoloitzcuintli au început să scadă în popularitate. A ajuns la un moment dat în pragul dispariției. Există rapoarte cu privire la existența unor câini Xolo în America în anii 1880. Abia un secol mai târziu rasa a început să crească din nou în popularitate. În anii 1950, câțiva membri ai Clubului Adăposturilor canine din Mexic au pus bazele unui riguros program de a salva, promova și proteja varietățile Standard și Miniatură. Au dezvoltat totodată și au standardizat varietatea mică, de jucărie a rasei. În timp ce numărul acestor câini cresc timid în Mexic, Statele Unite ale Americii și în unele părți din Europa, câinii Xoloitzcuintlis sunt în continuare niște câini destul de neobișnuiți.

Descriere fizică:

Caracteristici generale:Câinele din rasa Xoloitzcuintli este unul străvechi, modelat mai degrabă prin prisma evoluției decât prin încrucișări selective. Un câine Xolo este moderat în tot ceea ce privește tipul, conformația, nefiind niciodată la extreme. Astăzi, rasa este folosită pentru companie și pentru pază. Câinele Xoloitzcuintli prezintă o eleganță grațioasă, și o putere evidentă. Există două varietăți principale, cea fără păr și cea cu blană, iar indiferent de varietate, caracteristicile principale sunt identice, cu excepția blănii și a dentiției. Forma câinelui Xolo este dreptunghiulară, iar distanța de la umăr la pământ  este egală cu distanța de la șolduri la umeri.
Corp:Înălțimea acestui câine este defalcată pe varietatea de jucărie (25 – 35 cm), varietatea în miniatură (35 -45 cm) și varietatea standard (45 – 55 cm).  Gâtul îi este lung, elegant, ușor arcuit. Câinii care au vârsta mai mică de un an s-ar putea să prezinte ușoare riduri pe piele. Adulții au o piele frumoasă, întinsă. Spatele este drept, cu o ușoară arcuire în zona șoldurilor. Cutia toracică este adâncă și ovală.
Cap:Expresia de pe chipul său ar trebui să fie gânditoare și inteligentă, vivace, păstrând caracterul nobil și încrezător al rasei. Craniul îi este destul de plat, lat și puternic. Stopul nu este pronunțat. Botul este mai lung decât craniul.
Urechile:Sunt mari, elegante și expresive, cu o textură delicată, subțire, cu un vârf rotunjit. Urechile îi sunt așezate sus pe craniu și purtate drepte atunci când câinele este în alertă. Nu este voie să fie tăiate.
Ochii:Sunt mari și de formă rotundă înspre oval. Culoarea ochilor variază de la galben la negru, cei mai închiși la culoare fiind de preferat. Pleoapele ochilor ar trebui să fie mai puțin pigmentate.
Coada:Este lungă și ascuțită înspre vârf. Atunci când câinele este în mișcare, coada este purtată jos, cu o ușoară curbă înspre în sus. Coada este ținută în jos atunci când câinele este relaxat.
Blana:Principala caracteristică a varietății fără păr este evident absența părului. Totuși, prezintă pe cap, picioare și pe coadă un păr scurt. Varietatea cu blană înseamnă că acest câine este acoperit cu un păr de dimensiuni scurte.

 

Personalitate:

Câinii din rasa Xoloitzcuintli este un câine elegant, activ și un iubitor de oameni. Sunt în mod natural protectivi și rezervați în ceea ce privește străinii, ceea ce îi face niște câini de pază excelenți, dar nu și protectori. Câinii Xolos sunt adeseori denumiți ”Câinii Velcro” pentru că sunt aproape tot timpul alături de un membru al familiei. Rareori un câine din rasa Xoloitzcuintli va fugi de acasă. Aceștia sunt niște câini inteligenți și conectați emoțional de persoanele din jurul său. Sunt niște câini foarte adaptabili și care sunt fericiți în familiile de dimensiuni mari. Câinele Xoloitzcuintli este foarte activ și inteligent și au nevoie de o mulțime de stimulare fizică și mentală pentru a nu ajunge să fie plictisit. Un câine Xolo plictisit poate să devină foarte machiavelic. Crescătorii de câini începători fac adeseori greșeala de a nu-l plimba pe Xolo, mai ales dacă acest câine își petrece destul timp jucându-se afară. Joaca este o metodă excelentă de a se elibera de energie, dar câinele Xoloitzcuintli are o nevoie primală de a se plimba și majoritatea proprietarilor care au avut probleme cu personalitatea acestui câine au recunoscut că nu au ieșit cu ei la plimbare. Sunt câini care se adaptează excelent la case si familii de orice mărime. Pot să exceleze în case cu o curte mare sau chiar și într-un apartament compact, atâta timp cât vă luați angajamentul că îi oferiți posibilitatea de a face exerciții zilnic. Câinii Xolos iubesc să își petreacă timpul afară alături de persoanele pe care le iubesc. Stăpânii acestor câini tind în general să fie supra-protectivi cu Xolo pentru că acesta se atașează foarte tare de persoanele favorite. Dar dacă un astfel de câine este prea mult mângâiat și îmbrățișat, este posibil să fie transformat într-un copil, ceea ce poate să ducă la probleme de personalitate, sau chiar la sindromul câinelui pitic în cazul celor de dimensiuni mici. Dacă nu sunt dresați corespunzător, acești câini pot să fie destul de autoritari. Persoanele care sunt la muncă lungi perioade de timp nu ar trebui să aibă un câine din rasa Xoloitzcuintli. Câinii care sunt lăsați mult timp acasă vor încerca să sară gardul sau să își sape ieșirea pe sub gard. Sunt câini care au nevoie de consistență în viața lor și care pot să devină agitați sau supărați atunci când programul lor se schimbă abrupt.

Dresaj

Câinii din rasa Xoloitzcuintlis sunt niște câini inteligenți, ceea ce înseamnă că vor putea să fie dresați destul de ușor. Totuși, pentru ca dresajul să aibă efectul dorit, este indicat ca acesta să înceapă devreme și să fie unul deseori repetat. Câinii din rasa Xolos pot să ia repede controlul în cadrul sesiunilor de dresaj, astfel că este ideal ca aceste sesiuni să fie menținute sub un control absolut și consistent, precum și să fie cât mai interesante cu putință. Xolos răspund cel mai bine la un dresaj bazat pe recompense, indiferent dacă acestea sunt oferite ca și hrană sau alte tipuri de recompense. Un dresaj dur nu va face altceva decât să îi facă să se închidă în ei. Toți membrii familiei ar trebui să ia parte la sesiunile de dresaj, astfel că Xolo va învăța să respecte la fel pe toți membrii familiei. Unii crescători au avut probleme în a dresa un câine Xolo pentru a-și face nevoile afară din casă. Corpul lor fără păr este sensibil la temperaturile extreme, motiv pentru care iarna nu îi place să iasă afară din casă.

Toaletaj:

S-ar putea să credeți că dacă nu are păr, câinele din rasa Xoloitzcuintlis nu are nevoie de prea multă îngrijire. Acest lucru este eronat. Este adevărat că Xolo se curăță adeseori ca și o pisică și este puțin probabil să aibă pureci, dar din cauză că transpiră prin piele și prin labele de la picioare, trebuie să țineți aceste zone mereu curate. Spălați-i picioarele săptămânal pentru a vă asigura că glandele sebacee rămân deschise. Îmbăiați câinele cel puțin o dată la două săptămâni. În mod normal nu este nevoie să aplicați uleiuri pe piele. De asemenea, dacă folosiți cremă de protecție solară când stă în soare, este indicat să îl curățați ulterior.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa de câini Xoloitzcuintlis este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– stenoza aortică reprezintă obstrucția fluxului sanguin prin valvele aortice. În timp, ventricului stâng se va dilata, ceea ce va duce la decompensarea cardiacă și la dezvoltarea insuficienței cardiace congestive;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana;

– distichiasis este o cataractă ereditară, care presupune creşterea unui rând suplimentar de pleoape. Această afecţiune vine în completarea unor boli de inimă, fiind greu de observat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Totul despre Alpaca – noul animal de companie – partea a II-a

Animale Salbatice Scris de

Te întrebi dacă poți să ai un animal Alpaca acasă, ca și animal de companie? Răspunsul este cu siguranță DA! Animalele Alpaca sunt tot mai des întâlnite în ferme și chiar în casele oamenilor în ultimii ani. Motivele pentru care acest lucru se întâmplă sunt disecate în continuare.

Dar înainte de a vă povesti despre Alpaca și comportamentul lor, vrem să vă facem cunoștință cu unul dintre cei mai cunoscuți polițiști ai țării noastre, Marian Godină. În articolul de pe site-ul său, www.mariangodină.ro, acesta povestește ”Cum am ajuns să avem o alpaca” – este o lectură interesantă și o poveste frumoasă totodată.

 

Generalițăti despre Alpaca

Animalele Alpaca sunt niște animale sociale care trăiesc în turme și în grupuri de familii care sunt formate din un mascul, o femelă și puii lor. Sunt niște animale blânde, curioase, inteligente și mereu dornice să descopere lucruri noi. Deoarece în sălbăticie sunt victimele prădătorilor cum ar fi Pumele, Alpaca au devenit niște animale precaute și nervoase atunci când simt o amenințare posibilă. Le place să aibă spațiul lor și s-ar putea să nu le placă să vadă un alt animal Alpaca sau un om care se apropie, mai ales din spate. Își anunță turma dacă observă ceva neobișnuit scoțând niște sunete ascuțite, puternice. Dacă sunt nevoite să se apere, turmele de Alpaca atacă folosindu-și picioarele din față, dar și scuipând și lovind cu picioarele din spate. Deoarece labele picioarelor au la bază pernițe, asemenea pisicilor, loviturile lor nu sunt foarte dureroase, dar cu siguranță vor lăsa urme.

 

Caracteristici comportamentale ale animalelor Alpaca

  1. Scuipatul. Nu toate animalele Alpaca scuipă, dar toate au această capacitate. Totuși, acest scuipat poate să fie doar mult aer și cu puțină salivă, sub formă de avertisment. Dar de obicei, Alpaca scuipă aducând la suprafață acizii din stomac și îl proiectează înspre țintele lor. După ce folosesc această metodă de protecție, Alpaca va avea buza de jos lăsată și gura îi va fi oarecum searbădă – aceste efecte se datorează acidului din stomac.
  2. Contactul fizic. Odată ce se familiarizează cu persoanele din jurul lor, Alpaca se vor lăsa să fie mângâiate pe spate și pe gât. Veți putea să munciți cu ele și să le dresați. Pot chiar să învețe să mănânce din mână. Totuși, trebuie să țineți cont că animalelor Alpaca nu le place să fie prinse în brațe. Odată învățate cu socializarea, unele Alpaca vor tolera să fie mângâiate peste tot corpul, dar adeseori vor continua să opună rezistență atunci când vine vorba de atingerea picioarelor sau a abdomenului.
  3. Igiena. Alpaca își controlează dezvoltarea paraziților intestinali folosind o zonă comună pentru acumularea bălegarului, loc în care nu vor mânca niciodată. În habitatul lor natural, mai ales acolo unde hrana nu este abundentă, aceasta este o metodă eficientă de a-și proteja zona verde. Din păcate, femelele au obiceiul de a se aduna toate într-o linie dreaptă și de a-și face nevoile în același timp, ceea ce ocupă destul de mult spațiu. Totodată, animalelor Alpaca le place să se scalde în nisip și chiar dacă zona îngrădită în care le țineți nu are nisip, aceștea vor găsi o zonă în care să își facă un loc de scăldat.
  4. Dresajul. Animalele Alpaca sunt perfecte pentru dresaj, putând chiar să fie dresate de către copii folosind un ham. Atunci când dresați o Alpaca, veți putea să ajungeți în punctul în care aceasta va sări peste obstacole, va ocoli baloți de fân, va merge pe poduri și chiar vor sări mici garduri. Trebuie doar să le oferiți recompense și să le învățați cu socializarea încă de când sunt mici.
  5. Sunetele. Sunetele pe care animalele Alpaca le scot variază de la un individ la altul, dar în general se aude un fel de murmur. Acest murmur este în general un sunet de liniștire, de calmare, anunțând astfel ceilalți membri ai turmei că totul este în ordine. Atunci când sunt în pericol, Alpaca scot niște sunete înalte, aproape ca un strigăt. Această reacție poate să fie scoasă la iveală și la apariția altor animale. Când două animale se luptă, aceștia totodată scot sunete ascuție, asemenea unor strigăte, menite să își intimideze adversarul. Lupta determină dominanța în cadrul turmei, dreptul de a se împerechea cu femelele din grup și este în general generată din cauza acumulării de testosteron. Din acest motiv, în general masculii sunt ținuți separați.
  6. Sunt de ajutor. Alpaca este un gardian excelent pentru alte turme de animale cum ar fi vacile, oile sau caprele. Pot să trăiască alături de alte animale domestice, în mare parte pentru că acestea nu le intimidează. Sunt de asemenea capabile să țină altă animale de pradă la distanță, cum ar fi coioții, sconcșii și nevăstuicile. Ca și bonus, animalul Alpaca poate să vă ajute cu menținerea gazonului pentru că, spre deosebire de oi, Alpaca mușcă firul de iarbă de la bază, nu îl smulge. Totodată, Alpaca poate să fie folosită pe post de transportor atunci când mergeți într-o drumeție.

După cum vedem, Alpaca sunt niște animale ușor de întreținut și cu o personalitate care le permite să fie considerate animale de companie. Sunt într-adevăr destul de mari, dar pentru crescătorii de animale sau pentru o fermă, acestea fac notă discordantă cu restul animalelor.

Este o plăcere să ai un prieten blănos în apropiere și mai ales unul care se lasă mângâiat, dresat și care este și un gardian excelent.

 

 

1 2 3 34
Mergi Sus