un blog despre animale de companie

Rasa de Câini Azawakh

in Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de câini Azawakh face parte din categoria câinilor de vânătoare, având foarte bine dezvoltată capacitate de a lua urma vânatului. Este o rasă de tip Afro-Asiatică, originară din Mali, Nigeria și Burkina Faso. Fiind crescuți în zona Sahel din deșertul Sahara, acești câini au fost denumiți după Valea Azawakh, care înseamnă ”pământul de la nord”. Sunt paznicii, vânătorii și companionii triburilor de Tuaregi, precum și alte triburi din sudul Sahelului. Rasa a fost importată pentru prima dată în Iugoslavia la începutul anilor 1970 de către Dr Pecar, un diplomat Yugoslav, care muncea în Burkina Faso. Câinii aceștia nu puteau fi cumpărați, motiv pentru care dr Pecar a primit masculul său ca și dar de la nomazi. Mai târziu a obținut și o femelă Azawakhs după ce și-a oferit serviciile de vânător, omorând un elefant care teroriza tribul. Soldații francezi, precum și civilii au jucat de asemenea un rol important în exportul acestor câinii în Europa. Câinii Azawakh și-au făcut debutul în America la jumătatea anilor 1980. Primii pui au fost obținuți în 31 Octombrie 1987, de către Gisela Cook-Schmidt. Acești primi câini Azawakh Americani au fost de culoare roșie sau maro și cu pete albe. Primii câini pătați au ajuns în America în anul 1989, iar primii pui pătați obținuți au fost în 27 Noiembrie 1990 de către Deb Kidwell. La jumătatea anilor 1990, un mascul parțial colorat a fost importat din Burkina Faso. Istoria în cadrul showurilor de profil a început imediat ce câinii Azawakh au

 Nume: Azawakh

Originea:  Mali, Nigeria, Burkina Faso

Grupa: Câini de vânătoare

Inaltime: Femela 58 – 68 cm, Mascul 63 – 73 cm

Greutate: între 15 și 25 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 13 ani

Culoare: culoarea nisipului, roșu închis cu pete albe

Temperament:  Nu sunt câini care să se lipească de oameni. Sunt mulțumiți în general să știe că sunt alături de familia lor și nu au nevoie de foarte mult contact fizic. Câinii Azawakhs sunt atenți și protectivi cu familia lor și cu proprietatea în care trăiește.

Dresaj:  Pedepsele sau alte metode mai dure nu vor ține la acest câine mândru și independent. Începeți să dresați câinele încă de când este mic, dacă se poate din prima zi de când ajunge acasă. Chiar și la opt săptămâni este capabil să absoarbă tot ceea ce îl învățați.

Caracteristici distinctive: Structura sa osoasă, precum și cea musculară este ușor vizibilă sub pielea fină și întinsă. Acest câine are un corp dreptunghiular dar cu latura mai lungă pe verticală datorită picioarelor sale. Mersul acestui câine denotă agilitate și ușurință.

ajuns în Europa. Au fost prezentați pentru prima dată la începutul anilor 1970 ca și varietate pentru rasa Sloughi. În 1 Ianuarie 1981, au fost acceptați ca și rasă bona fide și au fost denumiți ”Sloughi-Azwakhs”. În anul 1986, câinii din rasa Azwakh au fost recunoscuți ca și rasă unică, moment în care s-a renunțat și la cuvântul Soughi din denumirea rasei. În America, câinii Azawakh sunt recunoscuți de către United Kennel Club, de International All Breed Kennel Club of America, de States Kennel Club, de American Rare Breed Association și de multe alte cluburi. Până în anul 2011, rasa de câini Azawakh a reușit să avanseze până la grupa Diverse, putând să participe la toate evenimentele permise pentru această grupă. Asociația Americană Azawakh este clubul părinte al acestei rase în America. Din păcate, în cadrul showurilor de profil, această rasă poate să fie prezentată doar în culorea nisipului, roșu închis și pătat. Orice altă culoare înseamnă descalificare. Istoria lor ca și câini pentru scenă este încă la începuturi, dar trebuie să i se recunoască prezența sa regală.

Descriere fizică:

Caracteristici generale:Câinele din rasa Azawakh este un câine elegant, cu picioare lungi, ceea ce lasă impresia de o finețe exemplară. Structura sa osoasă, precum și cea musculară este ușor vizibilă sub pielea fină și întinsă. Acest câine are un corp dreptunghiular dar cu latura mai lungă pe verticală datorită picioarelor sale. Mersul acestui câine denotă agilitate și ușurință. Prezintă un anumit tip de elganță, elasticitate chiar și când atunci când merge la pas. Când este la galop, acest câine lasă impresia că plutește fără niciun efort deasupra solului.
Corp:Este un câine care atinge o înălțime între 58 – 68 cm pentru femele și 63 – 73 pentru masculi. Greutatea este între 15 și 25 kg. Gâtul îi este lung, elegant și muscular, ușor arcuit. Spatele îi este drept și ușor ridicat înspre șolduri. Pieptul îi este bine dezvoltat ca și lungime și adâncime, dar fără să atingă nivelul genunchilor. Coastele îi sunt lungi, vizibile și ușor curbate în jos înspre stern.
Cap:Craniul îi este aproape drept, mai degrabă alungit. Lățimea craniului ar trebui să fie mai mică de jumătate din lungimea capului. Zona occipitală este pronunțată. Botul îi este lung, drept și ușor ascuțit. Culoarea nasului este asemănătoare cu culoarea blănii.
Urechile:Sunt așezate destul de sus. Fiind destul de largi la bază, urechile sunt mereu căzute aproape de craniu. Forma lor este de triunghi, cu vârful ușor rotunjit. Baza urechilor crește atunci când câinele este atent.
Ochii:Au forma de migdală și sunt destul de mari. Culoarea ochilor este asemănătoare cu culoarea blănii.
Coada:Este așezată jos, fiind subțire, alungită și ascuțită. Lungimea cozii ar trebui să fie până sub genunchi. Este acoperită cu același tip de păr ca și pe restul corpului. Este ținută în jos, cu vârful ușor ridicat.
Blana:Părul este scurt, ajungând aproape să nu aibă deloc în zona burții. Culoarea este în general cea a nisipului sau roșu închis, cu pete albe. Este acceptată și varianta pătată.

 

Personalitate:

Câinii din rasa Azawakh se atașează puternic de o singură persoană sau familie, arătându-le doar acestora că este afectuos, blând și jucăuș. Puii trebuie să fie plasați în case încă de la o vârstă fragedă pentru a se adapta la acest mediu. Pentru un câine mai în vârstă care trebuie să facă o astfel de schimbare poate să fie mult mai dificil. Nu sunt câini care să se lipească de oameni. Sunt mulțumiți în general să știe că sunt alături de familia lor și nu au nevoie de foarte mult contact fizic. Câinii Azawakhs sunt atenți și protectivi cu familia lor și cu proprietatea în care trăiește. Majoritatea câinilor de vânătoare nu au acest instinct de protejare, dar Azawakh vor lătra la orice străin, vocea lor fiind destul de intimidantă. Persoanele care nu fac parte din familie vor fi întâmpinate cu o atitudine care variază de la indiferență la o ușoară prietenie. Oricât de multă socializare ar primi, câinele din rasa Azawaks nu va fi niciodată prieten cu oricine îi iese în cale. Nu este stilul său. Este un câine rezistent, cu o toleranță ridicată la durere. Este dificil de văzut dacă un câine Azawakh a fost rănit sau este bolnav. Trebuie din când în când să îi verificați cu atenție corpul pentru a nu avea vreo unghie scoasă, vreo tăietură sau orice altfel de rană care ar face pe oricare alt câine să plângă și să urle neîncetat. Cu toate că este ideal să aveți o curte închisă cu un gard, câinele din rasa Azawakh nu va face exerciții de unul singur. Este necesar să îl duceți la o alergare de jumătate de oră sau chiar o plimbare pentru a vă asigura că își va menține corpul muscular și elegant. După această ieșire, va fi mai mult decât încântat să stea liniștit pe canapea tot restul zilei. Câinii Azawakhs au un instinct natural de a urmări prada. Dacă vreți să stea cuminți în jurul altor câini sau a pisicilor, aceștia trebuie să fie crescuți împreună de la o vârstă fragedă. Chiar și așa, nu este indicat să îi lăsați singuri, nesupravegheați. Trebuie totuși să țineți cont de faptul că un câine Azawakh care se înțelege bine cu câinii și pisicile din curtea voastră nu va face la fel cu animalele din curtea vecinului. Copiii care aleargă în apropierea acestui câine pot de asemenea să fie urmăriți. Un câine Azawakh care a pus ochii pe o pradă are doar un singur gând în minte și va face tot posibilul pentru a prinde acea pradă. Are o viteză impresionantă și o rezistență de invidiat.

Dresaj

Câinii din rasa Azawakh sunt foarte inteligenți și învață foarte repede. Trebuie să fie dresați cu ajutorul mesajelor și recompenselor pozitive. Pedepsele sau alte metode mai dure nu vor ține la acest câine mândru și independent. Începeți să dresați câinele încă de când este mic, dacă se poate din prima zi de când ajunge acasă. Chiar și la opt săptămâni este capabil să absoarbă tot ceea ce îl învățați. Nu așteptați până ajunge să aibă 6 luni pentru a începe dresajul pentru că va fi deja mult prea încăpățânat și independent. Dacă este posibil, trebuie să îl duceți la clase de dresaj începând cu săptămâna 10. De asemenea, socializarea ar trebui să fie cuvântul de bază în cazul acestui câine. Trebuie să țineți cont și de faptul că multe astfel de clase de dresaj cer ca toți câinii să fie cu vaccinurile la zi – ceea ce de altfel recomandă și medicii veterinari. Pe lângă dresajul formal, puteți să începeți să vă dresați câinele acasă și să îl expuneți în multe situații de socializare. Vorbiți cu crescătorul de câini, descrieți-i exact ceea ce vreți să obțineți de la câinele vostru și dacă este posibil, solicitați-i asistență în alegerea unui cățel. Crescătorii văd cățeii în fiecare zi și pot să facă recomandări bazate pe stilul și personalitatea voastră.

Toaletaj:

Dacă vreți să aveți un câine cu o blană care este ușor de îngrijit, atunci câinele din rasa Azawakh este exact ceea ce aveți nevoie. Necesită o periere săptămânală și o baie ocazională dacă se aruncă în ceva murdar.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa de câini Azawakh este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– stenoza aortică reprezintă obstrucția fluxului sanguin prin valvele aortice. În timp, ventricului stâng se va dilata, ceea ce va duce la decompensarea cardiacă și la dezvoltarea insuficienței cardiace congestive;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

Osteochondrosis Dissecans (OCD) este o afecțiune ce apare la câinii de talie mare ce cresc rapid, unde unele cartilaje din încheieturi nu se formează corespunzător. Hrănirea câinelui într-o manieră corectă și echilibrată poate ajuta la dezvoltarea sănătoasă a încheieturilor. Cu toate acestea, însă, mulți câini au nevoie de intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea cartilagiilor anormale;

– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana;

– distichiasis este o cataractă ereditară, care presupune creşterea unui rând suplimentar de pleoape. Această afecţiune vine în completarea unor boli de inimă, fiind greu de observat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*

Cele mai recente din Caini

Mergi Sus