6 activități pentru tine și cățelul tău de încercat acasă

in Caini/Stiai ca? Scris de

Excesul de energie + plictiseala = rețeta perfectă pentru un cățel neascultător. 

Noi suntem sursa de divertisment a cățeilor noștri. Ori le oferim activități, ori își găsesc propriile preocupări folosind pantofii preferați și perdelele. Mestecatul este distractiv pentru ei.

Pentru a combate plictiseala în perioadele în care nu poți scoate câinele afară foarte mult, am pregătit o listă cu activități creative:

1. JOACA DE-A V-AȚI ASCUNSELEA 

Este un joc preferat de foarte mulți câini și îi ajută să interacționeze cu tine. În cazul în care, câinele tău nu știe comanda șezi, poți ruga un prieten să te ajute sau puteți repeta împreuna, înainte. Vezi aici cum. Când acesta va sta, tu te poți ascunde și apoi îl poți chema sa te găsească, bazându-se pe sunetul vocii tale și pe miros.

2. CAUTĂ ȘI GĂSEȘTE

Caută și găsește este unul dintre jocurile cele mai obositoare din punct de vedere mental și îl ajută să-și perfecționeze una din abilitățile sale naturale și de a-și exersa mintea și trupul. Pune recompensele în diferite locuri din casă, în timp ce cățelul se uită la tine. Dă-i câinelui tău comanda de a găsi recompensele și nu uita să îl lauzi de fiecare dată când le găsește. Pentru a face jocul și mai palpitant, după ce ai încercat prima varianta, încearcă sa ascunzi recompensele fără ca acesta sa te vadă și apoi lasă-l sa le găsească, bazându-se pe miros.

 3. ÎNVĂȚAREA NUMELUI JUCĂRIILOR PREFERATE

Câinii pot învață până la 1000 de cuvinte dacă exersează. Începe prin a te juca cu o anumită jucărie, căreia să îi dai un nume. După multă joacă și exerciții, câinele tău va asocia cuvântul pronunțat, cu acea jucărie. După ce a învățat, poți verifica acest lucru atunci când îi spui să caute jucăria respectivă printre celelalte jucării

4.  PRINDEREA MINGII

Câinii adoră să le fie aruncată mingea sau jucăria preferată și să fugă după ea. Aruncă-i mingea pe un hol mai lung sau în cameră și cheamă-l să ți-o aducă. Poți repeta acest joc până ce câinele obosește. Poți găsi aici o gamă largă de jucării.

5.  JUCĂRII CU ELIBERARE DE RECOMPENSE

Două dintre cele mai distractive activități pentru câini sunt joaca și găsirea de recompense. Pentru a le îmbina pe amândouă și a-i oferi o experiență cool, poți  apela la jucării interactive care pot fi umplute cu recompense și în funcție de cum câinele se joacă cu ele, acestea eliberează recompense. Vezi aici o întreagă gamă de jucării.

6.  PRODUSE DE ROS

Câinelui  îi place să roadă orice. Pentru el este o activitate distractivă dar și necesară, pentru a-și curăța dinții. Poți îmbina joaca și distracția oferindu-i să roadă produse speciale pentru el, cum ar fi oase,  batoane sau pantofi de piele presată. În acest fel vei găsi o activitate distractivă și sănătoasă iar câinele tău nu va mai încerca să roadă pantofii sau perdelele. Vezi aici o gamă întreagă de produse pentru ros.

Joaca în interior este fun dacă ești creativ și găsești activități noi, în fiecare zi. Câinii prosperă la jocul interactiv și acesta are un impact mare asupra sănătății și stării lor generale. Pentru a vă menține câinele ocupat nu aveți nevoie de o mulțime de jucării fanteziste sau de acces la exterior, trebuie doar un pic de timp și dedicare.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

*