un blog despre animale de companie

Tag archive

transport animale companie

Rasa de Câini Mastiff

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Cuvântul ”Mastiff” descrie mai degrabă o grupă de câini gigant, decât o singură rasă. Toți câinii de tipul Mastiff sunt originari din Asia, existând încă de mii de ani în acea regiune. Strămoșii câinilor din rasa Mastiff modernă sunt vechii Mastiff Englezesc, care au fost crescuți ca și câini de pază în Anglia timp de mai bine de două mii de ani. Câinii Mastiff erau favoriți de către muncitorii câmpului și fermierii mai săraci, pentru că îi ajutau să îndepărteze lupii și alte animale care puneau în pericol animalele din fermă și stocurile de mâncare. Acești câini erau totodată niște paznici excelenți pentru casă și pentru familie. Câinele Mastiff era foarte apreciat de nobilimea engleză pentru capacitățile lor de vânătoare și natura lor protectivă și loială. Totuși, toate datele care există despre Mastiff și care datează înainte de secolul XIX, nu pot să fie de încredere. La început, fiecare crescător spunea despre varietatea lui de Mastiff că avea cea mai veche istorie și că era cel mai cunoscut câine. Trebuie totuși să se accepte faptul că există picturi rupestre Egiptene care datează din anul 3000 BC, și care înfățișează câini de tipul Mastiff. În China, s-au descoperit de asemenea picturi a câinilor de tip Mastiff datând din anul 1121 BC. Este foarte clar faptul că Mastiff-ul modern

 Nume: Mastiff

Originea: Anglia

Grupa: Câini de pază / de muncă

Înălțime: Femela 70 – 75 cm, Mascul 70 – 76 cm

Greutate: Femela 75 – 80 kg, Mascul 77 – 86 kg

Speranța medie de viață: până la 6 – 10 ani

Culoare: cenușiu, roșcat, vărgat, caisă

Temperament:  Astăzi, acești câini masivi sunt niște animale de companie extraordinare. Se descurcă foarte bine cu copiii, fiind răbdători, grijulii, protectivi și tot timpul gata pentru o tură de joacă în curte.

Dresaj:  Socializarea trebuie să aibă loc cât mai des și cât mai devreme cu putință, pentru a preveni ca instinctul lor protectiv să ia amploare.

Caracteristici distinctive: Rasa de câini Mastiff este formată din câini de dimensiuni mari, cu osatură dură și grea și cu o musculatură foarte bine dezvoltată. Este ușor mai lung decât este înalt, reușind să combine excelent puterea cu rezistența.

provine dintr-o veche linie de câini de dimensiuni mari. Herodot a povestit că regele Cyrus cel Mare, fondatorul Imperiului Persan, a primit un câine Mastiff ca și cadou de la Regele Albaniei în anul 550 BC. Se spune că Cyrus a pus Mastifful să se lupte deodată și cu un bulldog și cu un câine de talie asemănătoare. Dar Mastifful a părut a fi umil, supus, sfios, motiv pentru care Cyrus a ordonat uciderea câinelui Mastiff. Legenda spune că această știre a ajuns la urechile regelui Albaniei, care a trimis înapoi lui Cyrus o cățea Mastiff, transmițându-i că ”Mastiff-ul nu este un câine obișnuit, motiv pentru care nu a fost deloc impresionat de câinele Persan sau de bulldog.” Tot legenda spune că regele Albaniei l-a invitat pe Cyrus să aleagă un adversar pe măsura Mastiff-ului, cum ar fi un leu sau chiar un elefant. El a mai transmis totodată regeului Cyrus că acești câini sunt rari și de viță regală și că altul nu îi va mai trimite. Se spune că în urma acestui comunicat, regele Cyrus a provocat o luptă între  cățeaua Mastiff primită și un elefant. Cățeaua a luptat cu atâta furie și îndârjire încât a reușit să doboare elefantul la pământ. În însemnările sale de la invadarea Marii Britanii, în anul 55 BC, Iulius Caesar a descris Mastiffii ca luptători alături de stăpânii lor englezi. Impresionați de acești câini, romanii au adus înapoi în Roma destule exemplare, punându-i să se lupte în arenă împotriva taurilor, urșilor, leilor, tigrilor, sau chiar împotriva gladiatorilor. Folosirea lor în Colosseum, pare că i-ar fi adus și numele de Mastiff. ”Mansuetus” este un cuvânt Roman care înseamnă ”domestic”. Astfel, Mastiffii erau singurele animale domestice care au luptat în arenele gladiatorilor. O altă poveste despre Mastiff îl arătau pe Sir Peers Legh, Cavaler al Lyme Hall (aproape de Stockport, Cheshire), care și-a adus cățeaua Mastiff preferată la bătălia de la Agincourt, Franța, în anul 1415. Atunci când acesta a căzut în luptă, cățeaua a rămas alături de el și l-a protejat de atacurile francezilor. Cavalerul a fost dus la Paris, unde a murit din cauza rănilor, iar cățeaua Mastiff s-a întors în Cheshire, unde a pus bazele faimoasei linii de Mastiffi din Lyme Hall. Mastiffii moderni sunt descendenți din Mastiffii Lyme Hall și din aceia ai Ducelui de Devonshire din Chatsworth, Chaucer. Cu cel puțin șase secole în urmă, Mastiffi vânau în haită căprioare, cerbi și alte animale de dimensiuni mari. În anul 1835, luptele între câini au devenit ilegale în Anglia, dar acest lucru nu i-a oprit pe pariori să continue să eludeze legea. În anul 1871, existau doar un număr de 63 de Mastiffi care au fost înregistrați pentru competițiile de profil, din care doar 35 erau înregistrați în cadrul unui Kennel. Numărul lor s-a împuținat considerabil, această rasă ajungând la un număr de 8 câini Mastiff în anul 1945, în întreaga Mare Britanie. În anul 1879 au fost puse bazele Clubului Mastiff American, dar ulterior, fără să se cunoască motivele, a fost dizolvat. Abia în anul 1929 Clubul Mastiff a fost repus pe picioare. Clubul Kennel American a recunoscut rasa Mastiff în anul 1885, fiind încadrați în grupa câinilor de muncă. Deși războaiele l-au dus în pragul extincției, astăzi, Mastifful este un câine foarte îndrăgit și popular.

Descriere fizică:

Rasa de câini Mastiff este formată din câini de dimensiuni mari, cu osatură dură și grea și cu o musculatură foarte bine dezvoltată. Este ușor mai lung decât este înalt, reușind să combine excelent puterea cu rezistența. Mersul este cel care arată cel mai bine puterea de care dă dovadă acest câine, având un mers care acoperă destul de mult teren. Una dintre caracteristicile principale ale acestui câine este și capul, care este mare și extrem de expresiv. Are fruntea ridată, iar ochii mici lasă impresia că este tot timpul trist. Urechile îi sunt poziționate în lateralul capului, înspre în față și ținute căzut. Botul îi este lung și mare, cu buzele căzute una peste cealaltă, atârnând. Blana îi este dublă, fiind formată dintr-o blană interioară densă și o blană exterioară dreaptă, aspră, de lungime medie. Expresia îi este alertă, dar blajină și chiar tristă. Aprecierea generală a aspectului acestei rase este de grandoare și de demnitate.

Personalitate:

Câinele Mastiff a cunoscut o evoluție impresionantă în ultimele cinci secole. La origini au fost crescuți pentru a fi câini de luptă, capabili să participe la războaie alături de soldați și să lupte alături de aceștia. Apoi au fost utilizați de Romani în Colloseum, acolo unde luptau atât împotriva altor animale, cât și împotriva gladiatorilor. Astăzi, acești câini masivi sunt niște animale de companie extraordinare. Se descurcă foarte bine cu copiii, fiind răbdători, grijulii, protectivi și tot timpul gata pentru o tură de joacă în curte. Sunt câini care se atașează foarte puternic de oamenii pe care îi iubesc. Câinii Mastiff nu realizează cât de mari sunt, motiv pentru care vor veni peste dumneavoastră în pat sau pe canapea, în căutarea unei mângâieri. Sunt câini de pază foarte buni, care își protejează casa și familia, dar care nu sunt agresivi fără motiv. Chiar și atunci când sunt puși în fața unei situații în care ar trebui să fie agresivi, vor alege o metodă prin care să țină oaspetele nedorit la distanță până când vor veni ajutoare. Câinii din rasa Mastiff nu sunt câini de apartament sub nicio formă, iar casele în care locuiesc ar trebui să fie de dimensiuni mari pentru a permite acestui gigant să se miște în voie. Au nevoie de exerciții zilnice, care ar trebui să includă plimbări zilnice și oportunitatea de a alerga. Dacă această rasă impresionantă, mare, nu primește destul exercițiu, se vor elibera de energia în exces în propriul lor mod, respectiv mestecând tot ceea ce le iese în cale. Curtea în care este ținut un câine Mastiff trebuie să fie îngrădită. Nu au obiceiul de a hoinări mult timp atunci când evadează, dar cu siguranță vor porni în urmărirea altor câini, pisici, veverițe sau chiar oameni, motiv pentru care este indicat să aveți un gard solid disponibil. Nu este indicat să folosiți gardurile electrice pentru că această rase are o toleranță ridicată la durere, ceea ce înseamnă că există posibilitatea de a se electrocuta până își creează daune irecuperabile. Câinii Mastiff se descurcă bine cu alte animale doar în cazul în care a fost crescut alături de ele. Odată ce a ajuns adult, Mastifful nu va tolera alte animale noi în preajma lui. Acești câini fac destul de mult zgomot. Nu latră mult, dar atunci când o fac, lătratul lor este gălăgios și grav, motiv pentru care este indicat să îl dresați în ceea ce privește lătratul. Mai sforăie și scot tot felul de alte zgomote pe care multă lume le găsește intolerabile.

Dresaj

Dresajul câinilor din rasa Mastiff reprezintă o adevărată provocare, acest lucru trebuind să înceapă cât mai devreme posibil, pentru a reuși să construiți o legătură puternică între dumneavoastră și câine. Cu cât Mastifful crește mai mare, cu atât îi va fi mai greu să își stăpânească pornirile. Dresajul trebuie să însemne o mână puternică, în caz contrar, câinele Mastiff va prelua controlul. Socializarea trebuie să aibă loc cât mai des și cât mai devreme cu putință, pentru a preveni ca instinctul lor protectiv să ia amploare. Mastifful trebuie să fie învățat să accepte vizitatorii și să îi primească plin de amabilitate. De asemenea, trebuie să înțeleagă că joaca copiilor cu vecinii nu înseamnă un pericol. Personalitatea unui câine din rasa Mastiff se formează având la bază dresajul și socializarea.

Toaletaj:

Blana câinilor Mastiff trebuie să fie periată săptămânal cu o mănușă de cauciu. În perioadele de schimbare a blănii ar trebui să îl periați în fiecare zi, pentru a nu avea păr peste tot. Curățați-i ridurile în fiecare zi pentru a preveni apariția infecțiilor. Spălați-le cu o bucată de material textil cu apă și apoi asigurați-vă că le-ați și uscat. De asemenea, buza superioară trebuie curățată după fiecare masă.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Mastiff este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– atacuri neurologice, cauzate de mai mulți factori și care pot apărea în orice moment. Tremuratul, urinatul subit, privitul în gol, spasme musculare, pierderea conștienței sunt exemple de posibile astfel de atacuri. Acestea pot fi ținute sub control prin medicamentație, dar nu pot fi stopate;

– alte tipuri de tumori, cum este adenocarcinomul (tumoare epitelială malignă), fibrosarcomul osos (neoplazie ce se dezvoltă din celulele fibroblastice ale țesutului conjunctiv interstițial al osului), hemangiosarcomul (tumoare malignă din jurul vaselor sanguine), melanomul (cancer de piele format din înmulțirea dezorganizată a celulelor care produc pigment în piele), osteosarcomul (cel mai întâlnit tip de cancer osos malign);

– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana;

Osteochondrosis Dissecans (OCD) este o afecțiune ce apare la câinii de talie mare ce cresc rapid, unde unele cartilaje din încheieturi nu se formează corespunzător. Hrănirea câinelui într-o manieră corectă și echilibrată poate ajuta la dezvoltarea sănătoasă a încheieturilor. Cu toate acestea, însă, mulți câini au nevoie de intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea cartilagiilor anormale;

– cancer de piele (carcinom scuamos cu celule). Acest tip de cancer apare în special la câinii cu degetele de la picioare acoperite de blană neagră. Înlăturarea degetului afectat poate să îl salveze de la afecțiuni mult mai grave.

– cistinuria este o boală congenitală prin care este eliberată în urină o cantitate mare de cistină și alți aminoacizi dibazici, cauzată de faptul că cistina are o solubilitate redusă, ceea ce duce la o predispoziție pentru formarea de calculi renali;

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Caini Shar-Pei Chinezesc

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa Shar-Pei Chinezesc este o rasă foarte veche, dar care din păcate, din cauza absenței unor documente care să ateste istoricul rasei apăruta în China, mare parte dintre cele cunoscute sunt doar speculații. Se crede despre rasa Shar-Pei Chinezesc că a fost timp de secole un câine menită să ajute țăranii în munca acestora, să păzească, să vâneze și să aibă grijă de turmele de oi. Pe lângă aceste activități, se crede despre Shar-Pei că a fost creată și pentru a fi un câine periculos în luptele din ring. Părul scurt nu permitea oponentului să aibă o mușcătură corectă, ceea ce îl ajută la minimizarea rănilor. Totuși, în scurt timp, participarea rasei Shar-Pei Chinezesc în luptele de câini a fost periclitată de apariția oponenților europeni, câini mult mai masivi și mai fioroși. Rasa Shar-Pei Chinezesc a fost la un pas de extincție atunci când China a trecut la comunism. În acel moment, se credea despre existența oricăror animale de companie domestice că erau un semn al decadenței vestice, motiv pentru care s-a ordonat omorârea tuturor câinilor. Acest act barbar a dus la uciderea multor animale de companie nevinovate, apropiind rasa Shar-Pei Chinezesc de o eventuală extincție. Puțini Shar-Pei au

 Nume: Shar-Pei Chinezesc

Originea: China

Grupa: Câini de pază

Inaltime: Femela 46 – 55 cm, Mascul 48 – 58 cm

Greutate: Femela 18 – 25 kg, Mascul 20 – 27 kg

Speranta medie de viata: până la 8 – 12 ani

Culoare: negru, maro, cafeniu, roșu, crem

Temperament:  În ciuda mărimii lor, câinii din rasa Shar-Pei Chinezesc nu necesită foarte mult exercițiu pentru a-și menține sănătatea fizică și mentală.

Dresaj: . Sunt câini care gândesc independent și la care nu le place să li se spună ce să facă, considerând aproape natural că sunt lideri.

Caracteristici distinctive: Nenumăratele riduri îi permit să evite mușcăturile adversarului atunci când se află angajat într-o luptă. Blana deasă, îndesată și scurtă îi oferă de asemenea o siguranță suplimentară în fața mușcăturilor.

reușit să supraviețuiască, fiind ulterior împerecheați și prezentați în orașe ca Hong Kong și Taiwan. Standardul a fost recunoscut pentru prima dată în anul 1960, înregistrarea exemplarelor fiind stopată în 1968 și reluată douăzeci de ani mai târziu. Câteva exemplare de Shar-Pei au fost duse în USA, fiind înregistrată pentru prima dată în America în anul 1970. Anul 1973 a fost un an de referință pentru această rasă, datorită numărului mare de exemplare din rasa Shar-Pei Chinezesc care au fost trimiși în America. Acest exod s-a datorat ideologiei comuniste care nu permitea  și nu accepta existența animalelor de companie. În iunie 1992, rasa Shar-Pei Chinezesc a fost declarată ca fiind complet eligibilă pentru participarea la competiții sportive și la show-uri canine. Rasa Shar-Pei Chinezesc și-a câștigat locul în Cartea Recordurilor în anul 1978, când a fost denumită rasa de câini cu cele mai puține exemplare.

Descriere fizică:

Rasa Shar-Pei Chinezesc conține exemplare cu un corp compact și pătrat, cu un cap puțin cam mare în comparație cu restul corpului. Nenumăratele riduri îi permit să evite mușcăturile adversarului atunci când se află angajat într-o luptă. Blana deasă, îndesată și scurtă îi oferă de asemenea o siguranță suplimentară în fața mușcăturilor. Blana poate să fie ca o perie, fără să depășească trei centimetri, sau poate să fie asemănătoare cu părul calului, foarte scurtă. În ambele cazuri, blana este foarte aspră, dreaptă și așezată în lungul corpului. O caracteristică aparte a acestei rase este pielea capului și a corpului plină de riduri profunde, pliată, dar și limba albastră. Capul este mare, cu urechi de dimensiuni mici, lăsate înspre în față, iar ochii sunt sub formă de migdală, mici și aproape în totalitate acoperiți de ridurile pielii. Botul este mare, negru și turtit, comparat de mulți crescător cu botul unui hipopotam. Coada este conică, groasă la bază și subțire înspre vârf  și în general purtată răsucită pe spate.

Personalitate:

Sunt câini independenți și cu o voință puternică, motiv pentru care au nevoie să îi arătați constant faptul că sunteți liderul în casă. Odată făcut să înțeleagă că poate să aibă încredere în persoanele din jur, rasa Shar-Pei Chinezesc devine o companie plăcută, respectuoasă și foarte curată. Fiind încruntați tot timpul și având o figură parcă mereu în alertă, acești câini apar în orice moment ca niște câini de pază impozanți și periculoși. Înclinația Shar-Pei-ului către nevoia de independență îi face să fie niște câini ideali pentru persoanele singure și pentru familiile care muncesc în agricultură. Nu au nevoie de foarte mult exercițiu sau de prea multă atenție pentru a fi fericiți, putând să își ocupe timpul cu mestecatul jucăriilor sau cu băile de soare. În ciuda mărimii lor, câinii din rasa Shar-Pei Chinezesc nu necesită foarte mult exercițiu pentru a-și menține sănătatea fizică și mentală. O plimbare mai lungă pe zi prin cartier ar trebui să ajungă, ceea ce le permite totodată să devină și niște câini mult mai sociabili. Este recomandat ca un Shar-Pei să nu fie crescut la o fermă, în ciuda mărimii lor. Instinctul lor de vânători își va spune cuvântul și veți risca să îl vedeți cum o ia la fugă după o căprioară, va intra în desișul pădurii și nu se va mai întoarce niciodată. Fiind un câine de pază, agresiunea față de oameni și față de alte animale este un lucru des întâlnit la un Shar-Pei. Socializarea de mic este o necesitate, dacă doriți să aveți la maturitate un câine cu un psihic sănătos și puternic. Sunt instinctiv reticenți la orice străini, motiv pentru care trebuie să fie învățați să facă diferența între un vizitator și un străin care nu are ce să caute pe teritoriul dumneavoastră. În caz contrar, Shar-Pei-ul va considera orice persoană că are intenții ostile. Agresiunea față de alți câini este foarte ridicată în cazul acestei rase. Masculii ar trebui să fie ținuți cât se poate din scurt, în timp ce cățeii din rasa Shar-Pei Chinezesc trebuie să fie învățați cu alți câini.

Dresaj:

Răbdarea este cuvântul de ordine când vine vorba de a dresa un câine din rasa Shar-Pei Chinezesc. Sunt câini care gândesc independent și la care nu le place să li se spună ce să facă, considerând aproape natural că sunt lideri. Un tratament constant, atitudine pozitivă și o mulțime de bunătățuri vor aduce o reacție din partea unui Shar-Pei, dar numai în condițiile în care și el dorește acest lucru. Pentru ei regulile sunt făcute să fie încălcate, motiv pentru care dacă îi dați un deget, vă va lua toată mâna. Este cu siguranță o rasă pentru persoane care au mai avut câini înainte. În ceea ce privește dresajul cu privire la făcutul nevoilor, Shar-Pei este foarte ascultător. Sunt niște câini foarte curați și care instinctiv nu își vor face nevoile în arealul în care locuiesc.

Toaletaj:

Fiind genetic un câine foarte curat și aproape fără miros de câine, câinele din rasa Shar-Pei necesită o doză minimă de îngrijire. Un periaj consistent o dată pe săptămână ar trebui să fie de ajuns pentru a îndepărta părul nedorit și murdăria. Nu trebuie îmbăiat des pentru că i s-ar putea irita pielea. Această iritație apare între ridurile sale, atunci când nu l-ați uscat bine după îmbăiere.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Shar-Pei Chinezesc este o rasă la care pot apărea mai multe condiții de sănătate, comparativ cu restul raselor de câini. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– febra Shar-Pei-ului este o boală autoinflamatoare ereditară, manifestată prin reprize de febră, care aduc cu ele inflamarea articulațiilor, durere abdominală, diaree, spate încovoiat, mișcare greoaie.

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– demodicoza este o boală care apare în urma înmulțirii râilor din genul Demodex la nivelul pielii. Acarienii din genul Demodex fac parte din microfauna care se găsește la nivelul țesutului cutanat, aceștia fiind transmiși la pui încă din primele zile de viață. În funcție de capacitate de imunitate a câinelui, acesta poate sau nu să dezvolte boala.

– seboreea uscată apare ca bucăți de piele (mătreață) în zona capului și a urechilor. Zonele bolnave trebuie spălate cu săpun medicinal iar mâncarea să conțină proteine și cât mai puține grăsimi;

– luxația patelară reprezintă o deplasare a două oase articulate, aflate în spatele genunchiului și care determină o pierdere a suprafeței de contact. La rasele mici această luxație apare sub forma unei diformități a tibiei sau a femurului.  Câinele va începe să șchiopăteze și  în funcție de gravitate poate să ajungă și la intervenție chirurgicală;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– entropionul este afecțiunea prin care marginea liberă a pleoapelor se răsucește înspre interior, înspre globul ocular;

– glaucomul este o afecțiune oftalmologică prin care crește tensiunea intraoculară și poate să ducă la compromiterea vederii într-un timp scurt. Ochii produc constant un fluid care dacă nu se scurge corect produce acea presiune în globul ocular;

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Iepuri Creme d`Argent

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Istoricul iepurilor din rasa Creme d`Argent se întinde adânc în antichitate. Este un lucru rar întâlnit la o rasă de iepuri, să aibă o asemenea istorie. Totuși, la fel ca mulți alți iepuri, nu reprezintă o genă originală a rasei. Acest lucru înseamnă că a apărut prin încrucișarea mai multor rase de iepuri, rasa Creme d`Argent nefiind rasa originală. Rasa Gigantul Flamand, Olandez, Rhinelander, sunt rase care se regăsesc în regnul animal și care se duc atât de mult în trecut încât crescătorii nu au reușit să documenteze această rasă până la apariția ei. Rasa Creme d’Argent este originară din Franța, asemenea cu rasa înfrățită Champagne d’Argent. Cea mai importantă diferență existentă între aceste două rase este culoarea. Iepurele din rasa Creme d’Argent a apărut în această țară în anul 1925, reușind să atragă privirile multor iubitori și crescători de rase de iepuri. Această publicitate de care au avut parte s-a datorat în mare parte și culorii blănii, care este considerată a face parte din categoria de lux între iepuri. Numele pe care l-a primit această rasă, respectiv Creme d’Argent, este o denumire franceză care înseamnă ”Cremă de Argint”, nume care vine de la culoarea extraordinară a acestui iepure. Totuși, multă lume consideră că această rasă nu este în totalitate un produs francez, ceea ce înseamnă că originile rase se recunosc și în afara granițelor Franței,

 Nume: Creme d’Argent

Originea: Franța

Grupa: Iepuri de dimensiuni mari / semi-arcuiți

Greutate: Între 3 – 4 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: portocaliu deschis

Temperament:  Nu trebuie să pierdeți niciodată din vedere faptul că personalitatea oricărui iepure este formată din 95% aportul crescătorului și a celui care lucrează cu rasa și doar 5% genele pe care iepurele le poartă. La fel se întâmplă și în cazul iepurelui din rasa Creme d’Argent, care are nevoie de un crescător care să îl conducă prin viață și care să îi formeze personalitatea.

Status rasă:  Deși un iepure destul de apreciat, Livestock Conservancy anunță că această rasă este pusă în fața extincției. În acest moment, această rasă mai există doar în America și în Marea Britanie.

Caracteristici distinctive: Capul îi este de lungime medie, fiind aproape lipsit de gât. Ochii îi sunt deschiși la culoare, iar chipul îi este încrezător, având o expresie alertă.

regăsindu-se cu precădere în Olanda și în Germania. Una dintre rasele care și-au făcut intrarea în Vestul Europei cu mult înainte de apariția rasei Creme d’Argent este rasa Argintie. Încrucișările dinre rasa Argintie cu rasele locale domestice au devenit o modă în Europa. Având ca și genă dominantă cea a culorii Argintie, în progeniturile obținute existau destul de multe variante de iepuri de culoare argintie, iepuri care în timp au devenit strămoșii rasei Creme d’Argent. În zonele Franței cunoscute ca și Champagne, crescătorii Francezi au început dezvoltarea acestei frumoase rase, denumindu-i ulterior d’Argent. Se crede despre apariția acestei rase că a avut la bază încrucișările dintre Argintiu cu rasa Gigant Flamand sau cu Iepurele Belgian. Aceste două rase au devenit foarte populare în Europa de Vest, chiar dacă au fost în final cu adevărat dezvoltate de către Britanici.

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Creme d’Argent este formată din iepuri cu corp de dimensiune medie, cu picioarele din spate și cu șoldurile foarte bine dezvoltate. Este o rasă de iepuri mari, cu un corp rotunjit și cu urechile ridicate. La o privire mai atentă puteți să observați că are spatele adânc și destul de gros, umerii fiindu-le ușor mai înguști decât șoldurile. Capul îi este de lungime medie, fiind aproape lipsit de gât. Ochii îi sunt deschiși la culoare, iar chipul îi este încrezător, având o expresie alertă. Unghiile de la picioare îi sunt închise la culoare, dar uneori există și variante care au unghiile colorate. Culoarea acestui iepure este crem, cu o ușoară influență portocalie. Burta îi este crem înspre alb, în timp ce nasul și botul sunt de o culoare portocaliu închis, mult mai închis decât restul corpului. Culoarea de la baza blănii ar trebui să fie un portocaliu deschis, o culoare vie și expresivă. Rasa de iepuri Creme d’Argent se naște portocalie, devenind mult mai deschisă la culoare pe măsură ce înaintează în vârstă. Vă puteți da seama de vârsta aproximativă a iepurelui și în funcție de cât de deschisă îi este blana.

Personalitate:

Iepurii din rasa Creme d’Argent sunt în general calmi, prietenoși, puțin gălăgioși și iepuri cărora le place atenția. Totuși, este indicat să se aloce o atenție destul de mare la acele momente în care iepurii pot să fie agresivi. Acest lucru este mult mai pregnant în cazul femelelor, care prezintă o tentă de agresivitate mult mai mare decât masculii, în special în perioada în care sunt gestante, sau atunci când sunt mult prea protective cu progeniturile lor. În general, această rasă de iepuri este foarte apreciată ca și animale de companie. Nu trebuie să pierdeți niciodată din vedere faptul că personalitatea oricărui iepure este formată din 95% aportul crescătorului și a celui care lucrează cu rasa și doar 5% genele pe care iepurele le poartă. La fel se întâmplă și în cazul iepurelui din rasa Creme d’Argent, care are nevoie de un crescător care să îl conducă prin viață și care să îi formeze personalitatea. Cel mai bine ar fi să fie ținuți în perechi sau chiar trei iepuri, dar niciodată mai mulți în aceeași cușcă. Atunci când sunt ținuți în aceeași cușcă, există riscul de a se răni ca urmare a luptelor sau disputelor ocazionale. Nivelul de activitate a acestor iepuri crește în perioada de răsărit și cea de apus a zilei. În general, pe timpul zilei își vor petrece timpul mai mult dormind, dar sunt foarte blânzi și ușor de umblat cu ei. Dacă sunt stresați sau speriați vor face un zgomot distinctiv și vor începe să lovească rapid cu piciorul din spate în pământ, în semn amenințător. Din cauză că iepurii sunt în general animale care se stresează foarte repede și care au un psihic fragil, nu sunt recomandați ca și animale de companie pentru copiii care nu au ajuns la capacitatea de a înțelege acest lucru.

Hrana și cușca

Paletele de fân reprezintă mâncarea preferată a acestor iepuri din rasa Creme d’Argent. Fânul este un ingredient principal al dietei iepurilor, iar un fân care este mai gras este un fân mai bogat în fibre. Este foarte important pentru un crescător de iepuri să urmărească evoluția acestora din punct de vedere al obezității. Fiind tot timpul ținuți în cuști, iepurii au tendințe de îngrășare. Alte frunze de verdețuri, în special legume, sunt esențiale pentru sănătatea iepurelui, fiind necesare ocazional pentru a preveni eventuale derapaje digestive. Ca și diversitate, puteți să îi oferiți și bunătăți cum sunt morcovi, piersici, pere, mere, prune, căpșuni sau alte fructe. Trebuie totuși să fiți atenți când îl hrăniți cu fructe pentru că acestea pot să fie bogate în zaharuri. Crescătorii de iepuri în scopuri comerciale mai adaugă și alte elemente nutritive dietei zilnice. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Creme d’Argent se pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Acest lucru duce și la evitarea obezității. Mișcarea zilnică îi ca întări atât capacitatea fizică, cât și capacitatea mentală. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Dacă este ținut în cușcă, aceasta ar trebui să fie de cel puțin cinci ori mărimea corpului iepurelui și să îi permită să stea relaxat în picioare. Nu este indicat ca podeaua cuștii să fie realizată din sârmă pentru că iepurele ar putea să își prindă picioarele în ochiurile de sârmă. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Este bine să îi luați jucării cu care să își ocupe timpul și să se distreze. Iepurii pot fi învățați să își facă treburile într-un loc special amenajat.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Creme d’Argent necesită o simplă periere săptămânală pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr. În perioada în care își schimbă blana, este indicat să fie periat de două ori pe săptămână, pentru a evita să vă umple casa sau cușca de păr. Iepurii obișnuiesc să se îngrijească reciproc, motiv pentru care este indicat să aveți cel puțin două exemplare. Când au grijă unul de celălalt, iepurii își ling urechile, nasul, vârful capului și în jurul ochilor.

Scopul și statusul rasei:

Deși un iepure destul de apreciat, Livestock Conservancy anunță că această rasă este pusă în fața extincției. În acest moment, această rasă mai există doar în America și în Marea Britanie. Federația Creme d’Argent și Asociația Americană a Crescătorilor de Iepuri (ARBA), au confirmat faptul că în întreaga lume nu există mai mult de 1000 de exemplare din această frumoasă rasă.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Creme d’Argent poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Câini Saluki

Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

În general, trecutul și strămoșii câinilor care au reușit să fie domesticiți pot fi identificați destul de bine. Dar aceasta nu este și situația câinelui din rasa Saluki, ale cărui rădăcini geografice și istorice sunt acoperite de mister. Originile acestei rase predatează orice înregistrări istorice. Ceea ce se cunoaște cu adevărat este că Saluki a existat în Orientul Mijlociu încă din antichitate, că au fost prețuiți de către nobili și apreciați de vânătorii nomazi timp de mii de ani. Sculpturi din timpul imperiului Sumerian, create în perioada 7000 – 5000 BC, au fost găsite în morminte și în alte situri de excavații din zona Nilului, sculpturi care prezentau câini aproape identici cu rasa Saluki de astăzi. Acești câini arătau ca și un Greyhound, cu urechile, coda și picioarele acoperite cu păr lung, moale. Reprezentații ale câinilor asemănători cu Saluki au fost găsite și pe sculpturi, sigilii regale, mozaicuri, obiecte de bucătărie precum și alte obiecte datând cu mii de ani în urmă. Corpuri mumificate și extrem de bine prezervate ale acestor câini au fost descoperite în morminte și în alte locuri de înmormântare, ceea ce dovedește stima pe care nobilimea din acea vreme o avea pentru acest câine. Triburile din deșert care au dezvoltat această rasă erau nomazi. Aceștia au dus câinele Saluki de la Marea Caspică până în deșertul Sahara. Existau

 Nume: Saluki

Originea: Egipt

Grupa: Câini de vânătoare

Inaltime: Femela 45 – 60 cm, Mascul 55 – 70 cm

Greutate: Femela 10 – 25 kg, Mascul 15 – 30 kg

Speranta medie de viata: până la 12 – 14 ani

Culoare: alb, crem, maro, auriu, roșu, tricolor (alb, negru și maro) și bicolor (negru și maro)

Temperament:  Din cauză că Saluki este o rasă de câini atât de activă, nu este o opțiune pentru casele mici sau pentru apartamente. Acești câini au nevoie de mai mult de o simplă plimbare zilnică. Au nevoie să alerge.

Dresaj:  Orice antrenament al acestor câini trebuie să se desfășoare într-o manieră calmă, blândă și respectuoasă pentru a evita sperierea câinelui, lucru care l-ar face să fie timid sau să opună rezistență.

Caracteristici distinctive: Capul este lung și îngust, cu craniul de o lățime moderată între urechi, fără să fie rotunjit. Stopul nu este pronunțat, iar întreg capul prezintă o conformație elegantă, demnă.

câteva variații naturale ale blănii, mărimii și tiparului câinelui Saluki, depinzând în general de vreme, prada pe care o vâna și teritoriul pe care îl acoperea. Pe lângă faptul că erau niște companioni loiali nobilimii și nomazilor, Saluki erau folosiți pentru vânătoarea de iepuri, vulpi, șacali, gazele și alte prăzi cu capacități de deplasare foarte mari. Câinii Saluki excelau la viteza de deplasare, la vedere, agilitate și rezistență. Deși aceștia vânau bazându-se cu precădere pe vedere, și mirosul acestora era destul de bine dezvoltat. Popularitatea câinelui din rasa Saluki a rezistat ridicării și decăderii Egiptului antic. Unii învățați recunosc anumite referințe Biblice la rasa Saluki, iar alții cred că și Koranul descrie această rasă ca fiind folosită pentru a se oferi daruri sub formă de sacrificiu lui Allah. Timp de secole, această rasă s-a bucurat de un statut special printe credincioșii Islamici, care le permiteau să trăiască în casele lor, inclusiv în camerele femeilor, pentru că erau considerați a fi curați, spre deosebire de alte rase de câini. Saluki, denumiți ulterior Greyhound Persan, au apărut pentru prima dată în Anglia în anul 1840. Popularitatea rasei a primit un adevărat imbold în anul 1895, când Lady Florence Amherst a importat o pereche de Saluki Arabi în Norfolk, Anglia. Rasa a rămas în continuare obscură până în anii 1920, când cluburi ale crescătorilor de Saluki au fost înființate pe ambele maluri ale Atlanticului. Clubul Saluki/Gazele Hound a fost fondat în Anglia în anul 1923, iar în același an Clubul Kennel al Angliei a recunoscut oficial rasa Saluki ca și rasă distinctă, adoptându-se totodată și primul standard oficial. Deși primul Saluki ar fi ajuns în America în anii 1880, rasa așa cum o cunoaștem astăzi a fost recunoscută mult mai târziu. Clubul Saluki al Americii (SCOA) a fost format în anul 1927, în același an în care Clubul Kennel American a recunoscut oficial această rasă ca făcând parte din grupa de vânătoare. Senatorul Macomber de Rhode Island și Colonelul Brydon Tennant din Virgina au fost printre primii crescători serioși de Saluki din America. Stocul lor provenea din adăposturile Sarona și Grevel. Faimosul Diamond Hill Kennels din Rhode Island a început în 1932, adăpostind aproape 50 de câini Saluki de rasă pură. Un câine aparținând Diamond Hill, pe nume CH Marjan II, a fost primul câine din rasa Saluki care a câștigat în cadrul AKC. Numărul de câini din rasa Saluki a scăzut puternic în timpul celui de-al doilea război mondial, mulți fiind pierduți ca urmare a înfometării, bombardamentelor și a eutanasierii. Totuși, crescători devotați au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a salva această rasă de la extincție. Din fericire, au avut succes, iar clubul United Kennel a recunoscut câinele Saluki în anul 1956 ca și membru al grupei Sighthound și Pariah. Clubul Kennel Canadian a recunoscut de asemenea câinele Saluki ca făcând parte din grupa Hound. Astăzi, acești câini sunt în continuare folosiți la vânătoare în Orientul Mijlociu.

Descriere fizică:

Câinele din rasa Saluki trebuie să dea impresia de grație și simetrie, dar și de o viteză și rezistență impresionante, care le oferă puterea și capacitatea de a-și doza energia pentru a putea urmări și prinde gazele sau alte prăzi pe un teren acoperit de nisip sau foarte pietruit. Expresia acestui câine trebuie să fie una demnă și blândă, cu niște ochi adânci, încrezători și cu o vedere extraordinar de bună. Câinii ar trebui să măsoare între 55 – 70 cm înălțime, iar femelele trebuie să fie considerabil mai mici decât masculii. Capul este lung și îngust, cu craniul de o lățime moderată între urechi, fără să fie rotunjit. Stopul nu este pronunțat, iar întreg capul prezintă o conformație elegantă, demnă. Nasul trebuie să fie negru sau de culoarea ficatului. Urechile îi sunt lungi și acoperite cu păr lung, mătăsos. Urechile îi atârnă aproape de cap, fiind extrem de mobile. Ochii îi sunt închiși la culoare și luminoși. Sunt largi și ovali, dar nu proeminenți. Gâtul îi este lung, suplu și cu o musculatură bine dezvoltată. Pieptul este adânc și destul de îngust. Umerii sunt așezați destul de în spate, acoperiți de musculatură, iar picioarele sunt lungi și drepte. Picioarele din spate sunt puternice, capabile să angajeze câinele într-un galop rapid, dar și să îi permită să sară cu ușurință peste diverse obstacole. Spatele îi este destul de larg, musculatura fiind ușor arcuită deasupra șalelor. Coada este lungă, ținută înspre pământ și curbată, cu mult păr lung în partea de jos. Blana este moale și cu o textură fină, mătăsoasă. Pe picioare este mult mai lungă. Culorile acceptate sunt alb, crem, maro, auriu, roșu, tricolor (alb, negru și maro) și bicolor (negru și maro).

Personalitate:

Câinele din rasa Saluki este rezervat, sensibil și blând, ceea ce îl face să fie un animal de companie extrem de apreciat. Aceste animale foarte inteligente, echilibrate și loiale sunt afectuoase dar nu țin să arate acest lucru tot timpul. Sunt atente, dar nu agresive. Sunt curioase, inteligente și uneori pot să fie destul de meschine. Câinii Saluki sunt în general independenți și destul de temători în fața străinilor. Se atașează în general de un singur membru al familiei, arătând prea puțin interes față de ceilalți. În ciuda genelor sale nomade, Saluki apreciază bunătățile unei vieți oferite de o casă, respectiv statul pe sofa sau chiar dormitul alături de stăpâni, în pat. Le plac foarte mult activitățile care presupun ieșirea din casă. Fiind o rasă curată și fără miros de câine, Saluki sunt ușor de integrat într-o casă. Totuși, o persoană care vrea un câine care să învețe comenzile și să le asculte întocmai, nu ar trbeui să se uite înspre un câine Saluki. De asemenea, persoanele care nu pot să îi ofere acestui câine destul exercițiu zilnic și care nu au răbdare să asigure metode pozitive de antrenament a câinelui, nu ar trebui să aibă un asemenea câine. Acest câine elegant și impunător nu este pentru oricine. Cei care își doresc un câine din această rasă trebuie să se asigure mai întâi că se potrivește stilului lor de viață. Din cauză că Saluki este o rasă de câini atât de activă, nu este o opțiune pentru casele mici sau pentru apartamente. Acești câini au nevoie de mai mult de o simplă plimbare zilnică. Au nevoie să alerge. Casa ideală pentru ei trebuie să fie într-o zonă izolată, cu destul loc pentru a atinge vitezele maxime de deplasare. Dacă nu au un gard de cel puțin doi metri, proprietarii acestui câine trebuie să fie pregătiți să iasă cu câinele Saluki la plimbare de câteva ori pe zi, fie că plouă sau că este soare, că este zi sau noapte. Nu uitați niciodată că acești câini sunt câini de vânătoare de mare viteză, nu niște câini leneși care stau pe sofa. Au nevoie de exerciții fizice susținute care să le mențină spiritul ridicat. Cu alte cuvinte, un câine Saluki obosit este un câine fericit. Unii proprietari merg cu bicicleta alături de câine, alții se joacă cu ei. Acești câini au performanțe foarte bune în cadrul showurilor de profil, ceea ce poate să fie perfect ca și activitate pentru ei. Sunt câini foarte competitivi în ring, dar totodată atenția lor poate să fie distrasă foarte ușor. Din moment ce viteza de deplasare a acestui câine a fost înregistrată la aproximativ 60 km pe oră, urmărirea lor este inutilă. Câinii Saluki sunt niște animale exotice, atletice și energice. Sunt curați și nu își pierd blana mult. Totuși, nu sunt nici Labradori și nici Golden Retriever. Cu alte cuvinte, nu sunt niște câini cu care să se lucreze tocmai ușor. Saluki sunt vânători care timp de mii de ani au făcut același lucru: să urmărească prada. Dacă își vor stabili prada, cu siguranță că nu se vor opri până nu o vor omorî. Nu pot să fie lăsați fără lesă pentru că odată ce au pornit în urmărirea unei prăzi, aceștia nu mai pot să fie opriți. Le place să doarmă pe pat, pe canapele sau chiar pe scaune decât să doarmă pe jos. Sunt capabili să sară foarte înalt pentru a prinde ceva. Acestor câini nu le face deloc bine singurătatea sau să fie ținuți în casă perioade lungi de timp. Un câine singur, plictisit se va transforma într-unul anxios, depresiv și distructiv. Lăsat singur în curte acesta poate să sape gropi impresionante. Vor lătra și vor urla excesiv, ceea ce va deranja cu siguranță vecinii. Stăpânii ar trebui să ia în considerare revenirea acasă pe timpul zilei cel puțin o dată pentru a avea grijă de acest câine.

Dresaj

Câinii din rasa Saluki sunt foarte inteligenți. Totuși, sunt și foarte sensibili. Orice antrenament al acestor câini trebuie să se desfășoare într-o manieră calmă, blândă și respectuoasă pentru a evita sperierea câinelui, lucru care l-ar face să fie timid sau să opună rezistență. Multă răbdare și atitudine pozitivă sunt elemente esențiale. Saluki este un partener devotat, dar un ascultător problematic. Într-un mediu controlat, cu multă răbdare, majoritatea câinilor Saluki pot să fie învățați comenzile de bază. Totuși, nu există scurtături în dresajul acestei rase. Proprietarii nu trebuie să uite niciodată că acest câine are niște instincte de vânător puternice. Dacă un Saluki vede un animal alergând de-a lungul gardului, se va angaja în urmărirea lor, indiferenți la comenzile primite sau la strigătele stăpânului. Acest lucru nu este un semn de nesupunere sau neascultare, ci face parte din caracterul câinelui. Totodată, atunci când sunt angajați în urmărirea prăzii, acest câine nu este atent la traficul din jurul lui.

Toaletaj:

Câinii din rasa Saluki sunt curați, cu un nivel scăzut de pierdere a blănii și fără miros de câine. Periați-i blana o dată pe săptămână pentru a îndepărta firele moarte și pentru a distribui uleiurile pielii. Pieptănați-l o dată sau de două ori pe săptămână pentru a preveni încâlcelile. Pentru că nu are miros, nu trebuie să fie îmbăiat doar atunci când este murdar.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Saluki este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

Osteochondrosis Dissecans (OCD) este o afecțiune ce apare la câinii de talie mare ce cresc rapid, unde unele cartilaje din încheieturi nu se formează corespunzător. Hrănirea câinelui într-o manieră corectă și echilibrată poate ajuta la dezvoltarea sănătoasă a încheieturilor. Cu toate acestea, însă, mulți câini au nevoie de intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea cartilagiilor anormale;

– cancer de piele (carcinom scuamos cu celule). Acest tip de cancer apare în special la câinii cu degetele de la picioare acoperite de blană neagră. Înlăturarea degetului afectat poate să îl salveze de la afecțiuni mult mai grave;

– alergiile se manifestă destul de des la această rasă, cele mai întâlnite fiind cele la mâncare, cele la diverse elemente solide, și alergiile respiratorii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Câini West Highland White Terrier

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Câinele din rasa West Highland White Terrier (sau Westie) este cel mai probabil foarte apropiat ca și genetică de alți terrieri ai Scoției, cum ar fi Cairn Terrier, Dandie Dinmont, Skye Terrier și Terrierul Scoțian. A apărut ca și animal de muncă, necesar pentru a îndepărta rozătoarele din apropierea casei, cum sunt șobolani / șoareci, iepuri, viezuri și vulpi. În ceea ce privește legenda rasei, aceasta îl arată pe Colonelul Malcom la vânătoare alături de micul său terrier maro, favoritul său, pe care îl împușcă din greșeală, după ce l-a confundat cu o vulpe. Acest nefericit eveniment l-a determinat pe Colonelul Malcom să încerce să dezvolte o rasă de câini mici albi, capabili să prezinte toate funcțiunile unui terrier de muncă, dar pe care să nu îl mai poată confunda accidental cu o pradă de vânătoare. Colonelul Malcom a selectat cei mai mici căței dintr-o familie de Cairn Terrier și i-a crescut fără să îi încrucișeze cu niciun câine de altă culoare. În final, acesta a reușit să creeze terrieri albi puri, care au păstrat în totalitate caracteristicile de vânătoare și muncă ale unui terrier colorat. Cunoscut inițial sub mai multe denumiri, câinele din rasa West Highland White Terrier a devenit cunoscut sub prezentul nume la începutul celui de-al XX-lea secol. A fost prezentat pentru prima dată sub numele său actual în anul 1904 la Clubul Kennel Scoțian, în cadrul unui show de profil din Edinburgh. Clubul Englezesc a recunoscut oficial numele actual al rasei câțiva ani mai târziu, atunci când

 Nume: West Highland White Terrier

Originea: Scoția

Grupa: Câini de vânătoare

Inaltime: Femela 23 – 27 cm, Mascul 26 – 30 cm

Greutate: Femela 5 – 8 kg, Mascul 6 – 10 kg

Speranta medie de viata: până la 12 – 16 ani

Culoare: alb

Temperament:  Deși sunt niște câini de dimensiuni reduse, Westie are nevoie de exerciții regulate pentru a-și menține personalitatea echilibrată și pentru a fi fericit. Ar trebui să fie scoși la plimbare zilnic și să li se permită să alerge și să se joace în curte ori de câte ori este posibil.

Dresaj: Abordarea lor este tot timpul de forma ”Eu ce am de câștigat din asta?”. La fel se aplică și în cazul dresajului. Fiți pregătiți cu o mulțime de bunătăți și recompense pentru a vă motiva câinele.

Caracteristici distinctive: Coada îi este relativ scurtă, în formă de morcov. Atunci când stă dreaptă nu îi ajunge mai sus de vârful capului. Este acoperită cu mult păr, cât mai drept posibil și nu este niciodată purtată curbat pe spate.

Westie a fost prezentat la Crufts (cel mai mare show canin). Primul câine înregistrat oficial sub denumirea de West Highland White Terrier a fost Sky Lady, o femelă născută în Anglia în anul 1906. Primii câini din această rasă au ajuns în America în jurul anilor 1905. Recunoașterea rasei de către Clubul Kennel American a fost în anul 1908, sub denumirea de Roseneath Terrier, fiind plasat în grupa Terrier. Un an mai târziu, rasa Roseneath Terrier și-a schimbat numele în West Highland White Terrier, ceea ce a nu a mai lăsat loc de confuzii. Până la finalul secolului XX, câinele Westie a devenit unul dintre cei mai populari câini de companie din lume. Câinele West Highland White Terrier este foarte adaptabil, versatil, atletic și un adevărat aventurier neînfricat. Are un nas foarte sensibil și un entuziasm crescut atunci când se angajează în urmărirea rozătoarelor sau a prăzilor de dimensiuni mici, fie într-un mediu natural sau într-unul de competiție. Au fost de asemenea folosiți ca și câini de terapie și câini de ajutor, fiind fericiți indiferent dacă stau la oraș sau la sat.

Descriere fizică:

Rasa de câini West Highland White Terrier este formată din exemplare de dimensiuni mici, niște terrieri bine echilibrați, cu o stimă de sine foarte mare și o constituție puternică, cu spatele drept și cu picioarele puternice și musculoase, dovedind astfel o combinație perfectă de putere și agilitate. Mărimea ideală pentru acești câini este de 28 cm la masculi și 25 cm la femele (măsurată până la omoplați). Westie este un câine compact, bine echilibrat. Corpul acestora este ușor mai scurt în lungime decât în înălțime (măsurat de la umeri până la coadă și de jos până la umeri). Capul este rotund dacă este privit din față, fiind perfect proporționat cu restul corpului. Ochii sunt depărtați, de mărime medie, formă de migdală, de culoare maro închis. Au o privire ascuțită și inteligentă, iar atunci când privesc pe sub sprâncenele generoase par a te străpunge cu privirea. Pleoapele sunt negre. Urechile îi sunt mici, purtate drept, depărtate una de cealaltă și așezate pe partea de sus a craniului. Sunt ascuțite la vârf și nu ar trebui să fie niciodată tăiate. Părul de pe urechi ar trebui să fie tăiat scurt, fiind moale și mătăsos, fără încâlceli. Craniul îi este larg, ușor mai lung decât botul și înclinat între urechi. Botul este destul de scurt, puternic și cu un nas mare și negru. Gâtul îi este musculos, iar din punct de vedere al lungimii, ar trebui să fie proporționat cu restul corpului. Corpul îi este compact, cu coastele adânci și bine arcuite. Pieptul îi este adânc, ajungând până la coate, cu lățimea proporționată cu restul corpului. Coada îi este relativ scurtă, în formă de morcov. Atunci când stă dreaptă nu îi ajunge mai sus de vârful capului. Este acoperită cu mult păr, cât mai drept posibil și nu este niciodată purtată curbat pe spate. Blana este foarte importantă în cadrul showurilor de profil, fiind dublă. Capul este lăsat în general fără păr pentru a-i conferi un aspect mult mai rotunjit. Blana exterioară este formată din păr drept, puternic și alb, de aproximativ șase centimetri lungime, cu o blană mai scurtă pe gât și umeri. În general, blana îi este aranjată pentru a fi mai scurtă pe spate și în laterale și mai lungă pe stomac și pe picioare. Culoarea este alb. Mersul îi este libertin, dând dovadă de agilitate și putere. .

Personalitate:

Rasa de câini West Highland White Terrier este tot ceea ce un terrier trebuie să fie: curios, neînfricat, tenace. Acești câini de dimensiuni mici au nevoie de multă plimbare și de multe jocuri, dorind tot timpul să fie implicați în activitățile de pe lângă casă. Sunt curioși și le face plăcere să exploreze totul, umblând prin dulapuri, sertare și mai ales vor sta la fereastră urmărind fiecare mișcare de pe stradă. Sunt niște câini de pază excelenți, lătrând la cel mai mic sunet pe care îl vor auzi. Cu toate că vor lătra inițial la orice oaspete, ei îi vor întâmpina cu o mișcare politicoasă din coadă, după care vor merge și își vor vedea de treabă. Au în continuare o dorință puternică de a urmări rozătoare, astfel că dacă locuiți la periferie sau la o fermă, puteți să fiți siguri că aceasta nu va avea nicio urmă de rozătoare. Totuși, are obiceiul de a vă arăta munca, aducând pe terasă prăzile. Câinii West Highland White Terrier se înțeleg foarte bine cu ceilalți câini ai familiei și le place să se joace cu copiii mai în vârstă. Sunt niște câini versatili, care sunt niște companioni excelenți pentru familiile de toate mărimile și vârstele. Deși sunt niște câini de dimensiuni reduse, Westie are nevoie de exerciții regulate pentru a-și menține personalitatea echilibrată și pentru a fi fericit. Ar trebui să fie scoși la plimbare zilnic și să li se permită să alerge și să se joace în curte ori de câte ori este posibil. Pentru câinii care stau în apartament, cel puțin o ieșire în parc este necesară pe săptămână. De asemenea, trebuie să își folosească tot timpul creierul, iar dacă nu vor avea tot timpul căi productive de a-și canaliza energia, aceștia vor mesteca distructiv și vor săpa găuri în curte. Excelează în competițiile de agilitate și în ieșirile în aer liber, acolo unde are ocazia să vâneze și să sape după rozătoare. Lătratul este o trăsătură comună la acești câini, fiind totodată și unul dintre punctele negative ale lui Westie. Sunt niște câini de pază foarte buni, dar lătratul lor poate să fie excesiv. Cu un dresaj adecvat, mult exercițiu și socializare, lătratul poate să fie minimizat, dar este esențial să îl învățați comenzi prin care să nu mai latre. Instinctul lor puternic de vânător îi face să nu mai asculte alte comenzi atunci când au început să își urmărească prada. Din acest motiv, este indicat să îl țineți tot timpul în lesă.

Dresaj:

Rasa West Highland White Terrier este formată din câini încăpățânați și independenți, cărora nu le place să li se spună ce să facă. Abordarea lor este tot timpul de forma ”Eu ce am de câștigat din asta?”. La fel se aplică și în cazul dresajului. Fiți pregătiți cu o mulțime de bunătăți și recompense pentru a vă motiva câinele și mențineți sesiunile de dresaj cât mai scurte și mai variate, pentru că atenția lor poate să fie foarte repede furată de altceva. Niciodată să nu îl tratați rău pentru că vor începe să muște și să latre atunci când se simt amenințat. Mai mult, odată ce și-a pierdut încrederea în tine, îți va fi foarte greu să o recapeți. Socializarea față de alte animale și oameni ar trebui să înceapă cât mai devreme cu putință. Chiar dacă sunt toleranți față de alte animale de companie, dacă nu sunt socializați corespunzător pot să devină agresivi.

Toaletaj:

Rasa de câini West Highland White Terrier are o blană care este ușor de întreținut, dar care necesită un periaj regulat, precum și scurtare. Câinii pentru concursuri trebuie să fie duși la saloane specializate, dar majoritatea crescătorilor de astfel de câini nu se implică atât de mult. Aranjarea părului este necesară în general pe picioare, în jurul ochilor și a urechilor. Tendința de pierdere a blănii este aproape inexistentă. Blana este în general curată, astfel că ar trebui să fie îmbăiat doar atunci când este cu adevărat necesar.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli și afecțiuni curente:

Rasa de câini West Highland White Terrier este o rasă în general sănătoasă, cu puține boli cunoscute ca fiind particulare lor. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei.

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– cistinuria este o boală congenitală prin care este eliberată în urină o cantitate mare de cistină și alți aminoacizi dibazici, cauzată de faptul că cistina are o solubilitate redusă, ceea ce duce la o predispoziție pentru formarea de calculi renali;

– cataracta apare de obicei la vârsta de 1 sau 2 ani, cunoscută și ca și cataractă juvenilă. De obicei nu duce la orbire, dar este indicat ca animalele care prezintă această afecțiune să nu li se permită să aibă urmași;

luxația patelară reprezintă o deplasare a două oase articulate, aflate în spatele genunchiului și care determină o pierdere a suprafeței de contact. La rasele mici această luxație apare sub forma unei diformități a tibiei sau a femurului.  Câinele va începe să șchiopăteze și  în funcție de gravitate poate să ajungă și la intervenție chirurgicală;.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Câini Shiba Inu

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Câinele din rasa Shiba Inu s-a dezvoltat pe pantele abrupte ale munților Japonezi, fiind folosit atât pentru vânătoarea de animale mici, cât și pentru cele mari, timp de secole. Cu precădere, acești câini erau adepții vânatului de păsări, cu toate că și alte animale cum ar fi urși, porci mistreți sau cerbi puteau să devină țintele lor. Este totodată posibil să existe câteva gene de Chow Chow în această rasă. Abia în jurul anilor 1920 rasa Shiba Inu și-a primit numele oficial. Primul standard al rasei a fost scris în anul 1934. În luna Decembrie 1936, rasa a fost desemnată ca fiind o resursă naturală prețioasă a Japoniei, prin intermediul unui Act oficial venit din partea Institutului Cultural. Rasa de câini Shiba Inu a intrat în showurile de profil începând cu anii 1930. Majoritatea acestor câini provin din zona Yamanashi sau San In, aduși acolo din zona muntoasă. La acel moment, majoritatea acestor câini erau duri și diferiți în ceea ce privește tipul și temperamentul. Cel de-al doilea război mondial a dus rasa de câini Shiba Inu în pragul extincției. Pe lângă daunele produse de cel de-al doilea război mondial, la câțiva ani după finalizarea acestuia, rasa Shiba Inu a fost lovită de un val masiv de îmbolnăviri cu pestă canină, care a dus rasa și mai aproape de extincție. Cei câțiva câini care au reușit să rămână în viață au provenit din trei linii distincte: San In Shiba, Mino Shiba și Shin Shu Shiba. Câinele Shiba Inu de astăzi este descendent al acestor trei varietăți de câini. Shiba Inu de astăzi este elegant și cu o ținută

 Nume: Shiba Inu

Originea: Japonia

Grupa: Câini de vânătoare

Inaltime: Femela 33 – 38 cm, Mascul 36 – 41 cm

Greutate: Femela 7,5 kg, Mascul 10 kg

Speranta medie de viata: până la 8 – 11 ani

Culoare: Crem, galben închis, gri

Temperament:  Pentru crescătorii de câini cu experiență, câinii Shiba Inu sunt niște câini iubitori, afectuoși, care oferă înapoi ceea ce primește. Shiba Inu are nevoie de o mulțime de activități viguroase pentru a se menține sănătos și cu un temperament echilibrat.

Dresaj: Dacă lăsați câinele să încalce regulile, acesta o va face indiferent de consecințe. Odată ce lidershipul a fost stabilit și comenzile de bază învățate, câinele Shiba Inu ar trebui să treacă la activități mai avansate, cum ar fi dresajul de agilitate.

Caracteristici distinctive: Urechile îi sunt tot triunghiulare, mici, dar în perfectă proporție cu restul corpului. Sunt așezate depărtat una de cealaltă și îndreptate înspre în față. Craniul este moderat și proporționat cu restul corpului. Fruntea îi este largă și dreaptă.

consistentă. Și-au păstrat instinctele de vânătoare și au rămas niște câini independenți dar plini de afecțiune față de cei care le câștigă încrederea și respectul. Primul Shiba Inu care a ajuns în America a fost în anul 1954, fiind adus de un soldat American din Japonia. La finalul anilor 1970, mai mulți câini Shiba Inu au fost importați din Japonia de către iubitorii acestei rase. Primul câine care a fost născut în America a fost în anul 1979, din doi părinți importați de către Julia Cadwell. Shiba Inu a fost admis în American Kennel Club în Aprilie 1992. A devenit eligibil pentru participarea în competițiile de profil la clasa Diverse în Iunie 1992 și a primit eligibilitate completă pentru concursuri în Grupa Non-Sportivă un an mai târziu, respectiv în Iunie 1993.

Descriere fizică:

Câinii din rasa Shiba Inu au de obicei o înălțime între 36 și 41 cm, iar femelele între 33 și 38 cm. Greutatea medie a acestor câini se situează la 10 kg pentru masculi și 7,5 kg pentru femele. Expresia feței acestor câini arată încredere și putere. Ochii îi sunt oarecum triunghiulari ca și formă, așezati destul de adânc și cu o ușoară curbă exterioară înspre baza urechilor. Culoarea este maro închis, iar pleoapele le sunt negre. Urechile îi sunt tot triunghiulare, mici, dar în perfectă proporție cu restul corpului. Sunt așezate depărtat una de cealaltă și îndreptate înspre în față. Craniul este moderat și proporționat cu restul corpului. Fruntea îi este largă și dreaptă. Stopul este moderat. Botul îi este ferm, plin și rotunjit. Buzele și nasul îi sunt negre. Gâtul este gros, puternic și de lungime moderată. Corpul este acoperit de musculatură, fără să aibă un aspect dur. Pieptul îi este bine dezvoltat, cu o cavitate toracică destul de mare. Abdomenul și spatele sunt puternice și musculoase. Coada este groasă și puternică, purtată deasupra spatelui într-o poziție și formă curbată. O singură curbură este ideală, dar sunt acceptate și două. Blana îi este dublă, cu cea exterioară fiind dreaptă și deasă, iar cea interioară moale și groasă. Blana este scurtă și egală ca și lungime pe tot corpul. Doar blana de pe coadă este ușor mai lungă și arată ca o perie. Culoarea blănii poate să fie crem, galben închis sau gri. Urajiro (crem înspre alb) trebuie să apară în următoarele părți ale corpului indiferent de culoarea câinelui: pe părțile laterale ale botului, pe obraji, interiorul urechilor, interiorul picioarelor, pe abdomen și pe partea interioară a cozii. Pe câinii care au culoarea mai roșiatică, Urajiro se găsește cu precădere pe gât și pe piept. Câinii din rasa Shiba Inu mai pot să aibă o culoare neagră cu pete maro, sau roșu cu vârfurile firelor de păr negre.

Personalitate:

Rasa de câini Shiba Inu este formată din câini cu o personalitate neînfricată și mereu alertă. Mulți dintre proprietarii de câini Shiba Inu îi consideră pe aceștia niște câini foarte curajoși și cu un aspect frumos. A deține un Shiba Inu înseamnă să vă asigurați că îi permiteți o mulțime de exerciții, dresaj și socializare. Aceste trei ingrediente sunt esențiale pentru a crește un Shiba Inu într-o manieră elegantă și echilibrată. Câinii Shiba își iubesc familiile și vor vrea să fie incluși în toate activitățile acesteia, atât cele de interior cât și cele de exterior. Sunt excelenți cu copiii, dar în general cu cei care au deja câțiva ani. Preferă copii mai mari, care înțeleg cum să se comporte cu un câine. Pentru crescătorii de câini cu experiență, câinii Shiba Inu sunt niște câini iubitori, afectuoși, care oferă înapoi ceea ce primesc. Shiba Inu are nevoie de o mulțime de activități viguroase pentru a se menține sănătos și cu un temperament echilibrat. Sunt atrăgători pentru persoanele care trăiesc în apartament datorită constituției lor medii și a aspectului unic, dar Shiba Inu are nevoie de câteva plimbări pe zi și o mulțime de timp pentru a fugi. Pentru că sunt în general agresivi față de alte animale, parcurile nu sunt cele mai bune locuri în care să îi lăsați să alerge. Astfel, mai rămâne opțiunea unei ferme sau a unei case cu destul de mult spațiu exterior pentru ca Shiba Inu să își consume energia. Acestor câini le plac jocurile interactive și vor urmări fericiți mingile aruncate. Activitatea ideală pentru un Shiba Inu este cursul de agilitate, pentru că și mintea lor este una la fel de activă precum corpul, iar plictiseala se poate instala foarte repede. Un Shiba Inu plictisit este un Shiba distructiv. A-l ține tot timpul ocupat te poate ajuta să salvezi mobila. Câinii Shiba Inu au nevoie de socializare pentru a nu mai fi agresivi față de alți câini, dar chiar și așa este indicat să îl țineți tot timpul în lesă. Sunt de asemenea predispuși să urmărească pisicile, iar rozătoarele închise în cuști sunt de asemenea niște victime ale acestui câine. Sunt foarte posesivi cu jucăriile și mâncarea. Dacă un străin îi va lua ceva ce îi aparține, cu siguranță câinele va reacționa. Lipsa exercițiilor îl va face plictisit, iar atunci când știți că veți lipsi o perioadă mai lungă de acasă, este ideal să îl scoateți la plimbare și la alergat înainte. Această rasă are obiceiul de a-și exprima plictiseala prin lătrat excesiv, urlat și mestecatul de mobilă.

Dresaj:

Rasa Shiba Inu este una dificil de dresat, mai ales dacă se încearcă de către proprietarii de câini. Mulți crescători recomandă să îl dați la un dresor profesionist care înțelege personalitatea și temperamentul acestui câine. Sunt niște câini dominanți, la care le place să fie la conducere și care au nevoie să le arătați că nu ei sunt liderul. Este importantă consistența, recompensele și mult calm. Dacă lăsați câinele să încalce regulile, acesta o va face indiferent de consecințe. Odată ce lidershipul a fost stabilit și comenzile de bază învățate, câinele Shiba Inu ar trebui să treacă la activități mai avansate, cum ar fi dresajul de agilitate. Sunt animale deștepte, cărora le place să își folosească mintea și corpul, apreciind oportunitatea de a fi alături de cineva pe care îi consideră persoane dragi. Socializarea trebuie să înceapă devreme, astfel că nu va crește cu o neîncredere constantă față de străini. Temperamentul puternic al acestui câine îi oferă o reputație proastă în anumite cercuri, dar acest lucru nu înseamnă că în timp, și cu mult dresaj, socializare, nu va reuși să fie un câine cu o manieră elegantă.

Toaletaj:

Rasa de câini Shiba Inu nu au nevoie de foarte multă îngrijire. Sunt niște câini care natural sunt curați și fără miros specific de câine. O baie atunci când este nevoie ar trebui să ajungă. Îmbăierea prea deasă ar putea să ducă la uscarea pielii și a blănii. O dată la trei luni ar trebui să fie de ajuns. Blana trebuie să fie periată cel puțin o dată pe săptămână pentru a îndepărta firele moarte și zilnic în perioada de pierdere a blănii.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli și afecțiuni curente:

Rasa de câini Shiba Inu este o rasă în general sănătoasă, cu puține boli cunoscute ca fiind particulare lor. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei.

epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

– glaucomul este o afecțiune oftalmologică prin care crește tensiunea intraoculară și poate să ducă la compromiterea vederii într-un timp scurt. Ochii produc constant un fluid care dacă nu se scurge corect produce acea presiune în globul ocular;

– melanomul ochilor/glaucom secundar apare ca o masă pigmentară, de obicei superficială, cu extindere progresivă și aduce cu el exoftalmie, strabism, keratită;

– alergiile se manifestă destul de des la această rasă, cele mai întâlnite fiind cele la mâncare, cele la diverse elemente solide, și alergiile respiratorii;

– cistinuria este o boală congenitală prin care este eliberată în urină o cantitate mare de cistină și alți aminoacizi dibazici, cauzată de faptul că cistina are o solubilitate redusă, ceea ce duce la o predispoziție pentru formarea de calculi renali;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

luxația patelară reprezintă o deplasare a două oase articulate, aflate în spatele genunchiului și care determină o pierdere a suprafeței de contact. La rasele mici această luxație apare sub forma unei diformități a tibiei sau a femurului.  Câinele va începe să șchiopăteze și  în funcție de gravitate poate să ajungă și la intervenție chirurgicală.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Iepuri Poloneză

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Există mai multe scenarii posibile în ceea ce privește originea rasei de iepuri Polonezi. Varietatea de iepuri albi cu ochii roșii a fost prima dintre varietățile de iepuri Polonezi. Aceștia au fost originari din Anglia și Germania, și cu siguranță nu în Polonia. Au fost menționați în literatura Engleză încă din anii 1860. În anul 1884, un număr de șaptesprezece iepuri Polonezi au fost prezentați în Hull, Anglia. Una dintre surse spunea că persoana care i-a crescut i-a obținut din iepuri sălbatici. Alți crescători au încrucișat iepuri albi din rasa Silver sau din rasa Olandeză și chiar din rasa Himalaya pentru a dezvolta această varietate de iepuri din rasa Poloneză. Conform unui articol scris de către Samuel E Rice în Ghidul APRC din 1952, iepurele Polonez a fost importat în America în anul 1912 de către W E Dexter din Boston. Iepurii albi cu ochii roșii erau singura varietate recunoscută de către National Pet Stock Association și a rămas așa timp de mai mulți ani. Arbitrul John Weltevreden a scris de asemenea un articol pentru revista Lumea Iepurilor, în care spunea că iepurele alb cu ochii roșii Polonez semăna cu New Zealand alb în miniatură. Unii crescători Polonezi au importat iepuri din Anglia pentru a îmbunătăți calitatea iepurilor lor, dar au rămas profund dezamăgiți de aspectul general al acestor iepuri. Pe de altă parte, crescătorii americani au reuși să încrucișeze selectiv iepuri pentru a obține iepuri cu ochii roșii care să nu fie foarte dreptunghiulari ca și formă.

 Nume: Poloneză

Originea: Anglia

Grupa: Iepuri de dimensiuni mici

Greutate: Între 1,1 – 1,6 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: alb, negru, albastru, pătat

Temperament:  Natura lor docilă și afectuoasă este perfectă pentru persoanele singure, cupluri, seniori sau pentru familii cu copii destul de mari pentru a înțelege cum trebuie să se comporte cu acești iepuri. Iepurii din rasa Poloneză au nevoie de foarte multă atenție.

Status rasă:  rasa de iepuri Polonezi nu este în niciun fel amenințată, fiind una dintre cele mai populare rase de animale de companie. Este crescut exclusiv pentru a fi animal de companie și pentru a participa la concursurile de profil.

Caracteristici distinctive: Capul trebuie să îi fie scurt, cu obrajii plini și cu niște ochi luminoși și plini de încredere. Culoarea ochilor diferă în funcție de culoarea blănii, dar în general sunt roșii sau albaștri. Pentru că este un animal mic, iepurele Polonez este adeseori confundat cu alte rase pitice, cum ar fi Piticul Olandez.

 

În anul 1938, Asociația Americană a Crescătorilor de Iepuri au recunoscut varietatea albă cu ochii Albaștri, iar Samuel E Rice din Saugus a fost creditat cu dezvoltarea acestei varietăți. În anul 1920 el a achiziționat șase femele cu ochii roșii și 3 masculi de la W E Dexter. A avut nevoie de trei generații de încrucișări între progenituri pentru a obține iepuri albi cu ochii albaștri. Arbitrul Weltevreden a scris în articolul său despre iepurii Polonezi că iepurii cu ochii albaștri au fost prezentați pentru prima dată la un show Mondial din Leipzig, Germania, în anul 1919. Mai multe varietăți de culori au început să apară în Statele Unite începând cu anul 1932.

Tot Samuel E Rice este creditat și cu obținerea și dezvoltarea varietăților de Ciocolatiu și Negru. El a dezvoltat aceste două culori folosind inițial un mascul cu ochii roșii și o femelă Havana. În jurul anului 1947, varietățile de culori negru și ciocolatiu au început să prezinte un stardand în conformitate cu cerințele ARBA. La acea vreme erau cunoscuți mai mulți crescători Polonezi care dețineau iepuri colorați:  Jack Ross și John Mellozzo (~1948) și începând cu 1952, F. A. Arnold, Arnold Wolfe, Floyd Tobias, Austin Gaver, William F. Thompson, Frank Call, Andrew Bain, Charles A. Henry, frații Cushing și Alan L. Mitchell. Acesta din urmă a scris în anul 1957 un articol în Ghidul APRC în care menționa că un crescător a reușit să obțină iepuri Polonezi cu ochii roșii folosind un iepure Roșu Noua Zeelandă și un iepure polonez cu ochii roșii. Alți crescători au încrucișat Polonezi cu Pătați englezi pentru a obține varietăți colorate. Un crescător foarte cunoscut de iepuri colorați Polonezi a fost Arbitrul Carlton Gaddis. Acesta a achiziționat primii săi iepuri de la Charlie Henry din Saugus, în jurul anilor 1954.

A dezvoltat varietatea Neagră, cu care a reușit să câștige numeroase premii, ajungând aproape la egalitate cu iepurele cu ochii roșii.

Varietatea albastră de iepuri a reușit să fie absorbită de ARBA mult mai târziu. Pentru prima dată a apărut pe masa arbitrilor în anul 1977, la Convenția ARBA din Houston. Totuși, această varietate exista deja de ceva vreme, iar problema membrilor ARBA era ca această rasă să nu pățească la fel ca și Piticul Olandez, care a fost creat într-un număr mare de varietăți. Membrii au observat o scădere în calitatea iepurilor ca urmare a diversificării varietăților, și nu doreau ca și rasa Poloneză să aibă același rezultat. Din acest motiv, ARBA nu a aprobat încă de la început varietatea albastră, cu toate că au continuat să vorbească despre acest iepure. Mai mult, crescătorii au continuat să se prezinte cu iepurii polonezi albaștri la concursurile de profil, făcându-le tot mai multă promovare. În anul 1982 a fost aprobată varietatea albastră de către ARBA.

A urmat apoi aprobarea varietății pătată în anul 1998. Gail Gibbons din Cedar Lake a început să crească iepuri Polonezi pătați încă din anul 1985. A folosit un iepure negru cu alb Holland Lop, cu urechile nu foarte lăsate, pentru a introduce acest tipar în iepurii Polonezi. Apoi a împerecheat rasa cu femele negre și ciocolatii. Prima dată când a prezentat un iepure pătat a fost în anul 1990, în cadrul convenției ARBA din Tampa.

În aceast moment, versiunea Lila este în proces de obținere a acordului ARBA. Enlow Walker este inițiatorul și susținătorul acestei varietăți.

Ghidul APRC 1952 și 1957
ARBA “Official Guide to Raising Better Rabbits”, 1965, 1973
“Domestic Rabbits and their Histories”, B. D. Whitman, 2004
Revista “Rabbits”, “The Beauty of the Blues: Polish Rabbits with Potential”, Donna Marshall, 7/1979
“Domestic Rabbit”, “The Polish”, W. H. Kennedy, Sept.-Oct., 1975

 

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Polonezi este una de dimensiuni mici, care este ușor de recunoscut datorită corpului lor subțire, asemenea firului de păr, și a urechilor mici și perfect ridicate. Urechile iepurelui Polonez este una dintre caracteristicile principale, fiind mici și ascuțite, ținute ori pe spate, ori cu pavilioanele în exterior, ca și când ar fi mereu în alertă. Capul trebuie să îi fie scurt, cu obrajii plini și cu niște ochi luminoși și plini de încredere. Culoarea ochilor diferă în funcție de culoarea blănii, dar în general sunt roșii sau albaștri. Pentru că este un animal mic, iepurele Polonez este adeseori confundat cu alte rase pitice, cum ar fi Piticul Olandez. Dar la o privire mai atentă se poate observa că iepurele Polonez este mult mai alungit, ușor mai mare și cu un cap mai ascuțit. Culorile acceptate sunt alb cu ochii albaștri, alb cu ochii roșii, negru, maro și albastru. La începutul acestei rase, doar culoarea albă a fost acceptată și recunoscută, dar în scurt timp au apărut și celelalte culori în standardul rasei. Greutatea medie este între 1,1 și 1,6 kg. Iepurele Polonez este astăzi o rasă extrem de populară și una mereu pe podium în cadrul concursurilor de profil. Blana îi este scurtă, moale și ușor de îngrijit, comparativ cu alte rase care au blana lungă.

Personalitate:

Majoritatea crescătorilor consideră că acești iepuri de dimensiuni mici se potrivesc cel mai bine în familiile cu copii mici, pentru că și iepurele Polonez este mic și adorabil chiar și în perioada sa adultă. Totuși, cu cât este mai mic iepurele, cu atât este pentru copii mai ușor să îi scape și să îi accidenteze, motiv pentru care nu este recomandată această rasă pentru copiii mici, chiar dacă iepurele este unul calm și blând. Natura lor docilă și afectuoasă este perfectă pentru persoanele singure, cupluri, seniori sau pentru familii cu copii destul de mari pentru a înțelege cum trebuie să se comporte cu acești iepuri. Iepurii din rasa Poloneză au nevoie de foarte multă atenție și le place să fie ridicați, ținuți în brațe și mângâiați de către companionii lor umani. Mărimea lor mică îi face excelenți pentru persoanele care locuiesc în apartamente mici. Este necesar să îi oferiți câteva jucării pe care să le mestece și cu care să se joace, pentru că altfel, își va ocupa timpul rozând tot ceea ce prinde în cale. Acești iepuri de dimensiuni mici sunt mai ușor de dresat decât cei mari. Puteți vedea adeseori iepuri  Polonezi în showurile magicienilor. Chiar dacă nu veți vrea să îi învățați cum să iasă afară din pălărie, poate vreți să asculte anumite comenzi sau cum să își facă nevoile în anumite locuri din casă. Este mult mai greu să învățați un iepure să răspundă la comenzi, decât să dresați un câine sau o pisică, dar cu multă muncă și răbdare, acest lucru este posibil.

Hrana și cușca

Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. Alte frunze de verdețuri, în special legume, sunt esențiale pentru sănătatea iepurelui, fiind necesare ocazional pentru a preveni eventuale derapaje digestive. De dragul varietății puteți să îi oferiți și bunătăți cum sunt morcovi, piersici, pere, mere, prune, căpșuni sau alte fructe. Trebuie totuși să fiți atenți când îl hrăniți cu fructe pentru că acestea pot să fie bogate în zaharuri. Crescătorii de iepuri în scopuri comerciale mai adaugă și alte elemente nutritive dietei zilnice. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Poloneză sunt iepuri de ținut în interior, iar datorită faptului că sunt mici, cușca este una oarecum formală.  Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Totodată, este indicat ca atunci când este lăsat afară să se joace, ori să fie ținut sub supraveghere, ori să îl țineți sub ceva acoperit, pentru a nu fi atacat de păsări. Dacă este ținut în cușcă, aceasta ar trebui să fie de cel puțin cinci ori mărimea corpului iepurelui și să îi permită să stea relaxat în picioare. Nu este indicat ca podeaua cuștii să fie realizată din sârmă pentru că iepurele ar putea să își prindă picioarele în ochiurile de sârmă. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit.

Toaletaj:

Iepurii  din rasa Poloneză nu au nevoie de o îngrijire specială, iar datorită blănii scurte, un periaj pe zi este de ajuns pentru a nu lăsa în urma sa păr. În perioada în care își schimbă blana, trebuie să îi acordați mai multă atenție. De asemenea, iepurii care participă la concursuri de profil vor avea nevoie de o îngrijire specială, care de cele mai multe ori este realizată într-un loc special creat. Periajul are totodaă rolul de a evita formarea bilelor de blană pe care iepurele le înghite de fiecare dată când își face singur toaletajul. Iepurii juniori au nevoie de mai multă îngrijire decât cei seniori pentru că au o blană mai fină, mai sensibilă. Există destul de multe instrumente care pot fi folosite pentru îngrijire. Se pot folosi perii, pieptene și chiar și un uscător de păr poate să fie folosit pentru a da volum blănii.

Scopul și statusul rasei:

Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, rasa de iepuri Polonezi nu este în niciun fel amenințată, fiind una dintre cele mai populare rase de animale de companie. Este crescut exclusiv pentru a fi animal de companie și pentru a participa la concursurile de profil.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte rase de iepuri,  și rasa de iepuri Polonezi poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Iepuri Dutch

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Se știe despre această rasă că este originară din Olanda în jurul anilor 1850 sau chiar mai târziu, unde era cunoscut la acea vreme sub denumirea de Iepurele Hollander.  În anul 1864 a fost dus în Marea Britanie, unde a cunoscut cu adevărat popularitatea și de unde a început să fie exportat înspre diverse puncte ale globului. Rasa Dutch este una dintre cele mai vechi rase de iepuri domestici cunoscute. Strămoșii acestei rase sunt iepurii sălbatici Europeni care au fost domesticiți cu mult timp înainte și despre care se spune că sunt părinții multor rase de iepuri. Mai mult, se consideră că parte din genele pe care le are această rasă aparțin rasei Petite Brabancon, o rasă identificată în regiunea Brabant din Flandra, iepuri crescuți în număr mare în secolul XIX, ca și iepuri de carne. Iepurele din rasa Dutch este considerat a fi o rasă de iepuri foarte elegantă, în mare parte acest lucru datorându-se petelor distinctive de pe corp. Încă de la început, rasa Dutch a beneficiat de atenția deosebită a crescătorilor și a iubitorilor de iepuri, care nu s-au oprit niciun moment din îmbunătățirea rasei și creșterea numărului de varietăți disponibile, fiind totodată extrem de atenți la perfectarea și menținerea acelor pete distinctive. O și mai mare atenție a fost acordată aspectului general al corpului acestei rase, ceea ce a dus la un corp aproape perfect, respectiv corpul pe care îl

 Nume: Dutch

Originea: Olanda

Grupa: Iepuri de dimensiuni mici / rotunzi

Greutate: Între 1,5 – 2,4 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 8 ani

Culoare: negru, albastru, ciocolatiu, argintiu, gri

Temperament:  Trebuie să aveți destul de multă grijă cu acești iepuri, în special din cauză că sunt animale în general fricoase. Pentru că iepurii au un corp destul de delicat, este indicat să învățați să vă purtați cu ei cu grijă, pentru a nu-i răni neintenționat.

Status rasă:  În continuare, iepurii din rasa Dutch sunt printre primele zece cele mai populare rase de iepuri de dimensiuni mici din lume. Scopul lor este de a fi un animal de companie excelent, iubitor, atent și plin de afecțiune.

Caracteristici distinctive: Gulerul alb al iepurelui întâlnește culoarea blănii și formează un cerc perfect în jurul corpului. Vârfurile picioarelor sunt de asemenea albe, continuându-se câțiva centimetri înspre genunchi. Blana îi este scurtă și densă.

cunoaștem astăzi. Tocmai datorită acestui fapt și în special așteptărilor ridicate ale crescătorilor în ceea ce privește aspectul corpului și petele de culoare, iepurele din rasa Dutch reprezintă o adevărată provocare pentru orice crescător experimentat. Inițial, majoritatea iepurilor din rasa Dutch erau de culoare neagră, dar de-a lungul timpului au fost adăugate multe alte culori. Popularitatea rasei Dutch a crescut semnificativ în multe țări, în pofida avansului pe care l-au avut toate rasele de iepuri pitici. Rasa Dutch rămâne una dintre cele mai populare rase de iepuri din întreaga lume.

 

Descriere fizică:

Rasa Dutch conține iepuri de dimensiuni mici și medii, cu corpul destul de rotund și bine echilibrat. Rotunjimea ar trebui să înceapă din spatele capului, să se continue peste umeri și să atingă vârful cel mai înalt în zona șalelor, coborând apoi înspre picioarele din spate. Și umerii trebuie să îi fie rotunzi. Acești iepuri au o constituție destul de puternică și compactă, cu un corp bine rotunjit și cu picioare scurte și puternice. Carnea îi este tare și fermă, atât în zona picioarelor cât și pe spate. Nu trebuie să aibă burtă. Capul este mare, iar pieptul lat. Urechile îi sunt scurte și ridicate. Nu sunt ascuțite la vârf, iar la bază sunt largi. Ochii îi sunt luminoși și destul de mari. Obrajii trebuie să îi fie cât mai rotunjiți cu putință și să acopere linia maxilarului. Gâtul este scurt și în general nu este colorat. Blana îi este acoperită de marcaje colorate. Zonele albe se regăsesc în anumite părți ale corpului și ar trebui să fie poziționate la fel la fiecare exemplar. Există o line albă care pornește din spatele umerilor până în zona burții iepurelui. Gulerul alb al iepurelui întâlnește culoarea blănii și formează un cerc perfect în jurul corpului. Vârfurile picioarelor sunt de asemenea albe, continuându-se câțiva centimetri înspre genunchi. Blana îi este scurtă și densă. Atunci când treceți cu mâna peste blană, în sensul invers, aceasta ar trebui să revină imediat în poziția inițială, adică să se așeze frumos aproape de corpul iepurelui.

Varietăți ale rasei:

Negrul Dutch ar trebui să aibă o culoare neagră densă, uniformă și lucioasă, continuată de culoarea albastru închis al blănii interioare. Negrul Duch are ochii de culoare neagră sau maro.

Albastrul Dutch ar trebui să aibă o culoare albastru închis unformă, foarte lucioasă care are la bază de asemenea culoarea albastră a blănii interioare. Ochii îi sunt albastru-gri.

Chinchilla Dutch are culoarea exterioară neagră cu perle albe. Ar trebui să aibă bandă neagră care să întrepătrundă gulerul alb. Această bandă este foarte bine definită cu un alb perlat. Blana de pe burtă îi este albă, cu albastrul blănii interioare. Vârful cozii îi este negru, cu puțin alb perlat. Urechile sunt acoperite cu negru, iar ochii ar trebui să fie încadrați de cercuri colorate. Ochii îi sunt negri sau maro, dar există și variante de albastru-gri.

Dutch Ciocolatiu este un iepure cu o blană maro ciocolatie închisă, uniformă și foarte lucioasă. Ochii trebuie să îi fie maro-închis, fiind permise inflexiuni roșiatice.

Dutch Gri are un tipar agouti, prezentând benzi distinctive de culoare. Culorile de pe firul de păr ar trebui să fie albastru la bază, urmată de un maro deschis, maro închis, iar vârful firului de păr trebuie să fie o bandă maro deschisă la culoare. Pe întreaga suprafața colorată a blănii trebuie să existe fire de păr negre. Sunt acceptate și linii de culoare neagră pe urechi. Cercurile ochilor sunt înguste și de culoare maro. Blana de pe burtă trebuie să fie albă, având la baza culoarea albastră a blănii interioare. Ochii îi sunt maro închis.

Dutch Oțel este un iepure care are întreaga parte colorată în negru, cu o împrăștiere uniformă a culorii albe pe unele vârfuri ale firului de păr. Ochii îi sunt maro închis.

Personalitate:

Iepurii din rasa Dutch sunt unii dintre cei mai populari iepuri ca și animale de companie. În mare parte acest lucru se datorează faptului că sunt iepuri calmi, foarte ascultători. Mai mult decât atât, au o constituție robustă și o mărime care să permită să fie ținuți în casă și să fie transportați. Au în general o dispoziție foarte blândă, elegantă chiar, respectuoasă, comportându-se excelent cu copiii. Majoritatea iepurilor din rasa Dutch iubesc să fie ținuți în brațe și să se joace cineva cu ei. Sunt iepuri foarte prietenoși și mai ales sunt iepuri inteligenți. Tânjesc după afecțiune și le place să stea în compania oamenilor. Au nevoie de multă atenție, fiind totodată iepuri care se plictisesc foarte repede. Trebuie să aveți destul de multă grijă cu acești iepuri, în special din cauză că sunt animale în general fricoase. Pentru că iepurii au un corp destul de delicat, este indicat să învățați să vă purtați cu ei cu grijă, pentru a nu-i răni neintenționat. Spre deosebire de pisici și câini, iepurilor nu le face plăcere să fie ridicați. Totuși, dacă îi învățați de mici cu aceste lucruri, atunci aceștia vor învăța să aibă încredere în acțiunile voastre și să fie deschiși la astfel de moduri în care se arată afecțiunea. Iepurii din rasa Dutch pot fi dresați să își cunoască numele și să vină atunci când sunt chemați. Iepurii sunt ușor de speriat, prima lor reacție fiind aceea de a o lua la goană. Picioarele din spate sunt foarte puternice, ceea ce le permite să fugă în viteză. Din toate punctele de vedere trebuie să aveți grijă cum vă jucați cu acest iepure. Chiar și atunci când îl ridicați în brațe, trebuie să îl luați cu o mâne de blana din zona cefei și cu cealaltă mână pusă sub picioare. Atunci când sunt ținuți în aceeași cușcă, există riscul de a se răni ca urmare a luptelor sau disputelor ocazionale. Nivelul de activitate al acestor iepuri crește în perioada de răsărit și cea de apus a zilei. În general, pe timpul zilei își vor petrece timpul mai mult dormind, dar sunt foarte blânzi și ușor de umblat cu ei.

Hrana și cușca

Principalul ingredient al dietei iepurilor din rasa Dutch este fânul proaspăt în cantități mari, precum și fructe proaspete și legume. Pe lângă acestea trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă. Iepurii au un stomac delicat, motiv pentru care atunci când îi oferiți să mănânce fructe și legume proaspete, trebuie să îi oferiți câte o singură varietate odată pentru a observa care dintre acestea îi provoacă diaree și care nu, pentru a putea să eliminați cele care îi fac rău. Este indicat să îl hrăniți dintr-un bol de lut, pe care nu îl va putea să îl răstoarne foarte ușor și pe care nici nu îl va mesteca. Dacă îl țineți în cușcă atunci trebuie să îi plasați un bol cu apă curată în exteriorul cuștii, care să alimenteze cu ajutorul unui tub interiorul cuștii.

Pentru un iepure care stă în exterior, este indicat să se construiască o cușcă din lemn, cu un acoperiș care să îl protejeze de ploaie și care să fie ridicat pe piloni. Chiar și dacă iepurele va trăi în interior este indicat să se folosească o cușcă din lemn, nu din fier sau sârmă. Toți iepurii trebuie să aibă spațiu de mișcare, unde să își facă exercițiile și să li se permită să alerge puțin. Podeaua cuștii trebuie să fie din lemn, nu sârmă pentru că ar putea să provoace răni. Materialele pentru dormit se vor adapta temperaturilor exterioare. Cușca iepurelui trebuie să fie curățată cel puțin o dată pe săptămână, moment în care să fie eliminate și mâncarea veche. Dacă este nevoie să îi spălați cușca, folosiți doar o substanță de curățare specială pentru cuștile iepurilor.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Dutch necesită o simplă periere săptămânală pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr. Iepurii obișnuiesc să se îngrijească reciproc, motiv pentru care este indicat să aveți cel puțin două exemplare. Când au grijă unul de celălalt, iepurii își ling urechile, nasul, vârful capului și în jurul ochilor.

Scopul și statusul rasei:

Încă de la momentul apariției sale, rasa a fost una extrem de apreciată. Pe parcursul existenței sale nu au existat momente în care rasa să fie în pericol de extincție. Războaiele mondiale și-au lăsat amprenta asupra acestor animale la fel cum au făcut-o asupra tuturor animalelor domestice. Totuși, popularitatea acestor micuți iepuri nu a avut de suferit. În continuare, iepurii din rasa Dutch sunt printre primele zece cele mai populare rase de iepuri de dimensiuni mici din lume. Scopul lor este de a fi un animal de companie excelent, iubitor, atent și plin de afecțiune.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Dutch poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa Retriever Chesapeake Bay

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa Retriever Chesapeake Bay este una dintre puținele rase de câini născute și apărute în America. Despre această rasă se consideră că este descendentă din doi câini Newfoundland pe nume Sailor și Canton, aduși din Anglia pe un vapor în anul 1807. Din păcate, nava a suferit un naufragiu în apropierea coastei americane. Din naufragiu au reușit să se salveze tot echipajul, inclusiv acești doi câini, Sailor, un mascul roșcat și Canton, o femelă de culoare neagră. Ulterior, Sailor a fost adăpostit de către familia lui John Mercer din West River, în timp ce Canton și-a găsit familia în cea a dr James Stewart, un medic din Sparrow’s Point. Despre aceşti câini, americanii au învăţat rapid cum să îi folosească pentru vânătoarea de raţe, fiind nişte câini care se simt excelent în apă. Abilităţile lor de vânători şi de urmăritori a fost transmisă inevitabil generaţiilor următoare, împreună cu acea culoare neobişnuită, gălbuie şi cu ochii coloraţi. Nu au existat dovezi scrise cu privire la împerecherea celor doi câini, Sailor şi Canton, dar şaptezeci de ani mai târziu, în anul 1877, un show canin a fost organizat în Baltimore. Cu această ocazie, iubitorii acestei

 Nume: Retriever Chesapeake Bay

Originea: USA

Grupa: Retriever

Inaltime: Femela 52 – 60 cm, Mascul 54 – 66 cm

Greutate: Femela 25 – 33 kg, Mascul 28 – 35 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 12 ani

Culoare: galben-maro, maro închis

Temperament:  Nu uitaţi că sunt câini de vânătoare capabili să urmărească şi să scoată din ape îngheţate peste două sute de raţe pe zi. Nu vor obosi niciodată şi nu se vor da bătuţi niciodată.

Dresaj: În momentul în care aţi lăsat cât de puţin garda jos, Chessie-ul va profita de ocazie şi va încerca să preia controlul fără să stea nici un pic pe gânduri.

Caracteristici distinctive: Are picioare foarte puternice şi labele picioarelor membranate, ceea ce îi permitea să înoate mult mai bine.

noi rase au putut să observe cu ochiul liber asemănarea a doi câini veniţi acolo, unul de pe malul de est şi celălalt de pe malul de vest al Maryland-ului. Asemănările dintre aceşti doi câini au arătat fără tăgadă faptul că provin din aceiaşi strămoşi, motiv pentru care au fost recunoscuţi ca făcând parte din aceiaşi rasă, Câinele Chesapeake Bay urmăritor de raţe. Căutările ulterioare au dus la descoperirea unor evidenţe ale descendenţilor lui Canton şi Sailor, care au fost duşi la adăpostul din Carroll Island, de unde au reuşit să populeze întreaga regiune. Până la momnetul în care Clubul Adăposturilor Americane a fost înfiinţat în anul 1884, destul de multe varietăţi de Chesapeake au fost dezvoltate, cunoscute fiind pentru dârjenia lor şi pentru capacitatea lor de a rezista în apele reci ale Golfului Chesapeake. Clubul Chesapeake a fost iniţiat în anul 1918. Primul retriever a fost licenţiat în clubul Chesapeake în anul 1932. Pentru a omagia aceşti câini, uşa principală a Muzeului Maritim a Golfului Chesapeake din St Michael, Maryland, este păzită de o pereche de statui de fier a doi Chesapeake (Chessies).

Descriere fizică:

Rasa Retriever Chesapeake Bay a fost dezvoltată pentru vânătoare de raţe în condiţii extrem de dificile, trebuind să facă faţă la curenţi puternici în apele îngheţate ale Golfului Chesapeake. Este un înotător excelent, cu o muşcătură puternică şi totodată gentilă, ceea ce îi permitea să înoate cu raţele în gură. Are picioare foarte puternice şi labele picioarelor membranate, ceea ce îi permitea să înoate mult mai bine. Chessie este un câine mai mult lung decât înalt, cu picioarele din spate cel puţin la fel de înalte ca şi cele din faţă. Capul îi este rotund, continuat cu un bot destul de lung şi îngust. O particularitate a acestei rase este dată de ochi, care sunt de culoare galbenă. Urechile sunt ţinute semiaplecat, cu vârfurile rotunjite. Au o blană dublă, primul strat fiind foarte des, în timp ce stratul exterior este des şi scurt. Pentru protecţia împotriva apei reci, Retrieverul Chesapeake Bay a dezvoltat un sistem de apărare sub forma blănii uleioase care îi conferă impermeabilitate.

Personalitate:

Rasa Retriever Chesapeake Bay deţine cea mai puternică personalitate dintre toţi retriverii. Nu sunt la fel de uşor de stăpânit ca şi restul retrieverilor, aceştia fiind nişte câini foarte independenţi, ceea ce îi face să fie şi extraordinar de greu de dresat. În ciuda acestor aspecte, capacitatea lor de vânători nu li s-a ştirbit de-a lungul timpului, fiind în continuare nişte vânători de temut şi îndrăgiţi de vânători. Le place la nebunie să înoate şi ar putea să reziste la o zi întreagă de vânătoare, în care să aducă tot timpul raţele căzute în apele reci ale zonei de vânătoare. Sunt nişte câini care trebuie să stea afară din casă  şi să aparţină unei familii care călătoreşte foarte mult, cărora le place muntele, ciclismul sau excursiile cu cortul. Iubeşte natura şi are nevoie de ea tot timpul. Câinii din rasa Chesapeake Bay au nevoie de foarte mult exerciţiu pentru a-şi menţine condiţia fizică. Din acest motiv, nu este indicat să fie ţinut de persoane care îl vor scoate la plimbare o dată pe zi în jurul blocului. Nu uitaţi că sunt câini de vânătoare capabili să urmărească şi să scoată din ape îngheţate peste două sute de raţe pe zi. Nu vor obosi niciodată şi nu se vor da bătuţi niciodată. Le place de asemenea să alerge, să se caţere şi să urmărească mingea sau beţele aruncate de către dumneavoastră. Retrieverul Chesapeake Bay nu este sub nicio formă un câine de apartament. Sunt câini aspri şi foarte energici cât sunt adulţi, au nevoie de foarte mult exerciţiu şi dacă nu îl primesc devin foarte repede distructivi. Un Retriever Chesapeake Bay plictisit este un Retriever Chesapeake Bay distructiv. Dacă nu au parte de exerciţii regulate, susţinute, atunci cu siguranţă puteţi să vă aşteptaţi să îl scăpaţi rapid de sub control. Este o rasă care stă destul de mult în stadiul de căţei, urmând ca odată ajunşi adulţi să menţină câteva reminiscenţe ale copilăriei lor. Dacă nu sunt supuşi constant unor exerciţii dificile, exerciţii care să le întărească atât musculatura cât şi caracterul, atunci riscă să aducă cu ei multe aspecte ale copilăriei. Nu sunt câini de pază, dar în mod natural Chessie este un câine care nu are încredere în străini. Din acest motiv, se cere socializare încă de când sunt mici. Dacă nu vor reuşi să fie învăţaţi să distingă vizitatorul străini de un străin periculos, atunci această neîncredere în oameni poate să ducă la agresiune. Fiind vânători, se cunoaşte despre ei că le place să bage orice în gură. De la beţe, pietre, jucării, la papuci şi cărţi, toate sunt ţinte ale Chessie-ului.

Dresaj:

Rasa Retriever Chesapeake Bay este o rasă formată din câini cu o voinţă proprie puternică, motiv pentru care nu ar trebui să fie confundaţi sau comparaţi cu un Golden Retriever. Această rasă are nevoie de constanţă în ceea ce priveşte dresajul. În momentul în care aţi lăsat cât de puţin garda jos, Chessie-ul va profita de ocazie şi va încerca să preia controlul fără să stea nici un pic pe gânduri. Deşi au nevoie de un lider puternic, Retrieverul Chesapeake Bay este un câine care nu ar trebui să fie tratat cu duritate, pentru că nu răspunde foarte bine la disciplina impusă. Recompensele pozitive combinate cu destul de multă răbdare este reţeta cea mai bună pentru a dresa un Chessie.

Toaletaj:

Ca şi majoritatea raselor de retrieveri, rasa Retriever Chesapeake Bay este o rasă care îşi pierde blana din abundenţă, motiv pentru care este necesa un periaj constant, atât pentru a îndepărta părul nedorit cât şi pentru a distribui în mod uniform uleiul de pe blană. Nu îl îmbăiaţi decât atunci când este necesar, pentru a nu îi distruge stratul protector uleios.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Retriever Chesapeake Bay este o rasă în general sănătoasă, cu puține boli cunoscute ca fiind particulare lor. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei.

epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el.

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Câini Ciobănesc de Shetland

Caini/Rase de caini Scris de

Rasa Samoyed

Informaţii generale:

Câinele din rasa Ciobănesc de Shetland provine, așa cum îi spune și numele, din Insulele Shetland, care se găsesc între Scoția și Norvegia, la aproximativ 50 de mile Nord de Scoția și puțin sub cercul Arctic. Aceste insule sunt totodată casa mai multor rase de animale, cum ar fi Poneii de Shetland și Oile de Shetland. Mulți ani, Ciobănescul de Shetland a fost denumit Toonie, nume care provine din cuvântul Norvegian ”fermă”. Fermierii au crescut această rasă, combinând Border Collie cu câini de dimensiuni mai mici, pentru a obține un câine capabil să lucreze și să apere turmele de oi Shetland. Unele persoane speculează faptul că una dintre îndatoririle pe care acești câini le aveau era să protejeze mieii de atacurile păsărilor. Se poate observa foarte ușor că majoritatea câinilor Shetland au o pasiune de a urmări păsările, iar unii dintre ei au tendința de a urmări avioanele sau elicopterele pe care le văd zburând deasupra lor. La începutul anilor 1800, câinii din rasa Shetland au fost aduși în Anglia și în Scoția, acolo unde au fost considerați niște Collie în miniatură. Pe Insulele Shetland, fermierii începuseră să reproducă acești câini Shetland pentru a fi chiar mai mici și mai pufoși, tocmai pentru a putea să îi vândă vizitatorilor de pe insulă. Există câteva zvonuri cu privire la o posibilă încrucișare cu un Prinț Charles Spaniel și rase de câini Pomeranian,

 Nume: Ciobănesc de Shetland

Originea: Insulele Shetland / Între Scoția și Norvegia

Grupa: Câini de muncă

Inaltime: Femela 33 – 40 cm, Mascul 35 – 42 cm

Greutate: Femela 7 – 8 kg, Mascul 7 – 8 kg

Speranta medie de viata: până la 12 – 14 ani

Culoare: maro/albastru/alb

Temperament:  Sunt niște câini foarte inteligenți și își vor folosi atât mintea cât și corpul, apreciind oportunitatea de a învăța noi lucruri pe măsură ce le exersează. Exercițiile corespunzătoare vor ocupa creierul acestor câini și îi vor ajuta să rămână calmi în interiorul casei.

Dresaj:  Vor prinde comenzile foarte repede și sunt niște câini cu o dorință foarte mare de a face pe plac. Tratamentul pozitiv și o mulțime de recompense este tot ceea ce au nevoie în sesiunile de dresaj.

Caracteristici distinctive: Capul, văzut de sus trebuie să fie lung, cu un aspect plan începând de la urechi până la nas. Expresia acestui câine trebuie să fie alertă, blândă, inteligentă și mereu întrebătoare.

care au fost lăsați pe insulă de către turiști. Au existat de-a lungul timpului atât de multe încrucișări, încât la finalul sec XIX, locuitorii insulei au început să observe că aspectul original al acestui câine începe să dispară. Au început astfel o serie de discuții și acțiuni pentru a aduce înapoi aspectul original al Ciobănescului de Shetland. Trei tipuri de crescători au început să își facă apariția: cei care credeau că trebuie să se încrucișeze doar câini din rasa Collie, cei care doreau să încrucișeze puținii câini Shetland care mai existau între ei, și în final cei care continuau să încrucișeze câinii fără să le pese de evoluția rasei. Într-un final, în showurile de profil de la începutul sec XX, erau prezentate exemplare din toate cele trei versiuni de încrucișări. În anul 1909, Clubul Kennel Englezesc a recunoscut această rasă. 28 de câini din rasa Sheltland au fost înregistrați în acel an ca și Collie Shetland. Patru dintre ei apar în continuare în pedigree-ul multor campioni moderni: doi masculi denumiți Lerwick Tim și Trim și două femele pe nume Inverness Topsy și Inga. Primul Sheltie care a fost înregistrat de către Clubul American Kennel a fost Lord Scott în anul 1911. Crescătorii de Collie din Anglia nu erau foarte fericiți în ceea ce privește numele rasei, ceea ce i-a determinat să protesteze pentru schimbarea numelui, ceea ce s-a și întâmplat. Noua denumire a rasei a fost stabilită Ciobănescul de Shetland. Acest câine a creat controverse atât în Marea Britanie, cât și în SUA timp de mai mulți ani, cu privire la standardul rasei. Ca și efect, multe cluburi de Ciobănești de Shetland au fost formate pentru a susține diverse opinii. În final, în anul 1930, cluburile din Scoția și cele Englezești s-au pus de comun acord și au decretat faptul că acest câine  ”ar trebui să semene cu un collie în miniatură”. Crescătorii din America au importat câini Ciobănești Sheltand din Anglia până în anii 1950, dar până în acel moment, câinii ciobănești Sheltand din America și Anglia începuseră să difere mult ca și aspect și mărime. Pe măsură ce rasa devenea tot mai cunoscută, numărul lor creștea în America. în anii 1970, popularitatea lor a explodat ca urmare a listării lor în top zece cei mai populari câini. Astăzi, popularitatea lor se situează în top 20 dintr-o listă de 155 de rase.

Descriere fizică:

Câinele Ciobănesc de Shetland, la fel ca și Collie, are trăsături ale Border Collie-ului din Scoția, care a fost transportat pe insula Shetland și încrucișat cu alte rase cu părul lung, mici și inteligente, a fost redus la mărimi foarte mici. Astăzi, această rasă are aceași mărime și aspect general ca și  Rough Collie și la fel cum Poneiul Shetland seamănă cu rase mari de cai. Cu toate că asemănarea dintre Ciobănescul Shetland și Rough Collie există, totodată sunt prezentate și diferențe care trebuie să fie notate. Câinele Ciobănesc Shetland este mic, alert, cu o blană aspră și lungă, un câine de muncă. Trebuie să fie agil, rezistent. Aspectul exterior trebuie să fie simetric și să nu apară deloc disproporționat. Masculii trebuie să aibă un aspect masculin, iar femelele unul feminin. Ca și aspect general, corpul ar trebui să îi fie de lungime medie, dar mare parte a acestei lungimi este datorată lățimii umerilor și a șoldurilor, care lasă impresia de lungime, pentru că spatele este unul scurt. Capul, văzut de sus trebuie să fie lung, cu un aspect plan începând de la urechi până la nas. Expresia acestui câine trebuie să fie alertă, blândă, inteligentă și mereu întrebătoare. Ochii îi sunt de mărime medie, cu margini mai negre la culoare, așezați oarecum oblic pe craniu. Culoarea trebuie să fie închisă. Urechile îi sunt mici și felxibile, așezate în partea de sus a capului, purtate semi erecte, cu vârfurile îndreptate înspre înainte. Vârful craniului trebuie să fie plat, fără proeminențe. Obrajii îi sunt de asemenea plați și ar trebui să se completeze ușor într-un bot bine rotunjit. Botul și craniul trebuie să fie de aceeași lungime, punctul de echilibru fiind colțul ochilor. Nasul îi este negru, iar buzele mici. Gâtul îi este musculos, arcuit și destul de lung pentru a-și purta capul cu mândrie. Spatele îi este foarte musculos și scurt. Pieptul adâncit, cu coastele bine depărtate. Coada îi este destul de lungă astfel că atunci când este lăsată să atârne ar trebui să ajungă până la genunchii picioarelor din spate. Atunci când este ținută în repaus, coada îi este lăsată să atârne sau prezintă o ușoară curbură. Blana trebuie să fie dublă, cu cea exterioară compusă din păr lung, drept și aspru; blana interioară este scurtă, lânoasă și atât de densă încât conferă întregii blăni o calitate anume. Părul de pe față, vârfurile urechilor și de pe picioare ar trebui să fie fin. Blana de pe coadă este lungă și abundentă. Culoarea este negru, albastru și între galben și mahon; corpul acestui câine este marcat cu cantități diferite de alb sau maro.

Personalitate:

Câinii din rasa Ciobănesc de Shetland sunt niște câini pentru toate tipurile de familii. Aceștia își iubesc familiile și vor să fie incluși în toate activitățile, atât în interior cât și în exterior. Se înțeleg excelent cu copiii și le face o deosebită plăcere să se joace în exterior. Câinii Shetland sunt foarte inteligenți și pot să fie dresați foarte repede. Sunt de cele mai multe ori campioni în arenele de competiții în ceea ce privește ascultarea, agilitatea și munca. Pentru familiile active care preferă un câine de dimensiuni mici, ciobănescul de Shetland este unul excelent. Aceștia sunt destul de mici pentru a locui în apartament, atâta timp cât stăpânii își iau angajamentul că îi vor oferi destul de mult exercițiu. Au nevoie de plimbări zilnice și de oportunități pentru a alerga cât de des este posibil. Se descurcă foarte bine cât timp sunt în lesă, dar atunci când sunt lăsați liberi ar trebui să fie ținuți într-o zonă îngrădită. Există în ei o nevoie puternică de a gestiona turme, ceea ce îi va face să încerce să controleze grupuri de copii, animale și chiar mașini. Dacă este posibil, câinii Shetland ar trebui să fie implicați în dresaj avansat de agilitate și de ascultare. Sunt niște câini foarte inteligenți și își vor folosi atât mintea cât și corpul, apreciind oportunitatea de a învăța noi lucruri pe măsură ce le exersează. Exercițiile corespunzătoare vor ocupa creierul acestor câini și îi vor ajuta să rămână calmi în interiorul casei. Un câine plictisit va lătra obsesiv, ceea ce poate să îi enerveze pe vecini, mai ales atunci când este vorba de un bloc de apartamente. Lătratul câinelui Ciobănesc de Shetland este o adevărată marcă înregistrată pentru această rasă. Este foarte strident și pe o tonalitate înaltă, ceea ce în general este destul de enervant. Este esențial să fie dresat pentru a nu lătra. Socializarea este de asemenea foarte importantă pentru acest câine, pentru că este obișnuit să alerteze pe toată lumea atunci când cineva se apropie. Din acest motiv, este indicat să înțeleagă cine este prieten și cine este dușman. Această rasă este una foarte populară, ceea ce a dus la încrucișări între câini din această rasă fără să se țină cont de temperamentul lor. O astfel de practică înseamnă că o mulțime de câini Shetland au un temperament instabil. Este crucială investigarea inițială a vânzătorului.

Dresaj

Câinii din rasa Ciobănesc de Shetland sunt foarte ușor de dresat  datorită nivelului mare de inteligență pe care îl posedă. Vor prinde comenzile foarte repede și sunt niște câini cu o dorință foarte mare de a face pe plac. Tratamentul pozitiv și o mulțime de recompense este tot ceea ce au nevoie în sesiunile de dresaj. Câinii Shetland nu trebuie să fie tratați dur, pentru că vor deveni defensivi. Aceștia sunt niște câini meniți să iasă în evidență tot timpul și le place să fie în centrul atenției. Dresajul pentru comenzi speciale poate să fie o metodă foarte bună pentru a menține câinele Shetland sănătos din punct de vedere mental și totodată pentru a realiza legătura necesară între tine și el.

Toaletaj:

Blana frumoasă a câinelui ciobănesc de Shetland are nevoie de cel puțin un periaj săptămânal cu o perie specială. Asigurați-vă că ajungeți cu peria până pe piele, și niciodată să nu periați o blană uscată. Folosiți o sticlă spray cu apă pentru a înmuia blana înainte de a o peria. Astfel, nu veți distruge firul de păr. Blana din spatele urechilor are tendința de a se încâlci. În general acest lucru se poate rezolva cu ajutorul periei. În perioada de schimbare a blănii, câinele are nevoie de un periaj mai des. În general, câinele își schimbă blana o dată pe an. Blana acestui câine nu absoarbe apa și nici nu reține murdăria, motiv pentru care o îmbăiere este necesară doar rareori.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa de câini Ciobănesc de Shetland este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– stenoza aortică reprezintă obstrucția fluxului sanguin prin valvele aortice. În timp, ventricului stâng se va dilata, ceea ce va duce la decompensarea cardiacă și la dezvoltarea insuficienței cardiace congestive;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

– alergiile se manifestă destul de des la această rasă, cele mai întâlnite fiind cele la mâncare, cele la diverse elemente solide, și alergiile respiratorii.

1 2 3 8
Mergi Sus