un blog despre animale de companie

Tag archive

transport animale companie

Rasa de Câini Prepelicar Breton

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa Prepelicar Breton a primit numele zonei celtice a nord-vestului Franței (Bretagna), un teritoriu care a fost cu multă vreme în urmă un regat independent. Bretania este pământul celților, locul de baștină al cunoscutului rege Arthur, și care de-a lungul timpului a fost un important centru de comerț între cele două țări. Comerțul de câini constituia o componentă importantă în acea perioadă. Se poate observa cu ușurință atât din coloritul lor cât și din alte caracteristici fizice faptul că Prepelicarul Breton și rasa Spanielul Springer Scoțian împărtășesc aceiași strămoși. Primele dovezi ale apariției rasei Prepelicarul Breton au fost picturi și tapițerii datând din secolul al XVII-lea. Acestea arată un câine maro cu alb urmărind o potârniche. Rasa Prepelicarul Breton modernă a apărut într-un mic orășel din Britania, numit Pontou, la mijlocul secolului XVIII. Se presupune că această rasă a apărut ca urmare a încrucișării a unei femele alb cu maro închis, aparținând unui vânător francez, cu un mascul gălbui cu alb adus în Bretania după ce a fost împușcat de către un vânător englez. Dintre cei doi căței rezultați, unul a făcut furori în zonă, deținând abilități excelente de vânător. Rezultatul obținut a fost un câine de vânătoare

Nume: Prepelicar Breton

Originea: Franța

Grupa: Câini de vânătoare

Inaltime: Femela 56 – 64 cm, Mascul 58 – 68 cm

Greutate: Femela 32 – 35 kg, Mascul 34 – 38 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 12 ani

Culoare: orice culoare în afară de alb, cel mai des întâlnit este negru

Temperament:  Sunt câini energici și au nevoie de exerciții zilnice. Le place să se joace cu alte persoane în curte, dar când seara vine, vor dori să fie luați în casă alături de dumneavoastră.

Dresaj: Pentru un Briard nu este deloc ușor să ierte pe cineva care s-a purtat urât cu el.

Caracteristici distinctive: Mersul reprezintă o caracteristică distinctivă la această rasă, pentru că deși este descris ca fiind elastic, și în ciuda înfățișării mari, se spune despre această rasă că ”plutește”.

care sperie păsările și aduce vânatul. Localnicii s-au atașat destul de repede de această rasă, mai ales datorită agilității și a vitezei lor. Cam în aceeași perioadă, show-urile canine au început să devină o modă atât în Anglia cât și în Franța. Rasa Prepelicarul Breton a făcut cu ușurință trecerea de la câini de vânătoare la câștigători de concursuri, fiind recunoscuți ca și rasă în anul 1907, în Franța. Primul câine din rasa Prepelicar Breton recunoscut în Franța a fost un mascul portocaliu cu alb pe nume Boy. În Statele Unite au apărut abia în anul 1931, și odată ce au început să fie cunoscuți au reușit să câștige o doză importantă de popularitate. Primul câine din rasa Prepelicarul Breton înregistrat în America a fost Edir du Mesnil, în anul 1934. La fel ca multe alte rase, și Prepelicarul Breton a avut de suferit din punct de vedere al exemplarelor în timpul celui de-al doilea război mondial. În Franța, reproducerea acestei specii a suferit o scădere dramatică în acea perioadă. Imediat după război, crescătorii francezi au decis să primească și câinii cu pete negre în standardul rasei, tocmai pentru că gena rasei a fost aproape distrusă pe timpul războiului. America și Canada în schimb nu au acceptat culoarea neagră ca și standard al rasei.

Descriere fizică:

Rasa Prepelicarul Breton este o rasă bine proporționată, pătrățoasă, înălțimea la nivelul umerilor egalizând lungimea corpului. Partea din față a corpului este ușor mai înaltă decât zona dorsală. Este un câine cu o înălțime medie și cu oase ușoare. Combinația dintre picioarele lungi și oasele ușoare permite câinilor din rasa Prepelicarul Breton o remarcabilă agilitate și viteză. De altfel, această rasă este cunoscută și apreciată pentru abilitatea de a acoperi o porțiune mare de teren atunci când sunt la vânătoare. Coada le este mică, dacă nu chiar inexistentă. Blana este mai puțin deasă și bogată decât la spaniel și de obicei este întinsă sau în valuri. Expresia câinilor din rasa Prepelicarul Breton este alertă și ageră, dar totodată blândă, în timp ce ochii le sunt protejați de desișurile terenurilor de vânătoare de către niște pleoape destul de protuberante și de greoaie.

Personalitate:

Rasa Prepelicarul Breton este o rasă veselă, fericită, energică și iubitoare de activități în aer liber. Sunt niște câini excelenți pentru o familie care iubește vânătoarea sau care iubește excursiile. Câinilor le face o deosebită plăcere să meargă în plimbări lungi alături de vânător, dar totodată le face plăcere să se joace cu copiii în spatele curții. Sunt totodată temperați și loiali, în timp ce consideră familia din care fac parte ca fiind haita lor, motiv pentru care se simt fericiți și sunt plini de afecțiune. Deși pare a fi un câine ideal pentru a fi ținut în apartament datorită mărimii sale, habitatul perfect pentru rasa Prepelicarul Breton este o fermă cu destul de mult teren la dispoziție, teren pe care să alerge și să își consume energia toată ziua. Au nevoie zilnică de câteva ore de exerciții susținute, motiv pentru care, plimbarea de seară prin cartier alături de el nu este o soluție ideală. O singură astfel de plimbare nu le va satisface nevoia de exerciții zilnice. Familiile care practică vânătoarea au destul de mult de câștigat de pe urma acestor câini pentru că se descurcă excelent în câmp, lucrează îndeaproape cu vânătorul. Deși par a fi destul de sensibili, rasa Brittany sunt câini rezistenți, care vor îndura cu plăcere orice tip de teren sau orice condiții atmosferice, în căutarea vânatului. Prepelicarul Breton este special creat pentru a asista vânătorii de păsări. Au nevoie să fie angrenați în activități care le menține interesul ridicat și mintea în alertă. Dacă sunt lăsați prea mult timp singuri, ar putea să apară stări de anxietate, ceea ce va duce automat la comportament depresiv și distructiv. De asemenea, dacă nu își fac exercițiile zilnice, vor deveni hiperactivi și extrem de greu de controlat.  Doar prin intermediul activităților mentale și fizice puteți să evitați apariția unor astfel de comportamente. Atunci când ieșiți cu el la plimbare, exceptând cazul în care sunteți la vânătoare, este indicat să îl purtați în lesă. Motivul este unul singur: păsările. Păsările sunt mereu o atracție irezistibilă la această rasă.

Dresaj:

Fiind un câine foarte inteligent, rasa Prepelicarul Breton excelează la dresajul pentru supunere. Recompensele pozitive sunt cele mai bune metode de a obține rezultatul dorit de la această rasă, în timp ce un comportament dur va duce la dezvoltarea unor acțiuni de evitare și mai mult, le va deranja cu siguranță partea lor sensibilă. Vânătorii nu au nevoie să îi dreseze intens pentru ieșirea la vânătoare. Câteva comenzi de bază ar trebui să fie de ajuns, deoarece bagajul genetic al acestor câini conține toate elementele necesare pentru o vânătoare de succes. Socializarea este importantă încă din stadiul de căței. Rasa Prepelicarul Breton are tendința de a fi timidă, motiv pentru care o expunere a câinilor la oameni noi, noi situații, ar putea să îndepărteze această timiditate.

Toaletaj:

Deși această rasă este una dintre cele  mai ușor de îngrijit rase. Mențineți în bune condiții blana prin periaje săptămânale și câte o baie cu șampon atunci când este necesar. Nu își pierd foarte mult părul. Verificați-i urechile săptămânal pentru a identifica orice posibilă infecție, semne de roșeață sau chiar diverse elemente nedorite (scaieți, iarbă, frunze, etc), rămase acolo în timpul incursiunilor prin tufișuri după păsări.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Îngrijirea unghiilor menține picioarele câinilor în condiții bune și mai mult, vă protejează pe dumneavoastră de zgârieturi atunci când sare să vă întâmpine.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Prepelicarul Breton este o rasă rezistentă, cu puține afecțiuni care să dea de furcă proprietarilor. Ca afectiuni specifice ce pot fi intalnite la aceasta rasa:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– hipotiroida este o disfuncție a glandei tiroide. Aceasta este considerată a fi motivul apariției epilepsiei, alopeciei, obezitatea, letargie, hiperpigmentarea și alte boli ale pielii;

– disfuncții tiroidiene, care sunt cunoscute pentru că duc la pierderea părului, la obezitate, la letargie și la alte probleme ale pielii;

– epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

– atacuri neurologice, cauzate de mai mulți factori și care pot apărea în orice moment. Tremuratul, urinatul subit, privitul în gol, spasme musculare, pierderea conștienței sunt exemple de posibile astfel de atacuri. Acestea pot fi ținute sub control prin medicamentație, dar nu pot fi stopate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Pisici LaPerm

Pisici Scris de

 

Informaţii generale:

Prima pisică ce a prezentat pentru prima dată trăsături și mutația originală care a stat la baza apariției rasei LaPerm a apărut dintr-o pisică domestică, de hambar. În anul 1982, într-o fermă din Oregon, aflată aproape de locurile de vânătoare și pescuit ale Indienilor Wishram, un număr de șase pisicuțe au fost născute de către o pisică de hambar. Una dintre pisicuțe a fost născută complet cheală, fără să semene deloc cu mama sa sau cu frații săi. În timp ce pisica nu avea niciun fir de păr, prezenta totuși un tipar albastru pe pielea sa, ceea ce imita un tipar clasic tabby. În următoarele opt săptămâni, pisicii a început să îi crească păr foarte moale și cârlionțat. Între vârsta de 3 și 4 luni, pisica, denumită deja ”Cârlionțata”, avea o blană plină de păr cârlionțat. Fără să cunoască foarte multe lucruri despre pisici, proprietarul fermei a acceptat această pisică mutant ca fiind unică, dar nu a făcut niciun alt demers în această privință. În următorii 10 ani nu a fost făcut nicio încercare de încrucișare selectivă, dar ca urmare a creșterii frecvenței de apariție a acestui tip de pisici, proprietarul fermei a

  Nume: LaPerm

Originea: Statele Unite ale Americii – Oregon

Grupa: Pisici de mărime medie

Inaltime: înălțime medie

Greutate: Femela 4 – 5 kg, Mascul 4,5 – 5,5 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 15 ani

Culoare:  toate culorile.

Temperament: Dacă pisica LaPerm este socializată corect încă de când este mică, atunci va interacționa fericită cu orice oaspete. Este o alegere potrivită pentru familiile cu copii mari care o vor trata cu respectul cuvenit.

Caracteristici distinctive: Pisica LaPerm poate să fie născută fără păr sau cu păr scurt, blana ei vălurită sau cârlionțată apărând abia la maturitate. Nu toate pisicile dezvoltă o blană cârlionțată.

început să caute informații cu privire la această pisică mai puțin obișnuită. Pentru că nu avea nicio experiență în ceea ce privește genetica, proprietarul a lăsat pisicile să zburde liniștite în jurul fermei. Dar pe măsură ce înțelegea tot  mai mult că această trăsătură era unică între rasele de pisici, proprietara fermei a început să controleze pisicile și a pus la punct un program de încrucișare. S-a dovedit în scurt timp că gena blănii cârlionțate era una dominantă, purtată atât de femele cât și de masculi. Noua crescătoare a fost luată oarecum pe nepregătite de interesul generat de public față de această pisică, ceea ce a determinat-o de altfel să se prezinte într-un show de profil. Proprietarea a oferit rasei numele de ”LaPerm”, care înseamnă vălurit sau cârlionțat. Pisica din rasa LaPerm poate să prezinte o blană vălurită, cu cârlionți inelați, care pot să varieze de la un singur inel scurt până la cârlionți în formă de șurub. Cei mai scurți cârlionți îi apar pe burtă, în zona gâtului și la baza urechilor.  Pisica din rasa LaPerm are o blană cu o textură moderat moale, cu toate că fiecare pisică are o blană distinctă. Pisicile cu blana scurtă au o textură mai evidentă decât cele cu blana lungă.

Descriere fizică:

Rasa de pisici LaPerm apare în orice culoare recunoscută și în orice tipar al blănii. Unele pisici pot să fie născute fără păr, dar majoritatea au păr scurt, vălurit sau drept chiar la naștere. Pisicile sunt în general în totalitate fără păr timp de câteva săptămâni. În general blana începe să își facă apariția, fiind mereu cârlionțată. Aceste pisici sunt cu adevărat diferite de orice altă rasă de pisici datorită combinației unice a blănii, dar și din punct de vedere al apropierii față de om. Această rasă a atras privirile oricărei persoane care a fost îndeajuns de captivat pentru a o analiza puțin. Odată ce o pisică LaPerm îți intră în casă, sunt șanse foarte mari să nu te oprești aici, să mai vrei încă una. Atunci când țineți o pisică LaPerm în brațe, este o adevărată plăcere. Degetele voastre în blana acestei pisici este un adevărat drog de care cu greu vă puteți detașa.  Rasa de pisici LaPerm este o mutație naturală care se poate identifica atât la pisici cu părul scurt, cât și la cele cu părul lung. Este o pisică de mărime medie, cu blana cârlionțată și corpul destul de alungit. Toate culorile sunt acceptate. Corpul îi este bine proporționat, ceea ce îi conferă un aspect simetric. Pisica este una alertă, care pare să meargă tot timpul pe vârful degetelor. Mustățile îi sunt foarte lungi și cârlionțate, la fel ca smocurile de blană de pe urechi și de la sprâncene. Pisica perfectă va avea o blană moale, texturată, liberă și care stă depărtat de corp, rebelă. Blana nu ar trebui să se încâlcească, ceea ce înseamnă că nu este nici prea groasă și nici prea grea.

Caracteristici generale: Pisica LaPerm arată ca și când și-ar fi pus lăbuța în priză și a primit un șoc electric. Totuși, blana sa cârlionțată este rezultatul unei mutații naturale genetice, destul de obișnuită în lumea pisicilor. Pisica LaPerm poate să fie născută fără păr sau cu păr scurt, blana ei vălurită sau cârlionțată apărând abia la maturitate. Nu toate pisicile dezvoltă o blană cârlionțată. Din acest motiv, atunci când vreți să cumpărați o pisică din rasa LaPerm, este indicat să fie una deja matură.
Corp: Pieptul îi este mare, compact, larg. Spatele poate să fie ușor arcuit și cu șoldurile ridicate. Femelele sunt mai mici decât masculii. Picioarele sunt de lungime medie, osatura este una medie, iar ceea ce este definitoriu pentru aceste pisici este musculatura.
Cap: Capul îi este destul de mic comparativ cu restul corpului. Botul este ușor lat, iar nasul îi este destul de mic, de obicei de culoare maro. Nasul îi este drept, prezentând o curbă convexă începând de la baza ochilor până în partea de sus a ochilor. Fruntea ar trebui să îi fie dreaptă până în vârful capului, după care să se curbeze ușor înspre ceafă. Sprâncenele, obrajii și pomeții ar trebui să prezinte un contur elegant atunci când sunt văzute din profil.
Urechile: Sunt de dimensiuni medii, largi la bază și ușor curbate înspre în față. Distanța dintre urechi este egală cu lățimea la baza urechilor. Urechile sunt triunghiulare și ușor rotunjite la vârf. Prezintă smocuri de blană în vârf, iar vârfurile cele mai apreciate sunt cele de tip Lynx.
Ochii: Au forma unei migdale, ovali în partea de sus și rotunjiți în partea de jos. Sunt așezați la un ușor unghi între baza urechii și vârful nasului, la o distanță de un ochi între ei. Culoarea trebuie să fie clară, strălucitoare, fără nicio legătură cu culoarea blănii.
Coada: Se prezintă într-o proporție perfectă cu restul corpului. Pisicile cu blana lungă vor avea o coadă acoperită de o blană bogată, asemănătoare unei pene, în timp ce pisicile cu părul scurt vor avea o coadă asemănătoare unei perii de curățat sticlele. Coada este mai groasă la bază și se subțiază pe măsură ce ajunge la vârf.
Blana: La pisicile cu blana lungă, blana este medie înspre lungă. Atât femelele cât și masculii pot să prezinte o coamă pe gât atunci când ajung la maturitate. Textura blănii este vălurită sau cârlionțată, și nu este sârmoasă. La atingere se simte foarte moale, mătăsoasă, acest lucru diferind în funcție de fiecare pisică. Blana ar trebui să fie liberă și să stea depărtată de corp. Poate să varieze ca și lungime în funcție de sezon și de maturitatea pisicii.

La pisicile cu blana scurtă nu există smocuri, iar blana are textura vălurită sau cârlionțat. Nici în acest caz blana nu este sârmoasă.

 

Personalitate:

Pisicile din rasa LaPerm sunt niște pisici curioase din fire, care iubesc înălțimile și care doresc să se implice în toate activitățile pe care le fac oamenii. Le face plăcere să stea cocoțate pe umerii oamenilor și în general se vor urca pe cel mai înalt punct al casei pentru a putea observa tot ceea ce se întâmplă în jurul ei. Nu trebuie să fiți surprinși dacă o să vedeți pisica folosindu-și lăbuțele pentru a deschide diverse obiecte, sau pentru a-ți atinge fața, cerând puțină atenție. Este o pisică foarte activă, dar dacă va vedea o oportunitate să stea în brațele voastre și să primească puțină atenție, cu siguranță că va alege acest lucru. Dacă pisica LaPerm este socializată corect încă de când este mică, atunci va interacționa fericită cu orice oaspete. Este o alegere potrivită pentru familiile cu copii mari care o vor trata cu respectul cuvenit. Copiii aflați la vârste fragede o vor trage de cârlionți, ceea ce i-ar putea provoca reacții nedorite. De asemenea, această pisică poate să se înțeleagă perfect cu câinii care nu au nicio problemă să conviețuiască alături de o pisică.

Toaletaj:

Blana pisicilor din rasa LaPerm este ușor de îngrijit, fiind necesară doar o periere sau o pieptănare săptămânală pentru a-i îndepărta firele moarte și pentru a-i distribui uleiurile pielii. Dacă ii frecați din când în când blana cu o piele de căprioară, o veți putea menține lucioasă. Nu este necesară o baie decât foarte rar. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa LaPerm este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

– dermatita corneeană reprezintă prezența pielii sau a firelor de păr pe suprafața corneei unuia sau ambilor ochi. Acest lucru poate să fie corectat chirurgical;

– sindromul durerii faciale poate fi observat în momentul încare pisica exagerează cu linsul și cu mestecarea lăbuțelor. Chiar și mâncatul le provoacă durere, dar nu se cunoaște cauza.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pisici din Rasa Khao Manee

Pisici Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de pisici Khao Manee este considerată a fi pisica regală a Thailandei încă de pe vremea în care această zonă se numea Siam. Având la bază manuscrise istorice Thailandeze, se știe că Regele Rama V, care a domnit între anii 1868 și 1910, a avut nouă pisici din această rasă. Regele a ținut atât de mult la aceste pisici încât a decretat o lege prin care oricine era prins că fura o astfel de pisică era condamnat la moarte. Alături de rasele Korat (Dork Lao), Burmeză (Suphalak) și Siameză (Wichien-maat), linia acestei rase este prezentată în Tamra Maew, o antologie de poeme despre pisici, scrisă în anul 1350. Deși numele menționat în această antologie a fost ”Khao Plort”, care se traducea ca și ”ochii de culoarea mercurului”, răspândirea pisicilor cu ochi de culori diferiți în următoarele două secole, a inspirat noul nume pentru această rasă: Khao Manee, tradus ”Nestemata albă”. În timp ce Siameza, Korat și Burmeza și-au stabilizat popularitatea în Vest după cel de-al doilea război mondial, rasa Khao Manee a ajuns să fie cunoscută de către iubitorii de pisici abia atunci când o crescătoare de pisici din America, pe nume Colleen

  Nume: Khao Manee

Originea: Thailanda

Grupa: Pisici de mărime medie

Inaltime: înălțime medie

Greutate: Femela 2,7 – 3,6 kg, Mascul 3,6 – 4,8 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 12 ani

Culoare:  alb.

Temperament: Atunci când nu este ocupată să întâmpine pe cineva, sau nu este în brațele stăpânilor, pisica se va ocupa de aspectul fizic, de musculatura sa. Îi place activitatea și îi place să se joace tot timpul.

Caracteristici distinctive: La fel ca alte pisici native în Thailanda, acestea ar trebui să aibă caracteristicile fizice pentru un climat călduros, umed, tropical, incluzând aici un corp alungit, un nas de lungime medie, o coadă foarte scurtă și un corp atletic și musculos.

Freymouth, a importat-o pe Sripia, o femelă Khao Manee în Statele Unite ale Americii. Mai târziu, a dus și un mascul în Statele Unite, în anul 1999. Astfel, Colleen Freymouth a ajuns să fie singura persoană din afara Thailandei care să crească această rasă. Acest lucru înseamnă că rasa Khao Manee a reușit să rămână în granițele Thailandei timp de peste 650 de ani. Dar mulțumită lui Colleen Freymouth, s-a reușit obținerea unor prime progenituri de pisici Khao Manee în America de Nord. Mai mult, Janet Poulsen a importat primele pisici din rasa Khao Manee în Marea Britanie în lunile care au urmat, ajutând totodată la diseminarea acestei rase în toate țările din Marea Britanie. În acest moment, rasa Khao Manee nu este încă recunoscută și acceptată de către toate registrele de rase de pisici, dar îi este oferit statutul preliminar de Nouă Rasă de către TICA. Acest statut a fost primit în luna Mai, 2012.

Descriere fizică:

Pisica din rasa Khao Manee a fost considerată mult timp ca fiind o adevărată nestemată în Thailanda. De altfel, și numele Khao Manee se traduce în ”Nestemata Albă”. Două dintre cele mai importante caracteristici fizice ale acestei pisici sunt blana și ochii. Pisica Khao Manee are o blană albă, frumoasă și pură, aproape la fel de perfectă ca și zăpada. Nu este foarte densă și foarte groasă, dar este foarte fină și prezintă o textură mătăsoasă. Acest lucru vă va face să vreți să stați tot timpul cu mâna în blana acesteia. Dar numele de piatră prețioasă nu provine doar din aspectul blănii. Ochii acestei pisici sunt aproape incredibili. Face parte din categoria acelor pisici care au ochii de culori diferite, unul fiind argintiu și celălalt auriu. Totuși, există cazuri de pisici care prezintă și alte culori ale ochilor. Există de asemenea și pisici care nu au ochii de culori diferite. Evident că cele mai apreciate pisici din rasa Khao Manee sunt cele care au un ochi de culoare albastră și altul de culoare galbenă.

Caracteristici generale: Impresia generală a pisicii din rasa Khao Manee este aceea a unei pisici de mărime medie, cu o culoare alb curat și cu un tonus muscular foarte bun. La fel ca alte pisici native în Thailanda, acestea ar trebui să aibă caracteristicile fizice pentru un climat călduros, umed, tropical, incluzând aici un corp alungit, un nas de lungime medie, o coadă foarte scurtă și un corp atletic și musculos.
Corp: Pieptul îi este destul de mare, ferm, paralel cu pământul. Pe burtă este permis să se vadă puțin pielea. Musculatura îi este fermă, iar pisica trebuie să arate agilitate și flexibilitate, nicidecum să fie grasă sau grea. Masculii ar trebui să aibă o musculatură mai dezvoltată decât femelele. Osatura este mai robustă în masculi decât în femele. Picioarele sunt medii înspre lungi.
Cap: Prezintă o lățime medie și o lungime moderată. Văzută din față, fața îi pare a fi eliptică, cu punctele de congruență puțin mai jos de colțul exterior al ochilor. Obrajii îi sunt destul de pronunțați, având aceeași formă eliptică și aceleași puncte de congruență. Vârful nasului și vârful urechilor formează un triunghi echilateral. Botul îi este de mărime și lățime medie. Bărbia este moderată, proporționată cu nasul. Fruntea îi este lungă, ușor convexă.
Urechile: Sunt destul de mari, late la bază, cu vârfurile ovale, mai lungi decât le este baza. Urechile ar trebui să fie ușor înclinate înspre exterior. Trebuie să fie bine distanțate una de cealaltă.
Ochii: Sunt destul de mari, dar nu foarte mari sau disproporționați și nici prea ieșiți în afară. Au o formă ovală. Sunt așezați la o distanță de aproximativ un ochi unul de celălalt. Linii trase de la un colț la celălalt colț al ochilor se curbează ușor înspre partea de sus exterioară. Culoarea ochilor poate să fie diferită, unul să fie albastru și celălalt să fie galben. De asemenea, mai pot să fie ambii albaștri, verzi sau galbeni. Un ochi sau chiar amândoi pot să fie pigmentați cu albastru și cu altă culoare.
Coada: Are o lungime medie, este puțin mai groasă la bază și este purtată cu eleganță.
Blana: Este de lungime medie înspre scurtă. La atingere este fină și catifelată. În mod natural, blana variază în funcție de temperatura mediului înconjurător. Textura îi este rezistentă și destul de moale pentru a arăta musculatura, cu o blană interioară moderată. Culoarea este alb curat.

 

Personalitate:

Pisica din rasa Khao Manee este una despre care se știe că trebuie să stea fiecare secundă alături de oameni. Iubește oamenii și încearcă să fie aproape de ei cât mai mult timp, ceea ce înseamnă că se va ghemui lângă voi sau vi se va urca pe umeri, doar pentru a se simți mai aproape. Dar această pisică nu este prietenoasă doar cu persoanele din casa în care locuiește, ci și cu oricine pășește în casă. Pisica va întâmpina pe oricine cu bucurie, iubind să fie luată în seamă și să se joace cineva cu ea. Este capabilă să se adapteze foarte repede la noi persoane, motiv pentru care o veți vedea cum sare repede în brațele unui nou venit. Dar acest comportament sociabil nu se oprește doar la oameni. Pisica din rasa Khao Manee are un comportament foarte plăcut și atunci când este pusă alături de alte animele de companie. Atunci când nu este ocupată să întâmpine pe cineva, sau nu este în brațele stăpânilor, pisica se va ocupa de aspectul fizic, de musculatura sa. Îi place activitatea și îi place să se joace tot timpul, ceea ce de altfel o ajută să își păstreze corpul elegant și musculatura mereu în formă. Îi plac de asemenea jocurile interactive, care îi permit să se joace alături de persoanele din casă sau alături de celelalte animale de companie. În ceea ce privește jocurile, este cunoscută ca fiind foarte atrasă de joaca de-a adusul mingii. Pisica va iniția singură această joacă, aducând mingi mici, sticle de plastic, capace sau orice alte obiecte de dimensiuni mici, pe care să le poată lua în gură și pe care stăpânul să le arune pentru a fugi în urmărirea lor. Curiozitatea acestei pisici nu are limite, așa că să vă așteptați să o găsiți în cele mai neașteptate locuri din casă. Personalitatea atât de plăcută a acestei pisici o face perfectă pentru orice fel de crescător de pisici, fie el începător sau un cunoscător. Se pretează excelent în casele cu copii, iar capacitatea ei de a-și găsi activitate îi permite să stea în casă și cu persoane mai în vârstă.

Toaletaj:

Blana pisicilor din rasa Khao Manee este ușor de îngrijit, fiind necesară doar o periere sau o pieptănare săptămânală pentru a-i îndepărta firele moarte și pentru a-i distribui uleiurile pielii. Dacă ii frecați din când în când blana cu o piele de căprioară, o veți putea menține lucioasă. Nu este necesară o baie decât foarte rar. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa Khao Manee este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

– dermatita corneeană reprezintă prezența pielii sau a firelor de păr pe suprafața corneei unuia sau ambilor ochi. Acest lucru poate să fie corectat chirurgical;

– sindromul durerii faciale poate fi observat în momentul încare pisica exagerează cu linsul și cu mestecarea lăbuțelor. Chiar și mâncatul le provoacă durere, dar nu se cunoaște cauza;

– polimiopatia hipocalcemică duce la slăbirea mușchilor datorită nivelurilor scăzute de potasiu din sânge. Se tratează cu suplimente de potasiu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa Fuzzy Lop Americană

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Istoricul rasei de iepuri Fuzzy Lop Americană este interconectată cu istoricul rasei Holland Lop. Atunci când a apărut pentru prima dată, iepurele din rasa Holland Lop era disponibil doar în culori pline, ceea ce i-a îndemnat pe crescători să dorească să adauge în tiparul de culoare unele ruperi de ritm. Pentru a reuși acest lucru, au încrucișat rasa Holland Lop cu rasa Englez Pătat. În timp ce au reușit să adauge ruperi de culoare în tiparul iepurilor, au eșuat în a păstra blana pufoasă pe spatele iepurelui Holland. Iepurii obținuți în urma acestei încrucișări aveau blana de pe spate asemănătoare cu cea a iepurelui din rasa Englez Pătat. A urmat apoi o încrucișare între Holland Lop și iepurele din rasa Angora Franceză, o rasă care are o blană pe spate foarte fină, elegantă. Rezultatele acestor încrucișări a dus la introducerea genei blănii lânoase în genetica rasei de iepuri Holland Lop. Din acel moment, printre progeniturile Holland Lop mai apar din când în când câte un iepure cu blană lânoasă, lungă. Pionierii rasei Fuzzy Lop Americană au fost Patty Greene-Karl și Gary Fellers, precum și Kim Landry și Margaret Miller au realizat potențialul de piață pe care iepurii din varietatea Fuzzy Holland o pot avea. Patty Greene-Karl a fost cea care a realizat că gena care produce aspectul ”fuzzy” este o genă recesivă, ceea ce însemna că dacă erau

  Nume: Fuzzy Lop Americană

Originea: America

Grupa: Iepuri de dimensiuni mici / semi-arcuiți

Greutate: Între 1,2 – 2,2 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: Sunt 19 varietăți de culori acceptate, împărțite în cinci grupuri mari, dintre care agouti (maro alună, chinchilla, lynx, opac), grupul alb pătat, grupul de culori solide (negru, albastru, ciocolatiu, liliachiu). Se mai găsesc culorile Siameză samur, perlat.

Temperament:  Atât femelele cât și masculii sunt foarte simpatici, ceea ce îi face să fie niște animale de companie excelente, deși în general femelele pot să fie mai timide și mai speriate.

Status rasă:  Rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană este o rasă care nu prezintă niciun risc de dispariție, ci din contră, crește în popularitate în întreaga lume.

Caracteristici distinctive: Urechile le poartă aplecat, și ar trebui să stea ridicate doar în acele momente în care sunt stresați.

împerecheați doi iepuri care purtau aceste gene, rezultatul ar trebui să ducă la obținerea de progenituri cu blană lânoasă în cel puțin un sfert dintre cazuri. Patty a decis să dezvolte acești iepuri într-o nouă rasă, pe care a denumit-o rasa Fuzzy Lop Americană. După patru ani în care a muncit la dezvoltarea rasei, a prezentat iepurii în cadrul ARBA, iar în anul 1985 aceștia au fost prezentați într-un cadru general, mai exact în cadrul Convenției ARBA din Houston, Texas. Au fost prezentați atunci trei varietăți separate de lânoși cu urechile atârnate, din partea a trei crescători diferiți, dar doar varietatea Fuzzy Lop Americană prezentată de către Patty a primit un grant pentru a continua dezvoltarea. În anul 1986, în cadrul Convenției ARBA din Columbus, Ohio, rasa Fuzzy Lop Americană a fost prezentată pentru a doua oară, trecând testele și de data aceasta. La cel de-al treilea Congres din Portland, Oregon, în anul 1987, comitetul ARBA nu a mai aprobat standardul rasei. Au motivat această decizie spunând că nu există uniformitate de la un exemplar la celălalt. La rugămintea lui Patty, Jeff Hardin a scris un nou standard de lucru al rasei, care în final a fost acceptat de către comisia ARBA. În anul 1988, ARBA a cerut ca doar Patty să prezinte noul standard în cadrul Convenție din Madison, Winsconsin, din cauza spațiului redus. În acel an rasa Fuzzy Lop Americană trebuia să treacă testele, în caz contrar, Patty ar fi trebuit să reia de la capăt munca sa. Din fericire, prezentarea lui Patty a primit acordul comisiei din cadrul Convenției din Madison, ceea ce a însemnat că rasa Fuzzy Lop Americană a fost recunoscută definitiv ca fiind o nouă rasă. În anul 1989, la Tulsa, Oklahoma, iepurele Herbie al crescătoarei Helen McKie a fost selectat să reprezinte cea mai bună rasă. Poza lui Herbie a devenit un standard al perfecțiunii în perioada 1991 – 1995.

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană conține iepuri cu un corp destul de scurt și compact, cu umeri și șolduri destul de bine dezvoltate. Trebuie să aibă o musculatură bine dezvoltată, fără părți ascuțite ale corpului, păstrându-se o proporție bună între elementele corporale și greutatea acestuia. Iepurele trebuie de asemenea să aibă oase puternice și picioare groase. Capul ideal are o lungime ideală de la vârful capului până la bot. Capul ar trebui să aibă o formă pătrățoasă, iar fața turtită este un semn al oaselor puternice, ceea ce îl face ideal. În general acest iepure nu are gât, capul continuându-se direct în corpul său. Tot în zona capului, distinct pentru această rasă este și coroana de blană. Urechile îi sunt scurte, groase și destul de late. Urechile le poartă aplecat, și ar trebui să stea ridicate doar în acele momente în care sunt stresați. Pe urechi nu ar trebui să se găsească blană lungă. Picioarele îi sunt drepte. Puteți să vedeți acest lucru atunci când iepurele stă pe spate. Când îi priviți picioarele acestea ar trebui să fie drepte, cu vârfurile îndreptate înspre botul său. Picioarele cu degete îndreptate înspre exterior nu sunt acceptate. Blana ar trebui să fie destul de aspră, deasă și distribuită în mod egal pe toată suprafața corpului, cu excepția urechilor. Cât sunt mici, iepurii au o blană mai moale.

Personalitate:

Iepurii din rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană au de obicei personalități foarte încântătoare și la fel ca și majoritatea raselor de iepuri, le place să fie îmbrățișați și mângâiați. Sunt niște iepuri excelenți pentru prezentarea lor în cadrul competițiilor. Foarte blănoși și cu o expresie dulce pe chip, iepurii din rasa Fuzzy Lop Americană sunt foarte afectuoși și iubitori. Acest iepure este ideal pentru cei care au un iepure pentru prima dată. Atât femelele cât și masculii sunt foarte simpatici, ceea ce îi face să fie niște animale de companie excelente, deși în general femelele pot să fie mai timide și mai speriate. De asemenea, femelele pot să devină nervoase atunci când aud zgomote puternice sau mișcări rapide. Iepurii din rasa Fuzzy Lop Americană sunt activi, jucăuși și foarte sociali. Ca urmare a capacității lor sociale foarte bine dezvoltate, această rasă de iepuri Fuzzy Lop Americană se înțelege foarte bine cu alte animale ca și pisicile, câinii și porcii de guineea. Cel mai bine ar fi să fie ținuți în perechi sau chiar trei iepuri, dar niciodată mai mulți în aceeași cușcă. Atunci când sunt ținuți în aceeași cușcă, există riscul de a se răni ca urmare a luptelor sau disputelor ocazionale. Iepurilor le place să aibă multe jucării, fie că este vorba despre mingi de plastic, bucăți de lemn moale, șosete sau mănuși. Sunt iepuri la care le place să se joace tot timpul. Nivelul de activitate a acestor iepuri crește în perioada de răsărit și cea de apus a zilei. Din cauză că iepurii sunt în general animale care se stresează foarte repede și care au un psihic fragil, nu sunt recomandați ca și animale de companie pentru copiii care nu au ajuns la capacitatea de a înțelege acest lucru.

Hrana și cușca

La fel ca alți iepuri și rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană au un stomac foarte delicat. Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. Mâncarea ar trebui să nu conțină porumb, nuci sau cartofi. În fiecare zi mâncarea trebuie să fie proaspătă și bogată în fibre și cu un conținut scăzut de proteine. Nu este indicat să dați foarte multă mâncare iepurelui dumneavoastră. În ceea ce privește vegetalele, puteți să îi dați să mănânce salată, broccoli, varză sau spanac. Nu trebuie să îi dați să mănânce fasole, ceapă sau alte semințe cum este grâul. Fructele pot servi ca și masă doar ocazional pentru că acestea au un conținut prea mare de zaharuri. Iepurele dumneavoastră nu este un om, motiv pentru care acesta nu este capabil să proceseze mâncare ca și ciocolată sau chipsuri. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Fuzzy Lop Americană se pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Dacă este ținut în cușcă, aceasta ar trebui să fie de cel puțin cinci ori mărimea corpului iepurelui și să îi permită să stea relaxat în picioare. Nu este indicat ca podeaua cuștii să fie realizată din sârmă pentru că iepurele ar putea să își prindă picioarele în ochiurile de sârmă. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Este bine să îi luați jucării cu care să își ocupe timpul și să se distreze. Iepurii pot fi învățați să își facă treburile într-un loc special amenajat.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Fuzzy Lop Americană necesită o periere zilnică pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr pentru iepurii cu blana mai scurtă, în timp ce pentru cei cu blana mai lungă este necesară o periere de două ori pe zi. Iepurii obișnuiesc să se îngrijească reciproc, motiv pentru care este indicat să aveți cel puțin două exemplare. Când au grijă unul de celălalt, iepurii își ling urechile, nasul, vârful capului și în jurul ochilor. Acești iepuri au urechile căzute, atârnând, ceea ce îi facă se fie mai predispuși la infecții ale urechilor. Dacă simțiți că emit un miros urât sau dacă au ceară în urechi, este necesar să consultați un medic veterinar.

Scopul și statusul rasei:

Rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană este o rasă care nu prezintă niciun risc de dispariție, ci din contră, crește în popularitate în întreaga lume. Este tot mai folosit ca și animal de companie, fiind apreciat de către tineri în toată lumea.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Fuzzy Lop Americană poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Specia de Papagali Blue-Headed Pionus

Pasari Scris de

 

Informaţii generale:

Papagalul din specia Blue-Headed Pionus (pionus menstruus) cunoscut  şi ca Papagalul Red-Vented se găseşte în zonele tropicale ale Americii de Sud şi Centrale, din Costa Rica şi Trinidad, până în Bolivia şi Brazilia de Sud sau Centrală. Aceşti papagali ocupă păduri şi suprafeţe de teren cu copaci la altitudini de 600 m, deşi uneori au fost văzuţi chiar şi la altitudini de 1500 m. Totuşi, aceştia din urmă se găsesc doar acolo unde mâncarea este abundentă şi merită să îşi petreacă timpul la asemenea altitudini. În timpul sezonului de împerechere, aceşti papagali din specia Blue-Headed Pionus zboară în stoluri de dimensiuni mari şi pot să fie văzuţi dimineaţa zburând din cuiburile lor înspre zonele în care îşi vor lua hrana. La apus sau la lăsatul întunericului, o mare parte dintre ei sunt văzuţi în palmieri, odihnindu-se, sau în alţi copaci de dimensiuni mari. Cartea “You and Your Pet Bird” de David Alderton susţine că Pionus are o speranţă medie de viaţă de 25 ani. Unii dintre ei pot să trăiască şi peste 40 de ani, dar majoritatea trăiesc între 3 şi 10 ani, din cauza accidentelor sau a lipsei hranei. Societatea Crescătorilor de Papagali deţine un Registru al Încrucişărilor în care membrii societăţii îşi trec exemplarele. În anul 2008, acest Registru arăta un număr de doar 21 de papagali din specia Pionus încrucişaţi în acel an. Vârful înregistrat a fost în 1998, când s-au

  Nume: Blue-Headed Pionus

Originea: America de Sud, Costa Rica, Bolivia, Brazilia

Grupa: de dimensiuni medii

Inaltime: 25 – 35 cm

Speranta medie de viata: până la 20 – 40  ani

Culoare: verde pe întreg corpul, cu excepţia capului şi a gâtului care sunt albastre

Temperament:  La fel ca şi cu alţi papagali, modul în care un Pionus este crescut de către stăpânii săi va face diferenţa dintre o pasăre timidă şi un companion excelent. Un proprietar de Pionus trebuie să îşi facă timp pentru a-şi petrece cu papagalul său.

Dresaj:  Atâta timp cât papagalul vostru înţelege regulile casei şi este crescut într-un mediu foarte sensibil faţă de ei, cu o dominanţă acceptabilă, aceştia vor deveni nişte animale de companie perfecte.

Caracteristici distinctive: Papagalii Blue-Headed Pionus tineri au câteva trăsături distincte. Până la aproximativ un an, prezintă doar foarte puţin albastru. Albastrul pe care îl au este doar pe marginile aripilor verzi şi pe frunte.

încrucişat 216 exemplare. Astăzi, nivelul încrucişărilor este mult mai mic. Dificultatea achiziţionării este cu siguranţă singurul motiv al acestui nivel mic, deoarece din punct de vedere al cuibului, aceştia nu au nicio problemă cu aviarele sau cu cuştile pentru a se reproduce.

Achiziţionarea. Dacă doriţi un papagal care să fie sănătos şi bine crescut, cel mai indicat este să vă îndreptaţi atenţia înspre un crescător de papagali recunoscut. Recomandăm acest lucru pentru că sistemul lor imun nu este funcţional în totalitate la păsările tinere. Într-un magazin sau la o persoană care se ocupă cu distribuţia de papagali, aceste păsări ajung din diverse surse, ceea ce creşte riscul de transmitere a bolilor înspre papagalii tineri. Acest punct important este adeseori trecut cu vederea, ceea ce poate aduce o mare dezamăgire ulterioară, când papagalul începe să aibă probleme de sănătate. Trebuie să ţineţi cont şi de stresul indus cu ocazia mutării într-un mediu nou, care poate să îi declanşeze o infecţie în urma căreia să rezulte decesul păsării. Mai mult, o pasăre nouă poate să introducă un virus într-un stoc întreg, ceea ce poate să creeze probleme mult mai mari. Încercaţi să aflaţi mai multe lucruri despre vânzători, dacă sunt de încredere sau nu. Pionus se împerechează sezonier. Femelele îşi depun ouăle în Aprilie, puii eclozează în Mai şi părăsesc cuibul în Iulie. Acest lucru înseamnă că trebuie să aşteptaţi până în August sau în Septembrie pentru a achiziţiona un tânăr Pionus. Păsările tinere sunt cel mai vulnerabile în primele lor zile de viaţă în casele lor, mai ales dacă tocmai au fost luaţi din cuib. Pierderile vor apărea atunci când nu ştiţi cum să umblaţi cu ei, sau cum să îi hrăniţi. Ţineţi cont de faptul că papagalii tineri au nevoie de o hrană mai moale, nu de paleţi sau seminţe.

Descriere fizică – taxonomie:

Papagalul din specia Blue-Headed Pionus este foarte uşor de identificat. Au o înălţime de aproximativ 30 cm, cu o coadă scurtă şi cu un corp îndesat. Întregul corp este verde, singurele excepţii fiind capul şi gâtul care le este albastru deschis. Unii adulţi au o regiune mică de pene roz în zona gâtului. Sub coadă de obicei se găsesc pene de culoare roşie. Ciocul şi picioarele papagalului Blue-Headed Pionus matur îi sunt negre cu o zonă roşie la baza mandibulei superioare. Papagalii Blue-Headed Pionus tineri au câteva trăsături distincte. Până la aproximativ un an, prezintă doar foarte puţin albastru. Albastrul pe care îl au este doar pe marginile aripilor verzi şi pe frunte. Până la vârsta de un an, vor avea aproape tot capul şi gâtul acoperit de albastru. Totuşi, albastrul poate să devină uşor mai vizibil în cel de-al doilea an de viaţă. Deasupra nărilor, vor avea câteva pene roşii. Când se nasc, papagalii au ciocul de culoarea cărnii. Prima dată mandibula superioară începe să se transforme în negru, după care mandibula inferioară. .

Specia:

Ştiinţific: Pionus menstruus rubrigularis

Engleză: Paler Blue-headed Parrot

Olandeză: Bleke Zwartoorpapegaai

Germană: Blasser Schwarzohrpapagei

Franceză: Perroquet à tête bleu Cabansis

CITES II – Specie Ameninţată

Există două subspecii menţionate în cartea lui Forshaw “Papagalii Lumii”, din care cu adevărat doar una se găseşte pe teritoriul Statelor Unite, şi anume Pionus Menstruus Rubrigularis. Acesta este foarte asemănător cu papagalul Blue-Headed Pionus, cu excepţia unei zone de roz mai mari pe gât şi un albastru mai şters.

Personalitate:

Papagalii din specia Blue-Headed Pionus au o reputaţie de papagali foarte liniştiţi, tăcuţi, dar care pot să fie destul de agresivi în ceea ce priveşte teritoriul pe care îl consideră al lor. Aici intră cuşca şi împrejurimile ei. În timp ce papagalul Blue-Headed Pionus nu este chiar atât de dornic de mângâieri ca şi alţi papagali, acesta poate să fie destul de afectuos, mai ales dacă a fost crescut într-o atmosferă plăcută în care a avut parte de interacţiune constantă. Un papagal Blue-Headed Pionus poate să scoată un anumit sunet ca şi un uşor fluierat sau un geamăt de durere, ceea ce poate să fie confundat de către proprietar cu apariţia unei condiţii medicale. Papagalul Pionus, în general este considerat a fi un papagal tăcut, uşor de lucrat cu el şi de mărime medie. De fapt, acestea caracteristici sunt bazate pe o comparaţie făcută cu unele dintre cele mai des întâlnite specii de papagali. De exemplu, dacă este comparat cu papagalii Amazon, conure sau macaw, acesta este întradevăr un papagal tăcut. Dar crescătorii şi iubitorii acestui Papagal Pionus povestesc ceva cu totul diferit, respectiv faptul că aceste păsări sunt foarte afectuoase, mai tăcute decât alţi papagali, atente şi foarte drăgălaşe. La fel ca şi cu alţi papagali, modul în care un Pionus este crescut de către stăpânii săi va face diferenţa dintre o pasăre timidă şi un companion excelent. Un proprietar de Pionus trebuie să îşi facă timp pentru a-şi petrece cu papagalul său. Într-o casă în care mai sunt alte păsări mai gălăgioase, s-ar putea ca papagalul Pionus să nu primească afecţiunea pe care o aşteaptă. Papagalii Pionus nu sunt cunoscuţi ca fiind cei mai buni vorbitori, dar unii dintre ei pot să adune un vocabular destul de bogat. Vocea unui papagal blue-headed Pionus poate să sune cumva dură, ceea ce vă va obliga să ascultaţi cu atenţie atunci când vrea să spună ceva, pentru a nu pierde vreun cuvânt. Pentru că Pionus este tăcut în comparaţie cu alte specii de papagali, poate să fie un companion ideal pentru cei care au vecini foarte aproape.

Reproducerea începe în general în luna Mai. În habitatul lor natural, aceştia îşi fac cuibul în găurile din copaci. Un cuib normal constă în 3 sau 4 ouă. Perioada medie de incubaţie este de aproximativ 26 zile. Cei tineri încep să zboare încă de la vârsta de 3 luni, ajungând la maturitate între 2 şi 4 ani. Acest papagal este destul de greu de reprodus în captivitate. În timpul sezonului de împerechere, pot să devină destul de gălăgioşi. În libertate, sezonul de împerechere se întinde din Februarie sau Martie, până în Iunie sau Iulie.

Dresaj

Specia de papagali Blue-Headed Pionus pare a răspunde foarte bine dresajului. Sunt surprinzător de ascultători, nişte păsări capabile să înveţe comenzi simple. La fel ca şi în cazul oricărui alt papagal, folosiţi comenzile de Sus şi Jos. Atâta timp cât papagalul vostru înţelege regulile casei şi este crescut într-un mediu foarte sensibil faţă de ei, cu o dominanţă acceptabilă, aceştia vor deveni nişte animale de companie perfecte. Dar tot timpul trebuie să vă aduceţi aminte că pentru a se comporta frumos, trebuie să înţeleagă că are nişte reguli de urmat. Practicaţi acele comenzi “Sus” şi “Jos” cât de des puteţi şi faceţi-l să înţeleagă diferenţa dintre un comportament bun şi unul rău. Există multe cărţi sau chiar filmuleţe care să vă iniţieze în practicarea dresajului. Papagalii Pionus nu sunt renumiţi pentru abilitatea de vorbitori. Dacă asta căutaţi la un papagal, atunci continuaţi să căutaţi mai departe. Cu pionus, vorbitul este o loterie, diferind în funcţie de fiecare individ. În general, ei reuşesc să spună câteva cuvinte, în general sub 10, dar nu le vor pronunţa cu foarte multă claritate.

Hrana:

Hrăniţi-vă papagalul Pionus cu fructe proaspete, fructe uscate şi legume din abundenţă. Asiguraţi-vă că au lucruri pe care să le mestece, nu doar pentru că în caz contrar ar deveni distructivi, ci pentru că trebuie să fie ocupaţi tot timpul. Aceste lucruri de mestecat pot să fie bucăţi de lemn, conuri de pin, crengi proaspete. Nu îi oferiţi foarte multe seminţe care conţin ulei, cum sunt cele de floarea soarelui, pentru că acestea îl predispun la obezitate. În mare parte vor mânca aproape tot ceea ce îi puneţi în farfurie. Trebuie să fiţi atenţi la dieta lui, pentru că dacă îi oferiţi doar mâncare proaspătă, s-ar putea să ajungă să îi lipsească numiţi aminoacizi, vitamine sau minerale necesare. Acestea pot să fie suplimentate cu ajutorul peleţilor din magazin. Nu îi oferiţi Avocado care s-ar părea că este otrăvitoare pentru păsări.

La magazinele de specialitate puteți să găsiți bare presate de semințe, cu aromă de miere, de fructe de pădure sau multe alte variante. Acestea sunt foarte îndrăgite de către papagalii Pionus. Pe lângă semințe, este indicat să îl hrăniți cu mâncare proaspătă, cum sunt legumele, fructele și fructele de pădure. Mere, morcovi, pere, porumb, broccoli, spanac sunt opțiuni foarte bune pentru hrana papagalului, acestea fiind foarte bogate în nutrienți. La fel ca și oamenii, nici papagalilor nu le place mâncarea care se îndepărtează de gustul ei original. Mâncarea procesată excesiv își pierde din valoarea nutritivă, conținând adeseori calorii care pot să ducă la creșterea în greutate. Nici mâncarea prăjită nu trebuie să existe în meniul papagalilor.

Boli si afectiuni curente:

Papagalii din Specia Blue-Headed Pionus sunt predispuși la destul de multe probleme de sănătate, motiv pentru care trebuie să aveți tot timpul grijă de el și mai mult, trebuie să îl urmăriți tot timpul. Observându-l, veți putea să înțelegeți ceea ce transmite în diferite ipostaze. Dacă îl vedeți că bea prea multă apă, că nu mănâncă destul sau că mănâncă prea mult, că este prea slab sau prea gras, că este letargic, atunci cu siguranță există o problemă de sănătate și ar trebui să mergeți cu el la un medic veterinar.

Unele dintre problemele care pot să apară sunt următoarele:

– alergiile;

– căderea penelor;

– voma;

– constipația;

– îi curge nasul și dificultăți la respirație;

– probleme cu ciocul, cu picioarele sau cu ochii;

– pierderea echilibrului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iepuri din Rasa Samur American

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Iepurii cu blană de samur au fost descoperiți între progeniturile unor iepuri de chinchilla, atât în California cât și în Anglia. Aceștia s-au dezvoltat separat, creând astfel două linii de iepuri cu blană de samur în cele două părți ale lumii. Totuși, prima apariție a acestor iepuri a fost în Anglia. Se crede că primii iepuri din rasa Samur American au fost obținuți în crescătoria lui David Irving, un englez care locuia în apropiere de Liverpool. În jurul anilor 1910, acesta a importat câțiva iepuri chinchilla din Franța. Chiar și această rasă era încă în perioada de dezvoltare, motiv pentru care între progenituri se mai regăseau și iepuri puțin mai diferiți, în special în ceea ce privește culoarea blănii acestora. Totuși, David Irving nu era interesat decât de culoarea Chinchilla, ceea ce însemna că ceilalți iepuri erau sacrificați. Pe lângă acesta, în Anglia mai erau și alți crescători care au fost atrași de acești iepuri maro, ceea ce i-a îndemnat să încerce să îi încrucișeze între ei, pentru a observa progeniturile. Într-o anumită măsură, era normal ca iepurii obținuți să fie tot de culoare maro și foarte aspectuoși. Deși au obținut de-a lungul timpului variații de culori, au reușit să standardizeze aspectul acestei rase, fiind definită de blana de culoarea samurului. David Irving a avut un rol important în răspândirea acestor iepuri din rasa Samur Americană, în întreaga

  Nume: Samur American (American Sable)

Originea: America/Anglia

Grupa: Iepuri de dimensiuni medii / semi-arcuiți

Greutate: Între 3 – 4 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: maro, samur

Temperament:  Dacă îi oferiți o jucărie care face zgomote, atunci cu siguranță că veți avea alături un iepuraș foarte fericit. Cel mai bine ar fi să fie ținuți în perechi sau chiar trei iepuri, dar niciodată mai mulți în aceeași cușcă.

Status rasă:  În anul 1983 Convenția Națională ARBA a considerat că numărul iepurilor din rasa Samur American este destul de mare pentru a stabiliza rasa. Deși iepurii din rasa Samur American sunt destul de puțini, rasa nu este considerată ca fiind în pericol de dispariție.

Caracteristici distinctive: Un lucru interesant la această rasă îl reprezintă ochii, care îi sunt negri, dar datorită unei gene albinoase recesive, pupila acestora reflectă o strălucire rubiniu roșcată.

Europa. În anul 1927 a fost creat Clubul Iepurelui Samur Englezesc. Societatea Engleză a Iepurilor Samur au acceptat această rasă atât în varietatea Jder cât și în varietatea Siameză. În America, rasa Samur American și-a făcut apariția în anul 1924 când Otto Brock din San Gabriel, California, a găsit primul iepure de culoare maro printre progeniturile unor iepuri din rasa Chinchilla. Într-o mare măsură, povestea iepurelui din rasa Samur American este asemănătoare cu cea a rasei creată în Anglia. În anul 1929, Societatea Americană a Iepurilor Samur a fost creată. Atunci a fost acceptat și numele rasei. În anul 1931, Asociația Crescătorilor de Iepuri din America au recunoscut această rasă, incluzând în standardele ei și variantele de blană de samur de o intensitate medie, precum și varianta de Siamez cu blana de Samur. Varietatea Jder a blănii de samur a apărut de asemenea în America, aceștia nefiind totuși primiți în standardul rasei Samur American, ci au fost denumiți Jderi cu blana Samur Argintiu, fiind totodată acceptați ca și varietate a iepurilor Jderi Argintii (Silver Martens).

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Samur American conține iepuri de dimensiuni medii, deși în general este considerată a fi o rasă care poate să intre la categoria grea. Curba pe care o formează spatele acestor iepuri este similară cu cea care se regăsește la rasele vechi de iepuri Chinchilla. Este ușor asemănător la culoarea blănii cu pisica Siameză, iepurii din rasa Americană cu blana de samur au o în zona capului, pe urechi, pe spate, pe picioare și în zona superioară a cozii o culoare mai închisă a blănii. Urechile îi sunt drepte și mereu ridicate, late și cu o bază destul de îngustă. Blana îi este fină, densă, moale și luxuriantă. Un lucru interesant la această rasă îl reprezintă ochii, care îi sunt negri, dar datorită unei gene albinoase recesive, pupila acestora reflectă o strălucire rubiniu roșcată.

Personalitate:

Iepurii din rasa Samur American sunt destul de prietenoși și cuminți, deși trebuie menționat că în orice rasă există animale de companie care pot să fie sau să devină agresive. În general, această rasă de iepuri este foarte apreciată ca și animale de companie. Crescătorii au observat că acestor iepuri le place compania altor animale și se vor simți foarte bine atunci când vor avea un alt iepure alături. Sunt foarte fericiți în compania oamenilor și sunt iepuri jucăuși, care apreciază fiecare moment petrecut alături de dumneavoastră. Dacă îi oferiți o jucărie care face zgomote, atunci cu siguranță că veți avea alături un iepuraș foarte fericit. Cel mai bine ar fi să fie ținuți în perechi sau chiar trei iepuri, dar niciodată mai mulți în aceeași cușcă. Atunci când sunt ținuți în aceeași cușcă, există riscul de a se răni ca urmare a luptelor sau disputelor ocazionale. Nivelul de activitate a acestor iepuri crește în perioada de răsărit și cea de apus a zilei. În general, pe timpul zilei își vor petrece timpul mai mult dormind, dar sunt foarte blânzi și ușor de umblat cu ei. Dacă sunt stresați sau speriați vor face un zgomot distinctiv și vor începe să lovească rapid cu piciorul din spate în pământ, în semn amenințător. Din cauză că iepurii sunt în general animale care se stresează foarte repede și care au un psihic fragil, nu sunt recomandați ca și animale de companie pentru copiii care nu au ajuns la capacitatea de a înțelege acest lucru.

Hrana și cușca

La fel ca alți iepuri și rasa de iepuri Samur American este erbivor. Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. Alte frunze de verdețuri, în special legume, sunt esențiale pentru sănătatea iepurelui, fiind necesare ocazional pentru a preveni eventuale derapaje digestive. De dragul varietății puteți să îi oferiți și bunătăți cum sunt morcovi, piersici, pere, mere, prune, căpșuni sau alte fructe. Trebuie totuși să fiți atenți când îl hrăniți cu fructe pentru că acestea pot să fie bogate în zaharuri. Crescătorii de iepuri în scopuri comerciale mai adaugă și alte elemente nutritive dietei zilnice. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Samur American se pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Dacă este ținut în cușcă, aceasta ar trebui să fie de cel puțin cinci ori mărimea corpului iepurelui și să îi permită să stea relaxat în picioare. Nu este indicat ca podeaua cuștii să fie realizată din sârmă pentru că iepurele ar putea să își prindă picioarele în ochiurile de sârmă. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Este bine să îi luați jucării cu care să își ocupe timpul și să se distreze. Iepurii pot fi învățați să își facă treburile într-un loc special amenajat.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Samur American necesită o simplă periere săptămânală pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr. Iepurii obișnuiesc să se îngrijească reciproc, motiv pentru care este indicat să aveți cel puțin două exemplare. Când au grijă unul de celălalt, iepurii își ling urechile, nasul, vârful capului și în jurul ochilor.

Scopul și statusul rasei:

La începuturile rasei a fost foarte apreciată, fiind considerată o provocare pentru crescători. Totuși, în timp, această rasă a început să piardă teren în special în America. În final, rasa Samur American s-a dovedit a nu se ridica la așteptările crescătorilor și a iubitorilor de iepuri. Până în anul 1976, varietatea de iepuri Samur Siamez a scăzut drastic ca și număr, în final varietatea fiind eliminată. În anul 1982, numărul de iepuri din rasa Samur American era atât de mic încât o mână de crescători din Ohio, în frunte cu Al Roerdanz au fost nevoiți să înceapă un program de reconstrucție a rasei. În anul 1983 Convenția Națională ARBA a considerat că numărul iepurilor din rasa Samur American este destul de mare pentru a stabiliza rasa. Deși iepurii din rasa Samur American sunt destul de puțini, rasa nu este considerată ca fiind în pericol de dispariție.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Samur American poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pisici din Rasa Highlander

Pisici Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de pisici Highlander este o rasă relativ nouă în lumea pisicilor și a iubitorilor de pisici. Întregul concept al obținerii acestei rase a început în anii 1993, când se dorea obținerea unei feline regale de dimensiuni mari, dar care să prezinte o personalitate iubitoare și docilă. Cu siguranță, încercările și programul în sine au fost un adevărat succes. Numele original al rasei Highlander a fost Highland Lynx, dar acesta a fost schimbat în anul 2005 de către International Cat Association (TICA), în perioada în care această nouă rasă încă își făcea apariția ca și rasă în curs de dezvoltare. Cu toate că liniile originii sale sunt mai degrabă ambigue, iubitorii de pisici consideră că această pisică din rasa Highlander a fost obținută în urma încrucișării pisicilor Jungle Curl și Desert Lynx. Corpul mai îndesat și robust l-a primit de la ambii părinți, în timp ce urechile atât de diferite le-a obținut de la strămoșii Jungle Curl. Un lucru destul de interesant este și faptul că rasele Desert Lynx și Jungle Curl au apărut ca urmare a

  Nume: Highlander

Originea: America

Grupa: Pisici de mărime medie-mare

Inaltime: înălțime medie-mare

Greutate: Femela 4 – 5 kg, Mascul 4,5 – 5,5 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 15 ani

Culoare:  cele mai des întâlnite tipare de culori sunt cele Tabby si Punctate.

Temperament: Una dintre cele mai apreciate și unice calități ale pisicii din rasa Highlander este faptul că acestor pisici le place apa. Sunt cu adevărat fascinate să alerge prin apă și nu se supără deloc dacă se udă din cap până în picioare.

Caracteristici distinctive: Sunt acei ochi despre care poți să spui că se uită prin tine, că te citesc la fel ca pe o carte deschisă. Această caracteristică este una extrem de plăcută la pisicile din rasa Highlander, iar proprietarilor lor le face plăcere să dețină astfel de pisici, spunând că privirea lor are ceva uman.

încrucișărilor dintre mai multe rase de pisici. Cu toate că detaliile apariției rasei Desert Lynx sunt destul de vagi, se consideră că această pisică a apărut ca urmare a încrucișării dintre pisica domestică Manx sau Pixie Bob, care este un descendent pur al rasei BobCat. Pe de altă parte, pisica din rasa Jungle Curl a apărut în urma încrucișării unei pisici domestice cu părul creț, despre care se crede că a fost fie o cârlionțată Canadian Hemingway sau American Curl, și o pisică African Jungle. Abia la finalul anilor 1990 această rasă a fost îmbunătățită, fiind încrucișată cu hibrizi Jungle Cat, pisica din rasa Abysiniană, Bengaleză și Serengeti. Dezvoltarea efectivă a rasei Highlander a început în anul 2004, iar în anul 2005 numele i-a fost schimbat în Highlander, odată cu concentrarea atenției înspre definirea clară a trăsăturilor acestor pisici. Crescătorii doreau să primească în final statutul de campionat acordat de către TICA. Pisicile folosite pentru a dezvolta rasa erau atent alese avându-se în vedere baza genetică deținută de către pisicile domestice și nu din alte surse. Rasa Highland Lynx este o rasă de pisici înregistrată în REFR. TICA nu recunoaște acest registru REFR și nici pisicile înregistrate aici. Acest REFR nu organizează nici showuri de pisici, motiv pentru care crescătorii de pisici Highland Lynx au dus pisicile către TICA, unde au fost nevoiți să le schimbe numele în Highlander. TICA a recunoscut pisica din rasa Highlander pentru competiții în 1 Mai 2008. .

Descriere fizică:

Pisicile din rasa Highlander au o frunte lungă și ochi de dimensiuni medii înspre largi, cu o formă ușor ovală, ochi care se uită la tine cu o intensitate aproape incredibilă. Sunt acei ochi despre care poți să spui că se uită prin tine, că te citesc la fel ca pe o carte deschisă. Această caracteristică este una extrem de plăcută la pisicile din rasa Highlander, iar proprietarilor lor le face plăcere să dețină astfel de pisici, spunând că privirea lor are ceva uman. Nasul îi este mare și are de asemenea niște nări destul de mari. Bărbia adâncă și puternică ajută la construirea unui cap care este mai mult lung decât lat. Urechile în schimb îi sunt într-adevăr recunoscute ca fiind unice. Partea de sus a urechilor este curbată și sunt așezate mult în vârful capului. Coada acestei pisici este un alt element fizic important, pentru că este extrem de expresivă, asemenea cozii unui câine. Pisica Highlander își va mișca coada asemenea unui câine semnalând astfel bucurie, fericire sau supărare.

Caracteristici generale: Impresia generală a pisicii din rasa Highlander este aceea a unei pisici de mărime medie înspre mare, cu o mulțime de caracteristici distinctive, care au rolul de a o face o pisică unică.
Corp: Are un corp de o lungime medie cu o adâncime notabilă. Are o formă dreptunghiulară. Spatele îi este drept, iar șoldurile sunt mai ridicate decât umerii. Per total, este o pisică musculoasă, cu o constituție atletică. Masculii sunt mai mari decât femelele. Osatura îi este de greutate medie și destul de substanțială.
Cap: Este mai mult lung decât lat. În zona botului, capul primește o lățime considerabilă. Botul îi este larg, puternic, cu un stop bine definit. Mustățile proeminente ajută la definirea unei construcții aproape pătrate a botului. Bărbia îi este puternică și adâncă, trebuind să se alinieze cu partea de sus a maxilarului. Văzută din profil, craniul îi este rotunjit, fruntea îi este dreaptă și puțin rotunjită, cu o ușoară curbă la nivelul nasului. Nasul, botul și bărbia formează o linie dreaptă atunci când este văzută din profil.
Urechile: Sunt de mărime medie, largi la bază și așezate atât în partea de sus a capului, cât și înspre laterale, fiind cât se poate de drepte. Urechile trebuie să fie ferme la bază și flexibile la vârfuri. Nu există nicio preferință față de direcția în care vârfurile urechilor arată. Curbura vârfurilor urechilor nu ar trebui să depășească unghiul de 90 grade. Când sunt micuțe, este posibil ca această curbură să depășească 90 grade, dar în final, odată ajunse adult, trebuie să rămână în limitele impuse.
Ochii: Sunt medii înspre mari și așezați destul de departe unul de celălalt. Au o formă ovală sau ușor teșită. Culoarea ochilor este independentă de culoarea blănii, cu excepția pisicilor din categoria Punctate sau Mink.
Coada: Este scurtă și groasă. Lungimea osului trebuie să fie de minim 3 cm la adulți și proporțional în lungime la piscuțe. Sunt acceptate cozile curbate.
Blana: Blana pisicii Highlander poate să fie scurtă și ținută aproape de corp, fiind densă, la pisicile cu păr scurt. La cele cu păr lung, blana este mai lungă și moale. Sunt permise toate tiparele de Tabby, precum și cele Punctate.

 

Personalitate:

Cu toate că aceste pisici au un aspect mai sălbatic, pisicile din rasa Highlander sunt de fapt niște animale de companie extrem de afectuoase și cu o personalitate blândă. Această pisică este o alegere excelentă pentru persoanele care își doresc ca animalul lor de companie să fie sociabil, jucăuș, haios, dar totodată încrezător și iubitor. Pisicile din rasa Highlander au o doză mare de energie, ceea ce înseamnă că au nevoie de cât mai multe momente în care să își consume această energie. În general, acestor pisici le place să se joace, astfel că dacă îi asigurați o mulțime de jucării, nu veți mai avea probleme cu nivelul lor de activitate. Totuși, jucăriile nu înseamnă că nu trebuie să mai interacționați cu pisicile Highlander. Din contră, acestea au nevoie de atenția voastră în fiecare zi. Una dintre cele mai apreciate și unice calități ale pisicii din rasa Highlander este faptul că acestor pisici le place apa. Sunt cu adevărat fascinate să alerge prin apă și nu se supără deloc dacă se udă din cap până în picioare. Sunt de asemenea niște pisici foarte inteligente și care pot să fie dresate cu destul de mare ușurință. Mai mult, nu trebuie să uităm că le face o deosebită plăcere să fie în centrul atenției, astfel că se vor da mari ori de câte ori vor avea ocazia cu calitățile lor acrobatice.

Toaletaj:

Blana pisicilor din rasa Highlander este ușor de îngrijit, fiind necesară doar o periere sau o pieptănare săptămânală pentru a-i îndepărta firele moarte și pentru a-i distribui uleiurile pielii. Dacă ii frecați din când în când blana cu o piele de căprioară, o veți putea menține lucioasă. Totuși, pisicile Highlander cu părul lung s-ar putea să aibă nevoie de mai multă atenție. Nu este necesară o baie decât foarte rar. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa Highlander este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

– dermatita corneeană reprezintă prezența pielii sau a firelor de păr pe suprafața corneei unuia sau ambilor ochi. Acest lucru poate să fie corectat chirurgical;

– sindromul durerii faciale poate fi observat în momentul încare pisica exagerează cu linsul și cu mestecarea lăbuțelor. Chiar și mâncatul le provoacă durere, dar nu se cunoaște cauza;

– polimiopatia hipocalcemică duce la slăbirea mușchilor datorită nivelurilor scăzute de potasiu din sânge. Se tratează cu suplimente de potasiu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câini din Rasa Malteză

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Micuța rasă Malteză este una dintre primele rase de câini mici, de companie, apărute în insula Maltei, în sudul coastei Italiei, cu mai mult de 3500 de ani BC. Unii crescători consideră că este posibil să fi apărut chiar mai devreme. Rămâne totuși cea mai veche rasă Europeană cunoscută până acum. Guvernatorul Roman în Malta, Publius, în secolul I a avut un frumos Maltez pe nume Issa, făcută cunoscută îndeosebi prin intermediul faimosului poet Martial, care a spus despre ea: ”Issa este mult mai jucăușă decât sabia lui Catulla. Issa este mai pură decât un sărut de mătase. Issa este mai blândă decât o servitoare. Issa este mai prețioasă decât pietrele prețioase Indiene.” Speriat că va veni ziua în care Issa va pleca în câmpiile Elysee, Publius a cerut ca imaginea ei să fie portretizată, astfel că ea va deveni nemuritoare. Martial nu a fost singurul autor care a fost fascinat de către frumusețea, puritatea și inteligența acestei rase de câini, Maltezi. Cel puțin începând cu perioada Grecilor antici, doamnele aristocrate au apreciat acești câini micuți, cărora le plăcea să fie îngrijiți, hrăniți cu delicatese și cărora le era permis să doarmă în paturile stăpânilor lor, precum și pe celelalte obiecte de mobilier. Pe lângă faptul că erau apreciați ca și animale de

  Nume: Malteză

Originea: Insula Maltei

Grupa: Câini mici de companie

Inaltime: Femela 20 – 24 cm, Mascul 22 – 26 cm

Greutate: Femela 2,5 – 3,3 kg, Mascul 3 – 3,5 kg

Speranta medie de viata: până la 12 – 15 ani

Culoare: alb.

Temperament:  Nu este indicat să tratați această rasă ca și cum ar fi niște câini neputincioși, ci ar fi bine să le oferiți puțină independență. Dacă nu vă ocupați de ei atunci când sunt mici, vor dezvolta un comportament destul de dificil.

Dresaj:  Odată ce Maltezii își dau seama că sunt puse la bătaie bunătăți, aceștia vor face aproape tot ceea ce îi cereți.

Caracteristici distinctive: Este un câine alert, plin de energie, cu un mers elegant, arătând aproape că plutește. Această impresie este dată de blana lui lungă care atinge pământul pe toată suprafața corpului, picioarele acestuia părând că nu se mișcă.

companie, câinii din rasa Malteză deveniseră o adevărată monedă de schimb încă din perioada BC (înainte de Hristos). Grecii obișnuiau să construiască morminte pentru câinii lor Maltezi și să le onoreze viața prin amintirea lor. Au fost descoperite statui care reprezentau Maltezi din Egiptul Antic. Maltezul era un animal de companie apreciat de către Greci și Romani, devenind de asemenea un câine de ținut în brațe și pentru cei mai bogați și faimoși oameni din Marea Britanie. Regina Elisabeta I și Regina Maria a Scoției au avut fiecare câte un exemplar din aceste rase de dimensiuni mici, care în anul 1607 era descrisă ca fiind ”nu mai mare decât un dihor”. În anul 1792, Maltezii erau în continuare descriși ca fiind de dimensiunea  unei veverițe, fiind purtați de către doamne în mânecile hainelor. Erau considerați ca fiind bijuteriile femeilor. Până la jumătatea secolului XVII, insula Maltei a început să fie populată cu câinii săracilor ciobănești, ceea ce a făcut rasa Malteză să devină destul de rară. În anul 1805, un cavaler din Malta spunea că existase în Malta o rasă de câini cu blana lungă și mătăsoasă, care erau la mare căutare de către Romani, dar care în ultimii ani a trebuit să trăiască în vremuri tulburi, ceea ce i-a pus în pericol existența. Dar rasa nu a dispărut în totalitate. Un portret care reprezenta un Maltez a fost făcut în anul 1833, acesta fiind găsit în Librăria Regală a Maltei. Totuși, asemănarea cu rasa Pomeraniană a ridicat destul de multe semne de întrebare cu privire la câinii care erau reprezentați în statui sau în tablouri. Abia în jurul anilor 1850 s-a început un sistem de împerechere meticuloasă, odată cu o evidență strictă a acestei rase. Rasa Malteză a început să crească în popularitate în secolele XIX și XX, ceea ce i-a atras un număr mare de admiratori care căutau o rasă de animale de companie și competitori puternici în concursurile de profil. Până la jumătatea sec XIX, rasa Malteză a devenit foarte populară în Marea Britanie, făcându-și apariția în ringul de concurs în anul 1859. Primul Maltez care a fost prezentat în America a fost în anul 1877, acesta fiind denumit ”Câinele Leu Maltez”. În anul 1879, un Maltez colorat a fost prezentat ca și Terrier Skye Maltez. AKC a acceptat primul Maltez în anul 1888, urmând apoi ca în anul 1906 să apară și Clubul Terrierilor Maltezi.  Până în anul 1950, apăruseră două cluburi ale rasei Malteză, unul fiind Clubul Maltez American, iar celălalt fiind Clubul Iubitorilor de câini din America. Discuțiile purtate în anul 1961 de către reprezentanții celor două cluburi a dus la fuziunea acestora și la apariția Asociației Malteze Americane, care a rămas de altfel clubul rasei până în ziua de astăzi.

Descriere fizică:

Chiar dacă rasa Malteză este cunoscută pentru blana acestuia albă și lungă, pentru structura corpului și pentru expresia feței, nu trebuie să se piardă din vedere postura acestuia, care de altfel  face parte din statutul acestei rase. Câinele din rasa Malteze este un câine de dimensiuni mici, cu un corp compact, pătrățos, acoperit peste tot de blana lui lungă, netedă și mătăsoasă. Părul acestuia atârnă până aproape în pământ. Ochii mari și negri, nasul negru și buzele ușor lăsate îi oferă acestuia o expresiă blândă, dar totodată alertă. Urechile și le ține atârnând, la fel și coada. Este un câine alert, plin de energie, cu un mers elegant, arătând aproape că plutește. Această impresie este dată de blana lui lungă care atinge pământul pe toată suprafața corpului, picioarele acestuia părând că nu se mișcă.

Personalitate:

În conformitate cu standardul AKC, pentru mărimea lui, câinele din rasa Maltez este un câine neînfricat. Capacitatea de încredere și de răspuns afectiv este unul dintre cele mai atrăgătoare lucruri la această rasă. Este unul dintre cei mai eleganți și manierați câini printre cei de dimensiuni mici, cu toate că este jucăuș, vivace și plin de energie. Încă din antichitate, câinele din rasa Malteză a fost un câine de companie. În timp ce alte rase de dimensiuni mici au apărut ca urmare a încrucișărilor repetate dintre rase de dimensiuni mari și cele de dimensiuni mici, Maltezii erau tot atât de mici în antichitate ca și astăzi. Sunt câini mici, încăpățânați, cărora le place să se joace dur și care reușesc să țină piept câinilor de două ori mai mari. Este natural pentru un câine din rasa Maltez să fie dulce, jucăuș și înțelegător, dar trebuie să se țină cont de faptul că personalitatea lor depinde de modul în care aceștia sunt crescuți. Nu este indicat să tratați această rasă ca și cum ar fi niște câini neputincioși, ci ar fi bine să le oferiți puțină independență. Dacă nu vă ocupați de ei atunci când sunt mici, vor dezvolta un comportament destul de dificil. Dar în schimb, dacă vă comportați cu el ca și cu o ființă independentă, și dacă stabiliți niște limite corecte, acest lucru poate să vă asigure un câine manierat și jucăuș. Câinii din rasa Malteză nu au nevoie de multe exerciții pentru a fi ținuți fericiți și sănătoși, dar plimbările zilnice sunt obligatorii. Acestor mici animale de companie le place să alerge, motiv pentru care este indicat să îl lăsați să zburde liber prin curte sau în parc. Mărimea lor îi face să fie câini de apartament excelenți, dar acest lucru nu trebuie să vă facă să ignorați plimbările zilnice menite să îi țină în formă și să ajute la prevenirea anxietății. Anxietatea datorată de separare este o problemă comună rasei Malteză. Iubesc oamenii și urăsc să fie lăsați singuri perioade lungi de timp. Majoritatea Maltezilor nu își primesc doza necesară de energie, în special din cauză că stăpânii lor îi consideră rase de jucărie care nu au nevoie de plimbări.

Dresaj

Acești câini de dimensiuni mici vor face orice pentru niște bunătăți. Câinii din rasa Malteză sunt ușor de dresat, lucru diferit față de majoritatea celorlalte rase de câini de dimensiuni mici, dar în mare parte datorat capacității lor de a face pe plac. Unii dintre acești câini sunt destul de independenți, dar acest lucru poate să fie prevenit dacă  îi mențineți interesul crescut și dacă nu îi permiteți să se plictisească în cadrul antrenamentelor. Odată ce Maltezii își dau seama că sunt puse la bătaie bunătăți, aceștia vor face aproape tot ceea ce îi cereți. Rasele de dimensiuni mici nu ar trebui să fie tratate cu duritate. Acești câini au impresia că singura lor metodă de protecție este prin lătrat și mușcat ușor, motiv pentru care nu vor ezita să facă aceste lucruri. Un tratament dur sau disciplina fizică poate să facă un Maltez să nu mai aibă încredere în oameni. Mulțumirea în cazul comportamentului corect și ignorarea celui greșit este cea mai bună abordare pe care puteți să o aveți atunci când dresați un Maltez. Dresajul pentru casă poate să fie un proces de durată. Este greu pentru dumneavoastră să vedeți unde au murdărit carpeta, sau să îl găsiți atunci când nu vrea să fie găsit.

Toaletaj:

Periați-l cu blândețe în fiecare zi, chiar dacă are o tunsoare scurtă. Acest lucru permite menținerea lui curată și previne încâlcelile. Deși sunt extrem de frumoși, câinii din rasa Malteză pot deveni repede murdari, motiv pentru care vor avea nevoie de băi săptămânale. Dacă Maltezului i s-a încâlcit blana lungă, încercați să o descâlciți cu ajutorul degetelor, folosind un spray special sau un ulei pentru blană. După ce ați descâlcit cât s-a putut cu degetele, folosiți pieptănul pentru a-i despărți firele individual.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Malteză este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– surzirea este o condiție moștenită de rasa Malteză. Totuși, aceștia pot fi testați încă de când sunt micuți. Câinii care prezintă această boală nu ar trebui să le fie permisă reproducerea pentru că o transmit;

– cataracta apare de obicei la vârsta de 1 sau 2 ani, cunoscută și ca și cataractă juvenilă. De obicei nu duce la orbire, dar este indicat ca animalele care prezintă această afecțiune să nu li se permită să aibă urmași;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

colapsul traheal este o afecțiune a traheei, care aduce cu ea o inconsistență a inelelor cartilaginoase care stau la baza formării tubului traheei, acestea aplatizându-se. Puteți să vă dați seama de această boală dacă observați o tuse excesivă sau senzații de sufocare la câinele dumneavoastră;

strănutul invers este o afecțiune care poate apărea oricând la câinele dumneavoastră. În general apare atunci când mănâncă prea repede, când este foarte bucuros sau când este polen în aer. Sunetele pe care le face nu sunt cele mai plăcute și ceea ce puteți să faceți este să încercați să îl calmați.

– albinismul este o condiție genetică prin care câinele nu este doar alb, ci ar putea avea și piele și nas roz, iar ochii să îi fie albaștri sau foarte deschiși la culoare. Albinismul aduce sensibilitatea la soare, la diverse probleme de sănătate cum sunt cancerul și probleme ale ochilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Iepuri Harlequin

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de iepuri Harlequin a fost la început cunoscută ca și rasa Japoneză. La acel moment nu existau alte culori decât culoarea neagră. Standardul realizat de către Crescătorii Americani în perioada 1928 – 1929 prezentau iepurii din rasa Japoneză ca având pete iregulate sau o distribuție inegală a benzilor colorate. Culoarea iepurilor japonezi trebuia să fie asemănătoare cu soarele care se ridica pe cer. Acești iepuri aveau cercuri care se poziționau pe corpul iepurelui la intervale neregulate. De asemenea, benzile care formează aceste cercuri nu sunt regulate în lățime și lungime. Un articol apărut în cartea în care apărea și standardul, scris de către BK Turnock și care spunea: ”Iepurii Japonezi nu au origini Japoneze. Pentru Europeni, orientul are o anumită atmosferă de ciudățenie.” Pentru că Himalayan avea de asemenea marcaje ciudate, acest iepure a fost numit Chinez de către unii și Rusesc de către alții. Din același motiv, numele Japonez a fost dat rasei care avea cele mai ciudate marcaje. Această rasă este de origine Franceză și a fost crescută ca și un iepure comun pe întreg teritoriul Franței, cu precădere în Normandia și în Nord, pentru o perioadă lungă de timp. A apărut în mod accidental în suburbiile Parisului, Belleville sau Montmartre, fiind cu siguranță descendent din Brabancon sau Dutch și din iepurii colorați de clasificare

  Nume: Harlequin

Originea: Franța

Grupa: Iepuri de dimensiuni medii / semiarcuiți

Greutate: Între 2,7 – 3,6 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 8 ani

Culoare: negru cu portocaliu, cu alb și alte culori

Temperament:  Chiar dacă țineți iepurele în casă sau afară, inteligența sa îi permite să învețe să se joace jocuri care implică și comenzi, putând să învețe să vină atunci când este chemat, sau să folosească litiera.

Status rasă: Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, rasa de iepuri Harlequin nu se află în niciun pericol de extincție. Este o rasă iubită și niște iepuri care se pretează perfect ca și animale de companie.

Caracteristici distinctive: Claritatea culorilor este o distincție a acestor iepuri. Culorile care alternează ar trebui să se observe clar, fără să fie suprapuse. Tiparul blănii pe spate poate să fie sub formă de benzi.

Engleză. Prima dată a fost prezentat în Paris în anul 1887, în Jarin D’Acclimation. O primă descriere a unui iepuraș de tip zebră a apărut în 1891. În anul 1902, un mascul Japonez a fost încrucișat cu o femelă de culoare gri, ceea ce a dus la obținerea primului iepure Rhinelander. Din Franța, iepurii Japonezi au fost duși în Anglia și abia după 15 – 20 de ani aceștia au ajuns și în Germania. Dar aici nu au prin deloc la crescători, ceea ce i-a făcut să dispară încet din ochii oamenilor. Primul iepure Japonez care ajunsese în Anglia avea pete inegale negre și galbene, conținând și fire de păr albe. Marea majoritate a acestor iepuri aveau alb pe nas și pe picioare, acest lucru datorându-se strămoșilor Olandezi. Prin încrucișări selective, aceste defecte au fost înlăturate. În anul 1919 a fost format primul Club Japonez în Anglia, care a ajutat la stimularea creșterii acestei rase. Aspectul acestui iepure l-au ridicat în topul grupelor de estetică. Ca și iepure de carne se spune că este ideal, având o osatură fină și fermă, cu o carne dulceagă. Este un iepure cu instincte materne puternice, un instinct care se pare că a fost moștenit de la iepurii Olandezi. Iepurii Japonezi sunt docili și gentili asemenea iepurilor Havana. Blândețea și culorile vesele îl face să fie un bun animal de companie pentru copii.” În anul 1946, Consiliul Britanic al Crescătorilor de Iepuri au revizuit standardul rasei, apărând pentru prima dată numele de Harlequin. Această schimbare a numelui s-a datorat imaginii pe care ”Japonezii” o avuseră în timpul celui de-al doilea război mondial. În acest standard s-a menționat pentru prima dată cele trei tipuri de blană – normală, rex și astrex. Acest standard a rămas în vigoare până în anii 1966 – 1970, când iepurii Japonezi au apărut sub noul lor nume, Harlequin, și cu o descriere mult mai detaliată. Tot în perioada anilor 1946, apăruse un club Harlequin și în Statele Unite ale Americii. Majorie Madison din Excelsior a importat iepuri Japonezi în anii 1940, care apoi ajunseseră la Thomas Coatoam, președintele Clubului Harlequin. Acesta a mai importat în anul 1949 Japonezi Albaștri de la Alf H Green din Hull, Anglia, luptând totodată pentru apariția acestor iepuri în show-urile de profil. Bill Gass alături de alți crescători din California au început să importe și să lucreze cu rasa de iepuri Harlequin în anii 1960, ceea ce a dus la reapariția rasei în Standardul din anii 1966 – 1970. În anii 1960 au apărut o serie de articole în publicația Britanică Fur and Feather, cu privire la genetica și standardul acestei rase. Elizabeth Coles, Keith Bee, Roy Robinson sunt doar câțiva dintre cei care și-au adus aportul la îmbunătățirea acestei rase. În perioada 1971 – 1975 s-a muncit la noul Standard de Perfecțiune, care includea și rasa Harlequin, la care i s-au adăugat câteva modificări față de standardul din 1946. În perioada 1986 – 1990 s-a decis corectarea problemelor pe care această rasă le avea la ochi. Rezultatele obținute au fost excelente. Următorii cinci ani standardul rasei de iepuri Harlequin a mai suferit câteva modificări, printre care la nivelul blănii, a petelor și a benzilor de culoare. Standardul 2006 – 2010 a adus divizarea culorilor în două zone, iar până în anul 2015, nu au mai fost aduse alte modificări.

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Harlequin trebuie să aibă capul, urechile și corpul într-o proporție foarte bună, fiind purtate cu foarte multă eleganță. Urechile trebuie să fie poziționate în ”V”. Lățimea zonei șoldurilor ar trebui să fie ușor mai lată decât zona umerilor. Linia spatelui începe de la baza gâtului, se ridică gradual până la punctul cel mai înalt care se află deasupra șoldurilor, după care coboară într-o curbă blândă înspre coadă. Osatura îi este medie. Blana este normală, cu specificația că trebuie să fie lăsată pe spate. Culorile trebuie să fie cât se poate de bogate și de dense cu putință. Nu există culori preferate. Claritatea culorilor este o distincție a acestor iepuri. Culorile care alternează ar trebui să se observe clar, fără să fie suprapuse. Tiparul blănii pe spate poate să fie sub formă de benzi. Liniile să fie curate și trebuie să iasă în evidență, alternând culorile negru cu portocaliu. Numărul ideal de pete de pe corp trebuie să conțină 5 – 7 alternări ale benzilor pe fiecare parte, începând din zona pieptului. Capul ar trebui să fie divizat în mod egal, pe o parte negru și pe cealaltă parte portocaliu. De asemenea, o ureche trebuie să fie neagră și cealaltă portocalie. Urechea neagră trebuie să se situeze pe partea portocalie a capului, iar urechea de culoare portocalie să se situeze pe partea neagră a capului. În ceea ce privește picioarele, unul dintre picioarele din față trebuie să fie negru, iar celălalt portocaliu, la fel și cele din spate. Unghiile iepurelui pot să fie deschise la culoare, închise, sau mixte.

Personalitate:

Iepurii din rasa de iepuri Harlequin sunt blânzi, niște mici animale curioase care pot fi niște animale de companie excelente. Sunt iepuri calmi, mereu aflați în căutarea unor răspunsuri. Le place să fie în centrul atenției și chiar culoarea lor îi face să fie iubiți și apreciați. Dacă aveți un iepure din rasa Harlequin, atunci trebuie să vă alocați timp să vă jucați cu el. Este unul dintre cele mai inteligente rase de iepuri, motiv pentru care va aprecia dacă îi puneți la dispoziție diverse jucării, tuburi și cutii pe care să le exploreze. Vor aprecia și să aibă la dispoziție mult spațiu, fie în casă, fie în grădină, acolo unde să poată să exploreze și să se joace. Chiar dacă țineți iepurele în casă sau afară, inteligența sa îi permite să învețe să se joace jocuri care implică și comenzi, putând să învețe să vină atunci când este chemat, sau să folosească litiera. Din cauză că iepurii sunt în general animale care se stresează foarte repede și care au un psihic fragil, nu sunt recomandați ca și animale de companie pentru copiii care nu au ajuns la capacitatea de a înțelege acest lucru.

Hrana și cușca

Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. Alte frunze de verdețuri, în special legume, sunt esențiale pentru sănătatea iepurelui, fiind necesare ocazional pentru a preveni eventuale derapaje digestive. De dragul varietății puteți să îi oferiți și bunătăți cum sunt morcovi, piersici, pere, mere, prune, căpșuni sau alte fructe. Trebuie totuși să fiți atenți când îl hrăniți cu fructe pentru că acestea pot să fie bogate în zaharuri. Crescătorii de iepuri în scopuri comerciale mai adaugă și alte elemente nutritive dietei zilnice. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Harlequin se pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Pentru că este un iepure care are nevoie de mult spațiu pentru joacă și pentru explorare, cușca acestuia trebuie să fie una mare, în care să poată să se plimbe în voie. Este ideal să existe o zonă îngrădită și acoperită, care să îl protejeze de razele soarelui și de prădătorii din aer. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Cușca trbeuie să fie curățată cu multă atenție și responsabilitate cel puțin o dată pe săptămână. Înlăturați orice resturi nedorite și asigurați-vă că oferiți iepurelui un mediu de viață plăcut și curat.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Harlequin necesită o simplă periere săptămânală pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr. Chiar dacă această rasă poate să fie învățată să își facă treburile în zone special amenajate, este indicat să acordați o atenție specială igienei corporale zilnice.

Scopul și statusul rasei:

Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, rasa de iepuri Harlequin nu se află în niciun pericol de extincție. Este o rasă iubită și niște iepuri care se pretează perfect ca și animale de companie. Culorile blănii acestui iepure îi face să fie apreciați în concursurile de profil, iar inteligența lor îi face perfecție pentru ținut în casă. Acești iepuri produc un număr mare de pui și au puternice instincte materne.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Harlequin poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Pisici Selkirk Rex

Pisici Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de pisici Selkirk Rex este formată din pisici blânde și foarte sociabile. Este o pisică plină de afecțiune, căreia îi place să fie ținută în brațe, ceea ce o face să fie excelentă pentru familiile cu copii mari, cu alte animale sau care au numeroși vizitatori. Dacă a fost învățată de mică cu socializarea, pisica Selkirk Rex poate să fie un companion de călătorie excelent. Nu este o pisică pe care să o vedeți lenevind, dar este mult mai ușor de trăit lânga Selkirk Rex decât lângă o Cornish sau Devon Rex. Cele trei rase de tip Rex au în comun blana cârlionțată, dar constituția și personalitatea pisicii Selkirk este foarte diferită de cea ale celorlalte pisici. Având în vedere că s-a obținut rasa cu ajutorul Persanelor, Exoticelor cu păr scurt și a Britanicelor cu păr scurt, pisica din rasa Selkirk Rex are un cap rotund, ochii de asemenea rotunzi, un corp greu și musculos și o personalitate dulce și blândă. Probabil că o să auziți despre blana acestor pisici că este hipoalergenică din cauza texturii acesteia, dar

  Nume: Selkirk Rex

Originea: America

Grupa: Pisici de mărime medie-mare

Inaltime: înălțime medie-mare

Greutate: Femela 4,5 – 6,5 kg, Mascul 5 – 6,8 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 15 ani

Culoare:  toate culorile și toate combinațiile de culori

Temperament: Trebuie să vă pregătiți să aveți o pisică pe care toată lumea va dori să o țină în brațe, să se joace cu ea sau doar să o atingă pentru a vedea cum se simte textura blănii.

Caracteristici distinctive: Încă de la naștere au blana cârlionțată, după care se îndreaptă o perioadă pe perioada adolescenței, pentru ca la maturitate să aibă o blană densă, plină de cârlionți.

acest lucru nu este adevărat. Alergiile nu sunt cauzate de către un anumit tip de blană, ci de mătreață, de celulele de piele moarte care cad de pe corpul pisicii. Nu există o dovadă științifică cu privire la o rasă ca fiind mai alergenică decât alta. Unii oameni care suferă de alergii, reacționează mai puțin sever la anumite pisici, dar niciun crescător nu poate să garanteze faptul că pisicile sale nu sunt hipoalergenice. Pisica din rasa Selkirk Rex se potrivește perfect în orice casă și alături de oameni care o iubesc, care se joacă cu ea și care au grijă de blana ei.

Istoric:

Rasa de pisici Selkirk Rex este cea mai nouă dintre rasele Rex, fiind recunoscută de către Asociația pentru pisici din America mult mai târziu comparativ cu rasa Devon Rex și cu rasa Cornish Rex. Dezvoltarea Selkirk și promovarea acestei rase s-au datorat cu precădere eforturilor făcute de către Jeri Newman din Livington, Montana. Alături de el au fost și alăți crescători care au pus umărul la dezvoltarea rasei. Newman, un crescător de pisici Persane, a devenit fascinat de genetica pisicilor, rugându-și prietenii și rudele să îl anunțe imediat ce observă o pisică care nu este una obișnuită. În anul 1987, o femeie care cumpărase de la Newman o pisică Persană l-a anunțat pe acesta că a găsit într-un adăpost de pisici una cu părul cârlionțat. A dus pisica lui Newman, care a numit-o Miss DePesto, datorită faptului că pisica tot timpul cerea atenția lui Newman. Fiind curios cu privire la personalitatea pisicii Miss DePesto, precum și intrigat de blana cârlionțată a acesteia, Newman a încrucișat-o pe aceasta cu un mascul Persan. Această încrucișare a produs alte șase pisici, din care trei aveau blana cârlionțată. Newman nu s-a oprit aici, ci a început să adauge calitățile pisicilor Britanică cu părul scurt, Americană cu părul Scurt și Exotică cu părul scurt. Totodată a început și promovarea rasei în cadrul asociațiilor crescătorilor de pisici. La început, progresul a fost foarte încet, dar a meritat în final tot efortul depus. Noua rasă a fost prezentată directorilor TICA în anul 1990, ulterior fiind acceptată ca și rasă distinctă. CFA a acceptat înregistrarea rasei în anul 1992.

Descriere fizică:

Când auziți discutându-se despre pisica din rasa Selkirk Rex, imaginați-vă o pisică de mărime medie înspre mare, cu un corp greu și musculos, un cap rotund și o blană moale, lânoasă din care ies cârlionți de lungimi diferite și într-o multitudine de culori. Încă de la naștere au blana cârlionțată, după care se îndreaptă o perioadă pe perioada adolescenței, pentru ca la maturitate să aibă o blană densă, plină de cârlionți. În ceea ce privește caracteristicile fizice ale acestei pisici, se pot observa cu ușurință obrajii rotunzi, ochii rotunzi și mari, care vă privesc cu o expresie plină de bunătate și foarte dulce. Diferența în ceea ce privește lungimea blănii nu se observă foarte bine din primul moment. Este necesar să se analizeze coada și vârful capului. Pisicile cu păr scurt au blana în vârful capului de aceeași lungime cu blana de pe întreg corpul, iar cârlionții de pe coadă rămân compacți. O pisică din rasa Selkirk Rex cu blana lungă prezintă blană mai lungă în zona capului și cârlionți pe coadă care stau în exterior. Indiferent de lungimea blănii, aceasta va sta mai mult cârlionțată în jurul gâtului, pe burtă și pe coadă. Blana poate să fie în orice combinație acceptată de culori. La fel și ochii, pot să fie în orice culoare.

Caracteristici generale: Selkirk Rex este rezultatul unei mutații spontane dominante care a dus la cârlionțarea fiecărui fir de păr, ceea ce oferă blănii un aspect moale, lânos. Femelele pot să fie mai puțin masive decât bărbații, această rasă fiind de mărime medie înspre mare. Pisica din rasa Selkirk Rex este o pisică activă, care prezintă un temperament dulce și blând. Esența acestei rase este dată de blanța și echilibrul fiecărei părți a corpului ei, care se îmbină într-un mod armonios.
Corp: Are un corp de o lungime medie înspre mare și foarte bine echilibrat. Musculatura pronunțată a corpului îl face să apară mai mult dreptunghiular decât pătrat și în niciun caz lung. Spatele este drept, cu o ușoară ridicătură în zona picioarelor din spate. Umerii și șoldurile ar trebui să aibă aceeași lățime. Picioarele sunt medii înspre lungi și cu o osatură substanțială, într-o armonie perfectă cu restul corpului. Are cinci degete la picioarele din față și patru la picioarele din spate.
Cap: Este rotund, larg și cu obrajii plini. La atingere trebuie să se simtă rotunjimea începând de la sprâncene, între urechi, și până în zona gâtului. Botul are o lățime medie, la atingere fiind rotund și cu mustăți pronunțate. Văzută din profil, nasul prezintă un stop. Bărbia îi este fermă și bine dezvoltată, bine proporționată cu restul corpului și nu ar trebui să fie foarte ieșită în exterior și nici prea masivă.
Urechile: Sunt de mărime medie, largi la bază și așezate depărtat una de cealaltă. Ar trebui să se potrivească perfect în conturul rotund al capului.
Ochii: Sunt mari, rotunzi și depărtați unul de celălalt. Nu ar trebui să fie nici în formă de migdală și nici ovali. Colțurile exterioare sunt mult mai sus decât colțurile interioare, ceea ce îi conferă acea expresie dulceagă pe chip.
Coada: Are o lungime medie, proporționată cu restul corpului. Este groasă la bază, iar vârful nu trebuie să fie nici ascuțit dar nici rotund.
Blana: Poate să fie atât lungă, cât și scurtă. Diferența în ceea ce privește lungimea blănii se poate observa în zona capului și pe coadă. Pentru pisicile cu păr scurt, textura blănii este moale, pufoasă, și cârlionțată. Acestea au o blană densă, fără zone rarefiate, blană care stă ieșită dreaptă din corp. La pisicile cu păr lung, textura blănii este moale și cârlionțată. Nu este la fel de pufoasă ca și la cele cu păr scurt. De asemenea, este densă. Culoarea blănii acestor pisici poate să difere foarte mult, fiind acceptate toate culorile și combinațiile de culori posibile. Există pisici într-o singură culoare, dar și pisici care au culori umbrite, sunt pătate sau vărgate.

 

Personalitate:

Fiind o pisică obținută dintr-o Persană și dintr-o pisică cu părul scurt, pisica din rasa Selkirk este foarte răbdătoare, iubitoare și tolerantă. Este jucăușă și îi place să fie ținută în brațe, dar nu este o pisică extrem de activă sau care să ceară tot timpul atenție. Nu vă va exaspera din acest punct de vedere. Trebuie să vă pregătiți să aveți o pisică pe care toată lumea va dori să o țină în brațe, să se joace cu ea sau doar să o atingă pentru a vedea cum se simte textura blănii. Este o pisică dulce care este foarte atentă cu oamenii din jurul ei. Se va înțelege excelent cu copiii care reușesc să o trateze cu respect și cu câinii care sunt capabili să accepte pisicile pe teritoriul lor. Selkirk are și o parte jucăușă, descrisă uneori ca și cea a unui clown. Îi place să fie ținută în brațe și va fi fericită să vorbească cu dumneavoastră într-o tonalitate joasă, atunci când sunteți dispuși să vorbiți cu ea. Chiar dacă nu va alerga tot timpul strigând după atenție, nu se va simți bine dacă este lăsată singură sau dacă este ignorată mult timp. Chiar dacă stă cuminte în colțul ei, Selkirk sunt pisici foarte deștepte. Nu ar trebui să vă surprindă dacă o veți vedea deschizând ușile de la dulap sau sertarele în căutarea unei jucării sau a unor bunătăți. Dacă îi mențineți creierul mereu ocupat și dacă o învățați tot timpul noi comenzi, atunci veți avea o pisică sănătoasă atât mental cât și fizic. Îi plac jucăriile de tip puzzle, care odată rezolvate îi oferă un mic premiu sau ceva bun de mâncare. Atunci când alegeți această pisică este ideal să cunoașteți cel puțin un părinte.

Toaletaj:

Blana pisicilor din rasa Selkirk este densă și ar trebui să fie pieptănată de câteva ori pe săptămână pentru a preveni încâlcelile. Aceste pisici își pierd blana, motiv pentru care pieptănatul are rolul de a înlătura firele de păr moarte. Uneori este de ajuns să vă treceți degetele prin blana lor, pentru a desprinde cârlionții încâlciți. În ceea ce privește îmbăiatul, este necesar extrem de rar. În loc să o îmbăiați, este indicat să folosiți un sampon special care să îi înmoaie blana, după care să o uscați cu un uscător de păr. Este o pisică a cărei blană seamănă cu cea a unui Poodle. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa Selkirk Rex este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

cardiomiopatia constă într-o dereglare a sistemului electric al inimii, ducând astfel la aritmii. Atunci când bătăile neregulate ale inimii sunt succesive, acest lucru poate să ducă chiar la deces;

– insuficienţa renală cronică este o tulburare în care rinichii îşi pierd încet capacitatea de concentra urina şi de a elimina deşeurile. Prin această boală structura rinichilor se schimbă, pierzându-se nefronii, unităţile funcţionale ale rinichilor.

– polimiopatia hipocalcemică duce la slăbirea mușchilor datorită nivelurilor scăzute de potasiu din sânge. Se tratează cu suplimente de potasiu.

– urolitiaza este o boală întâlnită destul de frecvent, în urma căreia la nivelul aparatului urinar se formează unele concrețiuni minerale care sunt eliminate prin urină. Acestea port să producă leziuni la nivelul căilor urinare, ceea ce duce la dureri puternice în timpul urinării.

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea pisicilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții pisicii au suferit sau suferă de astfel de boală;

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1 2 3 7
Mergi Sus