un blog despre animale de companie

Tag archive

transport animale companie

Rasa Fuzzy Lop Americană

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Istoricul rasei de iepuri Fuzzy Lop Americană este interconectată cu istoricul rasei Holland Lop. Atunci când a apărut pentru prima dată, iepurele din rasa Holland Lop era disponibil doar în culori pline, ceea ce i-a îndemnat pe crescători să dorească să adauge în tiparul de culoare unele ruperi de ritm. Pentru a reuși acest lucru, au încrucișat rasa Holland Lop cu rasa Englez Pătat. În timp ce au reușit să adauge ruperi de culoare în tiparul iepurilor, au eșuat în a păstra blana pufoasă pe spatele iepurelui Holland. Iepurii obținuți în urma acestei încrucișări aveau blana de pe spate asemănătoare cu cea a iepurelui din rasa Englez Pătat. A urmat apoi o încrucișare între Holland Lop și iepurele din rasa Angora Franceză, o rasă care are o blană pe spate foarte fină, elegantă. Rezultatele acestor încrucișări a dus la introducerea genei blănii lânoase în genetica rasei de iepuri Holland Lop. Din acel moment, printre progeniturile Holland Lop mai apar din când în când câte un iepure cu blană lânoasă, lungă. Pionierii rasei Fuzzy Lop Americană au fost Patty Greene-Karl și Gary Fellers, precum și Kim Landry și Margaret Miller au realizat potențialul de piață pe care iepurii din varietatea Fuzzy Holland o pot avea. Patty Greene-Karl a fost cea care a realizat că gena care produce aspectul ”fuzzy” este o genă recesivă, ceea ce însemna că dacă erau

  Nume: Fuzzy Lop Americană

Originea: America

Grupa: Iepuri de dimensiuni mici / semi-arcuiți

Greutate: Între 1,2 – 2,2 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: Sunt 19 varietăți de culori acceptate, împărțite în cinci grupuri mari, dintre care agouti (maro alună, chinchilla, lynx, opac), grupul alb pătat, grupul de culori solide (negru, albastru, ciocolatiu, liliachiu). Se mai găsesc culorile Siameză samur, perlat.

Temperament:  Atât femelele cât și masculii sunt foarte simpatici, ceea ce îi face să fie niște animale de companie excelente, deși în general femelele pot să fie mai timide și mai speriate.

Status rasă:  Rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană este o rasă care nu prezintă niciun risc de dispariție, ci din contră, crește în popularitate în întreaga lume.

Caracteristici distinctive: Urechile le poartă aplecat, și ar trebui să stea ridicate doar în acele momente în care sunt stresați.

împerecheați doi iepuri care purtau aceste gene, rezultatul ar trebui să ducă la obținerea de progenituri cu blană lânoasă în cel puțin un sfert dintre cazuri. Patty a decis să dezvolte acești iepuri într-o nouă rasă, pe care a denumit-o rasa Fuzzy Lop Americană. După patru ani în care a muncit la dezvoltarea rasei, a prezentat iepurii în cadrul ARBA, iar în anul 1985 aceștia au fost prezentați într-un cadru general, mai exact în cadrul Convenției ARBA din Houston, Texas. Au fost prezentați atunci trei varietăți separate de lânoși cu urechile atârnate, din partea a trei crescători diferiți, dar doar varietatea Fuzzy Lop Americană prezentată de către Patty a primit un grant pentru a continua dezvoltarea. În anul 1986, în cadrul Convenției ARBA din Columbus, Ohio, rasa Fuzzy Lop Americană a fost prezentată pentru a doua oară, trecând testele și de data aceasta. La cel de-al treilea Congres din Portland, Oregon, în anul 1987, comitetul ARBA nu a mai aprobat standardul rasei. Au motivat această decizie spunând că nu există uniformitate de la un exemplar la celălalt. La rugămintea lui Patty, Jeff Hardin a scris un nou standard de lucru al rasei, care în final a fost acceptat de către comisia ARBA. În anul 1988, ARBA a cerut ca doar Patty să prezinte noul standard în cadrul Convenție din Madison, Winsconsin, din cauza spațiului redus. În acel an rasa Fuzzy Lop Americană trebuia să treacă testele, în caz contrar, Patty ar fi trebuit să reia de la capăt munca sa. Din fericire, prezentarea lui Patty a primit acordul comisiei din cadrul Convenției din Madison, ceea ce a însemnat că rasa Fuzzy Lop Americană a fost recunoscută definitiv ca fiind o nouă rasă. În anul 1989, la Tulsa, Oklahoma, iepurele Herbie al crescătoarei Helen McKie a fost selectat să reprezinte cea mai bună rasă. Poza lui Herbie a devenit un standard al perfecțiunii în perioada 1991 – 1995.

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană conține iepuri cu un corp destul de scurt și compact, cu umeri și șolduri destul de bine dezvoltate. Trebuie să aibă o musculatură bine dezvoltată, fără părți ascuțite ale corpului, păstrându-se o proporție bună între elementele corporale și greutatea acestuia. Iepurele trebuie de asemenea să aibă oase puternice și picioare groase. Capul ideal are o lungime ideală de la vârful capului până la bot. Capul ar trebui să aibă o formă pătrățoasă, iar fața turtită este un semn al oaselor puternice, ceea ce îl face ideal. În general acest iepure nu are gât, capul continuându-se direct în corpul său. Tot în zona capului, distinct pentru această rasă este și coroana de blană. Urechile îi sunt scurte, groase și destul de late. Urechile le poartă aplecat, și ar trebui să stea ridicate doar în acele momente în care sunt stresați. Pe urechi nu ar trebui să se găsească blană lungă. Picioarele îi sunt drepte. Puteți să vedeți acest lucru atunci când iepurele stă pe spate. Când îi priviți picioarele acestea ar trebui să fie drepte, cu vârfurile îndreptate înspre botul său. Picioarele cu degete îndreptate înspre exterior nu sunt acceptate. Blana ar trebui să fie destul de aspră, deasă și distribuită în mod egal pe toată suprafața corpului, cu excepția urechilor. Cât sunt mici, iepurii au o blană mai moale.

Personalitate:

Iepurii din rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană au de obicei personalități foarte încântătoare și la fel ca și majoritatea raselor de iepuri, le place să fie îmbrățișați și mângâiați. Sunt niște iepuri excelenți pentru prezentarea lor în cadrul competițiilor. Foarte blănoși și cu o expresie dulce pe chip, iepurii din rasa Fuzzy Lop Americană sunt foarte afectuoși și iubitori. Acest iepure este ideal pentru cei care au un iepure pentru prima dată. Atât femelele cât și masculii sunt foarte simpatici, ceea ce îi face să fie niște animale de companie excelente, deși în general femelele pot să fie mai timide și mai speriate. De asemenea, femelele pot să devină nervoase atunci când aud zgomote puternice sau mișcări rapide. Iepurii din rasa Fuzzy Lop Americană sunt activi, jucăuși și foarte sociali. Ca urmare a capacității lor sociale foarte bine dezvoltate, această rasă de iepuri Fuzzy Lop Americană se înțelege foarte bine cu alte animale ca și pisicile, câinii și porcii de guineea. Cel mai bine ar fi să fie ținuți în perechi sau chiar trei iepuri, dar niciodată mai mulți în aceeași cușcă. Atunci când sunt ținuți în aceeași cușcă, există riscul de a se răni ca urmare a luptelor sau disputelor ocazionale. Iepurilor le place să aibă multe jucării, fie că este vorba despre mingi de plastic, bucăți de lemn moale, șosete sau mănuși. Sunt iepuri la care le place să se joace tot timpul. Nivelul de activitate a acestor iepuri crește în perioada de răsărit și cea de apus a zilei. Din cauză că iepurii sunt în general animale care se stresează foarte repede și care au un psihic fragil, nu sunt recomandați ca și animale de companie pentru copiii care nu au ajuns la capacitatea de a înțelege acest lucru.

Hrana și cușca

La fel ca alți iepuri și rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană au un stomac foarte delicat. Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. Mâncarea ar trebui să nu conțină porumb, nuci sau cartofi. În fiecare zi mâncarea trebuie să fie proaspătă și bogată în fibre și cu un conținut scăzut de proteine. Nu este indicat să dați foarte multă mâncare iepurelui dumneavoastră. În ceea ce privește vegetalele, puteți să îi dați să mănânce salată, broccoli, varză sau spanac. Nu trebuie să îi dați să mănânce fasole, ceapă sau alte semințe cum este grâul. Fructele pot servi ca și masă doar ocazional pentru că acestea au un conținut prea mare de zaharuri. Iepurele dumneavoastră nu este un om, motiv pentru care acesta nu este capabil să proceseze mâncare ca și ciocolată sau chipsuri. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Fuzzy Lop Americană se pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Dacă este ținut în cușcă, aceasta ar trebui să fie de cel puțin cinci ori mărimea corpului iepurelui și să îi permită să stea relaxat în picioare. Nu este indicat ca podeaua cuștii să fie realizată din sârmă pentru că iepurele ar putea să își prindă picioarele în ochiurile de sârmă. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Este bine să îi luați jucării cu care să își ocupe timpul și să se distreze. Iepurii pot fi învățați să își facă treburile într-un loc special amenajat.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Fuzzy Lop Americană necesită o periere zilnică pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr pentru iepurii cu blana mai scurtă, în timp ce pentru cei cu blana mai lungă este necesară o periere de două ori pe zi. Iepurii obișnuiesc să se îngrijească reciproc, motiv pentru care este indicat să aveți cel puțin două exemplare. Când au grijă unul de celălalt, iepurii își ling urechile, nasul, vârful capului și în jurul ochilor. Acești iepuri au urechile căzute, atârnând, ceea ce îi facă se fie mai predispuși la infecții ale urechilor. Dacă simțiți că emit un miros urât sau dacă au ceară în urechi, este necesar să consultați un medic veterinar.

Scopul și statusul rasei:

Rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană este o rasă care nu prezintă niciun risc de dispariție, ci din contră, crește în popularitate în întreaga lume. Este tot mai folosit ca și animal de companie, fiind apreciat de către tineri în toată lumea.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Fuzzy Lop Americană poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Specia de Papagali Blue-Headed Pionus

Pasari Scris de

 

Informaţii generale:

Papagalul din specia Blue-Headed Pionus (pionus menstruus) cunoscut  şi ca Papagalul Red-Vented se găseşte în zonele tropicale ale Americii de Sud şi Centrale, din Costa Rica şi Trinidad, până în Bolivia şi Brazilia de Sud sau Centrală. Aceşti papagali ocupă păduri şi suprafeţe de teren cu copaci la altitudini de 600 m, deşi uneori au fost văzuţi chiar şi la altitudini de 1500 m. Totuşi, aceştia din urmă se găsesc doar acolo unde mâncarea este abundentă şi merită să îşi petreacă timpul la asemenea altitudini. În timpul sezonului de împerechere, aceşti papagali din specia Blue-Headed Pionus zboară în stoluri de dimensiuni mari şi pot să fie văzuţi dimineaţa zburând din cuiburile lor înspre zonele în care îşi vor lua hrana. La apus sau la lăsatul întunericului, o mare parte dintre ei sunt văzuţi în palmieri, odihnindu-se, sau în alţi copaci de dimensiuni mari. Cartea “You and Your Pet Bird” de David Alderton susţine că Pionus are o speranţă medie de viaţă de 25 ani. Unii dintre ei pot să trăiască şi peste 40 de ani, dar majoritatea trăiesc între 3 şi 10 ani, din cauza accidentelor sau a lipsei hranei. Societatea Crescătorilor de Papagali deţine un Registru al Încrucişărilor în care membrii societăţii îşi trec exemplarele. În anul 2008, acest Registru arăta un număr de doar 21 de papagali din specia Pionus încrucişaţi în acel an. Vârful înregistrat a fost în 1998, când s-au

  Nume: Blue-Headed Pionus

Originea: America de Sud, Costa Rica, Bolivia, Brazilia

Grupa: de dimensiuni medii

Inaltime: 25 – 35 cm

Speranta medie de viata: până la 20 – 40  ani

Culoare: verde pe întreg corpul, cu excepţia capului şi a gâtului care sunt albastre

Temperament:  La fel ca şi cu alţi papagali, modul în care un Pionus este crescut de către stăpânii săi va face diferenţa dintre o pasăre timidă şi un companion excelent. Un proprietar de Pionus trebuie să îşi facă timp pentru a-şi petrece cu papagalul său.

Dresaj:  Atâta timp cât papagalul vostru înţelege regulile casei şi este crescut într-un mediu foarte sensibil faţă de ei, cu o dominanţă acceptabilă, aceştia vor deveni nişte animale de companie perfecte.

Caracteristici distinctive: Papagalii Blue-Headed Pionus tineri au câteva trăsături distincte. Până la aproximativ un an, prezintă doar foarte puţin albastru. Albastrul pe care îl au este doar pe marginile aripilor verzi şi pe frunte.

încrucişat 216 exemplare. Astăzi, nivelul încrucişărilor este mult mai mic. Dificultatea achiziţionării este cu siguranţă singurul motiv al acestui nivel mic, deoarece din punct de vedere al cuibului, aceştia nu au nicio problemă cu aviarele sau cu cuştile pentru a se reproduce.

Achiziţionarea. Dacă doriţi un papagal care să fie sănătos şi bine crescut, cel mai indicat este să vă îndreptaţi atenţia înspre un crescător de papagali recunoscut. Recomandăm acest lucru pentru că sistemul lor imun nu este funcţional în totalitate la păsările tinere. Într-un magazin sau la o persoană care se ocupă cu distribuţia de papagali, aceste păsări ajung din diverse surse, ceea ce creşte riscul de transmitere a bolilor înspre papagalii tineri. Acest punct important este adeseori trecut cu vederea, ceea ce poate aduce o mare dezamăgire ulterioară, când papagalul începe să aibă probleme de sănătate. Trebuie să ţineţi cont şi de stresul indus cu ocazia mutării într-un mediu nou, care poate să îi declanşeze o infecţie în urma căreia să rezulte decesul păsării. Mai mult, o pasăre nouă poate să introducă un virus într-un stoc întreg, ceea ce poate să creeze probleme mult mai mari. Încercaţi să aflaţi mai multe lucruri despre vânzători, dacă sunt de încredere sau nu. Pionus se împerechează sezonier. Femelele îşi depun ouăle în Aprilie, puii eclozează în Mai şi părăsesc cuibul în Iulie. Acest lucru înseamnă că trebuie să aşteptaţi până în August sau în Septembrie pentru a achiziţiona un tânăr Pionus. Păsările tinere sunt cel mai vulnerabile în primele lor zile de viaţă în casele lor, mai ales dacă tocmai au fost luaţi din cuib. Pierderile vor apărea atunci când nu ştiţi cum să umblaţi cu ei, sau cum să îi hrăniţi. Ţineţi cont de faptul că papagalii tineri au nevoie de o hrană mai moale, nu de paleţi sau seminţe.

Descriere fizică – taxonomie:

Papagalul din specia Blue-Headed Pionus este foarte uşor de identificat. Au o înălţime de aproximativ 30 cm, cu o coadă scurtă şi cu un corp îndesat. Întregul corp este verde, singurele excepţii fiind capul şi gâtul care le este albastru deschis. Unii adulţi au o regiune mică de pene roz în zona gâtului. Sub coadă de obicei se găsesc pene de culoare roşie. Ciocul şi picioarele papagalului Blue-Headed Pionus matur îi sunt negre cu o zonă roşie la baza mandibulei superioare. Papagalii Blue-Headed Pionus tineri au câteva trăsături distincte. Până la aproximativ un an, prezintă doar foarte puţin albastru. Albastrul pe care îl au este doar pe marginile aripilor verzi şi pe frunte. Până la vârsta de un an, vor avea aproape tot capul şi gâtul acoperit de albastru. Totuşi, albastrul poate să devină uşor mai vizibil în cel de-al doilea an de viaţă. Deasupra nărilor, vor avea câteva pene roşii. Când se nasc, papagalii au ciocul de culoarea cărnii. Prima dată mandibula superioară începe să se transforme în negru, după care mandibula inferioară. .

Specia:

Ştiinţific: Pionus menstruus rubrigularis

Engleză: Paler Blue-headed Parrot

Olandeză: Bleke Zwartoorpapegaai

Germană: Blasser Schwarzohrpapagei

Franceză: Perroquet à tête bleu Cabansis

CITES II – Specie Ameninţată

Există două subspecii menţionate în cartea lui Forshaw “Papagalii Lumii”, din care cu adevărat doar una se găseşte pe teritoriul Statelor Unite, şi anume Pionus Menstruus Rubrigularis. Acesta este foarte asemănător cu papagalul Blue-Headed Pionus, cu excepţia unei zone de roz mai mari pe gât şi un albastru mai şters.

Personalitate:

Papagalii din specia Blue-Headed Pionus au o reputaţie de papagali foarte liniştiţi, tăcuţi, dar care pot să fie destul de agresivi în ceea ce priveşte teritoriul pe care îl consideră al lor. Aici intră cuşca şi împrejurimile ei. În timp ce papagalul Blue-Headed Pionus nu este chiar atât de dornic de mângâieri ca şi alţi papagali, acesta poate să fie destul de afectuos, mai ales dacă a fost crescut într-o atmosferă plăcută în care a avut parte de interacţiune constantă. Un papagal Blue-Headed Pionus poate să scoată un anumit sunet ca şi un uşor fluierat sau un geamăt de durere, ceea ce poate să fie confundat de către proprietar cu apariţia unei condiţii medicale. Papagalul Pionus, în general este considerat a fi un papagal tăcut, uşor de lucrat cu el şi de mărime medie. De fapt, acestea caracteristici sunt bazate pe o comparaţie făcută cu unele dintre cele mai des întâlnite specii de papagali. De exemplu, dacă este comparat cu papagalii Amazon, conure sau macaw, acesta este întradevăr un papagal tăcut. Dar crescătorii şi iubitorii acestui Papagal Pionus povestesc ceva cu totul diferit, respectiv faptul că aceste păsări sunt foarte afectuoase, mai tăcute decât alţi papagali, atente şi foarte drăgălaşe. La fel ca şi cu alţi papagali, modul în care un Pionus este crescut de către stăpânii săi va face diferenţa dintre o pasăre timidă şi un companion excelent. Un proprietar de Pionus trebuie să îşi facă timp pentru a-şi petrece cu papagalul său. Într-o casă în care mai sunt alte păsări mai gălăgioase, s-ar putea ca papagalul Pionus să nu primească afecţiunea pe care o aşteaptă. Papagalii Pionus nu sunt cunoscuţi ca fiind cei mai buni vorbitori, dar unii dintre ei pot să adune un vocabular destul de bogat. Vocea unui papagal blue-headed Pionus poate să sune cumva dură, ceea ce vă va obliga să ascultaţi cu atenţie atunci când vrea să spună ceva, pentru a nu pierde vreun cuvânt. Pentru că Pionus este tăcut în comparaţie cu alte specii de papagali, poate să fie un companion ideal pentru cei care au vecini foarte aproape.

Reproducerea începe în general în luna Mai. În habitatul lor natural, aceştia îşi fac cuibul în găurile din copaci. Un cuib normal constă în 3 sau 4 ouă. Perioada medie de incubaţie este de aproximativ 26 zile. Cei tineri încep să zboare încă de la vârsta de 3 luni, ajungând la maturitate între 2 şi 4 ani. Acest papagal este destul de greu de reprodus în captivitate. În timpul sezonului de împerechere, pot să devină destul de gălăgioşi. În libertate, sezonul de împerechere se întinde din Februarie sau Martie, până în Iunie sau Iulie.

Dresaj

Specia de papagali Blue-Headed Pionus pare a răspunde foarte bine dresajului. Sunt surprinzător de ascultători, nişte păsări capabile să înveţe comenzi simple. La fel ca şi în cazul oricărui alt papagal, folosiţi comenzile de Sus şi Jos. Atâta timp cât papagalul vostru înţelege regulile casei şi este crescut într-un mediu foarte sensibil faţă de ei, cu o dominanţă acceptabilă, aceştia vor deveni nişte animale de companie perfecte. Dar tot timpul trebuie să vă aduceţi aminte că pentru a se comporta frumos, trebuie să înţeleagă că are nişte reguli de urmat. Practicaţi acele comenzi “Sus” şi “Jos” cât de des puteţi şi faceţi-l să înţeleagă diferenţa dintre un comportament bun şi unul rău. Există multe cărţi sau chiar filmuleţe care să vă iniţieze în practicarea dresajului. Papagalii Pionus nu sunt renumiţi pentru abilitatea de vorbitori. Dacă asta căutaţi la un papagal, atunci continuaţi să căutaţi mai departe. Cu pionus, vorbitul este o loterie, diferind în funcţie de fiecare individ. În general, ei reuşesc să spună câteva cuvinte, în general sub 10, dar nu le vor pronunţa cu foarte multă claritate.

Hrana:

Hrăniţi-vă papagalul Pionus cu fructe proaspete, fructe uscate şi legume din abundenţă. Asiguraţi-vă că au lucruri pe care să le mestece, nu doar pentru că în caz contrar ar deveni distructivi, ci pentru că trebuie să fie ocupaţi tot timpul. Aceste lucruri de mestecat pot să fie bucăţi de lemn, conuri de pin, crengi proaspete. Nu îi oferiţi foarte multe seminţe care conţin ulei, cum sunt cele de floarea soarelui, pentru că acestea îl predispun la obezitate. În mare parte vor mânca aproape tot ceea ce îi puneţi în farfurie. Trebuie să fiţi atenţi la dieta lui, pentru că dacă îi oferiţi doar mâncare proaspătă, s-ar putea să ajungă să îi lipsească numiţi aminoacizi, vitamine sau minerale necesare. Acestea pot să fie suplimentate cu ajutorul peleţilor din magazin. Nu îi oferiţi Avocado care s-ar părea că este otrăvitoare pentru păsări.

La magazinele de specialitate puteți să găsiți bare presate de semințe, cu aromă de miere, de fructe de pădure sau multe alte variante. Acestea sunt foarte îndrăgite de către papagalii Pionus. Pe lângă semințe, este indicat să îl hrăniți cu mâncare proaspătă, cum sunt legumele, fructele și fructele de pădure. Mere, morcovi, pere, porumb, broccoli, spanac sunt opțiuni foarte bune pentru hrana papagalului, acestea fiind foarte bogate în nutrienți. La fel ca și oamenii, nici papagalilor nu le place mâncarea care se îndepărtează de gustul ei original. Mâncarea procesată excesiv își pierde din valoarea nutritivă, conținând adeseori calorii care pot să ducă la creșterea în greutate. Nici mâncarea prăjită nu trebuie să existe în meniul papagalilor.

Boli si afectiuni curente:

Papagalii din Specia Blue-Headed Pionus sunt predispuși la destul de multe probleme de sănătate, motiv pentru care trebuie să aveți tot timpul grijă de el și mai mult, trebuie să îl urmăriți tot timpul. Observându-l, veți putea să înțelegeți ceea ce transmite în diferite ipostaze. Dacă îl vedeți că bea prea multă apă, că nu mănâncă destul sau că mănâncă prea mult, că este prea slab sau prea gras, că este letargic, atunci cu siguranță există o problemă de sănătate și ar trebui să mergeți cu el la un medic veterinar.

Unele dintre problemele care pot să apară sunt următoarele:

– alergiile;

– căderea penelor;

– voma;

– constipația;

– îi curge nasul și dificultăți la respirație;

– probleme cu ciocul, cu picioarele sau cu ochii;

– pierderea echilibrului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iepuri din Rasa Samur American

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Iepurii cu blană de samur au fost descoperiți între progeniturile unor iepuri de chinchilla, atât în California cât și în Anglia. Aceștia s-au dezvoltat separat, creând astfel două linii de iepuri cu blană de samur în cele două părți ale lumii. Totuși, prima apariție a acestor iepuri a fost în Anglia. Se crede că primii iepuri din rasa Samur American au fost obținuți în crescătoria lui David Irving, un englez care locuia în apropiere de Liverpool. În jurul anilor 1910, acesta a importat câțiva iepuri chinchilla din Franța. Chiar și această rasă era încă în perioada de dezvoltare, motiv pentru care între progenituri se mai regăseau și iepuri puțin mai diferiți, în special în ceea ce privește culoarea blănii acestora. Totuși, David Irving nu era interesat decât de culoarea Chinchilla, ceea ce însemna că ceilalți iepuri erau sacrificați. Pe lângă acesta, în Anglia mai erau și alți crescători care au fost atrași de acești iepuri maro, ceea ce i-a îndemnat să încerce să îi încrucișeze între ei, pentru a observa progeniturile. Într-o anumită măsură, era normal ca iepurii obținuți să fie tot de culoare maro și foarte aspectuoși. Deși au obținut de-a lungul timpului variații de culori, au reușit să standardizeze aspectul acestei rase, fiind definită de blana de culoarea samurului. David Irving a avut un rol important în răspândirea acestor iepuri din rasa Samur Americană, în întreaga

  Nume: Samur American (American Sable)

Originea: America/Anglia

Grupa: Iepuri de dimensiuni medii / semi-arcuiți

Greutate: Între 3 – 4 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: maro, samur

Temperament:  Dacă îi oferiți o jucărie care face zgomote, atunci cu siguranță că veți avea alături un iepuraș foarte fericit. Cel mai bine ar fi să fie ținuți în perechi sau chiar trei iepuri, dar niciodată mai mulți în aceeași cușcă.

Status rasă:  În anul 1983 Convenția Națională ARBA a considerat că numărul iepurilor din rasa Samur American este destul de mare pentru a stabiliza rasa. Deși iepurii din rasa Samur American sunt destul de puțini, rasa nu este considerată ca fiind în pericol de dispariție.

Caracteristici distinctive: Un lucru interesant la această rasă îl reprezintă ochii, care îi sunt negri, dar datorită unei gene albinoase recesive, pupila acestora reflectă o strălucire rubiniu roșcată.

Europa. În anul 1927 a fost creat Clubul Iepurelui Samur Englezesc. Societatea Engleză a Iepurilor Samur au acceptat această rasă atât în varietatea Jder cât și în varietatea Siameză. În America, rasa Samur American și-a făcut apariția în anul 1924 când Otto Brock din San Gabriel, California, a găsit primul iepure de culoare maro printre progeniturile unor iepuri din rasa Chinchilla. Într-o mare măsură, povestea iepurelui din rasa Samur American este asemănătoare cu cea a rasei creată în Anglia. În anul 1929, Societatea Americană a Iepurilor Samur a fost creată. Atunci a fost acceptat și numele rasei. În anul 1931, Asociația Crescătorilor de Iepuri din America au recunoscut această rasă, incluzând în standardele ei și variantele de blană de samur de o intensitate medie, precum și varianta de Siamez cu blana de Samur. Varietatea Jder a blănii de samur a apărut de asemenea în America, aceștia nefiind totuși primiți în standardul rasei Samur American, ci au fost denumiți Jderi cu blana Samur Argintiu, fiind totodată acceptați ca și varietate a iepurilor Jderi Argintii (Silver Martens).

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Samur American conține iepuri de dimensiuni medii, deși în general este considerată a fi o rasă care poate să intre la categoria grea. Curba pe care o formează spatele acestor iepuri este similară cu cea care se regăsește la rasele vechi de iepuri Chinchilla. Este ușor asemănător la culoarea blănii cu pisica Siameză, iepurii din rasa Americană cu blana de samur au o în zona capului, pe urechi, pe spate, pe picioare și în zona superioară a cozii o culoare mai închisă a blănii. Urechile îi sunt drepte și mereu ridicate, late și cu o bază destul de îngustă. Blana îi este fină, densă, moale și luxuriantă. Un lucru interesant la această rasă îl reprezintă ochii, care îi sunt negri, dar datorită unei gene albinoase recesive, pupila acestora reflectă o strălucire rubiniu roșcată.

Personalitate:

Iepurii din rasa Samur American sunt destul de prietenoși și cuminți, deși trebuie menționat că în orice rasă există animale de companie care pot să fie sau să devină agresive. În general, această rasă de iepuri este foarte apreciată ca și animale de companie. Crescătorii au observat că acestor iepuri le place compania altor animale și se vor simți foarte bine atunci când vor avea un alt iepure alături. Sunt foarte fericiți în compania oamenilor și sunt iepuri jucăuși, care apreciază fiecare moment petrecut alături de dumneavoastră. Dacă îi oferiți o jucărie care face zgomote, atunci cu siguranță că veți avea alături un iepuraș foarte fericit. Cel mai bine ar fi să fie ținuți în perechi sau chiar trei iepuri, dar niciodată mai mulți în aceeași cușcă. Atunci când sunt ținuți în aceeași cușcă, există riscul de a se răni ca urmare a luptelor sau disputelor ocazionale. Nivelul de activitate a acestor iepuri crește în perioada de răsărit și cea de apus a zilei. În general, pe timpul zilei își vor petrece timpul mai mult dormind, dar sunt foarte blânzi și ușor de umblat cu ei. Dacă sunt stresați sau speriați vor face un zgomot distinctiv și vor începe să lovească rapid cu piciorul din spate în pământ, în semn amenințător. Din cauză că iepurii sunt în general animale care se stresează foarte repede și care au un psihic fragil, nu sunt recomandați ca și animale de companie pentru copiii care nu au ajuns la capacitatea de a înțelege acest lucru.

Hrana și cușca

La fel ca alți iepuri și rasa de iepuri Samur American este erbivor. Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. Alte frunze de verdețuri, în special legume, sunt esențiale pentru sănătatea iepurelui, fiind necesare ocazional pentru a preveni eventuale derapaje digestive. De dragul varietății puteți să îi oferiți și bunătăți cum sunt morcovi, piersici, pere, mere, prune, căpșuni sau alte fructe. Trebuie totuși să fiți atenți când îl hrăniți cu fructe pentru că acestea pot să fie bogate în zaharuri. Crescătorii de iepuri în scopuri comerciale mai adaugă și alte elemente nutritive dietei zilnice. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Samur American se pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Dacă este ținut în cușcă, aceasta ar trebui să fie de cel puțin cinci ori mărimea corpului iepurelui și să îi permită să stea relaxat în picioare. Nu este indicat ca podeaua cuștii să fie realizată din sârmă pentru că iepurele ar putea să își prindă picioarele în ochiurile de sârmă. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Este bine să îi luați jucării cu care să își ocupe timpul și să se distreze. Iepurii pot fi învățați să își facă treburile într-un loc special amenajat.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Samur American necesită o simplă periere săptămânală pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr. Iepurii obișnuiesc să se îngrijească reciproc, motiv pentru care este indicat să aveți cel puțin două exemplare. Când au grijă unul de celălalt, iepurii își ling urechile, nasul, vârful capului și în jurul ochilor.

Scopul și statusul rasei:

La începuturile rasei a fost foarte apreciată, fiind considerată o provocare pentru crescători. Totuși, în timp, această rasă a început să piardă teren în special în America. În final, rasa Samur American s-a dovedit a nu se ridica la așteptările crescătorilor și a iubitorilor de iepuri. Până în anul 1976, varietatea de iepuri Samur Siamez a scăzut drastic ca și număr, în final varietatea fiind eliminată. În anul 1982, numărul de iepuri din rasa Samur American era atât de mic încât o mână de crescători din Ohio, în frunte cu Al Roerdanz au fost nevoiți să înceapă un program de reconstrucție a rasei. În anul 1983 Convenția Națională ARBA a considerat că numărul iepurilor din rasa Samur American este destul de mare pentru a stabiliza rasa. Deși iepurii din rasa Samur American sunt destul de puțini, rasa nu este considerată ca fiind în pericol de dispariție.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Samur American poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pisici din Rasa Highlander

Pisici Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de pisici Highlander este o rasă relativ nouă în lumea pisicilor și a iubitorilor de pisici. Întregul concept al obținerii acestei rase a început în anii 1993, când se dorea obținerea unei feline regale de dimensiuni mari, dar care să prezinte o personalitate iubitoare și docilă. Cu siguranță, încercările și programul în sine au fost un adevărat succes. Numele original al rasei Highlander a fost Highland Lynx, dar acesta a fost schimbat în anul 2005 de către International Cat Association (TICA), în perioada în care această nouă rasă încă își făcea apariția ca și rasă în curs de dezvoltare. Cu toate că liniile originii sale sunt mai degrabă ambigue, iubitorii de pisici consideră că această pisică din rasa Highlander a fost obținută în urma încrucișării pisicilor Jungle Curl și Desert Lynx. Corpul mai îndesat și robust l-a primit de la ambii părinți, în timp ce urechile atât de diferite le-a obținut de la strămoșii Jungle Curl. Un lucru destul de interesant este și faptul că rasele Desert Lynx și Jungle Curl au apărut ca urmare a

  Nume: Highlander

Originea: America

Grupa: Pisici de mărime medie-mare

Inaltime: înălțime medie-mare

Greutate: Femela 4 – 5 kg, Mascul 4,5 – 5,5 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 15 ani

Culoare:  cele mai des întâlnite tipare de culori sunt cele Tabby si Punctate.

Temperament: Una dintre cele mai apreciate și unice calități ale pisicii din rasa Highlander este faptul că acestor pisici le place apa. Sunt cu adevărat fascinate să alerge prin apă și nu se supără deloc dacă se udă din cap până în picioare.

Caracteristici distinctive: Sunt acei ochi despre care poți să spui că se uită prin tine, că te citesc la fel ca pe o carte deschisă. Această caracteristică este una extrem de plăcută la pisicile din rasa Highlander, iar proprietarilor lor le face plăcere să dețină astfel de pisici, spunând că privirea lor are ceva uman.

încrucișărilor dintre mai multe rase de pisici. Cu toate că detaliile apariției rasei Desert Lynx sunt destul de vagi, se consideră că această pisică a apărut ca urmare a încrucișării dintre pisica domestică Manx sau Pixie Bob, care este un descendent pur al rasei BobCat. Pe de altă parte, pisica din rasa Jungle Curl a apărut în urma încrucișării unei pisici domestice cu părul creț, despre care se crede că a fost fie o cârlionțată Canadian Hemingway sau American Curl, și o pisică African Jungle. Abia la finalul anilor 1990 această rasă a fost îmbunătățită, fiind încrucișată cu hibrizi Jungle Cat, pisica din rasa Abysiniană, Bengaleză și Serengeti. Dezvoltarea efectivă a rasei Highlander a început în anul 2004, iar în anul 2005 numele i-a fost schimbat în Highlander, odată cu concentrarea atenției înspre definirea clară a trăsăturilor acestor pisici. Crescătorii doreau să primească în final statutul de campionat acordat de către TICA. Pisicile folosite pentru a dezvolta rasa erau atent alese avându-se în vedere baza genetică deținută de către pisicile domestice și nu din alte surse. Rasa Highland Lynx este o rasă de pisici înregistrată în REFR. TICA nu recunoaște acest registru REFR și nici pisicile înregistrate aici. Acest REFR nu organizează nici showuri de pisici, motiv pentru care crescătorii de pisici Highland Lynx au dus pisicile către TICA, unde au fost nevoiți să le schimbe numele în Highlander. TICA a recunoscut pisica din rasa Highlander pentru competiții în 1 Mai 2008. .

Descriere fizică:

Pisicile din rasa Highlander au o frunte lungă și ochi de dimensiuni medii înspre largi, cu o formă ușor ovală, ochi care se uită la tine cu o intensitate aproape incredibilă. Sunt acei ochi despre care poți să spui că se uită prin tine, că te citesc la fel ca pe o carte deschisă. Această caracteristică este una extrem de plăcută la pisicile din rasa Highlander, iar proprietarilor lor le face plăcere să dețină astfel de pisici, spunând că privirea lor are ceva uman. Nasul îi este mare și are de asemenea niște nări destul de mari. Bărbia adâncă și puternică ajută la construirea unui cap care este mai mult lung decât lat. Urechile în schimb îi sunt într-adevăr recunoscute ca fiind unice. Partea de sus a urechilor este curbată și sunt așezate mult în vârful capului. Coada acestei pisici este un alt element fizic important, pentru că este extrem de expresivă, asemenea cozii unui câine. Pisica Highlander își va mișca coada asemenea unui câine semnalând astfel bucurie, fericire sau supărare.

Caracteristici generale: Impresia generală a pisicii din rasa Highlander este aceea a unei pisici de mărime medie înspre mare, cu o mulțime de caracteristici distinctive, care au rolul de a o face o pisică unică.
Corp: Are un corp de o lungime medie cu o adâncime notabilă. Are o formă dreptunghiulară. Spatele îi este drept, iar șoldurile sunt mai ridicate decât umerii. Per total, este o pisică musculoasă, cu o constituție atletică. Masculii sunt mai mari decât femelele. Osatura îi este de greutate medie și destul de substanțială.
Cap: Este mai mult lung decât lat. În zona botului, capul primește o lățime considerabilă. Botul îi este larg, puternic, cu un stop bine definit. Mustățile proeminente ajută la definirea unei construcții aproape pătrate a botului. Bărbia îi este puternică și adâncă, trebuind să se alinieze cu partea de sus a maxilarului. Văzută din profil, craniul îi este rotunjit, fruntea îi este dreaptă și puțin rotunjită, cu o ușoară curbă la nivelul nasului. Nasul, botul și bărbia formează o linie dreaptă atunci când este văzută din profil.
Urechile: Sunt de mărime medie, largi la bază și așezate atât în partea de sus a capului, cât și înspre laterale, fiind cât se poate de drepte. Urechile trebuie să fie ferme la bază și flexibile la vârfuri. Nu există nicio preferință față de direcția în care vârfurile urechilor arată. Curbura vârfurilor urechilor nu ar trebui să depășească unghiul de 90 grade. Când sunt micuțe, este posibil ca această curbură să depășească 90 grade, dar în final, odată ajunse adult, trebuie să rămână în limitele impuse.
Ochii: Sunt medii înspre mari și așezați destul de departe unul de celălalt. Au o formă ovală sau ușor teșită. Culoarea ochilor este independentă de culoarea blănii, cu excepția pisicilor din categoria Punctate sau Mink.
Coada: Este scurtă și groasă. Lungimea osului trebuie să fie de minim 3 cm la adulți și proporțional în lungime la piscuțe. Sunt acceptate cozile curbate.
Blana: Blana pisicii Highlander poate să fie scurtă și ținută aproape de corp, fiind densă, la pisicile cu păr scurt. La cele cu păr lung, blana este mai lungă și moale. Sunt permise toate tiparele de Tabby, precum și cele Punctate.

 

Personalitate:

Cu toate că aceste pisici au un aspect mai sălbatic, pisicile din rasa Highlander sunt de fapt niște animale de companie extrem de afectuoase și cu o personalitate blândă. Această pisică este o alegere excelentă pentru persoanele care își doresc ca animalul lor de companie să fie sociabil, jucăuș, haios, dar totodată încrezător și iubitor. Pisicile din rasa Highlander au o doză mare de energie, ceea ce înseamnă că au nevoie de cât mai multe momente în care să își consume această energie. În general, acestor pisici le place să se joace, astfel că dacă îi asigurați o mulțime de jucării, nu veți mai avea probleme cu nivelul lor de activitate. Totuși, jucăriile nu înseamnă că nu trebuie să mai interacționați cu pisicile Highlander. Din contră, acestea au nevoie de atenția voastră în fiecare zi. Una dintre cele mai apreciate și unice calități ale pisicii din rasa Highlander este faptul că acestor pisici le place apa. Sunt cu adevărat fascinate să alerge prin apă și nu se supără deloc dacă se udă din cap până în picioare. Sunt de asemenea niște pisici foarte inteligente și care pot să fie dresate cu destul de mare ușurință. Mai mult, nu trebuie să uităm că le face o deosebită plăcere să fie în centrul atenției, astfel că se vor da mari ori de câte ori vor avea ocazia cu calitățile lor acrobatice.

Toaletaj:

Blana pisicilor din rasa Highlander este ușor de îngrijit, fiind necesară doar o periere sau o pieptănare săptămânală pentru a-i îndepărta firele moarte și pentru a-i distribui uleiurile pielii. Dacă ii frecați din când în când blana cu o piele de căprioară, o veți putea menține lucioasă. Totuși, pisicile Highlander cu părul lung s-ar putea să aibă nevoie de mai multă atenție. Nu este necesară o baie decât foarte rar. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa Highlander este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

– dermatita corneeană reprezintă prezența pielii sau a firelor de păr pe suprafața corneei unuia sau ambilor ochi. Acest lucru poate să fie corectat chirurgical;

– sindromul durerii faciale poate fi observat în momentul încare pisica exagerează cu linsul și cu mestecarea lăbuțelor. Chiar și mâncatul le provoacă durere, dar nu se cunoaște cauza;

– polimiopatia hipocalcemică duce la slăbirea mușchilor datorită nivelurilor scăzute de potasiu din sânge. Se tratează cu suplimente de potasiu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câini din Rasa Malteză

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Micuța rasă Malteză este una dintre primele rase de câini mici, de companie, apărute în insula Maltei, în sudul coastei Italiei, cu mai mult de 3500 de ani BC. Unii crescători consideră că este posibil să fi apărut chiar mai devreme. Rămâne totuși cea mai veche rasă Europeană cunoscută până acum. Guvernatorul Roman în Malta, Publius, în secolul I a avut un frumos Maltez pe nume Issa, făcută cunoscută îndeosebi prin intermediul faimosului poet Martial, care a spus despre ea: ”Issa este mult mai jucăușă decât sabia lui Catulla. Issa este mai pură decât un sărut de mătase. Issa este mai blândă decât o servitoare. Issa este mai prețioasă decât pietrele prețioase Indiene.” Speriat că va veni ziua în care Issa va pleca în câmpiile Elysee, Publius a cerut ca imaginea ei să fie portretizată, astfel că ea va deveni nemuritoare. Martial nu a fost singurul autor care a fost fascinat de către frumusețea, puritatea și inteligența acestei rase de câini, Maltezi. Cel puțin începând cu perioada Grecilor antici, doamnele aristocrate au apreciat acești câini micuți, cărora le plăcea să fie îngrijiți, hrăniți cu delicatese și cărora le era permis să doarmă în paturile stăpânilor lor, precum și pe celelalte obiecte de mobilier. Pe lângă faptul că erau apreciați ca și animale de

  Nume: Malteză

Originea: Insula Maltei

Grupa: Câini mici de companie

Inaltime: Femela 20 – 24 cm, Mascul 22 – 26 cm

Greutate: Femela 2,5 – 3,3 kg, Mascul 3 – 3,5 kg

Speranta medie de viata: până la 12 – 15 ani

Culoare: alb.

Temperament:  Nu este indicat să tratați această rasă ca și cum ar fi niște câini neputincioși, ci ar fi bine să le oferiți puțină independență. Dacă nu vă ocupați de ei atunci când sunt mici, vor dezvolta un comportament destul de dificil.

Dresaj:  Odată ce Maltezii își dau seama că sunt puse la bătaie bunătăți, aceștia vor face aproape tot ceea ce îi cereți.

Caracteristici distinctive: Este un câine alert, plin de energie, cu un mers elegant, arătând aproape că plutește. Această impresie este dată de blana lui lungă care atinge pământul pe toată suprafața corpului, picioarele acestuia părând că nu se mișcă.

companie, câinii din rasa Malteză deveniseră o adevărată monedă de schimb încă din perioada BC (înainte de Hristos). Grecii obișnuiau să construiască morminte pentru câinii lor Maltezi și să le onoreze viața prin amintirea lor. Au fost descoperite statui care reprezentau Maltezi din Egiptul Antic. Maltezul era un animal de companie apreciat de către Greci și Romani, devenind de asemenea un câine de ținut în brațe și pentru cei mai bogați și faimoși oameni din Marea Britanie. Regina Elisabeta I și Regina Maria a Scoției au avut fiecare câte un exemplar din aceste rase de dimensiuni mici, care în anul 1607 era descrisă ca fiind ”nu mai mare decât un dihor”. În anul 1792, Maltezii erau în continuare descriși ca fiind de dimensiunea  unei veverițe, fiind purtați de către doamne în mânecile hainelor. Erau considerați ca fiind bijuteriile femeilor. Până la jumătatea secolului XVII, insula Maltei a început să fie populată cu câinii săracilor ciobănești, ceea ce a făcut rasa Malteză să devină destul de rară. În anul 1805, un cavaler din Malta spunea că existase în Malta o rasă de câini cu blana lungă și mătăsoasă, care erau la mare căutare de către Romani, dar care în ultimii ani a trebuit să trăiască în vremuri tulburi, ceea ce i-a pus în pericol existența. Dar rasa nu a dispărut în totalitate. Un portret care reprezenta un Maltez a fost făcut în anul 1833, acesta fiind găsit în Librăria Regală a Maltei. Totuși, asemănarea cu rasa Pomeraniană a ridicat destul de multe semne de întrebare cu privire la câinii care erau reprezentați în statui sau în tablouri. Abia în jurul anilor 1850 s-a început un sistem de împerechere meticuloasă, odată cu o evidență strictă a acestei rase. Rasa Malteză a început să crească în popularitate în secolele XIX și XX, ceea ce i-a atras un număr mare de admiratori care căutau o rasă de animale de companie și competitori puternici în concursurile de profil. Până la jumătatea sec XIX, rasa Malteză a devenit foarte populară în Marea Britanie, făcându-și apariția în ringul de concurs în anul 1859. Primul Maltez care a fost prezentat în America a fost în anul 1877, acesta fiind denumit ”Câinele Leu Maltez”. În anul 1879, un Maltez colorat a fost prezentat ca și Terrier Skye Maltez. AKC a acceptat primul Maltez în anul 1888, urmând apoi ca în anul 1906 să apară și Clubul Terrierilor Maltezi.  Până în anul 1950, apăruseră două cluburi ale rasei Malteză, unul fiind Clubul Maltez American, iar celălalt fiind Clubul Iubitorilor de câini din America. Discuțiile purtate în anul 1961 de către reprezentanții celor două cluburi a dus la fuziunea acestora și la apariția Asociației Malteze Americane, care a rămas de altfel clubul rasei până în ziua de astăzi.

Descriere fizică:

Chiar dacă rasa Malteză este cunoscută pentru blana acestuia albă și lungă, pentru structura corpului și pentru expresia feței, nu trebuie să se piardă din vedere postura acestuia, care de altfel  face parte din statutul acestei rase. Câinele din rasa Malteze este un câine de dimensiuni mici, cu un corp compact, pătrățos, acoperit peste tot de blana lui lungă, netedă și mătăsoasă. Părul acestuia atârnă până aproape în pământ. Ochii mari și negri, nasul negru și buzele ușor lăsate îi oferă acestuia o expresiă blândă, dar totodată alertă. Urechile și le ține atârnând, la fel și coada. Este un câine alert, plin de energie, cu un mers elegant, arătând aproape că plutește. Această impresie este dată de blana lui lungă care atinge pământul pe toată suprafața corpului, picioarele acestuia părând că nu se mișcă.

Personalitate:

În conformitate cu standardul AKC, pentru mărimea lui, câinele din rasa Maltez este un câine neînfricat. Capacitatea de încredere și de răspuns afectiv este unul dintre cele mai atrăgătoare lucruri la această rasă. Este unul dintre cei mai eleganți și manierați câini printre cei de dimensiuni mici, cu toate că este jucăuș, vivace și plin de energie. Încă din antichitate, câinele din rasa Malteză a fost un câine de companie. În timp ce alte rase de dimensiuni mici au apărut ca urmare a încrucișărilor repetate dintre rase de dimensiuni mari și cele de dimensiuni mici, Maltezii erau tot atât de mici în antichitate ca și astăzi. Sunt câini mici, încăpățânați, cărora le place să se joace dur și care reușesc să țină piept câinilor de două ori mai mari. Este natural pentru un câine din rasa Maltez să fie dulce, jucăuș și înțelegător, dar trebuie să se țină cont de faptul că personalitatea lor depinde de modul în care aceștia sunt crescuți. Nu este indicat să tratați această rasă ca și cum ar fi niște câini neputincioși, ci ar fi bine să le oferiți puțină independență. Dacă nu vă ocupați de ei atunci când sunt mici, vor dezvolta un comportament destul de dificil. Dar în schimb, dacă vă comportați cu el ca și cu o ființă independentă, și dacă stabiliți niște limite corecte, acest lucru poate să vă asigure un câine manierat și jucăuș. Câinii din rasa Malteză nu au nevoie de multe exerciții pentru a fi ținuți fericiți și sănătoși, dar plimbările zilnice sunt obligatorii. Acestor mici animale de companie le place să alerge, motiv pentru care este indicat să îl lăsați să zburde liber prin curte sau în parc. Mărimea lor îi face să fie câini de apartament excelenți, dar acest lucru nu trebuie să vă facă să ignorați plimbările zilnice menite să îi țină în formă și să ajute la prevenirea anxietății. Anxietatea datorată de separare este o problemă comună rasei Malteză. Iubesc oamenii și urăsc să fie lăsați singuri perioade lungi de timp. Majoritatea Maltezilor nu își primesc doza necesară de energie, în special din cauză că stăpânii lor îi consideră rase de jucărie care nu au nevoie de plimbări.

Dresaj

Acești câini de dimensiuni mici vor face orice pentru niște bunătăți. Câinii din rasa Malteză sunt ușor de dresat, lucru diferit față de majoritatea celorlalte rase de câini de dimensiuni mici, dar în mare parte datorat capacității lor de a face pe plac. Unii dintre acești câini sunt destul de independenți, dar acest lucru poate să fie prevenit dacă  îi mențineți interesul crescut și dacă nu îi permiteți să se plictisească în cadrul antrenamentelor. Odată ce Maltezii își dau seama că sunt puse la bătaie bunătăți, aceștia vor face aproape tot ceea ce îi cereți. Rasele de dimensiuni mici nu ar trebui să fie tratate cu duritate. Acești câini au impresia că singura lor metodă de protecție este prin lătrat și mușcat ușor, motiv pentru care nu vor ezita să facă aceste lucruri. Un tratament dur sau disciplina fizică poate să facă un Maltez să nu mai aibă încredere în oameni. Mulțumirea în cazul comportamentului corect și ignorarea celui greșit este cea mai bună abordare pe care puteți să o aveți atunci când dresați un Maltez. Dresajul pentru casă poate să fie un proces de durată. Este greu pentru dumneavoastră să vedeți unde au murdărit carpeta, sau să îl găsiți atunci când nu vrea să fie găsit.

Toaletaj:

Periați-l cu blândețe în fiecare zi, chiar dacă are o tunsoare scurtă. Acest lucru permite menținerea lui curată și previne încâlcelile. Deși sunt extrem de frumoși, câinii din rasa Malteză pot deveni repede murdari, motiv pentru care vor avea nevoie de băi săptămânale. Dacă Maltezului i s-a încâlcit blana lungă, încercați să o descâlciți cu ajutorul degetelor, folosind un spray special sau un ulei pentru blană. După ce ați descâlcit cât s-a putut cu degetele, folosiți pieptănul pentru a-i despărți firele individual.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Malteză este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– surzirea este o condiție moștenită de rasa Malteză. Totuși, aceștia pot fi testați încă de când sunt micuți. Câinii care prezintă această boală nu ar trebui să le fie permisă reproducerea pentru că o transmit;

– cataracta apare de obicei la vârsta de 1 sau 2 ani, cunoscută și ca și cataractă juvenilă. De obicei nu duce la orbire, dar este indicat ca animalele care prezintă această afecțiune să nu li se permită să aibă urmași;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

colapsul traheal este o afecțiune a traheei, care aduce cu ea o inconsistență a inelelor cartilaginoase care stau la baza formării tubului traheei, acestea aplatizându-se. Puteți să vă dați seama de această boală dacă observați o tuse excesivă sau senzații de sufocare la câinele dumneavoastră;

strănutul invers este o afecțiune care poate apărea oricând la câinele dumneavoastră. În general apare atunci când mănâncă prea repede, când este foarte bucuros sau când este polen în aer. Sunetele pe care le face nu sunt cele mai plăcute și ceea ce puteți să faceți este să încercați să îl calmați.

– albinismul este o condiție genetică prin care câinele nu este doar alb, ci ar putea avea și piele și nas roz, iar ochii să îi fie albaștri sau foarte deschiși la culoare. Albinismul aduce sensibilitatea la soare, la diverse probleme de sănătate cum sunt cancerul și probleme ale ochilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Iepuri Harlequin

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de iepuri Harlequin a fost la început cunoscută ca și rasa Japoneză. La acel moment nu existau alte culori decât culoarea neagră. Standardul realizat de către Crescătorii Americani în perioada 1928 – 1929 prezentau iepurii din rasa Japoneză ca având pete iregulate sau o distribuție inegală a benzilor colorate. Culoarea iepurilor japonezi trebuia să fie asemănătoare cu soarele care se ridica pe cer. Acești iepuri aveau cercuri care se poziționau pe corpul iepurelui la intervale neregulate. De asemenea, benzile care formează aceste cercuri nu sunt regulate în lățime și lungime. Un articol apărut în cartea în care apărea și standardul, scris de către BK Turnock și care spunea: ”Iepurii Japonezi nu au origini Japoneze. Pentru Europeni, orientul are o anumită atmosferă de ciudățenie.” Pentru că Himalayan avea de asemenea marcaje ciudate, acest iepure a fost numit Chinez de către unii și Rusesc de către alții. Din același motiv, numele Japonez a fost dat rasei care avea cele mai ciudate marcaje. Această rasă este de origine Franceză și a fost crescută ca și un iepure comun pe întreg teritoriul Franței, cu precădere în Normandia și în Nord, pentru o perioadă lungă de timp. A apărut în mod accidental în suburbiile Parisului, Belleville sau Montmartre, fiind cu siguranță descendent din Brabancon sau Dutch și din iepurii colorați de clasificare

  Nume: Harlequin

Originea: Franța

Grupa: Iepuri de dimensiuni medii / semiarcuiți

Greutate: Între 2,7 – 3,6 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 8 ani

Culoare: negru cu portocaliu, cu alb și alte culori

Temperament:  Chiar dacă țineți iepurele în casă sau afară, inteligența sa îi permite să învețe să se joace jocuri care implică și comenzi, putând să învețe să vină atunci când este chemat, sau să folosească litiera.

Status rasă: Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, rasa de iepuri Harlequin nu se află în niciun pericol de extincție. Este o rasă iubită și niște iepuri care se pretează perfect ca și animale de companie.

Caracteristici distinctive: Claritatea culorilor este o distincție a acestor iepuri. Culorile care alternează ar trebui să se observe clar, fără să fie suprapuse. Tiparul blănii pe spate poate să fie sub formă de benzi.

Engleză. Prima dată a fost prezentat în Paris în anul 1887, în Jarin D’Acclimation. O primă descriere a unui iepuraș de tip zebră a apărut în 1891. În anul 1902, un mascul Japonez a fost încrucișat cu o femelă de culoare gri, ceea ce a dus la obținerea primului iepure Rhinelander. Din Franța, iepurii Japonezi au fost duși în Anglia și abia după 15 – 20 de ani aceștia au ajuns și în Germania. Dar aici nu au prin deloc la crescători, ceea ce i-a făcut să dispară încet din ochii oamenilor. Primul iepure Japonez care ajunsese în Anglia avea pete inegale negre și galbene, conținând și fire de păr albe. Marea majoritate a acestor iepuri aveau alb pe nas și pe picioare, acest lucru datorându-se strămoșilor Olandezi. Prin încrucișări selective, aceste defecte au fost înlăturate. În anul 1919 a fost format primul Club Japonez în Anglia, care a ajutat la stimularea creșterii acestei rase. Aspectul acestui iepure l-au ridicat în topul grupelor de estetică. Ca și iepure de carne se spune că este ideal, având o osatură fină și fermă, cu o carne dulceagă. Este un iepure cu instincte materne puternice, un instinct care se pare că a fost moștenit de la iepurii Olandezi. Iepurii Japonezi sunt docili și gentili asemenea iepurilor Havana. Blândețea și culorile vesele îl face să fie un bun animal de companie pentru copii.” În anul 1946, Consiliul Britanic al Crescătorilor de Iepuri au revizuit standardul rasei, apărând pentru prima dată numele de Harlequin. Această schimbare a numelui s-a datorat imaginii pe care ”Japonezii” o avuseră în timpul celui de-al doilea război mondial. În acest standard s-a menționat pentru prima dată cele trei tipuri de blană – normală, rex și astrex. Acest standard a rămas în vigoare până în anii 1966 – 1970, când iepurii Japonezi au apărut sub noul lor nume, Harlequin, și cu o descriere mult mai detaliată. Tot în perioada anilor 1946, apăruse un club Harlequin și în Statele Unite ale Americii. Majorie Madison din Excelsior a importat iepuri Japonezi în anii 1940, care apoi ajunseseră la Thomas Coatoam, președintele Clubului Harlequin. Acesta a mai importat în anul 1949 Japonezi Albaștri de la Alf H Green din Hull, Anglia, luptând totodată pentru apariția acestor iepuri în show-urile de profil. Bill Gass alături de alți crescători din California au început să importe și să lucreze cu rasa de iepuri Harlequin în anii 1960, ceea ce a dus la reapariția rasei în Standardul din anii 1966 – 1970. În anii 1960 au apărut o serie de articole în publicația Britanică Fur and Feather, cu privire la genetica și standardul acestei rase. Elizabeth Coles, Keith Bee, Roy Robinson sunt doar câțiva dintre cei care și-au adus aportul la îmbunătățirea acestei rase. În perioada 1971 – 1975 s-a muncit la noul Standard de Perfecțiune, care includea și rasa Harlequin, la care i s-au adăugat câteva modificări față de standardul din 1946. În perioada 1986 – 1990 s-a decis corectarea problemelor pe care această rasă le avea la ochi. Rezultatele obținute au fost excelente. Următorii cinci ani standardul rasei de iepuri Harlequin a mai suferit câteva modificări, printre care la nivelul blănii, a petelor și a benzilor de culoare. Standardul 2006 – 2010 a adus divizarea culorilor în două zone, iar până în anul 2015, nu au mai fost aduse alte modificări.

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Harlequin trebuie să aibă capul, urechile și corpul într-o proporție foarte bună, fiind purtate cu foarte multă eleganță. Urechile trebuie să fie poziționate în ”V”. Lățimea zonei șoldurilor ar trebui să fie ușor mai lată decât zona umerilor. Linia spatelui începe de la baza gâtului, se ridică gradual până la punctul cel mai înalt care se află deasupra șoldurilor, după care coboară într-o curbă blândă înspre coadă. Osatura îi este medie. Blana este normală, cu specificația că trebuie să fie lăsată pe spate. Culorile trebuie să fie cât se poate de bogate și de dense cu putință. Nu există culori preferate. Claritatea culorilor este o distincție a acestor iepuri. Culorile care alternează ar trebui să se observe clar, fără să fie suprapuse. Tiparul blănii pe spate poate să fie sub formă de benzi. Liniile să fie curate și trebuie să iasă în evidență, alternând culorile negru cu portocaliu. Numărul ideal de pete de pe corp trebuie să conțină 5 – 7 alternări ale benzilor pe fiecare parte, începând din zona pieptului. Capul ar trebui să fie divizat în mod egal, pe o parte negru și pe cealaltă parte portocaliu. De asemenea, o ureche trebuie să fie neagră și cealaltă portocalie. Urechea neagră trebuie să se situeze pe partea portocalie a capului, iar urechea de culoare portocalie să se situeze pe partea neagră a capului. În ceea ce privește picioarele, unul dintre picioarele din față trebuie să fie negru, iar celălalt portocaliu, la fel și cele din spate. Unghiile iepurelui pot să fie deschise la culoare, închise, sau mixte.

Personalitate:

Iepurii din rasa de iepuri Harlequin sunt blânzi, niște mici animale curioase care pot fi niște animale de companie excelente. Sunt iepuri calmi, mereu aflați în căutarea unor răspunsuri. Le place să fie în centrul atenției și chiar culoarea lor îi face să fie iubiți și apreciați. Dacă aveți un iepure din rasa Harlequin, atunci trebuie să vă alocați timp să vă jucați cu el. Este unul dintre cele mai inteligente rase de iepuri, motiv pentru care va aprecia dacă îi puneți la dispoziție diverse jucării, tuburi și cutii pe care să le exploreze. Vor aprecia și să aibă la dispoziție mult spațiu, fie în casă, fie în grădină, acolo unde să poată să exploreze și să se joace. Chiar dacă țineți iepurele în casă sau afară, inteligența sa îi permite să învețe să se joace jocuri care implică și comenzi, putând să învețe să vină atunci când este chemat, sau să folosească litiera. Din cauză că iepurii sunt în general animale care se stresează foarte repede și care au un psihic fragil, nu sunt recomandați ca și animale de companie pentru copiii care nu au ajuns la capacitatea de a înțelege acest lucru.

Hrana și cușca

Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. Alte frunze de verdețuri, în special legume, sunt esențiale pentru sănătatea iepurelui, fiind necesare ocazional pentru a preveni eventuale derapaje digestive. De dragul varietății puteți să îi oferiți și bunătăți cum sunt morcovi, piersici, pere, mere, prune, căpșuni sau alte fructe. Trebuie totuși să fiți atenți când îl hrăniți cu fructe pentru că acestea pot să fie bogate în zaharuri. Crescătorii de iepuri în scopuri comerciale mai adaugă și alte elemente nutritive dietei zilnice. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Harlequin se pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Pentru că este un iepure care are nevoie de mult spațiu pentru joacă și pentru explorare, cușca acestuia trebuie să fie una mare, în care să poată să se plimbe în voie. Este ideal să existe o zonă îngrădită și acoperită, care să îl protejeze de razele soarelui și de prădătorii din aer. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Cușca trbeuie să fie curățată cu multă atenție și responsabilitate cel puțin o dată pe săptămână. Înlăturați orice resturi nedorite și asigurați-vă că oferiți iepurelui un mediu de viață plăcut și curat.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Harlequin necesită o simplă periere săptămânală pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr. Chiar dacă această rasă poate să fie învățată să își facă treburile în zone special amenajate, este indicat să acordați o atenție specială igienei corporale zilnice.

Scopul și statusul rasei:

Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, rasa de iepuri Harlequin nu se află în niciun pericol de extincție. Este o rasă iubită și niște iepuri care se pretează perfect ca și animale de companie. Culorile blănii acestui iepure îi face să fie apreciați în concursurile de profil, iar inteligența lor îi face perfecție pentru ținut în casă. Acești iepuri produc un număr mare de pui și au puternice instincte materne.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Harlequin poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Pisici Selkirk Rex

Pisici Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de pisici Selkirk Rex este formată din pisici blânde și foarte sociabile. Este o pisică plină de afecțiune, căreia îi place să fie ținută în brațe, ceea ce o face să fie excelentă pentru familiile cu copii mari, cu alte animale sau care au numeroși vizitatori. Dacă a fost învățată de mică cu socializarea, pisica Selkirk Rex poate să fie un companion de călătorie excelent. Nu este o pisică pe care să o vedeți lenevind, dar este mult mai ușor de trăit lânga Selkirk Rex decât lângă o Cornish sau Devon Rex. Cele trei rase de tip Rex au în comun blana cârlionțată, dar constituția și personalitatea pisicii Selkirk este foarte diferită de cea ale celorlalte pisici. Având în vedere că s-a obținut rasa cu ajutorul Persanelor, Exoticelor cu păr scurt și a Britanicelor cu păr scurt, pisica din rasa Selkirk Rex are un cap rotund, ochii de asemenea rotunzi, un corp greu și musculos și o personalitate dulce și blândă. Probabil că o să auziți despre blana acestor pisici că este hipoalergenică din cauza texturii acesteia, dar

  Nume: Selkirk Rex

Originea: America

Grupa: Pisici de mărime medie-mare

Inaltime: înălțime medie-mare

Greutate: Femela 4,5 – 6,5 kg, Mascul 5 – 6,8 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 15 ani

Culoare:  toate culorile și toate combinațiile de culori

Temperament: Trebuie să vă pregătiți să aveți o pisică pe care toată lumea va dori să o țină în brațe, să se joace cu ea sau doar să o atingă pentru a vedea cum se simte textura blănii.

Caracteristici distinctive: Încă de la naștere au blana cârlionțată, după care se îndreaptă o perioadă pe perioada adolescenței, pentru ca la maturitate să aibă o blană densă, plină de cârlionți.

acest lucru nu este adevărat. Alergiile nu sunt cauzate de către un anumit tip de blană, ci de mătreață, de celulele de piele moarte care cad de pe corpul pisicii. Nu există o dovadă științifică cu privire la o rasă ca fiind mai alergenică decât alta. Unii oameni care suferă de alergii, reacționează mai puțin sever la anumite pisici, dar niciun crescător nu poate să garanteze faptul că pisicile sale nu sunt hipoalergenice. Pisica din rasa Selkirk Rex se potrivește perfect în orice casă și alături de oameni care o iubesc, care se joacă cu ea și care au grijă de blana ei.

Istoric:

Rasa de pisici Selkirk Rex este cea mai nouă dintre rasele Rex, fiind recunoscută de către Asociația pentru pisici din America mult mai târziu comparativ cu rasa Devon Rex și cu rasa Cornish Rex. Dezvoltarea Selkirk și promovarea acestei rase s-au datorat cu precădere eforturilor făcute de către Jeri Newman din Livington, Montana. Alături de el au fost și alăți crescători care au pus umărul la dezvoltarea rasei. Newman, un crescător de pisici Persane, a devenit fascinat de genetica pisicilor, rugându-și prietenii și rudele să îl anunțe imediat ce observă o pisică care nu este una obișnuită. În anul 1987, o femeie care cumpărase de la Newman o pisică Persană l-a anunțat pe acesta că a găsit într-un adăpost de pisici una cu părul cârlionțat. A dus pisica lui Newman, care a numit-o Miss DePesto, datorită faptului că pisica tot timpul cerea atenția lui Newman. Fiind curios cu privire la personalitatea pisicii Miss DePesto, precum și intrigat de blana cârlionțată a acesteia, Newman a încrucișat-o pe aceasta cu un mascul Persan. Această încrucișare a produs alte șase pisici, din care trei aveau blana cârlionțată. Newman nu s-a oprit aici, ci a început să adauge calitățile pisicilor Britanică cu părul scurt, Americană cu părul Scurt și Exotică cu părul scurt. Totodată a început și promovarea rasei în cadrul asociațiilor crescătorilor de pisici. La început, progresul a fost foarte încet, dar a meritat în final tot efortul depus. Noua rasă a fost prezentată directorilor TICA în anul 1990, ulterior fiind acceptată ca și rasă distinctă. CFA a acceptat înregistrarea rasei în anul 1992.

Descriere fizică:

Când auziți discutându-se despre pisica din rasa Selkirk Rex, imaginați-vă o pisică de mărime medie înspre mare, cu un corp greu și musculos, un cap rotund și o blană moale, lânoasă din care ies cârlionți de lungimi diferite și într-o multitudine de culori. Încă de la naștere au blana cârlionțată, după care se îndreaptă o perioadă pe perioada adolescenței, pentru ca la maturitate să aibă o blană densă, plină de cârlionți. În ceea ce privește caracteristicile fizice ale acestei pisici, se pot observa cu ușurință obrajii rotunzi, ochii rotunzi și mari, care vă privesc cu o expresie plină de bunătate și foarte dulce. Diferența în ceea ce privește lungimea blănii nu se observă foarte bine din primul moment. Este necesar să se analizeze coada și vârful capului. Pisicile cu păr scurt au blana în vârful capului de aceeași lungime cu blana de pe întreg corpul, iar cârlionții de pe coadă rămân compacți. O pisică din rasa Selkirk Rex cu blana lungă prezintă blană mai lungă în zona capului și cârlionți pe coadă care stau în exterior. Indiferent de lungimea blănii, aceasta va sta mai mult cârlionțată în jurul gâtului, pe burtă și pe coadă. Blana poate să fie în orice combinație acceptată de culori. La fel și ochii, pot să fie în orice culoare.

Caracteristici generale: Selkirk Rex este rezultatul unei mutații spontane dominante care a dus la cârlionțarea fiecărui fir de păr, ceea ce oferă blănii un aspect moale, lânos. Femelele pot să fie mai puțin masive decât bărbații, această rasă fiind de mărime medie înspre mare. Pisica din rasa Selkirk Rex este o pisică activă, care prezintă un temperament dulce și blând. Esența acestei rase este dată de blanța și echilibrul fiecărei părți a corpului ei, care se îmbină într-un mod armonios.
Corp: Are un corp de o lungime medie înspre mare și foarte bine echilibrat. Musculatura pronunțată a corpului îl face să apară mai mult dreptunghiular decât pătrat și în niciun caz lung. Spatele este drept, cu o ușoară ridicătură în zona picioarelor din spate. Umerii și șoldurile ar trebui să aibă aceeași lățime. Picioarele sunt medii înspre lungi și cu o osatură substanțială, într-o armonie perfectă cu restul corpului. Are cinci degete la picioarele din față și patru la picioarele din spate.
Cap: Este rotund, larg și cu obrajii plini. La atingere trebuie să se simtă rotunjimea începând de la sprâncene, între urechi, și până în zona gâtului. Botul are o lățime medie, la atingere fiind rotund și cu mustăți pronunțate. Văzută din profil, nasul prezintă un stop. Bărbia îi este fermă și bine dezvoltată, bine proporționată cu restul corpului și nu ar trebui să fie foarte ieșită în exterior și nici prea masivă.
Urechile: Sunt de mărime medie, largi la bază și așezate depărtat una de cealaltă. Ar trebui să se potrivească perfect în conturul rotund al capului.
Ochii: Sunt mari, rotunzi și depărtați unul de celălalt. Nu ar trebui să fie nici în formă de migdală și nici ovali. Colțurile exterioare sunt mult mai sus decât colțurile interioare, ceea ce îi conferă acea expresie dulceagă pe chip.
Coada: Are o lungime medie, proporționată cu restul corpului. Este groasă la bază, iar vârful nu trebuie să fie nici ascuțit dar nici rotund.
Blana: Poate să fie atât lungă, cât și scurtă. Diferența în ceea ce privește lungimea blănii se poate observa în zona capului și pe coadă. Pentru pisicile cu păr scurt, textura blănii este moale, pufoasă, și cârlionțată. Acestea au o blană densă, fără zone rarefiate, blană care stă ieșită dreaptă din corp. La pisicile cu păr lung, textura blănii este moale și cârlionțată. Nu este la fel de pufoasă ca și la cele cu păr scurt. De asemenea, este densă. Culoarea blănii acestor pisici poate să difere foarte mult, fiind acceptate toate culorile și combinațiile de culori posibile. Există pisici într-o singură culoare, dar și pisici care au culori umbrite, sunt pătate sau vărgate.

 

Personalitate:

Fiind o pisică obținută dintr-o Persană și dintr-o pisică cu părul scurt, pisica din rasa Selkirk este foarte răbdătoare, iubitoare și tolerantă. Este jucăușă și îi place să fie ținută în brațe, dar nu este o pisică extrem de activă sau care să ceară tot timpul atenție. Nu vă va exaspera din acest punct de vedere. Trebuie să vă pregătiți să aveți o pisică pe care toată lumea va dori să o țină în brațe, să se joace cu ea sau doar să o atingă pentru a vedea cum se simte textura blănii. Este o pisică dulce care este foarte atentă cu oamenii din jurul ei. Se va înțelege excelent cu copiii care reușesc să o trateze cu respect și cu câinii care sunt capabili să accepte pisicile pe teritoriul lor. Selkirk are și o parte jucăușă, descrisă uneori ca și cea a unui clown. Îi place să fie ținută în brațe și va fi fericită să vorbească cu dumneavoastră într-o tonalitate joasă, atunci când sunteți dispuși să vorbiți cu ea. Chiar dacă nu va alerga tot timpul strigând după atenție, nu se va simți bine dacă este lăsată singură sau dacă este ignorată mult timp. Chiar dacă stă cuminte în colțul ei, Selkirk sunt pisici foarte deștepte. Nu ar trebui să vă surprindă dacă o veți vedea deschizând ușile de la dulap sau sertarele în căutarea unei jucării sau a unor bunătăți. Dacă îi mențineți creierul mereu ocupat și dacă o învățați tot timpul noi comenzi, atunci veți avea o pisică sănătoasă atât mental cât și fizic. Îi plac jucăriile de tip puzzle, care odată rezolvate îi oferă un mic premiu sau ceva bun de mâncare. Atunci când alegeți această pisică este ideal să cunoașteți cel puțin un părinte.

Toaletaj:

Blana pisicilor din rasa Selkirk este densă și ar trebui să fie pieptănată de câteva ori pe săptămână pentru a preveni încâlcelile. Aceste pisici își pierd blana, motiv pentru care pieptănatul are rolul de a înlătura firele de păr moarte. Uneori este de ajuns să vă treceți degetele prin blana lor, pentru a desprinde cârlionții încâlciți. În ceea ce privește îmbăiatul, este necesar extrem de rar. În loc să o îmbăiați, este indicat să folosiți un sampon special care să îi înmoaie blana, după care să o uscați cu un uscător de păr. Este o pisică a cărei blană seamănă cu cea a unui Poodle. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa Selkirk Rex este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

cardiomiopatia constă într-o dereglare a sistemului electric al inimii, ducând astfel la aritmii. Atunci când bătăile neregulate ale inimii sunt succesive, acest lucru poate să ducă chiar la deces;

– insuficienţa renală cronică este o tulburare în care rinichii îşi pierd încet capacitatea de concentra urina şi de a elimina deşeurile. Prin această boală structura rinichilor se schimbă, pierzându-se nefronii, unităţile funcţionale ale rinichilor.

– polimiopatia hipocalcemică duce la slăbirea mușchilor datorită nivelurilor scăzute de potasiu din sânge. Se tratează cu suplimente de potasiu.

– urolitiaza este o boală întâlnită destul de frecvent, în urma căreia la nivelul aparatului urinar se formează unele concrețiuni minerale care sunt eliminate prin urină. Acestea port să producă leziuni la nivelul căilor urinare, ceea ce duce la dureri puternice în timpul urinării.

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea pisicilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții pisicii au suferit sau suferă de astfel de boală;

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iepuri din Rasa Silver

Rozatoare/Stiai ca? Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de iepuri Silver este una dintre cele mai vechi rase de iepuri domestici, datând până în jurul anilor 1500. Înaintea colonizării Noii Lumi, iepurele Silver gri era ţinut în cuşti în Anglia, introdus cel mai probabil în această ţară de către Sir Walter Raleigh, care l-a adus din Portugalia. Unele referinţe sugerează faptul că marinarii Porthezi au adus iepuri Silver din Siam. Ajuns foarte repede în America, iepurele Silver a fost una dintre primele rase care au fost recunoscute de către Asociaţia Americană a Crescătorilor de Iepuri (denumită ulterior National Pet Stock Association), când a fost fondată în anul 1910. Prezenţa lor în America este cu mult înainte de boomul cunoscut de Iepurele de Câmp Belgian, în anii 1900.  Acela a fost şi momentul în care aprecierea faţă de rasele de iepuri a început să cunoască o altă dimensiune. Astăzi, iepurele din rasa Silver este crescut în trei varietăţi, negru, maro şi crem. Multe alte ţări recunosc un anume iepure din rasa Silver ca aparţinând lor, dar în fapt, iepurele orginal se găseşte doar în America şi în Anglia. Chiar şi aici, acest iepure este unul rar. O singură privire aruncată asupra acestui iepure şi se poate observa clar genele sale care poartă semnătura strămoşilor lor. Nu există altă rasă în lume care să aibă o conformaţie a corpului atât de Renascentistă. Iepurii din rasa Silver sunt adeseori confundaţi cu Silver Fox.

  Nume: Silver

Originea: America, Marea Britanie

Grupa: Iepuri de dimensiuni mici / semi-arcuiți

Greutate: Între 2,5  – 3 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: maro, gri, crem

Temperament:  Trebuie totuşi să îl urmăriţi îndeaproape pentru că este un iepure la care îi place să exploreze şi să se aventureze în locuri necunoscute. Puteţi să îi puneţi un ham pentru câini de dimensiuni mici dacă vreţi să ieşiţi cu el la plimbare în parc.

Status rasă:  Rasa de iepuri Silver este o rasă ameninţată cu dispariţia, în ciuda faptului că este atât de frumos şi de apreciat. Acest iepure se produce doar în America şi în Marea Britanie.

Caracteristici distinctive: Caracteristica principală a acestui iepure este blana, care este foarte densă. La o trecere cu mâna în sens opus, blana va reveni repede la locul ei.

Descopera mai mult

Pisici din Rasa Foldex

Pisici/Stiai ca? Scris de

 

Informaţii generale:

În anul 1992, pisica din rasa Foldex a apărut pentru prima dată în Quebec, Canada. Din momentul în care a apărut, au existat numeroase controverse cu privire la defectele scheletului acestei rase. Acesta este un defect genetic care este legat direct de rasa Scottish Fold, de unde rasa Foldex se presupune că a primit această trăsătură, acest defect de altfel. Pisicile din rasa Foldex au fost produse sub forma unei rase experimentale prin încrucişarea acestor pisici Scottish Fold cu pisici din rasa Exotic Longhair şi Exotic Shorthair. În anul următor, această rasă a fost introdusă pentru prima dată într-un show de profil realizat de către Betty Ann Yaxley. Rasa a fost încă de prima dată privită ca un succes şi apreciată foarte mult. A atras privirile multor crescători de pisici, care începuseră deja să se gândească şi să plănuiască dezvoltarea şi promovarea acestei noi rase de pisici Foldex. În timp, aceste pisici au început să fie observate în tot mai multe showuri de profil. Au devenit astfel nelipsite de la manifestaţii de frumuseţe şi au început să câştige tot mai mulţi admiratori

  Nume: Foldex

Originea: Canada

Grupa: Pisici de mărime medie

Inaltime: înălțime medie

Greutate: Femela 4 – 5 kg, Mascul 4,5 – 5,5 kg

Speranta medie de viata: până la 11 – 14 ani

Culoare:  orice culoare este acceptată.

Temperament: Este o pisică jucăuşă şi destul de cuminte, blândă, ceea ce o pune pe un piedestal când vine vorba de joaca alături de copii. Se înţeleg foarte bine şi cu celelalte animale de companie pe care familia le are.

Caracteristici distinctive: Fiind cea mai distinctivă trăsătură a acestei rase, urechile împăturate se datorează unei gene dominante singure sau incomplete. Crescătorii de Foldex nu încrucişează niciodată două pisici Foldex, pentru a nu dubla gena care cauzează această mutaţie.

cu fiecare zi care trecea. O admiratoare care s-a îndrăgostit de această rasă încă din primul moment a fost  Jeanne Barrette. Acesteia, care de altfel era şi o crescătoare de pisici, i-a picat cu tronc această pisică, plăcându-i atât de mult încât a început să îşi îndrepte atenţia doar înspre rasa Foldex, muncind doar în această direcţie. În Noiembrie 1998, pisica din rasa Foldex a primit statutul de Rasă Experimentală exclusiv datorită eforturilor depuse necontenit de Jeanne Barrette. Zece ani mai târziu, în August 2008, această pisică a fost recunoscută ca şi o rasă nouă şi i-a fost acceptat statutul de participare la campionate şi la showuri de profil recunoscute. Deşi procesul de dezvoltare a acestei rase a luat destul de mult timp, în prezent, rasa Foldex a fost recunoscută doar de CCA (Canadian Cat Association) ca şi rasă experimentală. Din această cauză, rasa Foldex este crescută şi reprodusă cu precădere în Canada, în ciuda faptului că se poate găsi şi pe pieţele din America şi din Marea Britanie.

Descriere fizică:

Pisica din rasa Foldex are un nas mai scurt decât cea din rasa Scottish Fold, dar nu atât de scurt ca şi Exotic Shorthair. Ochii îi sunt rotunzi şi bine deschişi iar capul de asemenea este rotund indiferent de unghiul din care este privit. Urechile, caracteristica principală a acestei rase, sunt mici şi cu vârfurile rotunjite. Urechile îi sunt împăturate, ceea ce le face să fie aplecate înspre în faţă. Corpul acestei pisici este mare, cu o bună structură osoasă şi un gât scurt. Nimic nu este exagerat la această rasă Foldex, ci din contră, toate trăsăturile îi sunt moderate. În ceea ce priveşte blana, atât blana scurtă cât şi blana lungă este permisă. Fiind cea mai distinctivă trăsătură a acestei rase, urechile împăturate se datorează unei gene dominante singure sau incomplete. Crescătorii de Foldex nu încrucişează niciodată două pisici Foldex, pentru a nu dubla gena care cauzează această mutaţie, lucru care ar putea să ducă foarte uşor la diformităţi ale oaselor. Pentru că toţi crescătorii încrucişează pisicile cu urechile împăturate cu alte pisici cu urechile drepte, statistic, doar 50% dintre pisicile obţinute vor primi gena cu urechile împăturate. Toate pisicile din rasa Foldex se nasc cu urechi drepte, neîmpăturate. Urechile unei pisici cu gena Fold vor începe să îşi schimbe forma în primele 21 – 28 de zile de la naştere. Urechile împăturate vor continua să se dezvolte încet pe parcursul următoarelor câtorva luni, până când pisica va avea aproximativ trei luni, atunci când calitatea urechilor poate să fie determinată cu adevărat. O pisică Foldex trebuie să aibă o singură împăturire a urechii, spre deosebire de Scottish Fold care poate să prezinte chiar o împăturire dublă sau triplă. Pisica Foldex este obţinută prin încrucişarea a patru rase diferite, astfel:

  1. Foldex x Foldex (Straight)
  2. Foldex x Exotic Shorthair
  3. Foldex x Scottish Fold (unul dintre părinţi poate să fie cu urechile drepte)
  4. Scottish Fold x Exotic Shorthair.
Caracteristici generale: Impresia generală a pisicii din rasa Foldex este aceea de pisică rotunjoară cu osatură de mărime medie. Aspectul general al acestei pisici este unul foarte bine proporţionat.
Corp: Are un corp de o lungime medie, ferm și cu o musculatură destul de bine dezvoltată. În general, corpul acestei pisici este rotund, chiar și în zona dintre umeri până la pelvis. Are un piept larg, iar picioarele destul de scurte îi fac pieptul să pară a fi apropiat de pământ.
Cap: Este foarte rotund, cu o bărbie și cu maxilare puternice, ferme. Botul are mustățile rotunjite. Obrajii îi sunt proeminenți, iar nasul este scurt cu o curbă ușoară. Stopul la nivelul nasului nu este acceptat în competiții.
Urechile: Sunt caracteristica principală a acestei rase. Acestea sunt mici, împăturate în față. Vârfurile urechilor sunt rotunde.
Ochii: Au o deschidere mare și o expresie dulce, blândă. Sunt mari și rotunzi. Culoarea ochilor depinde de culoarea blănii.
Coada: Are o lungime medie înspre mare, dar în perfectă proporție cu restul corpului. Coada trebuie să îi fie flexibilă.
Blana: Varianta cu păr scurt are blana desnă, moale și plină de viață. Este așezată depărtat de corp datorită densității sale. Este asemenea unui animal de pluș. Pentru varianta cu păr lung, pisica prezintă pufuri de blană în zona degetelor de la picioare, a urechilor, a cozii.

 

Personalitate:

Aceste pisici din rasa Foldex au o personalitate foarte dulce şi prietenoasă, afectivă. În mod normal sunt foarte tăcute, iar când sunt lăsate singure nu sunt excesiv de active. Sunt vesele şi foarte sociabile, lucru care reuşesc să îl arate aproape în orice moment. Sunt pisici curioase şi care vor fi mereu la picioarele voastre sau undeva la îndemână pentru a putea să primească în orice moment, sau ori de câte ori au nevoie, o mângâiere, o îmbrăţişare sau puţină atenţie. Totuşi, spre deosebire de alte pisici, acestea nu cer tot timpul atenţie. Este o pisică inteligentă, care are nevoie de un nivel moderat de activitate. Pisicii Foldex îi plac jucăriile care o tachinează și care îi testează agilitatea. De asemenea, îi plac și jocurile de tip puzzle, care îi testează inteligența. Dar principala ei activitate este cea care implică și interacțiunea umană. Nu există nimic pe lumea aceasta care să îi placă mai mult unei pisici Foldex decât să fie în prezența oamenilor. Este o pisică jucăuşă şi destul de cuminte, blândă, ceea ce o pune pe un piedestal când vine vorba de joaca alături de copii. Se înţeleg foarte bine şi cu celelalte animale de companie pe care familia le are. Se pretează de asemenea bine traiului în exterior sau în apartament. Pisicile Foldex sunt uşor de dresat pentru anumite comenzi de bază, dar au totuşi un nivel destul de mare de independenţă. Au nevoie de puţin spaţiu în afara casei unde să poată să exploreze, să îşi consume curiozitatea şi energia. Dar asiguraţi-vă că acest spaţiu este asigurat împotriva evadării.

Toaletaj:

Îngrijirea pisicii Foldex depinde de lungimea blănii sale. Pentru pisicile cu blana scurtă este îndeajuns o periere săptămânală, iar pentru cele cu blana lungă este în general necesar un periaj de două ori pe săptămână. Acest periaj este necesar pentru îndepărtarea firelor moarte de păr şi pentru a preveni încâlceala blănii. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa Foldex este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

– dermatita corneeană reprezintă prezența pielii sau a firelor de păr pe suprafața corneei unuia sau ambilor ochi. Acest lucru poate să fie corectat chirurgical;

– cardiomiopatia hipertrofică apare atunci când mușchiul inimii se îngroașă anormal de mult. Deși în general este o boală care se transmite pe cale genetică, la rasa Cornish, această boală nu pare să fie transmisă astfel;

– sindromul durerii faciale poate fi observat în momentul încare pisica exagerează cu linsul și cu mestecarea lăbuțelor. Chiar și mâncatul le provoacă durere, dar nu se cunoaște cauza;

– deformităţi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câini din Rasa Saint Bernard

Stiai ca? Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de câini Saint Bernard sunt originari din Elveţia alături de alte câteva rase de câini, inclusiv câinii de munte Bernese, Entlebuch Cattle, Appenzell Cattle şi Marele Câine de Munte Elveţian. Aceştia au fost probabil creaţi atunci când câini nativi Alpilor au fost încrucişaţi cu câini de tip Mastiff din armata Romanilor pe perioada împăratului Augustus. Până la finalul primului mileniu, câinii din Elveţia şi din Alpi erau grupaţi în aceeaşi grupă, fiind cunoscuţi sub denumirea de Tallhund (Câinele de Vale) sau Bauernhund (Câinele de Fermă). Trecătoarea Saint Bernard este foarte cunoscută, fiind situată la aproximativ 2469 m altitudine, putând fi trecută doar între Iulie şi Septembrie. Astăzi încă se mai pot vedea rămăşiţe ale vechilor drumuri Romane, precum şi dovezi ale trecerii lui Napoleon. Arhidiaconul Bernard de Menthon a ajuns la această trecătoare, care în final a fost denumită după el, în anul 962 AD, fondând acolo mănăstirea-spital menită să ajute trecătorii obosiţi să îşi revină după un asemenea drum dificil. Acela a fost momentul în care istoria câinilor Saint Bernard a început să iasă la suprafaţă. Nu se ştie cu exactitate când au fost utilizaţi aceşti câini pentru prima dată de către spital, dar o pictură reprezentând un câine care seamănă izbitor de mult cu un Saint Bernard a fost pictată în 1695. Prima

  Nume: Saint Bernard

Originea: Elveţia

Grupa: Câini de căutare-salvare

Inaltime: Femela 64 – 75 cm, Mascul 70 – 85 cm

Greutate: Femela 65 – 75 kg, Mascul 70 – 80 kg

Speranta medie de viata: până la 8 – 11 ani

Culoare: roşu cu alb sau alb cu roşu

Temperament:  Sunt mult prea mari pentru un apartament, fiind potriviţi pentru ferme sau pentru viaţa la ţară, acolo unde au o curte mare în care să poată să alerge. Aceşti câini ar trebui să fie plimbaţi de două ori pe zi şi lăsaţi să alerge cel puţin o dată pe săptămână.

Dresaj:  Cu cât este mai bătrân şi mai mare, cu atât este mai greu de controlat. Dresajul ar trebui să fie ferm, dar niciodată dur, pentru că Saint Bernardul va răspunde la duritate cu duritate.

Caracteristici distinctive:  Începând de la bot şi continuând printre ochi, o bandă albă puternic evidenţiată traversează întreg craniul. Este foarte puternic marcată în prima jumătate, dispărând apoi gradual în cea de-a doua jumătate a capului.

menţiune scrisă a rasei a apărut în analele mănăstirii în anul 1703. Câinii erau cel mai probabil utilizaţi de către călugării din spital pentru a proteja împrejurimile. Când călugării porneau în căutarea călătorilor pierduţi, aceştia observaseră că aceşti câini de dimensiuni mari nu erau buni doar pentru protecţie, ci şi pentru descoperirea urmelor şi a celor dispăruţi. Izolarea în care mănăstirea-spital exista a contribuit la transformarea acestei rase într-una capabilă să reziste în iernile grele şi care să aibă caracteristicile fizice pentru a căuta şi salva. Stocul de câini al mănăstirii era ocazional reîmprospătat cu câini din văile apropiate, majoritatea fiind tot căţei născuţi în mănăstire, dar de care nu a fost nevoie la momentul respectiv. În anul 1830, călugării au încercat să îmbunătăţească blana câinilor prin încrucişarea acestora cu câini Newfoundland. Dar acest lucru a fost o greşeală. Câinii cu blană lungă astfel obţinuţi prezentau un inconvenient major, şi anume gheaţa se forma în blana acestora. Observând acest lucru, călugării au vândut toţi aceşti câini cu blană lungă, renunţând la idee. Pe parcursul celor trei secole, timp în care mănăstirea-spital a ţinut înregistrări scrise, câinii din rasa Saint Bernard erau creditaţi cu salvarea a mai mult de 2000 de călători. Până în anul 1800, aceşti câini nu avuseseră un nume formal, deşi erau deja foarte cunoscuţi. Între anii 1800 şi 1810, un câine pe nume Barry a fost creditat cu salvarea a peste 40 de persoane, devenind unul dintre cei mai faimoşi câini din rasa Saint Bernard. Adeseori câinii din rasa Saint Bernard erau denumiţi Barryhunden. Englezii îl denumesc Câinii Sacri, importând mulţi în Anglia într-un efort de a revigora propria lor rasă Mastiff. În Germania, numele Alpendog a fost sugerat pentru această rasă în anii 1820. În anul 1833, un bărbat pe nume Daniel Wilson a sugerat ca această rasă să fie denumită Saint Bernard, nume care le-a rămas din acel moment şi care a fost recunoscut în anul 1880. Când această rasă a început să fie cunoscută în alte ţări, tipul câinelui Saint Bernard a început să se schimbe. În alte ţări, aceşti câini deveniseră mai subţiri şi mai înalţi. În anul 1887, Congresul Internaţional din Zurich a schiţat primul standard al rasei, fiind acceptat de toate ţările, mai puţin Anglia. În America, un câine Saint Bernard pe nume Plinlimmon a devenit foarte bine cunoscut în anul 1883. Acesta era al unui actor şi a devenit câinele care a câştigat cele mai multe trofee în showurile de profil. Proprietarul său îl ducea peste tot cu el, prezentându-l de fiecare dată publicului. În anul 1888, Clubul Saint Bernard din America a fost fondat, club care a acceptat standardul rasei scris de către Elveţia. Astăzi, câinele Saint Bernard continuă să lucreze pentru spitalul Saint Bernard din Elveţia. Nu mai caută călători pentru a-i salva, ci doar reprezintă şi stau dovadă istoriei spitalului.

Descriere fizică:

Acest câine este unul cu aspect puternic, bine proporţionat, puternic şi musculos, cu un cap puternic şi cu o expresie inteligentă. Capul este asemenea restului corpului, foarte puternic şi impunător. Craniul masiv este mare, uşor arcuit şi părţile laterale într-o uşoară curbură înspre nişte obraji foarte bine dezvoltaţi. Începând de la bot şi continuând printre ochi, o bandă albă puternic evidenţiată traversează întreg craniul. Este foarte puternic marcată în prima jumătate, dispărând apoi gradual în cea de-a doua jumătate a capului. Pielea de pe frunte, de deasupra ochilor formează riduri evidente, mai mult sau mai puţin pronunţate. Acesta sunt cu atât mai vizibile cu cât câinele este mai în alertă. Botul îi este scurt, iar lungimea verticală a bazei botului trebuie să fie mai lungă decât lungimea botului. Podul nasului nu este arcuit, ci drept. Urechile îi sunt de lungime medie, aşezate destul de sus, având la bază o zonă acoperită de o blană puternic dezvoltată. Stau uşor depărtate de craniu la bază, după care sunt lăsate să atârne.  Ochii îi sunt aşezaţi mai mult înspre frunte decât înspre laterale, fiind de mărime medie, în general maro închis, cu o expresie inteligentă, prietenoasă. Pleoapele inferioare nu se închid complet, formând un unghi cu colţul interior al ochilor. Pleoapele sunt în general de culoare roşiatică. Gâtul este aşezat foarte sus, fiind puternic şi drept atunci când este în alertă. Când este liniştit, gâtul îi este ţinut orizontal sau chiar lăsat uşor în jos. Pieptul îi este bine arcuit, destul de adânc, fără să ajungă mai jos de genunchi. Spatele este larg, perfect drept. Coada este lungă, foarte grea. Când este în repaos este lăsată în jos şi în general cu capătul cozii într-o uşoară curbură. Blana îi este foarte densă şi scurtă. La atingere nu se simte deloc aspră, fiind foarte moale. Coada are o blană mai lungă şi mai densă, care devine tot mai scurtă înspre vârful cozii. Culoarea acestui câine este în general alb cu roşu sau roşu cu alb. Există nişte marcaje obligatorii la acest câine, marcaje care apar pe piept, picioare şi vârful cozii, pe nas.

Personalitate:

Câinii din rasa Saint Bernard sunt faimoşi pentru capacităţile lor de căutare şi salvare. În Alpii Elveţieni, câinii care trăiau la Spitalul Saint Bernard au fost responsabili pentru salvarea a peste 2000 de oameni prinşi de către avalanşe. Câinii părăseau spitalul în haite, căutând persoanele blocate sau rănite. În general, un câine rămânea alături de rănit pentru a-l încălzi, în timp ce un alt câine se întorcea la spital pentru a anunţa că s-a găsit un supravieţuitor. Astăzi, aceşti giganţi atât de blânzi sunt în continuare folosiţi în misiunile de pe munţi, dar în mare parte au devenit nişte câini de companie pentru familii. Câinii Saint Bernard sunt nişte căţei destul de împiedecaţi, cauzând tone de râsete în casă, un adevăr prezentat şi prin intermediul filmului Beethoven în anii 1990. Pe măsură ce cresc, aceşti câini devin mai liniştiţi, mai docili, fericiţi să tragă un pui de somn dupămasa, mai degrabă decât să alerge prin curte. Dar indiferent de momentul zilei, acest câine iubeşte să se joace cu copiii din casă. Le place vremea rece, în general ninsoarea, putând să se joace ore în şir în zăpadă. Acele persoane care au timpul, energia şi locul pentru a ţine un câine Saint Bernard, vor descoperi că acest câine este un companion perfect. Câinii din rasa Saint Bernard au nevoie moderată de exerciţii pentru a le menţine sănătatea şi fericirea. Sunt mult prea mari pentru un apartament, fiind potriviţi pentru ferme sau pentru viaţa la ţară, acolo unde au o curte mare în care să poată să alerge. Aceşti câini ar trebui să fie plimbaţi de două ori pe zi şi lăsaţi să alerge cel puţin o dată pe săptămână. Pe măsură ce îmbătrâneşte, câinele Saint Bernard devine tot mai puţin entuziast cu privire la plimbări. Iarna îl motivează oricând să iasă şi să se joace în zăpadă. Datorită francizei de filme Beethoven, a existat o creştere foarte mare a împerecherii de Saint Bernard în ultimii 20 de ani. Atunci când căutaţi un Saint Bernard pentru a-l adopta, este important să vă interesaţi cu privire la temperamentul câinelui şi a părinţilor săi. Nu este în natura acestui câine de a fi agresiv, dar trebuie să fiţi atenţi la comportamentul său în preajma străinilor. De asemenea, nu sunt câini curaţi. Lasă salivă, pierd blana în fiecare zi şi au tendinţa de a transforma masa într-un dezastru.

Dresaj

Câinii Saint Bernard pot să fie dificil de dresat, mai ales pentru persoanele care au pentru prima dată un câine. Sunt nişte câini cu o voinţă proprie, încăpăţânaţi şi independenţi, care uneori ascultă şi alteori nu. Sunt asemenea unor adolescenţi, care vor testa limitele în orice moment şi cărora le place să vadă până unde pot merge fără a fi pedepsiţi sau mustraţi. Este foarte important să începeţi dresajul acestui câine de la o vâstă fragedă, ceea ce îi va permite să înţeleagă cine este la comandă în casă. Cu cât este mai bătrân şi mai mare, cu atât este mai greu de controlat. Dresajul ar trebui să fie ferm, dar niciodată dur, pentru că Saint Bernardul va răspunde la duritate cu duritate. Răspund foarte bine la bunătăţuri, astfel că dacă îi arătaţi unui câine Saint Bernard că poate să primească diverse recompense pentru un lucru bine făcut, va reacţiona bine şi la dresaj. Răbdarea este o virtute foarte importantă pentru stăpânii de Saint Bernard.

Toaletaj:

Periaţi blana câinilor din rasa Saint Bernard de cel puţin trei ori pe săptămână cu o perie de cauciuc sau cu o mănuşă pentru blană scurtă. Acest câine îşi pierde blana în fiecare zi. În perioada de năpârlire abundentă, trebuie să îl periaţi în fiecare zi. Dacă blana se încâlceşte, folosiţi o soluţie specială şi folosiţi un piaptăn sau degetele pentru a elibera firele de păr. Nu au nevoie de băi frecvente. Dar când se întâmplă, este mai uşor să o faceţi afară. Pe perioada iernii trebuie să încercaţi să îl îmbăiaţi în interiorul casei.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Saint Bernard este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– stenoza aortică reprezintă obstrucția fluxului sanguin prin valvele aortice. În timp, ventricului stâng se va dilata, ceea ce va duce la decompensarea cardiacă și la dezvoltarea insuficienței cardiace congestive;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

Osteochondrosis Dissecans (OCD) este o afecțiune ce apare la câinii de talie mare ce cresc rapid, unde unele cartilaje din încheieturi nu se formează corespunzător. Hrănirea câinelui într-o manieră corectă și echilibrată poate ajuta la dezvoltarea sănătoasă a încheieturilor. Cu toate acestea, însă, mulți câini au nevoie de intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea cartilagiilor anormale;

– alergiile se manifestă destul de des la această rasă, cele mai întâlnite fiind cele la mâncare, cele la diverse elemente solide, și alergiile respiratorii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1 2 3 7
Mergi Sus