un blog despre animale de companie

Tag archive

animal de companie

Pești din Specia Bowfin

Pesti Scris de

 

Informaţii generale:

Peștii din specia Bowfin aparțin ordinului Amiiformes și familiei Amiidae. Este singurul membru al acestei familii care a reușit să supraviețuiască. Este un pește robust cu un corp lung și cu capul teșit. Alte specii ale acestei familii au fost identificate în perioada Cretacică și Jurasică. Se găsesc în apele dulci, dar nu sunt recunoscuți ca niște pești care se prind ușor de către pescari. A fost descoperit un schelet de pește asemănător speciei Bowfin care a reușit să supraviețuiască în perioada preistorică, dar la mult timp după dispariția semenilor săi. Unele dintre cele mai cunoscute nume sunt peștele negru, peștele câine, grinner, beaverfish, choupique. Acești pești sunt originari în estul Statelor Unite și în Sud Estul Canadei. Zona sa nativă poate să fie identificată începând cu Ottawa și St Lawrence, până la Marile Lacuri și la Atlantic. În prezent, acești pești se găsesc în Nordul Americii, fiind împrăștiați de-a lungul bazinului Mississippi. De acolo se duc înspre Florida și până pe Coasta Atlanticului.  Introducerile acestui pește în apele din America au fost cu precădere intenționate, fiind aduși în lacuri, bălți și râuri. Jenkins și Burkhead au prezentat detalii și informații cu privire la introducerea peștelui Bowfin în Virginia și în câteva alte state estice. Aceștia au arătat că stocul de Bowfin a fost foarte popular în urmă cu 20-40 de ani. Bowfin au fost introduși în râul Gunpowder în Maryland în anul 1971, atunci când stocurile

  Nume: Bowfin

Originea: Estul Statelor Unite și în Sud Estul Canadei; Ottawa și St Lawrence, până la Marile Lacuri și la Atlantic. În prezent, acești pești se găsesc în Nordul Americii, fiind împrăștiați de-a lungul bazinului Mississippi.

Tip: pești de dimensiuni medii

Lungime: 60 –70 cm

Greutate: 1 – 4 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 12 ani

Culoare:  Spatele îi este de culoare verde măsliniu, mergând înspre verde deschis pe burtă. Există o diferență de culoare între aripioare. Astfel, aripioara dorsală este verde închis, în timp ce celelalte aripioare sunt de culoare verde deschis.

Comportament:  În ceea ce privește adaptabilitatea, se cunoaște că acești pești prezintă niște dinți foarte ascuțiți, care sunt utilizați în mod violent împotriva inamicilor, în special când vine vorba de protejarea arealului și de supraviețuire.

Caracteristici distinctive: Capul său mare nu are niciun solz. Aripioara dorsală este lungă, întinzându-se pe mai mult de jumătatea lungimii corpului și conține mai mult de 45 de oase. Niciuna dintre aripioare nu împunge.

aflate în diverse lacuri au reușit să scape ca urmare a deversării acestor ape. De asemenea, au fost introduși și intenționat în lacuri în nordul și vestul Maryland în anii 1960. Multe dintre introducerile acestor pești în Connecticut au fost ilegale și drept urmare acești pești au fost eradicați. În ceea ce privește Kansas-ul, s-a raportat un singur pește introdus accidental într-un lac alături de alți pești aduși din Minnesota și din Iowa. În Wisconsin, Bowfin a făcut parte din operațiunile de salvare din râul Mississippi în anii 1930. Peștii din specia Bowfin au fost stocați intenționat în lacurile private din Missouri, ceea ce înseamnă că peștii identificați în râul Missouri pot să provină din aceste lacuri ca urmare a deversărilor.

Aspecte interesante despre Bowfin

Peștii Bowfin pot să ajungă la 63 – 71 cm lungime și între 1 – 4 kg greutate. Femelele sunt mai mari decât masculii.

Partea laterală și dorsală a corpului este de culoare verde-măsliniu sau maroniu și acoperită cu pete întunecate și cu linii verticale. Partea ventrală a corpului este verde pal. Masculii prezintă o pată mare, asemănătoare unui ochi, de culoare neagră, în zona cozii.

Spre deosebire de alte specii de pești, peștele Bowfin folosește o vezică plină cu gaz pentru a-și menține flotabilitatea și a pentru a facilita respirația (pentru a compensa lipsa de oxigen din apă). Respirația peștelui se intensifică atunci când temperatura apei se situează între 19 și 29 grade Celsius.

Bowfin este clasificat ca un pește primitiv datorită cozii rotunde, a structurii osoase din interiorul gurii și a vezicii pentru aer puternic vascularizată. Aceste trăsături anatomice nu sunt tipice speciilor moderne de pești.

Bowfin este un pește activ pe perioada nopții. Este carnivor, iar dieta sa constă în pești, amfibieni, șerpi, broaște țestoare și insecte acvatice.

Cei mai mari predatori ai acestor pești sunt  peștii Bowfin de dimensiuni mai mari și oamenii.

Sezonul de împerechere are loc din Aprilie până în Iunie. Pe perioada împerecherii, masculii prezintă buze, gât și burta de culoare turcoaz. Masculii sunt responsabili de crearea unor cuiburi circulare în zonele ierboase și de păzitul ouălor.

Ritualul de împerechere constă în urmărirea și mușcarea de nas a femelei. Când femela devine receptivă, aceasta eliberează ouăle care vor fi fertilizate de către mascul. Cuibul conține în general între 2000 și 5000 de ouă care eclozează după aproximativ 8 sau 10 zile. Larvele sunt de culoare neagră și își petrec primele 9 zile atașate de vegetația cuibului. Când ajung la aproximativ 1,5 cm, tinerii Bowfin sunt pregătiți să părăsească cuibul. Vor rămâne totuși sub supravegherea tatălui lor pentru o perioadă de timp.

Când tinerii pești ating lungimea de aproximativ 10 cm, aceștia sunt pregătiți să își înceapă viața independent. Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 2 sau 3 ani.

Peștii Bowfin pot să supraviețuiască 10 – 12 ani în sălbăticie și până la 30 ani în captivitate.

Descriere fizică:

Amia este un nume grecesc pentru un pește care nu este identificat, cel mai probabil bonito, iar calva în latină înseamnă moale, elegant, făcând probabil referire la capul fără solzi a peștelui. Peștele din specia Bowfin are o gură mare, echipată cu mulți dinți ascuțiți. Capul său mare nu are niciun solz. Aripioara dorsală este lungă, întinzându-se pe mai mult de jumătatea lungimii corpului și conține mai mult de 45 de oase. Niciuna dintre aripioare nu împunge. Coada este rotunjită, iar coloana vertebrală se continuă până în interiorul cozii. Spatele îi este de culoare verde măsliniu, mergând înspre verde deschis pe burtă. Există o diferență de culoare între aripioare. Astfel, aripioara dorsală este verde închis, în timp ce celelalte aripioare sunt de culoare verde deschis. Peștii tineri și masculii au o pată neagră distinctivă aproape de baza cozii, situată în partea de sus a corpului. Pata este de cele mai multe ori înconjurată de o culoare galbenă sau portocalie. Chiar dacă apare și la femele, această pată este mai puțin proeminentă decât la masculi. Spre deosebire de alte specii de pești, peștele Bowfin folosește o vezică plină cu gaz pentru a-și menține flotabilitatea și a pentru a facilita respirația (pentru a compensa lipsa de oxigen din apă). Respirația peștelui se intensifică atunci când temperatura apei se situează între 19 și 29 grade Celsius.

Comportament:

Habitatul peștelui Bowfin se află cu precădere în lacul Erie în Ohio, acolo unde se găsesc din abundență. Preferă să trăiască în ape limpezi, puțin adânci, cu destul de multă vegetație acvatică. Trăiește în râuri, lacuri naturale, dar și în sisteme de lacuri create de către om. Sunt pești care pot să trăiască și în zone cu mai puțin oxigen și cu temperaturi mari ale apei. Migrează în perioada lunilor de împerechere și se mută în zonele inundabile pe perioada creșterii apelor. Migrează de asemenea și pentru a se hrăni. În timpul zilei, peștii din specia Bowfin se duc înspre ape mai adânci, revenind în apele limpezi și mai puțin adânci pe timpul nopții. Acești pești sunt activi doar pe perioada nopții. Pot să supraviețuiască fără să mănânce o lungă perioadă de timp. Pe perioada sezonului de împerechere, masculii își folosesc aripioarele pentru a face spațiu și mănâncă vegetația pentru a face loc femelei să depună ouăle. În general își așteaptă prada și o prinde dintr-o dată, sau o urmărește până când aceasta se oprește pentru odihnă. Masculii prezintă un comportament paternal față de tinerii pești. În ceea ce privește adaptabilitatea, se cunoaște că acești pești prezintă niște dinți foarte ascuțiți, care sunt utilizați în mod violent împotriva inamicilor, în special când vine vorba de protejarea arealului și de supraviețuire. Acești pești reușesc să mențină un tip de viață destul de secretă, reușind astfel și să se protejeze de diverși predatori. Datorită abilității lor de a respira aer direct de la suprafața apei, acești pești pot să trăiască în apele care nu sunt atât de bogate în oxigen. Reproducerea are loc la finalul verii și primăvara. În unele locuri, s-a observat o variație a sezonului de împerechere.  Peștii Bowfin pot să supraviețuiască 10 – 12 ani în sălbăticie și până la 30 ani în captivitate. Bowfin este un pește activ pe perioada nopții. Este carnivor, iar dieta sa constă în pești, amfibieni, șerpi, broaște țestoare și insecte acvatice. Cei mai mari predatori ai acestor pești sunt  peștii Bowfin de dimensiuni mai mari și oamenii.

Statut Specie:

Peștele din specia Bowfin nu se află momentan în niciun pericol în ceea ce privește extincția. Sunt considerați a fi niște pești cu gene preistorice, care reușesc foarte bine să își protejeze teritoriul și să își conserve stilul de viață. Sunt momentan exploatați pentru ouăle lor caviar în Louisiana. EPA a sugerat un consum moderat al acestui pește pentru că se pare că aceștia colectează niveluri ridicate de mercur în ei. De asemenea, sunt denumiți pești de bumbac, pentru că dacă nu sunt pregătiți corect în bucătărie, carnea lor are textura bumbacului. În acest moment, Uniunea Mondială a Conservării Peștilor (IUCN) nu consideră specia de pești Bowfin să fie vulnerabilă sau amenințată cu extincția.

Hrana:

Fiind prădători și pești exclusiv carnivori, peștii Bowfin se hrănesc cu alți pești pelagici, dar și cu crustacee și cu calmari. Bowfin este un pește activ pe perioada nopții. Este carnivor, iar dieta sa constă în pești, amfibieni, șerpi, broaște țestoare și insecte acvatice. Cel mai mare pericol pentru acești pești îl constau peștii de dimensiuni mai mari și oamenii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iepuri din Rasa Checkered Gigant

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de iepuri Checkered Gigant este originară din regiunea Lorraine, din Franța. Despre această rasă se cunosc destul de puține aspecte ale istoriei sale. În mare parte sunt presupuneri, lucru care trebuie să fie subliniat. Se presupune că a apărut undeva la finalul secolului XIX, fiind cunoscut sub denumirea de Marele Lorrainese. A părut ca urmare a încrucișărilor realizate între rasele de iepuri Gigantul Flamand, Marele Francez și rase de iepuri pătați. Astfel, în anul 1904, Otto Reinhardt din Reinfalz, Germania, a încrucișat un iepure German pătat cu un Gigant Flamand negru, ceea ce a dus la apariția rasei Checkered Gigant de astăzi. La început această rasă a avut diferite nume, precum Germanul Pătat, Gigantul Pătat, Americanul Pătat, Checkers Gigant. Inițial, acești iepuri purtau mai multe culori pe blana lor, oferindu-i acestui iepure un aspect sălbatic. Încercările repetate ale crescătorilor și iubitorilor acestei rase au dus la apariția caracteristicii sau a efectului de fluture al petelor de pe blana iepurelui Checkered Gigant. Acest tipar al fluturelui i-a adus iepurelui popularitatea încă din anii 1920. A fost exportat în Statele Unite ale Americii la începutul secolului XX, fiind cunoscut acolo sub denumirea de Checkered Gigant, în timp ce în Anglia erau cunoscuți ca și Papillon Gigant. Sunt considerați a fi aceeași rasă, chiar dacă rasa Checkered Gigant a cunoscut o creștere

  Nume: Checkered Gigant

Originea: Franța

Grupa: Iepuri de dimensiuni mari / semi-arcuiți

Greutate: Între 5 – 6 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: albastru, negru.

Temperament:  Iepurii din rasa Checkered Gigant sunt niște iepuri făcuți pentru show-urile de profil, simțindu-se bine atunci când sunt așezați pe masa arbitrului și zeci de ochi sunt ațintiți asupra lor.

Status rasă: Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, rasa de iepuri Checkered Gigant nu sunt în pericol de dispariție.

Caracteristici distinctive: Urechile le sunt colorate, au inele în jurul ochilor și pete în formă de fluture în jurul nasului. O linie dorsală pornește de-a lungul coloanei vertebrale de la urechi la coadă, cu pete colorate pe lateral.

selectivă, ceea ce i-a oferit un tipar distinct și diferit față de Papillon Gigant. În ceea ce privește istoria acestei rase, lipsa informațiilor o face să fie cu atât mai interesantă. Rasa de iepuri Checkered Gigant este una dintre cele 48 de rase de iepuri domestici cunoscute și recunoscute de către Asociația Americană a Crescătorilor de Iepuri. Rasa Checkered Gigant este depășită din punct de vedere a greutății corporale doar de către rasele Chinchilla Gigant și Gigantul Flamand. Despre această rasă se poate spune că este creată mai mult pentru a fi o rasă pentru show-urile de profil, nu o rasă pentru carne. Rasa Checkered Gigant este una dintre cele 11 rase care prezintă tipare de pete pe blană. În ceea ce privește tiparul acestor pete, se cunoaște că ele diferă între rasele Checkered Gigant americană și cele europene.

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Checkered Gigant este una dintre cele mai mari și mai grele rase de iepuri cunoscute. Greutatea minimă a acestui iepure este de 5 kg. Mulți dintre ei ajung chiar și la impresionanta greutate de 6 kg. Checkered Gigant prezintă o constituție elegantă, musculoasă. Corpul lui se aseamănă cu cel al unui iepure de câmp, fiind lung, cu spatele arcuit, cu picioare lungi și puternice. Prezintă de asemenea și un cap mare, lat, cu urechi largi și ținute mereu drepte. Iepurii din rasa Checkered Gigant au blana albă și acoperită de pete colorare. Urechile le sunt colorate, au inele în jurul ochilor și pete în formă de fluture în jurul nasului. O linie dorsală pornește de-a lungul coloanei vertebrale de la urechi la coadă, cu pete colorate pe lateral. Totuși, din punct de vedere al reproducerii, acest lucru nu este tocmai ușor. În majoritatea cazurilor, abia jumătate dintre progenituri prezintă petele corect, ceilalți fiind colorați în totalitate sau cu pete parțiale. Aceștia din urmă sunt cunoscuți ca și ”Charlie”, poreclă care se trage de la petele incomplete din jurul botului, care îi formează o mustață asemănătoare cu cea a lui Charlie Chaplin. Blana iepurilor din rasa Checkered Gigant este scurtă și moale. În cazul acestei rase, există o largă plajă de discuții în ceea ce privește petele de pe blana iepurilor. Aceste pete au fost împărțite în următoarele categorii:

– Tiparul Fluture – petele formează un fluture pe nasul iepurelui. Trebuie să fie bine definit, să formeze două aripi pe fiecare parte a nasului și corpul fluturelui în centrul nasului. Când este văzut din față, tiparul seamănă cu un fluture colorat;

– inelele ochilor – ambii ochi ai iepurelui din rasa Checkered Gigant ar trebui să fie înconjurați de un cerc colorat;

– petele de pe obraji – pe fiecare obraz, iepurele din rasa Checkered Gigant ar trebui să aibă câte o pată, situată chiar sub inelele ochilor, ar trebui să fie distinctă și să nu atingă vreo altă pată de pe blană;

– urechile – acestea ar trebui să fie complet colorate, fără să prezinte zone albe. De asemenea, petele trebuie să se termine brusc la baza urechilor;

– petele de pe șolduri – fiecare iepure din rasa Checkered Gigant ar trebui să aibă cel puți trei sau patru pete pe fiecare șold. Aceste pete trebuie să fie destul de mari și să nu se atingă una pe cealaltă.

Personalitate:

Iepurii din rasa Checkered Gigant sunt niște iepuri făcuți pentru show-urile de profil, simțindu-se bine atunci când sunt așezați pe masa arbitrului și zeci de ochi sunt ațintiți asupra lor. Par a fi mândri în acele momente. Totuși, mărimea lor îi face să pară a fi răi, agresivi și prea mari pentru a putea fi stăpâniți. Dar ei nu sunt așa. Sunt iepuri calmi, blânzi și care au impresia că nu sunt chiar atât de înalți. Este adevărat că uneori mai apare câte un iepure agresiv sau problematic, în special atunci când este vorba despre un mascul care este în perioada de împerechere. Dar acest lucru nu înseamnă că toate exemplarele acestei rase sunt la fel. Sunt iepuri activi și foarte jucăuși. Iepurii din rasa Checkered Gigant au nevoie de foarte mult exercițiu. Cel mai bine ar fi să fie ținuți în perechi sau chiar trei iepuri, dar niciodată mai mulți în aceeași cușcă. Atunci când sunt ținuți în aceeași cușcă, există riscul de a se răni ca urmare a luptelor sau disputelor ocazionale. Nivelul de activitate al acestor iepuri crește în perioada de răsărit și cea de apus a zilei. Din cauză că iepurii sunt în general animale care se stresează foarte repede și care au un psihic fragil, nu sunt recomandați ca și animale de companie pentru copiii care nu au ajuns la capacitatea de a înțelege acest lucru.

Hrana și cușca

La fel ca alți iepuri și rasa de iepuri Checkered Gigant are nevoie de o atenție sporită atunci când vine vorba despre mâncare. Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. Alte frunze de verdețuri, în special legume, sunt esențiale pentru sănătatea iepurelui, fiind necesare ocazional pentru a preveni eventuale derapaje digestive. Trebuie să fiți atenți și să nu îi oferiți mai mult decât poate mânca în 24 ore. Mâncarea trebuie să fie depozitată în containere de plastic, nu de metal. De dragul varietății puteți să îi oferiți și bunătăți cum sunt morcovi, piersici, pere, mere, prune, căpșuni sau alte fructe. Trebuie totuși să fiți atenți când îl hrăniți cu fructe pentru că acestea pot să fie bogate în zaharuri. Crescătorii de iepuri în scopuri comerciale mai adaugă și alte elemente nutritive dietei zilnice. Asigurați-vă că le urmăriți obiceiurile în ceea ce privește modul de hrănire, pentru că unii dintre iepuri mănâncă mai mult decât alții. Hrana excesivă va duce la îngrășarea iepurelui. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Checkered Gigant se pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. De asemenea, cușca ar trebui să aibă un acoperiș care să îl protejeze de soare și de ploi. Încercați să nu faceți acoperișul de culoare neagră pentru că aceasta va absorbi căldura. Deși cuștile aflate în exterior le oferă aer curat, soarele care își trimite razele asupra lor va duce la decolorarea în timp a petelor.  Dacă este ținut în cușcă, aceasta ar trebui să fie de cel puțin cinci ori mărimea corpului iepurelui și să îi permită să stea relaxat în picioare. Nu este indicat ca podeaua cuștii să fie realizată din sârmă pentru că iepurele ar putea să își prindă picioarele în ochiurile de sârmă. Pentru acești iepuri, podelele cuștilor ar trebui să fie destul de solide, pentru a le susține greutatea, Dacă podeaua devine alunecoasă, aceasta poate duce la probleme ale picioarelor, motiv pentru care este indicat să vopsiți podeaua cu vopsea și să puneți nisip înainte ca vopseaua să se usuce. Astfel, podeaua va lua efectul nisipului. Nu uitați să curățați cuștile cel puțin o dată pe săptămână, sau chiar mai des în cazul femelelor. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Este bine să îi luați jucării cu care să își ocupe timpul și să se distreze.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Checkered Gigant necesită o simplă periere săptămânală pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr. Iepurii obișnuiesc să se îngrijească reciproc, motiv pentru care este indicat să aveți cel puțin două exemplare. Când au grijă unul de celălalt, iepurii își ling urechile, nasul, vârful capului și în jurul ochilor.

Scopul și statusul rasei:

Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, rasa de iepuri Checkered Gigant nu sunt în pericol de dispariție. Acești iepuri sunt crescuți pentru a fi iepuri de show-uri, nu pentru carne.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Checkered Gigant poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Specia de Papagali Blue-Headed Pionus

Pasari Scris de

 

Informaţii generale:

Papagalul din specia Blue-Headed Pionus (pionus menstruus) cunoscut  şi ca Papagalul Red-Vented se găseşte în zonele tropicale ale Americii de Sud şi Centrale, din Costa Rica şi Trinidad, până în Bolivia şi Brazilia de Sud sau Centrală. Aceşti papagali ocupă păduri şi suprafeţe de teren cu copaci la altitudini de 600 m, deşi uneori au fost văzuţi chiar şi la altitudini de 1500 m. Totuşi, aceştia din urmă se găsesc doar acolo unde mâncarea este abundentă şi merită să îşi petreacă timpul la asemenea altitudini. În timpul sezonului de împerechere, aceşti papagali din specia Blue-Headed Pionus zboară în stoluri de dimensiuni mari şi pot să fie văzuţi dimineaţa zburând din cuiburile lor înspre zonele în care îşi vor lua hrana. La apus sau la lăsatul întunericului, o mare parte dintre ei sunt văzuţi în palmieri, odihnindu-se, sau în alţi copaci de dimensiuni mari. Cartea “You and Your Pet Bird” de David Alderton susţine că Pionus are o speranţă medie de viaţă de 25 ani. Unii dintre ei pot să trăiască şi peste 40 de ani, dar majoritatea trăiesc între 3 şi 10 ani, din cauza accidentelor sau a lipsei hranei. Societatea Crescătorilor de Papagali deţine un Registru al Încrucişărilor în care membrii societăţii îşi trec exemplarele. În anul 2008, acest Registru arăta un număr de doar 21 de papagali din specia Pionus încrucişaţi în acel an. Vârful înregistrat a fost în 1998, când s-au

  Nume: Blue-Headed Pionus

Originea: America de Sud, Costa Rica, Bolivia, Brazilia

Grupa: de dimensiuni medii

Inaltime: 25 – 35 cm

Speranta medie de viata: până la 20 – 40  ani

Culoare: verde pe întreg corpul, cu excepţia capului şi a gâtului care sunt albastre

Temperament:  La fel ca şi cu alţi papagali, modul în care un Pionus este crescut de către stăpânii săi va face diferenţa dintre o pasăre timidă şi un companion excelent. Un proprietar de Pionus trebuie să îşi facă timp pentru a-şi petrece cu papagalul său.

Dresaj:  Atâta timp cât papagalul vostru înţelege regulile casei şi este crescut într-un mediu foarte sensibil faţă de ei, cu o dominanţă acceptabilă, aceştia vor deveni nişte animale de companie perfecte.

Caracteristici distinctive: Papagalii Blue-Headed Pionus tineri au câteva trăsături distincte. Până la aproximativ un an, prezintă doar foarte puţin albastru. Albastrul pe care îl au este doar pe marginile aripilor verzi şi pe frunte.

încrucişat 216 exemplare. Astăzi, nivelul încrucişărilor este mult mai mic. Dificultatea achiziţionării este cu siguranţă singurul motiv al acestui nivel mic, deoarece din punct de vedere al cuibului, aceştia nu au nicio problemă cu aviarele sau cu cuştile pentru a se reproduce.

Achiziţionarea. Dacă doriţi un papagal care să fie sănătos şi bine crescut, cel mai indicat este să vă îndreptaţi atenţia înspre un crescător de papagali recunoscut. Recomandăm acest lucru pentru că sistemul lor imun nu este funcţional în totalitate la păsările tinere. Într-un magazin sau la o persoană care se ocupă cu distribuţia de papagali, aceste păsări ajung din diverse surse, ceea ce creşte riscul de transmitere a bolilor înspre papagalii tineri. Acest punct important este adeseori trecut cu vederea, ceea ce poate aduce o mare dezamăgire ulterioară, când papagalul începe să aibă probleme de sănătate. Trebuie să ţineţi cont şi de stresul indus cu ocazia mutării într-un mediu nou, care poate să îi declanşeze o infecţie în urma căreia să rezulte decesul păsării. Mai mult, o pasăre nouă poate să introducă un virus într-un stoc întreg, ceea ce poate să creeze probleme mult mai mari. Încercaţi să aflaţi mai multe lucruri despre vânzători, dacă sunt de încredere sau nu. Pionus se împerechează sezonier. Femelele îşi depun ouăle în Aprilie, puii eclozează în Mai şi părăsesc cuibul în Iulie. Acest lucru înseamnă că trebuie să aşteptaţi până în August sau în Septembrie pentru a achiziţiona un tânăr Pionus. Păsările tinere sunt cel mai vulnerabile în primele lor zile de viaţă în casele lor, mai ales dacă tocmai au fost luaţi din cuib. Pierderile vor apărea atunci când nu ştiţi cum să umblaţi cu ei, sau cum să îi hrăniţi. Ţineţi cont de faptul că papagalii tineri au nevoie de o hrană mai moale, nu de paleţi sau seminţe.

Descriere fizică – taxonomie:

Papagalul din specia Blue-Headed Pionus este foarte uşor de identificat. Au o înălţime de aproximativ 30 cm, cu o coadă scurtă şi cu un corp îndesat. Întregul corp este verde, singurele excepţii fiind capul şi gâtul care le este albastru deschis. Unii adulţi au o regiune mică de pene roz în zona gâtului. Sub coadă de obicei se găsesc pene de culoare roşie. Ciocul şi picioarele papagalului Blue-Headed Pionus matur îi sunt negre cu o zonă roşie la baza mandibulei superioare. Papagalii Blue-Headed Pionus tineri au câteva trăsături distincte. Până la aproximativ un an, prezintă doar foarte puţin albastru. Albastrul pe care îl au este doar pe marginile aripilor verzi şi pe frunte. Până la vârsta de un an, vor avea aproape tot capul şi gâtul acoperit de albastru. Totuşi, albastrul poate să devină uşor mai vizibil în cel de-al doilea an de viaţă. Deasupra nărilor, vor avea câteva pene roşii. Când se nasc, papagalii au ciocul de culoarea cărnii. Prima dată mandibula superioară începe să se transforme în negru, după care mandibula inferioară. .

Specia:

Ştiinţific: Pionus menstruus rubrigularis

Engleză: Paler Blue-headed Parrot

Olandeză: Bleke Zwartoorpapegaai

Germană: Blasser Schwarzohrpapagei

Franceză: Perroquet à tête bleu Cabansis

CITES II – Specie Ameninţată

Există două subspecii menţionate în cartea lui Forshaw “Papagalii Lumii”, din care cu adevărat doar una se găseşte pe teritoriul Statelor Unite, şi anume Pionus Menstruus Rubrigularis. Acesta este foarte asemănător cu papagalul Blue-Headed Pionus, cu excepţia unei zone de roz mai mari pe gât şi un albastru mai şters.

Personalitate:

Papagalii din specia Blue-Headed Pionus au o reputaţie de papagali foarte liniştiţi, tăcuţi, dar care pot să fie destul de agresivi în ceea ce priveşte teritoriul pe care îl consideră al lor. Aici intră cuşca şi împrejurimile ei. În timp ce papagalul Blue-Headed Pionus nu este chiar atât de dornic de mângâieri ca şi alţi papagali, acesta poate să fie destul de afectuos, mai ales dacă a fost crescut într-o atmosferă plăcută în care a avut parte de interacţiune constantă. Un papagal Blue-Headed Pionus poate să scoată un anumit sunet ca şi un uşor fluierat sau un geamăt de durere, ceea ce poate să fie confundat de către proprietar cu apariţia unei condiţii medicale. Papagalul Pionus, în general este considerat a fi un papagal tăcut, uşor de lucrat cu el şi de mărime medie. De fapt, acestea caracteristici sunt bazate pe o comparaţie făcută cu unele dintre cele mai des întâlnite specii de papagali. De exemplu, dacă este comparat cu papagalii Amazon, conure sau macaw, acesta este întradevăr un papagal tăcut. Dar crescătorii şi iubitorii acestui Papagal Pionus povestesc ceva cu totul diferit, respectiv faptul că aceste păsări sunt foarte afectuoase, mai tăcute decât alţi papagali, atente şi foarte drăgălaşe. La fel ca şi cu alţi papagali, modul în care un Pionus este crescut de către stăpânii săi va face diferenţa dintre o pasăre timidă şi un companion excelent. Un proprietar de Pionus trebuie să îşi facă timp pentru a-şi petrece cu papagalul său. Într-o casă în care mai sunt alte păsări mai gălăgioase, s-ar putea ca papagalul Pionus să nu primească afecţiunea pe care o aşteaptă. Papagalii Pionus nu sunt cunoscuţi ca fiind cei mai buni vorbitori, dar unii dintre ei pot să adune un vocabular destul de bogat. Vocea unui papagal blue-headed Pionus poate să sune cumva dură, ceea ce vă va obliga să ascultaţi cu atenţie atunci când vrea să spună ceva, pentru a nu pierde vreun cuvânt. Pentru că Pionus este tăcut în comparaţie cu alte specii de papagali, poate să fie un companion ideal pentru cei care au vecini foarte aproape.

Reproducerea începe în general în luna Mai. În habitatul lor natural, aceştia îşi fac cuibul în găurile din copaci. Un cuib normal constă în 3 sau 4 ouă. Perioada medie de incubaţie este de aproximativ 26 zile. Cei tineri încep să zboare încă de la vârsta de 3 luni, ajungând la maturitate între 2 şi 4 ani. Acest papagal este destul de greu de reprodus în captivitate. În timpul sezonului de împerechere, pot să devină destul de gălăgioşi. În libertate, sezonul de împerechere se întinde din Februarie sau Martie, până în Iunie sau Iulie.

Dresaj

Specia de papagali Blue-Headed Pionus pare a răspunde foarte bine dresajului. Sunt surprinzător de ascultători, nişte păsări capabile să înveţe comenzi simple. La fel ca şi în cazul oricărui alt papagal, folosiţi comenzile de Sus şi Jos. Atâta timp cât papagalul vostru înţelege regulile casei şi este crescut într-un mediu foarte sensibil faţă de ei, cu o dominanţă acceptabilă, aceştia vor deveni nişte animale de companie perfecte. Dar tot timpul trebuie să vă aduceţi aminte că pentru a se comporta frumos, trebuie să înţeleagă că are nişte reguli de urmat. Practicaţi acele comenzi “Sus” şi “Jos” cât de des puteţi şi faceţi-l să înţeleagă diferenţa dintre un comportament bun şi unul rău. Există multe cărţi sau chiar filmuleţe care să vă iniţieze în practicarea dresajului. Papagalii Pionus nu sunt renumiţi pentru abilitatea de vorbitori. Dacă asta căutaţi la un papagal, atunci continuaţi să căutaţi mai departe. Cu pionus, vorbitul este o loterie, diferind în funcţie de fiecare individ. În general, ei reuşesc să spună câteva cuvinte, în general sub 10, dar nu le vor pronunţa cu foarte multă claritate.

Hrana:

Hrăniţi-vă papagalul Pionus cu fructe proaspete, fructe uscate şi legume din abundenţă. Asiguraţi-vă că au lucruri pe care să le mestece, nu doar pentru că în caz contrar ar deveni distructivi, ci pentru că trebuie să fie ocupaţi tot timpul. Aceste lucruri de mestecat pot să fie bucăţi de lemn, conuri de pin, crengi proaspete. Nu îi oferiţi foarte multe seminţe care conţin ulei, cum sunt cele de floarea soarelui, pentru că acestea îl predispun la obezitate. În mare parte vor mânca aproape tot ceea ce îi puneţi în farfurie. Trebuie să fiţi atenţi la dieta lui, pentru că dacă îi oferiţi doar mâncare proaspătă, s-ar putea să ajungă să îi lipsească numiţi aminoacizi, vitamine sau minerale necesare. Acestea pot să fie suplimentate cu ajutorul peleţilor din magazin. Nu îi oferiţi Avocado care s-ar părea că este otrăvitoare pentru păsări.

La magazinele de specialitate puteți să găsiți bare presate de semințe, cu aromă de miere, de fructe de pădure sau multe alte variante. Acestea sunt foarte îndrăgite de către papagalii Pionus. Pe lângă semințe, este indicat să îl hrăniți cu mâncare proaspătă, cum sunt legumele, fructele și fructele de pădure. Mere, morcovi, pere, porumb, broccoli, spanac sunt opțiuni foarte bune pentru hrana papagalului, acestea fiind foarte bogate în nutrienți. La fel ca și oamenii, nici papagalilor nu le place mâncarea care se îndepărtează de gustul ei original. Mâncarea procesată excesiv își pierde din valoarea nutritivă, conținând adeseori calorii care pot să ducă la creșterea în greutate. Nici mâncarea prăjită nu trebuie să existe în meniul papagalilor.

Boli si afectiuni curente:

Papagalii din Specia Blue-Headed Pionus sunt predispuși la destul de multe probleme de sănătate, motiv pentru care trebuie să aveți tot timpul grijă de el și mai mult, trebuie să îl urmăriți tot timpul. Observându-l, veți putea să înțelegeți ceea ce transmite în diferite ipostaze. Dacă îl vedeți că bea prea multă apă, că nu mănâncă destul sau că mănâncă prea mult, că este prea slab sau prea gras, că este letargic, atunci cu siguranță există o problemă de sănătate și ar trebui să mergeți cu el la un medic veterinar.

Unele dintre problemele care pot să apară sunt următoarele:

– alergiile;

– căderea penelor;

– voma;

– constipația;

– îi curge nasul și dificultăți la respirație;

– probleme cu ciocul, cu picioarele sau cu ochii;

– pierderea echilibrului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iepuri din Rasa Samur American

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Iepurii cu blană de samur au fost descoperiți între progeniturile unor iepuri de chinchilla, atât în California cât și în Anglia. Aceștia s-au dezvoltat separat, creând astfel două linii de iepuri cu blană de samur în cele două părți ale lumii. Totuși, prima apariție a acestor iepuri a fost în Anglia. Se crede că primii iepuri din rasa Samur American au fost obținuți în crescătoria lui David Irving, un englez care locuia în apropiere de Liverpool. În jurul anilor 1910, acesta a importat câțiva iepuri chinchilla din Franța. Chiar și această rasă era încă în perioada de dezvoltare, motiv pentru care între progenituri se mai regăseau și iepuri puțin mai diferiți, în special în ceea ce privește culoarea blănii acestora. Totuși, David Irving nu era interesat decât de culoarea Chinchilla, ceea ce însemna că ceilalți iepuri erau sacrificați. Pe lângă acesta, în Anglia mai erau și alți crescători care au fost atrași de acești iepuri maro, ceea ce i-a îndemnat să încerce să îi încrucișeze între ei, pentru a observa progeniturile. Într-o anumită măsură, era normal ca iepurii obținuți să fie tot de culoare maro și foarte aspectuoși. Deși au obținut de-a lungul timpului variații de culori, au reușit să standardizeze aspectul acestei rase, fiind definită de blana de culoarea samurului. David Irving a avut un rol important în răspândirea acestor iepuri din rasa Samur Americană, în întreaga

  Nume: Samur American (American Sable)

Originea: America/Anglia

Grupa: Iepuri de dimensiuni medii / semi-arcuiți

Greutate: Între 3 – 4 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: maro, samur

Temperament:  Dacă îi oferiți o jucărie care face zgomote, atunci cu siguranță că veți avea alături un iepuraș foarte fericit. Cel mai bine ar fi să fie ținuți în perechi sau chiar trei iepuri, dar niciodată mai mulți în aceeași cușcă.

Status rasă:  În anul 1983 Convenția Națională ARBA a considerat că numărul iepurilor din rasa Samur American este destul de mare pentru a stabiliza rasa. Deși iepurii din rasa Samur American sunt destul de puțini, rasa nu este considerată ca fiind în pericol de dispariție.

Caracteristici distinctive: Un lucru interesant la această rasă îl reprezintă ochii, care îi sunt negri, dar datorită unei gene albinoase recesive, pupila acestora reflectă o strălucire rubiniu roșcată.

Europa. În anul 1927 a fost creat Clubul Iepurelui Samur Englezesc. Societatea Engleză a Iepurilor Samur au acceptat această rasă atât în varietatea Jder cât și în varietatea Siameză. În America, rasa Samur American și-a făcut apariția în anul 1924 când Otto Brock din San Gabriel, California, a găsit primul iepure de culoare maro printre progeniturile unor iepuri din rasa Chinchilla. Într-o mare măsură, povestea iepurelui din rasa Samur American este asemănătoare cu cea a rasei creată în Anglia. În anul 1929, Societatea Americană a Iepurilor Samur a fost creată. Atunci a fost acceptat și numele rasei. În anul 1931, Asociația Crescătorilor de Iepuri din America au recunoscut această rasă, incluzând în standardele ei și variantele de blană de samur de o intensitate medie, precum și varianta de Siamez cu blana de Samur. Varietatea Jder a blănii de samur a apărut de asemenea în America, aceștia nefiind totuși primiți în standardul rasei Samur American, ci au fost denumiți Jderi cu blana Samur Argintiu, fiind totodată acceptați ca și varietate a iepurilor Jderi Argintii (Silver Martens).

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Samur American conține iepuri de dimensiuni medii, deși în general este considerată a fi o rasă care poate să intre la categoria grea. Curba pe care o formează spatele acestor iepuri este similară cu cea care se regăsește la rasele vechi de iepuri Chinchilla. Este ușor asemănător la culoarea blănii cu pisica Siameză, iepurii din rasa Americană cu blana de samur au o în zona capului, pe urechi, pe spate, pe picioare și în zona superioară a cozii o culoare mai închisă a blănii. Urechile îi sunt drepte și mereu ridicate, late și cu o bază destul de îngustă. Blana îi este fină, densă, moale și luxuriantă. Un lucru interesant la această rasă îl reprezintă ochii, care îi sunt negri, dar datorită unei gene albinoase recesive, pupila acestora reflectă o strălucire rubiniu roșcată.

Personalitate:

Iepurii din rasa Samur American sunt destul de prietenoși și cuminți, deși trebuie menționat că în orice rasă există animale de companie care pot să fie sau să devină agresive. În general, această rasă de iepuri este foarte apreciată ca și animale de companie. Crescătorii au observat că acestor iepuri le place compania altor animale și se vor simți foarte bine atunci când vor avea un alt iepure alături. Sunt foarte fericiți în compania oamenilor și sunt iepuri jucăuși, care apreciază fiecare moment petrecut alături de dumneavoastră. Dacă îi oferiți o jucărie care face zgomote, atunci cu siguranță că veți avea alături un iepuraș foarte fericit. Cel mai bine ar fi să fie ținuți în perechi sau chiar trei iepuri, dar niciodată mai mulți în aceeași cușcă. Atunci când sunt ținuți în aceeași cușcă, există riscul de a se răni ca urmare a luptelor sau disputelor ocazionale. Nivelul de activitate a acestor iepuri crește în perioada de răsărit și cea de apus a zilei. În general, pe timpul zilei își vor petrece timpul mai mult dormind, dar sunt foarte blânzi și ușor de umblat cu ei. Dacă sunt stresați sau speriați vor face un zgomot distinctiv și vor începe să lovească rapid cu piciorul din spate în pământ, în semn amenințător. Din cauză că iepurii sunt în general animale care se stresează foarte repede și care au un psihic fragil, nu sunt recomandați ca și animale de companie pentru copiii care nu au ajuns la capacitatea de a înțelege acest lucru.

Hrana și cușca

La fel ca alți iepuri și rasa de iepuri Samur American este erbivor. Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. Alte frunze de verdețuri, în special legume, sunt esențiale pentru sănătatea iepurelui, fiind necesare ocazional pentru a preveni eventuale derapaje digestive. De dragul varietății puteți să îi oferiți și bunătăți cum sunt morcovi, piersici, pere, mere, prune, căpșuni sau alte fructe. Trebuie totuși să fiți atenți când îl hrăniți cu fructe pentru că acestea pot să fie bogate în zaharuri. Crescătorii de iepuri în scopuri comerciale mai adaugă și alte elemente nutritive dietei zilnice. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Samur American se pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Dacă este ținut în cușcă, aceasta ar trebui să fie de cel puțin cinci ori mărimea corpului iepurelui și să îi permită să stea relaxat în picioare. Nu este indicat ca podeaua cuștii să fie realizată din sârmă pentru că iepurele ar putea să își prindă picioarele în ochiurile de sârmă. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Este bine să îi luați jucării cu care să își ocupe timpul și să se distreze. Iepurii pot fi învățați să își facă treburile într-un loc special amenajat.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Samur American necesită o simplă periere săptămânală pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr. Iepurii obișnuiesc să se îngrijească reciproc, motiv pentru care este indicat să aveți cel puțin două exemplare. Când au grijă unul de celălalt, iepurii își ling urechile, nasul, vârful capului și în jurul ochilor.

Scopul și statusul rasei:

La începuturile rasei a fost foarte apreciată, fiind considerată o provocare pentru crescători. Totuși, în timp, această rasă a început să piardă teren în special în America. În final, rasa Samur American s-a dovedit a nu se ridica la așteptările crescătorilor și a iubitorilor de iepuri. Până în anul 1976, varietatea de iepuri Samur Siamez a scăzut drastic ca și număr, în final varietatea fiind eliminată. În anul 1982, numărul de iepuri din rasa Samur American era atât de mic încât o mână de crescători din Ohio, în frunte cu Al Roerdanz au fost nevoiți să înceapă un program de reconstrucție a rasei. În anul 1983 Convenția Națională ARBA a considerat că numărul iepurilor din rasa Samur American este destul de mare pentru a stabiliza rasa. Deși iepurii din rasa Samur American sunt destul de puțini, rasa nu este considerată ca fiind în pericol de dispariție.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Samur American poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pisici din Rasa Highlander

Pisici Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de pisici Highlander este o rasă relativ nouă în lumea pisicilor și a iubitorilor de pisici. Întregul concept al obținerii acestei rase a început în anii 1993, când se dorea obținerea unei feline regale de dimensiuni mari, dar care să prezinte o personalitate iubitoare și docilă. Cu siguranță, încercările și programul în sine au fost un adevărat succes. Numele original al rasei Highlander a fost Highland Lynx, dar acesta a fost schimbat în anul 2005 de către International Cat Association (TICA), în perioada în care această nouă rasă încă își făcea apariția ca și rasă în curs de dezvoltare. Cu toate că liniile originii sale sunt mai degrabă ambigue, iubitorii de pisici consideră că această pisică din rasa Highlander a fost obținută în urma încrucișării pisicilor Jungle Curl și Desert Lynx. Corpul mai îndesat și robust l-a primit de la ambii părinți, în timp ce urechile atât de diferite le-a obținut de la strămoșii Jungle Curl. Un lucru destul de interesant este și faptul că rasele Desert Lynx și Jungle Curl au apărut ca urmare a

  Nume: Highlander

Originea: America

Grupa: Pisici de mărime medie-mare

Inaltime: înălțime medie-mare

Greutate: Femela 4 – 5 kg, Mascul 4,5 – 5,5 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 15 ani

Culoare:  cele mai des întâlnite tipare de culori sunt cele Tabby si Punctate.

Temperament: Una dintre cele mai apreciate și unice calități ale pisicii din rasa Highlander este faptul că acestor pisici le place apa. Sunt cu adevărat fascinate să alerge prin apă și nu se supără deloc dacă se udă din cap până în picioare.

Caracteristici distinctive: Sunt acei ochi despre care poți să spui că se uită prin tine, că te citesc la fel ca pe o carte deschisă. Această caracteristică este una extrem de plăcută la pisicile din rasa Highlander, iar proprietarilor lor le face plăcere să dețină astfel de pisici, spunând că privirea lor are ceva uman.

încrucișărilor dintre mai multe rase de pisici. Cu toate că detaliile apariției rasei Desert Lynx sunt destul de vagi, se consideră că această pisică a apărut ca urmare a încrucișării dintre pisica domestică Manx sau Pixie Bob, care este un descendent pur al rasei BobCat. Pe de altă parte, pisica din rasa Jungle Curl a apărut în urma încrucișării unei pisici domestice cu părul creț, despre care se crede că a fost fie o cârlionțată Canadian Hemingway sau American Curl, și o pisică African Jungle. Abia la finalul anilor 1990 această rasă a fost îmbunătățită, fiind încrucișată cu hibrizi Jungle Cat, pisica din rasa Abysiniană, Bengaleză și Serengeti. Dezvoltarea efectivă a rasei Highlander a început în anul 2004, iar în anul 2005 numele i-a fost schimbat în Highlander, odată cu concentrarea atenției înspre definirea clară a trăsăturilor acestor pisici. Crescătorii doreau să primească în final statutul de campionat acordat de către TICA. Pisicile folosite pentru a dezvolta rasa erau atent alese avându-se în vedere baza genetică deținută de către pisicile domestice și nu din alte surse. Rasa Highland Lynx este o rasă de pisici înregistrată în REFR. TICA nu recunoaște acest registru REFR și nici pisicile înregistrate aici. Acest REFR nu organizează nici showuri de pisici, motiv pentru care crescătorii de pisici Highland Lynx au dus pisicile către TICA, unde au fost nevoiți să le schimbe numele în Highlander. TICA a recunoscut pisica din rasa Highlander pentru competiții în 1 Mai 2008. .

Descriere fizică:

Pisicile din rasa Highlander au o frunte lungă și ochi de dimensiuni medii înspre largi, cu o formă ușor ovală, ochi care se uită la tine cu o intensitate aproape incredibilă. Sunt acei ochi despre care poți să spui că se uită prin tine, că te citesc la fel ca pe o carte deschisă. Această caracteristică este una extrem de plăcută la pisicile din rasa Highlander, iar proprietarilor lor le face plăcere să dețină astfel de pisici, spunând că privirea lor are ceva uman. Nasul îi este mare și are de asemenea niște nări destul de mari. Bărbia adâncă și puternică ajută la construirea unui cap care este mai mult lung decât lat. Urechile în schimb îi sunt într-adevăr recunoscute ca fiind unice. Partea de sus a urechilor este curbată și sunt așezate mult în vârful capului. Coada acestei pisici este un alt element fizic important, pentru că este extrem de expresivă, asemenea cozii unui câine. Pisica Highlander își va mișca coada asemenea unui câine semnalând astfel bucurie, fericire sau supărare.

Caracteristici generale: Impresia generală a pisicii din rasa Highlander este aceea a unei pisici de mărime medie înspre mare, cu o mulțime de caracteristici distinctive, care au rolul de a o face o pisică unică.
Corp: Are un corp de o lungime medie cu o adâncime notabilă. Are o formă dreptunghiulară. Spatele îi este drept, iar șoldurile sunt mai ridicate decât umerii. Per total, este o pisică musculoasă, cu o constituție atletică. Masculii sunt mai mari decât femelele. Osatura îi este de greutate medie și destul de substanțială.
Cap: Este mai mult lung decât lat. În zona botului, capul primește o lățime considerabilă. Botul îi este larg, puternic, cu un stop bine definit. Mustățile proeminente ajută la definirea unei construcții aproape pătrate a botului. Bărbia îi este puternică și adâncă, trebuind să se alinieze cu partea de sus a maxilarului. Văzută din profil, craniul îi este rotunjit, fruntea îi este dreaptă și puțin rotunjită, cu o ușoară curbă la nivelul nasului. Nasul, botul și bărbia formează o linie dreaptă atunci când este văzută din profil.
Urechile: Sunt de mărime medie, largi la bază și așezate atât în partea de sus a capului, cât și înspre laterale, fiind cât se poate de drepte. Urechile trebuie să fie ferme la bază și flexibile la vârfuri. Nu există nicio preferință față de direcția în care vârfurile urechilor arată. Curbura vârfurilor urechilor nu ar trebui să depășească unghiul de 90 grade. Când sunt micuțe, este posibil ca această curbură să depășească 90 grade, dar în final, odată ajunse adult, trebuie să rămână în limitele impuse.
Ochii: Sunt medii înspre mari și așezați destul de departe unul de celălalt. Au o formă ovală sau ușor teșită. Culoarea ochilor este independentă de culoarea blănii, cu excepția pisicilor din categoria Punctate sau Mink.
Coada: Este scurtă și groasă. Lungimea osului trebuie să fie de minim 3 cm la adulți și proporțional în lungime la piscuțe. Sunt acceptate cozile curbate.
Blana: Blana pisicii Highlander poate să fie scurtă și ținută aproape de corp, fiind densă, la pisicile cu păr scurt. La cele cu păr lung, blana este mai lungă și moale. Sunt permise toate tiparele de Tabby, precum și cele Punctate.

 

Personalitate:

Cu toate că aceste pisici au un aspect mai sălbatic, pisicile din rasa Highlander sunt de fapt niște animale de companie extrem de afectuoase și cu o personalitate blândă. Această pisică este o alegere excelentă pentru persoanele care își doresc ca animalul lor de companie să fie sociabil, jucăuș, haios, dar totodată încrezător și iubitor. Pisicile din rasa Highlander au o doză mare de energie, ceea ce înseamnă că au nevoie de cât mai multe momente în care să își consume această energie. În general, acestor pisici le place să se joace, astfel că dacă îi asigurați o mulțime de jucării, nu veți mai avea probleme cu nivelul lor de activitate. Totuși, jucăriile nu înseamnă că nu trebuie să mai interacționați cu pisicile Highlander. Din contră, acestea au nevoie de atenția voastră în fiecare zi. Una dintre cele mai apreciate și unice calități ale pisicii din rasa Highlander este faptul că acestor pisici le place apa. Sunt cu adevărat fascinate să alerge prin apă și nu se supără deloc dacă se udă din cap până în picioare. Sunt de asemenea niște pisici foarte inteligente și care pot să fie dresate cu destul de mare ușurință. Mai mult, nu trebuie să uităm că le face o deosebită plăcere să fie în centrul atenției, astfel că se vor da mari ori de câte ori vor avea ocazia cu calitățile lor acrobatice.

Toaletaj:

Blana pisicilor din rasa Highlander este ușor de îngrijit, fiind necesară doar o periere sau o pieptănare săptămânală pentru a-i îndepărta firele moarte și pentru a-i distribui uleiurile pielii. Dacă ii frecați din când în când blana cu o piele de căprioară, o veți putea menține lucioasă. Totuși, pisicile Highlander cu părul lung s-ar putea să aibă nevoie de mai multă atenție. Nu este necesară o baie decât foarte rar. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa Highlander este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

– dermatita corneeană reprezintă prezența pielii sau a firelor de păr pe suprafața corneei unuia sau ambilor ochi. Acest lucru poate să fie corectat chirurgical;

– sindromul durerii faciale poate fi observat în momentul încare pisica exagerează cu linsul și cu mestecarea lăbuțelor. Chiar și mâncatul le provoacă durere, dar nu se cunoaște cauza;

– polimiopatia hipocalcemică duce la slăbirea mușchilor datorită nivelurilor scăzute de potasiu din sânge. Se tratează cu suplimente de potasiu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câini din Rasa Malteză

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Micuța rasă Malteză este una dintre primele rase de câini mici, de companie, apărute în insula Maltei, în sudul coastei Italiei, cu mai mult de 3500 de ani BC. Unii crescători consideră că este posibil să fi apărut chiar mai devreme. Rămâne totuși cea mai veche rasă Europeană cunoscută până acum. Guvernatorul Roman în Malta, Publius, în secolul I a avut un frumos Maltez pe nume Issa, făcută cunoscută îndeosebi prin intermediul faimosului poet Martial, care a spus despre ea: ”Issa este mult mai jucăușă decât sabia lui Catulla. Issa este mai pură decât un sărut de mătase. Issa este mai blândă decât o servitoare. Issa este mai prețioasă decât pietrele prețioase Indiene.” Speriat că va veni ziua în care Issa va pleca în câmpiile Elysee, Publius a cerut ca imaginea ei să fie portretizată, astfel că ea va deveni nemuritoare. Martial nu a fost singurul autor care a fost fascinat de către frumusețea, puritatea și inteligența acestei rase de câini, Maltezi. Cel puțin începând cu perioada Grecilor antici, doamnele aristocrate au apreciat acești câini micuți, cărora le plăcea să fie îngrijiți, hrăniți cu delicatese și cărora le era permis să doarmă în paturile stăpânilor lor, precum și pe celelalte obiecte de mobilier. Pe lângă faptul că erau apreciați ca și animale de

  Nume: Malteză

Originea: Insula Maltei

Grupa: Câini mici de companie

Inaltime: Femela 20 – 24 cm, Mascul 22 – 26 cm

Greutate: Femela 2,5 – 3,3 kg, Mascul 3 – 3,5 kg

Speranta medie de viata: până la 12 – 15 ani

Culoare: alb.

Temperament:  Nu este indicat să tratați această rasă ca și cum ar fi niște câini neputincioși, ci ar fi bine să le oferiți puțină independență. Dacă nu vă ocupați de ei atunci când sunt mici, vor dezvolta un comportament destul de dificil.

Dresaj:  Odată ce Maltezii își dau seama că sunt puse la bătaie bunătăți, aceștia vor face aproape tot ceea ce îi cereți.

Caracteristici distinctive: Este un câine alert, plin de energie, cu un mers elegant, arătând aproape că plutește. Această impresie este dată de blana lui lungă care atinge pământul pe toată suprafața corpului, picioarele acestuia părând că nu se mișcă.

companie, câinii din rasa Malteză deveniseră o adevărată monedă de schimb încă din perioada BC (înainte de Hristos). Grecii obișnuiau să construiască morminte pentru câinii lor Maltezi și să le onoreze viața prin amintirea lor. Au fost descoperite statui care reprezentau Maltezi din Egiptul Antic. Maltezul era un animal de companie apreciat de către Greci și Romani, devenind de asemenea un câine de ținut în brațe și pentru cei mai bogați și faimoși oameni din Marea Britanie. Regina Elisabeta I și Regina Maria a Scoției au avut fiecare câte un exemplar din aceste rase de dimensiuni mici, care în anul 1607 era descrisă ca fiind ”nu mai mare decât un dihor”. În anul 1792, Maltezii erau în continuare descriși ca fiind de dimensiunea  unei veverițe, fiind purtați de către doamne în mânecile hainelor. Erau considerați ca fiind bijuteriile femeilor. Până la jumătatea secolului XVII, insula Maltei a început să fie populată cu câinii săracilor ciobănești, ceea ce a făcut rasa Malteză să devină destul de rară. În anul 1805, un cavaler din Malta spunea că existase în Malta o rasă de câini cu blana lungă și mătăsoasă, care erau la mare căutare de către Romani, dar care în ultimii ani a trebuit să trăiască în vremuri tulburi, ceea ce i-a pus în pericol existența. Dar rasa nu a dispărut în totalitate. Un portret care reprezenta un Maltez a fost făcut în anul 1833, acesta fiind găsit în Librăria Regală a Maltei. Totuși, asemănarea cu rasa Pomeraniană a ridicat destul de multe semne de întrebare cu privire la câinii care erau reprezentați în statui sau în tablouri. Abia în jurul anilor 1850 s-a început un sistem de împerechere meticuloasă, odată cu o evidență strictă a acestei rase. Rasa Malteză a început să crească în popularitate în secolele XIX și XX, ceea ce i-a atras un număr mare de admiratori care căutau o rasă de animale de companie și competitori puternici în concursurile de profil. Până la jumătatea sec XIX, rasa Malteză a devenit foarte populară în Marea Britanie, făcându-și apariția în ringul de concurs în anul 1859. Primul Maltez care a fost prezentat în America a fost în anul 1877, acesta fiind denumit ”Câinele Leu Maltez”. În anul 1879, un Maltez colorat a fost prezentat ca și Terrier Skye Maltez. AKC a acceptat primul Maltez în anul 1888, urmând apoi ca în anul 1906 să apară și Clubul Terrierilor Maltezi.  Până în anul 1950, apăruseră două cluburi ale rasei Malteză, unul fiind Clubul Maltez American, iar celălalt fiind Clubul Iubitorilor de câini din America. Discuțiile purtate în anul 1961 de către reprezentanții celor două cluburi a dus la fuziunea acestora și la apariția Asociației Malteze Americane, care a rămas de altfel clubul rasei până în ziua de astăzi.

Descriere fizică:

Chiar dacă rasa Malteză este cunoscută pentru blana acestuia albă și lungă, pentru structura corpului și pentru expresia feței, nu trebuie să se piardă din vedere postura acestuia, care de altfel  face parte din statutul acestei rase. Câinele din rasa Malteze este un câine de dimensiuni mici, cu un corp compact, pătrățos, acoperit peste tot de blana lui lungă, netedă și mătăsoasă. Părul acestuia atârnă până aproape în pământ. Ochii mari și negri, nasul negru și buzele ușor lăsate îi oferă acestuia o expresiă blândă, dar totodată alertă. Urechile și le ține atârnând, la fel și coada. Este un câine alert, plin de energie, cu un mers elegant, arătând aproape că plutește. Această impresie este dată de blana lui lungă care atinge pământul pe toată suprafața corpului, picioarele acestuia părând că nu se mișcă.

Personalitate:

În conformitate cu standardul AKC, pentru mărimea lui, câinele din rasa Maltez este un câine neînfricat. Capacitatea de încredere și de răspuns afectiv este unul dintre cele mai atrăgătoare lucruri la această rasă. Este unul dintre cei mai eleganți și manierați câini printre cei de dimensiuni mici, cu toate că este jucăuș, vivace și plin de energie. Încă din antichitate, câinele din rasa Malteză a fost un câine de companie. În timp ce alte rase de dimensiuni mici au apărut ca urmare a încrucișărilor repetate dintre rase de dimensiuni mari și cele de dimensiuni mici, Maltezii erau tot atât de mici în antichitate ca și astăzi. Sunt câini mici, încăpățânați, cărora le place să se joace dur și care reușesc să țină piept câinilor de două ori mai mari. Este natural pentru un câine din rasa Maltez să fie dulce, jucăuș și înțelegător, dar trebuie să se țină cont de faptul că personalitatea lor depinde de modul în care aceștia sunt crescuți. Nu este indicat să tratați această rasă ca și cum ar fi niște câini neputincioși, ci ar fi bine să le oferiți puțină independență. Dacă nu vă ocupați de ei atunci când sunt mici, vor dezvolta un comportament destul de dificil. Dar în schimb, dacă vă comportați cu el ca și cu o ființă independentă, și dacă stabiliți niște limite corecte, acest lucru poate să vă asigure un câine manierat și jucăuș. Câinii din rasa Malteză nu au nevoie de multe exerciții pentru a fi ținuți fericiți și sănătoși, dar plimbările zilnice sunt obligatorii. Acestor mici animale de companie le place să alerge, motiv pentru care este indicat să îl lăsați să zburde liber prin curte sau în parc. Mărimea lor îi face să fie câini de apartament excelenți, dar acest lucru nu trebuie să vă facă să ignorați plimbările zilnice menite să îi țină în formă și să ajute la prevenirea anxietății. Anxietatea datorată de separare este o problemă comună rasei Malteză. Iubesc oamenii și urăsc să fie lăsați singuri perioade lungi de timp. Majoritatea Maltezilor nu își primesc doza necesară de energie, în special din cauză că stăpânii lor îi consideră rase de jucărie care nu au nevoie de plimbări.

Dresaj

Acești câini de dimensiuni mici vor face orice pentru niște bunătăți. Câinii din rasa Malteză sunt ușor de dresat, lucru diferit față de majoritatea celorlalte rase de câini de dimensiuni mici, dar în mare parte datorat capacității lor de a face pe plac. Unii dintre acești câini sunt destul de independenți, dar acest lucru poate să fie prevenit dacă  îi mențineți interesul crescut și dacă nu îi permiteți să se plictisească în cadrul antrenamentelor. Odată ce Maltezii își dau seama că sunt puse la bătaie bunătăți, aceștia vor face aproape tot ceea ce îi cereți. Rasele de dimensiuni mici nu ar trebui să fie tratate cu duritate. Acești câini au impresia că singura lor metodă de protecție este prin lătrat și mușcat ușor, motiv pentru care nu vor ezita să facă aceste lucruri. Un tratament dur sau disciplina fizică poate să facă un Maltez să nu mai aibă încredere în oameni. Mulțumirea în cazul comportamentului corect și ignorarea celui greșit este cea mai bună abordare pe care puteți să o aveți atunci când dresați un Maltez. Dresajul pentru casă poate să fie un proces de durată. Este greu pentru dumneavoastră să vedeți unde au murdărit carpeta, sau să îl găsiți atunci când nu vrea să fie găsit.

Toaletaj:

Periați-l cu blândețe în fiecare zi, chiar dacă are o tunsoare scurtă. Acest lucru permite menținerea lui curată și previne încâlcelile. Deși sunt extrem de frumoși, câinii din rasa Malteză pot deveni repede murdari, motiv pentru care vor avea nevoie de băi săptămânale. Dacă Maltezului i s-a încâlcit blana lungă, încercați să o descâlciți cu ajutorul degetelor, folosind un spray special sau un ulei pentru blană. După ce ați descâlcit cât s-a putut cu degetele, folosiți pieptănul pentru a-i despărți firele individual.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Malteză este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– surzirea este o condiție moștenită de rasa Malteză. Totuși, aceștia pot fi testați încă de când sunt micuți. Câinii care prezintă această boală nu ar trebui să le fie permisă reproducerea pentru că o transmit;

– cataracta apare de obicei la vârsta de 1 sau 2 ani, cunoscută și ca și cataractă juvenilă. De obicei nu duce la orbire, dar este indicat ca animalele care prezintă această afecțiune să nu li se permită să aibă urmași;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

colapsul traheal este o afecțiune a traheei, care aduce cu ea o inconsistență a inelelor cartilaginoase care stau la baza formării tubului traheei, acestea aplatizându-se. Puteți să vă dați seama de această boală dacă observați o tuse excesivă sau senzații de sufocare la câinele dumneavoastră;

strănutul invers este o afecțiune care poate apărea oricând la câinele dumneavoastră. În general apare atunci când mănâncă prea repede, când este foarte bucuros sau când este polen în aer. Sunetele pe care le face nu sunt cele mai plăcute și ceea ce puteți să faceți este să încercați să îl calmați.

– albinismul este o condiție genetică prin care câinele nu este doar alb, ci ar putea avea și piele și nas roz, iar ochii să îi fie albaștri sau foarte deschiși la culoare. Albinismul aduce sensibilitatea la soare, la diverse probleme de sănătate cum sunt cancerul și probleme ale ochilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Specia de Papagali Red-Belied

Pasari Scris de

 

Informaţii generale:

Papagalul din specia Red-Bellied (Poicephalus Rufiventris), cunoscut de asemenea și ca Papagalul Organe-Bellied, este un papagal de dimensiuni, mici foarte frumos și inteligent. Este o pasăre de companie excelentă, care poate să aducă mult amuzament în casele oamenilor ca urmare a naturii sale jucăușe și a capacităților de vorbitor. Papagalul din specia Red-Bellied a fost descris pentru prima dată de către Ruppell în anul 1845. Sunt originari din savanele Estului Africii. Acești papagali trăiesc în tufișuri și se hrănesc cu fructul acacia. Acest fruct este unul care atârnă în forma unui clopot, astfel că singura șansă pentru papagali de a ajunge în interiorul fructului este de a sta și ei atârnați cu capul în jos.  Sunt destul de asemănători cu alte specii cunoscute de papagali Poicephalus, cum este Papagalul Meyer și papagalul Senegal. Dar aceștia sunt puțin mai mari, ochii lor având un iris de culoare roșie, și sunt dimorfi din punct de vedere sexual. Atât masculii, cât și femelele au o culoare verzuie, dar masculul prezintă o burtă portocaliu-roșiatică, de unde și numele acestor papagali. La fel ca și alți papagali Poicephalus, Papagalii din specia Red Bellied sunt foarte jucăuși și niște comici naturali. Sunt niște păsări de companie foarte plăcute, care nu vor continua să vă uimească, chiar și după ani de zile de la aducerea lor în casă.

  Nume: Red-Bellied

Originea: Africa

Grupa: de dimensiuni mici

Inaltime: 20 – 27 cm

Speranta medie de viata: până la 30 ani

Culoare: gri cu verde, cu roșu în zona burții pentru masculi și verzui pentru femele.

Temperament:  Uneori vă va surprinde cu lucruri pe care nu le-ați mai auzit vreodată. Dacă îl veți lăsa să iasă mai des din cușca sa, papagalul din specia Red-Bellied va fi mult mai deschis la a încerca relații sociale cu alți oameni și chiar și cu alte animale.

Dresaj:  Râsul vostru este cea mai puternică metodă de dresaj de care papagalul are nevoie, fie că vă vine să credeți sau nu. Papagalul va înțelege că un anumit comportament vă face plăcere și vă mulțumește.

Caracteristici distinctive: Picioarele le sunt galben-verzui. Irisul ochilor lor este roșu și poate să își modifice mărimea în funcție de cât de interesate sunt păsările față de ceea ce vor să vadă. Păsările tinere din ambele sexe au o culoare portocalie a burții.

Le place să aibă la dispoziție jucării interesante și interactive, în principiu cam orice ar fi un puzzle. Au obiceiul de a sta atârnați cu capul în jos. De asemenea, dacă le veți da o jucărie de dimensiuni mici, ei se vor pune pe spate și se vor juca așa cu ea. Sunt foarte amuzanți și le face plăcere să vă audă râzând. Acești papagali învață să spună destul de multe cuvinte, unii dintre ei devenind chiar niște vorbitori redutabili. S-ar putea chiar să fie cei mai buni vorbitori din întregul gen Poicephalus. Mulți papagali din specia Red-Bellied încearcă să imite vocea umană încă din primele luni de viață. Sunt foarte ușor de dresat. Cu puțină răbdare și multe repetiții, aceștia vor putea fi învățați să facă multe lucruri la cerere. Se găsesc începând din Somalia și SE Etiopia, până în NE Tanzaniei, la altitudini situate între 800 – 2000 m  în vegetațiile semi-aride care includ tufișurile uscate din stepele africane.

Descriere fizică – taxonomie:

Papagalii din specia Red-Bellied sunt niște păsări extrem de frumoase, cu o diferență vizibilă între masculi și femele. Femelele sunt gri și prezintă o burtă de culoare verde închis. Masculii sunt de asemenea gri pe spate, verzui pe aripi și cu o frumoasă culoare portocaliu-roșiatică pe burtă, gât și frunte. Picioarele le sunt galben-verzui. Irisul ochilor lor este roșu și poate să își modifice mărimea în funcție de cât de interesate sunt păsările față de ceea ce vor să vadă. Papagalii din specia Red-Bellied și Orange-Bellied sunt dimorfi din punct de vedere sexual. Masculii și femelele sunt ambii de culoare gri-verzui, dar masculul are o culoare portocaliu-roșiatică pe burtă. Păsările tinere din ambele sexe au o culoare portocalie a burții. De asemenea, păsările tinere au ochii de culoare gri închis, care se vor transforma în roșu odată ajunși la maturitate. Lungimea acestor papagali este de aproximativ 23 – 27 cm și au o greutate de aproximativ 120 – 160 grame. Durata de viață poate să ajungă până în jurul vârstei de 30 de ani, dar este mult mai sigur că vor atinge între 15 – 20 ani. Maturitatea sexuală este atinsă în jurul vârstei de 3 ani.

Taxonomie: Regnul: Animalia; SubRegn: Chordata; Clasa: Aves; Ordinul: Psittaciformes; Familia: Psittacidae; Genul: Poicephalus; Specia: Rufiventris.

Personalitate:

Aceste păsări sunt extrem de sociabile și vor face aproape orice pentru a fi în compania voastră, inclusiv vă vor atenționa de fiecare dată ce cuvinte noi, ce fluierat și ce fraze au învățat între timp, lăudându-se cu acestea. Uneori vă va surprinde cu lucruri pe care nu le-ați mai auzit vreodată. Dacă îl veți lăsa să iasă mai des din cușca sa, papagalul din specia Red-Bellied va fi mult mai deschis la a încerca relații sociale cu alți oameni și chiar și cu alte animale. La fel ca și la restul păsărilor, dacă aripile papagalului Red-Bellied sunt ușor reduse, aceștia vor fi mai ușor de dresat. Acest lucru va crește de asemenea și dependența față de voi, pentru că va avea nevoie de mâna voastră pentru a ajunge în locuri mai înalte. Papagalii din specia Red-Bellied sunt foarte interesați de tot ceea ce ar puta să facă alături de  stăpânii lor. Le plac jucăriile cu clopoței și le vor face să sune pentru a vă atrage atenția. Se vor da mari stând cu capul în jos agățați de acoperișul cuștii, adeseori ținându-se doar cu un singur deget. Multora dintre aceste păsări le place să privească afară pe fereastră, motiv pentru care cuștile ar trebui să le permită să stea cât mai aproape de fereastră. Orice obiect care se mișcă afară este interesant pentru acest papagal și va avea ciocul lipit de fereastră chiar și ore în șir. Papagalii din specia Red-Bellied sunt maturi din punct de vedere sexual în jurul vârstei de trei ani, deși multe perechi nu se vor reproduce până în jurul vârstei de patru ani. Cuibul acestor păsări va conține în general trei sau patru ouă. Ouăle au nevoie de o medie de 26 de zile de incubație, iar eclozarea se întâmplă la aproximativ două zile depărtare un ou de celălalt. Micuții papagali părăsesc cuibul după aproximativ două luni după eclozare. În ceea ce privește cușca papagalului, este indicat ca aceasta să fie destul de mare, pentru a-i permite puțină libertate de mișcare. Cușca ar trebui să aibă bare orizontale în interior pentru ca papagalul să se poată cățăra de pe una pe cealaltă. Cu cât este mai mare cușca, cu atât papagalul va fi mai fericit pentru că va avea la dispoziție și un număr mai mare de jucării cu care să își petreacă timpul. Așezați cușca în camera în care voi veți petrece cel mai mult timp, pentru că aceste păsări au nevoie să fie cât mai aproape de voi, fiind niște păsări foarte sociabile.

Dresaj

Papagalii din specia Red-Bellied sunt niște papagali foarte ușor de dresat datorită inteligenței lor. Râsul vostru este cea mai puternică metodă de dresaj de care papagalul are nevoie, fie că vă vine să credeți sau nu. Papagalul va înțelege că un anumit comportament vă face plăcere și vă mulțumește, iar dacă veți spune o anumită frază sau aveți o anumită reacție de fiecare dată când face ceva bine, atunci papagalul va înțelege că trebuie să răspundă pozitiv. Vă va bucura reacționând atunci când va auzi acea frază sau când vă va vedea râzând. Sunt niște papagali cărora le face plăcere să vă vadă fericiți și mulțumiți.

Hrana:

Papagalii din Specia Red-Bellied ar trebui să fie hrăniți cu semințe și cu mâncare proaspătă. Semințele și iarba reprezintă cea mai bună hrană pentru papagali, dar este bine de știut că dacă îl hrăniți doar cu semințe atunci riscați să îl îmbolnăviți. Semințele nu sunt bogate în vitamina A, motiv pentru care ar trebui să luați în considerare și alte tipuri de mâncare.

La magazinele de specialitate puteți să găsiți bare presate de semințe, cu aromă de miere, de fructe de pădure sau multe alte variante. Acestea sunt foarte îndrăgite de către papagalii din specia Red-Bellied. Pe lângă semințe, este indicat să îl hrăniți cu mâncare proaspătă, cum sunt legumele, fructele și fructele de pădure. Mere, morcovi, pere, porumb, broccoli, spanac sunt opțiuni foarte bune pentru hrana papagalului, acestea fiind foarte bogate în nutrienți. La fel ca și oamenii, nici papagalilor nu le place mâncarea care se îndepărtează de gustul ei original. Mâncarea procesată excesiv își pierde din valoarea nutritivă, conținând adeseori calorii care pot să ducă la creșterea în greutate. Nici mâncarea prăjită nu trebuie să existe în meniul papagalilor.

Boli si afectiuni curente:

Specia de papagali Red-Bellied este predispusă la destul de multe probleme de sănătate, motiv pentru care trebuie să aveți tot timpul grijă de el și mai mult, trebuie să îl urmăriți tot timpul. Observându-l, veți putea să înțelegeți ceea ce transmite în diferite ipostaze. Dacă îl vedeți că bea prea multă apă, că nu mănâncă destul sau că mănâncă prea mult, că este prea slab sau prea gras, că este letargic, atunci cu siguranță există o problemă de sănătate și ar trebui să mergeți cu el la un medic veterinar.

Unele dintre problemele care pot să apară sunt următoarele:

– alergiile;

– căderea penelor;

– voma;

– constipația;

– îi curge nasul și dificultăți la respirație;

– probleme cu ciocul, cu picioarele sau cu ochii;

– pierderea echilibrului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Iepuri Harlequin

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de iepuri Harlequin a fost la început cunoscută ca și rasa Japoneză. La acel moment nu existau alte culori decât culoarea neagră. Standardul realizat de către Crescătorii Americani în perioada 1928 – 1929 prezentau iepurii din rasa Japoneză ca având pete iregulate sau o distribuție inegală a benzilor colorate. Culoarea iepurilor japonezi trebuia să fie asemănătoare cu soarele care se ridica pe cer. Acești iepuri aveau cercuri care se poziționau pe corpul iepurelui la intervale neregulate. De asemenea, benzile care formează aceste cercuri nu sunt regulate în lățime și lungime. Un articol apărut în cartea în care apărea și standardul, scris de către BK Turnock și care spunea: ”Iepurii Japonezi nu au origini Japoneze. Pentru Europeni, orientul are o anumită atmosferă de ciudățenie.” Pentru că Himalayan avea de asemenea marcaje ciudate, acest iepure a fost numit Chinez de către unii și Rusesc de către alții. Din același motiv, numele Japonez a fost dat rasei care avea cele mai ciudate marcaje. Această rasă este de origine Franceză și a fost crescută ca și un iepure comun pe întreg teritoriul Franței, cu precădere în Normandia și în Nord, pentru o perioadă lungă de timp. A apărut în mod accidental în suburbiile Parisului, Belleville sau Montmartre, fiind cu siguranță descendent din Brabancon sau Dutch și din iepurii colorați de clasificare

  Nume: Harlequin

Originea: Franța

Grupa: Iepuri de dimensiuni medii / semiarcuiți

Greutate: Între 2,7 – 3,6 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 8 ani

Culoare: negru cu portocaliu, cu alb și alte culori

Temperament:  Chiar dacă țineți iepurele în casă sau afară, inteligența sa îi permite să învețe să se joace jocuri care implică și comenzi, putând să învețe să vină atunci când este chemat, sau să folosească litiera.

Status rasă: Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, rasa de iepuri Harlequin nu se află în niciun pericol de extincție. Este o rasă iubită și niște iepuri care se pretează perfect ca și animale de companie.

Caracteristici distinctive: Claritatea culorilor este o distincție a acestor iepuri. Culorile care alternează ar trebui să se observe clar, fără să fie suprapuse. Tiparul blănii pe spate poate să fie sub formă de benzi.

Engleză. Prima dată a fost prezentat în Paris în anul 1887, în Jarin D’Acclimation. O primă descriere a unui iepuraș de tip zebră a apărut în 1891. În anul 1902, un mascul Japonez a fost încrucișat cu o femelă de culoare gri, ceea ce a dus la obținerea primului iepure Rhinelander. Din Franța, iepurii Japonezi au fost duși în Anglia și abia după 15 – 20 de ani aceștia au ajuns și în Germania. Dar aici nu au prin deloc la crescători, ceea ce i-a făcut să dispară încet din ochii oamenilor. Primul iepure Japonez care ajunsese în Anglia avea pete inegale negre și galbene, conținând și fire de păr albe. Marea majoritate a acestor iepuri aveau alb pe nas și pe picioare, acest lucru datorându-se strămoșilor Olandezi. Prin încrucișări selective, aceste defecte au fost înlăturate. În anul 1919 a fost format primul Club Japonez în Anglia, care a ajutat la stimularea creșterii acestei rase. Aspectul acestui iepure l-au ridicat în topul grupelor de estetică. Ca și iepure de carne se spune că este ideal, având o osatură fină și fermă, cu o carne dulceagă. Este un iepure cu instincte materne puternice, un instinct care se pare că a fost moștenit de la iepurii Olandezi. Iepurii Japonezi sunt docili și gentili asemenea iepurilor Havana. Blândețea și culorile vesele îl face să fie un bun animal de companie pentru copii.” În anul 1946, Consiliul Britanic al Crescătorilor de Iepuri au revizuit standardul rasei, apărând pentru prima dată numele de Harlequin. Această schimbare a numelui s-a datorat imaginii pe care ”Japonezii” o avuseră în timpul celui de-al doilea război mondial. În acest standard s-a menționat pentru prima dată cele trei tipuri de blană – normală, rex și astrex. Acest standard a rămas în vigoare până în anii 1966 – 1970, când iepurii Japonezi au apărut sub noul lor nume, Harlequin, și cu o descriere mult mai detaliată. Tot în perioada anilor 1946, apăruse un club Harlequin și în Statele Unite ale Americii. Majorie Madison din Excelsior a importat iepuri Japonezi în anii 1940, care apoi ajunseseră la Thomas Coatoam, președintele Clubului Harlequin. Acesta a mai importat în anul 1949 Japonezi Albaștri de la Alf H Green din Hull, Anglia, luptând totodată pentru apariția acestor iepuri în show-urile de profil. Bill Gass alături de alți crescători din California au început să importe și să lucreze cu rasa de iepuri Harlequin în anii 1960, ceea ce a dus la reapariția rasei în Standardul din anii 1966 – 1970. În anii 1960 au apărut o serie de articole în publicația Britanică Fur and Feather, cu privire la genetica și standardul acestei rase. Elizabeth Coles, Keith Bee, Roy Robinson sunt doar câțiva dintre cei care și-au adus aportul la îmbunătățirea acestei rase. În perioada 1971 – 1975 s-a muncit la noul Standard de Perfecțiune, care includea și rasa Harlequin, la care i s-au adăugat câteva modificări față de standardul din 1946. În perioada 1986 – 1990 s-a decis corectarea problemelor pe care această rasă le avea la ochi. Rezultatele obținute au fost excelente. Următorii cinci ani standardul rasei de iepuri Harlequin a mai suferit câteva modificări, printre care la nivelul blănii, a petelor și a benzilor de culoare. Standardul 2006 – 2010 a adus divizarea culorilor în două zone, iar până în anul 2015, nu au mai fost aduse alte modificări.

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Harlequin trebuie să aibă capul, urechile și corpul într-o proporție foarte bună, fiind purtate cu foarte multă eleganță. Urechile trebuie să fie poziționate în ”V”. Lățimea zonei șoldurilor ar trebui să fie ușor mai lată decât zona umerilor. Linia spatelui începe de la baza gâtului, se ridică gradual până la punctul cel mai înalt care se află deasupra șoldurilor, după care coboară într-o curbă blândă înspre coadă. Osatura îi este medie. Blana este normală, cu specificația că trebuie să fie lăsată pe spate. Culorile trebuie să fie cât se poate de bogate și de dense cu putință. Nu există culori preferate. Claritatea culorilor este o distincție a acestor iepuri. Culorile care alternează ar trebui să se observe clar, fără să fie suprapuse. Tiparul blănii pe spate poate să fie sub formă de benzi. Liniile să fie curate și trebuie să iasă în evidență, alternând culorile negru cu portocaliu. Numărul ideal de pete de pe corp trebuie să conțină 5 – 7 alternări ale benzilor pe fiecare parte, începând din zona pieptului. Capul ar trebui să fie divizat în mod egal, pe o parte negru și pe cealaltă parte portocaliu. De asemenea, o ureche trebuie să fie neagră și cealaltă portocalie. Urechea neagră trebuie să se situeze pe partea portocalie a capului, iar urechea de culoare portocalie să se situeze pe partea neagră a capului. În ceea ce privește picioarele, unul dintre picioarele din față trebuie să fie negru, iar celălalt portocaliu, la fel și cele din spate. Unghiile iepurelui pot să fie deschise la culoare, închise, sau mixte.

Personalitate:

Iepurii din rasa de iepuri Harlequin sunt blânzi, niște mici animale curioase care pot fi niște animale de companie excelente. Sunt iepuri calmi, mereu aflați în căutarea unor răspunsuri. Le place să fie în centrul atenției și chiar culoarea lor îi face să fie iubiți și apreciați. Dacă aveți un iepure din rasa Harlequin, atunci trebuie să vă alocați timp să vă jucați cu el. Este unul dintre cele mai inteligente rase de iepuri, motiv pentru care va aprecia dacă îi puneți la dispoziție diverse jucării, tuburi și cutii pe care să le exploreze. Vor aprecia și să aibă la dispoziție mult spațiu, fie în casă, fie în grădină, acolo unde să poată să exploreze și să se joace. Chiar dacă țineți iepurele în casă sau afară, inteligența sa îi permite să învețe să se joace jocuri care implică și comenzi, putând să învețe să vină atunci când este chemat, sau să folosească litiera. Din cauză că iepurii sunt în general animale care se stresează foarte repede și care au un psihic fragil, nu sunt recomandați ca și animale de companie pentru copiii care nu au ajuns la capacitatea de a înțelege acest lucru.

Hrana și cușca

Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. Alte frunze de verdețuri, în special legume, sunt esențiale pentru sănătatea iepurelui, fiind necesare ocazional pentru a preveni eventuale derapaje digestive. De dragul varietății puteți să îi oferiți și bunătăți cum sunt morcovi, piersici, pere, mere, prune, căpșuni sau alte fructe. Trebuie totuși să fiți atenți când îl hrăniți cu fructe pentru că acestea pot să fie bogate în zaharuri. Crescătorii de iepuri în scopuri comerciale mai adaugă și alte elemente nutritive dietei zilnice. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Harlequin se pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Pentru că este un iepure care are nevoie de mult spațiu pentru joacă și pentru explorare, cușca acestuia trebuie să fie una mare, în care să poată să se plimbe în voie. Este ideal să existe o zonă îngrădită și acoperită, care să îl protejeze de razele soarelui și de prădătorii din aer. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Cușca trbeuie să fie curățată cu multă atenție și responsabilitate cel puțin o dată pe săptămână. Înlăturați orice resturi nedorite și asigurați-vă că oferiți iepurelui un mediu de viață plăcut și curat.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Harlequin necesită o simplă periere săptămânală pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr. Chiar dacă această rasă poate să fie învățată să își facă treburile în zone special amenajate, este indicat să acordați o atenție specială igienei corporale zilnice.

Scopul și statusul rasei:

Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, rasa de iepuri Harlequin nu se află în niciun pericol de extincție. Este o rasă iubită și niște iepuri care se pretează perfect ca și animale de companie. Culorile blănii acestui iepure îi face să fie apreciați în concursurile de profil, iar inteligența lor îi face perfecție pentru ținut în casă. Acești iepuri produc un număr mare de pui și au puternice instincte materne.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Harlequin poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Specia de Papagali Blue-Naped

Pasari Scris de

 

Informaţii generale:

Specia de papagali Blue-Naped (Tanygnathus Lucionensisis) cunoscut şi sub denumirea de papagalul Luzon sau Philippine Green, este o specie care aparţine Filipinei şi Insulelor Maluku (cunoscute ca şi Insulele Moluccan). Habitatul său preferat include zonele de pădure care se situează până la o altitudine de 1000 m. Acest papagal era cunoscut pe multe insule din Filipine în urmă cu aproximativ un secol, dar în timp a suferit un declin îngrijorător, fiind în acest moment aproape de negăsit pe majoritatea acestor insule. Totuşi, se ştie despre aceşti papagali că trăiesc în grupuri mici, motiv pentru care uneori este dificil de identificat în vegetaţia densă a acestor insule. Se crede că cei mai mulţi papagali existenţi astăzi trăiesc în insulele de dimensiuni mai mici, acolo unde prezenţa omului este aproape inexistentă. Tot din acest motiv şi numărul lor este dificil de estimat. În anumite zone din Palawan şi Tawitawi papagalul din specia Blue-Naped poate să fie găsit în număr mare. Populaţia totală estimată în anii 1990 era de sub 10000 de indivizi. Populaţia de papagali este suspectată a fi într-o continuă scădere, acest lucru datorându-se în mare parte nivelului mare de tranzacţionare a papagalilor

  Nume: Blue-Naped

Originea: Filipine

Grupa: de dimensiuni medii

Speranta medie de viata: până la 40 ani
Inaltime:
30 cm

Culoare: verde, cu diferite culori în partea superioară a corpului şi pe aripi.

Temperament:  Atât femelele, cât şi masculii sunt recunoscuţi pentru faptul că vocalizează destul de mult pe timpul zilei. Unii crescători au scos în evidenţă faptul că masculii par  a fi mult mai înclinaţi înspre comunicare decât femelele.

Dresaj:  Papagalii din specia Blue-Naped sunt nişte păsări inteligente, care pot să fie dresate pentru a se comporta într-un mod exemplar în interiorul casei şi chiar şi în interiorul cuştii.

Caracteristici distinctive: Pieptul este bine dezvoltat şi acoperit de pene de culoare verde – gălbui. Obrajii şi fruntea îi sunt acoperite cu pene de culoare verde, iar ciocul le este roşu deschis.

Blue-Naped, precum şi din cauza degradării continue a habitatului în care trăiesc. Extinderea terenurilor agricole şi construirea de noi staţiuni turistice au dus la distrugerea habitatului, a pădurilor şi implicit la scăderea numărului de papagali. Există în acest moment câteva activităţi de conservare propuse care apar în câteva parcuri naţionale din Filipine: Bataan, Quezon şi Manlungaw, precum şi în St Paul Subterranean River, Palawan. Acţiunile de conservare propuse sunt menite să identifice impactul tranzacţionării acestor papagali, asupra speciei de papagali Blue-Naped. De asemenea, se urmăreşte revizuirea estimării populaţiei de papagali rămase, rata de declin a speciei bazată pe distrugerea ecosistemului şi a habitatului natural. Sunt pregătite măsuri care să protejeze zonele cu păduri înalte, perfecte pentru cuiburile acestor papagali.

Descriere fizică – taxonomie:

Papagalul din specia Blue-Naped are aproape toate penele de culoare verde. Spatele îi este maroniu, iar ceafa şi zona din spatele gâtului prezintă o culoare albastră. Penajul aripilor este destul de interesant, acestea fiind acoperite de culorile verde, albastru, galben şi negru. Negru există foarte puţin, nişte pete pe câteva dintre penele aripilor. Culoarea galbenă se găseşte în cercul interior al aripilor, fiind protejate parcă de penajul de culoare verde închis şi albastru. Coada, în interior are culoarea galbenă. Pieptul este bine dezvoltat şi acoperit de pene de culoare verde – gălbui. Obrajii şi fruntea îi sunt acoperite cu pene de culoare verde, iar ciocul le este roşu deschis. Au o privire parcă dură, cu o frunte pronunţată care le pune în evidenţă această privire. Femelele se aseamănă foarte bine cu masculii, singura diferenţă fiind intensitatea mai mică a marcajelor de pe aripi. Papagalii tineri prezintă mai puţin albastru în zona capului, aripile au mai mult verde, iar penele au pe margini mai mult galben. Penajul adult apare la vârta de aproximativ un an. Lungimea acestui papagal este de aproximativ 31 cm.

Taxonomie

Franceză: Perruche de Luçon;  Germană: Blaunackenpapagei ; Spaniolă: Loro nuquiazul.

Psittacus lucionensis Linnaeus, 1766, Luzon, Filipine.

Este posibil să formeze o specie pereche cu T. megalorynchos. Sunt propuse rase adiţionale ca şi paraguenuskoikeimoronigrorum şi siquijorensis fiind incluse în salvadorii.  Sunt recunoscute cinic subspecii.

Subspecii şi Distribuţie

  1. l. lucionensis(Linnaeus, 1766) – Luzon şi Mindoro (N Filipinelor).
  2. l. hybridusSalomonsen, 1952 – Polillo ( E Luzon).
  3. l. salvadoriiOgilvie-Grant, 1896 – Filipine (cu excepţia zonei de N), dar pot să fie rari şi supuşi extincţiei în multe insule; de asemenea, pe unele insule de dimensiuni mici din NV şi NE Borneo, acolo unde au reuşit să se introducă.
  4. l. horrisonusBangs şi  J. L. Peters, 1927 – Maratua I,  E Borneo.
  5. l. talautensisA. B. Meyer şi  Wiglesworth, 1895 – Talaud Is (Sudul Filipinelor); a fost observat şi în Sangihe Is, dar cel mai probabil este că a părăsit acest loc.

 

Personalitate:

Papagalii din specia Blue-Naped sunt în general foarte liniştiţi şi nişte companioni excelenţi. Sunt nişte păsări extrem de inteligente şi interactive, cărora le place să se joace tot timpul. Asiguraţi-vă că au la dispoziţie tot timpul jucării şi puzzle-uri care să le solicite un efort mental susţinut, în acest fel papagalii nu se vor plictisi în cuşcă. Acest lucru este indicat cu precădere pentru papagalii care sunt ţinuţi singuri în cuşcă şi nu au pereche. Atât femelele, cât şi masculii sunt recunoscuţi pentru faptul că vocalizează destul de mult pe timpul zilei. Unii crescători au scos în evidenţă faptul că masculii par  a fi mult mai înclinaţi înspre comunicare decât femelele. Le place să facă parte din viaţa de zi cu zi a stăpânilor lor şi să simtă că sunt implicaţi în activităţile pe care aceştia le fac. Vor sta cuminţi pe umărul dumneavoastră, comentând acolo unde nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în jurul lor. Au nevoie de multă atenţie, ceea ce înseamnă că nu este indicat să vă luaţi un astfel de papagal dacă nu puteţi să vă alocaţi şi timp pentru a vă juca cu el.  Sunt nişte păsări destul de gălăgioase, care au diferite sunete şi tonalităţi. Au o natură foarte vorbăreaţă, gălăgioasă şi pot să fie învăţaţi să vorbească dacă aveţi destulă răbdare cu ei. Atunci când sunt alarmaţi de ceva, pagalii din specia Blue-Naped vor scoate nişte sunete foarte ascuţite.  Pentru a evita agresivitatea în interiorul cuștii, este indicat să îi plasați alături de papagali din aceeași specie, sau dacă se poate, doar alături de perechea sa. Cuşca trebuie să fie de dimensiuni mari, pentru că şi acest papagal ajunge la peste 30 cm înălţime. De asemenea, sunt destul de agitaţi şi au nevoie de multă mişcare, motiv pentru care şi cuşca trebuie să le permită acest lucru.

Dresaj

Papagalii din specia Blue-Naped sunt nişte păsări inteligente, care pot să fie dresate pentru a se comporta într-un mod exemplar în interiorul casei şi chiar şi în interiorul cuştii. În cazul în care nu reușiți să le dresați, s-ar putea să întâmpinați probleme chiar și în a le scoate afară din cușca lor. Din acest motiv, este indicat să identificați un program de dresaj pentru papagalul Blue-Naped. Este indicat să încercaţi să îl dresaţi şi pentru a nu mai face gălăgie, în special atunci când li se pare că ceva nu este în ordine. Puteți să căutați informații de dresaj și pe internet, unde există numeroase filmulețe care arată metode utile și simple de aplicat, prin care să vă dresați papagalul.

Hrana:

Papagalii din specia Blue-Naped ar trebui să fie hrăniți cu semințe și cu mâncare proaspătă. Semințele și iarba reprezintă cea mai bună hrană pentru papagali, dar este bine de știut că dacă îl hrăniți doar cu semințe atunci riscați să îl îmbolnăviți. Semințele nu sunt bogate în vitamina A, motiv pentru care ar trebui să luați în considerare și alte tipuri de mâncare.

La magazinele de specialitate puteți să găsiți bare presate de semințe, cu aromă de miere, de fructe de pădure sau multe alte variante. Pe lângă semințe, este indicat să îl hrăniți cu mâncare proaspătă, cum sunt legumele, fructele și fructele de pădure. Mere, morcovi, pere, porumb, broccoli, spanac sunt opțiuni foarte bune pentru hrana papagalului, acestea fiind foarte bogate în nutrienți. La fel ca și oamenii, nici papagalilor nu le place mâncarea care se îndepărtează de gustul ei original. Mâncarea procesată excesiv își pierde din valoarea nutritivă, conținând adeseori calorii care pot să ducă la creșterea în greutate. Nici mâncarea prăjită nu trebuie să existe în meniul papagalilor.

Boli si afectiuni curente:

Specia de Papagali Blue-Naped este predispusă la destul de multe probleme de sănătate, motiv pentru care trebuie să aveți tot timpul grijă de el și mai mult, trebuie să îl urmăriți tot timpul. Observându-l, veți putea să înțelegeți ceea ce transmite în diferite ipostaze. Dacă îl vedeți că bea prea multă apă, că nu mănâncă destul sau că mănâncă prea mult, că este prea slab sau prea gras, că este letargic, atunci cu siguranță există o problemă de sănătate și ar trebui să mergeți cu el la un medic veterinar.

Unele dintre problemele care pot să apară sunt următoarele:

– alergiile;

– căderea penelor;

– voma;

– constipația;

– îi curge nasul și dificultăți la respirație;

– probleme cu ciocul, cu picioarele sau cu ochii;

– pierderea echilibrului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Pisici German Rex

Pisici Scris de

 

Informaţii generale:

Anul în care a apărut această pisică a fost 1951, atunci când Doctorul Rose Scheuer-Karpin a descoperit o pisică cu păr creț în subsolul spitalului. Spitalul se afla în zona Pankow din Berlin. Dar această pisică era cunoscută de către angajații spitalului încă din anul 1947. Cu mai bine de 20 de ani în urmă, în Konigsberg, o altă pisică cu părul creț a fost descoperită. Aceasta a fost numită Munk, iar proprietarul său a considerat-o și a tratat-o ca și un animal de companie. În anii 1930, iubitorii de pisici nu începuseră încă să existe într-un număr mare, motiv pentru care nu se discuta foarte mult despre noi rase. Din acest motiv se alege anul 1951 ca fiind anul în care această nouă rasă a fost descoperită. Pisica German Rex descoperită de Dr Rose a fost numită Lammchen. Despre aceasta se credea că este un descendent al pisicii Munk, cu toate că este destul de improbabil din cauza distanței dintre cele două localități de origine ale pisicilor. Totuși, este posibil ca după cel de-al doilea război mondial, pisica Munk să fi fost adusă în zona Berlinului de către proprietar. Există o diferență între rasa German Rex și rasa Cornish

  Nume: German Rex

Originea: Germania

Grupa: Pisici de mărime medie

Inaltime: înălțime medie

Greutate: Femela 2,8 – 3,5 kg, Mascul 3 – 4 kg

Speranta medie de viata: până la 9 – 14 ani

Culoare:  Sunt acceptate în general toate culorile, dar și diverse tipare cum sunt tabby, bicolor, tricolor.

Temperament: Are nevoie de mult spațiu pentru a face exerciții și pentru a-și menține greutatea la un optim ideal, precum și forța musculară. Jocurile de-a prinsea sau cele interactive sunt perfecete pentru că le stimulează atât intelectul cât și fizicul.

Caracteristici distinctive: Cea mai remarcabilă trăsătură a rasei German Rex este totuși blana scurtă, mătăsoasă cu fire de protecție extrem de scurte.

Rex, rasa fondatoare, în sensul că German Rex este o pisică cu un corp mai plin, mai îndesat, în timp ce rasa Cornish Rex are un corp alungit și atletic. Lammchen era o femelă care a stat la baza creării rasei German Rex, ajutată fiind de către Dr Scheuer-Karpin, despre care nu se cunoaște dacă a avut un program de împerechere bine definit la acea vreme, sau dacă era o bună cunoscătoare a raselor de pisici. Se prea poate să fi existat niște împerecheri necontrolate după ce doctorul a găsit-o pe Lammchen și este foarte probabil ca Lammchen să mai fi avut și alte progenituri înainte să fi fost găsită de către Dr Scheuer-Karpin. Acest lucru înseamnă că pot să mai fie încă în Berlin pisici cu părul creț, derivate din Lammchen, dar care nu au fost găsite. În ceea ce privește rasa German Rex, aceasta a prins aripi chiar dacă la un moment dat existau doar trei descendenți direcți din pisica Lammchen. De-a lungul anilor, dezvoltarea rasei German Rex a suferit mai multe probleme, dar în final a reușit să supraviețuiască. Pisica din rasa Geman Rex este recunoscută de către World Cat Federation (WCF) și de către Federația Internațională a Felinelor (FIFe), fiind exportată și în America.

Descriere fizică:

Pisica din rasa German Rex este o pisică cu picioare lungi și subțiri și cu fața rotundă. Deși este o pisică musculoasă, este mai grea decât pisica din rasa Cornish Rex. Pisica din rasa German Rex prezintă niște obraji foarte bine dezvoltați, urechi mari și niște ochi afectuoși, mereu în alertă. Mustățile sale au un ușor cârlionț, iar nasul prezintă un mic stop. Cea mai remarcabilă trăsătură a rasei German Rex este totuși blana scurtă, mătăsoasă cu fire de protecție extrem de scurte. Spre deosebire de rasa Cornish Rex, firele de protecție sunt mai groase decât firele din blana interioară, ceea ce face ca blana pisicii să arate lânoasă.

Caracteristici generale: Impresia generală a pisicii din rasa German Rex este aceea a unei pisici de mărime medie, cu un corp foarte plăcut la vedere, lung și subțire. Este o pisică elegantă, cu o ținută perfectă și impozantă.
Corp: Are un corp de o lungime medie, ferm și cu o musculatură bine dezvoltată. Corpul este lung, tubular, fără să prezinte burtă. Picioarele îi sunt de asemenea musculoase și lungi, iar labele îi sunt rotunjite. Când este așezată, spatele prezintă o curbură începând de la coadă și având apexul undeva deasupra burții.
Cap: Capul îi este alungit, triunghiular cu o frunte uşor teşită şi cu un stop evident. Nasul este în general negru, uşor ridicat înspre în sus, iar botul îi este ascuțit şi lung. Mustăţile îi sunt lungi şi evidente, iar obrajii îi sunt plini şi bine conturaţi.
Urechile: Sunt foarte mari comparativ cu restul capului, fiind așezate mult în exterior, baza exterioară fiind situată la nivelul ochilor. Pavilioanele urechilor sunt așezate înspre în față și sunt de culoare maronie. Sunt uşor rotunjite în vârf şi foarte largi la bază.
Ochii: Sunt în formă de alună, galbeni şi extrem de expresivi. Se îngustează înspre exterior şi sunt poziţionaţi la un uşor unghi faţă de nas.
Coada: Este lungă şi subțire, acoperită de o blană scurtă. Este ascuțită la vârf.
Blana: Caracteristica principală a acestei rase de pisici German Rex este blana, care are un aspect lânos, vălurit, rebel, dar foarte plăcut la vedere și la atingere. De altfel, aceste pisici sunt apreciate pentru aspectul pe care îl au datorită tiparului blănii. Firele de protecție apar la nivelul blanii superioare. Firele mai mici sunt cele care formează blana interioară. Firele din blana interioară sunt mai subțiri și se simt mult mai moi la atingere. Blana Rex este în general moale și se crede că este datorită unei mutații genetice. Acest lucru este incorect. Firele de păr sunt de fapt reduse în lungime și în grosime. Cele mai multe fire afectate sunt cele de protecție. Sunt acceptate în general toate culorile, dar și diverse tipare cum sunt tabby, bicolor, tricolor.

 

Personalitate:

Pisicile din rasa German Rex au o personalitate plăcută și elegantă, care le permite să facă mai frumoasă orice zi mohorâtă din viața proprietarilor. Sunt pisici sociabile și se înțeleg foarte bine aproape cu oricine, inclusiv adulți, copii sau alte animale de companie. Deși sunt niște pisici care au un grad foarte mare de energie și au nevoie de multă activitate pentru a-și menține energia sub control, acestea sunt totodată și niște pisici foarte răbdătoare. Pisicile Rex sunt foarte loiale și se bucură de fiecare moment petrecut alături de stăpânul lor. Le face plăcere să fie mângâiate și alintate atunci când se așează lângă voi pentru a se relaxa. Fiind pisici cu un corp atletic și cu o natură activă, acestora le face o mare plăcere să se joace, să alerge și să sară tot timpul. Are nevoie de mult spațiu pentru a face exerciții și pentru a-și menține greutatea la un optim ideal, precum și forța musculară. Jocurile de-a prinsea sau cele interactive sunt perfecte pentru că le stimulează atât intelectul cât și fizicul. Exercițiile ar trebui să fie menținute totuși la un nivel de aproximativ 10 – 15 minute, dar repetate. Datorită inteligenței peste medie a acestei pisici, German Rex poate să prindă foarte repede comenzi și obiceiuri. Trebuie totuși să vă asigurați că îi oferiți un dresaj care să îi dezvolte maniere generale, care să o facă un animal de companie excelent. Mai poate să fie învățată să facă anumite trucuri acrobatice. Spre deosebire de alte pisici, lui German Rex nu îi place să mănânce resturile lăsate de stăpânii lor. Sunt oarecum sensibile la mâncare, motiv pentru care introducerea de noi alimente trebuie să fie făcută cu mare grijă și în cantități mici. De asemenea, trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă.

Toaletaj:

Pisicile din rasa German Rex au nevoie de îngrijire ocazională a blănii, pentru a o menține sănătoasă și lucioasă. Un periaj ușor și blând o dată sau de două ori pe săptămână este necesar pentru îndepărtarea firelor moarte. Blana lor este destul de grasă, motiv pentru care trebuie să fie îmbăiate cu un șampon special, care să nu le irite pielea sensibilă și care să țină departe diversele infecții. Pentru a le usca blana folosiți un prosop. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa German Rex este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

– dermatita corneeană reprezintă prezența pielii sau a firelor de păr pe suprafața corneei unuia sau ambilor ochi. Acest lucru poate să fie corectat chirurgical;

– sindromul durerii faciale poate fi observat în momentul încare pisica exagerează cu linsul și cu mestecarea lăbuțelor. Chiar și mâncatul le provoacă durere, dar nu se cunoaște cauza;

– polimiopatia hipocalcemică duce la slăbirea mușchilor datorită nivelurilor scăzute de potasiu din sânge. Se tratează cu suplimente de potasiu;

– hipotricoza congenitală, cunoscută ca și pierderea părului ereditară, o condiție care probabil este rezultatul unei gene recisive. Pisica Cornish Rex are o blană fină, dar cele care au mai puțin păr sunt considerate a fi hipotricote;

– cardiomiopatia hipertrofică apare atunci când mușchiul inimii se îngroașă anormal de mult. Deși în general este o boală care se transmite pe cale genetică, la rasa Tonkinese, această boală nu pare să fie transmisă astfel.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1 2 3 27
Mergi Sus