un blog despre animale de companie

Tag archive

animal de companie

Câini din Rasa Samoyed

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Puternic, vibrant și cu un temperament echilibrat, câinele din rasa Samoyed a fost la începuturi utilizat pentru vânătoare, pentru a mâna turmele de reni și pentru a trage săniile poporului Samoyed pe care i-au servit în zonele de NW ale Siberiei. Triburile Samoyed erau niște nomazi liniștiți, care au arătat o dragoste adevărată față de acești extrem de frumoși câini, tratându-i pe aceștia ca și membri ai familiilor lor. Astfel, la rândul lor, câinii din rasa Samoyed au dezvoltat o dragoste și o înțelegere a umanității, precum și o încredere și loialitate care a rămas în genele acestor câini până în zilele noastre. Se spunea despre acești câini că erau folosiți și pentru a dormi alături de copiii Samoyed, pentru a le ține acestora de cald. Sunt de asemenea și niște companioni de joacă perfecți și protectori de încredere ai copiilor. Primul Samoyed care a ajung în Anglia a fost la finalul sec XIII, iar unul dintre acești câini a fost prezentat și Reginei Alexandria, care a făcut apoi tot ce a putut pentru a promova rasa. Descendenți ai câinilor reginei pot încă să se mai găsească în pedigree-ul câinilor de astăzi. Câinii din rasa Samoyed au fost scoși afară din Siberia la finalul sec XIX și la începutul sec  XX, pentru a trage săniile în Arctic și în expedițiile Arctice. Acești câini puternici au îndurat temperaturile extreme alturi de oameni în

 Nume: Samoyed

Originea: Siberia

Grupa: Câini de vânătoare / de muncă

Inaltime: Femela 50 – 55 cm, Mascul 50 – 60 cm

Greutate: Femela 20 – 25 kg, Mascul 22 – 27 kg

Speranta medie de viata: până la 12 – 14 ani

Culoare: alb

Temperament:  Samoyed sunt niște câini de familie excelenți, deși par a-și alege o singură persoană pe care să o adore mai presus de oricare alta. De obicei această persoană este cea care se ocupă de hrănirea lui și de exercițiile sale.

Dresaj:  Deși iubesc în totalitate oamenii, câinilor Samoyed nu le face plăcere să asculte, motiv pentru care dresajul poate să fie o adevărată provocare.

Caracteristici distinctive: Una dintre caracteristicile acestui câine este acel bine-cunoscut ”Zâmbet Samoyed”. Această calitate provine din buzele sale care sunt ușor curbate în sus la colțurile gurii.

încercarea acestora de a cuceri Polurile Pământului. Doar câțiva dintre ei s-au întors. Evident, nicio variantă în miniatură a acestui câine nu ar fi putut să efectueze aceste sarcini. De altfel, Samoyed este cu adevărat o rasă de câini de muncă, puternici, blânzi și magnifici. Majoritatea câinilor Samoyed din Anglia și din Statele Unite ale Americii sunt descendenți ai câinilor care au făcut parte din expedițiile grandioase ale oamenilor la poluri. Primul Samoyed american, adus din Rusia, a fost înregistrat în AKC în anul 1906, cu toate că majoritatea câinilor Samoyed din America au strămoși câinii importați după primul război mondial. În ciuda moștenirii sale Arctice, câinele Samoyed s-a adaptat foarte bine la climatele calde, reușind chiar să tolereze căldura din Florida, Texas și Sudul Californiei. Poate să doarmă afară, cu toate că îi place să doarmă în interior, pentru că trebuie să simtă că face parte dintr-o familie iubitoare, fiind în mijlocul a tot ceea ce faceți.

Descriere fizică:

Câinele din rasa Samoyed trebuie să fie unul extrem de frumos, mereu în alertă și puternic, cu o doză mare de agilitate, demnitate și echilibru. Deoarece prezența sa era necesară cu precădere în climatele reci, blana sa trebuie să fie grea și rezistentă la orice tip de vreme, bine îngrijită și de o calitate excepțională. Masculii prezintă mai multă blană pe spate decât femelele. Nu ar trebui să aibă un spate foarte lung, dar nici foarte scurt, pentru că nu l-ar mai ajuta la îndeplinirea datoriilor sale. Crescătorii trebuie să urmărească să aibă un câine de mărime medie, cu un corp mai puțin lung, dar cu o musculatură bine dezvoltată, cu un piept adânc și cu coastele bine depărtate, un gât puternic și șale de asemenea puternice. Masculii trebuie să fie masculini în înfățișare și să nu prezinte agresivitate. Femelele nu trebuie să prezinte o structură slabă sau un temperament foarte blând. De obicei, femelele sunt ușor mai lungi decât masculii. Din cauza pieptului adânc, picioarele trebuie să fie de o lungime moderată. Corpul acestui câine trebuie să prezinte o bună substanță, cu oase și mușchi care să îi confere un echilibru perfect. Osatura este mult mai grea decât ne-am aștepta la un câine de talia sa, dar nici atât de masivă încât să îl oprească din a avea viteză și agilitate. Mișcarea acestui câine ar tebui să se facă la galop atunci când aleargă. Ar trebui să se poată mișca cu o agilitate excelentă, iar mersul îi este libertin, echilibrat și puternic, cu o acoperire destul de mare. Atunci când galopează, ar trebui ca partea din spate să prezinte o capacitate puternică de acțiune. Craniul îi este destul de teșit, larg, reușind să formeze un triunghi echilateral între baza urechilor și vârful nasului. Botul este de lungime medie și ar trebui să fie mai ascuțit în zona nasului. Una dintre caracteristicile acestui câine este acel bine-cunoscut ”Zâmbet Samoyed”. Această calitate provine din buzele sale care sunt ușor curbate în sus la colțurile gurii. Urechile îi sunt puternice și groase, drepte, triangulare și ușor rotunjite la vârfuri. Urechile ar trebui să fie proporționale cu mărimea corpului acestui câine. Ar trebui să fie mobile și bine acoperite cu păr, chiar și în interior. Ochii ar trebui să fie negri, așezați depărtat unul de celălalt și în formă de alună.  Expresia acestui câine este foarte importantă, fiind cauzată de scânteia din ochii săi, animația și luminozitatea feței atunci când este în alertă. Coada trebuie să fie de lungime medie, și acoperită în totalitate cu păr lung, purtată deasupra spatelui, iar uneori, atunci când este în repaus, coada poate să stea în jos. Blana câinelui Samoyed este una dublă. Corpul ar trebui să îi fie acoperit cu o blană interioară moale, scurtă și groasă, din care să crească fire mai aspre și mai lungi, care formează blana exterioară. Nu trebuie să fie cârlionțată. Blana trebuie să fie mai pronunțată în zona capului și a gâtului, în special la masculi. Culoarea acestor câini trebuie să fie tot timpul albă.

Personalitate:

Câinii din rasa Samoyed sunt niște câini plini de energie, fericiți, care adoră oamenii și care prezintă un excelent simț al umorului. Sunt excelenți alături de copii și au tot timpul chef de joacă în curte, cu precădere atunci când este și zăpadă. Câinii Samoyed vor lătra pentru a anunța un vizitator, dar nu sunt câini de pază, pentru că de cele mai multe ori, după ce au anunțat vizitatorul se vor duce la acesta pentru a primi o mângâiere sau pentru a se gudura la picioarele sale. Samoyed sunt niște câini de familie excelenți, deși par a-și alege o singură persoană pe care să o adore mai presus de oricare alta. De obicei această persoană este cea care se ocupă de hrănirea lui și de exercițiile sale. Sunt niște companioni excelenți pentru oamenii cărora le place să iasă în lungi plimbări afară. Sunt mereu pregătiți pentru o plimbare prin pădure și vor fi fericiți să vă țină de cald atunci când campați cu cortul pe undeva. Deși sunt dificil de dresat, acești câini se comportă în general foarte bine și sunt niște câini excelenți pentru cei care au un câine pentru prima dată. Câinii din rasa Samoyed au nevoie de un nivel moderat de activitate pentru a-și menține sănătatea și fericirea. Perioada iernii este perioada lor favorită, așa că fiți siguri că Samoyed se vor delecta cu orele în zăpadă, mai ales dacă are și copii cu care să se joace. Fără zăpadă, ar trebui să îl plimbați pe Samoyed de câteva ori pe zi și să îi permiteți să își dezmorțească picioarele și să alerge de câteva ori pe săptămână. Câinii din rasa Samoyed vor începe să latre destul de repede și destul de mult. Lătratul lor este destul de înalt, ceea ce vă poate enerva destul de repede. Dresajul pentru a-l face pe acest câine să nu mai latre este posibil, dar este și foarte dificil pentru că este una dintre trăsăturile sale comportamentale. Câinii Samoyed au fost crescuți pentru a fi membri ai triburilor Samoyed din Siberia, ceea ce însemna că vânau, trăgeau sănii și făceau orice muncă era necesară. Necesitatea de a interacționa cu oamenii este ceea ce îi face pe acești câini să fie atât de apreciați astăzi. Din păcate, dacă un câine Samoyed este lăsat singur prea mult timp, acesta va deveni anxios și va roade tot ce va prinde în cale. Din acest motiv este ideal pentru persoanele care stau acasă sau care lucrează de acasă.

Dresaj

Deși iubesc în totalitate oamenii, câinilor Samoyed nu le face plăcere să asculte, motiv pentru care dresajul poate să fie o adevărată provocare. Sesiunile ar trebui să fie ținute scurte pentru a-i menține câinelui interesul crescut, iar activitățile ar trebui să fie variate. Acoperiți-l în bunătăți și recompense atunci când face ceva corect, pentru a-l face să înțeleagă că acel lucru este bine să îl repete. Niciodată nu îl tratați cu duritate, pentru că astfel îl veți face să nu vă mai asculte deloc. Odată ce comenzile de bază au fost învățate, puteți să treceți la cele de agilitate. Nu va excela la toate aceste nivele, dar se va bucura de aceste activități și va aprecia timpul extra petrecut alături de cei dragi.

Toaletaj:

Mentenanța blănii câinelui din rasa Samoyed poate să fie o adevărată provocare. Periajul zilnic este necesar atunci când își schimbă blana. În rest, este de ajuns de două ori pe săptămână. Va avea nevoie de îmbăieri la intervale de aproximativ două luni, sau de câte ori a intrat în noroi sau în ceva mirositor. Îmbăiatul este cu adevărat un proces care necesită timp, pentru că este important să îi uscați blana complet.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa de câini Samoyed este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– stenoza aortică reprezintă obstrucția fluxului sanguin prin valvele aortice. În timp, ventricului stâng se va dilata, ceea ce va duce la decompensarea cardiacă și la dezvoltarea insuficienței cardiace congestive;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

Osteochondrosis Dissecans (OCD) este o afecțiune ce apare la câinii de talie mare ce cresc rapid, unde unele cartilaje din încheieturi nu se formează corespunzător. Hrănirea câinelui într-o manieră corectă și echilibrată poate ajuta la dezvoltarea sănătoasă a încheieturilor. Cu toate acestea, însă, mulți câini au nevoie de intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea cartilagiilor anormale;

– alergiile se manifestă destul de des la această rasă, cele mai întâlnite fiind cele la mâncare, cele la diverse elemente solide, și alergiile respiratorii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Specia de Papagali cu Fruntea Roșie

Pasari Scris de

 

Informaţii generale:

Specia de Papagali Jardine (Poicephalus Gulielmi Gulielmi), cunoscuți de asemenea ca și Papagali cu Fruntea Roșie, Papagali Congo Red-Crowned sau Papagali Peruca lui William (William´s Fig), sunt una dintre cele mai mari specii de Poicephalus. Sunt nativi în Vestul, Centrul și Estul Africii. Primul papagal Jardine identificat științific a fost denumit Congo Jack. Papagalul a fost adus în viață din Congo în Marea Britanie de către fiul lui Sir William Jardine la reîntoarcerea acestuia dintr-o călătorie de trei ani. Sir William Jardine a dat acestei specii numele de Pionus Gulielmi, după fiul său, al cărui nume era William R.N. (în latină: Gulielmi înseamnă ”William´s”). Durata de viață a acestor papagali poate să ajungă și chiar să depășească vârsta de 60 ani, dar majoritatea papagalilor ținuți în captivitate trăiesc aproximativ 30 ani. Papagalii Jardine sunt nativi în Africa, unde ocupă o zonă destul de mare. În mod specific, aceștia apar în Sudul Camerunului și din Republica Centrală Africană până în Nordul Angolei. Sunt nativi următoarelor țări: Angola, Camerun, Republica Central Africană, Congo, Coasta de Azur, Guineea Ecuatorială, Gabon, Ghana, Kenya, Liberia, Nigeria, Tanzania și Uganda. În Kenya și Tanzania, aceși papagali ocupă pădurile

 Nume: Papagali cu Fruntea Roșie, Papagali Jardine, Congo Red-Crowned, William´s Fig

Originea: Africa

Grupa: de dimensiuni medii

Inaltime: 26 – 30 cm

Speranta medie de viata: până la 30 – 60  ani

Culoare: verde, cu pete roșii pe frunte.

Temperament:  Învață foarte ușor sunete noi, cum ar fi soneria de la telefon, fluierături, lătratul câinelui și multe alte sunete pe care le aude în casa voastră. Mulți dintre acești papagali pot să devină destul de independenți, motiv pentru care au nevoie de puțin dresaj.

Dresaj:  Papagalii care nu sunt dresați vor mesteca tot ce prind în cale, inclusiv cabluri electrice, ceea ce poate să ducă la probleme destul de mari în casă. Vor privi toate obiectele din casă ca niște jucării, putând astfel să vă distrugă obiecte la care țineți mult, sau lucruri de valoare.

Caracteristici distinctive: Ambele sexe au un aspect similar, dar totuși femela poate să aibă o culoare a ochilor portocalie-maroniu, și nu roșu-portocaliu cum are masculul. Tinerii papagali au culori mai palide și le lipsesc marcajele roșii, care apar doar mai târziu.

tropicale și pădurile montane primare, până la o altitudine de 3.250 m. Apar de asemenea și în pădurile montane secundare, precum și în unele zone în plantațiile de cafea. Papagalii cu Fruntea Roșie sunt în general foarte sociabili și se găsesc în grupuri de până la zece păsări, atât atunci când se hrănesc, cât și atunci când stau doar în copaci. Această specie are potențialul de a fi amenințată ca urmare a aprecierii pe care o au pe piața de schimb, fiind listată în Apendixul II din Convenția Internațională a Comerțului în zona de Specii Amenințate. Din acest punct de vedere s-au întreprins eforturi în vederea salvării acestei specii. Astfel, specia de papagali cu Fruntea Roșie se găsește în câteva zone protejate, incluzând aici Parcul Național Lope-Okanda în Gabon, și în Parcul Național Korup în Camerun, precum și în Parcul Național Bia în Gana. Problema în ceea ce privește comerțul cu această specie este lipsa legislației și acolo unde există legislație, lipsa forțelor de ordine care să o pună în aplicare. Negoțul cu aceste păsări sălbatice și distrugerea pădurilor care reprezintă habitatul lor necesită o mai bună monitorizare pentru a se asigura că populația de Papagali cu Fruntea Roșie nu va suferi un declin și mai mare.

Descriere fizică – taxonomie:

Nume științific și Clasificare: Regn – Animalia; Încrengătură – Chordata; Clasa – Aves; Ordinul – Psittaciformes; Familia – Psittacidae; Genul – Poicephalus; Specia – Gulielmi Gulielmi.

Numele acestui papagal mare și îndesat, dar foarte atractiv, provine de la marcajele roșii distinctive de pe frunte și coapse, precum și de pe vârfurile aripilor. Restul corpului îi este în mare parte verde, cu toate că penele pentru zbor și coada scurtă sunt de culoare maronie înspre negru, iar penele de pe spate și de pe aripi sunt închise la culoare, cu margini verzui. Fața și bărbia sunt de asemenea ușor mai închise la culoare, dar partea de sus a cozii este un galben-verzui luminos. Picioarele sunt de culoare gri închis înspre negru, iar ochii îi sunt înconjurați de un inel de piele de culoare roz-alb. Ambele sexe au un aspect similar, dar totuși femela poate să aibă o culoare a ochilor portocalie-maroniu, și nu roșu-portocaliu cum are masculul. Tinerii papagali au culori mai palide și le lipsesc marcajele roșii, care apar doar mai târziu. Acești papagali sunt destul de gălăgioși, reușind să scoată niște sunete înalte, dure atunci când zboară. Atunci când se hrănesc emit niște sunete de intensitate scăzută, asemenea unor fluierături. Mărimea acestor papagali poate să ajungă la 26 – 30 cm, iar greutatea lor se situează între 200 – 300 g.

Specii și subspecii:

Papagali Masai cu Fruntea Roșie :

Nume Științific: Poicephalus gulielmi massaicus

Denumirea în Engleză: Masai Red-headed Parrot ; în Olandeză: Groene Congo Papegaai; în Germană: Reichenows Kongopapagei; în Franceză: Perroquet de Massai . CITES II clasifică această specie în categoria Specie Amenințată.

Descriere: Se aseamănă mult cu Gulielmi, dar totuși penajul verde este ușor mai pal. De asemenea, nu are atât de mult portocaliu – roșu pe cap, fiind redus la doar o mică pată pe frunte. Obrajii îi sunt mult mai verzi, iar abdomenul nu are aspectul albăstrui.

Lungime: ~28 cm.

Distribuție: Trăiește în zonele înalte din Sudul Kenya și în Nordul Tanzaniei.

Papagali cu Coroana Portocalie:

Nume Științific: Poicephalus gulielmi fantiensis

Denumirea în Engleză: Orange-crowned Parrot; în Olandeză: Neumanns Kongo Papegaai; în Germană: Neumanns Kongopapagei; în Franceză: Perroquet de Fanti. CITES II clasifică această specie în categoria Specie Amenințată.

Descriere: La fel ca și Gulielmi, dar cu un penaj mai pal; fruntea și coroana îi sunt portocalii, iar la unele păsări poate să lipsească aproape complet (uneori aceasta se poate aplica doar în cazul masculilor). Lateralele aripilor și coapsele nu conțin culoarea portocalie-roșiatică. Pe spate și pe aripi culoare este verde. Ochii îi sunt maro și mult mai mici. Sub-specia deschisă de Neumann ca și permistus nu este atât de diferită încât să fie necesară clasificarea ca și sub-specie.

Lungime: 26 – 28 cm.

Distribuție: Ghana, Camerun, vestul Liberiei

 

Papagalul Kenya Jardine

Nume Științific: Poicephalus gulielmi permistus

Denumirea în Engleză: Kenya Jardine’s Parrot; în Olandeză: Kenya Papegaai ; în Germană: Kenyapapagei; în Franceză: Perroquet de Kenya. CITES II clasifică această specie în categoria Specie Amenințată.

Distribuție: Zonele muntoase din Kenya, cu excepția sudului.

 

Personalitate:

Specia de papagali cu fruntea roșie este o alegere excelentă pentru persoanele care vor să facă pasul înspre un papagal de dimensiuni medii. Popularitatea acestor păsări crește constant datorită loialității de care dau dovadă, dar și datorită faptului că sunt tot mai ușor de găsit în piață. Forma lor compactă, personalitatea blândă și faptul că sunt destul de tăcuți îi face perfecți pentru persoanele care trăiesc în apartament, comparativ cu alți papagali de dimensiuni mai mari și care sunt și mai gălăgioși. Nivelul de energie este unul moderat înspre înalt, motiv pentru care ar trebui să li se ofere destule exerciții și stimulare mentală. Sunt în general jucăuși și inteligenți, fiind capabili să dezvolte un vocabular impresionant, chiar și fără dresaj. Prezintă adeseori trăsături de personalitate aproape umane. Atât masculii cât și femelele sunt niște adevărați povestitori. Sunt plini de energie și niște păsări cărora le face plăcere să se prostească. Învață foarte ușor sunete noi, cum ar fi soneria de la telefon, fluierături, lătratul câinelui și multe alte sunete pe care le aude în casa voastră. Mulți dintre acești papagali pot să devină destul de independenți, motiv pentru care au nevoie de puțin dresaj. Sunt de asemenea niște păsări cărora le face plăcere să mestece tot ce prind în cale. Din nou este nevoie de dresaj pentru a stopa aceste porniri.  .

Dresaj

Papagalii care sunt ținuți ca și animale de companie vă vor pune răbdarea la încercare adeseori. Vor descoperi că ciocul lor poate să fie o bună metodă de a ne disciplina, încă din stadiul de tineri papagali, ceea ce îi va face să fie mai încrezători în forțele lor și mai independenți. Este foarte important ca papagalul cu fruntea roșie să înțeleagă că nu trebuie să facă acest lucru și că acest comportament nu este dorit. Papagalii care nu sunt dresați vor mesteca tot ce prind în cale, inclusiv cabluri electrice, ceea ce poate să ducă la probleme destul de mari în casă. Vor privi toate obiectele din casă ca niște jucării, putând astfel să vă distrugă obiecte la care țineți mult, sau lucruri de valoare. În cazul în care nu reușiți să le dresați, s-ar putea să întâmpinați probleme chiar și în a le scoate afară din cușca lor. Din acest motiv, este indicat să identificați un program de dresaj pentru papagalul Lovebird. Indiferent dacă aveți papagalul de o zi sau de câțiva ani, programul de dresaj vă va ajuta foarte mult. Puteți să căutați informații de dresaj și pe internet, unde există numeroase filmulețe care arată metode utile și simple de aplicat, prin care să vă dresați papagalul.

Hrana:

Specia de papagali cu Fruntea Roșie ar trebui să fie hrăniți cu semințe și cu mâncare proaspătă. Semințele și iarba reprezintă cea mai bună hrană pentru papagali, dar este bine de știut că dacă îl hrăniți doar cu semințe atunci riscați să îl îmbolnăviți. Semințele nu sunt bogate în vitamina A, motiv pentru care ar trebui să luați în considerare și alte tipuri de mâncare.

Atunci când se află în habitatul său natural, papagalul cu fruntea roșie se hrănește cu o varietate mare de semințe, insecte, flori și fructe, incluzând aici fructele palmierului de ulei, Elaeis guineensis. Se hrănesc în general în stoluri, călătorind uneori până la 60 km într-o zi pentru a ajunge la locurile cu mâncarea preferată. Perechi sau grupuri mici sunt văzuți în mod normal zburând ușor în zonele de hrănire, fiind ușor de detectat ca urmare a sunetelor de contact pe care le scot.

La magazinele de specialitate puteți să găsiți bare presate de semințe, cu aromă de miere, de fructe de pădure sau multe alte variante. Pe lângă semințe, este indicat să îl hrăniți cu mâncare proaspătă, cum sunt legumele, fructele și fructele de pădure. Mere, morcovi, pere, porumb, broccoli, spanac sunt opțiuni foarte bune pentru hrana papagalului, acestea fiind foarte bogate în nutrienți. La fel ca și oamenii, nici papagalilor nu le place mâncarea care se îndepărtează de gustul ei original. Mâncarea procesată excesiv își pierde din valoarea nutritivă, conținând adeseori calorii care pot să ducă la creșterea în greutate. Nici mâncarea prăjită nu trebuie să existe în meniul papagalilor.

Boli si afectiuni curente:

Specia de papagali cu fruntea roșie este predispusă la destul de multe probleme de sănătate, motiv pentru care trebuie să aveți tot timpul grijă de el și mai mult, trebuie să îl urmăriți tot timpul. Observându-l, veți putea să înțelegeți ceea ce transmite în diferite ipostaze. Dacă îl vedeți că bea prea multă apă, că nu mănâncă destul sau că mănâncă prea mult, că este prea slab sau prea gras, că este letargic, atunci cu siguranță există o problemă de sănătate și ar trebui să mergeți cu el la un medic veterinar.

Unele dintre problemele care pot să apară sunt următoarele:

– alergiile;

– căderea penelor;

– voma;

– constipația;

– îi curge nasul și dificultăți la respirație;

– probleme cu ciocul, cu picioarele sau cu ochii;

– pierderea echilibrului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pisica din Rasa Kurilian Bobtail

Pisici Scris de

 

Informaţii generale:

Această rasă este una apărută natural, care a existat în izolare pentru o lungă perioadă de timp (cel puțin 100 – 150 de ani) pe un lanț de insule cunoscute sub numele Kuril, care au aparținut Rusiei și Japoniei. În Rusia există câteva documente care se referă la pisicile cu coadă scurtă, care au fost aduse acasă de către locuitorii insulei și de către membrii armatei sau de către oamenii de știință ai secolului XX. Caracterul acestor pisici le-a făcut să fie foarte populare, chiar dacă nu se știa prea multe despre istoricul și pedigree-ul acestor pisici. Mulți oameni au adus aceste pisici acasă din insule, dar în Rusia nu a apărut niciun club, ceea ce însemna că nu exista un standard al rasei care să îi ghideze pe cei care le creșteau. La primul show de profil la care Kurilian Bobtail a pariticipat (în 1990), mulți experți străini erau îngrijorați că aceste pisici Rusești cu coada scurtă erau doar niște pisici Bobtail Japoneze cu o conformație mai dură. Chiar și azi, nu se poate spune că aceste două rase, Kuril Bobtail și Bobtail Japoneză nu au anumite asemănări

 Nume: Kurilian Bobtail

Originea: Insulele Kuril – Rusia

Grupa: Pisici de mărime medie

Inaltime: înălțime medie

Greutate: Femela 4 – 5 kg, Mascul 4,5 – 5,5 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 15 ani

Culoare:  toate culorile.

Temperament: Pentru că pisica Kurilian Bobtail a evoluat în a fi un pescar priceput, majoritatea acestor pisici iubesc apa și pot chiar să sară în cadă alături de stăpânii lor. Sunt de asemenea mereu dornice să se joace cu orice sursă de apă.

Caracteristici distinctive: Este o pisică apărută natural, cu o coadă Bobtail și cu o osatură substanțială, ceea ce îi oferă o constituție destul de îndesată. Impresia pe care oricine o are atunci când vede această pisică este una de putere și forță.

genetice. De fapt, este probabil că pisica Kuril să fi fost sursa mutației cozii scurte în pisica Japoneză. Totuși, diferența dintre acestea două este că rasa Bobtail Japoneză a fost o rasă creată, având o coadă similară. Rusia nu a deținut destul de multe Bobtail Japoneză pentru a realiza o comparație genetică între aceste două rase. În schimb, pisicile Kuril sunt pisici sălbatice și cu origini de asemenea venite din sălbăticia acelor insule. Crescătorii ruși au menținut această imagine sălbatică în pisicile Kurilian, în timp ce Americanii au creat eleganta Bobtail Japoneză. În contrast, genetica pisicii Manx este total diferită de genetica pisicii Kurilian. Gena Bobtail nu a avut nicio consecință dăunătoare așa cum gena Manx a avut, lucru care le-a permis acestor pisici să existe în mediul lor natural și să se încrucișeze fără intervenția omului timp de secole. Pisica Bobtail Karelian este de asemenea o mutație distinctă fie din Manx, fie din Kurilian. Bobtail Karelian e originară din regiunea Sf Petersburg, în partea nordică a Rusiei. Prezintă o genă recesivă pentru coadă, în timp ce gena Kurilian Bobtail este dominantă. Mai mult, dacă este comparată cu alte rase, trăsăturile pisicii Karelian sunt mult mai asemănătoare pisicii Norvegiene de Pădure, în timp ce pisica Kurilian este mai asemănătoare cu populația de pisici Siberiene.

Legenda pisicii din rasa Kuril

În timpuri străvechi, pe niște insule îndepărtate din Pacific au trăit un popor care își spuneau Ainu. Acest popor denumeau străinii care le călcau țărmul Kuru. În limbajul Ainu aceasta însemna ”omul care a venit de nicăieri”. Astfel, poporul Ainu a primit numele de ”oamenii Kuril”, după care și Arhipelagul a început să fie cunoscut ca și ”Insulele Kuril”. Poprul Ainu a dat câte un nume la fiecare Insulă. Acestea sunt cuvintele folosite pentru insule: Paramushir – Insula Largă, Onekotan – Vechea Așezare, Umishir – Land of Bays, Chiripoi – Micile Păsări, Urup – Somon, Iturup – Marele Somon, Kunashir – Insula Neagră, Shikotan – Cel Mai Bun Loc. Aceste insule nu erau tocmai locul ideal pentru a trăi pentru că aveau un climat foarte dur. Iarna erau înghețuri cu temperaturi între -10 și -20 grade Celsius, iar vara temperatura nu depășea +15 grade. Adeseori se simțeau cutremure, fiind niște insule vulcanice. Există mai multe versiune cu privire la originea pisicii Kurilian Bobtail.

Una dintre ele povestea despre pisica Manx care trăia în Anglia. Pescarii și călătorii au luat aceste puternice pisici cu ei pe vapoare pentru a prinde rozătoarele. Ajungând și pe insulele Kuril, pe măsură ce marinarii cunoșteau localnicii, și pisicile Manx au făcut cunoștință cu pisicile locale. Curioasele Manx au început să se adapteze la stilul de viață al celorlalte pisici. De-a lungul anilor, ca urmare a numeroaselor încrucișări cu pisicile locale, au început să apară tiparul Kuril, Japonez, Karelian și American Bobtail. Coada scurtă era lucrul pe care toate aceste pisici îl aveau în comun. Fiecare mică coadă este asemenea unei amprente, fiind unică. Unele seamănă cu o spirală, altele ca un cârlig și altele asemenea unui șarpe, dar care nu depășeau niciodată mai mult de 8 vertebre. În anii 1991 – 1992, felinologiștii Tatyana Bocharova și Liliya Ivanova au făcut mai multe drumuri pe insulele Iturup, Kunashir și Shikotan. Acestea au adus cu ele frumoase Kurilian Bobtail, începând astfel munca pentru recunoașterea rasei în Rusia și în lume. În anul 1996 standardul rasei Kurilian Bobtail a fost aprobat de către WCF, iar în 2002 standardul a fost adoptat de către International Federation of European Cat Fanciers. Din acel moment, Kuril Bobtails au obținut dreptul de a participa în prezentările internaționale și să câștige inimile iubitorilor de pisici. Au reușit să se ridice la nivelul Manx, American Bobtail, Japonese Bobtail și Mekong Bobtail. Interesul față de această rasă crește de la an la an. Acest lucru este de înțeles din moment ce au aspectul exotic a unui ”lynx” perfect adaptat condițiilor climatice, au o sănătate de invidiat și nu miros deloc.

Descriere fizică:

Aspectul pisicii din rasa Kurilian Bobtail poate să fie destul de înșelător. La prima vedere, această pisică poate să arate compact, dar atunci când o ridicați în brațe veți descoperi că este acoperită de o musculatură foarte bine dezvoltată. Pisicile s-ar putea să nu ajungă la mărimea normală până la vârsta de 5 ani. Se spune despre această pisică Bobtail că seamănă cu un Lynx, în special datorită picioarelor lungi din spate. Aceste picioare lungi o ajută să facă salturi extrem de lungi, fiind de altfel renumită pentru abilitățile sale de vânătoare. Dacă aveți acasă o pisică Kurilian, orice fel de rozătoare vor fi puse într-un real risc. Le mai place foarte mult să se joace în apă, ceea ce de altfel nu este surprinzător având în vedere faptul că provin de pe insule și mai mult, pentru că au o blană rezistentă la apă. Pisica Kurilian poate să prindă un somon cu ușurință în habitatul său natural, motiv pentru care este indicat să asigurați bine acvariul și peștii din el. Evident, este o pisică capabilă să se adapteze în multe climate și în medii diferite, ceea ce înseamnă că poate să trăiască în orice țară. Pisica Kurilian Bobtail este o rasă apărută natural, care s-a dezvoltat singură într-o anumită regiune, cu prea puțină intervenție din partea oamenilor. Kurilian Bobtail vine în multe culori solide, dar de asemenea poate să fie și tabby sau cu pete albe. Fiecare coadă are un anumit aspect, având până la 10 vertebre.

Caracteristici generale:Este o pisică apărută natural, cu o coadă Bobtail și cu o osatură substanțială, ceea ce îi oferă o constituție destul de îndesată. Impresia pe care oricine o are atunci când vede această pisică este una de putere și forță. Această rasă este cunoscută ca un vânător excelent și un pescar înzestrat.
Corp:Pieptul îi este mare, compact, larg. Spatele poate să fie ușor arcuit și cu șoldurile ridicate. Femelele sunt mai mici decât masculii. Picioarele sunt de lungime medie, iar picioarele din spate sunt mult mai lungi decât cele din față. Picioarele formează un pătrat cu întreg corpul.
Cap:Capul îi este mare, cu margini moderate și cu contururi rotunjite, mai larg la nivelul obrajilor. Botul îi este dreptunghiular, mai mult lat decât lung, ușor rotunjit și cu un stop evident. Băbria este bine dezvoltată și rotundă atunci când este văzută din profil. Nasul este de lungime medie.
Urechile:Sunt de dimensiuni medii, largi la bază și ușor curbate înspre în față. Distanța dintre urechi este egală cu lățimea la baza urechilor. Urechile sunt triunghiulare și ușor rotunjite la vârf.
Ochii:Au forma unei migdale, ovale în partea de sus și rotunjiți în partea de jos. Sunt așezați la un ușor unghi între baza urechii și vârful nasului, la o distanță de un ochi între ei. Culoarea trebuie să fie clară, strălucitoare, fără nicio legătură cu culoarea blănii. Pisicile albe sau arlechin pot să aibă ochi albaștri sau ochi cu culori diferite.
Coada:Este formată din una sau mai multe spirale sau combinații de drept și spirală. Lungimea cozii trebuie să fie între 1,5 cm și 8 cm pentru pisicile cu părul scurt și până la 13 cm pentru pisicile cu păr lung. Poate să fie rigidă sau flexibilă sau o combinație între acestea. Mărimea și forma cozii ar trebui să fie în perfectă armonie cu întreg aspectul pisicii. Atunci când este palpată, coada conține cel puțin 2 vertebre, cu cel puțin o cubră.
Blana:Este scurtă iar blana de pe coadă are aceeași lungime ca și în restul corpului. Pentru pisicile cu părul lung, lungimea blănii este medie, iar smocuri de blană și coama poate să apară. Textura este moale, mătăsoasă, destul de rezistentă. Toate culorile tradiționale sunt acceptate. Este acceptat de asemenea orice cantitate de alb.

 

Personalitate:

Pisicile din rasa Kurilian Bobtail tind să aibă o personalitate prietenoasă, de încredere. Această rasă menține ceea ce este mai bune dintre cele două lumi, fiind atât foarte afectuoasă, cât și extrem de independentă. Este inteligentă, mereu întrebătoare și jucăușă, fiind cunoscute ca niște clowni blânzi. Pisicile din rasa Kurilian Bobtail sunt pisici active, cărora le place să se cațere și să supravegheze întregul domeniu din cel mai înalt loc disponibil. În habitatul lor natural, acestea sunt cunoscute de asemenea ca niște înotători foarte buni, capabile să prindă pești de până la 5 kg, cu o relativă ușurință. Pentru că pisica Kurilian Bobtail a evoluat în a fi un pescar priceput, majoritatea acestor pisici iubesc apa și pot chiar să sară în cadă alături de stăpânii lor. Sunt de asemenea mereu dornice să se joace cu orice sursă de apă. Pisica din rasa Kurilian Bobtail este asemănătoare cu un câine, fiind adaptabilă și ușor de dresat, datorită temperamentului său blând. Aceste pisici tolerează foarte bine schimbările, iar majoritatea dintre ele se adaptează bine la copii, câini și alte pisici. Majoritatea pisicilor Kurilian Bobtails nu sunt pisici care să fie ținute în brațe. Dar multe dintre ele iubesc să se întindă la picioarele stăpânilor, asemenea câinilor. Nu sunt pisici prea vorbărețe, dar fac de multe ori niște sunete care seamănă cu trilurile păsărilor. Ceea ce este interesant este faptul că masculii Kurilian Bobtail sunt de obicei niște tați excelenți, având tot timpul grijă de puii lor.

Toaletaj:

Blana pisicilor din rasa Kurilian Bobtail este ușor de îngrijit, fiind necesară doar o periere sau o pieptănare săptămânală pentru a-i îndepărta firele moarte și pentru a-i distribui uleiurile pielii. Dacă ii frecați din când în când blana cu o piele de căprioară, o veți putea menține lucioasă. Nu este necesară o baie decât foarte rar. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa Kurilian Bobtail este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

– dermatita corneeană reprezintă prezența pielii sau a firelor de păr pe suprafața corneei unuia sau ambilor ochi. Acest lucru poate să fie corectat chirurgical;

– sindromul durerii faciale poate fi observat în momentul încare pisica exagerează cu linsul și cu mestecarea lăbuțelor. Chiar și mâncatul le provoacă durere, dar nu se cunoaște cauza.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Pisici Mekong Bobtail

Pisici Scris de

 

Informaţii generale:

Este cunoscut faptul că primele pisici Bobtail au fost duse din China în Japonia în anul 999 (conform anumitor surse, acest lucru se întâmpla cu câteva secole înainte), care de altfel au și devenit strămoșii pisicilor Japoneze Bobtail moderne. Chiar și Charles Darwin a scris în cartea sa ”The Variation of Animals and Plants under Domestication” în anul 1883, astfel: ”peste tot în aceste zone imense, cu precădere în Arhipelagul Malaezian, în Siam, China și Burma, toate pisicile au cozi scurte – aproximativ la jumătate din lungimea normală, fiind adeseori văzute cu un fel de nod în coadă”. La finalul sec XVIII, aproape 200 de pisici Regale au fost oferite Țarului Rusiei, Nicolae II de către Chulalongkorn, Rama V, Regele Siamului (Thailandei) ca și semn a relațiilor de prietenie dintre cele două țări. Multe dintre aceste pisici aveau o coadă scurtă. Una dintre primele pisici din rasa Mekong Bobtail a aparținut actorului Michael Gluzskyj, care a importat-o din SudEstul Asiei și care a reușit să trăiască mai mult de 20 ani. Lisenkova LL (om de știință, microbiologist) a avut mai

 Nume: Mekong Bobtail

Originea:   Rusia

Grupa: Pisici de mărime medie

Inaltime: înălțime medie

Greutate: Femela 4 – 5 kg, Mascul 4,5 – 5,5 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 15 ani

Culoare:  culori punctate (exceptând albul).

Temperament: Puteți să mergeți cu pisica Mekong în orice excursie, cu orice mijloc de transport și cu orice fel de companioni. Este foarte atentă, diplomată, ascultătoare și bine-crescută. Oriunde sunteți, nu vă va deranja deloc.

Caracteristici distinctive: Coada este trăsătura caracteristică a acestei rase, și este foarte scurtă. Fiecare coadă este diferită pentru că există o mulțime de combinații de curbe și răsuciri care sunt posibile. Lungimea poate de asemenea să difere, dar în general, pisica Bobtail are cel puțin trei vertebre în coadă.

mult de 20 de astfel de pisici bobtail din diverse linii reproductive. Urmașii acestor pisici, precum și pisicile Bobtail aduse în Rusia din Sud Estul Asiei (China, Irak, Laos, Burma, Mongolia, Vietnam) au devenit pisicile care au pus bazele rasei Mekong Bobtail în Rusia. Al-Shah din Irak și Koncitta din China (proprietar Ivanovskije), Laos din Laos, Rama din Burma, Alsun din Mongolia și Nyan din Vetnam (proprietari Kalugin și Lisenkova), perechea Zbishek și Olesya din Iran (proprietar Opachek), se numeau pisicile menționate mai sus, care au format rasa Mekong Bobtail și ulterior Clubul ”Korgorushi” Mekong Bobtail. Opinia cu privire la faptul că pisici Thailandeze sau vechi pisici Siameze au fost utilizate pentru încrucișările necesare creării rasei Mekong Bobtail, nu este adevărată. Au fost importate pisici din țările lor native în Rusia în cadrul unui program distinct de reproducere, care a fost implementat de către Lyudmila Esina, arbitru WCF. Primul standard al rasei Mekong Bobtail a fost scris de către Olga S Mironova și a fost adoptat de către WCF Rusia și CIS Expert Seminar în Decembrie 1994. La întâlnirea Adunării Generale WCF din Essen, Germania în August 14-15, 2004, standardul rasei a fost adoptat sub numele de Mekong Bobtail. Se poate presupune că numele rasei ”Mekong Bobtail” este simbolic și a apărut ca urmare a numelui râului Mekong care împarte Thailanda de celelalte state din Sud Estul Asiei. Structura capului, a ochilor și a urechilor, precum și structura generală a corpului diferă mult față de cea a pisicii Thailandeze. Din acest motiv nu este acceptat în standardul rasei încrucișarea cu pisici Thailandeze. Astăzi, există mai mult de 1500 de pisici din rasa Mekong Bobtail înregistrate în cluburile din Rusia, Bielorusia, Polonia, Republica Cehă, Germania, Letonia. Rasa este foarte rară, dar popularitatea pisicii Mekong Bobtail crește constant datorită aspectului lor, a inteligenței ridicate, sănătatea foarte bună, caracterul blând, curățenia corporală, ușurința cu care pisica se îngrijește.

Legenda pisicii din rasa Mekong Bobtail

Conform multor legende din Est, cu mult timp în urmă au existat în templele și palatele din vechiul Siam pisici extraordinare care purtau o culoare destul de ciudată. Acestea aveau un corp de culoare deschisă, în timp ce lăbuțele, ochii și coada le era închisă la culoare, iar pe față aveau o elegantă mască neagră. Fiind niște pisici loiale asemenea câinilor, curajoase asemenea leilor, cu o inteligență aproape umană și cu înțelepciunea lui Buddha, aceste pisici au reușit să câștige respectul și onoarea familiilor regale, fiind considerate adevărate bijuterii în palatele acestora. Aceste pisici regale erau gardienii templelor vechi, protejându-le de hoți și acompaniind prințesele Thailandeze în lungile lor plimbări. Înainte de a se îmbăia în apele râurilor, prințesele obișnuiau să își agațe bijuteriile pe coada scurtă a pisicii. Nu exista un loc mai sigur decât coada acestor pisici. Cu cât avea mai multe noduri și cu cât era mai răsucită coada, cu atât era mai repede primită în familiile regale. O legendă spune că aceste noduri și răsuciri au fost obținute de către o femelă regală în timp ce păzea un prețios pahar furat din trezoreria regală. Se spune despre această pisică Mekong că se uită la oameni cu ochii lui Buddha. Aceste pisici privesc direct în sufletul tău, putând să te fixeze fără să își ia privirea din ochii tăi. Este imposibil să uiți o asemenea experiență. În acei ochi se poate citi toată înțelepciunea estului.

Descriere fizică:

Pisica din rasa Mekong Bobtail are un corp de mărime medie cu o calitate foarte bună a musculaturii și cu o aparență elegantă și fină. Picioarele îi sunt alungite, cu picioarele din spate fiind mai lungi decât cele din față. Lăbuțele sunt ovale. Coada este trăsătura caracteristică a acestei rase, și este foarte scurtă. Fiecare coadă este diferită pentru că există o mulțime de combinații de curbe și răsuciri care sunt posibile. Lungimea poate de asemenea să difere, dar în general, pisica Bobtail are cel puțin trei vertebre în coadă. Nu trebuie să fie mai lungă decât un sfert din lungimea totală a corpului pisicii. Blana, care este scurtă și lucioasă, nu prezintă o blană interioară, ceea ce înseamnă că stă foarte aproape de piele. Forma capului prezintă o bărbie puternică, iar urechile îi sunt largi la bază și de mărime medie. Ochii pisicii din rasa Mekong Bobtail sunt extrem de frumoși, fiind albaștri, asemenea pisicilor Siameze. Ochii sunt de formă ovală, cu o ușoară curbură înspre urechi.

Caracteristici generale:Pisica Mekong este o surprinzătoare rasă originală cu o elegantă coadă scurtă. Mai mult, coada nu este doar scurtă, ci este răsucită și curbătă și în continuă mișcare. Cu această caracteristică, pisica poate să spună că pașaportul ei este coada.
Corp:Corpul îi este de formă dreptunghiulară, de mărime medie și acoperit de o musculatură bine dezvoltată. Totodată, este alungit și elegant. Spatele îi este aproape drept, cu partea din apropierea cozii puțin mai ridicată decât umerii. Picioarele îi sunt alungite, iar lăbuțele îi sunt ovale.
Cap:Capul prezintă un contur rotunjit, ceea ce îi conferă un aspect blând. Vârful capului este aproape plan. Profilul este curbat, iar un stop elegant există chiar sub nivelul ochilor. Nasul este unul roman. Bărbia este fermă și botul îi este pronunțat, fin și oval.
Urechile:Sunt mari, largi la bază și cu vârfuri ușor rotunjite și situate sus. Punctele de deschidere sunt așezate înspre lateral.
Ochii:Au forma unei migdale, ovale în partea de sus și rotunjiți în partea de jos. Sunt așezați la un ușor unghi între baza urechii și vârful nasului, la o distanță de un ochi între ei. Culoarea trebuie să fie un albastru intens, despre care se spune că se poate citi înțelepciunea Estului.
Coada:Coada reprezintă caracteristica principală a acestei rase, iar numele rasei vine să întărească acest aspect. Coada este formată din mai multe combinații de curbe și răsuciri, care încep încă de la bază. Coada ar trebui să conțină cel puțin trei vertebre, dar să nu depășească în lungime un sfert din lungimea corpului.
Blana:Este scurtă și lucioasă, fiind ținută aproape de corp. Prezintă o textură mătăsoasă, cu o blană interioară la nivel minim. Pisica Mekong Bobtail este o pisică pointed cu puncte Siameze și recunoscută în toate culorile punctate, fără alb, dar cu lăbuțele, cu urechile și coada fiind mai închise la culaore. De asemenea, pe față prezintă o mască de culoare neagră.

 

Personalitate:

Pisicile din rasa Mekong Bobtail sunt inteligențe și stabile din punct de vedere mental, ceea ce le face perfecte pentru joaca alături de copii, câini sau alte pisici, precum și multe alte animale exotice cum sunt porcușorii de guineea, papagali și chiar și hamsteri. Această pisică rezistă cu stoicism asalturilor copiilor. Sunt niște pisici destul de vorbărețe. Cu ajutorul unor timbre diferite ale vocii, pisica îți va spune ce a făcut în lipsa ta, sau se plânge de cineva sau de ceva. Va alege diferite cuvinte pentru diverse situații. În același timp nu este nici enervantă, nici gălăgioasă. Pisica Mekong vă va urmări peste tot pe unde mergeți. O curiozitate foarte mare și atașamentul față de oameni o face pe această pisică să fie un participant activ în toate activitățile familiei. Orice faceți, fie că spălați, faceți mâncare, sau că munciți la computer, pisica Mekong Bobtail va fi tot timpul acolo, încercând să își dea seama ce faceți și cum poate să fie de folos. Puteți să mergeți cu pisica Mekong în orice excursie, cu orice mijloc de transport și cu orice fel de companioni. Este foarte atentă, diplomată, ascultătoare și bine-crescută. Oriunde sunteți, nu vă va deranja deloc. Călătoria alături de această pisică este o adevărată plăcere. Va ști în orice moment că ceva nu este în regulă cu tine, moment în care se va cuibări în brațele tale și te va anunța în felul ei că nu ești singură. Această pisică poate să recunoască o persoană rea sau un nivel de amenințare care se apropie, și este capabilă să se apere și să te apere și pe tine. Adeseori Mekong Bobtail se va comporta ca și un câine, și nu va lăsa pe oricine să intre în casă. Acestor pisici nu le este teamă de câini, dar câinilor ar trebui să le fie teamă de ele. Pisica Mekong Bobtail te va întâmpina la ușă și chiar îți va aduce și șlapii. Atunci când se apără, își va folosi dinții, nu ghearele. Îi place să iasă afară stând pe umărul tău, precum și să umble în lesă.

Toaletaj:

Blana pisicilor din rasa Mekong Bobtail este ușor de îngrijit, fiind necesară doar o periere sau o pieptănare săptămânală pentru a-i îndepărta firele moarte și pentru a-i distribui uleiurile pielii. Dacă ii frecați din când în când blana cu o piele de căprioară, o veți putea menține lucioasă. Nu este necesară o baie decât foarte rar. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa Mekong Bobtail este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

– dermatita corneeană reprezintă prezența pielii sau a firelor de păr pe suprafața corneei unuia sau ambilor ochi. Acest lucru poate să fie corectat chirurgical;

– sindromul durerii faciale poate fi observat în momentul încare pisica exagerează cu linsul și cu mestecarea lăbuțelor. Chiar și mâncatul le provoacă durere, dar nu se cunoaște cauza.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Pisici Oregon Rex

Pisici Scris de

 

Informaţii generale:

Abia în secolul XX pisica din rasa Oregon Rex a fost dezvoltată în Statele Unite ale Americii, după ce într-un timp foarte scurt, acestea au ajuns la un nivel foarte mare de popularitate. Totuși, popularitatea lor nu a durat foarte mult după ce au început să fie combinate cu alte rase de pisici Rex, ceea ce a dus eventual la dispariția lor. Inițial, aceste pisici au fost dezvoltate ca și rezultat al unei mutații genetice recesive, ceea ce le-a permis să aibă blana cârlionțată. Această variație nu mai este găsită la alte rase de pisici Rex, motiv pentru care pot să fie foarte ușor diferențiate de restul varietăților de pisici Rex. În anul 1944, primii pui care semănau cu rasa de pisici Oregon Rex au fost scoși la iveală. Cu toate că nu există nicio dovadă istorică care să susțină această idee, primul caz documentat de pisici din rasa Oregon datează nu mai târziu decât anul 1955 în statul Oregon din Statele Unite ale Americii. Prima pisică Oregon Rex a fost fătată cu o blană cârlionțată, în timp ce toți ceilalți pui, inclusiv mama lor avea blana dreaptă. Această pisică a fost cea care a pus ulterior bazele dezvoltării întregii rase de pisici Oregon Rex.

 Nume: Oregon Rex

Originea:   Statele Unite ale Americii

Grupa: Pisici de mărime medie

Inaltime: înălțime medie

Greutate: Femela 4 – 5 kg, Mascul 4,5 – 5,5 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 15 ani

Culoare:  toate culorile și combinațiile de culori posibile

Temperament: În perioada în care a existat, ar fi trebuit să fiți pregătiți să aveți o pisică pe care toată lumea își dorea să o țină în brațe, să se joace cu ea sau doar să o atingă pentru a vedea cum se simte textura blănii. Era o pisică dulce, foarte atentă cu oamenii din jurul ei.

Caracteristici distinctive: Pisica din rasa Oregon Rex este una dintre cele câteva rase de pisici Rex care au apărut la mijlocul sec XX, din mutații genetice spontane. Blana este semnul distinctiv al acestei rase, fiind scurtă ca și mărime, putând totodată să fie descrisă ca fiind cârlionțată, scurtă și mătăsoasă.

Noua rasă de pisici Oregon Rex a fost încrucișată cu rasa Cornish Rex, care a fost adusă din Marea Britanie în Statele Unite ale Americii, cam în aceeași perioadă de timp. Această pisică a început imediat să fie una foarte populară și căutată de iubitorii de pisici, începând să fie denumită pisica Oregon Rex, după statul în care a fost pentru prima dată descoperită. În procesul de reproducere, toate varietățile de pisici Rex au fost încrucișate între ele. Pentru că toate aceste pisici diferă genetic una de cealaltă, rasa Oregon a încetat să mai existe ca și rasă independentă. Printre varietățile de pisici Rex, gena care este responsabilă pentru procesul de dezvoltare a părului cârlionțat este destul de des întâlnită. Pe lângă variantele cunoscute de pisici Rex, se mai găsesc multe alte variante, iar rasa Oregon Rex este una dintre cele mai frumoase, dar pierdute, rase. Încrucișările ulterioare între pisici Oregon Rex cu Cornish Res și apoi cu Devon Rex au dus la obținerea unor pisici cu aspect convențional, cu blana dreaptă.

Descriere fizică:

Pisica din rasa Oregon Rex este una dintre cele câteva rase de pisici Rex care au apărut la mijlocul sec XX, din mutații genetice spontane. Blana este semnul distinctiv al acestei rase, fiind scurtă ca și mărime, putând totodată să fie descrisă ca fiind cârlionțată, scurtă și mătăsoasă. Corpul acestei pisici este alungit și micuț, iar coada îi este lungă și subțire. Blana pisicii din rasa Oregon Rex este mătăsoasă și foarte plăcută la atingere. Această blană este în general scurtă și tare. Nu există în general fire de păr de protecție decât în foarte puține cazuri. Urechile îi sunt rotunjite și așezate destul de sus pe craniu. Picioarele lungi sunt elegante și au niște lăbuțe micuțe.

Caracteristici generale:Blana este semnul distinctiv al acestei rase, fiind scurtă ca și mărime, putând totodată să fie descrisă ca fiind cârlionțată, scurtă și mătăsoasă. Corpul acestei pisici este alungit și micuț, iar coada îi este lungă și subțire. Blana pisicii din rasa Oregon Rex este mătăsoasă și foarte plăcută la atingere. Această blană este în general scurtă și tare. Femelele pot să fie mai mici decât masculii.
Corp:Corpul îi este de formă dreptunghiulară, de mărime medie și acoperit de o musculatură bine dezvoltată. Totodată, este alungit și elegant. Spatele este drept, cu o ușoară ridicătură în zona picioarelor din spate. Umerii și șoldurile ar trebui să aibă aceeași lățime. Picioarele sunt medii înspre lungi și cu o osatură substanțială, într-o armonie perfectă cu restul corpului.
Cap:Este rotund, larg și cu obrajii plini. La atingere trebuie să se simtă rotunjimea începând de la sprâncene, între urechi, și până în zona gâtului. Botul are o lățime medie, la atingere fiind rotund și cu mustăți pronunțate. Văzută din profil, nasul prezintă un stop. Bărbia îi este fermă și bine dezvoltată, bine proporționată cu restul corpului și nu ar trebui să fie foarte ieșită în exterior și nici prea masivă.
Urechile:Sunt mari, largi la bază și cu vârfuri ușor rotunjite și situate sus. Punctele de deschidere sunt așezate înspre lateral.
Ochii:Sunt mari, rotunzi și depărtați unul de celălalt. Nu ar trebui să fie nici în formă de migdală și nici ovali. Colțurile exterioare sunt mult mai sus decât colțurile interioare, ceea ce îi conferă acea expresie dulceagă pe chip.
Coada:Are o lungime medie, proporționată cu restul corpului. Este groasă la bază, iar vârful nu trebuie să fie nici ascuțit dar nici rotund.
Blana:Pentru pisicile cu păr scurt, textura blănii este moale, pufoasă, și cârlionțată. Acestea au o blană densă, fără zone rarefiate, blană care stă ieșită dreaptă din corp. De asemenea, este densă. Culoarea blănii acestor pisici poate să difere foarte mult, fiind acceptate toate culorile și combinațiile de culori posibile. Există pisici într-o singură culoare, dar și pisici care au culori umbrite, sunt pătate sau vărgate.

 

Personalitate:

Din moment ce pisica din rasa Oregon Rex nu mai există, este foarte dificil să se descrie trăsăturile de comportament modern ale acesteia. Se crede în general că, pisica Oregon Rex a combinat trăsăturile tuturor celorlalte rase de pisici Rex.  Este jucăușă și îi place să fie ținută în brațe, dar nu este o pisică extrem de activă sau care să ceară tot timpul atenție. În perioada în care a existat, ar fi trebuit să fiți pregătiți să aveți o pisică pe care toată lumea își dorea să o țină în brațe, să se joace cu ea sau doar să o atingă pentru a vedea cum se simte textura blănii. Era o pisică dulce, foarte atentă cu oamenii din jurul ei. Se înțelegea excelent cu copiii care reușeau să o trateze cu respect și cu câinii care sunt capabili să accepte pisicile pe teritoriul lor. Pisica din rasa Oregon Rex avea și o parte jucăușă, descrisă uneori ca și cea a unui clown. Îi plăcea să fie ținută în brațe și era fericită să vorbească cu dumneavoastră într-o tonalitate joasă, atunci când erați dispuși să vorbiți cu ea. Chiar dacă nu alerga tot timpul strigând după atenție, nu se simțea bine dacă era lăsată singură sau dacă era ignorată mult timp. Chiar dacă stăteau cuminți în colțul lor, pisicile din rasa Oregon Rex erau niște pisici foarte deștepte. Acesti pisici îi plăcea să se învârtă prin casă și să exploreze curioasă fiecare colțișor. Nu era nimic anormal să o fi surprins deschizând ușile de la dulap sau sertarele în căutarea unei jucării sau a unor bunătăți. Dacă îi mențineați creierul mereu ocupat și dacă o învățați tot timpul noi comenzi, atunci  aveați o pisică sănătoasă atât mental cât și fizic. Îi plăcea jucăriile de tip puzzle, care odată rezolvate îi oferă un mic premiu sau ceva bun de mâncare.

Toaletaj:

Blana pisicilor din rasa Oregon Rex este densă și ar trebui să fie pieptănată de câteva ori pe săptămână pentru a preveni încâlcelile. Aceste pisici își pierd blana, motiv pentru care pieptănatul are rolul de a înlătura firele de păr moarte. Uneori este de ajuns să vă treceți degetele prin blana lor, pentru a desprinde cârlionții încâlciți. În ceea ce privește îmbăiatul, este necesar extrem de rar. În loc să o îmbăiați, este indicat să folosiți un sampon special care să îi înmoaie blana, după care să o uscați cu un uscător de păr. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa Oregon Rex este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

cardiomiopatia constă într-o dereglare a sistemului electric al inimii, ducând astfel la aritmii. Atunci când bătăile neregulate ale inimii sunt succesive, acest lucru poate să ducă chiar la deces;

– insuficienţa renală cronică este o tulburare în care rinichii îşi pierd încet capacitatea de concentra urina şi de a elimina deşeurile. Prin această boală structura rinichilor se schimbă, pierzându-se nefronii, unităţile funcţionale ale rinichilor.

– polimiopatia hipocalcemică duce la slăbirea mușchilor datorită nivelurilor scăzute de potasiu din sânge. Se tratează cu suplimente de potasiu.

– urolitiaza este o boală întâlnită destul de frecvent, în urma căreia la nivelul aparatului urinar se formează unele concrețiuni minerale care sunt eliminate prin urină. Acestea port să producă leziuni la nivelul căilor urinare, ceea ce duce la dureri puternice în timpul urinării.

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea pisicilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții pisicii au suferit sau suferă de astfel de boală;

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Iepuri Silver Fox

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de iepuri Silver Fox este a treia rasă de iepuri dezvoltată în Statele Unite ale Americii. A fost creată de către Walter B Garland din Cantonul de Nord, statul Ohio. Iepurele Silver Fox este cu adevărat o rasă cu mai multe întrebuințări, crescută atât pentru carne cât și pentru blană. Rasa a fost recunoscută și standardul aprobat în anul 1952, sub numele de Silver Fox American, ulterior devenind doar Silver Fox. Rasa a fost tot timpul recunoscută în două varietăți, albastru și negru. În perioada anilor 1970, s-a renunțat la varietatea albastră din cauza puținelor apariții în registrul rasei. Niciodată nu a fost divulgată constituția genetică a acestei rase. Ceea ce se cunoaște este că Garland a fost unul dintre primii crescători de Checkered Gigant din America și care totodată a crescut și Champagne D’argent. Recent s-au încercat încrucișări cu iepuri Champagne D’Argent , ceea ce  a dus la obținerea unor iepuri destul de apropiați ca și conformație cu Silver Fox. Este foarte probabil ca Garland să fi folosit Checkered Gigant pentru a obține iepuri de dimensiuni mari. De asemenea a folosit Champagne D’Argent  pentru a obție iepuri Silver Fox cu blana argintie, cu blană lungă și cu o carne de calitate excelentă. De asemenea, a folosit American Blue pentru a îmbunătăți calitatea cărnii și pentru a obține culoarea albastră a blănii.

 Nume: Silver Fox

Originea: America

Grupa: Iepuri de dimensiuni mari / semi-arcuiți

Greutate: Între 4 – 5,5 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: negru, albastru.

Temperament:  Atunci când vine vorba despre jucării, fiecare iepure este diferit și se poate bucura de diverse obiecte. Unii sunt mai puțin pretențioși și se mulțumesc cu o cutie sau cu  o minge, în timp ce alții au nevoie să aibă la îndemână jucării mai complexe, care să le stimuleze mintea

Status rasă:  American Livestock Breeds Conservancy a modificat statutul din Critic Amenințat, în Amenințat, ceea ce de altfel reprezintă niște vești excelente având în vedere că această rasă se găsește doar în America și în Canada.

Caracteristici distinctive: De cele mai multe ori iepurii sunt născuți în culoarea neagră sau albastră, urmând ca aspectul argintiu să apară abia la aproximativ 6 săptămâni, având nevoie de aproape patru luni pentru a deveni argintiu complet.

din. Iepurele din rasa Silver Fox este un iepure foarte frumos, care iese în evidență printre celelalte rase. Femelel produc numeroși pui, mult late și sunt niște mame excelente. De asemenea, se știe despre ele că pot să fie niște mame adoptive foarte bune. Rasa nu este recunoscută în alte țări în afara Americii. Totuși, în Marea Britanie, Australia și Noua Zeelandă, există o rasă denumită Silver Fox, care este de altfel același iepure ca și rasa cunoscută sub denumirea de Silver Marten în America.

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Silver Fox face parte din categoria iepurilor de dimensiuni mari. Numele rasei provine de la blana sa densă, care are puncte albe și se aseamănă foarte bine cu blana vulpii argintii. Blana iepurelui Silver Fox este unică prin faptul că este mai lungă decât ceea ce se vede în mod normal în rasele de iepuri domestice. De asemenea, nu se duce înapoi atunci când este mângâiată în sens opus, ci rămâne așa până când este așezată din nou cu mâna înapoi în poziția normală. Conform  standardului ARBA, blana iepurelui Silver Fox nu trebuie să fie mai mică de 3 – 5 cm lungime. În acest moment, doar iepurii din varietatea Silver Fox Negru sunt prezentați în cadrul concursurilor de profil, fiind totodată și acceptați. Cu toate acestea, există numeroase varietăți de culori pentru acest iepure. Printre acestea putem să enumerăm culoarea neagră, albastră, ciocolatiu, lila și multe varietăți de alb. Iepurele Silver Fox este un iepure foarte frumos, care iese în evidență în orice moment printre celelalte rase de iepuri. Un raport foarte bun de mușchi pe osatura sa face din rasa Silver Fox o rasă foarte căutată pentru carnea sa. De cele mai multe ori iepurii sunt născuți în culoarea neagră sau albastră, urmând ca aspectul argintiu să apară abia la aproximativ 6 săptămâni, având nevoie de aproape patru luni pentru a deveni argintiu complet. Este o rasă destul de mare, cu o greutate medie de aproximativ 4 – 5,5 kg. .

Personalitate:

Iepurii din rasa de iepuri Silver Fox au o personalitate calmă, curioasă și plină de energie. Sunt o rasă foarte bine văzută de către crescători și de către iubitorii de iepuri. De asemenea, femelele Silver Fox sunt niște mame excelente și nu se opresc aici, ci chiar pot să fie niște mame surogat foarte apreciate. În ciuda faptului că sunt folosiți în special pentru carne și blană, acești iepuri sunt niște animale prezentabile în cadrul showurilor de profil și de asemenea niște animale de companie excelente pentru persoanele în vârstă, pentru cupluri sau familiile cu copii. Acești iepuri au nevoie de foarte puțină îngrijire, cărora le place să fie ridicați în brațe, să fie mângâiați, cu condiția să fi fost învățați așa încă de când erau mici. Dresarea iepurilor pentru folosirea cutiei pentru nevoi este adeseori mai ușor de zis decât de făcut. Totuși, nu este ceva imposibil. Cu multă răbdare, timp și multe recompense, iepurele Silver Fox va înțelege conceptul de a-și face treburile într-un singur loc, acest lucru putând să dureze între câteva săptămâni și câteva luni. Atunci când vine vorba despre jucării, fiecare iepure este diferit și se poate bucura de diverse obiecte. Unii sunt mai puțin pretențioși și se mulțumesc cu o cutie sau cu  o minge, în timp ce alții au nevoie să aibă la îndemână jucării mai complexe, care să le stimuleze mintea. Cel mai bine ar fi să fie ținuți în perechi sau chiar trei iepuri, dar niciodată mai mulți în aceeași cușcă. Atunci când sunt ținuți în aceeași cușcă, există riscul de a se răni ca urmare a luptelor sau disputelor ocazionale. Nivelul de activitate al acestor iepuri crește în perioada de răsărit și cea de apus a zilei. Din cauză că iepurii sunt în general animale care se stresează foarte repede și care au un psihic fragil, nu sunt recomandați ca și animale de companie pentru copiii care nu au ajuns la capacitatea de a înțelege acest lucru.

Hrana și cușca

Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. Alte frunze de verdețuri, în special legume, sunt esențiale pentru sănătatea iepurelui, fiind necesare ocazional pentru a preveni eventuale derapaje digestive. De dragul varietății puteți să îi oferiți și bunătăți cum sunt morcovi, piersici, pere, mere, prune, căpșuni sau alte fructe. Trebuie totuși să fiți atenți când îl hrăniți cu fructe pentru că acestea pot să fie bogate în zaharuri. Crescătorii de iepuri în scopuri comerciale mai adaugă și alte elemente nutritive dietei zilnice. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Silver Fox pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Dacă este ținut în cușcă, aceasta ar trebui să fie de cel puțin cinci ori mărimea corpului iepurelui și să îi permită să stea relaxat în picioare. Nu este indicat ca podeaua cuștii să fie realizată din sârmă pentru că iepurele ar putea să își prindă picioarele în ochiurile de sârmă. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Este bine să îi luați jucării cu care să își ocupe timpul și să se distreze. Iepurii pot fi învățați să își facă treburile într-un loc special amenajat.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Silver Fox necesită o simplă periere săptămânală pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr. Iepurii obișnuiesc să se îngrijească reciproc, motiv pentru care este indicat să aveți cel puțin două exemplare. Când au grijă unul de celălalt, iepurii își ling urechile, nasul, vârful capului și în jurul ochilor.

Scopul și statusul rasei:

Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, rasa de iepuri Silver Fox este una dintre cele mai rare rase existente. Această rasă a fost crescută în scopuri multiple, putând să fie dezvoltată atât pentru carne, cât și pentru blană și pentru participarea la showurile de profil, fiind o rasă de iepuri foarte frumoasă. La începutul anilor 1970, în momentul în care rasa era amenințată cu extincția, un număr de 18 crescători au pus bazele Clubului National Silver Fox, în anul 1971. În următorii 40 de ani, rasa a cunoscut o revenire destul de modestă. Este totuși un pas înainte, deoarece American Livestock Breeds Conservancy a modificat statutul din Critic Amenințat, în Amenințat, ceea ce de altfel reprezintă niște vești excelente având în vedere că această rasă se găsește doar în America și în Canada. Mai mult, rasa de iepuri Silver Fox nu mai este listată printre cele 15 cele mai rare rase de iepuri în Statele Unite ale Americii. Acești iepuri produc un număr mare de pui, au puternice instincte materne și ajung la greutatea dorită de piață foarte repede.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele Silver Fox poate să fie predispus la răceli și la infecții virale.  Dinții trebuie să îi fie verificați în mod constant, pentru a elimina problemele care pot să apară din cauza creșterii. Măselele prea mari și gingiile iritate îl vor împiedica să mănânce corect și pot să îi cauzeze răni ale gurii. De asemenea, trebuie să fiți atenți la dietă pentru că fiecare iepure poate să fie predispus la obezitate. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

Specia de Pești Știuca Aligator

Pesti Scris de

 

Informaţii generale:

Specia de pești Știuca Aligator a fost inițial denumită Lepisosteus Spatula, dar numele a fost ulterior schimbat în Atractosteus Spatula în anul 1976 de către Wiley, pentru a distinge dintre două tipuri clare de știuci. Spatula înseamnă ”orice obiect cu o lamă lungă, dreaptă și largă”. Există șapte specii de știucă restricționate în America de Nord și Centrală, începând din Sudul Canadei și continuând în partea Sudică din Cuba și America Centrală. Patru dintre cele mai comune specii găsite în Statele Unite ale Americii sunt Știuca cu nasul lung, Știuca cu nasul scurt, Știuca pătată și Știuca Aligator. Această din urmă specie, Știuca Aligator este o specie a cărei populație scade constant din cauza pescuitului, a barajelor, pierderii habitatului și a impactului antropogenic. Relatările cu privire la vederea acestui pește sunt foarte rare, mai ales în partea de Nord a zonei în care se găsește. Știuca Aligator este un pește de apă dulce, dar poate să suporte și o salinitate mare. Sunt găsiți de cele mai multe ori în apele conexe râurilor și a lacurilor, în mlaștini, rezervoare și în golfuri. Se știe că acești pești ajung în golfuri și au fost văzuți în Golful Mexic. Știuca Aligator se găsește în apele râului Mississippi din Ohio până în Illinois și în apele din estuarele Gofului Mexic. Se poate ca aceștia să fi existat în zona Nordică până în Iowa și în vest până în Kansas și Nebraska. Populația actuală de Știuci Aligator există doar în partea de jos a râului Mississippi, din Oklahoma în Vest, Arkansas în Nord, Texas în Sud și FLorida în Est. Pe lângă faptul că habitatul lor a scăzut ca și dimensiune, și numărul lor a scăzut substanțial în ultimii 50 ani. Mai demult, Știucile Aligator se găseau din abundență în multe ape unde acum sunt dificil de găsit.

 Nume: Știuca Aligator

Originea: în partea de jos a râului Mississippi, din Oklahoma în Vest, Arkansas în Nord, Texas în Sud și FLorida în Est.

Tip: pești de dimensiuni mari

Lungime: 2 – 3 m (maturitate 1,5 – 2 m)

Greutate: 45 – 100 kg (maturitate 45 – 80 kg)

Speranta medie de viata:până la 50 ani femelele și cel puțin 26 ani masculii

Culoare: Verde măsliniu închis la culoare în partea dorsală, care se estompează înspre gălbui în zona ventrală. Tinerele știuci aligator prezintă o linie deschisă la culoare pe mijlocul zonei dorsale, împrejmuită de linii mai închise la culoare de o parte și de alta începând de la bot și până la aripioara dorsală.

Comportament: Tinerii pești Știucă Aligator care au ieșit din ouă vor rămâne atașați de sacul lor timp de câteva zile. Aceștia prezintă o zonă lipicioasă sub bot, care le permite să se atașeze de vegetație și de alte obiecte care sunt atașate de fundul apei.

Caracteristici distinctive: . Corpul acestor pești este acoperit cu solzi foarte deși care se suprapun pe o suprafață mare, ceea ce crează o protecție similară cu protecțiile din inele de metal utilizate de cavalerii medievali.

Există multe motive în spatele acestei scăderi a populației, inclusiv pierderea habitatului ca urmare a navigației și a controlului inundațiilor. Era considerat în unele locuri un pește foarte căutat pentru pescuitul sportiv, dar în majoritatea locurilor sunt considerați niște pești de gunoi și erau urmăriți pentru a fi eradicați. Astăzi sunt foarte greu de găsit în zonele istorice în care se găseau înainte. Totuși, se găsesc în număr destul de mare în Louisiana și Texas, unde există și o piață destul de mare pentru carnea acestor pești. Multe state în care până acum nu aveau regulamente cu privire la managementul, conservarea și recuperarea acestei specii, au început să considere acest lucru. Există și un interes asupra acestei specii din afara habitatului lor natural, cum ar fi Thailanda. Majoritatea muncii de înțelegere a acestei specii din punct de vedere al biologiei și pentru dezvoltarea acvaculturii a fost făcută în Mexic, acolo unde este cunoscut ca și catan și unde este căutat de către pescari pentru carnea sa. Au fost de asemenea introduși și au fost stabilite populații în locații cum ar fi California și Nicaragua. Din cauza mărimii sale și a dinților ascuțiți, peștele din specia Știuca Aligator este capabil să muște serios pescarii și înotătorii. Totuși, nu există documentații cu privire la atacuri ale acestor pești. Icrele depuse sunt otrăvitoare, putând să cauzeze boli dacă sunt consumate de către oameni.

Numele englez al acestui pește Atractosteus Spatula este Alligator Gar, gator, greater gar, garpike, garfish și Mississippi alligator gar. Alte nume des întâlnite sunt pejelagarto (Spania), marjuari (Spania), catan (Spania), gaspar baba (Spania), garpigue alligator (Franța), alligatorpansergedde (Danemarca), alligatorbengadda (Suedia), keihasluuhauki (Finlanda) și kostlin obrovsky (Cehia).

Taxonomia:

Lacepede a descris pentru prima data peștele din specia Știuca Aligator în anul 1803. Numele original a fost Lepisosteus Spatula, care mai târziu a fost schimbat de către Wiley în anul 1976 în Atractosteus Spatula, pentru a putea să fie distins față de alt gen de Știuci. Fosile ale acestor pești din ordinul Lepisosteiformes au fost colectate în Europa și datate în perioada Cretacică până în perioada Oligocenă. În Africa și India s-au găsit fosile din perioada Cretacică iar în America de Nord fosilele datează din Cretacic.

Descriere fizică:

Toți peștii din specia Știuca Aligator au un corp alungit. Aripioara caudală a acestui pește este abreviată-heteroceric, ceea ce înseamnă că nu este simetrică. Aripioarele dorsale și anale sunt localizate foarte departe pe spate. Corpul acestor pești este acoperit cu solzi foarte deși care se suprapun pe o suprafață mare, ceea ce crează o protecție similară cu protecțiile din inele de metal utilizate de cavalerii medievali. Știucile dețin un sistem digestiv asemănător rechinilor, având totodată o foarte vascularizată vezică de înot care le permite să înghită aer pentru a-i ajuta la o respirație suplimentară. Acest lucru le permite peștilor să respire chiar și când nivelul de oxigen din apă este foarte mic. Știuca Aligator se distinge de alte știuci prin botul lor lung și lat, care prezintă două rânduri de dinți în partea superioară. Culoarea acestor pești este verde măsliniu închis la culoare în partea dorsală, care se estompează înspre gălbui în zona ventrală. Tinerele știuci aligator prezintă o linie deschisă la culoare pe mijlocul zonei dorsale, împrejmuită de linii mai închise la culoare de o parte și de alta începând de la bot și până la aripioara dorsală. Adeseori, aripioarele dorsale, anale și caudale ale acestor pești prezintă puncte negre ovale. Specimenelor adulte le dispar punctele de pe corp. Peștele din specia Știuca Aligator este unul dintre cei mai mari pești din Nordul Americii, fiind totodată cel mai mare pește din specia sa. Știucile sunt pești care cresc destul de greu. O femelă Știucă Aligator ajunge la maturitate sexuală în jurul vârstei de 11 ani și pot să trăiască până la 50 ani. Masculii Știucă Aligator ajung la maturitate în jurul vârstei de 6 ani și trăiesc cel puțin 26 ani. De asemenea, mărimea lor medie este de 2 m și peste 45 kg. Totuși au fost raportați pești care au crescut până la peste 120 kg și aproape 3 m în lungime. Cel mai mare pește din specia Știucă Aligator a fost prins în Râul St Francis, Arkansas în anii 1930, acesta cântărind 159 kg.

Comportament:

Se cunosc destul de puțin lucruri despre reproducerea și depunerea icrelor făcute de acest pește din specia Știucă Aligator. Cercetările arată că depunerea icrelor are loc primăvara, în general din Aprilie până în Iunie în partea sudică a Americii. Habitatul preferat pentru depunerea icrelor sunt apele rezultate ca urmare a inundațiilor, dar există și date care arată că peștii Știucă Aligator își depun icrele și în apele pline de vegetație de pe lângă lacuri. Știuca Aligator, la fel ca alte specii ancestrale care au o speranță de viață mare și care ajung târziu la maturitate, se adună în număr mare, cu o femelă de dimensiuni mari fiind acompaniată de către mai mulți masculi de dimensiuni mai mici. Femela depune ouăle, iar masculii le fertilizează. Ouăle au un strat exterior lipicios, astfel că atunci când cad la fundul apei, acestea se vor atașa fie de vegetație, fie de substratul apei. Numărul de ouă produs de femelă este variabil. O formulă de calcul prezintă 4,1 ouă la un gram din greutatea corpului, sau o medie de 150000 ouă pentru fiecare depunere. Icrele depuse de Știuca Aligator sunt roșu aprins și sunt foarte toxice dacă sunt mâncate. Depunerea icrelor se întâmplă la temperaturi care ating aproximativ 23 grade Celsius. Ouăle eclozează în primele 48 – 72 ore de la depunere. Tinerii pești Știucă Aligator care au ieșit din ouă vor rămâne atașați de sacul lor timp de câteva zile. Aceștia prezintă o zonă lipicioasă sub bot, care le permite să se atașeze de vegetație și de alte obiecte care sunt atașate de fundul apei. Acest lucru îi protejează de curenții de apă și le permite să se ascundă de prădatori. Tinerii pești vor începe să se hrănească cu plancton, nevertebrate, amfibieni și alți pești înainte de a face tranziția doar înspre pești. Tinerii vor sta aproape de suprafață, urmând ca în ultimele luni ale primului an de viață să se mute în ape mai adânci. Vor reveni apoi la suprafață doar pentru a prelua oxigen suplimentar și pentru a se hrăni noaptea. Ratele de creștere ale acestor pești sunt foarte mari, nefiind imposibil ca un pește să atingă 23 – 30 cm în lungime în primul an de viață. Tinerii pești sunt adeseori prinși în baraje sau alte obstrucții naturale pe măsură ce apele mari din primăvară se retrag, ceea ce va duce la utilizarea completă a resurselor naturale și chiar și la canibalism. Nu există alte informații pertinente despre peștii tineri, în mare parte pentru că sunt într-un număr atât de mic încât este foarte rar întâlnit. Nu se știe nici dacă este sau nu un pește migrator.

Statut Specie:

Peștele din specia Știuca Aligator este un pește rar, aflat în pericol de dispariție, fiind extirpat din multe zone care înainte erau considerate ca fiind habitatul lor. Studiile arată că în Alabama, Mississippi și Louisiana, peștele Știuca Aligator este susceptibil că este pescuit mai mult decât în mod normal. Este clasificat ca rar în Missouri, amenințat cu dispariția în Illinois și în pericol de dispariție în Arkansas, Kentucky și se crede că urmează pe listă și Tennessee. Există multe motive în spatele acestei scăderi a populației, inclusiv pierderea habitatului ca urmare a navigației și a controlului inundațiilor.

Hrana:

Peștii din specia Știucă Aligator sunt niște predatori periculoși. Știucile sunt predatori cărora le place să atragă prada în ambuscade. Ei vor sta nemișcați în apă până când un pește începe să înoate în zona lor, iar când atacă vor înainta și își vor mișca puternic capul dintr-o parte în alta pentru a captura prada. De multe ori Știuca Aligator va sta nemișcată la suprafața apei, părând a fi un butuc. Dieta peștelui Știuca Aligator este în cea mai mare parte formată din alți pești. Totuși, s-au întâlnit populații de pești care se hrănesc cu crabi albaștri, pe lângă hrana lor normală formată din pești. De asemenea, se cunoaște despre acești pești că se hrănesc și cu păsări de apă, mici mamifere, broaște. De asemenea, vor ataca rațele și păsările vânate de către vânători și căzute în apă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Câini Mastiff

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Cuvântul ”Mastiff” descrie mai degrabă o grupă de câini gigant, decât o singură rasă. Toți câinii de tipul Mastiff sunt originari din Asia, existând încă de mii de ani în acea regiune. Strămoșii câinilor din rasa Mastiff modernă sunt vechii Mastiff Englezesc, care au fost crescuți ca și câini de pază în Anglia timp de mai bine de două mii de ani. Câinii Mastiff erau favoriți de către muncitorii câmpului și fermierii mai săraci, pentru că îi ajutau să îndepărteze lupii și alte animale care puneau în pericol animalele din fermă și stocurile de mâncare. Acești câini erau totodată niște paznici excelenți pentru casă și pentru familie. Câinele Mastiff era foarte apreciat de nobilimea engleză pentru capacitățile lor de vânătoare și natura lor protectivă și loială. Totuși, toate datele care există despre Mastiff și care datează înainte de secolul XIX, nu pot să fie de încredere. La început, fiecare crescător spunea despre varietatea lui de Mastiff că avea cea mai veche istorie și că era cel mai cunoscut câine. Trebuie totuși să se accepte faptul că există picturi rupestre Egiptene care datează din anul 3000 BC, și care înfățișează câini de tipul Mastiff. În China, s-au descoperit de asemenea picturi a câinilor de tip Mastiff datând din anul 1121 BC. Este foarte clar faptul că Mastiff-ul modern

 Nume: Mastiff

Originea: Anglia

Grupa: Câini de pază / de muncă

Înălțime: Femela 70 – 75 cm, Mascul 70 – 76 cm

Greutate: Femela 75 – 80 kg, Mascul 77 – 86 kg

Speranța medie de viață: până la 6 – 10 ani

Culoare: cenușiu, roșcat, vărgat, caisă

Temperament:  Astăzi, acești câini masivi sunt niște animale de companie extraordinare. Se descurcă foarte bine cu copiii, fiind răbdători, grijulii, protectivi și tot timpul gata pentru o tură de joacă în curte.

Dresaj:  Socializarea trebuie să aibă loc cât mai des și cât mai devreme cu putință, pentru a preveni ca instinctul lor protectiv să ia amploare.

Caracteristici distinctive: Rasa de câini Mastiff este formată din câini de dimensiuni mari, cu osatură dură și grea și cu o musculatură foarte bine dezvoltată. Este ușor mai lung decât este înalt, reușind să combine excelent puterea cu rezistența.

provine dintr-o veche linie de câini de dimensiuni mari. Herodot a povestit că regele Cyrus cel Mare, fondatorul Imperiului Persan, a primit un câine Mastiff ca și cadou de la Regele Albaniei în anul 550 BC. Se spune că Cyrus a pus Mastifful să se lupte deodată și cu un bulldog și cu un câine de talie asemănătoare. Dar Mastifful a părut a fi umil, supus, sfios, motiv pentru care Cyrus a ordonat uciderea câinelui Mastiff. Legenda spune că această știre a ajuns la urechile regelui Albaniei, care a trimis înapoi lui Cyrus o cățea Mastiff, transmițându-i că ”Mastiff-ul nu este un câine obișnuit, motiv pentru care nu a fost deloc impresionat de câinele Persan sau de bulldog.” Tot legenda spune că regele Albaniei l-a invitat pe Cyrus să aleagă un adversar pe măsura Mastiff-ului, cum ar fi un leu sau chiar un elefant. El a mai transmis totodată regeului Cyrus că acești câini sunt rari și de viță regală și că altul nu îi va mai trimite. Se spune că în urma acestui comunicat, regele Cyrus a provocat o luptă între  cățeaua Mastiff primită și un elefant. Cățeaua a luptat cu atâta furie și îndârjire încât a reușit să doboare elefantul la pământ. În însemnările sale de la invadarea Marii Britanii, în anul 55 BC, Iulius Caesar a descris Mastiffii ca luptători alături de stăpânii lor englezi. Impresionați de acești câini, romanii au adus înapoi în Roma destule exemplare, punându-i să se lupte în arenă împotriva taurilor, urșilor, leilor, tigrilor, sau chiar împotriva gladiatorilor. Folosirea lor în Colosseum, pare că i-ar fi adus și numele de Mastiff. ”Mansuetus” este un cuvânt Roman care înseamnă ”domestic”. Astfel, Mastiffii erau singurele animale domestice care au luptat în arenele gladiatorilor. O altă poveste despre Mastiff îl arătau pe Sir Peers Legh, Cavaler al Lyme Hall (aproape de Stockport, Cheshire), care și-a adus cățeaua Mastiff preferată la bătălia de la Agincourt, Franța, în anul 1415. Atunci când acesta a căzut în luptă, cățeaua a rămas alături de el și l-a protejat de atacurile francezilor. Cavalerul a fost dus la Paris, unde a murit din cauza rănilor, iar cățeaua Mastiff s-a întors în Cheshire, unde a pus bazele faimoasei linii de Mastiffi din Lyme Hall. Mastiffii moderni sunt descendenți din Mastiffii Lyme Hall și din aceia ai Ducelui de Devonshire din Chatsworth, Chaucer. Cu cel puțin șase secole în urmă, Mastiffi vânau în haită căprioare, cerbi și alte animale de dimensiuni mari. În anul 1835, luptele între câini au devenit ilegale în Anglia, dar acest lucru nu i-a oprit pe pariori să continue să eludeze legea. În anul 1871, existau doar un număr de 63 de Mastiffi care au fost înregistrați pentru competițiile de profil, din care doar 35 erau înregistrați în cadrul unui Kennel. Numărul lor s-a împuținat considerabil, această rasă ajungând la un număr de 8 câini Mastiff în anul 1945, în întreaga Mare Britanie. În anul 1879 au fost puse bazele Clubului Mastiff American, dar ulterior, fără să se cunoască motivele, a fost dizolvat. Abia în anul 1929 Clubul Mastiff a fost repus pe picioare. Clubul Kennel American a recunoscut rasa Mastiff în anul 1885, fiind încadrați în grupa câinilor de muncă. Deși războaiele l-au dus în pragul extincției, astăzi, Mastifful este un câine foarte îndrăgit și popular.

Descriere fizică:

Rasa de câini Mastiff este formată din câini de dimensiuni mari, cu osatură dură și grea și cu o musculatură foarte bine dezvoltată. Este ușor mai lung decât este înalt, reușind să combine excelent puterea cu rezistența. Mersul este cel care arată cel mai bine puterea de care dă dovadă acest câine, având un mers care acoperă destul de mult teren. Una dintre caracteristicile principale ale acestui câine este și capul, care este mare și extrem de expresiv. Are fruntea ridată, iar ochii mici lasă impresia că este tot timpul trist. Urechile îi sunt poziționate în lateralul capului, înspre în față și ținute căzut. Botul îi este lung și mare, cu buzele căzute una peste cealaltă, atârnând. Blana îi este dublă, fiind formată dintr-o blană interioară densă și o blană exterioară dreaptă, aspră, de lungime medie. Expresia îi este alertă, dar blajină și chiar tristă. Aprecierea generală a aspectului acestei rase este de grandoare și de demnitate.

Personalitate:

Câinele Mastiff a cunoscut o evoluție impresionantă în ultimele cinci secole. La origini au fost crescuți pentru a fi câini de luptă, capabili să participe la războaie alături de soldați și să lupte alături de aceștia. Apoi au fost utilizați de Romani în Colloseum, acolo unde luptau atât împotriva altor animale, cât și împotriva gladiatorilor. Astăzi, acești câini masivi sunt niște animale de companie extraordinare. Se descurcă foarte bine cu copiii, fiind răbdători, grijulii, protectivi și tot timpul gata pentru o tură de joacă în curte. Sunt câini care se atașează foarte puternic de oamenii pe care îi iubesc. Câinii Mastiff nu realizează cât de mari sunt, motiv pentru care vor veni peste dumneavoastră în pat sau pe canapea, în căutarea unei mângâieri. Sunt câini de pază foarte buni, care își protejează casa și familia, dar care nu sunt agresivi fără motiv. Chiar și atunci când sunt puși în fața unei situații în care ar trebui să fie agresivi, vor alege o metodă prin care să țină oaspetele nedorit la distanță până când vor veni ajutoare. Câinii din rasa Mastiff nu sunt câini de apartament sub nicio formă, iar casele în care locuiesc ar trebui să fie de dimensiuni mari pentru a permite acestui gigant să se miște în voie. Au nevoie de exerciții zilnice, care ar trebui să includă plimbări zilnice și oportunitatea de a alerga. Dacă această rasă impresionantă, mare, nu primește destul exercițiu, se vor elibera de energia în exces în propriul lor mod, respectiv mestecând tot ceea ce le iese în cale. Curtea în care este ținut un câine Mastiff trebuie să fie îngrădită. Nu au obiceiul de a hoinări mult timp atunci când evadează, dar cu siguranță vor porni în urmărirea altor câini, pisici, veverițe sau chiar oameni, motiv pentru care este indicat să aveți un gard solid disponibil. Nu este indicat să folosiți gardurile electrice pentru că această rase are o toleranță ridicată la durere, ceea ce înseamnă că există posibilitatea de a se electrocuta până își creează daune irecuperabile. Câinii Mastiff se descurcă bine cu alte animale doar în cazul în care a fost crescut alături de ele. Odată ce a ajuns adult, Mastifful nu va tolera alte animale noi în preajma lui. Acești câini fac destul de mult zgomot. Nu latră mult, dar atunci când o fac, lătratul lor este gălăgios și grav, motiv pentru care este indicat să îl dresați în ceea ce privește lătratul. Mai sforăie și scot tot felul de alte zgomote pe care multă lume le găsește intolerabile.

Dresaj

Dresajul câinilor din rasa Mastiff reprezintă o adevărată provocare, acest lucru trebuind să înceapă cât mai devreme posibil, pentru a reuși să construiți o legătură puternică între dumneavoastră și câine. Cu cât Mastifful crește mai mare, cu atât îi va fi mai greu să își stăpânească pornirile. Dresajul trebuie să însemne o mână puternică, în caz contrar, câinele Mastiff va prelua controlul. Socializarea trebuie să aibă loc cât mai des și cât mai devreme cu putință, pentru a preveni ca instinctul lor protectiv să ia amploare. Mastifful trebuie să fie învățat să accepte vizitatorii și să îi primească plin de amabilitate. De asemenea, trebuie să înțeleagă că joaca copiilor cu vecinii nu înseamnă un pericol. Personalitatea unui câine din rasa Mastiff se formează având la bază dresajul și socializarea.

Toaletaj:

Blana câinilor Mastiff trebuie să fie periată săptămânal cu o mănușă de cauciu. În perioadele de schimbare a blănii ar trebui să îl periați în fiecare zi, pentru a nu avea păr peste tot. Curățați-i ridurile în fiecare zi pentru a preveni apariția infecțiilor. Spălați-le cu o bucată de material textil cu apă și apoi asigurați-vă că le-ați și uscat. De asemenea, buza superioară trebuie curățată după fiecare masă.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Mastiff este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– atacuri neurologice, cauzate de mai mulți factori și care pot apărea în orice moment. Tremuratul, urinatul subit, privitul în gol, spasme musculare, pierderea conștienței sunt exemple de posibile astfel de atacuri. Acestea pot fi ținute sub control prin medicamentație, dar nu pot fi stopate;

– alte tipuri de tumori, cum este adenocarcinomul (tumoare epitelială malignă), fibrosarcomul osos (neoplazie ce se dezvoltă din celulele fibroblastice ale țesutului conjunctiv interstițial al osului), hemangiosarcomul (tumoare malignă din jurul vaselor sanguine), melanomul (cancer de piele format din înmulțirea dezorganizată a celulelor care produc pigment în piele), osteosarcomul (cel mai întâlnit tip de cancer osos malign);

– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana;

Osteochondrosis Dissecans (OCD) este o afecțiune ce apare la câinii de talie mare ce cresc rapid, unde unele cartilaje din încheieturi nu se formează corespunzător. Hrănirea câinelui într-o manieră corectă și echilibrată poate ajuta la dezvoltarea sănătoasă a încheieturilor. Cu toate acestea, însă, mulți câini au nevoie de intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea cartilagiilor anormale;

– cancer de piele (carcinom scuamos cu celule). Acest tip de cancer apare în special la câinii cu degetele de la picioare acoperite de blană neagră. Înlăturarea degetului afectat poate să îl salveze de la afecțiuni mult mai grave.

– cistinuria este o boală congenitală prin care este eliberată în urină o cantitate mare de cistină și alți aminoacizi dibazici, cauzată de faptul că cistina are o solubilitate redusă, ceea ce duce la o predispoziție pentru formarea de calculi renali;

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Caini Shar-Pei Chinezesc

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa Shar-Pei Chinezesc este o rasă foarte veche, dar care din păcate, din cauza absenței unor documente care să ateste istoricul rasei apăruta în China, mare parte dintre cele cunoscute sunt doar speculații. Se crede despre rasa Shar-Pei Chinezesc că a fost timp de secole un câine menită să ajute țăranii în munca acestora, să păzească, să vâneze și să aibă grijă de turmele de oi. Pe lângă aceste activități, se crede despre Shar-Pei că a fost creată și pentru a fi un câine periculos în luptele din ring. Părul scurt nu permitea oponentului să aibă o mușcătură corectă, ceea ce îl ajută la minimizarea rănilor. Totuși, în scurt timp, participarea rasei Shar-Pei Chinezesc în luptele de câini a fost periclitată de apariția oponenților europeni, câini mult mai masivi și mai fioroși. Rasa Shar-Pei Chinezesc a fost la un pas de extincție atunci când China a trecut la comunism. În acel moment, se credea despre existența oricăror animale de companie domestice că erau un semn al decadenței vestice, motiv pentru care s-a ordonat omorârea tuturor câinilor. Acest act barbar a dus la uciderea multor animale de companie nevinovate, apropiind rasa Shar-Pei Chinezesc de o eventuală extincție. Puțini Shar-Pei au

 Nume: Shar-Pei Chinezesc

Originea: China

Grupa: Câini de pază

Inaltime: Femela 46 – 55 cm, Mascul 48 – 58 cm

Greutate: Femela 18 – 25 kg, Mascul 20 – 27 kg

Speranta medie de viata: până la 8 – 12 ani

Culoare: negru, maro, cafeniu, roșu, crem

Temperament:  În ciuda mărimii lor, câinii din rasa Shar-Pei Chinezesc nu necesită foarte mult exercițiu pentru a-și menține sănătatea fizică și mentală.

Dresaj: . Sunt câini care gândesc independent și la care nu le place să li se spună ce să facă, considerând aproape natural că sunt lideri.

Caracteristici distinctive: Nenumăratele riduri îi permit să evite mușcăturile adversarului atunci când se află angajat într-o luptă. Blana deasă, îndesată și scurtă îi oferă de asemenea o siguranță suplimentară în fața mușcăturilor.

reușit să supraviețuiască, fiind ulterior împerecheați și prezentați în orașe ca Hong Kong și Taiwan. Standardul a fost recunoscut pentru prima dată în anul 1960, înregistrarea exemplarelor fiind stopată în 1968 și reluată douăzeci de ani mai târziu. Câteva exemplare de Shar-Pei au fost duse în USA, fiind înregistrată pentru prima dată în America în anul 1970. Anul 1973 a fost un an de referință pentru această rasă, datorită numărului mare de exemplare din rasa Shar-Pei Chinezesc care au fost trimiși în America. Acest exod s-a datorat ideologiei comuniste care nu permitea  și nu accepta existența animalelor de companie. În iunie 1992, rasa Shar-Pei Chinezesc a fost declarată ca fiind complet eligibilă pentru participarea la competiții sportive și la show-uri canine. Rasa Shar-Pei Chinezesc și-a câștigat locul în Cartea Recordurilor în anul 1978, când a fost denumită rasa de câini cu cele mai puține exemplare.

Descriere fizică:

Rasa Shar-Pei Chinezesc conține exemplare cu un corp compact și pătrat, cu un cap puțin cam mare în comparație cu restul corpului. Nenumăratele riduri îi permit să evite mușcăturile adversarului atunci când se află angajat într-o luptă. Blana deasă, îndesată și scurtă îi oferă de asemenea o siguranță suplimentară în fața mușcăturilor. Blana poate să fie ca o perie, fără să depășească trei centimetri, sau poate să fie asemănătoare cu părul calului, foarte scurtă. În ambele cazuri, blana este foarte aspră, dreaptă și așezată în lungul corpului. O caracteristică aparte a acestei rase este pielea capului și a corpului plină de riduri profunde, pliată, dar și limba albastră. Capul este mare, cu urechi de dimensiuni mici, lăsate înspre în față, iar ochii sunt sub formă de migdală, mici și aproape în totalitate acoperiți de ridurile pielii. Botul este mare, negru și turtit, comparat de mulți crescător cu botul unui hipopotam. Coada este conică, groasă la bază și subțire înspre vârf  și în general purtată răsucită pe spate.

Personalitate:

Sunt câini independenți și cu o voință puternică, motiv pentru care au nevoie să îi arătați constant faptul că sunteți liderul în casă. Odată făcut să înțeleagă că poate să aibă încredere în persoanele din jur, rasa Shar-Pei Chinezesc devine o companie plăcută, respectuoasă și foarte curată. Fiind încruntați tot timpul și având o figură parcă mereu în alertă, acești câini apar în orice moment ca niște câini de pază impozanți și periculoși. Înclinația Shar-Pei-ului către nevoia de independență îi face să fie niște câini ideali pentru persoanele singure și pentru familiile care muncesc în agricultură. Nu au nevoie de foarte mult exercițiu sau de prea multă atenție pentru a fi fericiți, putând să își ocupe timpul cu mestecatul jucăriilor sau cu băile de soare. În ciuda mărimii lor, câinii din rasa Shar-Pei Chinezesc nu necesită foarte mult exercițiu pentru a-și menține sănătatea fizică și mentală. O plimbare mai lungă pe zi prin cartier ar trebui să ajungă, ceea ce le permite totodată să devină și niște câini mult mai sociabili. Este recomandat ca un Shar-Pei să nu fie crescut la o fermă, în ciuda mărimii lor. Instinctul lor de vânători își va spune cuvântul și veți risca să îl vedeți cum o ia la fugă după o căprioară, va intra în desișul pădurii și nu se va mai întoarce niciodată. Fiind un câine de pază, agresiunea față de oameni și față de alte animale este un lucru des întâlnit la un Shar-Pei. Socializarea de mic este o necesitate, dacă doriți să aveți la maturitate un câine cu un psihic sănătos și puternic. Sunt instinctiv reticenți la orice străini, motiv pentru care trebuie să fie învățați să facă diferența între un vizitator și un străin care nu are ce să caute pe teritoriul dumneavoastră. În caz contrar, Shar-Pei-ul va considera orice persoană că are intenții ostile. Agresiunea față de alți câini este foarte ridicată în cazul acestei rase. Masculii ar trebui să fie ținuți cât se poate din scurt, în timp ce cățeii din rasa Shar-Pei Chinezesc trebuie să fie învățați cu alți câini.

Dresaj:

Răbdarea este cuvântul de ordine când vine vorba de a dresa un câine din rasa Shar-Pei Chinezesc. Sunt câini care gândesc independent și la care nu le place să li se spună ce să facă, considerând aproape natural că sunt lideri. Un tratament constant, atitudine pozitivă și o mulțime de bunătățuri vor aduce o reacție din partea unui Shar-Pei, dar numai în condițiile în care și el dorește acest lucru. Pentru ei regulile sunt făcute să fie încălcate, motiv pentru care dacă îi dați un deget, vă va lua toată mâna. Este cu siguranță o rasă pentru persoane care au mai avut câini înainte. În ceea ce privește dresajul cu privire la făcutul nevoilor, Shar-Pei este foarte ascultător. Sunt niște câini foarte curați și care instinctiv nu își vor face nevoile în arealul în care locuiesc.

Toaletaj:

Fiind genetic un câine foarte curat și aproape fără miros de câine, câinele din rasa Shar-Pei necesită o doză minimă de îngrijire. Un periaj consistent o dată pe săptămână ar trebui să fie de ajuns pentru a îndepărta părul nedorit și murdăria. Nu trebuie îmbăiat des pentru că i s-ar putea irita pielea. Această iritație apare între ridurile sale, atunci când nu l-ați uscat bine după îmbăiere.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Shar-Pei Chinezesc este o rasă la care pot apărea mai multe condiții de sănătate, comparativ cu restul raselor de câini. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– febra Shar-Pei-ului este o boală autoinflamatoare ereditară, manifestată prin reprize de febră, care aduc cu ele inflamarea articulațiilor, durere abdominală, diaree, spate încovoiat, mișcare greoaie.

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– demodicoza este o boală care apare în urma înmulțirii râilor din genul Demodex la nivelul pielii. Acarienii din genul Demodex fac parte din microfauna care se găsește la nivelul țesutului cutanat, aceștia fiind transmiși la pui încă din primele zile de viață. În funcție de capacitate de imunitate a câinelui, acesta poate sau nu să dezvolte boala.

– seboreea uscată apare ca bucăți de piele (mătreață) în zona capului și a urechilor. Zonele bolnave trebuie spălate cu săpun medicinal iar mâncarea să conțină proteine și cât mai puține grăsimi;

– luxația patelară reprezintă o deplasare a două oase articulate, aflate în spatele genunchiului și care determină o pierdere a suprafeței de contact. La rasele mici această luxație apare sub forma unei diformități a tibiei sau a femurului.  Câinele va începe să șchiopăteze și  în funcție de gravitate poate să ajungă și la intervenție chirurgicală;

– dilatația/torsiunea gastrică sau ”sindromul de volvulus” se caracterizează prin acumularea rapidă de aer în stomac, malpoziționarea stomacului. Acest lucru înseamnă că stomacul se tot umflă și nu mai permite să circule mâncarea  din el;

– entropionul este afecțiunea prin care marginea liberă a pleoapelor se răsucește înspre interior, înspre globul ocular;

– glaucomul este o afecțiune oftalmologică prin care crește tensiunea intraoculară și poate să ducă la compromiterea vederii într-un timp scurt. Ochii produc constant un fluid care dacă nu se scurge corect produce acea presiune în globul ocular;

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Iepuri Creme d`Argent

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Istoricul iepurilor din rasa Creme d`Argent se întinde adânc în antichitate. Este un lucru rar întâlnit la o rasă de iepuri, să aibă o asemenea istorie. Totuși, la fel ca mulți alți iepuri, nu reprezintă o genă originală a rasei. Acest lucru înseamnă că a apărut prin încrucișarea mai multor rase de iepuri, rasa Creme d`Argent nefiind rasa originală. Rasa Gigantul Flamand, Olandez, Rhinelander, sunt rase care se regăsesc în regnul animal și care se duc atât de mult în trecut încât crescătorii nu au reușit să documenteze această rasă până la apariția ei. Rasa Creme d’Argent este originară din Franța, asemenea cu rasa înfrățită Champagne d’Argent. Cea mai importantă diferență existentă între aceste două rase este culoarea. Iepurele din rasa Creme d’Argent a apărut în această țară în anul 1925, reușind să atragă privirile multor iubitori și crescători de rase de iepuri. Această publicitate de care au avut parte s-a datorat în mare parte și culorii blănii, care este considerată a face parte din categoria de lux între iepuri. Numele pe care l-a primit această rasă, respectiv Creme d’Argent, este o denumire franceză care înseamnă ”Cremă de Argint”, nume care vine de la culoarea extraordinară a acestui iepure. Totuși, multă lume consideră că această rasă nu este în totalitate un produs francez, ceea ce înseamnă că originile rase se recunosc și în afara granițelor Franței,

 Nume: Creme d’Argent

Originea: Franța

Grupa: Iepuri de dimensiuni mari / semi-arcuiți

Greutate: Între 3 – 4 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: portocaliu deschis

Temperament:  Nu trebuie să pierdeți niciodată din vedere faptul că personalitatea oricărui iepure este formată din 95% aportul crescătorului și a celui care lucrează cu rasa și doar 5% genele pe care iepurele le poartă. La fel se întâmplă și în cazul iepurelui din rasa Creme d’Argent, care are nevoie de un crescător care să îl conducă prin viață și care să îi formeze personalitatea.

Status rasă:  Deși un iepure destul de apreciat, Livestock Conservancy anunță că această rasă este pusă în fața extincției. În acest moment, această rasă mai există doar în America și în Marea Britanie.

Caracteristici distinctive: Capul îi este de lungime medie, fiind aproape lipsit de gât. Ochii îi sunt deschiși la culoare, iar chipul îi este încrezător, având o expresie alertă.

regăsindu-se cu precădere în Olanda și în Germania. Una dintre rasele care și-au făcut intrarea în Vestul Europei cu mult înainte de apariția rasei Creme d’Argent este rasa Argintie. Încrucișările dinre rasa Argintie cu rasele locale domestice au devenit o modă în Europa. Având ca și genă dominantă cea a culorii Argintie, în progeniturile obținute existau destul de multe variante de iepuri de culoare argintie, iepuri care în timp au devenit strămoșii rasei Creme d’Argent. În zonele Franței cunoscute ca și Champagne, crescătorii Francezi au început dezvoltarea acestei frumoase rase, denumindu-i ulterior d’Argent. Se crede despre apariția acestei rase că a avut la bază încrucișările dintre Argintiu cu rasa Gigant Flamand sau cu Iepurele Belgian. Aceste două rase au devenit foarte populare în Europa de Vest, chiar dacă au fost în final cu adevărat dezvoltate de către Britanici.

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Creme d’Argent este formată din iepuri cu corp de dimensiune medie, cu picioarele din spate și cu șoldurile foarte bine dezvoltate. Este o rasă de iepuri mari, cu un corp rotunjit și cu urechile ridicate. La o privire mai atentă puteți să observați că are spatele adânc și destul de gros, umerii fiindu-le ușor mai înguști decât șoldurile. Capul îi este de lungime medie, fiind aproape lipsit de gât. Ochii îi sunt deschiși la culoare, iar chipul îi este încrezător, având o expresie alertă. Unghiile de la picioare îi sunt închise la culoare, dar uneori există și variante care au unghiile colorate. Culoarea acestui iepure este crem, cu o ușoară influență portocalie. Burta îi este crem înspre alb, în timp ce nasul și botul sunt de o culoare portocaliu închis, mult mai închis decât restul corpului. Culoarea de la baza blănii ar trebui să fie un portocaliu deschis, o culoare vie și expresivă. Rasa de iepuri Creme d’Argent se naște portocalie, devenind mult mai deschisă la culoare pe măsură ce înaintează în vârstă. Vă puteți da seama de vârsta aproximativă a iepurelui și în funcție de cât de deschisă îi este blana.

Personalitate:

Iepurii din rasa Creme d’Argent sunt în general calmi, prietenoși, puțin gălăgioși și iepuri cărora le place atenția. Totuși, este indicat să se aloce o atenție destul de mare la acele momente în care iepurii pot să fie agresivi. Acest lucru este mult mai pregnant în cazul femelelor, care prezintă o tentă de agresivitate mult mai mare decât masculii, în special în perioada în care sunt gestante, sau atunci când sunt mult prea protective cu progeniturile lor. În general, această rasă de iepuri este foarte apreciată ca și animale de companie. Nu trebuie să pierdeți niciodată din vedere faptul că personalitatea oricărui iepure este formată din 95% aportul crescătorului și a celui care lucrează cu rasa și doar 5% genele pe care iepurele le poartă. La fel se întâmplă și în cazul iepurelui din rasa Creme d’Argent, care are nevoie de un crescător care să îl conducă prin viață și care să îi formeze personalitatea. Cel mai bine ar fi să fie ținuți în perechi sau chiar trei iepuri, dar niciodată mai mulți în aceeași cușcă. Atunci când sunt ținuți în aceeași cușcă, există riscul de a se răni ca urmare a luptelor sau disputelor ocazionale. Nivelul de activitate a acestor iepuri crește în perioada de răsărit și cea de apus a zilei. În general, pe timpul zilei își vor petrece timpul mai mult dormind, dar sunt foarte blânzi și ușor de umblat cu ei. Dacă sunt stresați sau speriați vor face un zgomot distinctiv și vor începe să lovească rapid cu piciorul din spate în pământ, în semn amenințător. Din cauză că iepurii sunt în general animale care se stresează foarte repede și care au un psihic fragil, nu sunt recomandați ca și animale de companie pentru copiii care nu au ajuns la capacitatea de a înțelege acest lucru.

Hrana și cușca

Paletele de fân reprezintă mâncarea preferată a acestor iepuri din rasa Creme d’Argent. Fânul este un ingredient principal al dietei iepurilor, iar un fân care este mai gras este un fân mai bogat în fibre. Este foarte important pentru un crescător de iepuri să urmărească evoluția acestora din punct de vedere al obezității. Fiind tot timpul ținuți în cuști, iepurii au tendințe de îngrășare. Alte frunze de verdețuri, în special legume, sunt esențiale pentru sănătatea iepurelui, fiind necesare ocazional pentru a preveni eventuale derapaje digestive. Ca și diversitate, puteți să îi oferiți și bunătăți cum sunt morcovi, piersici, pere, mere, prune, căpșuni sau alte fructe. Trebuie totuși să fiți atenți când îl hrăniți cu fructe pentru că acestea pot să fie bogate în zaharuri. Crescătorii de iepuri în scopuri comerciale mai adaugă și alte elemente nutritive dietei zilnice. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Creme d’Argent se pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Acest lucru duce și la evitarea obezității. Mișcarea zilnică îi ca întări atât capacitatea fizică, cât și capacitatea mentală. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Dacă este ținut în cușcă, aceasta ar trebui să fie de cel puțin cinci ori mărimea corpului iepurelui și să îi permită să stea relaxat în picioare. Nu este indicat ca podeaua cuștii să fie realizată din sârmă pentru că iepurele ar putea să își prindă picioarele în ochiurile de sârmă. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Este bine să îi luați jucării cu care să își ocupe timpul și să se distreze. Iepurii pot fi învățați să își facă treburile într-un loc special amenajat.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Creme d’Argent necesită o simplă periere săptămânală pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr. În perioada în care își schimbă blana, este indicat să fie periat de două ori pe săptămână, pentru a evita să vă umple casa sau cușca de păr. Iepurii obișnuiesc să se îngrijească reciproc, motiv pentru care este indicat să aveți cel puțin două exemplare. Când au grijă unul de celălalt, iepurii își ling urechile, nasul, vârful capului și în jurul ochilor.

Scopul și statusul rasei:

Deși un iepure destul de apreciat, Livestock Conservancy anunță că această rasă este pusă în fața extincției. În acest moment, această rasă mai există doar în America și în Marea Britanie. Federația Creme d’Argent și Asociația Americană a Crescătorilor de Iepuri (ARBA), au confirmat faptul că în întreaga lume nu există mai mult de 1000 de exemplare din această frumoasă rasă.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Creme d’Argent poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1 2 3 30
Mergi Sus