un blog despre animale de companie

Category archive

Stiai ca?

Importanța igienei orale a animalelor de companie.

in Caini/Pisici/Stiai ca? Scris de

Animalele de companie sunt din ce în ce mai des considerate membri cu drepturi depline în familiile noastre. Încercăm să le asigurăm o dietă echilibrată și de calitate, un culcuș cât mai comfortabil, program de mișcare etc., dar cât de des ne gândim la importanța igienei orale pentru ei? Cât de des mergem la control stomatologic cu acestea? Așa cum oamenii ar trebui să-și facă minim un control stomatologic pe an, și pentru animăluțele noastre ar trebui să asigurăm minim un control pe an.

Spălatul pe dinți face parte din rutina noastră zilnică. Majoritatea ne spălam chiar de două ori pe zi. V-ați gândit cum ar arăta dinții noștri dacă nu ne-am spăla deloc pe dinți? Igiena orală, grija pentru dinți, a revoluționat medicina în trecut, foarte multe afecțiuni, chiar decesuri, aveau drept cauză afecțiunile dentare. Pentru oameni, speranța de viață a crescut considerabil atunci când s-a descoperit importanța unor dinți sănătoși. Crezi că afecțiunile apărute la nivelul dinților animalelor de companie nu afectează sănătatea acestora?

În conformitate cu American Veterinary Dental Society (AVDS), afecțiunile dentare ocupă primul loc în topul afecțiunilor animalelor de companie. După vârsta de 3 ani, aceste afecțiuni sunt prezente la peste 80% din câini și 70% din pisici. Procentele sunt cu siguranță reale, deoarece spălatul pe dinți în rândul animăluțelor nu este o practică des întâlnită.

O igienă orală precară nu are ca rezultat o respirație urât mirositoare, ci poate genera pierderea dinților, leziuni la nivel bucal, dificultăți în hrănire, ducând până la probleme la nivelul întregului organism, probleme cardiace, hepatice, renale etc.

Iată câteva sfaturi pentru a avea un animăluț sănătos:

  1. Fă o rutina din spălatul pe dinți!

Pare ciudat, sau poate complicat, însă nu trebuie să neglijăm beneficiile pe care le aduce după sine spălarea pe dinți a animăluțelor. Ideal ar fi să le obișnuim încă de când sunt pui, însă, cu puțină răbdare și perseverență, spălatul pe dinți poate deveni o rutină plăcută și cu multe beneficii, oricând. Încearcă să-l obișnuiești treptat cu produsele speciale, lasă-l să le miroasă, acordă-i timp, începe gradual să mărești timpul de periere. Este foarte important să folosim produse speciale, destinate animalelor de companie. Atenție, pasta de dinți folosită de oameni este toxică pentru animale!

Dacă spălatul pe dinți nu se poate efectua acasă, în siguranță pentru tine sau animăluțul tău, cere sfatul unui specialist, pentru o soluție alternativă de prevenirea sau îndepărtarea tartrului.

  1. Atenție la respirația urât mirositoare!

Dacă respirația animalului tău îți întoarce nasul, nu sta pe gânduri și mergi cu el la un control! O respirație urât mirositoare poate indica afecțiuni serioase la nivel oral sau chiar sistemic.

Alte probleme de care trebuie să ții cont sunt sângerările gingivale, dinții galbeni sau maro, dureri la nivelul cavității bucale, dificultatea de a mânca, chiar căderea dinților.

  1. Mâncarea.

Un factor foarte important în menținerea unei dentiții sănătoase este mâncarea. Pe lângă importanța pe care o prezintă compoziția acesteia și forma de prezentare constituie un element foarte important pentru dinți.  Mâncarea uscată, bobițele, croanțele, crochetele, sau cum vrem s-o numim, este un factor cu incidență mai scăzută în generarea tartrului gingival, în comparație cu mâncarea umedă sau cea gătită. Tartrul este factorul principal generator de probleme la nivelul dinților. Acesta irită gingia, afectează smalțul dinților și, în timp, cauzează probleme ce pot ajunge foarte grave, dacă este neglijat.

  1. Jucăriile pentru dentiție.

Jucăriile au un rol important în rutina zilnică a animăluțelor, pe lângă menținerea lor preocupați și activi, cele speciale de ros pot ajuta la menținerea unei dentiții sănătoase. Prin folosirea acestui tip de jucării, câinii își pot satisface nevoia de ros și, în același timp, pot să-și păstreze o dentiție curată.

  1. Recompensele speciale pentru dinți.

Cunoscând importanța sănătății orale pentru animalele de companie, din ce în ce mai mulți producători din domeniu s-au orientat către dezvoltarea unor game diverse de snacks-uri, care întrețin o dentiție sănătoasă. Soluția adusă are dublu beneficiu, atât pentru a recompensa animalul, cât și pentru a-i satisface nevoia de ros și, implicit, de curățare a dentiției. Putem spune că este un mod simplu de a ajuta animăluțele să se spele pe dinți, însă nu trebuie să ne bazăm doar pe această soluție. În exces, recompensele pot avea efecte mai puțin benefice și, oricum, nu pot suplini în totalitate alte metode de prevenție.

  1. Nu spune nu detartrajului!

În cazul unei dentiții cu probleme, și dacă un specialist recomandă detartrajul, nu-i neglijați sfatul! Chiar dacă în cele mai multe cazuri detartrajul implică anestezia generală, lucru ce poate speria la o primă vedere, detartrajul poate prelungi viața animalelor de companie. Anestezia generală, dacă este efectuată corect și după o testare prealabilă, poate să nu presupună  un risc major. În schimb, o dentiție bolnavă, cu siguranță poate avea consecințe grave, în timp. Considerați detartrajul ca pe un nou start în menținerea unei dentiții sănătoase și aveți grijă ca dinții animăluțului să nu mai ajungă să aibă nevoie de un alt detartraj curând.

  1. Vizita periodică la cabinetul medical.

Ar fi indicat ca și animăluțele să meargă la un control de rutină, cel puțin o dată pe an. În cadrul acestui control, este important să cereți și un control al cavității bucale, deoarece s-a dovedit că, în majoritatea cazurilor, problemele de sănătate cardiace, renale, hepatice sau pulmonare pot fi generate de problemele de la nivelul cavității bucale.

Pericolul letal din iarbă: micuța, dar teribila, capușă.

in Caini/Pisici/Stiai ca? Scris de

Animăluțele de companie ne bucură și ne umplu viața de energie pozitivă. Din ce în ce mai multe familii integrează câini și pisici, cu drepturi depline, în sânul familiei. Adevărați membri în familiile noastre, animăluțele vin la pachet cu o mare responsabilitate. Aceasta implică atât grija pentru animăluțe dar, nu în ultimul rând, și pentru noi, oamenii. Una din principalele problemele des întâlnite și cu impact grav asupra sănătății noastre și a animalelor o reprezintă parazitismul cu căpușe.

Căpușele sunt artropode cu parazitism temporar, datorat modului de hrănire pe seama animalelor. Ectoparaziți hematofagi, căpușele au o importanță deosebită în epidemiologia hemosporidiozelor și a multor boli virotice și bacteriene letale, pe care le transmit atât la animale cât și la om.

Căpușele din familia Ixodidae sunt acarieni de dimensiuni mari, 2 – 10 mm; dimensiuni mai mari pot avea femelele hrănite. Corpul lor este alcătuit din două componente: aparatul bucal, adaptat pentru perforat țesuturi, fixare și hrănire, și corpul propriu-zis, care prezintă, pe partea dorsală, un scut tare, chitinos, mai mare la mascul și restrâns la femele, care le permite creșterea în mărime atunci când se hrănesc. Pe partea inferioară a corpului sunt prezente 4 perechi de picioare. Masculii au dimensiuni mai mici în comparație cu femelele.

Căpușele parazitează mamifere, păsări și reptile.

Ixodidele sunt paraziți limfohematofagi în toate stadiile de dezvoltare; pot face excepție unii masculi care nu se hrănesc. Viața parazitară alternează cu cea liberă.

Ciclul biologic prezintă 4 stadii de dezvoltare: ou, larvă, nimfă și adult.

Larvele, nimfele si femelele nefecundate se hrănesc cu foarte puțin sânge și, în general, cu un singur prânz, apoi coboară de pe animal, năpârlesc și se transformă în următorul stadiu, până ajung adulți.

Femelele fecundate au o fază de hrănire lentă, urmată de o fază de hrănire rapidă. Pot absorbi mai mulți mililitri de sânge, ajungând să-și dubleze dimensiunile, iar greutatea li se poate înzeci.

În funcție de specia de căpușe, alegerea gazdei prezintă o specificitate mai mult sau mai puțin strictă. Exista 3 tipuri de căpușe: momotrope – larvele, nimfele și adulții caută același tip de gazdă; ditrope – larvele și nimfele se hrănesc cu sângele mamiferelor mici, păsărilor și reptilelor, iar adultul, cu cel al mamiferelor mari; telotrope – larvele și nimfele se hrănesc pe toate vertebratele terestre, iar adulții pe mamifere mari.

Fixarea căpușelor se face în general în zonele cu piele fină (urechi, axilă, regiunea perienală etc). Căpușa secționează pielea, dizolvă țesuturile cu o salivă pe care o secretă, introduce aparatul de supt, saliva se solidifică  și fixează aparatul bucal în țesuturi. Saliva, pe lângă rolul major pe care îl are în procesul de fixare, are și proprietăți anticoagulante și vasodilatatoare. La sfârșitul perioadei de hrănire, ultima salivă secretată are rol în dizolvarea dopului solidificat, lucru ce permite eliberarea aparatului bucal și desprinderea căpușei.

Viața liberă a căpușelor este influențată de temperatură, umiditate și tipul vegetației.

Durata parazitării poate dura între 7-30 de zile, la femelele nefecundate. Fecundarea se realizează, de cele mai multe ori, în timpul hrănirii. După fecundare, femela se hrănește mai multe zile, apoi se desprinde, cade pe sol și, după câteva săptămâni,  va depune ouăle, în locuri umbroase. Timp de mai multe săptămâni pot depune între 500 și 7000 de ouă într-o singură pontă, apoi femela moare. În funcție de condițiile climatice, ouăle eclozează după 20 de zile.

Căpușele cu o singură gazdă pot avea un ciclu de 2-3 luni, iar la cele cu mai multe gazde ciclul poate dura 2–3 ani.

Căpușele ixodide pot supraviețui fără hrană mai mult de 2 ani.

Importanța combaterii acestora se datorează atât problemelor directe asupra gazdei, cât și, mai ales, a celor indirecte, deoarece sunt importanți transmițători ai unor agenți virali, bacterieni și parazitari cu importanță vitală asupra organismelor parazitate.

Problemele directe:

–          Acțiune mecanică și iritativă – la locul de fixare pot apărea leziuni tisulare, edeme, dureri, zone necrozate. În cazul smulgerii căpușelor există pericolul ca aparatul bucal să rămână în piele, provocând apariția unor abcese și supurații.

–          Acțiune spoliatoare –  în caz de infestație masivă pot apărea anemii – o femelă poate consuma până la 8 g de sânge; problemele cutanate complicate pot genera probleme sistemice, manifestate cu lipsa poftei de mâncare și slăbire.

–          Acțiune toxică –  datorată substanțelor prezente în saliva căpușelor; acestea pot provoca inflamații locale, necroze, edeme etc.

–          Acțiune antigenică – cauzată de antigenele din saliva căpușelor; acestea pot provoca hipersensibilitate cu manifestare la nivel cutanat.

–          Acțiune inoculatoare – se realizează în momentul hrănirii acestora, pentru că pot introduce diverși

Cele mai importante și periculoase boli transmise de căpușe, la om și animale:

  • Babesioza
  • Ehrlichioza
  • Anaplasmoza
  • Borelioza (Boala Lyme)   

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie: Boli parazitare veterinare la animale. (I.L. Mitrea)

 

Cum scoatem o căpușă din pielea animalelor de companie?

in Caini/Pisici/Stiai ca? Scris de

Momentul în care descoperi o căpușă prinsă în pielea animăluțelor este aproape șocant.  Sigur că imaginea este șocantă, căpușa este un parazit de dimensiuni mari, cu atât mai mare dacă este plină de sânge, dar și un purtător de boli posibil letale – babesioza, Lyme (borelioza), anaplasmoza, etc.

Un părinte de animăluț, responsabil, cu siguranță că va face tot ce este posibil ca patrupedul să fie ferit de astfel de momente. Idealul ar fi să fim toți conștienți că acest pericol nu poate fi evitat decât cu o schema de deparazitare externă riguroasă și periodică a animalelor de companie, cu examinarea acestora după fiecare ieșire la iarbă verde, igienizarea curților și locurilor cu vegetație abundentă etc.

Și totuși, ce facem în momentul în care descoperim căpușa pe animăluțul nostru?

Ideal ar fi să nu ne panicăm și să acționăm rapid pentru a o înlătura.

Pașii de urmat ar fi următorii:

–          Ne protejăm mâinile cu mănuși chirurgicale.

–          Folosim o pensă subțire sau una specială, apucăm căpușa cât mai aproape de piele.

–          Tragem în sus, în plan vertical, încet și ferm, nu bruscăm.

–          După extragere, se spală locul cu apă și săpun și se dezinfectează cu betadină și se aplică unguente cu antibiotic.

–          Se ține sub observație zona afectată, deoarece există riscul de suprainfectare cu Stafilococul auriu.

Pentru a evita răspândirea germenilor și a toxinelor din căpușă:

–          Nu striviți căpușa înainte sau după extragere!

–          Nu folosiți diverse soluții direct pe căpușe – alcool sanitar, acetone, benzină, oja etc.!

–          Nu aplicați anestezice locale, deoarece ele doar grăbesc eliberarea agenților patogeni și toxinelor din căpușă!

Cum scoatem o căpușă?

Sfat – Dacă ați descoperit o căpușă pe animăluțul vostru sau o leziune suspectă pe pielea acestuia, mergeți la medical veterinar. Timpul este vital pentru combaterea bolilor grave răspândite de căpușe.

Deparazitarea externă periodică este esențială pentru bunăstarea animăluțului tău!

Nu amâna! Fii responsabil!

Citește și:

6 Metode pentru a ține puricii și căpușele la disțantă

 

 

 

 

 

Totul despre purici și importanța deparazitării externe a animalelor de companie.

in Caini/Pisici/Stiai ca? Scris de

Insectă binecunoscută în rândul părinților de animăluțe și cu o istorie dramatică în spate, puricele este cel mai frecvent parazit extern întâlnit la animalele de companie.  Este o insectă care se hrănește cu sângele organismului pe care îl parazitează. Puricele măsoară între 2 și 4 mm, are corpul turtit latero-lateral, capul prezintă ochi mari, simpli și un aparat bucal adaptat pentru înțepat și supt. Picioarele sunt foarte dezvoltate și adaptate pentru sărit.

Dezvoltarea puricilor prezintă mai multe stadii:

Oul fecundat – ovoid și albicios, în general este depus în mediu (crăpături ale pereților, podelei, mobilier și chiar în diverse textile), foarte rar se pot întâlni ouă pe corpul sau firele de păr ale animalelor, deoarece ele nu sunt aderente și cad, cel mai frecvent, în culcușul lor.

O femelă poate depune, după montă, între 2-12 ouă odată, numărul total de ouă pe care îl poate depune, după mai multe monte, este cuprins între 500 și 2000.

Larvele – în funcție de temperatură, larvele eclozează din ou după 2-15 zile. Acestea sunt alburiu- roșcate, nu sunt parazite, se hrănesc cu resturi de sânge digerat din excrementele purecilor adulți și cu materii organice.

Nimfa – după aproximativ 10 zile, larvele țes un cocon în jurul lor și se transformă în nimfe. În interiorul coconului se formează insecta, inițial alba, apoi din ce în ce mai brună. În absența gazdelor pe care să le paraziteze, adulții pot rămâne în cocon până la 1 an de zile.

Adultul – în mod normal iese din cocon după aproximativ 2 săptămâni; ieșirea este favorizată de mai mulți factori, în principal vibrațiile pot declanșa ieșirea simultană a unui număr mare de pureci. În funcție de specie și de temperatură, adulții pot trăi până la 800 de zile. Temperatura optimă este cuprinsă între 0 – 15 grade C.

Puricii sunt ectoparaziți hematofagi, cu parazitism specific: există specii de purici ale câinilor (Ctenocefalides Canis), pisicilor (Ctenocephalides Felis) etc, însă specificitatea nu este strictă și de aceea ei se pot întâlni și de la o specie la alta și pot afecta și omul.

Contaminarea animalelor se poate face de pe sol, adăposturi sau de la animalele parazitate.

Deoarece se hrănesc cu sânge, puricii provoacă înțepături la nivelul pielii; câțiva purici pot înțepa pielea de sute de ori într-un timp foarte scurt, putând duce la apariția locală a unor papule pruriginoase.

Manifestările gazdei parazitate pot varia de la simplu prurit, zone cu păr ros, piele îngroșată, zone de dermatită umedă, până la dezvoltarea dermatitei de hipersensibilitate la înțepătura de purice, aceasta fiind considerată cea mai frecventă dermatită alergică la carnivore. Zonele de pe corp cele mai expuse sunt: zona gâtului, linia dorsală și baza cozii.

Concluzie – prevenirea parazitismului cu purici este foarte importantă atât pentru sănătatea animăluțelor noastre dar și pentru sănătatea noastră. Este esențial ca deparazitarea externă să fie aplicată periodic, mai ales în sezonul cald.

Atenție! Puricii pot fi gazde intermediare pentru un parazit intern foarte frecvent întâlnit la animalele de companie – Dipylidium caninum.

 

Citește și despre:

6 Metode pentru a ține puricii și căpușele la disțantă

 

6 Metode pentru a ține puricii și căpușele la disțantă

in Caini/Pisici/Stiai ca? Scris de

Sezonul cald se apropie, fiecare rază de soare ne bucură și ne umple de energie și de dorința de a petrece cât mai mult timp în aer liber. Sună relaxant, însă atunci când ai un animal de companie, trebuie să te gândești de două ori înainte de a-l scoate la iarbă verde. Pericolul nevăzut pândește la tot pasul. Soluția pentru a avea o ieșire relaxantă și fără primejdii există – deparazitarea.
Orice părinte de animăluț de companie responsabil a auzit de deparazitare și este conștient de importanța acesteia pentru sănătatea animăluțelor.
Hai să vedem care sunt metodele prin care putem elimina foarte ușor pericolele care pândesc în sezoul cald și nu numai.

1. Piepetele poate cea mai cunoscută metodă antiparazitară din ultimul timp, pipetele sau spot-on, cum mai sunt denumite, reprezintă una din metodele cele mai eficiente în combaterea parazițiilor externi. Se prezintă sub forma unei pipete de plastic, un mic recipient în care este stocată substanța activă. Există foarte multe variante și brand-uri și este important să alegem una eficientă, bună în combaterea paraziților. În funcție de produs, se poate acționa contra unui număr mai mic sau mai mare de paraziți și pe o perioadă mai mică sau mai mare de timp. Paraziții ce pot fi combătuți sunt de la pureci și căpușe până la râie și dirofilaria. Trebuie să ținem cont ca aplicarea pipetei să se facă după 7-10 zile de la îmbăiere, cu o frecvență de 2 – 10 săptămâni, în funcție de varianta indicată de medic. Se aplică în zona părții dorsale a gâtului, puțin deasupra omoplaților, în puncte. Părul din zonă se dă la o parte și se aplică soluția direct pe piele. Zona indicată împiedică animăluțele să se lingă, lucru ce ar putea duce la intoxicarea acestora. Atenție când sunt mai multe animăluțe în aceeați locație, mai ales în cazul pisicilor! Este recomandat ca acestea să fie separate pentru o scurtă perioadă de timp pentru a împiedica lingerea. Substanța activă poate fi insecticidă (omoară paraziții) sau repelentă (îi ține la distanță) sau ambele. Este foarte important ca achiziționarea ei să fie precedată de sfatul unui specialist.

2. Zgărzile reprezintă o metodă simplu de aplicat, cu un efect bun antiparazitar, dacă se alege un produs de calitate. Pentru animăluțele parazitate este indicat ca utilizarea să se facă la 2 săptămâni după deparazitarea prealabilă cu o pipetă. Zgărzile, în general, au un efect repelent, ținând paraziții la distanță, și de aceea animăluțul trebuie să fie neparazitat în momentul utilizării acesteia. Se aplică ușor, ca orice zgardă, iar, în funcție de produs, durata activă poate ajunge și la 8 luni. Unele zgărzi sunt rezistente la apă, altele nu, inactivându-se în contact cu umezeala şi reluându-şi acţiunea imediat ce pielea şi blana animalului sunt uscate.

3. Șamponul antiparazitar este indicat ca orice animăluț să aibă în trusoul său și un șampon antiparazitar. Utilizarea acestuia este reomandată în mod special pe perioada sezonului cald, însă trebuie completată de o deparazitare cu pipetă sau zgardă. Eficiența șamponului este de scurtă durată, putând elimina paraziții prezenți pe corpul animalului, dar el nu împiedică reinfestarea. Nu este indicat să folosim foarte frecvent spălarea cu șampon antiparazitar ca metodă antiparazitară. Spalați cu șampon antiparazitar, așteptați câteva zile și apoi folosiți o metodă antiparazitară eficientă pe termen mai lung.

4. Pudra antiparazitară o metodă foarte eficientă în combaterea paraziților externi. Pudra se aplică în răspăr, pentru a ajunge până la piele, pe toată suprafața corporală. Marele avantaj al acestei metode este că se poate aplica de la o vârstă foarte mică, începând cu 4 săptămâni.

5. Spray-ul antiparazitar – o metodă eficientă, cu acțiune rapidă, în maxim 4 ore. Se aplică în răspăr, pe suprafața corpului. Este important ca animalul să fie supravegheat, scos la plimbare, până când substanța se usucă, pentru a evita lingerea acesteia. În general este folosită ca metoda de deparazitare „de urgență”.

6. Tabletele masticabile o metodă de ultima generație, simplă și convenabilă, cu o eficiență foarte bună contra paraziților externi și nu numai. Durata de acțiune poate ajunge până la 3 luni.

Atenție!
Este important să ținem cont de starea de sănătate, vârsta, eventualele leziuni de la nivelul pielii, recomandarea producătorului și a medicului veterinar.
Nu se aplică soluții antiparazitare de la câine la pisică; sunt toxice și chiar letale!
Nu lăsați animăluțele fără protectțve contra paraziților externi, indiferent de sezon, bolile cauzate de aceștia pot fi letale!
Este recomandat sfatul medicului pentru a alege o metodă antiparazitară eficientă și sănătoasă.

 

6 tipuri de blană și modul lor de îngrijire

in Caini/Stiai ca? Scris de

După cum știm, există foarte multe rase de câini. Fiecare rasă în parte are aspecte morfologice foarte bine conturate și trăsături de caracter specifice. Tot atât de bine conturată, specifică și diversă este și blana acestora.

Trebuie să știm că blana câinilor servește scopul acestora. De exemplu, Poodle-ul are blana ondulată deoarece are afinitate pentru apă, iar tipul de blana îl ajută să “plutească” și apa se scurge ușor din blană.

Tu știi ce tip de blană are cățelul tău?

Tipurile de blană ale câinilor și modul de îngrijire

  1. Blana scurtă fină/mătăsoasă – acest tip de blana este specific raselor: Pointer, Bulldog, Daschund, Dalmațian etc. Firul de păr este foarte scurt și lipit de corp, dând blănii o textură mătăsoasă, în strat subțire. Chiar dacă este o blană care nu necesită o îngrijire foarte elaborată, trebuie să știm că și acest tip de blană năpârlește. Firul de păr scurt are o durată de viață relativ scurtă și căderea este frecventă.

Îngrijire: Periat periodic cu o perie cu vârfurile protejate, sau cu perie de cauciuc. Periatul este obligatoriu înainte de baie, pentru a îndepărta mare parte din pielea descuamată, praf și părul mort. Pentru baie este recomandat să se folosească o mănușă “scrub” și se pot folosi șampoane speciale pentru năpârlire sau pentru luciu. Balsamul nu este obligatoriu, însă este recomandat pentru luciu. Uscarea nu necesită foarte mult timp, se poate face doar cu prosopul, prin ștergere. Nu se recomandă tunderea acestui tip de blană.  O atenție deosebită trebuie acordată urechilor, care au tendința mai accentuată de murdărire la aceste rase.

  1. Blana scurtă – are în componență două straturi de păr scurt, foarte des. Lungimea firului de păr are între 1 – 3 cm. Spre deosebire de blana scurtă mătăsoasă, aceasta este mult mai texturată, la mângâiere degetele pot pătrunde în blană. Rasele cu astfel de blană: Labrador, Beagle. Blana foarte deasă reține firele de păr moarte și murdăria. Acest tip de blană păstrează mai pregnant mirosul de câine.

Îngrijire: Periatul este recomandat să se facă zilnic, sau cel puțin de trei ori pe săptămână. Deoarece este o blană cu tendință de cădere accentuate, este indicat să se folosească perii normale pentru începutul periatului (slicker), dar și perii special, pentru îndepărtarea părului mort, ancorat în profunzimea blănii (greblă, king). Periatul se face în sensul creșterii firului de păr. Pentru baie este recomandat să se folosească o mănușă “scrub”/de cauciuc și se pot folosi șampoane speciale pentru năpârlire, curățare în profunzime sau pentru luciu. Balsamul nu este obligatoriu, însă este recomandat pentru luciu. Uscarea necesită destul de mult timp, deoarece blana este foarte deasă. Nu se recomandă tunderea acestui tip de blană. O atenție deosebită trebuie acordată urechilor, care au tendința mai accentuată de murdărire la aceste rase.

  1. Blana dublă – acest tip de blană poate fi scurtă (Ciobănesc German, Husky etc) sau lungă (Chow-Chow, Samoyed etc). Așa cum îi spune și numele, blana are două straturi: unul intern, mai scurt, foarte des și moale și altul extern, puțin mai aspru și mai lung. Acest tip de blană necesită o atenție mai mare la îngrijire. Deoarece este o blană foarte deasă, părul mort și murdăria rămân prinse în stratul interior, iar mirosul de câine este mult mai pregnant. Dacă blana nu este aerisită frecvent, în timp pot apărea probleme la nivelul pielii.

Îngrijire: Periatul este recomandat să se facă zilnic, sau cel puțin de trei ori pe săptămână. Pentru început, se pot folosi perii normale (slicker), iar pe măsură ce părul mort este îndepărtat, se pot folosi piepteni-greblă. Pentru un rezultat bun, periatul se poate face pe zone, iar pentru blana foarte deasă și mai lungă, este recomandat să ridicăm cu mâna straturile de blană și să efectuăm periatul cât mai în profunzime. Periatul se face în sensul creșterii firului de păr. Pentru baie este recomandat să se folosească o mănușă “scrub”/de cauciuc și se pot folosi șampoane speciale pentru năpârlire, curățare în profunzime sau pentru luciu. Balsamul nu este obligatoriu însă este recomandat pentru luciu. Uscarea necesită destul de mult timp, deoarece blana este foarte deasă în profunzime. Nu se recomandă tunderea acestui tip de blană.  O atenție deosebită trebuie acordată urechilor, care au tendință crescută de murdărire la aceste rase.

  1. Blana lungă – este specifică raselor: Malteza, Shih Tzu, York Shire etc. Textura firului de păr variază în funcție de rasă, de la aspru până la mătăsos. Structura blănii, pentru majoritatea raselor cu păr lung, prezintă un singur strat de păr. Acest lucru, precum și durata mare de viață a firelor lungi, fac din blana lungă o blană care nu cade foarte ușor. Principala problemă pentru acest tip de blană este încâlcirea. Firele subțiri și lungi, dacă nu sunt periate constant, se încâlcesc foarte repede, ducând la apariția unor noduri veritabile. Principalele zone predispuse la încâlcire sunt în spatele urechilor și la încheieturile membrelor. Părul încâlcit poate reține foarte multă mizerie și, în timp, poate afecta pielea, ducând la apariția unor adevărate răni deschise.

Îngrijire: Periatul este recomandat zilnic pentru câinii lăsați cu blana foarte lungă. Este indicat să se folosească o perie slicker, perie cu ace, pieptăn și descâlcitor. Toate nodurile din blană trebuie scoase, pentru a evita rănirea pielii. Perierea se face în direcția de creștere a părului. La baie se recomandă folosirea unui șampon special pentru înmuierea părului, pentru a se evita formarea nodurilor. Balsamul este obligatoriu, deoarece ușurează descâlcirea și întărește firul de păr. Pentru unele rase este recomandată smulgerea părului din urechi. Dacă blana prezintă zone întinse cu foarte multe noduri, este recomandată tunderea cât mai scurtă, pentru a se evita stresul la care este supusă pielea în momentul folosirii descâlcitoarelor.

  1. Blana creata/ondulata- este specifica raselor: Poodle, Bichon Frise etc. Acest tip de blana este foarte deasa, ondulata si cu foarte mult volum. Blana ondulata necesita o îngrijire deosebita deoarece tendința de încâlcire este foarte mare.

Îngrijire: Periatul trebuie efectuat zilnic pentru a evita formarea nodurilor in blana. Se pot folosi perii normale, slicker, piepteni si descâlcitoare, dacă este cazul. Perierea se execută în sens invers creșterii părului, pentru a da cât mai mult volum blănii. Pentru baie se pot folosi șampoane normale, sau speciale pentru blană. Balsamul concentrat nu este foarte indicat, întrucât firul de păr, pentru a ajunge la un volum cât mai mare, nu trebuie îngreunat. Tunderea este recomandată.

  1. Blana combinată – este specifică raselor: Golden Retriever, Cocker Spaniel etc. Blana este compusă din zone cu păr scurt și zone cu păr lung. Cele două zone se diferențiază foarte bine la nivelul corpului: părul scurt predomină pe corp, iar zonele cu păr lung se regăsesc la nivelul urechilor, picioarelor și cozii. Îngrijirea este asemănătoare câinilor cu blana scurtă/dublă, însă trebuie acordată o atenție mai mare zonelor cu păr lung. Nu se recomandă tunderea acestui tip de blană, doar ajustarea părului lung.

Blana sârmoasă – este specifică raselor: Westie, diverși Terrieri și Schnauzer. Este o blană special, datorită modului de toaletare. Toaletarea corectă pentru acest tip de blană implică stripping-ul, un procedeu care trebuie efectuat de un specialist, și care constă în smulgerea părului mort. Blana sârmoasă este compusă din două straturi, unul profund, des și moale și unul extern, mai lung și aspru.

Îngrijire: Periatul este recomandat să se facă regulat, de pot folosi perii normale sau speciale. Pentru baie este recomandat să se folosească un șampon special pentru blană sârmoasă. Nu este recomandat balsamul dacă se dorește smulgerea părului după baie. Acest tip de blană se poate tuned, însă trebuie să știm că blana își poate pierde luciul și culoarea naturală.

Recomandare: pentru majoritatea tipurilor de blană, spălarea este indicată la un interval de 2 săptămâni, până la 3 luni.

Surse: http://www.christiesdirect.com

            http://cowboymagic.com           

3 pași simpli pentru a alege cea mai bună mâncare pentru câinele sau pisica ta.

in Caini/Pisici/Stiai ca? Scris de
3 pași simpli pentru a interpreta eticheta de hrană pentru animale

Sortimentele de hrană pentru animale sunt din ce în ce mai numeroase și variate. Multitudinea de branduri, rețete, mod de prezentare, formule, etc. fac din ce în ce mai grea alegerea unui anumit tip de produs. Este din ce în ce mai greu să știm cu adevărat ce diferențiază un produs de altul și care sunt informațiile de care trebuie să ținem cont atunci când citim o etichetă sau un ambalaj.

În ultima vreme am citit numeroase articole pe net care sub pretextul de a răspunde la întrebările: “Care este cea mai bună mâncare pentru câini?” sau “Care este cea mai bună mâncare pentru pisici?” fac reclamă anumitor produse fără a avea un fundament științific.

Ceea ce urmărește articolul de mai jos nu este direcționarea către un anume brand de hrană ci, să vă învățe cum să citiți eticheta produsului pentru a decide voi care este cea mai bună hrană pentru câinele sau pisica voastră.

Iată câteva informații ce pot ajuta pentru a alege un sortiment de hrană de calitate.

I. Numele produsului

Firma producătoare, numele produsului, tipul de hrană, grupa de vârstă și originea cărnii folosite sunt în cele mai multe cazuri informațiile pe care le descoperim, la o primă vizualizare, pe partea din față a unui ambalaj.  Acestea pot părea în regulă, dacă nu luăm în considerare că unele dintre ele sunt, sau ar trebui să fie, strict reglementate.

Regula 95%

Dacă pe ambalaj, numele produsului este scris ex: Carne de Vită pentru câine (Beef for dog) sau Carne de ton pentru pisici (Tuna cat food) – produsul trebuie să conțină cel puțin 95% carne de tipul celui menționat, fără a fi luată în considerare apa adăugată la procesare.  Dacă se ia în considerare și apa, ingredientul numit trebuie să fie prezent 70% în produs. Dacă un produs conține două ingrediente Pui și Ficat pentru câini (Chicken‘n Liver Dog Food), cele două ingrediente trebuie să fie în procent de peste 95% în compoziția acestuia. Primul component numit în lista de ingrediente trebuie să fie cel care se regăsește în procent mai mare.

Regula 25% sau “dinner”

Se aplică majorității hranei uscate sau umede. Dacă ingredientul numit este în procent de cel puțin 25% (fără a lua în considerare apa din procesare), însă mai puțin de 95%, numele produsului trebuie să includă un calificativ: formula, dinner, platter, entrée, nuggets etc. Dacă este luată în considerare și apa din procesare, ingredientul numit trebuie să fie în procent de minim 10%.

Dacă sunt numite două ingrediente într-o “formulă/dinner” de hrană, combinația de ingrediente trebuie să însumeze 25%, ex: Chicken n’ Fish Dinner Cat Food – produsul trebuie să conțină 25% produsele însumate, iar al doilea ingredient numit (Fish) trebuie să fie în procent de minim 3%. În denumirea produsului, ingredientele numite trebuie poziționate la fel cum sunt și în lista de ingrediente de pe etichetă (cel cu procentaj mai mare, primul).

Regula 3% sau “cu”(with)

Este o regulă care poate produce foarte multe confuzii. Termenul “cu”(with), este acceptat și în denumirea produsului dacă ingredientul numit este prezent în procent de minim 3%.

Trebuie să se facă diferența între:

Beef for cats – minim 95%; Beef formula for cats- minim 25%; Cat food with beef – minim 3%.

II. Lista de ingrediente

Lista ingredientelor reprezintă fereastra prin care privim adevărata componență a ingredientelor din dieta animalelor. Chiar dacă există situații în care ingredientele pot fi “mascate’, producătorii nu au cum să “mintă” asupra acestora.  Diferența dintre o hrană calitativă și una slab calitativă se poate face cu foarte mare ușurință.

Pașii de urmărit în citirea etichetei:

1. Claritatea etichetei: fiecare ingredient trebuie să fie numit, iar primele 3, 4 ingrediente, cele mai importante, trebuie să fie însoțite și de procentul în care sunt întâlnite în compoziție.

Întâlnirea denumirilor generice “cereale” și “carne și derivate animale” se referă la o gamă variată de ingrediente, cu o calitate variată, care face imposibil de știut ce este prezent cu adevărat în compoziția hranei. Aceste variante ne indică faptul că producătorul schimbă frecvent rețeta sau, cel mai probabil, dacă ingredientele ar fi menționate, ar descuraja cumpărarea hranei respective.

2. Ce ingredient să căutăm

Spre deosebire de oameni, sistemul digestiv al câinilor este echipat pentru un consum mai mare de carne.

Carnea ar trebui să fie ingredientul principal și în cantitatea cea mai mare. Un truc des întâlnit pe etichete este listarea ca prim ingredient a “cărnii proaspete” (având proporția cea mai mare din rețetă. În procesul de producție însă carnea proaspătă pierde apa constituentă, ajungând practic ca procentul de carne din rețetă să fie unul redus.

Producătorii de hrană folosesc o gamă mare de ingrediente, mai mult sau mai puțin cunoscute.

3.  Ordinea ingredientelor

Toate ingredientele se trec pe etichetă în ordinea descrescătoare a cantității regăsite în rețetă. Prin urmare, primul ingredient este în cantitatea cea mai mare și reprezintă componenta cea mai importantă din hrana respectivă.

Atenție la următoarele metode de exprimare a ingredientelor pe etichetă

  1. Împărțirea cerealelor: prin folosirea mai multor surse de cereale, cantitatea fiecăruia în parte este mult mai mică decât suma lor, lucru ce permite acestor componente să fie trecute la sfârșitul listei de ingrediente. Dacă ar fi scrisă cantitatea lor totală, s-ar pune ingredientul pe etichetă la începutul listei.

Acest lucru se poate face și cu un singur tip de cereale, ex: într-o hrană bogată în porumb, pe etichetă ar putea sa apară porumb – ingredient principal sau, separate – mălai, făină de porumb, gluten din porumb. În varianta separate, cantitatea fiecărui component este mică și permite trecerea lor spre finalul listei de ingrediente, dând senzația că nu sunt semnificative.

  1. Carnea proaspătă în hrana uscată – poate fi prezentă sub forma uscată (făină de carne) sau proaspătă. Ambele sunt surse de carne de bună calitate, însă, pentru a putea să le comparăm pe picior de egalitate, apa din carnea proaspătă trebuie scoasă din ecuație. Carnea proaspătă conține până la 70% apă, în timp ce făina de carne, doar 5%.

20% carne proaspătă echivalează cu aproximativ 7% carne uscată.

Dacă pe etichetă carnea proaspătă este trecută ca prim ingredient, trebuie să luăm în considerare scoaterea apei, lucru ce va muta ingredientul spre finalul listei.

  1. Conținutul total de carne – o practică din ce în ce mai folosită de producătorii de hrană este de a trece pe etichetă conținutul total de carne, în locul procentului fiecărui component individual. Asta permite ca suma tuturor componentelor de carne să fie grupată. De exemplu, în loc de: Ingrediente: Făină de pui (20%), ulei de pui (5%), hidrolizat de pui (2%), se poate întâlni Conținut total de pui: 27%. Ingrediente: Făină de pui, ulei de pui, hidrolizat de pui.

III. Analiza brută

Conține informații obligatorii (garantate) despre procentul minim de proteină și grăsimi, ca și procentul maxim de apă, fibre și cenușă, precum și opționale despre vitamine și minerale. Proteina și grăsimile sunt luate în calcul ca substanță brută, nu ca substanță gata prelucrată pentru a fi ingerată. Termenul “brută” se referă la metoda prin care sunt testate, nu la calitatea acestora.

Dacă dorim aflarea reală a procentelor, mai ales când comparăm doua produse, trebuie să ținem cont de umiditatea fiecărui produs.

Calcul de proteină în substanța uscată:

Hrana uscată

dacă umiditate produs 10%, rezultă substanță uscată 90%

dacă proteina brută declarată 20% (20/90×100) = 22% proteină în substanța uscată.

Hrana umedă

dacă umiditate produs 80%, rezultă substanță uscată 20%

dacă proteina brută declarată 5% (5/20×100) = 25% proteină în substanța uscată.

În exemplul de mai sus, deși pare că procentul de proteină in hrana umedă este mult mai mic, în momentul în care ne raportăm corect la substanța uscată (scoatem apa din rețetă), observăm cum procentul este chiar mai mare decât cel din hrana uscată.

3 pași simpli pentru a interpreta eticheta de hrană pentru animale

Este foarte importat să cunoaștem procentul de apă din compoziția unui produs, în special pentru hrana umedă. Reglementările permit un maxim de 78% umiditate pentru hrana de animale, cu excepția celor etichetate ca “în sos”, “in gravy” etc.

 

Acum știi care sunt informațiile importante ce trebuie urmărite în alegerea unui sortiment de hrană de calitate și poți răspunde singur la întrebările “Care este cea mai bună mâncare pentru câinele meu?” sau “Care este cea mai bună mâncare pentru pisica mea?”

Da, și ariciul poate fi un animăluț de companie!

in Animale Salbatice/Stiai ca? Scris de
arici

Este mic, țepos, nu foarte prietenos la o prima vedere și totuși a reușit să frângă multe inimi în rândul oamenilor, ajungând un membru veritabil în familiile acestora. Micul animăluț, ce iese la plimbare la ceas de seară, a ajuns să fie preferat drept companion deoarece este foarte ușor de întreținut și nu provoacă alergii.

Lăsând la o parte aparențele, micul țepos este un animăluț de-a dreptul fascinant, cu un mod de viață interesant și cu o importanță foarte mare în ecosistemul natural.

Generalități

Ariciul este un mamifer primitiv (există de milioane de ani) mic, nocturn și insectivor. Aparține Regnului Animalia, Clasa Mamalia, Ordinul Insectivora, Familia Erinaceinae. Sunt identificate 17 specii de arici, grupate în 5 genuri, care sunt răspândite în zonele temperate și calde din Europa și Asia și a fost introdus cu success și în Noua Zeelandă (Erinaceus europaeus). În Romania trăiește o specie distinctă, Erinaceus roumanicus.

Aspecte morfologice

Micul mamifer, în funcție de specie, poate atinge, în medie, 33 de centimetri în lungime și o greutate de 800-1200 g. Membrele sunt mici și puternice, cele posterioare puțin mai lungi și musculoase comparativ cu cele anterioare. Fiecare membru este prevăzut cu cinci degete fără gheare; primul și ultimul deget sunt mai scurte decât restul degetelor. Ochii sunt mici și urechea externă este slab dezvoltată. Au botul mic și ascuțit și un simț olfactive foarte bine dezvoltat. Corpul este rotund, are aspect de pară, iar partea dorsală și cea laterală  sunt acoperite în întregime cu ace lungi și foarte ascuțite. Acestea sunt alcătuite din cheratină și pot ajunge până la 2 cm lungime. În funcție de specie, pe corpul aricilor pot fi prezente între 5000 – 7000 astfel de ace. Acele reprezintă fire de păr modificate, goale pe interior, având o cameră de aer ce le face mai ușoare. Vârful acestora este mai deschis la culoare, dând ariciului un aspect camuflat. Partea ventrală și botul sunt acoperite cu păr aspru. Culorile ariciului variază, în funcție de specie, de la crem, la maro roșcat, maro închis, gri.

Mediul natural

Aricii, în mediul natural, se întâlnesc des în zone împădurite, cu vegetație deasă, în jurul fermelor și gospodăriilor. Sunt animale singuratice, nocturne și se hrănesc în special cu insecte dintre cele mai variate: cărăbuși, gândaci de sol, greieri, larve de țânțari, viermi care atacă plantele, melci, omizi etc. În dieta lor intră peste 250 de specii de insecte, lucru ce îi face foarte apreciați in mediul rural, fiind considerați sanitarii recoltelor. Își folosesc botul ascuțit pentru a scurma în pământ. Tolerează foarte bine substanțele toxice și pot consuma și insecte otrăvitoare, șerpi, broaște, șoareci, ouă ale păsărilor care își fac cuiburi la sol, dar și vegetale, iarbă, pepeni, ciuperci, fructe de pădure etc. Sunt imuni la veninul șerpilor.

Aricii evită să iasă la plimbare ziua, ei pornesc în căutarea hranei noaptea, iar prădătorii naturali sunt puțini: câinii, vulpile, bursucii și bufnița. Principalul mecanism de apărare este haina de țepi. Când se simte în periocol, ariciul se transformă într-un adevărat ghem de ace. Musculatura foarte dezvoltată de la nivelul pielii permite ascunderea întregului corp sub scutul de țepi. Aceștia pot rămâne în această poziție timp îndelungat.

Când se deplasează, aceștia pot scoate sunete precum grohăitul porcilor.

Viteza de deplasare a aricilor nu este de neglijat. Chiar dacă picioarele sunt scurte  și nu par alergători veritabili, ei pot ajunge să se deplaseze cu până la 19 km/h, pot înota și se pot cățăra. Cu toate că este un animăluț nocturn, văzul nu este punctul lui forte, simțurile lui cel mai bine dezvoltate sunt cel al mirosului și auzul.

Un fenomen specific aricilor este hipersalivația. În momentul în care intră în contact cu ceva nou, chiar și cu mirosuri puternice, aceștia produc o salivă spumoasă, cu care învelesc lucrul respectiv, apoi se rostogolesc în această spumă, pentru a-și acoperi țepii cu ea. Specialiștii cred că pot exista mai multe variante ale acestui fenomen:

–          spuma poate conține o substanță repelentă, care ține prădătorii la distanță;

–          își camuflează propriul miros;

–          are rol de feromoni, pentru atragerea partenerelor.

În mediul natural, pe timpul iernii, aricii hibernează. În sezonul cald, ei încep pregătirea pentru sezonul rece și se hrănesc în exces, ajungând să-și dubleze greutatea, prin acumulare de grăsime. Hibernarea începe în septembrie – octombrie și ține până în martie – aprilie. Acesta se retrage într-o vizuină subterană pentru a se adăposti de viscol și ger. Vizuina este căptușită cu strat gros de frunze uscate și este un loc extrem de curat, deoarece aricii sunt animale cărora le place curățenia. Atunci când intră în starea de hibernare, toate funcțiile fiziologice își încetinesc considerabil activitatea. Ritmul cardiac se reduce de la cca. 250 bătăi pe minut la 20 – 24, respirația scade de la cca 50 pe minut la 6-7. Dacă afară sunt temperaturi foarte scăzute, acesta poate să nu respire timp de 5-10 minute.

După ieșirea din hibernare principalul lor scop este reproducerea!

Împerecherea are loc în lunile de primăvară, aprilie-mai. iar gestația, în funcție de specie, durează între 25-50 de zile. Se pot naște între 2 -7 pui, care au aproximativ 5 cm lungime, mai puțin de 30 de g și prezintă peri pe partea dorsală, care se transformă ulterior în țepi și, treptat, învață să se facă ghem. Dacă sunt speriați, înainte de formarea țepilor, au tendința de a sări în sus. Masculii stau alături de femelă doar pentru împerechere. Puii. după câteva săptămâni de viață, încep să cerceteze mediul, iar după trei luni devin independenți.

Maturitatea sexuală o ating după un an de viață. În procesul de formare al țepilor, aricii tineri trec prin așa numitele năpârliri, 3-4 năpârliri, care încep la vârsta de o lună și țin până la 5-6 luni. Procesul poate fi dureros, iar aricii, în această perioadă, preferă să stea mai mult ghemuiți.

În sălbăticie, speranța de viață este de 2-4 ani, însă, din fericire, în captivitate, acesta poate atinge 6 – 7 ani de viață.

In captivitate

  • Deoarece este un animăluț singurtic, este de preferat să aibă un spațiu doar pentru el, un acvariu sau o cușcă mai mare.
  • Este necesară amenajarea adăpostului într-un unui loc ferit, prevăzut cu o ascunzătoare, chiar și un bazin cu apă.
  • De evitat mângâierea și manipularea puilor în perioada de năpârlire. Calmarea durerilor se poate face cu băițe calde, cu soluții pe bază de ovăz.
  • Comunicarea prin intermediul țepilor: dacă cei de pe spate sunt ridicați, posibil ca animăluțul să fie speriat; dacă sunt doar cei de pe creștet, animăluțul este precaut și nesigur; dacă sunt culcați pe spate, ariciul este liniștit și relaxat.
  • Este un animăluț care se sperie foarte ușor și trebuie evitate zgomotele puternice și mișcările bruște, ca și agitația în jurul lui.
  • Atenție la alimentație, ariciul poate fi predispus obezității, este un animăluț pofticios și are tendința să mănânce alimente bogate în grăsimi.
  • Dieta trebuie să fie echilibrată, săracă în grăsimi și mai bogată în proteine și de preferat administrată în prima parte a zilei și completată cu mici gustări în restul zilei.
  • Atenție la lapte, aricii au intoleranță la lactoză.
  • Nu sunt agresivi, însă dacă îi luați în mână și aceasta miroase a mâncare, pot fi tentați să apuce cu gura. Din fericire, înainte de a apuca, au tendința să lingă, și acest lucru poate fi considerat un avertisment.
  • Le place să sape și să se cațăre, dacă sunt ținuți nesupravegheați este de preferat ca locul de adăpostire, cușca sau țarcul, să fie prevăzute cu un capac.
  • Nu poziționați cușca în bătaia directă a soarelui.
  • Este de preferat să creșteți un arici încă de când este pui, interacțiunea permanentă cu acesta este esențială pentru a se îmblânzi.
  • Atenție la temperatura ambientală, pe timpul iernii: dacă aceasta scade sub 24 de grade C, ariciul se pregătește de hibernare, iar la peste 30 grade C, are o stare de moleșeala și se stresează.
  • Și aricii suferă de boli comune oamenilor: cancer, afecțiuni cardiovasculare sau hepatice. Ficatul gras este o predispoziție frecventă, mai ales în cazul celor hrăniți cu multe grăsimi și zaharuri. Pot transmite o dermatofitoză, provocată de Trichophiton erinacei.
  • Atenție la consumul insectelor contaminate cu insecticide, căci pot genera probleme digestive și chiar moartea aricilor.
arici
arici

Curiozități: O întrebare, mai mult haioasă, se referă la modalitatea în care se desfășoară actul de împerechere, ținând cont de răspândirea acelor pe mare parte din corpul aricilor. Se rănesc aceștia când ajung să se împerecheze? Răspunsul este, nu. În momentul copulării, femela își ridică foarte mult coada și bazinul în sus, dând posibilitatea masculului să-și apropie mijlocul abdomenului, unde este situat penisul acestuia.

8 beneficii ale unei alimentații fără cereale pentru animăluțele noastre.

in Caini/Pisici/Stiai ca? Scris de

Conceptul hrană “liberă” (free), fără anumite ingrediente cu potențial dăunător, ex: fără gluten, fără zahăr etc, este din ce în ce mai des întâlnit în rândul alimentelor destinate oamenilor și putem observa că nici industria mâncării pentru animale nu face excepție de la acest concept.

Astăzi, mulți producători de hrană pentru animale alocă din ce în ce mai mult spațiu la raft pentru etalarea sortimentului fără cereale. Un concept nou, inovator și, în ciuda controverselor, cu foarte multe beneficii. Spun controverse, deoarece conceptul poate părea, la prima vedere, unul bazat pe marketing și reclamă, încă o găselniță a producătorilor de hrană pentru diferențierea pe piață. Nu putem contesta acest aspect, însă nici faptul că, în sălbăticie, canidele nu aveau în dieta lor cereale.

Câinele este un mamifer carnivor, care face parte din familia canidelor. Anatomia și fiziologia acestuia ne indică necesitatea cărnii în dieta speciei.

Generalități morfo-fiziologice

Gura câinelui are o conformație tipică pentru a sfâșia, tăia și sfărâma carnea și oasele. Masticația se face doar pe verticală și este executată rapid și superficial. Stomacul are un singur compartiment și prezintă secreție abundentă și concentrată de acid clorhidric și pepsină. Fermenții hidrolitici din sucurile gastrice acționează specific asupra proteinelor. Acidul clorhidric concentrat ajută digestia oaselor ingerate, pH-ul acid (1-3) face ca digestia proteinei de origine animală să se facă aproape total. Cu toată dotarea enzimatică, digestia se face lent, dar eficient, lucru ce explică posibilitatea de a hrăni un câine adult o dată sau de două ori pe zi. O rație medie de 500 g, în funcție de compoziție, poate fi digerată în 10-12 ore (aprox. 50 g/oră). Intestinul subțire este scurt, nu depășește mai mult de 5 ori lungimea corpului și are o capacitate mică de digestie. Acest lucru obligă la o alimentație cu volum redus și valoare nutritivă ridicată. Volumul intestinului nu depășește jumătate din volumul stomacului.

Toate aceste particularități morfo-fiziologice ale sistemului digestiv indică necesitatea unei alimentații bazate în principal pe carne și subproduse din carne.

Acum, că știm aceste lucruri foarte importante despre sistemul digestiv al carnivorelor, putem spune cu siguranță că varianta de hrană specializată, fără cereale, își dorește a fi o sursă de hrană asemănătoare cu cea pe care o consumau strămoșii carnasierelor, în sălbăticie.

Chiar dacă în zilele noastre carnasierele sunt considerate adevărați membrii în familiile oamenilor și tendința mediatică este de a „umaniza” aceste patrupede, nu trebuie să uităm că sistemul digestiv al acestora este încă primitiv și suportul enzimatic necesar digestiei cerealelor și carbohidraților este aproape inexistent. Această „incapacitate” naturală de a digera cerealele este „ajutată” artificial de fermentație. Fermentația în exces și pentru perioade lungi de timp poate cauza dereglări grave la nivel intestinal, rezultând: balonări, dereglări digestive, alergii alimentare, obezitate etc.

O dietă echilibrată pentru animăluțele noastre ar trebui să fie bazată în principal pe carne și vegetale.

Înainte de a trece la enumerarea beneficiilor unei diete fără cereale, trebuie să menționăm faptul că, datorită compoziției înalt proteice, hrana fără cereale nu este recomandată tuturor câinilor sau pisicilor. E necesară o atenție mai mare pentru cei care au anumite probleme de sănătate, de ex: insuficiență renală.

Beneficiile mâncării fără cereale pentru câinii sănătoși:

  1. Valoarea nutritivă

Un produs cu o compoziție cu cereale în exces este un produs cu valoare nutritivă foarte scăzută. Multe mărci de hană pentru animale au în compoziția lor cantități mari de cereale, ca porumb, grâu sau soia. Aceste practici sunt des întâlnite iî producție pentru a crește cantitatea cu un cost de producție foarte mic. Un animăluț hrănit cu o astfel de compoziție necesită o cantitate mult mai mare de hrană pentru a-și acoperi nevoile nutritive zilnice. Spre deosebire de acest tip de hrană, cea fără cereale este bogată în vegetale, fibre și carne, ingrediente ce asigură suportul nutritiv echilibrat pentru animăluțe. În acest caz, cantitatea ce trebuie administrată pentru a satisface nevoile nutriționale zilnice este mult mai mică.

  1. Digestia

Este dovedit că, prin natura lor, câinii nu pot digera  complet cerealele. Amilaza, enzima responsabilă cu descompunerea carbohidraților, este prezentă în cantitate insuficientă pentru a susține digestia acestora. Hrana fără cereale nu conține aceste ingrediente, este bogată în proteine, săracă în carbohidrați și este mai ușor de digerat. Trecerea către hrana fără cereale se face gradual, crescând cantitatea administrată, în decurs de câteva săptămâni.

  1. Energia

Proteina animală este sursa principală de energie pentru carnivore. Hrana cu conținut de cereale nu asigură aportul energetic necesar, mare parte din compoziția ei fiind eliminată ca atare. Hrana fără cereale este bogată în proteine și este o sursă excelentă de energie. Acest tip de hrană este foarte indicat pentru câinii energici, cu un regim de viață activ, si pentru femelele gestante și care alăptează.

  1. Blana

Hrana fără cereale, datorită nivelului crescut de proteină animală, mai ales în pește, este o sursă de acizi grași-omega 3. Acest tip de nutrienți aduc un beneficiu major sănătății pielii și a blănii. Acizii grași susțin o blană deasă, lucioasă și sănătoasă, iar proteinele asigură un fir de păr puternic, cu un randament de cădere mai mic.

  1. Alergiile

Mulți câini dezvoltă alergii la porumb sau grâu, ingrediente foarte frecvente în compoziția majorității mărcilor de hrană. Aceste alergii se pot manifesta prin: diaree, prurit dorsal, lins la nivelul membrelor etc. Dacă sunt identificate astfel de probleme, alegerea unui sortiment fără cereale poate fi rezolvarea pentru acestea.

  1. Greutatea

O problemă des întâlnită în rândul animalelor de companie este legată de surplusul de greutate. O hrană cu exces de cereale și carbohidrați este consumată într-o cantitate mare de animăluțe pentru a le satisface nevoile nutritive. Cantitatea mare de hrană și lipsa mișcării zilnice duc cu ușurință la creștere în greutate. Alternativa: hrana fără cereale este bogată în vegetale, carne și, posibil, o sursă bună de carbohidrați, ex: cartof dulce. Lucrul cel mai important de știut,  legat de hrana fără cereale, este valoarea nutritivă mare pentru o cantitate foarte mică de hrană, comparativ cu cea bogată în cereale.

  1. Respirația

Ce mănâncă un animăluț are impact major și asupra sănătății lui dentare. Orice proprietar de câini s-a lovit, cel puțin o dată, de respirația urât mirositoare a acestora. O dietă fără cereale poate fi rezolvarea acestor probleme deloc de neglijat, cu efecte asupra sănătății animăluțelor, pe măsură ce trece timpul.

  1. Cantitatea face diferența!

Pe lângă prețul pe care, mai devreme sau mai târziu, îl plătim pentru a „repara” problemele generate de o alimentație dezechilibrată, trebuie să analizăm și costul efectiv al hranei pe care o procurăm pentru animăluțele noastre. Dacă la o prima impresie prețul pentru un kilogram dintr-un anumit tip de mâncare fără cereale pare mare, în comparație cu cel al hranei cu cereale, automat trebuie să ne gândim și dacă „merită”. Cu siguranță merită! Este posibil ca la un calcul simplu să descoperiți că animăluțele, pentru a-și acoperi necesarul zilnic de nutrienți, trebuie să consume o cantitate dublă dintr-un tip de mâncare cu cereale, față de unul fără cereale. Posibil să fie situații când costul efectiv pe rație pentru hrana cu cereale să fie egal sau chiar mai mare decât al celei fără cereale.

Concluzie: Sănătatea animăluțelor noastre este responsabilitatea noastră principală. O dietă echilibrată, completă și multă mișcare ne pot feri animăluțele de boli grave. Varianta de hrană fără cereale este o soluție cu multe beneficii pentru organismele sănătoase.

14 lucruri de care trebuie să ții cont pentru a vă bucura împreună de iarnă!

in Caini/Stiai ca? Scris de

Sezonul rece se apropie cu repeziciune, lăsând în urmă zilele de vară toride și lungi. Pentru mulți, venirea frigului nu este un moment mult așteptat, însă trebuie să recunoaștem că primii fulgi de nea ne bucură și ne entuziasmează an de an.

Așa cum noi luăm măsuri specifice sezonului, pentru a ne proteja de frig și umezeală, trebuie să ne gândim, cu responsabilitate, și la membrii necuvântători din familia noastră.

Primul lucru, pe care este important să-l știm, este faptul că natura, singură, într-o măsură mai mică sau mai mare, are grijă de blana majorității animalelor și o adaptează pentru sezonul rece. Acest lucru nu este de neglijat, însă, de cele mai multe ori, este insuficient, pentru ca un organism să se păstreze sănătos pe tot parcursul anotimpului rece.

Câinii, în special cei care sunt ținuți în permanență afară, se adaptează, cu siguranță, mult mai repede la frig, însă nici aceștia nu sunt feriți de pericole.

Principalele probleme de sănătate ce pun în pericol viața animalelor sunt:

Degerăturile

Acestea apar în momentul în care un organism este ținut în frig și temperatura corpului scade. Pentru a se proteja și pentru a păstra funcția de termoreglare, corpul împinge sângele de la extremități către organele interne. Această măsura protejează un timp limitat organele interne: inimă, ficat etc. și ajută organismul să-și păstreze o temperatură optima pentru supraviețuire. Extremitățile – urechile, labuțele, coada și nasul – sunt cele mai expuse înghețului. Cristalele de gheață se formează în  țesuturile expuse și ajung să le deterioreze. Pericolul cel mai mare se datorează faptului că degerăturile nu se văd imediat. Semnele pe care trebuie să le avem în vedere sunt: pielea este palidă sau cu nuanțe de gri și prezintă zone tari și reci. Zonele degerate, pe măsură ce se încălzesc, devin foarte dureroase. Degerăturile severe sunt ireversibile, lăsând pielea cu zone negre și unele extremități pot chiar să se desprindă și să cadă.

Hipotermia

A doua problemă serioasă, cu risc crescut în sezonul rece, este hipotermia. Aceasta apare în momentul în care un animăluț petrece foarte mult timp în condiții de temperatură scăzută. Temperatura scăzută, umiditatea, starea blănii, timpul petrecut în frig, starea de sănătate a animalelor sunt condiții ce predispun instalarea hipotermiei. Hipotermia debutează, în cele mai multe cazuri, cu tremurat. Organismul, în încercarea de a susține optimă temperatura corpului, generează energie suplimentară, prin contracțiile rapide și succesive de la nivelul musculaturii scheletice. Pe măsură ce rezervele energetice se consumă, hipotermia avansează, organismul prezintă semne de slăbiciune și letargie. Musculatura contractată, pulsul și respirația slabă, lipsa reacției la stimulii externi sunt semne grave de instalare a hipotermiei, care, dacă nu sunt combătute cu măsuri urgente, chiar cu asistență medicală, duc la un final tragic.

După cum am văzut, principalele pericole în sezonul rece nu sunt deloc de neglijat, prin urmare impun măsuri importante, ce trebuie luate pentru a le preveni!

Animăluțul tău este pregătit pentru sezonul rece?

Chiar dacă temperaturile mai scăzute sunt tolerate mai bine de unele animale, trebuie să avem în vedere că dacă nouă ne este frig afară, cu haina pe noi, cu siguranță și animalele au de suferit. Trebuie să urmărim cu mare atenție comportamentul acestora în mediul exterior: dacă acestea încep să tremure, devin anxioase, întrerup joaca, “plâng”, este timpul să le adăpostim.

Măsurile de protecție în sezonul rece:

  1. Temperatura

Anumite rase de câini sunt înzestrate cu o blană foarte deasă, ce protejează foarte bine corpul animalului împotriva frigului. Atenția mai mare trebuie să o acordăm celor cu blana scurtă și subțire. Pe aceștia îi putem proteja cu o haină specială. O haină bună trebuie să acopere corpul din zona gâtului până la baza cozii și zona abdomenului. Atenție, însă, chiar și cu o haină corpul animalelor nu pot fi protejate în totalitate. Extremitățile expuse timp îndelungat la frig pot suferi degerături. Limitați timpul petrecut afară, sunt de preferat mai multe reprize scurte pe parcursul unei zile.

  1. Adăpostul

Câinii care sunt ținuți în exterior, chiar dacă sunt protejați de cotețe, trebuie protejați prin măsuri suplimentare. Timpul lung petrecut în frig, în special noaptea, poate să le afecteze sănătatea. Măsurile ce trebuie luate sunt foarte importante: izolarea cotețelor, poziționarea lor la adăpost, poziționarea intrării în coteț cât mai ferită de curenții de aer, păstrarea uscată a păturilor și pernelor din interior, dotarea acestora cu un sistem de încălzire sigur. Dacă perioadele de ger ating minime extreme pentru perioade mai lungi de timp, adăpostiți animalele în casă ori în anexe încălzite.

  1. La plimbare când e soare!

Pe cât posibil, evitați scoaterea animalelor dimineața devreme sau seara târziu, când temperaturile sunt mai scăzute. Ieșiți cu animăluțele când soarele strălucește pe cer și încercați să-i faceți activi prin joacă. Evitați rănile ce pot apărea la nivelul gurii prin folosirea bețelor înghețate, folosiți mingi, frisbee și jucării mai moi.

  1. Crește cantitatea de hrană?

Da și nu! Pentru câinii “de curte”, suplimentarea porției de hrană este necesară, aportul suplimentar de proteine contribuie benefic la menținerea blănii sănătoase. Pentru câinii ținuți în casă, aportul caloric nu ar trebui mărit. Nu ne dorim un câine cu un strat de grăsime mai mare, ci unul cu un strat de blană mai gros. Încercați să nu privați câinii de mișcarea zilnică și să echilibrați dieta cu o hrană de foarte bună calitate.

  1.  Atenție la apă!

Pentru câinii ținuți afară, pericolul vine și din deshidratare. Chiar dacă unii câini mănâncă zăpadă, aceasta nu suplinește nevoia de hidratare a organismului. După reprizele de ieșit afară, câinii trebuie să aibă acces permanent la apă curată. Pentru cei care sunt crescuți afară, apa trebuie, în permanență, verificată să nu înghețe. Se pot folosi boluri cu încălzire, sau se verifică și se schimbă des apa din castron.

  1. Toaletarea!

Un câine are nevoie de o blană curată și bine periată pentru a-l proteja de frig. O blană sănătoasă întreține și o piele sănătoasă. Atenție la îmbăiere! Trebuie să ne asigurăm că blana este uscată total înainte de a lăsa câinele să iasă în frig.

  1. Un culcuș confortabil

Timpul redus pe care îl petrec afară animăluțele noastre, îi “obligă” să-și petreacă mult timp, dormind, în casă. Chiar dacă în interior sunt protejați de frig, nu este indicat să-i lăsăm să doarmă direct pe pardoseala rece. Alegerea unui culcuș este importantă pentru a proteja, în special, articulațiile animăluțelor. Plasați culcușul într-o zonă ferită de curenți de aer și umezeală, de preferat un spațiu special amenajat, dedicat doar lui.

  1. Atenție la căldură!

În timpul iernii, sursele de căldură care încălzesc locuințele sunt puse în funcțiune. De la radiatoare electrice, calorifere și șeminee, toate sunt necesare pentru a păstra un mediu de locuit confortabil. Animalele, mai ales în sezonul rece, sunt predispuse să se ghemuiască lângă aceste surse de căldură și, fără o protecție a acestora și o monitorizare eficientă, riscurile de arsuri sunt considerabile.

  1. Protecția pielii

Gerul uscat poate cauza o serie de probleme la nivelul pielii extremităților animalelor. Pentru a preveni problemele care pot apărea pe o piele uscată, implicit pentru protecția blănii, este necesară administrarea unor suplimente nutritive, cum ar fi uleiul de somon sau de cocos. Dacă există leziuni vizibile la nivelul pielii urechilor, trufei, cozii sau pernuțelor, puteți aplica uleiul de cocos și local. Atenție la urechi! Câinii au tendința de a-și introduce capul în zăpadă, iar aceasta poate pătrunde în urechi.

  1. Protecția pernuțelor este foarte importantă!

Așa cum oamenilor li se crapă călcâiele, și animăluțele pot suferi crăpături la nivelul pernițelor. Este foarte important ca zona din interiorul pernuțelor să fie curată, trimmată, părul trebuie tăiat scurt, pentru a se preveni formarea bulgărilor de gheață. Soluțiile și sarea care se împrăștie pe șosele, pentru topirea gheții, sunt corozive și toxice pentru animale. Este important să spălăm lăbuțele animalelor când ne întoarcem de la plimbare, pentru a evita lingerea acestor soluții, și să le protejăm cu creme speciale, care se aplică la nivelul pernuțelor. În cazuri extreme, putem proteja picioarele animăluțelor cu botoșei speciali.

  1. Atenție la locul de joacă!

Deși timpul pentru joaca afară nu trebuie evitat, este foarte important să avem grijă unde se joacă animăluțele noastre. E necesar să fim vigilenți cu mormanele de zăpadă ce se strâng lângă garduri, pentru a preveni ieșirea pe stradă sau în locuri nesupravegheate. Trebuie să fim atenți la zăpada care poate cădea de pe acoperiș, la obiectele tăioase ce se pot afla sub zăpadă. Este important ca afară animalele să fie supravegheate în permanență, iar locurile de joacă să fie curățate și protejate.

  1. Atenție la antigel!

Antigelul este o substanță des folosită în sezonul rece. Mare atenție!!! Acesta are gust dulce, iar animăluțele îl consumă cu plăcere. Antigelul este FOARTE TOXIC! O cantitate foarte mică ingerată aduce insuficiență renală și, în scurt timp, moartea animalelor. Evitați lăsarea animăluțelor în garaje sau în parcări.

  1. Nu lăsați animalele singure în mașină!

Așa cum vara, mașinile devin adevărate pericole pentru animale, și iarna, pericolele sunt la fel de mari. Atenție unde parcați mașina, când lăsați motorul aprins! Preferabil ar fi ca animalele să fie lăsate acasă dacă sunteți nevoit să faceți opriri și să le lăsați în mașină, nesupravegheate.

  1. Animalele în vârstă

Vremea rece, de cele mai multe ori accentuează problemele de sănătate, în special artritele. Este important să păstrăm un program de mișcare zilnică, însă trebuie să avem grijă la suprafețele alunecoase, care pot agrava sau chiar răni articulațiile deja suferinde. Este important să amenajăm un spațiu confortabil în casă, pentru ca animăluțele să aibă unde să se odihnească după reprizele de mișcare. Suplimentele nutritive pentru articulații nu ar trebui să lipsească din dieta seniorilor cu acest tip de afecțiune, însă, în sezonul rece, trebuie acordată o atenție specială și introduse în dieta lor obligatoriu.

În concluzie, venirea iernii poate fi un moment de bucurie dacă ne luăm toate măsurile necesare pentru a avea un animăluț sănătos și fericit!

1 2 3 26
Mergi Sus