un blog despre animale de companie

Author

paul

paul has 320 articles published.

Rasa de Câini Prepelicar Breton

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa Prepelicar Breton a primit numele zonei celtice a nord-vestului Franței (Bretagna), un teritoriu care a fost cu multă vreme în urmă un regat independent. Bretania este pământul celților, locul de baștină al cunoscutului rege Arthur, și care de-a lungul timpului a fost un important centru de comerț între cele două țări. Comerțul de câini constituia o componentă importantă în acea perioadă. Se poate observa cu ușurință atât din coloritul lor cât și din alte caracteristici fizice faptul că Prepelicarul Breton și rasa Spanielul Springer Scoțian împărtășesc aceiași strămoși. Primele dovezi ale apariției rasei Prepelicarul Breton au fost picturi și tapițerii datând din secolul al XVII-lea. Acestea arată un câine maro cu alb urmărind o potârniche. Rasa Prepelicarul Breton modernă a apărut într-un mic orășel din Britania, numit Pontou, la mijlocul secolului XVIII. Se presupune că această rasă a apărut ca urmare a încrucișării a unei femele alb cu maro închis, aparținând unui vânător francez, cu un mascul gălbui cu alb adus în Bretania după ce a fost împușcat de către un vânător englez. Dintre cei doi căței rezultați, unul a făcut furori în zonă, deținând abilități excelente de vânător. Rezultatul obținut a fost un câine de vânătoare

Nume: Prepelicar Breton

Originea: Franța

Grupa: Câini de vânătoare

Inaltime: Femela 56 – 64 cm, Mascul 58 – 68 cm

Greutate: Femela 32 – 35 kg, Mascul 34 – 38 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 12 ani

Culoare: orice culoare în afară de alb, cel mai des întâlnit este negru

Temperament:  Sunt câini energici și au nevoie de exerciții zilnice. Le place să se joace cu alte persoane în curte, dar când seara vine, vor dori să fie luați în casă alături de dumneavoastră.

Dresaj: Pentru un Briard nu este deloc ușor să ierte pe cineva care s-a purtat urât cu el.

Caracteristici distinctive: Mersul reprezintă o caracteristică distinctivă la această rasă, pentru că deși este descris ca fiind elastic, și în ciuda înfățișării mari, se spune despre această rasă că ”plutește”.

care sperie păsările și aduce vânatul. Localnicii s-au atașat destul de repede de această rasă, mai ales datorită agilității și a vitezei lor. Cam în aceeași perioadă, show-urile canine au început să devină o modă atât în Anglia cât și în Franța. Rasa Prepelicarul Breton a făcut cu ușurință trecerea de la câini de vânătoare la câștigători de concursuri, fiind recunoscuți ca și rasă în anul 1907, în Franța. Primul câine din rasa Prepelicar Breton recunoscut în Franța a fost un mascul portocaliu cu alb pe nume Boy. În Statele Unite au apărut abia în anul 1931, și odată ce au început să fie cunoscuți au reușit să câștige o doză importantă de popularitate. Primul câine din rasa Prepelicarul Breton înregistrat în America a fost Edir du Mesnil, în anul 1934. La fel ca multe alte rase, și Prepelicarul Breton a avut de suferit din punct de vedere al exemplarelor în timpul celui de-al doilea război mondial. În Franța, reproducerea acestei specii a suferit o scădere dramatică în acea perioadă. Imediat după război, crescătorii francezi au decis să primească și câinii cu pete negre în standardul rasei, tocmai pentru că gena rasei a fost aproape distrusă pe timpul războiului. America și Canada în schimb nu au acceptat culoarea neagră ca și standard al rasei.

Descriere fizică:

Rasa Prepelicarul Breton este o rasă bine proporționată, pătrățoasă, înălțimea la nivelul umerilor egalizând lungimea corpului. Partea din față a corpului este ușor mai înaltă decât zona dorsală. Este un câine cu o înălțime medie și cu oase ușoare. Combinația dintre picioarele lungi și oasele ușoare permite câinilor din rasa Prepelicarul Breton o remarcabilă agilitate și viteză. De altfel, această rasă este cunoscută și apreciată pentru abilitatea de a acoperi o porțiune mare de teren atunci când sunt la vânătoare. Coada le este mică, dacă nu chiar inexistentă. Blana este mai puțin deasă și bogată decât la spaniel și de obicei este întinsă sau în valuri. Expresia câinilor din rasa Prepelicarul Breton este alertă și ageră, dar totodată blândă, în timp ce ochii le sunt protejați de desișurile terenurilor de vânătoare de către niște pleoape destul de protuberante și de greoaie.

Personalitate:

Rasa Prepelicarul Breton este o rasă veselă, fericită, energică și iubitoare de activități în aer liber. Sunt niște câini excelenți pentru o familie care iubește vânătoarea sau care iubește excursiile. Câinilor le face o deosebită plăcere să meargă în plimbări lungi alături de vânător, dar totodată le face plăcere să se joace cu copiii în spatele curții. Sunt totodată temperați și loiali, în timp ce consideră familia din care fac parte ca fiind haita lor, motiv pentru care se simt fericiți și sunt plini de afecțiune. Deși pare a fi un câine ideal pentru a fi ținut în apartament datorită mărimii sale, habitatul perfect pentru rasa Prepelicarul Breton este o fermă cu destul de mult teren la dispoziție, teren pe care să alerge și să își consume energia toată ziua. Au nevoie zilnică de câteva ore de exerciții susținute, motiv pentru care, plimbarea de seară prin cartier alături de el nu este o soluție ideală. O singură astfel de plimbare nu le va satisface nevoia de exerciții zilnice. Familiile care practică vânătoarea au destul de mult de câștigat de pe urma acestor câini pentru că se descurcă excelent în câmp, lucrează îndeaproape cu vânătorul. Deși par a fi destul de sensibili, rasa Brittany sunt câini rezistenți, care vor îndura cu plăcere orice tip de teren sau orice condiții atmosferice, în căutarea vânatului. Prepelicarul Breton este special creat pentru a asista vânătorii de păsări. Au nevoie să fie angrenați în activități care le menține interesul ridicat și mintea în alertă. Dacă sunt lăsați prea mult timp singuri, ar putea să apară stări de anxietate, ceea ce va duce automat la comportament depresiv și distructiv. De asemenea, dacă nu își fac exercițiile zilnice, vor deveni hiperactivi și extrem de greu de controlat.  Doar prin intermediul activităților mentale și fizice puteți să evitați apariția unor astfel de comportamente. Atunci când ieșiți cu el la plimbare, exceptând cazul în care sunteți la vânătoare, este indicat să îl purtați în lesă. Motivul este unul singur: păsările. Păsările sunt mereu o atracție irezistibilă la această rasă.

Dresaj:

Fiind un câine foarte inteligent, rasa Prepelicarul Breton excelează la dresajul pentru supunere. Recompensele pozitive sunt cele mai bune metode de a obține rezultatul dorit de la această rasă, în timp ce un comportament dur va duce la dezvoltarea unor acțiuni de evitare și mai mult, le va deranja cu siguranță partea lor sensibilă. Vânătorii nu au nevoie să îi dreseze intens pentru ieșirea la vânătoare. Câteva comenzi de bază ar trebui să fie de ajuns, deoarece bagajul genetic al acestor câini conține toate elementele necesare pentru o vânătoare de succes. Socializarea este importantă încă din stadiul de căței. Rasa Prepelicarul Breton are tendința de a fi timidă, motiv pentru care o expunere a câinilor la oameni noi, noi situații, ar putea să îndepărteze această timiditate.

Toaletaj:

Deși această rasă este una dintre cele  mai ușor de îngrijit rase. Mențineți în bune condiții blana prin periaje săptămânale și câte o baie cu șampon atunci când este necesar. Nu își pierd foarte mult părul. Verificați-i urechile săptămânal pentru a identifica orice posibilă infecție, semne de roșeață sau chiar diverse elemente nedorite (scaieți, iarbă, frunze, etc), rămase acolo în timpul incursiunilor prin tufișuri după păsări.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Îngrijirea unghiilor menține picioarele câinilor în condiții bune și mai mult, vă protejează pe dumneavoastră de zgârieturi atunci când sare să vă întâmpine.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Prepelicarul Breton este o rasă rezistentă, cu puține afecțiuni care să dea de furcă proprietarilor. Ca afectiuni specifice ce pot fi intalnite la aceasta rasa:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– hipotiroida este o disfuncție a glandei tiroide. Aceasta este considerată a fi motivul apariției epilepsiei, alopeciei, obezitatea, letargie, hiperpigmentarea și alte boli ale pielii;

– disfuncții tiroidiene, care sunt cunoscute pentru că duc la pierderea părului, la obezitate, la letargie și la alte probleme ale pielii;

– epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

– atacuri neurologice, cauzate de mai mulți factori și care pot apărea în orice moment. Tremuratul, urinatul subit, privitul în gol, spasme musculare, pierderea conștienței sunt exemple de posibile astfel de atacuri. Acestea pot fi ținute sub control prin medicamentație, dar nu pot fi stopate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Specia de Pești Burbot

Pesti Scris de

 

Informaţii generale:

Peștele din specia Burbot este distribuit în multe zone din întreaga lume, fiind cel mai des întâlnit pe teritoriul Canadei, nordul Americii și în Europa. În Europa, peștele Burbot se găsește în Scoția și Irlanda, în Peninsula Kamchatka, coasta nordică a Norvegiei. De asemenea, se găsește în vestul extrem al British Columbia, Nova Scotia și în Insulele Atlanticului. În general se găsește în apele adânci, reci, la aproximativ 250 m, fiind unul dintre puținii pești care își depun icrele în mijlocul iernii, sub gheață.  Peștele din specia Burbot este unul dintre cele două specii de predatori nativi din Marile Lacuri. Cealaltă specie este păstrăvul. Ambele specii au fost decimate ca urmare a invaziei mrenei de mare, dar peștele burbot a reușit să își revină în mod natural, în timp ce păstrăvul a avut nevoie de intervenția umană pentru a-și reveni din această decimare. Acest lucru s-a întâmplat cu precădere în Lacul Michigan. Unii biologi au susținut că specia Burbot a reușit să își revină mai repede tocmai pentru că preferau să se hrănească cu tinerii păstrăvi. Totuși, sunt necesare studii mai complexe pentru a se înțelege rolul Burbotului în ecosistemul Marilor Lacuri, care acum conțin un număr destul de mare de specii non-native. Este cunoscut și sub denumirea de ”eelpout”, ”lingcod” sau ”avocat”. Peștele Burbot arată ca o combinație între un țipar și un cod. Burbot este membrul familiei de pești Cod, care sunt niște pești de apă dulce. Deține destul de multe caracteristici

  Nume: Burbot

Originea:  Canada, nordul Americii, Europa. Scoția și Irlanda, în Peninsula Kamchatka, coasta nordică a Norvegiei. Vestul extrem al British Columbia, Nova Scotia și în Insulele Atlanticului.

Tip: pești de dimensiuni medii

Lungime: 60 – 70 cm

Greutate: 1 – 2 kg

Speranta medie de viata: până la 20 ani

Culoare:  variază de la galben-maroniu la maro sau chiar verde închis cu negru, ceea ce îi conferă un aspect de camuflaj.

Comportament: Dinții lor sunt asemănători cu cei ai Largemouth Bass, asemenea hârtiei abrazive. Nu trebuie să vă speriați dacă acest pește își va încolăci coada în jurul brațului și chiar va scoate câteva sunete specifice.

Caracteristici distinctive: Peștele Burbot seamănă mai mult cu un țipar decât cu alt pește de apă dulce. Solzii săi sunt mici, iar la atingere, pielea este moale. Deoarece trăiește în adâncuri, are nevoie de mustăți de dimensiuni mari pentru a detecta mâncarea.

asemănătoare cu rudele sale de apă sărată, inclusiv depunerea icrelor în mijlocul iernii. Peștele Burbot are obiceiul destul de ciudat de a-și încolăci coada în jurul mâinii celui care l-a pescuit. Probabil că din cauza acestui obicei, precum și a aspectului său asemănător unui țipar, peștele Burbot nu a fost niciodată un pește popular printre pescari, cu toate că are un gust excelent. Există două trăsături caracteristice prin care peștele Burbot poate să fie distins față de alte specii de pești din zona voastră. În primul rând este vorba de mustața care se găsește în partea de jos a bărbiei. În al doilea rând, se poate distinge prin solzii săi care au o formă cicloidă. Asemenea Burbotului, tomcodul din coasta Atlanticului are o singură musteață în partea de jos a bărbiei, dar are trei aripioare dorsale, în timp ce Burbot are doar două.

Majoritatea pescarilor comerciali sunt de acord că specia de pești Burbot este o delicatesă culinară prea puțin cunoscută. Carnea sa fermă, albă, seamănă cu cea a unui cod, lucru care nu este deloc surprinzător având în vedere că fac parte din aceeași familie. Este cunoscut ca și ”Homarul Omului Sărac”, pentru că se rup bucăți de carne din el care se pun în unt înainte să fie mâncat. Vitamina D pe care ficatul Burbotului o produce este la același nivel ca și la Cod. În urmă cu aproximativ o sută de ani s-a descoperit că vulpile crescute în captivitate și hrănite cu Burbot aveau o calitate mai bună a blănii. Ficatul s-a descoperit a fi bogat în vitamina D și A, iar în cazul peștelui Burbot, ficatul reprezintă 10% din greutatea corpului, fiind totodată de șase ori mai mare decât ficatul altor pești de apă dulce de mărime similară.

 

Descriere fizică:

Culoarea peștelui din specia Burbot variază de la galben-maroniu la maro sau chiar verde închis cu negru, ceea ce îi conferă un aspect de camuflaj. Peștele Burbot seamănă mai mult cu un țipar decât cu alt pește de apă dulce. Solzii săi sunt mici, iar la atingere, pielea este moale. Deoarece trăiește în adâncuri, are nevoie de mustăți de dimensiuni mari pentru a detecta mâncarea. O caracteristică esențială a acestui pește este musteața de sub bărbie, lungă și necesară pentru detectarea mediului înconjurător. Prezintă două aripioare dorsale. Prima este mică, scurtă, în timp ce cea de-a doua este lungă, până în apropierea cozii. Aripioara anală este de asemenea lungă, aproape la aceeași lungime cu cea dorsală. Mai prezintă două aripioare pe laterală și încă două în partea de jos a capului. Acestea două sunt ascuțite. Coada îi este largă și rotunjită. Mărimea maximă la care pot să ajungă peștele Burbot este 71 cm iar greutatea maximă este de 2 kg. Recordul statului Michigan a fost atins de către un pește din specia Burbot de 100 cm și 8 kg. Femelele cresc mai mari și trăiesc mai mult decât masculii. Durata maximă de viață a acestor pești se crede că este undeva în jurul a 17 ani. Maturitatea sexuală este obținută în jurul vârstei de 4 sau 5 ani.

Comportament:

Majoritatea peștilor din specia Burbot sunt prinși accidental de către pescari care caută alți pești cum sunt walleyes. Comportamentul peștilor Burbot arată o activitate sporită în timpul lunilor de iarnă și pe condiții de lumină scăzută. Atunci când este pescuit, Burbot are o atingere foarte elegantă, o mușcătură sensibilă, ceea ce nu vă ajută la a-l prinde. Sezonul de reproducere al acestui pește unic este foarte deosebit. Își depune icrele în mijlocul iernii și la începutul primăverii, înainte ca apa de pe lac să se topească. Reproducerea se realizează în perechi sau uneori în grupuri de câteva zeci sau chiar sute de pești, în apele mici cu fundul acoperit de nisip. Nu își construiesc niciun cuib și nu au grijă de ouă sau de peștii mici care tocmai au eclozat. După eliberarea ouălor și a spermei, părinții nu mai sunt interesați de soarta acestora. Ouăle ajung în final pe fundul apei, unde eclozează. O singură femelă poate să depună până la un milion de ouă, acest lucru depinzând și de mărimea ei. Embrionii se dezvoltă în 4 – 5 săptămâni în apele reci și eclozează la o mărime de câțiva milimetri. După reproducere, peștele Burbot se mută în marile râuri și în golfurile cu apă mică, stând sub gheață. În timpul acestei perioade de migrație, peștele se hrănește foarte mult. Peștele Burbot poate să fie manevrat cel mai simplu prinzându-l ferm de cap. Dinții lor sunt asemănători cu cei ai Largemouth Bass, asemenea hârtiei abrazive. Nu trebuie să vă speriați dacă acest pește își va încolăci coada în jurul brațului și chiar va scoate câteva sunete specifice. Este modul lor de a reacționa atunci când sunt atinși de către om.

Statut Specie:

Populații robuste de Burbot există în zona glacială Kuskokwim, Yukon, Tanana și râul Copper. Majoritatea populațiilor din lacuri sunt sănătoase, dar unele dintre aceste lacuri au câteva restricții cu privire la pescuitul acestor pești, datorită pescuitului excesiv. Din moment ce peștele Burbot trăiește destul de mult și ajunge destul de târziu la maturitate sexuală, aceștia sunt susceptibili a fi pescuiți în cantități mult prea mari comparativ cu gradul de dezvoltare. Multe populații de Burbot în zona Glennallen au fost pescuiți excesiv în anii 1970 – 1980, dar ca urmare a unor acțiuni de management al pescuitului peștelui Burbot, această specie și-a revenit și a devenit o populație sănătoasă de pești.

Hrana:

În general, peștii Burbot de dimensiuni mici se hrănesc cu mici bucăți de hrană, iar cei de dimensiuni mari aleg o hrană mai mare și mai consistentă. Secvența de hrănire poate să fie următoarea: insecte, gramaride, crayfish și pești. Sunt pești care vor omorî pești de dimensiunea lor. Peștele Burbot va concura cu păstrăvul de lac sau cu orice alt pește sportiv pentru mâncare, ieșind la vânătoare cu precădere după specii de pești de dimensiuni mai mici.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Pisici LaPerm

Pisici Scris de

 

Informaţii generale:

Prima pisică ce a prezentat pentru prima dată trăsături și mutația originală care a stat la baza apariției rasei LaPerm a apărut dintr-o pisică domestică, de hambar. În anul 1982, într-o fermă din Oregon, aflată aproape de locurile de vânătoare și pescuit ale Indienilor Wishram, un număr de șase pisicuțe au fost născute de către o pisică de hambar. Una dintre pisicuțe a fost născută complet cheală, fără să semene deloc cu mama sa sau cu frații săi. În timp ce pisica nu avea niciun fir de păr, prezenta totuși un tipar albastru pe pielea sa, ceea ce imita un tipar clasic tabby. În următoarele opt săptămâni, pisicii a început să îi crească păr foarte moale și cârlionțat. Între vârsta de 3 și 4 luni, pisica, denumită deja ”Cârlionțata”, avea o blană plină de păr cârlionțat. Fără să cunoască foarte multe lucruri despre pisici, proprietarul fermei a acceptat această pisică mutant ca fiind unică, dar nu a făcut niciun alt demers în această privință. În următorii 10 ani nu a fost făcut nicio încercare de încrucișare selectivă, dar ca urmare a creșterii frecvenței de apariție a acestui tip de pisici, proprietarul fermei a

  Nume: LaPerm

Originea: Statele Unite ale Americii – Oregon

Grupa: Pisici de mărime medie

Inaltime: înălțime medie

Greutate: Femela 4 – 5 kg, Mascul 4,5 – 5,5 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 15 ani

Culoare:  toate culorile.

Temperament: Dacă pisica LaPerm este socializată corect încă de când este mică, atunci va interacționa fericită cu orice oaspete. Este o alegere potrivită pentru familiile cu copii mari care o vor trata cu respectul cuvenit.

Caracteristici distinctive: Pisica LaPerm poate să fie născută fără păr sau cu păr scurt, blana ei vălurită sau cârlionțată apărând abia la maturitate. Nu toate pisicile dezvoltă o blană cârlionțată.

început să caute informații cu privire la această pisică mai puțin obișnuită. Pentru că nu avea nicio experiență în ceea ce privește genetica, proprietarul a lăsat pisicile să zburde liniștite în jurul fermei. Dar pe măsură ce înțelegea tot  mai mult că această trăsătură era unică între rasele de pisici, proprietara fermei a început să controleze pisicile și a pus la punct un program de încrucișare. S-a dovedit în scurt timp că gena blănii cârlionțate era una dominantă, purtată atât de femele cât și de masculi. Noua crescătoare a fost luată oarecum pe nepregătite de interesul generat de public față de această pisică, ceea ce a determinat-o de altfel să se prezinte într-un show de profil. Proprietarea a oferit rasei numele de ”LaPerm”, care înseamnă vălurit sau cârlionțat. Pisica din rasa LaPerm poate să prezinte o blană vălurită, cu cârlionți inelați, care pot să varieze de la un singur inel scurt până la cârlionți în formă de șurub. Cei mai scurți cârlionți îi apar pe burtă, în zona gâtului și la baza urechilor.  Pisica din rasa LaPerm are o blană cu o textură moderat moale, cu toate că fiecare pisică are o blană distinctă. Pisicile cu blana scurtă au o textură mai evidentă decât cele cu blana lungă.

Descriere fizică:

Rasa de pisici LaPerm apare în orice culoare recunoscută și în orice tipar al blănii. Unele pisici pot să fie născute fără păr, dar majoritatea au păr scurt, vălurit sau drept chiar la naștere. Pisicile sunt în general în totalitate fără păr timp de câteva săptămâni. În general blana începe să își facă apariția, fiind mereu cârlionțată. Aceste pisici sunt cu adevărat diferite de orice altă rasă de pisici datorită combinației unice a blănii, dar și din punct de vedere al apropierii față de om. Această rasă a atras privirile oricărei persoane care a fost îndeajuns de captivat pentru a o analiza puțin. Odată ce o pisică LaPerm îți intră în casă, sunt șanse foarte mari să nu te oprești aici, să mai vrei încă una. Atunci când țineți o pisică LaPerm în brațe, este o adevărată plăcere. Degetele voastre în blana acestei pisici este un adevărat drog de care cu greu vă puteți detașa.  Rasa de pisici LaPerm este o mutație naturală care se poate identifica atât la pisici cu părul scurt, cât și la cele cu părul lung. Este o pisică de mărime medie, cu blana cârlionțată și corpul destul de alungit. Toate culorile sunt acceptate. Corpul îi este bine proporționat, ceea ce îi conferă un aspect simetric. Pisica este una alertă, care pare să meargă tot timpul pe vârful degetelor. Mustățile îi sunt foarte lungi și cârlionțate, la fel ca smocurile de blană de pe urechi și de la sprâncene. Pisica perfectă va avea o blană moale, texturată, liberă și care stă depărtat de corp, rebelă. Blana nu ar trebui să se încâlcească, ceea ce înseamnă că nu este nici prea groasă și nici prea grea.

Caracteristici generale: Pisica LaPerm arată ca și când și-ar fi pus lăbuța în priză și a primit un șoc electric. Totuși, blana sa cârlionțată este rezultatul unei mutații naturale genetice, destul de obișnuită în lumea pisicilor. Pisica LaPerm poate să fie născută fără păr sau cu păr scurt, blana ei vălurită sau cârlionțată apărând abia la maturitate. Nu toate pisicile dezvoltă o blană cârlionțată. Din acest motiv, atunci când vreți să cumpărați o pisică din rasa LaPerm, este indicat să fie una deja matură.
Corp: Pieptul îi este mare, compact, larg. Spatele poate să fie ușor arcuit și cu șoldurile ridicate. Femelele sunt mai mici decât masculii. Picioarele sunt de lungime medie, osatura este una medie, iar ceea ce este definitoriu pentru aceste pisici este musculatura.
Cap: Capul îi este destul de mic comparativ cu restul corpului. Botul este ușor lat, iar nasul îi este destul de mic, de obicei de culoare maro. Nasul îi este drept, prezentând o curbă convexă începând de la baza ochilor până în partea de sus a ochilor. Fruntea ar trebui să îi fie dreaptă până în vârful capului, după care să se curbeze ușor înspre ceafă. Sprâncenele, obrajii și pomeții ar trebui să prezinte un contur elegant atunci când sunt văzute din profil.
Urechile: Sunt de dimensiuni medii, largi la bază și ușor curbate înspre în față. Distanța dintre urechi este egală cu lățimea la baza urechilor. Urechile sunt triunghiulare și ușor rotunjite la vârf. Prezintă smocuri de blană în vârf, iar vârfurile cele mai apreciate sunt cele de tip Lynx.
Ochii: Au forma unei migdale, ovali în partea de sus și rotunjiți în partea de jos. Sunt așezați la un ușor unghi între baza urechii și vârful nasului, la o distanță de un ochi între ei. Culoarea trebuie să fie clară, strălucitoare, fără nicio legătură cu culoarea blănii.
Coada: Se prezintă într-o proporție perfectă cu restul corpului. Pisicile cu blana lungă vor avea o coadă acoperită de o blană bogată, asemănătoare unei pene, în timp ce pisicile cu părul scurt vor avea o coadă asemănătoare unei perii de curățat sticlele. Coada este mai groasă la bază și se subțiază pe măsură ce ajunge la vârf.
Blana: La pisicile cu blana lungă, blana este medie înspre lungă. Atât femelele cât și masculii pot să prezinte o coamă pe gât atunci când ajung la maturitate. Textura blănii este vălurită sau cârlionțată, și nu este sârmoasă. La atingere se simte foarte moale, mătăsoasă, acest lucru diferind în funcție de fiecare pisică. Blana ar trebui să fie liberă și să stea depărtată de corp. Poate să varieze ca și lungime în funcție de sezon și de maturitatea pisicii.

La pisicile cu blana scurtă nu există smocuri, iar blana are textura vălurită sau cârlionțat. Nici în acest caz blana nu este sârmoasă.

 

Personalitate:

Pisicile din rasa LaPerm sunt niște pisici curioase din fire, care iubesc înălțimile și care doresc să se implice în toate activitățile pe care le fac oamenii. Le face plăcere să stea cocoțate pe umerii oamenilor și în general se vor urca pe cel mai înalt punct al casei pentru a putea observa tot ceea ce se întâmplă în jurul ei. Nu trebuie să fiți surprinși dacă o să vedeți pisica folosindu-și lăbuțele pentru a deschide diverse obiecte, sau pentru a-ți atinge fața, cerând puțină atenție. Este o pisică foarte activă, dar dacă va vedea o oportunitate să stea în brațele voastre și să primească puțină atenție, cu siguranță că va alege acest lucru. Dacă pisica LaPerm este socializată corect încă de când este mică, atunci va interacționa fericită cu orice oaspete. Este o alegere potrivită pentru familiile cu copii mari care o vor trata cu respectul cuvenit. Copiii aflați la vârste fragede o vor trage de cârlionți, ceea ce i-ar putea provoca reacții nedorite. De asemenea, această pisică poate să se înțeleagă perfect cu câinii care nu au nicio problemă să conviețuiască alături de o pisică.

Toaletaj:

Blana pisicilor din rasa LaPerm este ușor de îngrijit, fiind necesară doar o periere sau o pieptănare săptămânală pentru a-i îndepărta firele moarte și pentru a-i distribui uleiurile pielii. Dacă ii frecați din când în când blana cu o piele de căprioară, o veți putea menține lucioasă. Nu este necesară o baie decât foarte rar. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa LaPerm este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

– dermatita corneeană reprezintă prezența pielii sau a firelor de păr pe suprafața corneei unuia sau ambilor ochi. Acest lucru poate să fie corectat chirurgical;

– sindromul durerii faciale poate fi observat în momentul încare pisica exagerează cu linsul și cu mestecarea lăbuțelor. Chiar și mâncatul le provoacă durere, dar nu se cunoaște cauza.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Câini Sealyham Terrier

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Acest mic și unic Terrier a fost denumit după Sealyham, proprietatea pe care Căpitanul în rezervă John Edwardes, cel care a pus bazele rasei, o avea în Țara Galilor. Pământul lui din Sealy Ham, situat pe Râul Seal, în colțul sudvestic al Țării Galilor, era foarte bogat în vânat de dimensiuni mici. Din 1850 până în 1890, acesta a dezvoltat o rasă de terrier mică, albă și rezistentă care era excelentă în vânătoarea de vulpi, bursuci și vidre. Câinele trebuia să fie destul de mic și de dur pentru a putea vâna atât deasupra pământului dar și în vizuinile aflate în pământ. De asemenea, era necesar să poată să țină pasul cu vânătorii și cu caii acestora. Pentru a obține această frumoasă rasă, Căpitanul Edwardes a încrucișat Bull Terrier, Cheshire Terrier (dispăruți între timp), Staffordshire Bull Terrier, West Highland White Terrier, Wire-Haired Fox Terrier, Dandie Dinmont Terrier și chiar și Welsh Corgies. Noua rasă era menită să fie mai curajoasă, mai neînfricată și mai determinată decât orice altă rasă de terrier. Arbitrii nu au reușit să afle combinația exactă a raselor care au contribuit la obținerea acestui câine din rasa Sealyham Terrier, dar au fost de acord cu faptul că Edwardes a creat un câine excelent care era pregătit pentru orice tip de vânătoare. După ce Căpitanul Edwardes a murit în anul 1891, au apărut alte persoane care au ales să continue

  Nume: Sealyham Terrier

Originea: Anglia

Grupa: Câini de vânătoare

Inaltime: Femela 22 – 27 cm, Mascul 22 – 27 cm

Greutate: Femela 9 – 10 kg, Mascul 10 – 11.5 kg

Speranta medie de viata: până la 12 – 14 ani

Culoare: alb integral, alb-crem și eventual cu câteva marcaje pe urechi și pe cap

Temperament:  Câinii din rasa Sealyham pot să se adapteze la orice tip de casă, fie un apartament de dimensiuni mici sau o fermă de dimensiuni mari. Au nevoie de exerciții zilnice, dar în general, o plimbare prin jurul cartierului ar trebui să le acopere nivelul de activitate.

Dresaj:  Dresajul ar trebui să înceapă devreme și ar trebui să fie realizat cu multe recompense pentru a le menține concentrarea. Dacă apelați la o disciplină dură, câinele va alege să nu mai asculte nicio comandă.

Caracteristici distinctive: Spatele îi este drept și puternic. Coada este scurtă și purtată mereu ridicată. Blana este rezistentă la apă, compusă dintr-o blană interioară moale, densă și o blană exterioară tare, sârmoasă.

și să perfecteze rasa Sealyham Terrier. Rasa a debutat pentru prima dată în Haverfordwest în anul 1903. În Ianuarie 1908, Clubul Sealyham Terrier din Havefordwest a fost demarat de un grup de iubitori ai rasei din Țara Galilor. Clubul Kennel al Angliei a recunoscut rasa în 1910, la fel cum și Clubul Kennel din America a făcut un an mai târziu, în 1911. Clubul American Sealyham Terrier a fost fondat în 1913.  Astăzi, câinii din rasa Sealyham sunt mereu prezenți în showurile de profil, precum și în concursurile de agilitate, ascultare, urmărire și în evenimentele în care trebuie să își dovedească potențialul. Sunt niște câini de terapie excelenți și niște animale de companie perfecte. Pentru un câine relativ mic, câinele din rasa Sealyhams are o voce puternică și sunt niște câini de pază foarte buni. Nu este o rasă comună, dar în ciuda rarității sale, se descurcă foarte bine în ring. A devenit în timp mai puțin agresiv și mult mai prietenos, odată cu introducerea în lumea câinilor de companie.

Descriere fizică:

Rasa Sealyham ar trebui să fie dovada de putere și determinare într-un câine, tot timpul atent și alert, cu o substanță extraordinară și fără să fie deloc împiedicat. Capul îi este lung, larg și puternic, fără să aibă trăsături aspre. Trebuie să fie totuși în echilibru cu restul corpului, unindu-se ușor cu gâtul și cu restul corpului. Lungimea capului ar trebui să fie de aproximativ trei sferturi din înălțimea la umeri, sau cu un inch mai lung decât gâtul. Craniul îi este ușor plat, cu o înclinare între sprâncene și continuându-se înspre bot cu un stop moderat. Nasul îi este negru, cu nări largi. Ochii îi sunt foarte închiși la culoare, așezați adânc în craniu și destul de depărtat unul de celălalt, de mărime medie, formă ovală și cu o expresie specifică terrierilor. Urechile îi sunt împachetate și ținute atârnând de-a lungul capului, ajungând până în apropierea obrajilor. Sunt rotunjite la vârfuri și în general situate la nivelul ochilor. Gâtul îi este muscular, fără să fie rigid, cu o întindere bună și așezat ferm pe umeri. Umerii sunt așezați înspre în spate și puternici, dar nu foarte musculoși. Sunt suficient de largi pentru a permite o largă libertate de mișcare. Picioarele din față sunt puternice, cu o osatură foarte bună. Pieptul coboară destul de jos între picioare. Corpul îi este puternic, destul de scurt și plin de substanță, ceea ce îi permite o flexibilitate mare. Spatele îi este drept și puternic. Coada este scurtă și purtată mereu ridicată. Blana este rezistentă la apă, compusă dintr-o blană interioară moale, densă și o blană exterioară tare, sârmoasă. Culoarea este alb integral sau alb-crem și eventual cu câteva marcaje pe urechi și pe cap.

Personalitate:

Proprietarii de câini din rasa Sealyham Terrier spun despre acest câină că ”Odată ce ai avut un Sealyham, nu vei mai dori să ai o altă rasă”. Acești câini de dimensiuni mici au o personalitate extrem de puternică, nefiindu-le teamă să facă orice pentru a obține un zâmbet din partea voastră. Câinii Sealyham Terrier sunt mai puțin activi decât alte rase de terrier, fiind totodată și niște câini care vă vor confrunta atunci când se consideră nedreptățiți. Vor lătra, dar este destul de improbabil să provoace alți câini în afară de verii lor terrieri. Câinii Sealyham sunt niște câini de companie excelenți pentru familiile de diferite mărimi. Sunt perfecți pentru persoanele în vârstă, pentru că nu au nevoie de foarte mult exercițiu. Pot de asemenea să trăiască și cu persoane singure, fiind destul de independenți pentru a putea fi lăsați afară în timpul zilei. Totodată sunt niște câini de familie excelenți, fericiți să se urce în brațele voastre și să doarmă alături de voi. Câinii din rasa Sealyham pot să se adapteze la orice tip de casă, fie un apartament de dimensiuni mici sau o fermă de dimensiuni mari. Au nevoie de exerciții zilnice, dar în general, o plimbare prin jurul cartierului ar trebui să le acopere nivelul de activitate. Acești câini sunt mai puțin activi decât alte rase de terrier, fiind adeseori denumiți niște câini de canapea. Nu au nici rezistența și nici nu sunt destul de atletici pentru a alerga sau pentru a face drumeții lungi, ceea ce înseamnă că sunt mult mai potriviți pentru familiile care au o viață mai sedentară. Câinii din rasa Sealyham Terrier sunt posesivi în ceea ce privește hrana și jucăriile, ceea ce îi face să fie mai puțin ideali pentru familiile care au copii mici. Copiii care vor lua jucăriile acestui câine sau care se apropie de el atunci când mănâncă pot să fie lătrați sau chiar mușcați. Sunt mult mai ușor de ținut în case cu copii mai în vârstă, care înțeleg și pot să respecte limitele acestui câine. Au de asemenea o dorință foarte mare pentru a urmări prada, astfel că nu vor putea să fie ținuți în case în care mai sunt pisici sau alte animale de dimensiuni mici. Atunci când sunt afară, ar trebui să fie ținuți în lesă sau în zone îngrădite tot timul, atât pentru siguranța sa, cât și pentru siguranța altor animale. Dacă îi țineți în curte, trebuie să fiți atenți pentru că au obiceiul de a săpa tot ce prind în cale. Sunt niște câini agresivi față de alți câini necunoscuți. Pot să se înțeleagă foarte bine cu un câine alături de care a crescut, dar câinii străini vor fi întâmpinați cu lătrături și gălăgie.

Dresaj

Câinii din rasa Sealyham Terrier nu sunt pentru persoanele care pot să fie convinse să își încalce propriile lor reguli. Dresajul ar trebui să înceapă devreme și ar trebui să fie realizat cu multe recompense pentru a le menține concentrarea. Dacă apelați la o disciplină dură, câinele va alege să nu mai asculte nicio comandă. Constanța este o obligație dacă vreți să aveți un câine Sealyham Terrier dresat și cu un comportament excelent. Vor căuta orice portiță de a prelua comanda, iar acest lucru se poate întâmpla doar dacă lăsați garda jos și îi arătați că unele reguli pot să fie încălcate.

Toaletaj:

Câinele din rasa Sealyham Terrier trebuie să fie periat de cel puțin trei ori pe săptămână, dacă nu chiar zilnic, cu o perie aspră pentru a-i menține pielea sănătoasă și blana lucioasă. Folosiți un piaptăn de oțel pentru a-i descâlci cu blândețe blana. O baie la aproximativ șase săptămâni este indicată pentru a-l face să miroasă frumos. Dacă doriți să aveți un câine cu o blană cu un aspect îngrijit, atunci este indicat să îi oferiți un toaletaj complet. Cel mai ușor mod este de a-l duce la un profesionist în domeniu.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli și afecțiuni curente:

Rasa Sealyham Terrier este o rasă în general sănătoasă, dar este indicat ca în momentul în care optați pentru un câine din această rasă, să vă interesați cu privire la istoricul acestuia. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– luxația patelară reprezintă o deplasare a două oase articulate, aflate în spatele genunchiului și care determină o pierdere a suprafeței de contact. Câinele va începe să șchiopăteze și  în funcție de gravitate poate să ajungă și la intervenție chirurgicală.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Iepuri Pitic Olandez

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de iepuri Pitic Olandez este una dintre cele mai populare rase din lume, iar după cum sugerează și numele, este originar din Olanda. Acești iepuri sunt semnificativ mai mici decât multe alte rase de iepuri. Datorită micimii lor, acești iepuri sunt în general păstrați ca și animale de companie sau animale pentru show-urile de profil. Nu sunt deloc populari printre crescătorii de iepuri în scopuri comerciale. Aspectul lor ușor copilăresc, aproape de bebeluș, îi face extrem de căutați de către iubitorii de animale de companie și mai ales de către cei cărora le plac iepurii de dimensiuni mici. Majoritatea celorlalte rase de iepuri pitici sunt derivați din rasa Pitic Olandez. Rasa de iepuri Pitic Olandez a apărut pentru prima dată în Olanda la începutul celui de-al XX secol și a fost creat prin încrucișarea unor iepuri Polonezi cu rase sălbatice de dimensiuni mici. Iepurii obținuți în urma acestor eforturi au fost niște animale mici care au venit într-o gamă largă de culori și cu o gamă și mai largă de marcaje. Rasa de iepuri Pitic Olandez a ajuns pentru prima dată în Anglia la finalul anilor 1940, iar în Statele Unite ale Americii în anii 1960. Folosind aproape același standard ca și cel Englezesc, rasa Pitic Olandez a fost acceptată de către Asociația Crescătorilor de Rase de Iepuri din America în anul 1969.  Aceste prime exemplare de iepuri au prezentat câteva trăsături de

  Nume: Pitic Olandez

Originea: Olanda

Grupa: Iepuri de dimensiuni mici

Greutate: Între 0,5 – 1,6 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: ciocolatiu, Himalaya, negru, albastru, chincilla, lynx, portocaliu, alb, etc

Temperament:  Există posibilitatea să prezinte o atitudine nervoasă, ușor sălbatică și uneori dezagreabilă. Acest lucru este atribuit în totalitate rădăcinilor sale sălbatice, cu toate că programele de reproducere selective au creat un animal care este în general blând.

Status rasă: Este una dintre cele mai populare rase de dimensiuni mici din lume. Iepurii din această rasă sunt apreciați cu precădere ca și animale de companie și pentru participările lor în cadrul competițiilor de profil.

Caracteristici distinctive: Fața îi este rotundă și destul de scurtă, o caracteristică atribuită animalelor care suferă de piticism și care îi face să semene cu niște pui de animale chiar și atunci când sunt la o vârstă înaintată.

personalitate nedorite, cum ar fi frica exagerată și uneori agresivitate, despre care experții spun că este o consecință directă a introducerii de iepuri sălbatici în această linie de iepuri. Drept urmare, primele exemplare se comportau asemenea iepurilor sălbatici, nefiind potriviți ca și animale de companie. Generații de încrucișări selective au permis obținerea unui iepure blând, afectuos, un animal de companie excelent, care prezintă un nivel de energie mult mai mare decât rudele sale.

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Pitic Olandez este o rasă de dimensiuni mici, cu iepuri a căror greutate se situează în intervalul 0,5 – 1,6 kg. Oarecum neobișnuit pentru un iepure, ochii și capul iepurelui Pitic Olandez sunt mult mai mari și disproporționați față de restul corpului, în timp ce urechile sunt foarte mici și purtate sus în partea de sus a capului. Fața îi este rotundă și destul de scurtă, o caracteristică atribuită animalelor care suferă de piticism și care îi face să semene cu niște pui de animale chiar și atunci când sunt la o vârstă înaintată. Rasele de iepuri pitici adeseori prezintă unele dintre aceste caracteristici, în funcție de rasa cu care iepurele a fost împerecheat. Totuși, dintre toate rasele de iepuri pitici, se pare că Piticul Olandez are cel mai copilăresc aspect dintre toți, și totodată este și cel mai mic. Olandezii puri se prezintă într-o gamă variată de culori și tipare, incluzând aici ciocolatiu, Himalaya, negru, albastru, chincilla, lynx, portocaliu, alb, etc. Există și alte culori, dar acestea în general sunt prezente pe iepurii care nu sunt implicați în concursuri de profil.

Personalitate:

Iepurii din rasa Pitic Olandez prezintă aceleași trăsături comportamentale ca și câinii sau pisicile, ceea ce înseamnă că acest iepure poate să fie chiar și dresat pentru a răspunde la câteva comenzi simple sau pentru a-și face treburile într-un anumit loc. Totuși, succesul oricărei activități de dresaj depinde în totalitate de dedicația celui care se ocupă de dresaj. Există posibilitatea să prezinte o atitudine nervoasă, ușor sălbatică și uneori dezagreabilă. Acest lucru este atribuit în totalitate rădăcinilor sale sălbatice. Cu toate că programele de reproducere selective au creat un animal care este în general blând, orice proprietar trebuie să fie conștient că partea sălbatică poate să iasă la suprafață oricând. În general, rasa de iepuri Pitic Olandez este una curioasă și blândă, iar cei care sunt învățați de mici cu compania umană sunt mult mai calmi și au un temperament echilibrat. Sunt iepuri care chiar caută afecțiunea umană și care la rândul lor arată afecțiune. Sunt niște iepuri mult mai robuști decât mărimea lor sugerează, fiind capabili să se joace timp îndelungat. Atunci când sunt ținuți în aceeași cușcă, există riscul de a se răni ca urmare a luptelor sau disputelor ocazionale. Nivelul de activitate a acestor iepuri crește în perioada de răsărit și cea de apus a zilei. Din cauză că iepurii sunt în general animale care se stresează foarte repede și care au un psihic fragil, nu sunt recomandați ca și animale de companie pentru copiii care nu au ajuns la capacitatea de a înțelege acest lucru.

Hrana și cușca

Poate cel mai crucial aspect al creșterii unui iepure este dieta. Majoritatea iepurilor domestici au un sistem digestiv foarte delicat, motiv pentru care multe legume și frunze verzi cum este varza sau salata sunt vitale pentru ei. Iepurii tineri nu ar trebui să fie hrăniți cu frunze verzi până în jurul vârstei de opt săptămâni, pentru că stomacul și burta lor nu a avut destul timp să se dezvolte corect. Paleții de cumpărat de la magazin reprezintă o sursă esențială de mâncare pentru iepuri, cu condiția să respectați în totalitate recomandările de pe ambalaj în ceea ce privește cantitatea de mâncare pe care trebuie să o oferiți. Acest lucru vă va ajuta să evitați îngrășarea sau slăbirea iepurelui. Peleții nu ar trebui să fie mai vechi de opt săptămâni și nu trebuie să fie contaminați în niciun fel. Aceștia vor începe să piardă nutrienți odată ce au fost desfăcuți, ceea ce nu este un lucru bun pentru iepuri. Dacă peleții au fost ținuți deschiși o perioadă mai lungă de două luni, atunci ar trebui să îi aruncați și să luați unii noi. Un pelet care este bogat în fibre și sărac în proteine și grăsim este exact ceea ce aveți nevoie pentru iepurele Pitic Olandez. De asemenea, este important să vă amintiți că orice schimbare în dieta iepurelui trebuie să fie făcută gradual, pentru a nu-i crea probleme digestive. Un iepure adult trebuie să aibă destul fân la dispoziție, precum și apă proaspătă și curată pentru băut. Înainte de a aduce iepurele acasă, trebuie să vă decideți dacă îl veți ține afară sau în casă. Un iepure pitic va trăi fericit afară, dar trebuie să aibă o cușcă în care să nu bată vântul și să nu fie așezată la soare. Acoperișul ar trebui să fie protejat în așa fel încât apa să nu intre în interior. Partea din față a cuștii ar trebui să fie acoperită cu o plasă care să nu permită iepurelui să scoată picioarele sau capul afară. De asemenea, în exteriorul cuștii trebuie să aibă o suprafață de ajuns de mare pentru a alerga puțin și pentru a se ascunde de razele soarelui. Partea de jos a cuștii ar trebui să fie acoperită cu un material absorbant care să poată să fie schimbat zilnic ușor, pentru ca iepurele să trăiască într-un mediu curat. Dacă iepurele va trăi în interior, puteți să alegeți o cușcă de plastic, asemănătoare celor pentru hamsteri. De asemenea, este indicat să îi asigurați o tavă în care să își facă nevoile și trebuie să țineți la distanță tot ceea ce poate să fie ros sau mestecat.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Pitic Olandez necesită o simplă periere săptămânală pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr. Totuși, atunci când trec prin perioadele de schimbare a blănii, este indicat să îi ajutați să scape mai repede de blană. Folosiți o perie moale sau un piaptăn și trageți în direcția de creștere a blănii. Cu această ocazie puteți să verificați și dacă are paraziți. Unghiile acestori iepuri trebuie să fie tăiate regulat. Puteți să faceți acest lucru folosind un clește pentru unghii pentru a tăia vârfurile, sau puteți să mergeți la un veterinar pentru a realiza această activitate. Iepurii obișnuiesc să se îngrijească reciproc, motiv pentru care este indicat să aveți cel puțin două exemplare. Când au grijă unul de celălalt, iepurii își ling urechile, nasul, vârful capului și în jurul ochilor.

Scopul și statusul rasei:

Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, rasa de iepuri Pitic Olandez este una dintre cele mai populare rase de dimensiuni mici din lume. Iepurii din această rasă sunt apreciați cu precădere ca și animale de companie și pentru participările lor în cadrul competițiilor de profil. Pentru crescătorii în scopuri comerciale, acești iepuri nu sunt deloc apreciați, nefiind buni nici pentru blană și nici pentru carne.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Pitic Olandez poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Una dintre cele mai comune plângeri este creșterea exagerată a molarilor . Pe măsură ce dinții iepurelui cresc, acestuia trebuie să i se ofere mâncare care să îi permită menținerea dinților în condiții corecte. Vaccinurile sunt de asemenea importante pentru sănătatea iepurelui, cele mai cunoscute fiind cele împotriva Myxomatosis și Boala Hemoragie Virale (VHD). Ambele aceste condiții sunt în general fatale și cauzează dureri și suferință iepurelui. Iepurii trebuie de asemenea să fie tratați împotriva viermilor intestinali și a păduchilor. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pisici din Rasa Khao Manee

Pisici Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de pisici Khao Manee este considerată a fi pisica regală a Thailandei încă de pe vremea în care această zonă se numea Siam. Având la bază manuscrise istorice Thailandeze, se știe că Regele Rama V, care a domnit între anii 1868 și 1910, a avut nouă pisici din această rasă. Regele a ținut atât de mult la aceste pisici încât a decretat o lege prin care oricine era prins că fura o astfel de pisică era condamnat la moarte. Alături de rasele Korat (Dork Lao), Burmeză (Suphalak) și Siameză (Wichien-maat), linia acestei rase este prezentată în Tamra Maew, o antologie de poeme despre pisici, scrisă în anul 1350. Deși numele menționat în această antologie a fost ”Khao Plort”, care se traducea ca și ”ochii de culoarea mercurului”, răspândirea pisicilor cu ochi de culori diferiți în următoarele două secole, a inspirat noul nume pentru această rasă: Khao Manee, tradus ”Nestemata albă”. În timp ce Siameza, Korat și Burmeza și-au stabilizat popularitatea în Vest după cel de-al doilea război mondial, rasa Khao Manee a ajuns să fie cunoscută de către iubitorii de pisici abia atunci când o crescătoare de pisici din America, pe nume Colleen

  Nume: Khao Manee

Originea: Thailanda

Grupa: Pisici de mărime medie

Inaltime: înălțime medie

Greutate: Femela 2,7 – 3,6 kg, Mascul 3,6 – 4,8 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 12 ani

Culoare:  alb.

Temperament: Atunci când nu este ocupată să întâmpine pe cineva, sau nu este în brațele stăpânilor, pisica se va ocupa de aspectul fizic, de musculatura sa. Îi place activitatea și îi place să se joace tot timpul.

Caracteristici distinctive: La fel ca alte pisici native în Thailanda, acestea ar trebui să aibă caracteristicile fizice pentru un climat călduros, umed, tropical, incluzând aici un corp alungit, un nas de lungime medie, o coadă foarte scurtă și un corp atletic și musculos.

Freymouth, a importat-o pe Sripia, o femelă Khao Manee în Statele Unite ale Americii. Mai târziu, a dus și un mascul în Statele Unite, în anul 1999. Astfel, Colleen Freymouth a ajuns să fie singura persoană din afara Thailandei care să crească această rasă. Acest lucru înseamnă că rasa Khao Manee a reușit să rămână în granițele Thailandei timp de peste 650 de ani. Dar mulțumită lui Colleen Freymouth, s-a reușit obținerea unor prime progenituri de pisici Khao Manee în America de Nord. Mai mult, Janet Poulsen a importat primele pisici din rasa Khao Manee în Marea Britanie în lunile care au urmat, ajutând totodată la diseminarea acestei rase în toate țările din Marea Britanie. În acest moment, rasa Khao Manee nu este încă recunoscută și acceptată de către toate registrele de rase de pisici, dar îi este oferit statutul preliminar de Nouă Rasă de către TICA. Acest statut a fost primit în luna Mai, 2012.

Descriere fizică:

Pisica din rasa Khao Manee a fost considerată mult timp ca fiind o adevărată nestemată în Thailanda. De altfel, și numele Khao Manee se traduce în ”Nestemata Albă”. Două dintre cele mai importante caracteristici fizice ale acestei pisici sunt blana și ochii. Pisica Khao Manee are o blană albă, frumoasă și pură, aproape la fel de perfectă ca și zăpada. Nu este foarte densă și foarte groasă, dar este foarte fină și prezintă o textură mătăsoasă. Acest lucru vă va face să vreți să stați tot timpul cu mâna în blana acesteia. Dar numele de piatră prețioasă nu provine doar din aspectul blănii. Ochii acestei pisici sunt aproape incredibili. Face parte din categoria acelor pisici care au ochii de culori diferite, unul fiind argintiu și celălalt auriu. Totuși, există cazuri de pisici care prezintă și alte culori ale ochilor. Există de asemenea și pisici care nu au ochii de culori diferite. Evident că cele mai apreciate pisici din rasa Khao Manee sunt cele care au un ochi de culoare albastră și altul de culoare galbenă.

Caracteristici generale: Impresia generală a pisicii din rasa Khao Manee este aceea a unei pisici de mărime medie, cu o culoare alb curat și cu un tonus muscular foarte bun. La fel ca alte pisici native în Thailanda, acestea ar trebui să aibă caracteristicile fizice pentru un climat călduros, umed, tropical, incluzând aici un corp alungit, un nas de lungime medie, o coadă foarte scurtă și un corp atletic și musculos.
Corp: Pieptul îi este destul de mare, ferm, paralel cu pământul. Pe burtă este permis să se vadă puțin pielea. Musculatura îi este fermă, iar pisica trebuie să arate agilitate și flexibilitate, nicidecum să fie grasă sau grea. Masculii ar trebui să aibă o musculatură mai dezvoltată decât femelele. Osatura este mai robustă în masculi decât în femele. Picioarele sunt medii înspre lungi.
Cap: Prezintă o lățime medie și o lungime moderată. Văzută din față, fața îi pare a fi eliptică, cu punctele de congruență puțin mai jos de colțul exterior al ochilor. Obrajii îi sunt destul de pronunțați, având aceeași formă eliptică și aceleași puncte de congruență. Vârful nasului și vârful urechilor formează un triunghi echilateral. Botul îi este de mărime și lățime medie. Bărbia este moderată, proporționată cu nasul. Fruntea îi este lungă, ușor convexă.
Urechile: Sunt destul de mari, late la bază, cu vârfurile ovale, mai lungi decât le este baza. Urechile ar trebui să fie ușor înclinate înspre exterior. Trebuie să fie bine distanțate una de cealaltă.
Ochii: Sunt destul de mari, dar nu foarte mari sau disproporționați și nici prea ieșiți în afară. Au o formă ovală. Sunt așezați la o distanță de aproximativ un ochi unul de celălalt. Linii trase de la un colț la celălalt colț al ochilor se curbează ușor înspre partea de sus exterioară. Culoarea ochilor poate să fie diferită, unul să fie albastru și celălalt să fie galben. De asemenea, mai pot să fie ambii albaștri, verzi sau galbeni. Un ochi sau chiar amândoi pot să fie pigmentați cu albastru și cu altă culoare.
Coada: Are o lungime medie, este puțin mai groasă la bază și este purtată cu eleganță.
Blana: Este de lungime medie înspre scurtă. La atingere este fină și catifelată. În mod natural, blana variază în funcție de temperatura mediului înconjurător. Textura îi este rezistentă și destul de moale pentru a arăta musculatura, cu o blană interioară moderată. Culoarea este alb curat.

 

Personalitate:

Pisica din rasa Khao Manee este una despre care se știe că trebuie să stea fiecare secundă alături de oameni. Iubește oamenii și încearcă să fie aproape de ei cât mai mult timp, ceea ce înseamnă că se va ghemui lângă voi sau vi se va urca pe umeri, doar pentru a se simți mai aproape. Dar această pisică nu este prietenoasă doar cu persoanele din casa în care locuiește, ci și cu oricine pășește în casă. Pisica va întâmpina pe oricine cu bucurie, iubind să fie luată în seamă și să se joace cineva cu ea. Este capabilă să se adapteze foarte repede la noi persoane, motiv pentru care o veți vedea cum sare repede în brațele unui nou venit. Dar acest comportament sociabil nu se oprește doar la oameni. Pisica din rasa Khao Manee are un comportament foarte plăcut și atunci când este pusă alături de alte animele de companie. Atunci când nu este ocupată să întâmpine pe cineva, sau nu este în brațele stăpânilor, pisica se va ocupa de aspectul fizic, de musculatura sa. Îi place activitatea și îi place să se joace tot timpul, ceea ce de altfel o ajută să își păstreze corpul elegant și musculatura mereu în formă. Îi plac de asemenea jocurile interactive, care îi permit să se joace alături de persoanele din casă sau alături de celelalte animale de companie. În ceea ce privește jocurile, este cunoscută ca fiind foarte atrasă de joaca de-a adusul mingii. Pisica va iniția singură această joacă, aducând mingi mici, sticle de plastic, capace sau orice alte obiecte de dimensiuni mici, pe care să le poată lua în gură și pe care stăpânul să le arune pentru a fugi în urmărirea lor. Curiozitatea acestei pisici nu are limite, așa că să vă așteptați să o găsiți în cele mai neașteptate locuri din casă. Personalitatea atât de plăcută a acestei pisici o face perfectă pentru orice fel de crescător de pisici, fie el începător sau un cunoscător. Se pretează excelent în casele cu copii, iar capacitatea ei de a-și găsi activitate îi permite să stea în casă și cu persoane mai în vârstă.

Toaletaj:

Blana pisicilor din rasa Khao Manee este ușor de îngrijit, fiind necesară doar o periere sau o pieptănare săptămânală pentru a-i îndepărta firele moarte și pentru a-i distribui uleiurile pielii. Dacă ii frecați din când în când blana cu o piele de căprioară, o veți putea menține lucioasă. Nu este necesară o baie decât foarte rar. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa Khao Manee este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

– dermatita corneeană reprezintă prezența pielii sau a firelor de păr pe suprafața corneei unuia sau ambilor ochi. Acest lucru poate să fie corectat chirurgical;

– sindromul durerii faciale poate fi observat în momentul încare pisica exagerează cu linsul și cu mestecarea lăbuțelor. Chiar și mâncatul le provoacă durere, dar nu se cunoaște cauza;

– polimiopatia hipocalcemică duce la slăbirea mușchilor datorită nivelurilor scăzute de potasiu din sânge. Se tratează cu suplimente de potasiu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pești din Specia Black Bullhead

Pesti Scris de

 

Informaţii generale:

Cunoscut după numele său științific, Ameiurus Melas, peștele din specia Black Bullhead este nativ în Canada, America și Mexic. A fost introdus și  în numeroase țări din Europa, America de Sud și multe state din Statele Unite ale Americii, fiind astăzi prezent în cel puțin 15 țări. Această specie este considerată a fi în mod normal detritivoră, dar studii mai recente au arătat că dieta sa poate să fie constituită și din pești și ouă de pești. Din acest motiv, se pare că specia Black Bullhead reduce numărul prăzilor existente pentru prădătorii naturali. Peștele Black Bullhead poate să aibă și un efect indirect în creșterea turbidității apei, ceea ce duce la scăderea eficienței în a se hrăni a predatorilor care se bazează pe vedere. Black Bullhead tind să fie identificați în bancuri mari, iar comportamentul lor poate să interfereze cu speciile care există în același ecosistem, afectând totodată în mod negativ predatorii și prăzile. Distribuția speciei Black Bullhead este preponderentă în Canada, Mexic, SUA (Alabama, Arizona, Arkansas, California, Colorado, Connecticut, Georgia, Idaho, Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Kentucky, Louisiana, Maryland, Michigan, Mississippi, Missouri, Montana, Nebraska, Nevada, New Jersey, New

  Nume: Black Bullhead

Originea: Canada, America, Mexic și Europa

Tip: pești de dimensiuni mici

Lungime: 16 – 35 cm

Greutate: 0,4 – 1,5 kg

Speranta medie de viata: până la 5 ani

Culoare:  Culoarea acestui pește este în general verzuie pe partea dorsală și galbenă, maro sau gri măsliniu pe laterale. Zona ventrală este galben deschis sau alb. Aripioarele sunt mult mai închise la culoare decât restul corpului.

Comportament: Din punct de vedere al comunicării și percepției, peștii Black Bullhead au receptori în gură care îi ajută să diferențieze tipul prăzii. De asemenea, mustățile sunt folosite pentru a urmări chimicalele și urmele hidrodinamice lăsate de către pradă.

Caracteristici distinctive: Aripioarele dorsale sunt scurte, libere în partea posterioară, separate evident de către aripioara dorsală caudală. Membrana dintre oasele aripioarelor este de cele mai multe ori neagră.

Mexico, Carolina de Nord, Ohio, Texas, Utah, Virginia, Washington, Wisconsin, Wyoming), Chile, Europa (Albania, Belgia, Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Rusia, Spania, Elveția, UK, Yugoslavia). Introducerea peștelui din specia Black Bullhead a fost realizată fie pentru acvacultură, pescuit recreativ sau doar ca și specie ornamentală. Această specie a fost înregistrată pentru prima dată în UK în anul 1885, cu toate că nicio locație nu a fost oferită. Peștele Black Bullhead a fost introdus în Franța în anul 1871, venind din America de Nord, fiind acum împrăștiat în întreaga Europa. În Polonia, se cunoaște faptul că acesta a fost introdus în apele naționale în același timp cu Ameierus Nebulosus (Brown Bullhead), la finalul secolului XIX. În apele Europene, mecanismul de dispersie nu este foarte bine cunoscut, dar împrăștierea poate să fie rezultatul unei introduceri accidentale și poate chiar ilegale. În Polonia, de exemplu, se consideră că dispersia acestor pești a fost rezultatul unei introduceri ilegale, neanunțate, de către pescarii amatori sau sportivi. De asemenea se mai sugerează că acest pește a fost introdus și ca și specie ornamentală, dar și pentru acvacultură. Legislația din Franța a identificat această specie ca fiind una predispusă la crearea unui dezechilibru biologic în ecosistemul din care face parte, ceea ce a dus la introducerea unor reguli foarte stricte în ceea ce privește introducerea peștelui în apele Franceze.

Peștele din specia Black Bullhead trăiește în ape limpezi, având principalul habitat în lacuri, bălți și rezervoare de apă. De asemenea, a mai fost găsit și în canalele de irigație. Un habitat secundar, pe care reușește să îl tolereze sunt râurile.

Ca și impact economic, este posibil ca această specie să aibă un impact economic negativ în comunitațile apropiate, pentru că este un pește care fură hrana celorlalți. Pescarii care nu doresc să pescuiască acești pești sunt împinși înspre ape care nu conțin Black Bullhead, ceea ce duce la dezvoltarea economică a acestor regiuni, în detrimentul altora. În țările în care a fost introdus în Europa poate să existe un impact în habitatul peștilor, ca urmare a creșterii turbidității apei. În ceea ce privește biodiversitatea, a fost raportată o continuă competiție între acești pești și speciile native în ceea ce privește hrana. Studierea comportamentului lor din punct de vedere al hranei, s-a observat că sunt niște pești care consumă plante, prăzi terestre și specii de pești, luând astfel cea mai abundentă și mai ușor de găsit pradă. Sunt de asemenea niște prădători ai peștilor care abia au eclozat. Conform lui Rosen (1995), introducerea acestor pești în sud-estul Arizonei a influențat declinul broaștei Chiricahua Leopard.

Se iau în considerare și măsuri de eradicare prin intermediul agenților chimici sau prin elemente mecanice, respectiv pescuitul masiv, această specie fiind cunoscută ca una ușor de prins. Eliminarea masivă este de asemenea luată în considerare.

 

Descriere fizică:

Este dificil de identificat masculul de femelă în cazul peștilor din specia Black Bullhead, cu toate că femela este în mod evident mai mare în perioada de împerechere. Capul îi este larg și rotunjit în partea de sus, având niște ochi de dimensiuni mici. Mustățile de la colțul gurii sunt de două ori mai mari decât cele din apropierea nărilor. Maxilarele sunt egale în lungime, sau în anumite cazuri cel de jos este mai lung. Aripioarele dorsale sunt scurte, libere în partea posterioară, separate evident de către aripioara dorsală caudală. Membrana dintre oasele aripioarelor este de cele mai multe ori neagră. Aripa caudală este fie rotundă, pătrată sau ușor alungită, dar niciodată foarte despărțită. Aripioara anală nu ajunge până la coadă, având între 17 și 24 oase. Coada este pătrățoasă, nu foarte bifurcată. Culoarea acestui pește este în general verzuie pe partea dorsală și galbenă, maro sau gri măsliniu pe laterale. Zona ventrală este galben deschis sau alb. Aripioarele sunt mult mai închise la culoare decât restul corpului. La peștii tineri, care au mai puțin de 10 cm lungime, toate aripioarele s-ar putea să fie negre. Peștele din specia Black Bullhead cântărește în general mai puțin de 400 g, apropiindu-se ocazional la greutatea de 1 kg. În mod normal ajunge la lungimi de 25 – 32 cm, fiind totuși raportate specimene de 45 cm. Speranța de viață a acestui pește este de aproximativ 4 – 5 ani, cu toate că nu mulți depășesc vârsta de 3 ani.

Comportament:

Adulții sunt inactivi în general în timpul zilei, hrănindu-se aproape exclusiv după lăsarea serii, fiind rareori văzuți sau prinși în râuri după răsărit. În general, atunci când sunt în căutarea hranei, peștii din specia Black Bullhead o fac în grupuri de patru. Nu a fost observat un sistem social. Din punct de vedere al comunicării și percepției, peștii Black Bullhead au receptori în gură care îi ajută să diferențieze tipul prăzii. De asemenea, mustățile sunt folosite pentru a urmări chimicalele și urmele hidrodinamice lăsate de către pradă. La fel ca la mulți alți pești, vezica pentru înotat este folosită pentru a recepționa vibrațiile, dar și pentru a comunica. Peștii din specia Black Bullheads ocupă în general un habitat cu apă dulce, de la bălți mici, până la lacuri de dimensiuni mari. Pot să ocupe multe ape care nu sunt propice pentru alți pești. Pentru că au dimensiuni mici, vor putea fi găsiți din abundență în râuri sau în mici pârâie. Preferă fundul apei și evită apele care se mișcă rapid. Se hrănesc în ape care au până la trei metri adâncime. După ce femela a construit un cuib, aceasta atrage masculul înăuntru. După depunerea icrelor, femela rămâne să păzească cuibul în prima zi, după care masculul preia această sarcină. Depunerea icrelor se întâmplă între Mai și Iulie, iar femela depune între 2000 și 3000 de ouă. După ce ouăle au eclozat, peștii rămân alături de mascul timp de aproximativ două săptămâni. În această perioadă, tinerii pești ating lungimea de 2,5 cm. Creșterea medie este de 17 cm în primul an, 24 cm în al doilea an, 29 cm în anul trei, 32 în anul patru și 35 cm în anul cinci. Maturitatea sexuală este atinsă la aproximativ 16 cm lungime.

Statut Specie:

Această specie de pești Black Bullhead sunt destul de comuni și în general se găsesc din abundență acolo unde își stabilesc habitatul. A devenit un pește popular pentru pescari, fiind totodată considerat o specie stabilă și în continuă creștere. În acest moment, Uniunea Mondială a Conservării Peștilor (IUCN) nu consideră specia de pești Black Bullhead să fie vulnerabilă sau amenințată cu extincția.

Hrana:

Tinerii pești Black Bullhead se hrănesc uneori cu ostracozi, amfipozi și insecte sau larvele acestora. Tinerii se hrănesc în principal în bancuri, în timpul zilei. Adulții tind să fie nocturni, hrănindu-se cu o varietate largă de nevertebrate. Larvele și insectele reprezintă dieta principală a peștilor adulți. De asemenea, se știe despre peștii Black Bullhead că mănâncă pești de dimensiuni mici și ouăle peștilor. Tinerii pești pot să reprezinte o hrană importantă pentru specia MouthBass și alți pești din această familie. Sunt protejați de unii predatori de către aripioarele lor pectorale care pot să ofere o înțepătură dureroasă.

Rasa de Câini Ogar de Ibiza

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Despre rasa Ogar de Ibiza există dovezi care o poziționează în jurul anilor 3400 BC, în Egiptul Antic. Multe dintre artefactele găsite în mormintele faraonilor au dovedit existența unui câine regal asemănător cu rasa Ogar de Ibiza. Hemako din Dinastia Întâi (3100 – 2700 BC), Nevermat din Dinastia a Patra (în jurul anilor 2600 BC), Tutankamon și Ptolemises din cea de-a treizecea dinastie, toți acești faraoni au avut în mormintele lor diverse artefacte care reprezentau strămoșii ogarilor de Ibiza. Se mai spune chiar că și Cleopatra a fost o iubitoare a acestei rase de câini, ceea ce a ridicat această rasă pe un piedestal destul de înalt. Fenicienii din jurul secolului 8 BC, care erau cunoscuți ca fiind negustori marinari pe marea Mediteraneeană, au descoperit un grup de insule pe coasta Spaniei, dintre care una era Ibiza. Acești marinari negustori au dus strămoșii Ogarului de Ibiza pe acele insule, care la acea vreme aparțineau fie de Egipt, fie de Cartagina, de Roma sau chiar de Arabia. Astăzi, Ibiza aparține de Spania. Ogarii de Ibiza au dus o viață grea pe acele insule, alături de stăpânii lor, din cauza condițiilor aspre și a mâncării puține. Ogarii erau apreciați pentru că vânau iepuri și alte animale mici, punând astfel pe masa stăpânilor o mâncare mult-așteptată.

  Nume: Ogar de Ibiza

Originea: Spania (origini în Egiptul Antic)

Grupa: Ogari

Inaltime: Femela 60 – 67 cm, Mascul 62 – 70 cm

Greutate: Femela 20 – 24 kg, Mascul 21 – 25 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 14 ani

Culoare: roșu, negru sau o combinație între aceste culori

Temperament:  Nu va lătra tot timpul, dar puteți să vă dați seama că ceva nu este în regulă sau că cineva se apropie, prin simplul fapt că îi vedeți urechile agitându-se.

Dresaj:  O mână gentilă, multe bunătăți și recompense, precum și destul de multă răbdare sunt elementele cheie care definesc dresajul acestui câine.

Caracteristici distinctive: Constituția lui subțire și picioarele înalte îi permit să se angajeze în galop în urmărirea prăzii, reușind viteze de deplasare mari și oferindu-i totodată agilitate și rezistență.

În aceste condiții, doar cele mai puternice specimene ale rasei au reușit să supraviețuiască. În anii 1950, un cunoscut arbitru și o crescătoare Spaniolă care locuia pe o insulă în apropiere, Mallorca, a început să se intereseze tot mai mult de această rasă, începând un program selectiv de împerechere. Având la dispoziție niște câini cu gene puternice și fiind plină de entuziasm în ceea ce privește viitorul acestei rase, a reușit să promoveze rasa Ogar de Ibiza în întreaga Europa. A urmat o evoluție pozitivă în America de Nord și chiar și în Egipt, pământul lor origini. Prima pereche din rasa Ogar de Ibiza, Hannibal și Certera au ajuns în America în anul 1956. Această pereche a produs alți patru masculi și patru femele, care au reușit să pună bazele rasei Ogar de Ibiza în America. Rasa a excelat ca și câini de pază, vânători, câini pentru competiții și showuri canine, dar și ca animale de companie. Clubul American a rămas foarte strict în ceea ce înseamnă regulamentul și prezervarea caracteristicilor acestei rase unice, incluzând aici personalitatea lor, sănătatea și integritatea corporală, structura puternică și rezistența.

Descriere fizică:

Câinii din rasa Ogar de Ibiza trebuie să aibă eleganța și expresia unei căprioare, mișcările lor trebuind să se asemene cu una dintre aceste elegante animale. Constituția lui subțire și picioarele înalte îi permit să se angajeze în galop în urmărirea prăzii, reușind viteze de deplasare mari și oferindu-i totodată agilitate și rezistență. Este un câine care știe să sară, fiind capabil să atingă înălțimi impresionante chiar și de pe loc. Ogarul de Ibiza este mai lung decât este înalt. Capul îi este mic, iar botul ascuțit și lung. Urechile îi reprezintă una dintre caracteristicile principale, fiind late la bază, lungi și ascuțite, fiind ținute tot timpul ridicat. Are gâtul lung și musculos. Coada îi este lungă, subțire, conică și ținută curbat între picioare. Este un câine slab, adeseori putându-i-se vedea coastele. Blana îi este de obicei aspră, fie scurtă, fie vălurită.

Personalitate:

Un câine din rasa Ogar de Ibiza este un câine foarte activ, atras de orice mișcă. Va alerga după pisici, după iepuri sau după orice alt animal pe care consideră că este amuzant să îl vâneze. Urechile lui mari, mobile sunt capabile să distingă sunetele cele mai sensibile, oferindu-i acestuia o acuitate auditivă de invidiat. Acest lucru îl face de asemenea să fie un câine de pază excelent. Nu va lătra tot timpul, dar puteți să vă dați seama că ceva nu este în regulă sau că cineva se apropie, prin simplul fapt că îi vedeți urechile agitându-se. Când este în preajma familiei lui, câinele din rasa Ogar de Ibiza are o personalitate echilibrată, va fi afectuos și loial. La început se poate să fie rezervat față de străini, dar nu ar trebui să dea semne de rușine sau de agresivitate. Personalitatea îi este afectată de un număr de factori, incluzând aici genetica, dresajul și socializarea. Cățelușii cu o personalitate calmă sunt în general curioși și jucăuși, pregătiți și dornici să fie aproape de oameni și să fie ținuți în brațe de către aceștia. Când vă alegeți cățelușul, încercați totuși să nu îl alegeți nici pe cel care îi bate pe toți prin cușcă, dar nici pe cel care stă retras într-un colț. Încercați întotdeauna să întâlniți cel puțin unul dintre părinții cățelușului, pentru că astfel veți putea să vă convingeți de temperamentul pe care câinele dumneavoastră urmează să îl arate. Dacă aveți acces să cunoașteți și alte rude ale cățelușului atunci lucrurile vor sta și mai bine. Ca și orice alt câine, Ogarul de Ibiza are nevoie de socializare timpurie, respectiv expunerea la diverși oameni, locuri, sunete și experiențe, în special în perioada tinereții lor. Socializarea îi va ajuta să devină la maturitate câini cu un temperament foarte echilibrat. Este indicat să îl duceți, dacă aveți ocazia, la o grădiniță pentru căței. De asemenea, îi va face foarte bine dacă va vedea tot timpul invitații din casa dumneavoastră, sau dacă îl duceți în parcuri aglomerate. Toate acestea îl vor ajuta să își îmbunătățească viața socială.

Dresaj

Câinii din rasa Ogar de Ibiza sunt animale docile, care ar trebui să fie tratate cu blândețe tot timpul. O mână gentilă, multe bunătăți și recompense, precum și destul de multă răbdare sunt elementele cheie care definesc dresajul acestui câine. Acești câini sunt în general gânditori independenți, care nu încearcă foarte mult să facă pe plac oamenilor. Atitudinea pe care o arată atunci când sunt dresați este mereu legată de recompensele pe care le primește. Trebuie să îi oferiți un motiv pentru care să vă asculte comenzile. Sunt în general emotivi când vine vorba despre străini, ceea ce poate să ducă la frică și rușine excesivă față de aceștia. Pentru a evita această situație, socializarea frecventă este indicată și necesară pentru ca Ogarul de Ibiza să accepte noi oameni și noi situații.

Toaletaj:

Este ușor să aveți grijă de un câine din rasa Ogar de Ibiza, indiferent de tipul blănii acestuia. Trebuie să îl periați săptămânal pentru a-i îndepărta părul nedorit și pentru a-i păstra blana lucioasă și pielea sănătoasă. Puteți să îl periați și mai des dacă doriți, veți avea parte de mai puțin păr prin casă. Îmbăierea este necesară doar atunci când este cu adevărat nevoie, când este murdar sau a început să aibă mirosul specific de câine.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Ogar de Ibiza este o rasă care prezintă destul de puține condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– cataracta apare de obicei la vârsta de 1 sau 2 ani, cunoscută și ca și cataractă juvenilă. De obicei nu duce la orbire, dar este indicat ca animalele care prezintă această afecțiune să nu li se permită să aibă urmași;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

– alergiile se manifestă destul de des la această rasă, cele mai întâlnite fiind cele la mâncare, cele la diverse elemente solide, și alergiile respiratorii;

– epilepsia este o condiție neurologică care de cele mai multe ori este moștenită. Atunci când suferă de epilepsie, câinele poate să aibă atacuri care îi vor provoca diverse comportamente ciudate;

– atacuri neurologice, cauzate de mai mulți factori și care pot apărea în orice moment. Tremuratul, urinatul subit, privitul în gol, spasme musculare, pierderea conștiinței sunt exemple de posibile astfel de atacuri. Acestea pot fi ținute sub control prin medicamentație, dar nu pot fi stopate;

– rotirea este o formă obsesivă de urmărire a cozii, care de obicei apare la vârsta de șase luni. Acest lucru poate să țină ore în șir, câinele nefiind interesat nici de mâncare și nici de apă. Deși pare o joacă, această rotire este de fapt o criză, care poate să fie tratată pe cale medicamentoasă;

– surzirea este o condiție moștenită de Ogarul de Ibiza. Totuși, aceștia pot fi testați încă de când sunt micuți. Câinii care prezintă această boală nu ar trebui să le fie permisă reproducerea pentru că o transmit;

– distrofia axonului este o condiție neurologică rară, care apare ocazional în cazul câinilor din rasa Ogar de Ibiza și cu precădere în cazul cățelușilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Papagali din Specia Meyers

Pasari Scris de

 

Informaţii generale:

Printre papagalii Africani, papagalul Meyers Poicephalus Meyeri este fără doar și poate cel mai atractiv din punct de vedere estetic. Atunci când zboară, pare că soarele se reflectă din toate culorile acestuia. Par a semăna cu diverse pietre prețioase cunoscute în zona Africii. Lumina reflectată din penele sale turcoaz vă va aminti de un safir extraordinar de bine prelucrat. Acest papagal de dimensiuni mici mai este cunoscut și sub denumirea de Papagalul Maro. Papagalii Meyers sunt calmi și echilibrați din punct de vedere al temperamentului, fiind o alegere excelentă pentru o familie care are și copii. Acești papagali de dimensiuni mici se adaptează bine și nu sunt deloc intimidanți. Le face plăcere compania oamenilor și vor construi relații cu toți membrii familiei. În America, datorită legilor lor mai permisive față de importurile de păsări, papagalii Meyers sunt cei mai populari papagali după specia Senegal. În Australia au fost duși un număr insuficient de papagali, înainte ca țara să își închidă porțile importului de papagali exotici. Astfel, cererea în această zonă este una care de cele mai multe ori nu poate să fie satisfăcută din cauza lipsei acestor papagali. Totodată, acest lucru duce și la prețuri exorbitante solicitate pentru aceste păsări. Sunt cunoscuți și provin de altfel din zona de Sud și Sud Est a Africii, cu toate că numărul acestora a scăzut semnificativ ca urmare a distrugerii habitatului lor. În mod

  Nume: Papagali Meyers

Originea: Sud, Sud-Est Africa

Grupa: de dimensiuni mici

Inaltime: 21 – 25 cm

Speranta medie de viata: până la 20 – 30  ani

Culoare: Este în mare parte maroniu-gri, cu pete galbene pe marginea aripilor și pe coapse, iar în funcție de subspecie mai poate prezenta pete galbene și pe cap. Abdomenul lor este verde sau un albastru viu, turcoaz, iar zona de jos a spatelui poate să fie de asemenea albastru sau turcoaz.

Temperament:  Sunt păsări sociale și au tendința de a realiza o conexiune cu toți membrii din familia în care crește. În general, această pasăre nu glumește în ceea ce privește relațiile sociale, însemnând că odată ce i-a plăcut de cineva, această persoană îi va fi prieten o viață.

Caracteristici distinctive: Ochii papagalilor care au ajuns la maturitate sunt de culoare portocaliu-roșiatici, cu un cioc gri înspre negru. Din păcate, păsările ținute în captivitate sunt aproape imposibil de clasificat pentru că în general acestea au fost încrucișate cu alte specii.

normal acești papagali se adună în perechi sau în grupuri mici.

Papagalul Meyers sau Papagalul Maro Poicephalus Meyeri a fost descris pentru prima dată de Cretzshmar în anul 1827. Acest papagal ocupă în general o mare parte din pădurile țării, inclusiv zonele de pădure din savană. Există șase subspecii a papagalului Meyers:

  • Subspecie: Poicephalus meyeri meyeri – Papagalul Meyers
  • Subspecie: Poicephalus meyeri reichenowi – Papagalul Angola Maro
  • Subspecie: Poicephalus meyeri damarensis – Papagalul Damaraland Maro
  • Subspecie: Poicephalus meyeri matchiei – Papagalul Maro Est African
  • Subspecie: Poicephalus meyeri transvaalensis – Papagalul Maro Sud African
  • Subspecie: Poicephalus meyeri saturatus – Uganda – Papagal cu Umeri Galbeni, Kenya Meyers

 

Descriere fizică – taxonomie:

Penajul papagalului Meyers sau Papagalul Maro este în mare parte maroniu-gri, cu pete galbene pe marginea aripilor și pe coapse, iar în funcție de subspecie mai poate prezenta pete galbene și pe cap. Abdomenul lor este verde sau un albastru viu, turcoaz, iar zona de jos a spatelui poate să fie de asemenea albastru sau turcoaz. Partea de sus a cozii este maro și în zona interioară aceasta este gri închis. Picioarele le sunt de culoare gri închis. Inelele ochilor sunt negre, iar ciocul îi este de asemenea negru. Acest papagal este unul de dimensiuni mici, compact, African, având o lungime de aproximativ 21 – 25 cm. Mărimea aripilor este de aproximativ 14 – 15 cm. Greutatea lor este de aproximativ 100 – 135 g. Există șase subspecii a papagalului Meyers, care sunt demarcate prin variații a coloritului galben atât pe cap cât și pe aripi. Unele specii chiar nu prezint deloc culoarea galbenă. Toți papagalii din specia Meyers au partea de sus a corpului de culoare gri maro, cu piept albastru – verde, cu verde în partea interioară a aripilor și albastru în zona de jos a spatelui. Poate că la prima vedere aceste păsări par să fie neinteresante, dar la o analiză mai atentă, culoarea lor este incredibil de frumoasă, mai ales cea de pe piept și de pe spate, care prezintă o iridiscență superbă. Ochii papagalilor care au ajuns la maturitate sunt de culoare portocaliu-roșiatici, cu un cioc gri înspre negru. Din păcate, păsările ținute în captivitate sunt aproape imposibil de clasificat pentru că în general acestea au fost încrucișate cu alte specii. Unul dintre motivele acestor mixturi este imposibilitatea identificării unei perechi din aceeași specie, precum și lipsa de înțelegere a diverselor sub-specii. Pentru a prezerva sub-speciile, se dorește ca persoanele care cresc papagali să identifice două păsări din aceeași specie.

Nume științific și Clasificare: Regn – Animalia; Încrengătură – Chordata; Clasa – Aves; Ordinul – Psittaciformes; Familia – Psittacidae; Genul – Poicephalus; Specia – P.meyeri.

Personalitate:

Papagalii din specia Meyers este unul afectuos, tăcut, ușor de manevrat și cu un temperament echilibrat. Dacă papagalul Meyers ar avea un motto, acesta cu siguranță ar fi ”mă las dus de val”. Nu este o pasăre atletică și nici una care să se prostească, în schimb, preferă să privească totul cu foarte multă atenție și cu un ochi critic. Papagalul Meyers este fericit să stea liniștit pe bara lui, jucându-se cu o jucărie și privind lumea cum trece liniștită. Sunt păsări sociale și au tendința de a realiza o conexiune cu toți membrii din familia în care crește. În general, această pasăre nu glumește în ceea ce privește relațiile sociale, însemnând că odată ce i-a plăcut de cineva, această persoană îi va fi prieten o viață. Cu toate că această specie de papagali Meyers nu este considerată a fi una care să fie ținută în brațe, aceste păsări afectuoase iubesc să fie mângâiate pe cap și pe gât. Un papagal tânăr care a fost hrănit din mână încă de la început va deveni un adult foarte sociabil, care nu va mușca, cu toate că ciocul lor pot să provoace niște mușcături puternice și dureroase. Este o specie care poate să învețe câteva cuvinte, cu toate că nu sunt recunoscuți pentru abilitatea lor de a vorbi. Pot să învețe să fluiere, să facă diverze zgomote și uneori să ofere câteva note muzicale. Din fericire, nu sunt păsări care să țipe sau care să facă gălăgie toată ziua, ceea ce îi pune pe piedestalul păsărilor care pot să fie ținute și crescute în apartament. Unii dintre acești papagali vor învăța diverse zgomote din casă, cum ar fi sunetul de la cuptorul cu microunde. Papagalul din specia Meyer se presupune că este dimorfic, ceea ce înseamnă că există o diferență vizibilă între sexe, dar care pentru un ochi neavizat  este dificil de observat. Uneori, chiar și crescătorii experienți nu observă aceste diferențe. Despre papagalii masculi Meyers se spune că au marcaje negre pe piept, în timp ce femelele au un turcoaz plin. Masculul are de asemenea mai mult colorit galben pe cap și umeri, cu toate că acest aspect poate să fie discutabil. Ambele sexe sunt niște păsări de companie excelente, motiv pentru care, atunci când sunteți în căutarea unui papagal, puteți să optați pentru oricare. Un aspect destul de ciudat este faptul că masculii există în număr mai mare decât femelele.

Sezonul de reproducere a Papagalilor Meyers (poicephalus Meyeri) în habitatul lor natural depinde de regiunea în care aceștia trăiesc. În Zimbabwe, aceștia se reproduc din Martie până în August, în timp ce în Mpumalanga, reproducerea se întâmplă între Martie și Iunie. În Zambia și Malawi, perioada de reproducere este din Mai până în Septembrie, iar în Ambolia aceștia se reproduc în Iulie. De obicei își fac cuibul în cavitățile copacilor, la înălțimi situate între 3 – 10 m. Este posibili ca acești papagali să folosească același cuib în mod repetat. Fiecare cuib constă în 2 – 4 ouă. Incubația începe în general după ce a fost depus și cel de-al doilea ou, fiind făcută de femelă. Incubația durează în general între 26 – 31 de zile. Micii papagali sunt hrăniți de ambii părinți, care regurgitează mâncarea. Tinerii papagali părăsesc cuibul după aproximativ 8 – 10 săptămâni. Chiar și după ce au părăsit cuibul, tinerii papagali Meyers sunt dependenți de părinții lor încă aproximativ o lună.

Atunci când sunt ținuți în casă, dimensiunile cuștii ar trebui să fie de 20” lungime x 20” adâncime x 24” înălțime. Mărimea ideală a cuștii este de 40” lungime x 20” adâncime x 32” înălțime. Este de preferat o cușcă cu bare orizontale care să îi permită să se cațere mai ușor. O cușcă cu o mulțime de jucării în interior este perfectă pentru că în acest fel timpul le va fi ocupat cu activități. De asemenea, este necesară o hintă care să fie agățată de tavanul cuștii. Mai puneți în interiorul cuștii câteva ramuri de copaci. Un suport din beton este ideal pentru că îi va ajuta să își mențină ghearele la un nivel acceptabil. O problemă cu aceste păsări este faptul că ciocul lor tinde să crească în continuu, iar un astfel de element de decor din beton poate să îi ajute să depășească și acest inconvenient.

Dresaj

Există păsări care au fost salvate și care necesită o perioadă de reabilitare. În cazul în care nu reușiți să le dresați, s-ar putea să întâmpinați probleme chiar și în a le scoate afară din cușca lor. Din acest motiv, este indicat să identificați un program de dresaj pentru papagalul Meyers. Indiferent dacă aveți papagalul de o zi sau de câțiva ani, programul de dresaj vă va ajuta foarte mult. Puteți să căutați informații de dresaj și pe internet, unde există numeroase filmulețe care arată metode utile și simple de aplicat, prin care să vă dresați papagalul.

Hrana:

În sălbăticie, papagalii din specia Meyers mănâncă o varietate de semințe, de nuci, vegetați și fructe de pădure. De asemenea, mai sunt cunoscuți ca și distrugători de culturi de semințe. Acești papagali sunt predispuși la obezitate, motiv pentru care trebuie să fiți atenți cu hrana acestora. Oferiți-le cât mai multe verdețuri , puțină carne pentru a le acoperi necesarul de proteine, dar și un os pentru a le reda calciul. Ciocolata și Avocado sunt considerate elemente toxice pentru aceste păsări, iar zahărul și sarea ar trebui să fie de asemenea evitate.

La magazinele de specialitate puteți să găsiți bare presate de semințe, cu aromă de miere, de fructe de pădure sau multe alte variante. Acestea sunt foarte îndrăgite de către papagalii din specia Meyers. Pe lângă semințe, este indicat să îl hrăniți cu mâncare proaspătă, cum sunt legumele, fructele și fructele de pădure. Mere, morcovi, pere, porumb, broccoli, spanac sunt opțiuni foarte bune pentru hrana papagalului, acestea fiind foarte bogate în nutrienți. La fel ca și oamenii, nici papagalilor nu le place mâncarea care se îndepărtează de gustul ei original. Mâncarea procesată excesiv își pierde din valoarea nutritivă, conținând adeseori calorii care pot să ducă la creșterea în greutate. Nici mâncarea prăjită nu trebuie să existe în meniul papagalilor.

Boli si afectiuni curente:

Papagalii din specia Meyers, care sunt îngrijiți corespunzător nu ar trebui să prezinte probleme de sănătate.  Doar observându-l, veți putea să înțelegeți ceea ce transmite în diferite ipostaze. Dacă îl vedeți că bea prea multă apă, că nu mănâncă destul sau că mănâncă prea mult, că este prea slab sau prea gras, că este letargic, atunci cu siguranță există o problemă de sănătate și ar trebui să mergeți cu el la un medic veterinar. Unele dintre cele mai comune boli pe care le puteți întâlnit sunt Psittacosis (febra papagalului), infecțiile virale, bacteriene sau ciupercile, Papillomas, probleme ale rinichilor, toxicitate, otrăvirea cu metale grele.

Unele dintre problemele care pot să apară sunt următoarele:

– boala ciocului și a penelor (PBFD)

– alergiile;

– căderea penelor;

– voma;

– constipația;

– îi curge nasul și dificultăți la respirație;

– probleme cu ciocul, cu picioarele sau cu ochii;

– pierderea echilibrului.

Dacă observați aceste simptome la pasărea voastră, oferiți-i imediat un mediu cald (30 grade C), uscat și sigur. Puneți-i apă și mâncare aproape, iar dacă observați că problemele persistă, este imperativ să mergeți cu papagalul la un veterinar.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa Fuzzy Lop Americană

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Istoricul rasei de iepuri Fuzzy Lop Americană este interconectată cu istoricul rasei Holland Lop. Atunci când a apărut pentru prima dată, iepurele din rasa Holland Lop era disponibil doar în culori pline, ceea ce i-a îndemnat pe crescători să dorească să adauge în tiparul de culoare unele ruperi de ritm. Pentru a reuși acest lucru, au încrucișat rasa Holland Lop cu rasa Englez Pătat. În timp ce au reușit să adauge ruperi de culoare în tiparul iepurilor, au eșuat în a păstra blana pufoasă pe spatele iepurelui Holland. Iepurii obținuți în urma acestei încrucișări aveau blana de pe spate asemănătoare cu cea a iepurelui din rasa Englez Pătat. A urmat apoi o încrucișare între Holland Lop și iepurele din rasa Angora Franceză, o rasă care are o blană pe spate foarte fină, elegantă. Rezultatele acestor încrucișări a dus la introducerea genei blănii lânoase în genetica rasei de iepuri Holland Lop. Din acel moment, printre progeniturile Holland Lop mai apar din când în când câte un iepure cu blană lânoasă, lungă. Pionierii rasei Fuzzy Lop Americană au fost Patty Greene-Karl și Gary Fellers, precum și Kim Landry și Margaret Miller au realizat potențialul de piață pe care iepurii din varietatea Fuzzy Holland o pot avea. Patty Greene-Karl a fost cea care a realizat că gena care produce aspectul ”fuzzy” este o genă recesivă, ceea ce însemna că dacă erau

  Nume: Fuzzy Lop Americană

Originea: America

Grupa: Iepuri de dimensiuni mici / semi-arcuiți

Greutate: Între 1,2 – 2,2 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: Sunt 19 varietăți de culori acceptate, împărțite în cinci grupuri mari, dintre care agouti (maro alună, chinchilla, lynx, opac), grupul alb pătat, grupul de culori solide (negru, albastru, ciocolatiu, liliachiu). Se mai găsesc culorile Siameză samur, perlat.

Temperament:  Atât femelele cât și masculii sunt foarte simpatici, ceea ce îi face să fie niște animale de companie excelente, deși în general femelele pot să fie mai timide și mai speriate.

Status rasă:  Rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană este o rasă care nu prezintă niciun risc de dispariție, ci din contră, crește în popularitate în întreaga lume.

Caracteristici distinctive: Urechile le poartă aplecat, și ar trebui să stea ridicate doar în acele momente în care sunt stresați.

împerecheați doi iepuri care purtau aceste gene, rezultatul ar trebui să ducă la obținerea de progenituri cu blană lânoasă în cel puțin un sfert dintre cazuri. Patty a decis să dezvolte acești iepuri într-o nouă rasă, pe care a denumit-o rasa Fuzzy Lop Americană. După patru ani în care a muncit la dezvoltarea rasei, a prezentat iepurii în cadrul ARBA, iar în anul 1985 aceștia au fost prezentați într-un cadru general, mai exact în cadrul Convenției ARBA din Houston, Texas. Au fost prezentați atunci trei varietăți separate de lânoși cu urechile atârnate, din partea a trei crescători diferiți, dar doar varietatea Fuzzy Lop Americană prezentată de către Patty a primit un grant pentru a continua dezvoltarea. În anul 1986, în cadrul Convenției ARBA din Columbus, Ohio, rasa Fuzzy Lop Americană a fost prezentată pentru a doua oară, trecând testele și de data aceasta. La cel de-al treilea Congres din Portland, Oregon, în anul 1987, comitetul ARBA nu a mai aprobat standardul rasei. Au motivat această decizie spunând că nu există uniformitate de la un exemplar la celălalt. La rugămintea lui Patty, Jeff Hardin a scris un nou standard de lucru al rasei, care în final a fost acceptat de către comisia ARBA. În anul 1988, ARBA a cerut ca doar Patty să prezinte noul standard în cadrul Convenție din Madison, Winsconsin, din cauza spațiului redus. În acel an rasa Fuzzy Lop Americană trebuia să treacă testele, în caz contrar, Patty ar fi trebuit să reia de la capăt munca sa. Din fericire, prezentarea lui Patty a primit acordul comisiei din cadrul Convenției din Madison, ceea ce a însemnat că rasa Fuzzy Lop Americană a fost recunoscută definitiv ca fiind o nouă rasă. În anul 1989, la Tulsa, Oklahoma, iepurele Herbie al crescătoarei Helen McKie a fost selectat să reprezinte cea mai bună rasă. Poza lui Herbie a devenit un standard al perfecțiunii în perioada 1991 – 1995.

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană conține iepuri cu un corp destul de scurt și compact, cu umeri și șolduri destul de bine dezvoltate. Trebuie să aibă o musculatură bine dezvoltată, fără părți ascuțite ale corpului, păstrându-se o proporție bună între elementele corporale și greutatea acestuia. Iepurele trebuie de asemenea să aibă oase puternice și picioare groase. Capul ideal are o lungime ideală de la vârful capului până la bot. Capul ar trebui să aibă o formă pătrățoasă, iar fața turtită este un semn al oaselor puternice, ceea ce îl face ideal. În general acest iepure nu are gât, capul continuându-se direct în corpul său. Tot în zona capului, distinct pentru această rasă este și coroana de blană. Urechile îi sunt scurte, groase și destul de late. Urechile le poartă aplecat, și ar trebui să stea ridicate doar în acele momente în care sunt stresați. Pe urechi nu ar trebui să se găsească blană lungă. Picioarele îi sunt drepte. Puteți să vedeți acest lucru atunci când iepurele stă pe spate. Când îi priviți picioarele acestea ar trebui să fie drepte, cu vârfurile îndreptate înspre botul său. Picioarele cu degete îndreptate înspre exterior nu sunt acceptate. Blana ar trebui să fie destul de aspră, deasă și distribuită în mod egal pe toată suprafața corpului, cu excepția urechilor. Cât sunt mici, iepurii au o blană mai moale.

Personalitate:

Iepurii din rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană au de obicei personalități foarte încântătoare și la fel ca și majoritatea raselor de iepuri, le place să fie îmbrățișați și mângâiați. Sunt niște iepuri excelenți pentru prezentarea lor în cadrul competițiilor. Foarte blănoși și cu o expresie dulce pe chip, iepurii din rasa Fuzzy Lop Americană sunt foarte afectuoși și iubitori. Acest iepure este ideal pentru cei care au un iepure pentru prima dată. Atât femelele cât și masculii sunt foarte simpatici, ceea ce îi face să fie niște animale de companie excelente, deși în general femelele pot să fie mai timide și mai speriate. De asemenea, femelele pot să devină nervoase atunci când aud zgomote puternice sau mișcări rapide. Iepurii din rasa Fuzzy Lop Americană sunt activi, jucăuși și foarte sociali. Ca urmare a capacității lor sociale foarte bine dezvoltate, această rasă de iepuri Fuzzy Lop Americană se înțelege foarte bine cu alte animale ca și pisicile, câinii și porcii de guineea. Cel mai bine ar fi să fie ținuți în perechi sau chiar trei iepuri, dar niciodată mai mulți în aceeași cușcă. Atunci când sunt ținuți în aceeași cușcă, există riscul de a se răni ca urmare a luptelor sau disputelor ocazionale. Iepurilor le place să aibă multe jucării, fie că este vorba despre mingi de plastic, bucăți de lemn moale, șosete sau mănuși. Sunt iepuri la care le place să se joace tot timpul. Nivelul de activitate a acestor iepuri crește în perioada de răsărit și cea de apus a zilei. Din cauză că iepurii sunt în general animale care se stresează foarte repede și care au un psihic fragil, nu sunt recomandați ca și animale de companie pentru copiii care nu au ajuns la capacitatea de a înțelege acest lucru.

Hrana și cușca

La fel ca alți iepuri și rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană au un stomac foarte delicat. Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. Mâncarea ar trebui să nu conțină porumb, nuci sau cartofi. În fiecare zi mâncarea trebuie să fie proaspătă și bogată în fibre și cu un conținut scăzut de proteine. Nu este indicat să dați foarte multă mâncare iepurelui dumneavoastră. În ceea ce privește vegetalele, puteți să îi dați să mănânce salată, broccoli, varză sau spanac. Nu trebuie să îi dați să mănânce fasole, ceapă sau alte semințe cum este grâul. Fructele pot servi ca și masă doar ocazional pentru că acestea au un conținut prea mare de zaharuri. Iepurele dumneavoastră nu este un om, motiv pentru care acesta nu este capabil să proceseze mâncare ca și ciocolată sau chipsuri. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Fuzzy Lop Americană se pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Dacă este ținut în cușcă, aceasta ar trebui să fie de cel puțin cinci ori mărimea corpului iepurelui și să îi permită să stea relaxat în picioare. Nu este indicat ca podeaua cuștii să fie realizată din sârmă pentru că iepurele ar putea să își prindă picioarele în ochiurile de sârmă. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Este bine să îi luați jucării cu care să își ocupe timpul și să se distreze. Iepurii pot fi învățați să își facă treburile într-un loc special amenajat.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Fuzzy Lop Americană necesită o periere zilnică pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr pentru iepurii cu blana mai scurtă, în timp ce pentru cei cu blana mai lungă este necesară o periere de două ori pe zi. Iepurii obișnuiesc să se îngrijească reciproc, motiv pentru care este indicat să aveți cel puțin două exemplare. Când au grijă unul de celălalt, iepurii își ling urechile, nasul, vârful capului și în jurul ochilor. Acești iepuri au urechile căzute, atârnând, ceea ce îi facă se fie mai predispuși la infecții ale urechilor. Dacă simțiți că emit un miros urât sau dacă au ceară în urechi, este necesar să consultați un medic veterinar.

Scopul și statusul rasei:

Rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană este o rasă care nu prezintă niciun risc de dispariție, ci din contră, crește în popularitate în întreaga lume. Este tot mai folosit ca și animal de companie, fiind apreciat de către tineri în toată lumea.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Fuzzy Lop Americană poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1 2 3 32
Mergi Sus