un blog despre animale de companie

Author

paul

paul has 301 articles published.

Pisici din Rasa Highlander

Pisici Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de pisici Highlander este o rasă relativ nouă în lumea pisicilor și a iubitorilor de pisici. Întregul concept al obținerii acestei rase a început în anii 1993, când se dorea obținerea unei feline regale de dimensiuni mari, dar care să prezinte o personalitate iubitoare și docilă. Cu siguranță, încercările și programul în sine au fost un adevărat succes. Numele original al rasei Highlander a fost Highland Lynx, dar acesta a fost schimbat în anul 2005 de către International Cat Association (TICA), în perioada în care această nouă rasă încă își făcea apariția ca și rasă în curs de dezvoltare. Cu toate că liniile originii sale sunt mai degrabă ambigue, iubitorii de pisici consideră că această pisică din rasa Highlander a fost obținută în urma încrucișării pisicilor Jungle Curl și Desert Lynx. Corpul mai îndesat și robust l-a primit de la ambii părinți, în timp ce urechile atât de diferite le-a obținut de la strămoșii Jungle Curl. Un lucru destul de interesant este și faptul că rasele Desert Lynx și Jungle Curl au apărut ca urmare a

  Nume: Highlander

Originea: America

Grupa: Pisici de mărime medie-mare

Inaltime: înălțime medie-mare

Greutate: Femela 4 – 5 kg, Mascul 4,5 – 5,5 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 15 ani

Culoare:  cele mai des întâlnite tipare de culori sunt cele Tabby si Punctate.

Temperament: Una dintre cele mai apreciate și unice calități ale pisicii din rasa Highlander este faptul că acestor pisici le place apa. Sunt cu adevărat fascinate să alerge prin apă și nu se supără deloc dacă se udă din cap până în picioare.

Caracteristici distinctive: Sunt acei ochi despre care poți să spui că se uită prin tine, că te citesc la fel ca pe o carte deschisă. Această caracteristică este una extrem de plăcută la pisicile din rasa Highlander, iar proprietarilor lor le face plăcere să dețină astfel de pisici, spunând că privirea lor are ceva uman.

încrucișărilor dintre mai multe rase de pisici. Cu toate că detaliile apariției rasei Desert Lynx sunt destul de vagi, se consideră că această pisică a apărut ca urmare a încrucișării dintre pisica domestică Manx sau Pixie Bob, care este un descendent pur al rasei BobCat. Pe de altă parte, pisica din rasa Jungle Curl a apărut în urma încrucișării unei pisici domestice cu părul creț, despre care se crede că a fost fie o cârlionțată Canadian Hemingway sau American Curl, și o pisică African Jungle. Abia la finalul anilor 1990 această rasă a fost îmbunătățită, fiind încrucișată cu hibrizi Jungle Cat, pisica din rasa Abysiniană, Bengaleză și Serengeti. Dezvoltarea efectivă a rasei Highlander a început în anul 2004, iar în anul 2005 numele i-a fost schimbat în Highlander, odată cu concentrarea atenției înspre definirea clară a trăsăturilor acestor pisici. Crescătorii doreau să primească în final statutul de campionat acordat de către TICA. Pisicile folosite pentru a dezvolta rasa erau atent alese avându-se în vedere baza genetică deținută de către pisicile domestice și nu din alte surse. Rasa Highland Lynx este o rasă de pisici înregistrată în REFR. TICA nu recunoaște acest registru REFR și nici pisicile înregistrate aici. Acest REFR nu organizează nici showuri de pisici, motiv pentru care crescătorii de pisici Highland Lynx au dus pisicile către TICA, unde au fost nevoiți să le schimbe numele în Highlander. TICA a recunoscut pisica din rasa Highlander pentru competiții în 1 Mai 2008. .

Descriere fizică:

Pisicile din rasa Highlander au o frunte lungă și ochi de dimensiuni medii înspre largi, cu o formă ușor ovală, ochi care se uită la tine cu o intensitate aproape incredibilă. Sunt acei ochi despre care poți să spui că se uită prin tine, că te citesc la fel ca pe o carte deschisă. Această caracteristică este una extrem de plăcută la pisicile din rasa Highlander, iar proprietarilor lor le face plăcere să dețină astfel de pisici, spunând că privirea lor are ceva uman. Nasul îi este mare și are de asemenea niște nări destul de mari. Bărbia adâncă și puternică ajută la construirea unui cap care este mai mult lung decât lat. Urechile în schimb îi sunt într-adevăr recunoscute ca fiind unice. Partea de sus a urechilor este curbată și sunt așezate mult în vârful capului. Coada acestei pisici este un alt element fizic important, pentru că este extrem de expresivă, asemenea cozii unui câine. Pisica Highlander își va mișca coada asemenea unui câine semnalând astfel bucurie, fericire sau supărare.

Caracteristici generale: Impresia generală a pisicii din rasa Highlander este aceea a unei pisici de mărime medie înspre mare, cu o mulțime de caracteristici distinctive, care au rolul de a o face o pisică unică.
Corp: Are un corp de o lungime medie cu o adâncime notabilă. Are o formă dreptunghiulară. Spatele îi este drept, iar șoldurile sunt mai ridicate decât umerii. Per total, este o pisică musculoasă, cu o constituție atletică. Masculii sunt mai mari decât femelele. Osatura îi este de greutate medie și destul de substanțială.
Cap: Este mai mult lung decât lat. În zona botului, capul primește o lățime considerabilă. Botul îi este larg, puternic, cu un stop bine definit. Mustățile proeminente ajută la definirea unei construcții aproape pătrate a botului. Bărbia îi este puternică și adâncă, trebuind să se alinieze cu partea de sus a maxilarului. Văzută din profil, craniul îi este rotunjit, fruntea îi este dreaptă și puțin rotunjită, cu o ușoară curbă la nivelul nasului. Nasul, botul și bărbia formează o linie dreaptă atunci când este văzută din profil.
Urechile: Sunt de mărime medie, largi la bază și așezate atât în partea de sus a capului, cât și înspre laterale, fiind cât se poate de drepte. Urechile trebuie să fie ferme la bază și flexibile la vârfuri. Nu există nicio preferință față de direcția în care vârfurile urechilor arată. Curbura vârfurilor urechilor nu ar trebui să depășească unghiul de 90 grade. Când sunt micuțe, este posibil ca această curbură să depășească 90 grade, dar în final, odată ajunse adult, trebuie să rămână în limitele impuse.
Ochii: Sunt medii înspre mari și așezați destul de departe unul de celălalt. Au o formă ovală sau ușor teșită. Culoarea ochilor este independentă de culoarea blănii, cu excepția pisicilor din categoria Punctate sau Mink.
Coada: Este scurtă și groasă. Lungimea osului trebuie să fie de minim 3 cm la adulți și proporțional în lungime la piscuțe. Sunt acceptate cozile curbate.
Blana: Blana pisicii Highlander poate să fie scurtă și ținută aproape de corp, fiind densă, la pisicile cu păr scurt. La cele cu păr lung, blana este mai lungă și moale. Sunt permise toate tiparele de Tabby, precum și cele Punctate.

 

Personalitate:

Cu toate că aceste pisici au un aspect mai sălbatic, pisicile din rasa Highlander sunt de fapt niște animale de companie extrem de afectuoase și cu o personalitate blândă. Această pisică este o alegere excelentă pentru persoanele care își doresc ca animalul lor de companie să fie sociabil, jucăuș, haios, dar totodată încrezător și iubitor. Pisicile din rasa Highlander au o doză mare de energie, ceea ce înseamnă că au nevoie de cât mai multe momente în care să își consume această energie. În general, acestor pisici le place să se joace, astfel că dacă îi asigurați o mulțime de jucării, nu veți mai avea probleme cu nivelul lor de activitate. Totuși, jucăriile nu înseamnă că nu trebuie să mai interacționați cu pisicile Highlander. Din contră, acestea au nevoie de atenția voastră în fiecare zi. Una dintre cele mai apreciate și unice calități ale pisicii din rasa Highlander este faptul că acestor pisici le place apa. Sunt cu adevărat fascinate să alerge prin apă și nu se supără deloc dacă se udă din cap până în picioare. Sunt de asemenea niște pisici foarte inteligente și care pot să fie dresate cu destul de mare ușurință. Mai mult, nu trebuie să uităm că le face o deosebită plăcere să fie în centrul atenției, astfel că se vor da mari ori de câte ori vor avea ocazia cu calitățile lor acrobatice.

Toaletaj:

Blana pisicilor din rasa Highlander este ușor de îngrijit, fiind necesară doar o periere sau o pieptănare săptămânală pentru a-i îndepărta firele moarte și pentru a-i distribui uleiurile pielii. Dacă ii frecați din când în când blana cu o piele de căprioară, o veți putea menține lucioasă. Totuși, pisicile Highlander cu părul lung s-ar putea să aibă nevoie de mai multă atenție. Nu este necesară o baie decât foarte rar. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa Highlander este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

– dermatita corneeană reprezintă prezența pielii sau a firelor de păr pe suprafața corneei unuia sau ambilor ochi. Acest lucru poate să fie corectat chirurgical;

– sindromul durerii faciale poate fi observat în momentul încare pisica exagerează cu linsul și cu mestecarea lăbuțelor. Chiar și mâncatul le provoacă durere, dar nu se cunoaște cauza;

– polimiopatia hipocalcemică duce la slăbirea mușchilor datorită nivelurilor scăzute de potasiu din sânge. Se tratează cu suplimente de potasiu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Câini din Rasa Malteză

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Micuța rasă Malteză este una dintre primele rase de câini mici, de companie, apărute în insula Maltei, în sudul coastei Italiei, cu mai mult de 3500 de ani BC. Unii crescători consideră că este posibil să fi apărut chiar mai devreme. Rămâne totuși cea mai veche rasă Europeană cunoscută până acum. Guvernatorul Roman în Malta, Publius, în secolul I a avut un frumos Maltez pe nume Issa, făcută cunoscută îndeosebi prin intermediul faimosului poet Martial, care a spus despre ea: ”Issa este mult mai jucăușă decât sabia lui Catulla. Issa este mai pură decât un sărut de mătase. Issa este mai blândă decât o servitoare. Issa este mai prețioasă decât pietrele prețioase Indiene.” Speriat că va veni ziua în care Issa va pleca în câmpiile Elysee, Publius a cerut ca imaginea ei să fie portretizată, astfel că ea va deveni nemuritoare. Martial nu a fost singurul autor care a fost fascinat de către frumusețea, puritatea și inteligența acestei rase de câini, Maltezi. Cel puțin începând cu perioada Grecilor antici, doamnele aristocrate au apreciat acești câini micuți, cărora le plăcea să fie îngrijiți, hrăniți cu delicatese și cărora le era permis să doarmă în paturile stăpânilor lor, precum și pe celelalte obiecte de mobilier. Pe lângă faptul că erau apreciați ca și animale de

  Nume: Malteză

Originea: Insula Maltei

Grupa: Câini mici de companie

Inaltime: Femela 20 – 24 cm, Mascul 22 – 26 cm

Greutate: Femela 2,5 – 3,3 kg, Mascul 3 – 3,5 kg

Speranta medie de viata: până la 12 – 15 ani

Culoare: alb.

Temperament:  Nu este indicat să tratați această rasă ca și cum ar fi niște câini neputincioși, ci ar fi bine să le oferiți puțină independență. Dacă nu vă ocupați de ei atunci când sunt mici, vor dezvolta un comportament destul de dificil.

Dresaj:  Odată ce Maltezii își dau seama că sunt puse la bătaie bunătăți, aceștia vor face aproape tot ceea ce îi cereți.

Caracteristici distinctive: Este un câine alert, plin de energie, cu un mers elegant, arătând aproape că plutește. Această impresie este dată de blana lui lungă care atinge pământul pe toată suprafața corpului, picioarele acestuia părând că nu se mișcă.

companie, câinii din rasa Malteză deveniseră o adevărată monedă de schimb încă din perioada BC (înainte de Hristos). Grecii obișnuiau să construiască morminte pentru câinii lor Maltezi și să le onoreze viața prin amintirea lor. Au fost descoperite statui care reprezentau Maltezi din Egiptul Antic. Maltezul era un animal de companie apreciat de către Greci și Romani, devenind de asemenea un câine de ținut în brațe și pentru cei mai bogați și faimoși oameni din Marea Britanie. Regina Elisabeta I și Regina Maria a Scoției au avut fiecare câte un exemplar din aceste rase de dimensiuni mici, care în anul 1607 era descrisă ca fiind ”nu mai mare decât un dihor”. În anul 1792, Maltezii erau în continuare descriși ca fiind de dimensiunea  unei veverițe, fiind purtați de către doamne în mânecile hainelor. Erau considerați ca fiind bijuteriile femeilor. Până la jumătatea secolului XVII, insula Maltei a început să fie populată cu câinii săracilor ciobănești, ceea ce a făcut rasa Malteză să devină destul de rară. În anul 1805, un cavaler din Malta spunea că existase în Malta o rasă de câini cu blana lungă și mătăsoasă, care erau la mare căutare de către Romani, dar care în ultimii ani a trebuit să trăiască în vremuri tulburi, ceea ce i-a pus în pericol existența. Dar rasa nu a dispărut în totalitate. Un portret care reprezenta un Maltez a fost făcut în anul 1833, acesta fiind găsit în Librăria Regală a Maltei. Totuși, asemănarea cu rasa Pomeraniană a ridicat destul de multe semne de întrebare cu privire la câinii care erau reprezentați în statui sau în tablouri. Abia în jurul anilor 1850 s-a început un sistem de împerechere meticuloasă, odată cu o evidență strictă a acestei rase. Rasa Malteză a început să crească în popularitate în secolele XIX și XX, ceea ce i-a atras un număr mare de admiratori care căutau o rasă de animale de companie și competitori puternici în concursurile de profil. Până la jumătatea sec XIX, rasa Malteză a devenit foarte populară în Marea Britanie, făcându-și apariția în ringul de concurs în anul 1859. Primul Maltez care a fost prezentat în America a fost în anul 1877, acesta fiind denumit ”Câinele Leu Maltez”. În anul 1879, un Maltez colorat a fost prezentat ca și Terrier Skye Maltez. AKC a acceptat primul Maltez în anul 1888, urmând apoi ca în anul 1906 să apară și Clubul Terrierilor Maltezi.  Până în anul 1950, apăruseră două cluburi ale rasei Malteză, unul fiind Clubul Maltez American, iar celălalt fiind Clubul Iubitorilor de câini din America. Discuțiile purtate în anul 1961 de către reprezentanții celor două cluburi a dus la fuziunea acestora și la apariția Asociației Malteze Americane, care a rămas de altfel clubul rasei până în ziua de astăzi.

Descriere fizică:

Chiar dacă rasa Malteză este cunoscută pentru blana acestuia albă și lungă, pentru structura corpului și pentru expresia feței, nu trebuie să se piardă din vedere postura acestuia, care de altfel  face parte din statutul acestei rase. Câinele din rasa Malteze este un câine de dimensiuni mici, cu un corp compact, pătrățos, acoperit peste tot de blana lui lungă, netedă și mătăsoasă. Părul acestuia atârnă până aproape în pământ. Ochii mari și negri, nasul negru și buzele ușor lăsate îi oferă acestuia o expresiă blândă, dar totodată alertă. Urechile și le ține atârnând, la fel și coada. Este un câine alert, plin de energie, cu un mers elegant, arătând aproape că plutește. Această impresie este dată de blana lui lungă care atinge pământul pe toată suprafața corpului, picioarele acestuia părând că nu se mișcă.

Personalitate:

În conformitate cu standardul AKC, pentru mărimea lui, câinele din rasa Maltez este un câine neînfricat. Capacitatea de încredere și de răspuns afectiv este unul dintre cele mai atrăgătoare lucruri la această rasă. Este unul dintre cei mai eleganți și manierați câini printre cei de dimensiuni mici, cu toate că este jucăuș, vivace și plin de energie. Încă din antichitate, câinele din rasa Malteză a fost un câine de companie. În timp ce alte rase de dimensiuni mici au apărut ca urmare a încrucișărilor repetate dintre rase de dimensiuni mari și cele de dimensiuni mici, Maltezii erau tot atât de mici în antichitate ca și astăzi. Sunt câini mici, încăpățânați, cărora le place să se joace dur și care reușesc să țină piept câinilor de două ori mai mari. Este natural pentru un câine din rasa Maltez să fie dulce, jucăuș și înțelegător, dar trebuie să se țină cont de faptul că personalitatea lor depinde de modul în care aceștia sunt crescuți. Nu este indicat să tratați această rasă ca și cum ar fi niște câini neputincioși, ci ar fi bine să le oferiți puțină independență. Dacă nu vă ocupați de ei atunci când sunt mici, vor dezvolta un comportament destul de dificil. Dar în schimb, dacă vă comportați cu el ca și cu o ființă independentă, și dacă stabiliți niște limite corecte, acest lucru poate să vă asigure un câine manierat și jucăuș. Câinii din rasa Malteză nu au nevoie de multe exerciții pentru a fi ținuți fericiți și sănătoși, dar plimbările zilnice sunt obligatorii. Acestor mici animale de companie le place să alerge, motiv pentru care este indicat să îl lăsați să zburde liber prin curte sau în parc. Mărimea lor îi face să fie câini de apartament excelenți, dar acest lucru nu trebuie să vă facă să ignorați plimbările zilnice menite să îi țină în formă și să ajute la prevenirea anxietății. Anxietatea datorată de separare este o problemă comună rasei Malteză. Iubesc oamenii și urăsc să fie lăsați singuri perioade lungi de timp. Majoritatea Maltezilor nu își primesc doza necesară de energie, în special din cauză că stăpânii lor îi consideră rase de jucărie care nu au nevoie de plimbări.

Dresaj

Acești câini de dimensiuni mici vor face orice pentru niște bunătăți. Câinii din rasa Malteză sunt ușor de dresat, lucru diferit față de majoritatea celorlalte rase de câini de dimensiuni mici, dar în mare parte datorat capacității lor de a face pe plac. Unii dintre acești câini sunt destul de independenți, dar acest lucru poate să fie prevenit dacă  îi mențineți interesul crescut și dacă nu îi permiteți să se plictisească în cadrul antrenamentelor. Odată ce Maltezii își dau seama că sunt puse la bătaie bunătăți, aceștia vor face aproape tot ceea ce îi cereți. Rasele de dimensiuni mici nu ar trebui să fie tratate cu duritate. Acești câini au impresia că singura lor metodă de protecție este prin lătrat și mușcat ușor, motiv pentru care nu vor ezita să facă aceste lucruri. Un tratament dur sau disciplina fizică poate să facă un Maltez să nu mai aibă încredere în oameni. Mulțumirea în cazul comportamentului corect și ignorarea celui greșit este cea mai bună abordare pe care puteți să o aveți atunci când dresați un Maltez. Dresajul pentru casă poate să fie un proces de durată. Este greu pentru dumneavoastră să vedeți unde au murdărit carpeta, sau să îl găsiți atunci când nu vrea să fie găsit.

Toaletaj:

Periați-l cu blândețe în fiecare zi, chiar dacă are o tunsoare scurtă. Acest lucru permite menținerea lui curată și previne încâlcelile. Deși sunt extrem de frumoși, câinii din rasa Malteză pot deveni repede murdari, motiv pentru care vor avea nevoie de băi săptămânale. Dacă Maltezului i s-a încâlcit blana lungă, încercați să o descâlciți cu ajutorul degetelor, folosind un spray special sau un ulei pentru blană. După ce ați descâlcit cât s-a putut cu degetele, folosiți pieptănul pentru a-i despărți firele individual.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Malteză este o rasă care prezintă destul de multe condiții de sănătate față de celelalte rase. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– atrofia retinală progresivă este o boală oculară care implică deteriorarea graduală a retinei. La începutul bolii, câinii își pierd vederea nocturnă, urmând ca pe măsură ce boala se agravează, să își piardă și vederea pe timpul zilei;

– boala Von Willebrand înseamnă lipsa unei substanțe care ajută plachetele să formeze cheaguri, motiv pentru care câinii care au această boală sângerează excesiv atunci când se rănesc, oricât de mică ar fi rana;

– hipotiroidismul apare atunci când corpul nu poate să își mențină nivelurile corecte de hormoni tiroidieni;

– surzirea este o condiție moștenită de rasa Malteză. Totuși, aceștia pot fi testați încă de când sunt micuți. Câinii care prezintă această boală nu ar trebui să le fie permisă reproducerea pentru că o transmit;

– cataracta apare de obicei la vârsta de 1 sau 2 ani, cunoscută și ca și cataractă juvenilă. De obicei nu duce la orbire, dar este indicat ca animalele care prezintă această afecțiune să nu li se permită să aibă urmași;

– displazia retinei este o degenerare a retinei, care înseamnă că celulele țesutului retinian nu s-au dezvoltat complet. La căței, retina va apărea sub formă de straturi de țesut cutat;

colapsul traheal este o afecțiune a traheei, care aduce cu ea o inconsistență a inelelor cartilaginoase care stau la baza formării tubului traheei, acestea aplatizându-se. Puteți să vă dați seama de această boală dacă observați o tuse excesivă sau senzații de sufocare la câinele dumneavoastră;

strănutul invers este o afecțiune care poate apărea oricând la câinele dumneavoastră. În general apare atunci când mănâncă prea repede, când este foarte bucuros sau când este polen în aer. Sunetele pe care le face nu sunt cele mai plăcute și ceea ce puteți să faceți este să încercați să îl calmați.

– albinismul este o condiție genetică prin care câinele nu este doar alb, ci ar putea avea și piele și nas roz, iar ochii să îi fie albaștri sau foarte deschiși la culoare. Albinismul aduce sensibilitatea la soare, la diverse probleme de sănătate cum sunt cancerul și probleme ale ochilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Specia de Papagali Red-Belied

Pasari Scris de

 

Informaţii generale:

Papagalul din specia Red-Bellied (Poicephalus Rufiventris), cunoscut de asemenea și ca Papagalul Organe-Bellied, este un papagal de dimensiuni, mici foarte frumos și inteligent. Este o pasăre de companie excelentă, care poate să aducă mult amuzament în casele oamenilor ca urmare a naturii sale jucăușe și a capacităților de vorbitor. Papagalul din specia Red-Bellied a fost descris pentru prima dată de către Ruppell în anul 1845. Sunt originari din savanele Estului Africii. Acești papagali trăiesc în tufișuri și se hrănesc cu fructul acacia. Acest fruct este unul care atârnă în forma unui clopot, astfel că singura șansă pentru papagali de a ajunge în interiorul fructului este de a sta și ei atârnați cu capul în jos.  Sunt destul de asemănători cu alte specii cunoscute de papagali Poicephalus, cum este Papagalul Meyer și papagalul Senegal. Dar aceștia sunt puțin mai mari, ochii lor având un iris de culoare roșie, și sunt dimorfi din punct de vedere sexual. Atât masculii, cât și femelele au o culoare verzuie, dar masculul prezintă o burtă portocaliu-roșiatică, de unde și numele acestor papagali. La fel ca și alți papagali Poicephalus, Papagalii din specia Red Bellied sunt foarte jucăuși și niște comici naturali. Sunt niște păsări de companie foarte plăcute, care nu vor continua să vă uimească, chiar și după ani de zile de la aducerea lor în casă.

  Nume: Red-Bellied

Originea: Africa

Grupa: de dimensiuni mici

Inaltime: 20 – 27 cm

Speranta medie de viata: până la 30 ani

Culoare: gri cu verde, cu roșu în zona burții pentru masculi și verzui pentru femele.

Temperament:  Uneori vă va surprinde cu lucruri pe care nu le-ați mai auzit vreodată. Dacă îl veți lăsa să iasă mai des din cușca sa, papagalul din specia Red-Bellied va fi mult mai deschis la a încerca relații sociale cu alți oameni și chiar și cu alte animale.

Dresaj:  Râsul vostru este cea mai puternică metodă de dresaj de care papagalul are nevoie, fie că vă vine să credeți sau nu. Papagalul va înțelege că un anumit comportament vă face plăcere și vă mulțumește.

Caracteristici distinctive: Picioarele le sunt galben-verzui. Irisul ochilor lor este roșu și poate să își modifice mărimea în funcție de cât de interesate sunt păsările față de ceea ce vor să vadă. Păsările tinere din ambele sexe au o culoare portocalie a burții.

Le place să aibă la dispoziție jucării interesante și interactive, în principiu cam orice ar fi un puzzle. Au obiceiul de a sta atârnați cu capul în jos. De asemenea, dacă le veți da o jucărie de dimensiuni mici, ei se vor pune pe spate și se vor juca așa cu ea. Sunt foarte amuzanți și le face plăcere să vă audă râzând. Acești papagali învață să spună destul de multe cuvinte, unii dintre ei devenind chiar niște vorbitori redutabili. S-ar putea chiar să fie cei mai buni vorbitori din întregul gen Poicephalus. Mulți papagali din specia Red-Bellied încearcă să imite vocea umană încă din primele luni de viață. Sunt foarte ușor de dresat. Cu puțină răbdare și multe repetiții, aceștia vor putea fi învățați să facă multe lucruri la cerere. Se găsesc începând din Somalia și SE Etiopia, până în NE Tanzaniei, la altitudini situate între 800 – 2000 m  în vegetațiile semi-aride care includ tufișurile uscate din stepele africane.

Descriere fizică – taxonomie:

Papagalii din specia Red-Bellied sunt niște păsări extrem de frumoase, cu o diferență vizibilă între masculi și femele. Femelele sunt gri și prezintă o burtă de culoare verde închis. Masculii sunt de asemenea gri pe spate, verzui pe aripi și cu o frumoasă culoare portocaliu-roșiatică pe burtă, gât și frunte. Picioarele le sunt galben-verzui. Irisul ochilor lor este roșu și poate să își modifice mărimea în funcție de cât de interesate sunt păsările față de ceea ce vor să vadă. Papagalii din specia Red-Bellied și Orange-Bellied sunt dimorfi din punct de vedere sexual. Masculii și femelele sunt ambii de culoare gri-verzui, dar masculul are o culoare portocaliu-roșiatică pe burtă. Păsările tinere din ambele sexe au o culoare portocalie a burții. De asemenea, păsările tinere au ochii de culoare gri închis, care se vor transforma în roșu odată ajunși la maturitate. Lungimea acestor papagali este de aproximativ 23 – 27 cm și au o greutate de aproximativ 120 – 160 grame. Durata de viață poate să ajungă până în jurul vârstei de 30 de ani, dar este mult mai sigur că vor atinge între 15 – 20 ani. Maturitatea sexuală este atinsă în jurul vârstei de 3 ani.

Taxonomie: Regnul: Animalia; SubRegn: Chordata; Clasa: Aves; Ordinul: Psittaciformes; Familia: Psittacidae; Genul: Poicephalus; Specia: Rufiventris.

Personalitate:

Aceste păsări sunt extrem de sociabile și vor face aproape orice pentru a fi în compania voastră, inclusiv vă vor atenționa de fiecare dată ce cuvinte noi, ce fluierat și ce fraze au învățat între timp, lăudându-se cu acestea. Uneori vă va surprinde cu lucruri pe care nu le-ați mai auzit vreodată. Dacă îl veți lăsa să iasă mai des din cușca sa, papagalul din specia Red-Bellied va fi mult mai deschis la a încerca relații sociale cu alți oameni și chiar și cu alte animale. La fel ca și la restul păsărilor, dacă aripile papagalului Red-Bellied sunt ușor reduse, aceștia vor fi mai ușor de dresat. Acest lucru va crește de asemenea și dependența față de voi, pentru că va avea nevoie de mâna voastră pentru a ajunge în locuri mai înalte. Papagalii din specia Red-Bellied sunt foarte interesați de tot ceea ce ar puta să facă alături de  stăpânii lor. Le plac jucăriile cu clopoței și le vor face să sune pentru a vă atrage atenția. Se vor da mari stând cu capul în jos agățați de acoperișul cuștii, adeseori ținându-se doar cu un singur deget. Multora dintre aceste păsări le place să privească afară pe fereastră, motiv pentru care cuștile ar trebui să le permită să stea cât mai aproape de fereastră. Orice obiect care se mișcă afară este interesant pentru acest papagal și va avea ciocul lipit de fereastră chiar și ore în șir. Papagalii din specia Red-Bellied sunt maturi din punct de vedere sexual în jurul vârstei de trei ani, deși multe perechi nu se vor reproduce până în jurul vârstei de patru ani. Cuibul acestor păsări va conține în general trei sau patru ouă. Ouăle au nevoie de o medie de 26 de zile de incubație, iar eclozarea se întâmplă la aproximativ două zile depărtare un ou de celălalt. Micuții papagali părăsesc cuibul după aproximativ două luni după eclozare. În ceea ce privește cușca papagalului, este indicat ca aceasta să fie destul de mare, pentru a-i permite puțină libertate de mișcare. Cușca ar trebui să aibă bare orizontale în interior pentru ca papagalul să se poată cățăra de pe una pe cealaltă. Cu cât este mai mare cușca, cu atât papagalul va fi mai fericit pentru că va avea la dispoziție și un număr mai mare de jucării cu care să își petreacă timpul. Așezați cușca în camera în care voi veți petrece cel mai mult timp, pentru că aceste păsări au nevoie să fie cât mai aproape de voi, fiind niște păsări foarte sociabile.

Dresaj

Papagalii din specia Red-Bellied sunt niște papagali foarte ușor de dresat datorită inteligenței lor. Râsul vostru este cea mai puternică metodă de dresaj de care papagalul are nevoie, fie că vă vine să credeți sau nu. Papagalul va înțelege că un anumit comportament vă face plăcere și vă mulțumește, iar dacă veți spune o anumită frază sau aveți o anumită reacție de fiecare dată când face ceva bine, atunci papagalul va înțelege că trebuie să răspundă pozitiv. Vă va bucura reacționând atunci când va auzi acea frază sau când vă va vedea râzând. Sunt niște papagali cărora le face plăcere să vă vadă fericiți și mulțumiți.

Hrana:

Papagalii din Specia Red-Bellied ar trebui să fie hrăniți cu semințe și cu mâncare proaspătă. Semințele și iarba reprezintă cea mai bună hrană pentru papagali, dar este bine de știut că dacă îl hrăniți doar cu semințe atunci riscați să îl îmbolnăviți. Semințele nu sunt bogate în vitamina A, motiv pentru care ar trebui să luați în considerare și alte tipuri de mâncare.

La magazinele de specialitate puteți să găsiți bare presate de semințe, cu aromă de miere, de fructe de pădure sau multe alte variante. Acestea sunt foarte îndrăgite de către papagalii din specia Red-Bellied. Pe lângă semințe, este indicat să îl hrăniți cu mâncare proaspătă, cum sunt legumele, fructele și fructele de pădure. Mere, morcovi, pere, porumb, broccoli, spanac sunt opțiuni foarte bune pentru hrana papagalului, acestea fiind foarte bogate în nutrienți. La fel ca și oamenii, nici papagalilor nu le place mâncarea care se îndepărtează de gustul ei original. Mâncarea procesată excesiv își pierde din valoarea nutritivă, conținând adeseori calorii care pot să ducă la creșterea în greutate. Nici mâncarea prăjită nu trebuie să existe în meniul papagalilor.

Boli si afectiuni curente:

Specia de papagali Red-Bellied este predispusă la destul de multe probleme de sănătate, motiv pentru care trebuie să aveți tot timpul grijă de el și mai mult, trebuie să îl urmăriți tot timpul. Observându-l, veți putea să înțelegeți ceea ce transmite în diferite ipostaze. Dacă îl vedeți că bea prea multă apă, că nu mănâncă destul sau că mănâncă prea mult, că este prea slab sau prea gras, că este letargic, atunci cu siguranță există o problemă de sănătate și ar trebui să mergeți cu el la un medic veterinar.

Unele dintre problemele care pot să apară sunt următoarele:

– alergiile;

– căderea penelor;

– voma;

– constipația;

– îi curge nasul și dificultăți la respirație;

– probleme cu ciocul, cu picioarele sau cu ochii;

– pierderea echilibrului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Iepuri Harlequin

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de iepuri Harlequin a fost la început cunoscută ca și rasa Japoneză. La acel moment nu existau alte culori decât culoarea neagră. Standardul realizat de către Crescătorii Americani în perioada 1928 – 1929 prezentau iepurii din rasa Japoneză ca având pete iregulate sau o distribuție inegală a benzilor colorate. Culoarea iepurilor japonezi trebuia să fie asemănătoare cu soarele care se ridica pe cer. Acești iepuri aveau cercuri care se poziționau pe corpul iepurelui la intervale neregulate. De asemenea, benzile care formează aceste cercuri nu sunt regulate în lățime și lungime. Un articol apărut în cartea în care apărea și standardul, scris de către BK Turnock și care spunea: ”Iepurii Japonezi nu au origini Japoneze. Pentru Europeni, orientul are o anumită atmosferă de ciudățenie.” Pentru că Himalayan avea de asemenea marcaje ciudate, acest iepure a fost numit Chinez de către unii și Rusesc de către alții. Din același motiv, numele Japonez a fost dat rasei care avea cele mai ciudate marcaje. Această rasă este de origine Franceză și a fost crescută ca și un iepure comun pe întreg teritoriul Franței, cu precădere în Normandia și în Nord, pentru o perioadă lungă de timp. A apărut în mod accidental în suburbiile Parisului, Belleville sau Montmartre, fiind cu siguranță descendent din Brabancon sau Dutch și din iepurii colorați de clasificare

  Nume: Harlequin

Originea: Franța

Grupa: Iepuri de dimensiuni medii / semiarcuiți

Greutate: Între 2,7 – 3,6 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 8 ani

Culoare: negru cu portocaliu, cu alb și alte culori

Temperament:  Chiar dacă țineți iepurele în casă sau afară, inteligența sa îi permite să învețe să se joace jocuri care implică și comenzi, putând să învețe să vină atunci când este chemat, sau să folosească litiera.

Status rasă: Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, rasa de iepuri Harlequin nu se află în niciun pericol de extincție. Este o rasă iubită și niște iepuri care se pretează perfect ca și animale de companie.

Caracteristici distinctive: Claritatea culorilor este o distincție a acestor iepuri. Culorile care alternează ar trebui să se observe clar, fără să fie suprapuse. Tiparul blănii pe spate poate să fie sub formă de benzi.

Engleză. Prima dată a fost prezentat în Paris în anul 1887, în Jarin D’Acclimation. O primă descriere a unui iepuraș de tip zebră a apărut în 1891. În anul 1902, un mascul Japonez a fost încrucișat cu o femelă de culoare gri, ceea ce a dus la obținerea primului iepure Rhinelander. Din Franța, iepurii Japonezi au fost duși în Anglia și abia după 15 – 20 de ani aceștia au ajuns și în Germania. Dar aici nu au prin deloc la crescători, ceea ce i-a făcut să dispară încet din ochii oamenilor. Primul iepure Japonez care ajunsese în Anglia avea pete inegale negre și galbene, conținând și fire de păr albe. Marea majoritate a acestor iepuri aveau alb pe nas și pe picioare, acest lucru datorându-se strămoșilor Olandezi. Prin încrucișări selective, aceste defecte au fost înlăturate. În anul 1919 a fost format primul Club Japonez în Anglia, care a ajutat la stimularea creșterii acestei rase. Aspectul acestui iepure l-au ridicat în topul grupelor de estetică. Ca și iepure de carne se spune că este ideal, având o osatură fină și fermă, cu o carne dulceagă. Este un iepure cu instincte materne puternice, un instinct care se pare că a fost moștenit de la iepurii Olandezi. Iepurii Japonezi sunt docili și gentili asemenea iepurilor Havana. Blândețea și culorile vesele îl face să fie un bun animal de companie pentru copii.” În anul 1946, Consiliul Britanic al Crescătorilor de Iepuri au revizuit standardul rasei, apărând pentru prima dată numele de Harlequin. Această schimbare a numelui s-a datorat imaginii pe care ”Japonezii” o avuseră în timpul celui de-al doilea război mondial. În acest standard s-a menționat pentru prima dată cele trei tipuri de blană – normală, rex și astrex. Acest standard a rămas în vigoare până în anii 1966 – 1970, când iepurii Japonezi au apărut sub noul lor nume, Harlequin, și cu o descriere mult mai detaliată. Tot în perioada anilor 1946, apăruse un club Harlequin și în Statele Unite ale Americii. Majorie Madison din Excelsior a importat iepuri Japonezi în anii 1940, care apoi ajunseseră la Thomas Coatoam, președintele Clubului Harlequin. Acesta a mai importat în anul 1949 Japonezi Albaștri de la Alf H Green din Hull, Anglia, luptând totodată pentru apariția acestor iepuri în show-urile de profil. Bill Gass alături de alți crescători din California au început să importe și să lucreze cu rasa de iepuri Harlequin în anii 1960, ceea ce a dus la reapariția rasei în Standardul din anii 1966 – 1970. În anii 1960 au apărut o serie de articole în publicația Britanică Fur and Feather, cu privire la genetica și standardul acestei rase. Elizabeth Coles, Keith Bee, Roy Robinson sunt doar câțiva dintre cei care și-au adus aportul la îmbunătățirea acestei rase. În perioada 1971 – 1975 s-a muncit la noul Standard de Perfecțiune, care includea și rasa Harlequin, la care i s-au adăugat câteva modificări față de standardul din 1946. În perioada 1986 – 1990 s-a decis corectarea problemelor pe care această rasă le avea la ochi. Rezultatele obținute au fost excelente. Următorii cinci ani standardul rasei de iepuri Harlequin a mai suferit câteva modificări, printre care la nivelul blănii, a petelor și a benzilor de culoare. Standardul 2006 – 2010 a adus divizarea culorilor în două zone, iar până în anul 2015, nu au mai fost aduse alte modificări.

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Harlequin trebuie să aibă capul, urechile și corpul într-o proporție foarte bună, fiind purtate cu foarte multă eleganță. Urechile trebuie să fie poziționate în ”V”. Lățimea zonei șoldurilor ar trebui să fie ușor mai lată decât zona umerilor. Linia spatelui începe de la baza gâtului, se ridică gradual până la punctul cel mai înalt care se află deasupra șoldurilor, după care coboară într-o curbă blândă înspre coadă. Osatura îi este medie. Blana este normală, cu specificația că trebuie să fie lăsată pe spate. Culorile trebuie să fie cât se poate de bogate și de dense cu putință. Nu există culori preferate. Claritatea culorilor este o distincție a acestor iepuri. Culorile care alternează ar trebui să se observe clar, fără să fie suprapuse. Tiparul blănii pe spate poate să fie sub formă de benzi. Liniile să fie curate și trebuie să iasă în evidență, alternând culorile negru cu portocaliu. Numărul ideal de pete de pe corp trebuie să conțină 5 – 7 alternări ale benzilor pe fiecare parte, începând din zona pieptului. Capul ar trebui să fie divizat în mod egal, pe o parte negru și pe cealaltă parte portocaliu. De asemenea, o ureche trebuie să fie neagră și cealaltă portocalie. Urechea neagră trebuie să se situeze pe partea portocalie a capului, iar urechea de culoare portocalie să se situeze pe partea neagră a capului. În ceea ce privește picioarele, unul dintre picioarele din față trebuie să fie negru, iar celălalt portocaliu, la fel și cele din spate. Unghiile iepurelui pot să fie deschise la culoare, închise, sau mixte.

Personalitate:

Iepurii din rasa de iepuri Harlequin sunt blânzi, niște mici animale curioase care pot fi niște animale de companie excelente. Sunt iepuri calmi, mereu aflați în căutarea unor răspunsuri. Le place să fie în centrul atenției și chiar culoarea lor îi face să fie iubiți și apreciați. Dacă aveți un iepure din rasa Harlequin, atunci trebuie să vă alocați timp să vă jucați cu el. Este unul dintre cele mai inteligente rase de iepuri, motiv pentru care va aprecia dacă îi puneți la dispoziție diverse jucării, tuburi și cutii pe care să le exploreze. Vor aprecia și să aibă la dispoziție mult spațiu, fie în casă, fie în grădină, acolo unde să poată să exploreze și să se joace. Chiar dacă țineți iepurele în casă sau afară, inteligența sa îi permite să învețe să se joace jocuri care implică și comenzi, putând să învețe să vină atunci când este chemat, sau să folosească litiera. Din cauză că iepurii sunt în general animale care se stresează foarte repede și care au un psihic fragil, nu sunt recomandați ca și animale de companie pentru copiii care nu au ajuns la capacitatea de a înțelege acest lucru.

Hrana și cușca

Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. Alte frunze de verdețuri, în special legume, sunt esențiale pentru sănătatea iepurelui, fiind necesare ocazional pentru a preveni eventuale derapaje digestive. De dragul varietății puteți să îi oferiți și bunătăți cum sunt morcovi, piersici, pere, mere, prune, căpșuni sau alte fructe. Trebuie totuși să fiți atenți când îl hrăniți cu fructe pentru că acestea pot să fie bogate în zaharuri. Crescătorii de iepuri în scopuri comerciale mai adaugă și alte elemente nutritive dietei zilnice. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Harlequin se pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Pentru că este un iepure care are nevoie de mult spațiu pentru joacă și pentru explorare, cușca acestuia trebuie să fie una mare, în care să poată să se plimbe în voie. Este ideal să existe o zonă îngrădită și acoperită, care să îl protejeze de razele soarelui și de prădătorii din aer. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Cușca trbeuie să fie curățată cu multă atenție și responsabilitate cel puțin o dată pe săptămână. Înlăturați orice resturi nedorite și asigurați-vă că oferiți iepurelui un mediu de viață plăcut și curat.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Harlequin necesită o simplă periere săptămânală pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr. Chiar dacă această rasă poate să fie învățată să își facă treburile în zone special amenajate, este indicat să acordați o atenție specială igienei corporale zilnice.

Scopul și statusul rasei:

Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, rasa de iepuri Harlequin nu se află în niciun pericol de extincție. Este o rasă iubită și niște iepuri care se pretează perfect ca și animale de companie. Culorile blănii acestui iepure îi face să fie apreciați în concursurile de profil, iar inteligența lor îi face perfecție pentru ținut în casă. Acești iepuri produc un număr mare de pui și au puternice instincte materne.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Harlequin poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Specia de Papagali Blue-Naped

Pasari Scris de

 

Informaţii generale:

Specia de papagali Blue-Naped (Tanygnathus Lucionensisis) cunoscut şi sub denumirea de papagalul Luzon sau Philippine Green, este o specie care aparţine Filipinei şi Insulelor Maluku (cunoscute ca şi Insulele Moluccan). Habitatul său preferat include zonele de pădure care se situează până la o altitudine de 1000 m. Acest papagal era cunoscut pe multe insule din Filipine în urmă cu aproximativ un secol, dar în timp a suferit un declin îngrijorător, fiind în acest moment aproape de negăsit pe majoritatea acestor insule. Totuşi, se ştie despre aceşti papagali că trăiesc în grupuri mici, motiv pentru care uneori este dificil de identificat în vegetaţia densă a acestor insule. Se crede că cei mai mulţi papagali existenţi astăzi trăiesc în insulele de dimensiuni mai mici, acolo unde prezenţa omului este aproape inexistentă. Tot din acest motiv şi numărul lor este dificil de estimat. În anumite zone din Palawan şi Tawitawi papagalul din specia Blue-Naped poate să fie găsit în număr mare. Populaţia totală estimată în anii 1990 era de sub 10000 de indivizi. Populaţia de papagali este suspectată a fi într-o continuă scădere, acest lucru datorându-se în mare parte nivelului mare de tranzacţionare a papagalilor

  Nume: Blue-Naped

Originea: Filipine

Grupa: de dimensiuni medii

Speranta medie de viata: până la 40 ani
Inaltime:
30 cm

Culoare: verde, cu diferite culori în partea superioară a corpului şi pe aripi.

Temperament:  Atât femelele, cât şi masculii sunt recunoscuţi pentru faptul că vocalizează destul de mult pe timpul zilei. Unii crescători au scos în evidenţă faptul că masculii par  a fi mult mai înclinaţi înspre comunicare decât femelele.

Dresaj:  Papagalii din specia Blue-Naped sunt nişte păsări inteligente, care pot să fie dresate pentru a se comporta într-un mod exemplar în interiorul casei şi chiar şi în interiorul cuştii.

Caracteristici distinctive: Pieptul este bine dezvoltat şi acoperit de pene de culoare verde – gălbui. Obrajii şi fruntea îi sunt acoperite cu pene de culoare verde, iar ciocul le este roşu deschis.

Blue-Naped, precum şi din cauza degradării continue a habitatului în care trăiesc. Extinderea terenurilor agricole şi construirea de noi staţiuni turistice au dus la distrugerea habitatului, a pădurilor şi implicit la scăderea numărului de papagali. Există în acest moment câteva activităţi de conservare propuse care apar în câteva parcuri naţionale din Filipine: Bataan, Quezon şi Manlungaw, precum şi în St Paul Subterranean River, Palawan. Acţiunile de conservare propuse sunt menite să identifice impactul tranzacţionării acestor papagali, asupra speciei de papagali Blue-Naped. De asemenea, se urmăreşte revizuirea estimării populaţiei de papagali rămase, rata de declin a speciei bazată pe distrugerea ecosistemului şi a habitatului natural. Sunt pregătite măsuri care să protejeze zonele cu păduri înalte, perfecte pentru cuiburile acestor papagali.

Descriere fizică – taxonomie:

Papagalul din specia Blue-Naped are aproape toate penele de culoare verde. Spatele îi este maroniu, iar ceafa şi zona din spatele gâtului prezintă o culoare albastră. Penajul aripilor este destul de interesant, acestea fiind acoperite de culorile verde, albastru, galben şi negru. Negru există foarte puţin, nişte pete pe câteva dintre penele aripilor. Culoarea galbenă se găseşte în cercul interior al aripilor, fiind protejate parcă de penajul de culoare verde închis şi albastru. Coada, în interior are culoarea galbenă. Pieptul este bine dezvoltat şi acoperit de pene de culoare verde – gălbui. Obrajii şi fruntea îi sunt acoperite cu pene de culoare verde, iar ciocul le este roşu deschis. Au o privire parcă dură, cu o frunte pronunţată care le pune în evidenţă această privire. Femelele se aseamănă foarte bine cu masculii, singura diferenţă fiind intensitatea mai mică a marcajelor de pe aripi. Papagalii tineri prezintă mai puţin albastru în zona capului, aripile au mai mult verde, iar penele au pe margini mai mult galben. Penajul adult apare la vârta de aproximativ un an. Lungimea acestui papagal este de aproximativ 31 cm.

Taxonomie

Franceză: Perruche de Luçon;  Germană: Blaunackenpapagei ; Spaniolă: Loro nuquiazul.

Psittacus lucionensis Linnaeus, 1766, Luzon, Filipine.

Este posibil să formeze o specie pereche cu T. megalorynchos. Sunt propuse rase adiţionale ca şi paraguenuskoikeimoronigrorum şi siquijorensis fiind incluse în salvadorii.  Sunt recunoscute cinic subspecii.

Subspecii şi Distribuţie

  1. l. lucionensis(Linnaeus, 1766) – Luzon şi Mindoro (N Filipinelor).
  2. l. hybridusSalomonsen, 1952 – Polillo ( E Luzon).
  3. l. salvadoriiOgilvie-Grant, 1896 – Filipine (cu excepţia zonei de N), dar pot să fie rari şi supuşi extincţiei în multe insule; de asemenea, pe unele insule de dimensiuni mici din NV şi NE Borneo, acolo unde au reuşit să se introducă.
  4. l. horrisonusBangs şi  J. L. Peters, 1927 – Maratua I,  E Borneo.
  5. l. talautensisA. B. Meyer şi  Wiglesworth, 1895 – Talaud Is (Sudul Filipinelor); a fost observat şi în Sangihe Is, dar cel mai probabil este că a părăsit acest loc.

 

Personalitate:

Papagalii din specia Blue-Naped sunt în general foarte liniştiţi şi nişte companioni excelenţi. Sunt nişte păsări extrem de inteligente şi interactive, cărora le place să se joace tot timpul. Asiguraţi-vă că au la dispoziţie tot timpul jucării şi puzzle-uri care să le solicite un efort mental susţinut, în acest fel papagalii nu se vor plictisi în cuşcă. Acest lucru este indicat cu precădere pentru papagalii care sunt ţinuţi singuri în cuşcă şi nu au pereche. Atât femelele, cât şi masculii sunt recunoscuţi pentru faptul că vocalizează destul de mult pe timpul zilei. Unii crescători au scos în evidenţă faptul că masculii par  a fi mult mai înclinaţi înspre comunicare decât femelele. Le place să facă parte din viaţa de zi cu zi a stăpânilor lor şi să simtă că sunt implicaţi în activităţile pe care aceştia le fac. Vor sta cuminţi pe umărul dumneavoastră, comentând acolo unde nu sunt de acord cu ceea ce se întâmplă în jurul lor. Au nevoie de multă atenţie, ceea ce înseamnă că nu este indicat să vă luaţi un astfel de papagal dacă nu puteţi să vă alocaţi şi timp pentru a vă juca cu el.  Sunt nişte păsări destul de gălăgioase, care au diferite sunete şi tonalităţi. Au o natură foarte vorbăreaţă, gălăgioasă şi pot să fie învăţaţi să vorbească dacă aveţi destulă răbdare cu ei. Atunci când sunt alarmaţi de ceva, pagalii din specia Blue-Naped vor scoate nişte sunete foarte ascuţite.  Pentru a evita agresivitatea în interiorul cuștii, este indicat să îi plasați alături de papagali din aceeași specie, sau dacă se poate, doar alături de perechea sa. Cuşca trebuie să fie de dimensiuni mari, pentru că şi acest papagal ajunge la peste 30 cm înălţime. De asemenea, sunt destul de agitaţi şi au nevoie de multă mişcare, motiv pentru care şi cuşca trebuie să le permită acest lucru.

Dresaj

Papagalii din specia Blue-Naped sunt nişte păsări inteligente, care pot să fie dresate pentru a se comporta într-un mod exemplar în interiorul casei şi chiar şi în interiorul cuştii. În cazul în care nu reușiți să le dresați, s-ar putea să întâmpinați probleme chiar și în a le scoate afară din cușca lor. Din acest motiv, este indicat să identificați un program de dresaj pentru papagalul Blue-Naped. Este indicat să încercaţi să îl dresaţi şi pentru a nu mai face gălăgie, în special atunci când li se pare că ceva nu este în ordine. Puteți să căutați informații de dresaj și pe internet, unde există numeroase filmulețe care arată metode utile și simple de aplicat, prin care să vă dresați papagalul.

Hrana:

Papagalii din specia Blue-Naped ar trebui să fie hrăniți cu semințe și cu mâncare proaspătă. Semințele și iarba reprezintă cea mai bună hrană pentru papagali, dar este bine de știut că dacă îl hrăniți doar cu semințe atunci riscați să îl îmbolnăviți. Semințele nu sunt bogate în vitamina A, motiv pentru care ar trebui să luați în considerare și alte tipuri de mâncare.

La magazinele de specialitate puteți să găsiți bare presate de semințe, cu aromă de miere, de fructe de pădure sau multe alte variante. Pe lângă semințe, este indicat să îl hrăniți cu mâncare proaspătă, cum sunt legumele, fructele și fructele de pădure. Mere, morcovi, pere, porumb, broccoli, spanac sunt opțiuni foarte bune pentru hrana papagalului, acestea fiind foarte bogate în nutrienți. La fel ca și oamenii, nici papagalilor nu le place mâncarea care se îndepărtează de gustul ei original. Mâncarea procesată excesiv își pierde din valoarea nutritivă, conținând adeseori calorii care pot să ducă la creșterea în greutate. Nici mâncarea prăjită nu trebuie să existe în meniul papagalilor.

Boli si afectiuni curente:

Specia de Papagali Blue-Naped este predispusă la destul de multe probleme de sănătate, motiv pentru care trebuie să aveți tot timpul grijă de el și mai mult, trebuie să îl urmăriți tot timpul. Observându-l, veți putea să înțelegeți ceea ce transmite în diferite ipostaze. Dacă îl vedeți că bea prea multă apă, că nu mănâncă destul sau că mănâncă prea mult, că este prea slab sau prea gras, că este letargic, atunci cu siguranță există o problemă de sănătate și ar trebui să mergeți cu el la un medic veterinar.

Unele dintre problemele care pot să apară sunt următoarele:

– alergiile;

– căderea penelor;

– voma;

– constipația;

– îi curge nasul și dificultăți la respirație;

– probleme cu ciocul, cu picioarele sau cu ochii;

– pierderea echilibrului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Pisici German Rex

Pisici Scris de

 

Informaţii generale:

Anul în care a apărut această pisică a fost 1951, atunci când Doctorul Rose Scheuer-Karpin a descoperit o pisică cu păr creț în subsolul spitalului. Spitalul se afla în zona Pankow din Berlin. Dar această pisică era cunoscută de către angajații spitalului încă din anul 1947. Cu mai bine de 20 de ani în urmă, în Konigsberg, o altă pisică cu părul creț a fost descoperită. Aceasta a fost numită Munk, iar proprietarul său a considerat-o și a tratat-o ca și un animal de companie. În anii 1930, iubitorii de pisici nu începuseră încă să existe într-un număr mare, motiv pentru care nu se discuta foarte mult despre noi rase. Din acest motiv se alege anul 1951 ca fiind anul în care această nouă rasă a fost descoperită. Pisica German Rex descoperită de Dr Rose a fost numită Lammchen. Despre aceasta se credea că este un descendent al pisicii Munk, cu toate că este destul de improbabil din cauza distanței dintre cele două localități de origine ale pisicilor. Totuși, este posibil ca după cel de-al doilea război mondial, pisica Munk să fi fost adusă în zona Berlinului de către proprietar. Există o diferență între rasa German Rex și rasa Cornish

  Nume: German Rex

Originea: Germania

Grupa: Pisici de mărime medie

Inaltime: înălțime medie

Greutate: Femela 2,8 – 3,5 kg, Mascul 3 – 4 kg

Speranta medie de viata: până la 9 – 14 ani

Culoare:  Sunt acceptate în general toate culorile, dar și diverse tipare cum sunt tabby, bicolor, tricolor.

Temperament: Are nevoie de mult spațiu pentru a face exerciții și pentru a-și menține greutatea la un optim ideal, precum și forța musculară. Jocurile de-a prinsea sau cele interactive sunt perfecete pentru că le stimulează atât intelectul cât și fizicul.

Caracteristici distinctive: Cea mai remarcabilă trăsătură a rasei German Rex este totuși blana scurtă, mătăsoasă cu fire de protecție extrem de scurte.

Rex, rasa fondatoare, în sensul că German Rex este o pisică cu un corp mai plin, mai îndesat, în timp ce rasa Cornish Rex are un corp alungit și atletic. Lammchen era o femelă care a stat la baza creării rasei German Rex, ajutată fiind de către Dr Scheuer-Karpin, despre care nu se cunoaște dacă a avut un program de împerechere bine definit la acea vreme, sau dacă era o bună cunoscătoare a raselor de pisici. Se prea poate să fi existat niște împerecheri necontrolate după ce doctorul a găsit-o pe Lammchen și este foarte probabil ca Lammchen să mai fi avut și alte progenituri înainte să fi fost găsită de către Dr Scheuer-Karpin. Acest lucru înseamnă că pot să mai fie încă în Berlin pisici cu părul creț, derivate din Lammchen, dar care nu au fost găsite. În ceea ce privește rasa German Rex, aceasta a prins aripi chiar dacă la un moment dat existau doar trei descendenți direcți din pisica Lammchen. De-a lungul anilor, dezvoltarea rasei German Rex a suferit mai multe probleme, dar în final a reușit să supraviețuiască. Pisica din rasa Geman Rex este recunoscută de către World Cat Federation (WCF) și de către Federația Internațională a Felinelor (FIFe), fiind exportată și în America.

Descriere fizică:

Pisica din rasa German Rex este o pisică cu picioare lungi și subțiri și cu fața rotundă. Deși este o pisică musculoasă, este mai grea decât pisica din rasa Cornish Rex. Pisica din rasa German Rex prezintă niște obraji foarte bine dezvoltați, urechi mari și niște ochi afectuoși, mereu în alertă. Mustățile sale au un ușor cârlionț, iar nasul prezintă un mic stop. Cea mai remarcabilă trăsătură a rasei German Rex este totuși blana scurtă, mătăsoasă cu fire de protecție extrem de scurte. Spre deosebire de rasa Cornish Rex, firele de protecție sunt mai groase decât firele din blana interioară, ceea ce face ca blana pisicii să arate lânoasă.

Caracteristici generale: Impresia generală a pisicii din rasa German Rex este aceea a unei pisici de mărime medie, cu un corp foarte plăcut la vedere, lung și subțire. Este o pisică elegantă, cu o ținută perfectă și impozantă.
Corp: Are un corp de o lungime medie, ferm și cu o musculatură bine dezvoltată. Corpul este lung, tubular, fără să prezinte burtă. Picioarele îi sunt de asemenea musculoase și lungi, iar labele îi sunt rotunjite. Când este așezată, spatele prezintă o curbură începând de la coadă și având apexul undeva deasupra burții.
Cap: Capul îi este alungit, triunghiular cu o frunte uşor teşită şi cu un stop evident. Nasul este în general negru, uşor ridicat înspre în sus, iar botul îi este ascuțit şi lung. Mustăţile îi sunt lungi şi evidente, iar obrajii îi sunt plini şi bine conturaţi.
Urechile: Sunt foarte mari comparativ cu restul capului, fiind așezate mult în exterior, baza exterioară fiind situată la nivelul ochilor. Pavilioanele urechilor sunt așezate înspre în față și sunt de culoare maronie. Sunt uşor rotunjite în vârf şi foarte largi la bază.
Ochii: Sunt în formă de alună, galbeni şi extrem de expresivi. Se îngustează înspre exterior şi sunt poziţionaţi la un uşor unghi faţă de nas.
Coada: Este lungă şi subțire, acoperită de o blană scurtă. Este ascuțită la vârf.
Blana: Caracteristica principală a acestei rase de pisici German Rex este blana, care are un aspect lânos, vălurit, rebel, dar foarte plăcut la vedere și la atingere. De altfel, aceste pisici sunt apreciate pentru aspectul pe care îl au datorită tiparului blănii. Firele de protecție apar la nivelul blanii superioare. Firele mai mici sunt cele care formează blana interioară. Firele din blana interioară sunt mai subțiri și se simt mult mai moi la atingere. Blana Rex este în general moale și se crede că este datorită unei mutații genetice. Acest lucru este incorect. Firele de păr sunt de fapt reduse în lungime și în grosime. Cele mai multe fire afectate sunt cele de protecție. Sunt acceptate în general toate culorile, dar și diverse tipare cum sunt tabby, bicolor, tricolor.

 

Personalitate:

Pisicile din rasa German Rex au o personalitate plăcută și elegantă, care le permite să facă mai frumoasă orice zi mohorâtă din viața proprietarilor. Sunt pisici sociabile și se înțeleg foarte bine aproape cu oricine, inclusiv adulți, copii sau alte animale de companie. Deși sunt niște pisici care au un grad foarte mare de energie și au nevoie de multă activitate pentru a-și menține energia sub control, acestea sunt totodată și niște pisici foarte răbdătoare. Pisicile Rex sunt foarte loiale și se bucură de fiecare moment petrecut alături de stăpânul lor. Le face plăcere să fie mângâiate și alintate atunci când se așează lângă voi pentru a se relaxa. Fiind pisici cu un corp atletic și cu o natură activă, acestora le face o mare plăcere să se joace, să alerge și să sară tot timpul. Are nevoie de mult spațiu pentru a face exerciții și pentru a-și menține greutatea la un optim ideal, precum și forța musculară. Jocurile de-a prinsea sau cele interactive sunt perfecte pentru că le stimulează atât intelectul cât și fizicul. Exercițiile ar trebui să fie menținute totuși la un nivel de aproximativ 10 – 15 minute, dar repetate. Datorită inteligenței peste medie a acestei pisici, German Rex poate să prindă foarte repede comenzi și obiceiuri. Trebuie totuși să vă asigurați că îi oferiți un dresaj care să îi dezvolte maniere generale, care să o facă un animal de companie excelent. Mai poate să fie învățată să facă anumite trucuri acrobatice. Spre deosebire de alte pisici, lui German Rex nu îi place să mănânce resturile lăsate de stăpânii lor. Sunt oarecum sensibile la mâncare, motiv pentru care introducerea de noi alimente trebuie să fie făcută cu mare grijă și în cantități mici. De asemenea, trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă.

Toaletaj:

Pisicile din rasa German Rex au nevoie de îngrijire ocazională a blănii, pentru a o menține sănătoasă și lucioasă. Un periaj ușor și blând o dată sau de două ori pe săptămână este necesar pentru îndepărtarea firelor moarte. Blana lor este destul de grasă, motiv pentru care trebuie să fie îmbăiate cu un șampon special, care să nu le irite pielea sensibilă și care să țină departe diversele infecții. Pentru a le usca blana folosiți un prosop. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa German Rex este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

– dermatita corneeană reprezintă prezența pielii sau a firelor de păr pe suprafața corneei unuia sau ambilor ochi. Acest lucru poate să fie corectat chirurgical;

– sindromul durerii faciale poate fi observat în momentul încare pisica exagerează cu linsul și cu mestecarea lăbuțelor. Chiar și mâncatul le provoacă durere, dar nu se cunoaște cauza;

– polimiopatia hipocalcemică duce la slăbirea mușchilor datorită nivelurilor scăzute de potasiu din sânge. Se tratează cu suplimente de potasiu;

– hipotricoza congenitală, cunoscută ca și pierderea părului ereditară, o condiție care probabil este rezultatul unei gene recisive. Pisica Cornish Rex are o blană fină, dar cele care au mai puțin păr sunt considerate a fi hipotricote;

– cardiomiopatia hipertrofică apare atunci când mușchiul inimii se îngroașă anormal de mult. Deși în general este o boală care se transmite pe cale genetică, la rasa Tonkinese, această boală nu pare să fie transmisă astfel.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Pisici Selkirk Rex

Pisici Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de pisici Selkirk Rex este formată din pisici blânde și foarte sociabile. Este o pisică plină de afecțiune, căreia îi place să fie ținută în brațe, ceea ce o face să fie excelentă pentru familiile cu copii mari, cu alte animale sau care au numeroși vizitatori. Dacă a fost învățată de mică cu socializarea, pisica Selkirk Rex poate să fie un companion de călătorie excelent. Nu este o pisică pe care să o vedeți lenevind, dar este mult mai ușor de trăit lânga Selkirk Rex decât lângă o Cornish sau Devon Rex. Cele trei rase de tip Rex au în comun blana cârlionțată, dar constituția și personalitatea pisicii Selkirk este foarte diferită de cea ale celorlalte pisici. Având în vedere că s-a obținut rasa cu ajutorul Persanelor, Exoticelor cu păr scurt și a Britanicelor cu păr scurt, pisica din rasa Selkirk Rex are un cap rotund, ochii de asemenea rotunzi, un corp greu și musculos și o personalitate dulce și blândă. Probabil că o să auziți despre blana acestor pisici că este hipoalergenică din cauza texturii acesteia, dar

  Nume: Selkirk Rex

Originea: America

Grupa: Pisici de mărime medie-mare

Inaltime: înălțime medie-mare

Greutate: Femela 4,5 – 6,5 kg, Mascul 5 – 6,8 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 15 ani

Culoare:  toate culorile și toate combinațiile de culori

Temperament: Trebuie să vă pregătiți să aveți o pisică pe care toată lumea va dori să o țină în brațe, să se joace cu ea sau doar să o atingă pentru a vedea cum se simte textura blănii.

Caracteristici distinctive: Încă de la naștere au blana cârlionțată, după care se îndreaptă o perioadă pe perioada adolescenței, pentru ca la maturitate să aibă o blană densă, plină de cârlionți.

acest lucru nu este adevărat. Alergiile nu sunt cauzate de către un anumit tip de blană, ci de mătreață, de celulele de piele moarte care cad de pe corpul pisicii. Nu există o dovadă științifică cu privire la o rasă ca fiind mai alergenică decât alta. Unii oameni care suferă de alergii, reacționează mai puțin sever la anumite pisici, dar niciun crescător nu poate să garanteze faptul că pisicile sale nu sunt hipoalergenice. Pisica din rasa Selkirk Rex se potrivește perfect în orice casă și alături de oameni care o iubesc, care se joacă cu ea și care au grijă de blana ei.

Istoric:

Rasa de pisici Selkirk Rex este cea mai nouă dintre rasele Rex, fiind recunoscută de către Asociația pentru pisici din America mult mai târziu comparativ cu rasa Devon Rex și cu rasa Cornish Rex. Dezvoltarea Selkirk și promovarea acestei rase s-au datorat cu precădere eforturilor făcute de către Jeri Newman din Livington, Montana. Alături de el au fost și alăți crescători care au pus umărul la dezvoltarea rasei. Newman, un crescător de pisici Persane, a devenit fascinat de genetica pisicilor, rugându-și prietenii și rudele să îl anunțe imediat ce observă o pisică care nu este una obișnuită. În anul 1987, o femeie care cumpărase de la Newman o pisică Persană l-a anunțat pe acesta că a găsit într-un adăpost de pisici una cu părul cârlionțat. A dus pisica lui Newman, care a numit-o Miss DePesto, datorită faptului că pisica tot timpul cerea atenția lui Newman. Fiind curios cu privire la personalitatea pisicii Miss DePesto, precum și intrigat de blana cârlionțată a acesteia, Newman a încrucișat-o pe aceasta cu un mascul Persan. Această încrucișare a produs alte șase pisici, din care trei aveau blana cârlionțată. Newman nu s-a oprit aici, ci a început să adauge calitățile pisicilor Britanică cu părul scurt, Americană cu părul Scurt și Exotică cu părul scurt. Totodată a început și promovarea rasei în cadrul asociațiilor crescătorilor de pisici. La început, progresul a fost foarte încet, dar a meritat în final tot efortul depus. Noua rasă a fost prezentată directorilor TICA în anul 1990, ulterior fiind acceptată ca și rasă distinctă. CFA a acceptat înregistrarea rasei în anul 1992.

Descriere fizică:

Când auziți discutându-se despre pisica din rasa Selkirk Rex, imaginați-vă o pisică de mărime medie înspre mare, cu un corp greu și musculos, un cap rotund și o blană moale, lânoasă din care ies cârlionți de lungimi diferite și într-o multitudine de culori. Încă de la naștere au blana cârlionțată, după care se îndreaptă o perioadă pe perioada adolescenței, pentru ca la maturitate să aibă o blană densă, plină de cârlionți. În ceea ce privește caracteristicile fizice ale acestei pisici, se pot observa cu ușurință obrajii rotunzi, ochii rotunzi și mari, care vă privesc cu o expresie plină de bunătate și foarte dulce. Diferența în ceea ce privește lungimea blănii nu se observă foarte bine din primul moment. Este necesar să se analizeze coada și vârful capului. Pisicile cu păr scurt au blana în vârful capului de aceeași lungime cu blana de pe întreg corpul, iar cârlionții de pe coadă rămân compacți. O pisică din rasa Selkirk Rex cu blana lungă prezintă blană mai lungă în zona capului și cârlionți pe coadă care stau în exterior. Indiferent de lungimea blănii, aceasta va sta mai mult cârlionțată în jurul gâtului, pe burtă și pe coadă. Blana poate să fie în orice combinație acceptată de culori. La fel și ochii, pot să fie în orice culoare.

Caracteristici generale: Selkirk Rex este rezultatul unei mutații spontane dominante care a dus la cârlionțarea fiecărui fir de păr, ceea ce oferă blănii un aspect moale, lânos. Femelele pot să fie mai puțin masive decât bărbații, această rasă fiind de mărime medie înspre mare. Pisica din rasa Selkirk Rex este o pisică activă, care prezintă un temperament dulce și blând. Esența acestei rase este dată de blanța și echilibrul fiecărei părți a corpului ei, care se îmbină într-un mod armonios.
Corp: Are un corp de o lungime medie înspre mare și foarte bine echilibrat. Musculatura pronunțată a corpului îl face să apară mai mult dreptunghiular decât pătrat și în niciun caz lung. Spatele este drept, cu o ușoară ridicătură în zona picioarelor din spate. Umerii și șoldurile ar trebui să aibă aceeași lățime. Picioarele sunt medii înspre lungi și cu o osatură substanțială, într-o armonie perfectă cu restul corpului. Are cinci degete la picioarele din față și patru la picioarele din spate.
Cap: Este rotund, larg și cu obrajii plini. La atingere trebuie să se simtă rotunjimea începând de la sprâncene, între urechi, și până în zona gâtului. Botul are o lățime medie, la atingere fiind rotund și cu mustăți pronunțate. Văzută din profil, nasul prezintă un stop. Bărbia îi este fermă și bine dezvoltată, bine proporționată cu restul corpului și nu ar trebui să fie foarte ieșită în exterior și nici prea masivă.
Urechile: Sunt de mărime medie, largi la bază și așezate depărtat una de cealaltă. Ar trebui să se potrivească perfect în conturul rotund al capului.
Ochii: Sunt mari, rotunzi și depărtați unul de celălalt. Nu ar trebui să fie nici în formă de migdală și nici ovali. Colțurile exterioare sunt mult mai sus decât colțurile interioare, ceea ce îi conferă acea expresie dulceagă pe chip.
Coada: Are o lungime medie, proporționată cu restul corpului. Este groasă la bază, iar vârful nu trebuie să fie nici ascuțit dar nici rotund.
Blana: Poate să fie atât lungă, cât și scurtă. Diferența în ceea ce privește lungimea blănii se poate observa în zona capului și pe coadă. Pentru pisicile cu păr scurt, textura blănii este moale, pufoasă, și cârlionțată. Acestea au o blană densă, fără zone rarefiate, blană care stă ieșită dreaptă din corp. La pisicile cu păr lung, textura blănii este moale și cârlionțată. Nu este la fel de pufoasă ca și la cele cu păr scurt. De asemenea, este densă. Culoarea blănii acestor pisici poate să difere foarte mult, fiind acceptate toate culorile și combinațiile de culori posibile. Există pisici într-o singură culoare, dar și pisici care au culori umbrite, sunt pătate sau vărgate.

 

Personalitate:

Fiind o pisică obținută dintr-o Persană și dintr-o pisică cu părul scurt, pisica din rasa Selkirk este foarte răbdătoare, iubitoare și tolerantă. Este jucăușă și îi place să fie ținută în brațe, dar nu este o pisică extrem de activă sau care să ceară tot timpul atenție. Nu vă va exaspera din acest punct de vedere. Trebuie să vă pregătiți să aveți o pisică pe care toată lumea va dori să o țină în brațe, să se joace cu ea sau doar să o atingă pentru a vedea cum se simte textura blănii. Este o pisică dulce care este foarte atentă cu oamenii din jurul ei. Se va înțelege excelent cu copiii care reușesc să o trateze cu respect și cu câinii care sunt capabili să accepte pisicile pe teritoriul lor. Selkirk are și o parte jucăușă, descrisă uneori ca și cea a unui clown. Îi place să fie ținută în brațe și va fi fericită să vorbească cu dumneavoastră într-o tonalitate joasă, atunci când sunteți dispuși să vorbiți cu ea. Chiar dacă nu va alerga tot timpul strigând după atenție, nu se va simți bine dacă este lăsată singură sau dacă este ignorată mult timp. Chiar dacă stă cuminte în colțul ei, Selkirk sunt pisici foarte deștepte. Nu ar trebui să vă surprindă dacă o veți vedea deschizând ușile de la dulap sau sertarele în căutarea unei jucării sau a unor bunătăți. Dacă îi mențineți creierul mereu ocupat și dacă o învățați tot timpul noi comenzi, atunci veți avea o pisică sănătoasă atât mental cât și fizic. Îi plac jucăriile de tip puzzle, care odată rezolvate îi oferă un mic premiu sau ceva bun de mâncare. Atunci când alegeți această pisică este ideal să cunoașteți cel puțin un părinte.

Toaletaj:

Blana pisicilor din rasa Selkirk este densă și ar trebui să fie pieptănată de câteva ori pe săptămână pentru a preveni încâlcelile. Aceste pisici își pierd blana, motiv pentru care pieptănatul are rolul de a înlătura firele de păr moarte. Uneori este de ajuns să vă treceți degetele prin blana lor, pentru a desprinde cârlionții încâlciți. În ceea ce privește îmbăiatul, este necesar extrem de rar. În loc să o îmbăiați, este indicat să folosiți un sampon special care să îi înmoaie blana, după care să o uscați cu un uscător de păr. Este o pisică a cărei blană seamănă cu cea a unui Poodle. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa Selkirk Rex este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

cardiomiopatia constă într-o dereglare a sistemului electric al inimii, ducând astfel la aritmii. Atunci când bătăile neregulate ale inimii sunt succesive, acest lucru poate să ducă chiar la deces;

– insuficienţa renală cronică este o tulburare în care rinichii îşi pierd încet capacitatea de concentra urina şi de a elimina deşeurile. Prin această boală structura rinichilor se schimbă, pierzându-se nefronii, unităţile funcţionale ale rinichilor.

– polimiopatia hipocalcemică duce la slăbirea mușchilor datorită nivelurilor scăzute de potasiu din sânge. Se tratează cu suplimente de potasiu.

– urolitiaza este o boală întâlnită destul de frecvent, în urma căreia la nivelul aparatului urinar se formează unele concrețiuni minerale care sunt eliminate prin urină. Acestea port să producă leziuni la nivelul căilor urinare, ceea ce duce la dureri puternice în timpul urinării.

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea pisicilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții pisicii au suferit sau suferă de astfel de boală;

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Specia de Papagali Senegal

Pasari Scris de

 

Informaţii generale:

Specia de Papagali Senegal (Poicephalus Senegalus) este originar din Senegal, de unde de altfel îi provine şi numele. Se găseşte totodată şi mai la sud şi nord, respectiv în Camerun şi Africa Centrală. A fost descris pentru prima dată de către Linnaeus în anul 1766. Papagalii Senegal migrează pe o suprafață mare din Africa, căutând fucte, semințe și orice alți constituenți ai hranei lor. Aceste păsări sunt considerate o problemă pentru agricultură, pentru că distrug culturi întregi în căutarea hrănii. Sunt păsări gregare și sociale, care trăiesc în stoluri. Există trei subspecii de Poicephalus, care diferă în cea mai mare parte doar în colorit și prea puțin în trăsături comportamentale. Papagalul Senegal este subspecia cea mai des întâlnită dintre Poicephalus. Aceștia sunt papagali destul de îndesați, cu o coadă scurtă, adaptați pentru a supraviețui în zonele dure ale Africii subtropicale. Se găsesc în pădurile din podișuri, de la savanele uscate, până la pădurile ecuatoriale. Arealul nativ al acestei specii cuprinde Mauritius de Sud, sudul Mali până în Guinea, Senegal, Gambia, Guinea-Bissau, est până în sudul Nigerului, nordul Cameronului și SV Ciad. Subspecia Poicephalus Senegalus Mesotypus este nativă în Estul și NE Nigeriei și în nordul Cameronului până în SV Ciad, în timp ce subspecia Poicephalus Senegalus Versteri apare în general în sud, dar la Nordul centurii de păduri tropicale, respectiv NE Coasta de Fildeș și Gana, până în Est și SV Nigeriei.

  Nume: Senegal

Originea: Africa

Grupa: de dimensiuni medii

Inaltime: 23 – 26 cm

Speranta medie de viata: 25 – 30 ani în captivitate și până la 50 ani în sălbăticie

Culoare: verde, cu capul gri și galben pe piept și în spatele cozii.

Temperament:  Le face o deosebită plăcere să mestece, să se legene și să se cațere. Papagalii Senegal sunt niște păsări foarte sociabile, dar totodată sunt independente, care nu solicită ca atenția stăpânilor să fie îndreptată înspre ei tot timpul.

Dresaj:  Sesiunile de dresaj trebuie să fie ținute scurte și purtate într-un ambient calm, fără să existe alte distrageri. Multiple sesiuni de câte 5-10 pot avea un efect mult mai bun decât o singură sesiune lungă.

Caracteristici distinctive: Capul și ciocul femelei sunt în general ușor mai mici și mai înguste decât cele ale masculilor. De asemenea, capul femelei este mai rotund în partea de sus, în timp ce masculul are un cap ușor mai teșit.

Numărul exact al acestor papagali este greu de estimat deoarece populația lor este împrăștiată pe o suprafață mult prea mare din Africa, pentru a putea fi acoperită de către oamenii de știință. Ceea ce se cunoaște este că toate zonele în care trăiește fac față unor schimbări majore, ceea ce le amenință habitatul. În țări ca și Zambia, Kenia și Malawi, aproape toate pădurile bătrâne sunt pierdute și restaurarea acestora este vitală pentru prezervarea multor specii de păsări, cu precădere păsări ca și papagalul Senegal. Pe lângă pierderea habitatului, numărul papagalilor Senegal aflați în sălbăticie au scăzut de asemenea din cauza numărului măre de papagali aflați pe piață. Acest lucru a dus la extincția acestei specii în unele țări Africane. În anul 1981, toți papagalii, inclusiv papagalul Senegal au fost listați în Anexa 2 din Convenția pentru Comerț Internațional cu Specii Amenințate (CITES), ceea ce a făcut ca comerțul, importul și exportul papagalilor prinși în sălbăticie să fie ilegal. Mai mult de trei milioane de păsări au fost scoase din sălbăticie în ultimii treizeci de ani și doar 811.408 permise de comercializare au fost acordate începând cu anul 1975. Anii cu cea mai mare rată de comercializare a acestor păsări au fost 1980 și 1990. Papagalul Senegal continuă să fie una dintre cele mai comercializate specii de pe pământ, cu un număr de mai bine de 45000 de indivizi scoși din sălbăticie în fiecare an. A fost cea mai comercializată rasă conform CITES în anul 2005. Speciile de papagali africani s-au dovedit ușor de crescut în captivitate.

Descriere fizică – taxonomie:

Specia de papagali Senegal pot fi identificați cel mai bine prin intermediul capului care are culoarea asemănătoare plumbului. Au cozi scurte și măsoară între 23 – 26 cm lungime de la cioc până la capătul cozii, ceea ce nu îl face mai mare decât un cockatiel. Cântărește aproximativ 110 – 170 g. Au un cap destul de mare și un cioc pe măsură. Papagalii adult Senegal prezintă un cap de culoare gri, aripi, spate și gât verzi, iar partea de jos, precum și pieptul și abdomenul au o culoare galbenă. Partea de sus a pieptului are adeseori o culoare verde deschis.

Poicephalus Senegalus Mesotypus seamănă foarte bine cu papagalul Senegal, dar este puțin mai pal la culoare și prezintă un colorit portocaliu pe abdomen, iar verdele din partea de sus a pieptului se extinde înspre abdomenul portocaliu.

Poicephalus Senegalus Versteri seamănă de asemenea foarte bine cu Papagalul Senegal, dar prezintă o secțiune superioară de culoare verde închis și un abdomen portocaliu roșiatic.

Culoarea ochilor variază foarte mult, de la argintiu / galben la portocaliu. Păsările care încă nu au ajuns la maturitate au ochii închiși la culoare. Acestea au o culoarea mai ștearsă de obicei, cu un gri mult mai deschis pe cap. Ciocul le este în general roz cu puțin gri. Pieptul și abdomenul sunt în continuare acoperite cu verde.

Nu se cunosc foarte multe mutații de culoare la acești papagali. Rareori s-au obținut papagali galbeni în captivitate.

Identificarea sexelor. Masculii și femelele arată la fel. Cu toate acestea, au fost dezvoltate teorii cu privire la identificarea acestora. Cele mai importante diferențe dintre masculi și femele sunt prezentate în continuare. V-ul verde de pe piept este de obicei mai lung la femele, terminându-se între picioare, în timp ce la masculi se termină mult mai sus, în partea de sus a pieptului. Capul și ciocul femelei sunt în general ușor mai mici și mai înguste decât cele ale masculilor. De asemenea, capul femelei este mai rotund în partea de sus, în timp ce masculul are un cap ușor mai teșit. Cozile de sub coadă sunt în general de culoare galben pur sau galben înspre verde în cazul femelelor și al păsărilor imature. Masculii maturi au în general mai mult verde în această zonă. Masculii sunt în general mai grei decât femelele.

Regnul: Animalia; Subregn: Chordata; Clasa: Aves; Ordinul: Psittaciformes; Familia: Psittacidae; Genul: Poicephalus; Specia Senegalus.

Personalitate:

Papagalii din specia Senegal sunt unele dintre cele mai populare păsări de companie din lume, acest lucru datorându-se în mare parte inteligenței și personalității calme, blânde. Comparat cu alți papagali de mărimea lor, Senegalii nu sunt deloc înșelători. Aceștia iubesc să li se acorde atenție, dar totodată sunt capabili să se întrețină singuri, ceea ce înseamnă că sunt mai ușor de întreținut și nu sunt atât de nevoiași. Majoritatea oamenilor îi preferă pentru mărimea lor compactă și comportamentul liniștit odată ce au ajuns adulți. Papagalii Senegal crescuți în captivitate sunt mult mai ușor de socializat decât cei aduși din sălbăticie. Aceștia pot să vorbească, dar sunt mult mai buni la imitarea sunetelor și la învățarea de noi trucuri. Vocile lor sunt moi și blânde, ușor de acceptat de urechea umană, fără să fie enervante, stridente sau gălăgioase așa cum majoritatea papagalilor sunt. Papagalii Senegal în general fluieră și murmură, iar vocile lor sună mai degrabă comic atunci când încearcă să imite vocea umană. Datorită mărimii lor și a vocii plăcute, papagalii Senegal se pretează foarte bine traiului în apartament. Nu au nevoie de atât spațiu cât au papagalii mai mari ca și mărime. Au în schimb nevoie de jucării, de lemn de preferat, precum și niște scărițe pe care să se cațere tot timpul. Le face o deosebită plăcere să mestece, să se legene și să se cațere. Papagalii Senegal sunt niște păsări foarte sociabile, dar totodată sunt independente, care nu solicită ca atenția stăpânilor să fie îndreptată înspre ei tot timpul. Sunt capabili să se joace singuri și să nu se plictisească. Totuși, au nevoie ca stăpânii lor să le arate că îi iubesc, acordându-le atenție pentru cel puțin o oră. Astfel, papagalii vor dezvolta o personalitate echilibrată și un comportament plăcut. Pot să trăiască excelent în cadrul familiilor cu copii și cu alte animale de companie, ceea ce încă o dată le ridică cota pentru animale de companie perfecte. Trebuie totuși să vă asigurați că s-a obișnuit cu toți membrii familiei, fără să îi permiteți să creeze o legătură strânsă cu o singură persoană.

Dresaj

Papagalii din specia Senegal sunt niște companion energici și plini de fericire, care își ajustează foarte ușor programul și obiceiurile la cele ale stăpânului lor. Sunt păsări sociabile care au nevoie de aproximativ o oră de joacă alături de stăpânii săi pentru a aprofunda legăturile dintre ei. Acest timp trebuie să fie împărțit între toți membrii familiei pentru că în caz contrar, papagalul poate să devină mult prea atașat de o singură persoană și chiar gelos și posesiv. Papagalii Senegal învață limbajul uman destul de ușor. Sunt capabili să construiască un vocabular destul de larg, iar unii dintre aceștia pot să prindă chiar și fraze și seturi de cuvinte. Odată ce s-a obișnuit cu un nou mediu înconjurător, respectiv cu noua casă, se poate trece la dresajul propriu-zis. Sesiunile de dresaj trebuie să fie ținute scurte și purtate într-un ambient calm, fără să existe alte distrageri. Multiple sesiuni de câte 5-10 pot avea un efect mult mai bun decât o singură sesiune lungă. Pedepsele nu sunt indicate pentru că îl vor speria și îl vor face să își piardă încrederea în stăpân.

Hrana:

Specia de papagali Senegal ar trebui să fie hrăniți cu semințe și cu mâncare proaspătă. Semințele și iarba reprezintă cea mai bună hrană pentru papagali, dar este bine de știut că dacă îl hrăniți doar cu semințe atunci riscați să îl îmbolnăviți. Semințele nu sunt bogate în vitamina A, motiv pentru care ar trebui să luați în considerare și alte tipuri de mâncare.

La magazinele de specialitate puteți să găsiți bare presate de semințe, cu aromă de miere, de fructe de pădure sau multe alte variante. Acestea sunt foarte îndrăgite de către papagalii din rasa Lovebirds. Pe lângă semințe, este indicat să îl hrăniți cu mâncare proaspătă, cum sunt legumele, fructele și fructele de pădure. Mere, morcovi, pere, porumb, broccoli, spanac sunt opțiuni foarte bune pentru hrana papagalului, acestea fiind foarte bogate în nutrienți. La fel ca și oamenii, nici papagalilor nu le place mâncarea care se îndepărtează de gustul ei original. Mâncarea procesată excesiv își pierde din valoarea nutritivă, conținând adeseori calorii care pot să ducă la creșterea în greutate. Nici mâncarea prăjită nu trebuie să existe în meniul papagalilor.

Boli si afectiuni curente:

Specia de papagali Senegal este predispusă la destul de multe probleme de sănătate, motiv pentru care trebuie să aveți tot timpul grijă de el și mai mult, trebuie să îl urmăriți tot timpul. Observându-l, veți putea să înțelegeți ceea ce transmite în diferite ipostaze. Dacă îl vedeți că bea prea multă apă, că nu mănâncă destul sau că mănâncă prea mult, că este prea slab sau prea gras, că este letargic, atunci cu siguranță există o problemă de sănătate și ar trebui să mergeți cu el la un medic veterinar.

Unele dintre problemele care pot să apară sunt următoarele:

– alergiile;

– căderea penelor;

– voma;

– constipația;

– îi curge nasul și dificultăți la respirație;

– probleme cu ciocul, cu picioarele sau cu ochii;

– pierderea echilibrului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Peşti din Specia Bonito

Pesti Scris de

 

Informaţii generale:

Peştii din specia Australian Bonito (Sarda Australis) sunt distribuiţi în apele din Sud-Estul Australiei şi în Insulele Norfolk. Această specie a mai fost identificată şi în apele Noii Zeelande. Nu se cunosc foarte multe aspecte cu privire la structura stocului de peşti din această zonă. Leaping Bonito (Cybiosarda elegans) sunt prinşi în număr mic, aceştia putând fi identificaţi prin culoarea galbenă a celei de-a doua aripioare dorsale şi a aripioarei anale, precum şi după petele închise la culoare de pe suprafaţa spatelui. Peştii Australian Bonito au linii închise la culoare pe spate, nu pete. Bonito Oriental (Sarda Orientalis) se găsesc în zona Indo-Pacific, fiind prinşi cu precădere în zona de Vest a Australiei. Cercetările recente au arătat că Australian Bonito sunt nişte peşti cu o rată de creştere mare, care pot să ajungă la 40 cm în lungime într-un singur an. De asemenea, majoritatea peştilor prinşi nu depăşesc vârsta de trei ani. Australian Bonito este un peşte care nu depăşeşte 80 cm şi o greutate de 9 kg, cu toate că majoritatea peştilor Bonito se situează între 30 şi 60 cm şi o greutate de până la 2 kg. La maturitate, un peşte Australian Bonito are în general o lungime de 36 – 38 cm. Reproducerea se realizează în perioada de primăvară-vară, iar despre istoricul acestor peşti nu se cunosc prea

  Nume: Specia Bonito

Originea: Australia, Noua Zeelandă, America

Tip: pești de dimensiuni medii

Lungime: 30 – 60 cm

Greutate: 2 – 7 kg

Speranta medie de viata: până la 8 ani

Culoare:  Spatele peştilor Bonito are o culoare albastru metal sau verde metal, iar burta şi lateralele sunt argintii înspre albe. Întreg corpul îi este acoperit de solzi, care sunt în general foarte mici, cu excepţia zonei pectorale.

Comportament: Adeseori, peştele din specia Bonito are obiceiul de a sări afară din apă, ceea ce va produce acel blitz la contactul dintre razele soarelui şi solzii acestuia. Momeala trebuie să fie ţinută aproape de suprafaţă.

Caracteristici distinctive: Peştele bonito are dinţi mari, conici, atât pe maxilarul inferior cât şi pe cel superior. Gura îi este lungă, coborând până în spatele ochilor. Văzut din profil, fruntea îi este teşită şi capul ascuţit, cu botul ridicat până aproape la nivelul ochilor.

multe detalii. Din moment ce Bonito a fost listat separat în registrele de pescuit, începând cu anii 1990, pescuitul comercial anual s-a situat între 100 şi 150 t. A existat un singur vârf în toată această perioadă, respectiv în anul 1998, când pescuitul a înregistrat un maxim de 275 t într-un an. Perioada cea mai bună pentru recoltarea de Bonito este între Martie şi Iunie.

Peştele din specia Bonito se găseşte şi în apele din următoarele ţări: Australia; China; Columbia; Comore; Costa Rica; Djibouti; Ecuador; Egipt; El Salvador; Eritrea; Guatemala; Honduras; India; Indonesia; Japonia; Iordania; Kenya; Madagascar; Mexic; Mozambic; Nicaragua; Oman; Panama; Papua Noua Guineea; Peru; Filipine; Reunion; Arabia Saudită; Seychelles; Somalia; Africa de Sud; Sri Lanka; Sudan; Taiwan; Tanzania, Vietnam; Yemen.

Peştele din Specia Bonito este asociat cu familia tonului, dar în multe ţări acesta nu este marcat ca şi peşte tuna. Bonito este un peşte foarte popular printre iubitorii de carne de peşte, care se prăjeşte în general cu ulei de măsline. Datorită mărimii sale şi a cărnii negre şi fermă, acest peşte este foarte apreciat ca şi hrană. Peştele este pescuit mai ales în apele de coastă de către vasele de pescuit locale. Pescuitul pare a fi sezonier. Carnea peştelui bonito are o textură fermă şi este închisă la culoare, cu toate că peştii mai tineri tind să aibă o carne deschisă la culoare, asemănătoare cu cea a peştelui skipjack. Acesta este unul dintre motivele pentru care este uneori folosit ca şi substitut al tonului skipjack. Datorită faptului că peştele bonito este capturat de vase de dimensiuni mici şi în mai multe regiuni, este destul de greu de determinat care este cantitatea de peşte existentă la nivel mondiar. Volumele de peşti capturaţi în Marea Neagră şi Mediteraneană au scăzut în ultimele decade. Capturile din Golful Thailandei, Sudul Chinei şi Coasta Birmeză sunt utilizate pentru industria tonului la conservă. Mărimea acestor peşti tinde să scadă, constatându-se de-a lungul timpului că şi capturile sunt destul de neregulate şi uneori chiar limitate. Având în vedere că tonul este un peşte cu o capacitate migratoare foarte mare, este necesară crearea unor corpuri de control şi de management pentru aceste specii. Regional Fisheries Management Organizations (RFMO) sunt corpurile responsabile managementului, monitorizând activitatea în ţările care pescuiesc ton în scopuri comerciale şi industriale, impunând limite acolo unde se consideră că este nevoie. Tot aceste corpuri au rolul de a reglementa comercializarea acestor peşti şi de a controla sănătatea stocurilor de peşti.

Descriere fizică:

Peştii din specia Bonito pot fi identificaţi faţă de ceilalţi peşti Ton prin prezenţa a celor şapte sau chiar mai multe linii oblice închise la culoare în zona dorsală a acestor peşti. Spatele peştilor Bonito are o culoare albastru metal sau verde metal, iar burta şi lateralele sunt argintii înspre albe. Întreg corpul îi este acoperit de solzi, care sunt în general foarte mici, cu excepţia zonei pectorale. Peştele bonito are dinţi mari, conici, atât pe maxilarul inferior cât şi pe cel superior. Gura îi este lungă, coborând până în spatele ochilor. Văzut din profil, fruntea îi este teşită şi capul ascuţit, cu botul ridicat până aproape la nivelul ochilor. Forma este alungită, curbată în zona dorsală şi în cea pectorală. Prezintă două aripioare dorsale, una cu aproximativ 30 de oase, iar a doua mult mai scurtă şi cu mai puţine oase. Aceasta din urmă se continuă înspre coadă cu alte câteva mici aripioare. Aripioara anală este mică şi de asemenea se continuă cu o serie de aripioare de dimensiuni mici înspre coadă. Coada îi este scurtă, subţire şi la cu o deschidere destul de mare. Înălţimea cozii peştelui Bonito este aproximativ egală cu înălţimea corpului acestui peşte. Este un peşte care creşte în general la aproximativ 63 cm, dar adeseori depăşeşte această lungime, ajungând până la aproximativ 90 cm. Greutatea maximă identificată a fost de 9 kg.

Taxonomie: Regnul Animal, Încrengătura Chordata, Clasa Actinopterygii, Ordinul Perciformes, Familia Scombridae, Specia Sarda Sarda.

Comportament:

Peştii din specia Bonito sunt peşti de dimensiuni mici, ajungând în general la greutatea de 9 kg. Au şi o speranţă de viaţă destul de scurtă, ajungând arareori la peste 8 ani de zile. Fără îndoială, aceşti peşti obişnuiesc să mănânce alte specii de peşti. În ceea ce priveşte sănătatea acestora, nu se pare că pot să afecteze cu ceva sănătatea dacă sunt consumaţi de mai mult de două ori pe săptămână. Aceşti peşti sunt perfecţi pentru pescuitul recreativ. Cel mai bun mod de a-l prinde este la blinker. Atunci când sunteţi motorizaţi, urmăriţi zonele din apă în care sunt păsări. Adeseori, peştele din specia Bonito are obiceiul de a sări afară din apă, ceea ce va produce acel blitz la contactul dintre razele soarelui şi solzii acestuia. Momeala trebuie să fie ţinută aproape de suprafaţă. Când sunteţi cu barca, rămâneţi undeva în lateralul bancului de peşti, niciodată deasupra acestuia pentru că riscaţi să îi speriaţi. Aceşti peşti sunt pelagici, ceea ce înseamnă că vor rămâne multă vreme în apele deschise ale oceanului, dar totodată se va apropia de ţărm şi vor intra în estuare.

Statut Specie:

Având în vedere lista de clasificare a statutului peștilor, se observă că peştele din specia Bonito este considerat a fi Least Concerned. Lista cuprinde mai multe clasificări, astfel: ne-evaluat, date ineficiente, fără probleme, aproape amenințați, vulnerabili, amenințați, pericol critic, aproape dispărut, dispărut. Ultima analiză a stocurilor de peşti Bonito a fost făcută în anul 2014 și a arătat următoarele:

Ocean Organizația de management Starea stocului
Pacificul de Nord IATTC, WCPFC Exploatare moderată
Pacificul de Sud IATTC, WCPFC Exploatare moderată
Mediteranean ICCAT Exploatare moderată
Oceanul Indian IOTC Exploatare moderată
Atlanticul de Nord ICCAT Exploatare moderată
Atlanticul de Sud ICCAT Exploatare moderată

În acest moment, Uniunea Mondială a Conservării Peștilor (IUCN) nu consideră peştii din specia Bonito să fie vulnerabili sau amenințaţi cu extincția.

Hrana:

Peştii din specia Bonito nu pot să îşi împartă prada pe bucăţi, ceea ce înseamnă că trebuie să o înghită întreagă dintr-o singură înghiţitură. Bonito Atlantic mănâncă peşti de dimensiuni mici, cum este macarelul, menhaden sau suliţa de nisip, dar totodată sunt cunoscuţi ca mâncători de calmari. Peştii pelagici predatori, de dimensiuni mari, cum este tonul, marlin sau wahoo sunt cei care îi vor vâna pe Bonito. Se ştie despre aceşti peşti că sunt şi canibali. Sunt prăzi uşoare, mai ales dacă au fost prinşi şi eliberaţi din nou în apele oceanului. Efortul depus pentru a scăpa din cârlig, rănile suferite, sunt elemente clare de slăbiciune, iar un predator vorace cum este rechinul nu va scăpa această oportunitate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iepuri din Rasa Silver

Rozatoare/Stiai ca? Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de iepuri Silver este una dintre cele mai vechi rase de iepuri domestici, datând până în jurul anilor 1500. Înaintea colonizării Noii Lumi, iepurele Silver gri era ţinut în cuşti în Anglia, introdus cel mai probabil în această ţară de către Sir Walter Raleigh, care l-a adus din Portugalia. Unele referinţe sugerează faptul că marinarii Porthezi au adus iepuri Silver din Siam. Ajuns foarte repede în America, iepurele Silver a fost una dintre primele rase care au fost recunoscute de către Asociaţia Americană a Crescătorilor de Iepuri (denumită ulterior National Pet Stock Association), când a fost fondată în anul 1910. Prezenţa lor în America este cu mult înainte de boomul cunoscut de Iepurele de Câmp Belgian, în anii 1900.  Acela a fost şi momentul în care aprecierea faţă de rasele de iepuri a început să cunoască o altă dimensiune. Astăzi, iepurele din rasa Silver este crescut în trei varietăţi, negru, maro şi crem. Multe alte ţări recunosc un anume iepure din rasa Silver ca aparţinând lor, dar în fapt, iepurele orginal se găseşte doar în America şi în Anglia. Chiar şi aici, acest iepure este unul rar. O singură privire aruncată asupra acestui iepure şi se poate observa clar genele sale care poartă semnătura strămoşilor lor. Nu există altă rasă în lume care să aibă o conformaţie a corpului atât de Renascentistă. Iepurii din rasa Silver sunt adeseori confundaţi cu Silver Fox.

  Nume: Silver

Originea: America, Marea Britanie

Grupa: Iepuri de dimensiuni mici / semi-arcuiți

Greutate: Între 2,5  – 3 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: maro, gri, crem

Temperament:  Trebuie totuşi să îl urmăriţi îndeaproape pentru că este un iepure la care îi place să exploreze şi să se aventureze în locuri necunoscute. Puteţi să îi puneţi un ham pentru câini de dimensiuni mici dacă vreţi să ieşiţi cu el la plimbare în parc.

Status rasă:  Rasa de iepuri Silver este o rasă ameninţată cu dispariţia, în ciuda faptului că este atât de frumos şi de apreciat. Acest iepure se produce doar în America şi în Marea Britanie.

Caracteristici distinctive: Caracteristica principală a acestui iepure este blana, care este foarte densă. La o trecere cu mâna în sens opus, blana va reveni repede la locul ei.

Descopera mai mult

1 2 3 31
Mergi Sus