un blog despre animale de companie

Author

paul

paul has 312 articles published.

Papagali din Specia Meyers

Pasari Scris de

 

Informaţii generale:

Printre papagalii Africani, papagalul Meyers Poicephalus Meyeri este fără doar și poate cel mai atractiv din punct de vedere estetic. Atunci când zboară, pare că soarele se reflectă din toate culorile acestuia. Par a semăna cu diverse pietre prețioase cunoscute în zona Africii. Lumina reflectată din penele sale turcoaz vă va aminti de un safir extraordinar de bine prelucrat. Acest papagal de dimensiuni mici mai este cunoscut și sub denumirea de Papagalul Maro. Papagalii Meyers sunt calmi și echilibrați din punct de vedere al temperamentului, fiind o alegere excelentă pentru o familie care are și copii. Acești papagali de dimensiuni mici se adaptează bine și nu sunt deloc intimidanți. Le face plăcere compania oamenilor și vor construi relații cu toți membrii familiei. În America, datorită legilor lor mai permisive față de importurile de păsări, papagalii Meyers sunt cei mai populari papagali după specia Senegal. În Australia au fost duși un număr insuficient de papagali, înainte ca țara să își închidă porțile importului de papagali exotici. Astfel, cererea în această zonă este una care de cele mai multe ori nu poate să fie satisfăcută din cauza lipsei acestor papagali. Totodată, acest lucru duce și la prețuri exorbitante solicitate pentru aceste păsări. Sunt cunoscuți și provin de altfel din zona de Sud și Sud Est a Africii, cu toate că numărul acestora a scăzut semnificativ ca urmare a distrugerii habitatului lor. În mod

  Nume: Papagali Meyers

Originea: Sud, Sud-Est Africa

Grupa: de dimensiuni mici

Inaltime: 21 – 25 cm

Speranta medie de viata: până la 20 – 30  ani

Culoare: Este în mare parte maroniu-gri, cu pete galbene pe marginea aripilor și pe coapse, iar în funcție de subspecie mai poate prezenta pete galbene și pe cap. Abdomenul lor este verde sau un albastru viu, turcoaz, iar zona de jos a spatelui poate să fie de asemenea albastru sau turcoaz.

Temperament:  Sunt păsări sociale și au tendința de a realiza o conexiune cu toți membrii din familia în care crește. În general, această pasăre nu glumește în ceea ce privește relațiile sociale, însemnând că odată ce i-a plăcut de cineva, această persoană îi va fi prieten o viață.

Caracteristici distinctive: Ochii papagalilor care au ajuns la maturitate sunt de culoare portocaliu-roșiatici, cu un cioc gri înspre negru. Din păcate, păsările ținute în captivitate sunt aproape imposibil de clasificat pentru că în general acestea au fost încrucișate cu alte specii.

normal acești papagali se adună în perechi sau în grupuri mici.

Papagalul Meyers sau Papagalul Maro Poicephalus Meyeri a fost descris pentru prima dată de Cretzshmar în anul 1827. Acest papagal ocupă în general o mare parte din pădurile țării, inclusiv zonele de pădure din savană. Există șase subspecii a papagalului Meyers:

  • Subspecie: Poicephalus meyeri meyeri – Papagalul Meyers
  • Subspecie: Poicephalus meyeri reichenowi – Papagalul Angola Maro
  • Subspecie: Poicephalus meyeri damarensis – Papagalul Damaraland Maro
  • Subspecie: Poicephalus meyeri matchiei – Papagalul Maro Est African
  • Subspecie: Poicephalus meyeri transvaalensis – Papagalul Maro Sud African
  • Subspecie: Poicephalus meyeri saturatus – Uganda – Papagal cu Umeri Galbeni, Kenya Meyers

 

Descriere fizică – taxonomie:

Penajul papagalului Meyers sau Papagalul Maro este în mare parte maroniu-gri, cu pete galbene pe marginea aripilor și pe coapse, iar în funcție de subspecie mai poate prezenta pete galbene și pe cap. Abdomenul lor este verde sau un albastru viu, turcoaz, iar zona de jos a spatelui poate să fie de asemenea albastru sau turcoaz. Partea de sus a cozii este maro și în zona interioară aceasta este gri închis. Picioarele le sunt de culoare gri închis. Inelele ochilor sunt negre, iar ciocul îi este de asemenea negru. Acest papagal este unul de dimensiuni mici, compact, African, având o lungime de aproximativ 21 – 25 cm. Mărimea aripilor este de aproximativ 14 – 15 cm. Greutatea lor este de aproximativ 100 – 135 g. Există șase subspecii a papagalului Meyers, care sunt demarcate prin variații a coloritului galben atât pe cap cât și pe aripi. Unele specii chiar nu prezint deloc culoarea galbenă. Toți papagalii din specia Meyers au partea de sus a corpului de culoare gri maro, cu piept albastru – verde, cu verde în partea interioară a aripilor și albastru în zona de jos a spatelui. Poate că la prima vedere aceste păsări par să fie neinteresante, dar la o analiză mai atentă, culoarea lor este incredibil de frumoasă, mai ales cea de pe piept și de pe spate, care prezintă o iridiscență superbă. Ochii papagalilor care au ajuns la maturitate sunt de culoare portocaliu-roșiatici, cu un cioc gri înspre negru. Din păcate, păsările ținute în captivitate sunt aproape imposibil de clasificat pentru că în general acestea au fost încrucișate cu alte specii. Unul dintre motivele acestor mixturi este imposibilitatea identificării unei perechi din aceeași specie, precum și lipsa de înțelegere a diverselor sub-specii. Pentru a prezerva sub-speciile, se dorește ca persoanele care cresc papagali să identifice două păsări din aceeași specie.

Nume științific și Clasificare: Regn – Animalia; Încrengătură – Chordata; Clasa – Aves; Ordinul – Psittaciformes; Familia – Psittacidae; Genul – Poicephalus; Specia – P.meyeri.

Personalitate:

Papagalii din specia Meyers este unul afectuos, tăcut, ușor de manevrat și cu un temperament echilibrat. Dacă papagalul Meyers ar avea un motto, acesta cu siguranță ar fi ”mă las dus de val”. Nu este o pasăre atletică și nici una care să se prostească, în schimb, preferă să privească totul cu foarte multă atenție și cu un ochi critic. Papagalul Meyers este fericit să stea liniștit pe bara lui, jucându-se cu o jucărie și privind lumea cum trece liniștită. Sunt păsări sociale și au tendința de a realiza o conexiune cu toți membrii din familia în care crește. În general, această pasăre nu glumește în ceea ce privește relațiile sociale, însemnând că odată ce i-a plăcut de cineva, această persoană îi va fi prieten o viață. Cu toate că această specie de papagali Meyers nu este considerată a fi una care să fie ținută în brațe, aceste păsări afectuoase iubesc să fie mângâiate pe cap și pe gât. Un papagal tânăr care a fost hrănit din mână încă de la început va deveni un adult foarte sociabil, care nu va mușca, cu toate că ciocul lor pot să provoace niște mușcături puternice și dureroase. Este o specie care poate să învețe câteva cuvinte, cu toate că nu sunt recunoscuți pentru abilitatea lor de a vorbi. Pot să învețe să fluiere, să facă diverze zgomote și uneori să ofere câteva note muzicale. Din fericire, nu sunt păsări care să țipe sau care să facă gălăgie toată ziua, ceea ce îi pune pe piedestalul păsărilor care pot să fie ținute și crescute în apartament. Unii dintre acești papagali vor învăța diverse zgomote din casă, cum ar fi sunetul de la cuptorul cu microunde. Papagalul din specia Meyer se presupune că este dimorfic, ceea ce înseamnă că există o diferență vizibilă între sexe, dar care pentru un ochi neavizat  este dificil de observat. Uneori, chiar și crescătorii experienți nu observă aceste diferențe. Despre papagalii masculi Meyers se spune că au marcaje negre pe piept, în timp ce femelele au un turcoaz plin. Masculul are de asemenea mai mult colorit galben pe cap și umeri, cu toate că acest aspect poate să fie discutabil. Ambele sexe sunt niște păsări de companie excelente, motiv pentru care, atunci când sunteți în căutarea unui papagal, puteți să optați pentru oricare. Un aspect destul de ciudat este faptul că masculii există în număr mai mare decât femelele.

Sezonul de reproducere a Papagalilor Meyers (poicephalus Meyeri) în habitatul lor natural depinde de regiunea în care aceștia trăiesc. În Zimbabwe, aceștia se reproduc din Martie până în August, în timp ce în Mpumalanga, reproducerea se întâmplă între Martie și Iunie. În Zambia și Malawi, perioada de reproducere este din Mai până în Septembrie, iar în Ambolia aceștia se reproduc în Iulie. De obicei își fac cuibul în cavitățile copacilor, la înălțimi situate între 3 – 10 m. Este posibili ca acești papagali să folosească același cuib în mod repetat. Fiecare cuib constă în 2 – 4 ouă. Incubația începe în general după ce a fost depus și cel de-al doilea ou, fiind făcută de femelă. Incubația durează în general între 26 – 31 de zile. Micii papagali sunt hrăniți de ambii părinți, care regurgitează mâncarea. Tinerii papagali părăsesc cuibul după aproximativ 8 – 10 săptămâni. Chiar și după ce au părăsit cuibul, tinerii papagali Meyers sunt dependenți de părinții lor încă aproximativ o lună.

Atunci când sunt ținuți în casă, dimensiunile cuștii ar trebui să fie de 20” lungime x 20” adâncime x 24” înălțime. Mărimea ideală a cuștii este de 40” lungime x 20” adâncime x 32” înălțime. Este de preferat o cușcă cu bare orizontale care să îi permită să se cațere mai ușor. O cușcă cu o mulțime de jucării în interior este perfectă pentru că în acest fel timpul le va fi ocupat cu activități. De asemenea, este necesară o hintă care să fie agățată de tavanul cuștii. Mai puneți în interiorul cuștii câteva ramuri de copaci. Un suport din beton este ideal pentru că îi va ajuta să își mențină ghearele la un nivel acceptabil. O problemă cu aceste păsări este faptul că ciocul lor tinde să crească în continuu, iar un astfel de element de decor din beton poate să îi ajute să depășească și acest inconvenient.

Dresaj

Există păsări care au fost salvate și care necesită o perioadă de reabilitare. În cazul în care nu reușiți să le dresați, s-ar putea să întâmpinați probleme chiar și în a le scoate afară din cușca lor. Din acest motiv, este indicat să identificați un program de dresaj pentru papagalul Meyers. Indiferent dacă aveți papagalul de o zi sau de câțiva ani, programul de dresaj vă va ajuta foarte mult. Puteți să căutați informații de dresaj și pe internet, unde există numeroase filmulețe care arată metode utile și simple de aplicat, prin care să vă dresați papagalul.

Hrana:

În sălbăticie, papagalii din specia Meyers mănâncă o varietate de semințe, de nuci, vegetați și fructe de pădure. De asemenea, mai sunt cunoscuți ca și distrugători de culturi de semințe. Acești papagali sunt predispuși la obezitate, motiv pentru care trebuie să fiți atenți cu hrana acestora. Oferiți-le cât mai multe verdețuri , puțină carne pentru a le acoperi necesarul de proteine, dar și un os pentru a le reda calciul. Ciocolata și Avocado sunt considerate elemente toxice pentru aceste păsări, iar zahărul și sarea ar trebui să fie de asemenea evitate.

La magazinele de specialitate puteți să găsiți bare presate de semințe, cu aromă de miere, de fructe de pădure sau multe alte variante. Acestea sunt foarte îndrăgite de către papagalii din specia Meyers. Pe lângă semințe, este indicat să îl hrăniți cu mâncare proaspătă, cum sunt legumele, fructele și fructele de pădure. Mere, morcovi, pere, porumb, broccoli, spanac sunt opțiuni foarte bune pentru hrana papagalului, acestea fiind foarte bogate în nutrienți. La fel ca și oamenii, nici papagalilor nu le place mâncarea care se îndepărtează de gustul ei original. Mâncarea procesată excesiv își pierde din valoarea nutritivă, conținând adeseori calorii care pot să ducă la creșterea în greutate. Nici mâncarea prăjită nu trebuie să existe în meniul papagalilor.

Boli si afectiuni curente:

Papagalii din specia Meyers, care sunt îngrijiți corespunzător nu ar trebui să prezinte probleme de sănătate.  Doar observându-l, veți putea să înțelegeți ceea ce transmite în diferite ipostaze. Dacă îl vedeți că bea prea multă apă, că nu mănâncă destul sau că mănâncă prea mult, că este prea slab sau prea gras, că este letargic, atunci cu siguranță există o problemă de sănătate și ar trebui să mergeți cu el la un medic veterinar. Unele dintre cele mai comune boli pe care le puteți întâlnit sunt Psittacosis (febra papagalului), infecțiile virale, bacteriene sau ciupercile, Papillomas, probleme ale rinichilor, toxicitate, otrăvirea cu metale grele.

Unele dintre problemele care pot să apară sunt următoarele:

– boala ciocului și a penelor (PBFD)

– alergiile;

– căderea penelor;

– voma;

– constipația;

– îi curge nasul și dificultăți la respirație;

– probleme cu ciocul, cu picioarele sau cu ochii;

– pierderea echilibrului.

Dacă observați aceste simptome la pasărea voastră, oferiți-i imediat un mediu cald (30 grade C), uscat și sigur. Puneți-i apă și mâncare aproape, iar dacă observați că problemele persistă, este imperativ să mergeți cu papagalul la un veterinar.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa Fuzzy Lop Americană

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Istoricul rasei de iepuri Fuzzy Lop Americană este interconectată cu istoricul rasei Holland Lop. Atunci când a apărut pentru prima dată, iepurele din rasa Holland Lop era disponibil doar în culori pline, ceea ce i-a îndemnat pe crescători să dorească să adauge în tiparul de culoare unele ruperi de ritm. Pentru a reuși acest lucru, au încrucișat rasa Holland Lop cu rasa Englez Pătat. În timp ce au reușit să adauge ruperi de culoare în tiparul iepurilor, au eșuat în a păstra blana pufoasă pe spatele iepurelui Holland. Iepurii obținuți în urma acestei încrucișări aveau blana de pe spate asemănătoare cu cea a iepurelui din rasa Englez Pătat. A urmat apoi o încrucișare între Holland Lop și iepurele din rasa Angora Franceză, o rasă care are o blană pe spate foarte fină, elegantă. Rezultatele acestor încrucișări a dus la introducerea genei blănii lânoase în genetica rasei de iepuri Holland Lop. Din acel moment, printre progeniturile Holland Lop mai apar din când în când câte un iepure cu blană lânoasă, lungă. Pionierii rasei Fuzzy Lop Americană au fost Patty Greene-Karl și Gary Fellers, precum și Kim Landry și Margaret Miller au realizat potențialul de piață pe care iepurii din varietatea Fuzzy Holland o pot avea. Patty Greene-Karl a fost cea care a realizat că gena care produce aspectul ”fuzzy” este o genă recesivă, ceea ce însemna că dacă erau

  Nume: Fuzzy Lop Americană

Originea: America

Grupa: Iepuri de dimensiuni mici / semi-arcuiți

Greutate: Între 1,2 – 2,2 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: Sunt 19 varietăți de culori acceptate, împărțite în cinci grupuri mari, dintre care agouti (maro alună, chinchilla, lynx, opac), grupul alb pătat, grupul de culori solide (negru, albastru, ciocolatiu, liliachiu). Se mai găsesc culorile Siameză samur, perlat.

Temperament:  Atât femelele cât și masculii sunt foarte simpatici, ceea ce îi face să fie niște animale de companie excelente, deși în general femelele pot să fie mai timide și mai speriate.

Status rasă:  Rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană este o rasă care nu prezintă niciun risc de dispariție, ci din contră, crește în popularitate în întreaga lume.

Caracteristici distinctive: Urechile le poartă aplecat, și ar trebui să stea ridicate doar în acele momente în care sunt stresați.

împerecheați doi iepuri care purtau aceste gene, rezultatul ar trebui să ducă la obținerea de progenituri cu blană lânoasă în cel puțin un sfert dintre cazuri. Patty a decis să dezvolte acești iepuri într-o nouă rasă, pe care a denumit-o rasa Fuzzy Lop Americană. După patru ani în care a muncit la dezvoltarea rasei, a prezentat iepurii în cadrul ARBA, iar în anul 1985 aceștia au fost prezentați într-un cadru general, mai exact în cadrul Convenției ARBA din Houston, Texas. Au fost prezentați atunci trei varietăți separate de lânoși cu urechile atârnate, din partea a trei crescători diferiți, dar doar varietatea Fuzzy Lop Americană prezentată de către Patty a primit un grant pentru a continua dezvoltarea. În anul 1986, în cadrul Convenției ARBA din Columbus, Ohio, rasa Fuzzy Lop Americană a fost prezentată pentru a doua oară, trecând testele și de data aceasta. La cel de-al treilea Congres din Portland, Oregon, în anul 1987, comitetul ARBA nu a mai aprobat standardul rasei. Au motivat această decizie spunând că nu există uniformitate de la un exemplar la celălalt. La rugămintea lui Patty, Jeff Hardin a scris un nou standard de lucru al rasei, care în final a fost acceptat de către comisia ARBA. În anul 1988, ARBA a cerut ca doar Patty să prezinte noul standard în cadrul Convenție din Madison, Winsconsin, din cauza spațiului redus. În acel an rasa Fuzzy Lop Americană trebuia să treacă testele, în caz contrar, Patty ar fi trebuit să reia de la capăt munca sa. Din fericire, prezentarea lui Patty a primit acordul comisiei din cadrul Convenției din Madison, ceea ce a însemnat că rasa Fuzzy Lop Americană a fost recunoscută definitiv ca fiind o nouă rasă. În anul 1989, la Tulsa, Oklahoma, iepurele Herbie al crescătoarei Helen McKie a fost selectat să reprezinte cea mai bună rasă. Poza lui Herbie a devenit un standard al perfecțiunii în perioada 1991 – 1995.

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană conține iepuri cu un corp destul de scurt și compact, cu umeri și șolduri destul de bine dezvoltate. Trebuie să aibă o musculatură bine dezvoltată, fără părți ascuțite ale corpului, păstrându-se o proporție bună între elementele corporale și greutatea acestuia. Iepurele trebuie de asemenea să aibă oase puternice și picioare groase. Capul ideal are o lungime ideală de la vârful capului până la bot. Capul ar trebui să aibă o formă pătrățoasă, iar fața turtită este un semn al oaselor puternice, ceea ce îl face ideal. În general acest iepure nu are gât, capul continuându-se direct în corpul său. Tot în zona capului, distinct pentru această rasă este și coroana de blană. Urechile îi sunt scurte, groase și destul de late. Urechile le poartă aplecat, și ar trebui să stea ridicate doar în acele momente în care sunt stresați. Pe urechi nu ar trebui să se găsească blană lungă. Picioarele îi sunt drepte. Puteți să vedeți acest lucru atunci când iepurele stă pe spate. Când îi priviți picioarele acestea ar trebui să fie drepte, cu vârfurile îndreptate înspre botul său. Picioarele cu degete îndreptate înspre exterior nu sunt acceptate. Blana ar trebui să fie destul de aspră, deasă și distribuită în mod egal pe toată suprafața corpului, cu excepția urechilor. Cât sunt mici, iepurii au o blană mai moale.

Personalitate:

Iepurii din rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană au de obicei personalități foarte încântătoare și la fel ca și majoritatea raselor de iepuri, le place să fie îmbrățișați și mângâiați. Sunt niște iepuri excelenți pentru prezentarea lor în cadrul competițiilor. Foarte blănoși și cu o expresie dulce pe chip, iepurii din rasa Fuzzy Lop Americană sunt foarte afectuoși și iubitori. Acest iepure este ideal pentru cei care au un iepure pentru prima dată. Atât femelele cât și masculii sunt foarte simpatici, ceea ce îi face să fie niște animale de companie excelente, deși în general femelele pot să fie mai timide și mai speriate. De asemenea, femelele pot să devină nervoase atunci când aud zgomote puternice sau mișcări rapide. Iepurii din rasa Fuzzy Lop Americană sunt activi, jucăuși și foarte sociali. Ca urmare a capacității lor sociale foarte bine dezvoltate, această rasă de iepuri Fuzzy Lop Americană se înțelege foarte bine cu alte animale ca și pisicile, câinii și porcii de guineea. Cel mai bine ar fi să fie ținuți în perechi sau chiar trei iepuri, dar niciodată mai mulți în aceeași cușcă. Atunci când sunt ținuți în aceeași cușcă, există riscul de a se răni ca urmare a luptelor sau disputelor ocazionale. Iepurilor le place să aibă multe jucării, fie că este vorba despre mingi de plastic, bucăți de lemn moale, șosete sau mănuși. Sunt iepuri la care le place să se joace tot timpul. Nivelul de activitate a acestor iepuri crește în perioada de răsărit și cea de apus a zilei. Din cauză că iepurii sunt în general animale care se stresează foarte repede și care au un psihic fragil, nu sunt recomandați ca și animale de companie pentru copiii care nu au ajuns la capacitatea de a înțelege acest lucru.

Hrana și cușca

La fel ca alți iepuri și rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană au un stomac foarte delicat. Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. Mâncarea ar trebui să nu conțină porumb, nuci sau cartofi. În fiecare zi mâncarea trebuie să fie proaspătă și bogată în fibre și cu un conținut scăzut de proteine. Nu este indicat să dați foarte multă mâncare iepurelui dumneavoastră. În ceea ce privește vegetalele, puteți să îi dați să mănânce salată, broccoli, varză sau spanac. Nu trebuie să îi dați să mănânce fasole, ceapă sau alte semințe cum este grâul. Fructele pot servi ca și masă doar ocazional pentru că acestea au un conținut prea mare de zaharuri. Iepurele dumneavoastră nu este un om, motiv pentru care acesta nu este capabil să proceseze mâncare ca și ciocolată sau chipsuri. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Fuzzy Lop Americană se pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Dacă este ținut în cușcă, aceasta ar trebui să fie de cel puțin cinci ori mărimea corpului iepurelui și să îi permită să stea relaxat în picioare. Nu este indicat ca podeaua cuștii să fie realizată din sârmă pentru că iepurele ar putea să își prindă picioarele în ochiurile de sârmă. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Este bine să îi luați jucării cu care să își ocupe timpul și să se distreze. Iepurii pot fi învățați să își facă treburile într-un loc special amenajat.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Fuzzy Lop Americană necesită o periere zilnică pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr pentru iepurii cu blana mai scurtă, în timp ce pentru cei cu blana mai lungă este necesară o periere de două ori pe zi. Iepurii obișnuiesc să se îngrijească reciproc, motiv pentru care este indicat să aveți cel puțin două exemplare. Când au grijă unul de celălalt, iepurii își ling urechile, nasul, vârful capului și în jurul ochilor. Acești iepuri au urechile căzute, atârnând, ceea ce îi facă se fie mai predispuși la infecții ale urechilor. Dacă simțiți că emit un miros urât sau dacă au ceară în urechi, este necesar să consultați un medic veterinar.

Scopul și statusul rasei:

Rasa de iepuri Fuzzy Lop Americană este o rasă care nu prezintă niciun risc de dispariție, ci din contră, crește în popularitate în întreaga lume. Este tot mai folosit ca și animal de companie, fiind apreciat de către tineri în toată lumea.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Fuzzy Lop Americană poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pisici din Rasa Aegean

Pisici Scris de

 

Informaţii generale:

Despre această rasă trebuie să spunem încă de la început că nu face parte din rasele recunoscute de către CFA (Cat Fanciers Association).  Totuși, acest lucru nu înseamnă că nu va putea să fie acceptată la un moment dat ca și rasă cu drepturi depline, care să participe în concursurile de profil. De asemenea, odată cu încadrarea într-una dintre grupele de concurs este necesară și realizarea unui standard oficial al Rasei Aegean. Noi, în continuare o să o denumim rasă, dorind totodată să menținonăm că există peste douăzeci de rase nerecunoscute de către CFA, dar care au un istoric și asociații proprii.

Pisica din rasa Aegean este originară din Insulele Ciclade, formate dintr-un grup de 200 de insule în interiorul Mării Egee. De la numele insulelor provine și numele acestei frumoase pisici. Dacă ați petrecut vacanțe în Grecia, pe insulele Andros, Delos, Mykonos, Naxos sau Santorini, cu siguranță ați observat aceste pisici de dimensiuni medii, cu părul semilung, stând

  Nume: Aegean

Originea: Grecia

Grupa: Pisici de mărime medie-mare

Inaltime: înălțime medie-mare

Greutate: Femela 4,5 – 6,5 kg, Mascul 5 – 6,8 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 15 ani

Culoare:  toate culorile, cu alb predominant și fără pete mici colorate.

Temperament: Sunt capabile să vâneze ore întregi, acest lucru datorându-se rezistenței de care dau dovadă. Pisicile din rasa Aegean sunt foarte afectuoase și loiale. Vor crea o legătură puternică cu o singură persoană, pe care o va considera specială și pe care o va urma tot timpul.

Caracteristici distinctive: Pisica Aegean are un corp atletic și de mărime medie. Capul le este mare, în proporție cu corpul și coada care sunt lungi. Ochii au un aspect oriental, iar urechile le sunt mari.

comode pe bărcile de pescuit, odihnindu-se la umbra unui scaun. Rasa Aegean este considerată a fi una dintre cele mai vechi rase de pisici domesticite. În Grecia, pisicile din rasa Aegean sunt neîmblânzite, putând fi observate tot timpul în zona portuară unde obișnuiesc să cerșească mâncare de la trecători. În Grecia, aceste pisici sunt considerate a fi o comoară națională. Rasa de pisici Aegean pare a fi singura rasă apărută în Grecia. Se crede despre ele că au trăit cu grecii antici, cu multe mii de ani înainte. Se spune despre aceste pisici că au ajuns pe tărâmul Greciei cu ajutorul pescarilor Greci antici care treceau pe lângă insule în fiecare zi. Oamenii au început încet să le domesticească, moment în care popularitatea lor în rândul grecilor a crescut seminificativ. Era o pisică despre care toată lumea știa că este un foarte bun exterminator. La începutul anilor 1990, a fost înființat primul Club al iubitorilor de pisici din rasa Aegean. Tot în acea perioadă au fost depuse eforturi pentru creșterea ordonată a acestor pisici și încrucișarea selectivă. Astăzi, cu toate că nu este o rasă recunoscută de CFA, rasa Aegean este apreciată de mai multe cluburi de crescători de pisici din întreaga lume. Chiar dacă în acest moment rasa Aegean este destul de rară în afara granițelor Greciei, a început încet să își pună amprenta asupra zonei Americii de Nord și totodată să iasă în Europa.

Descriere fizică:

Această rasă nu a primit încă un standard oficial, dar prezintă destul trăsături fizice caracteristice, care să permită realizarea unui tipar. Sunt pisici impresionante, frumoase, care chiar dacă au fost încrucișate în mod sistematic abia recent, ele s-au adaptat foarte repede mediului înconjurător. Acest lucru se datorează faptului că sunt niște pisici care au fost domesticite cu multe secole în urmă. Tot capacitatea lor mare de a se adapta le-a permis să se apropie foarte mult de oameni, ceea ce a transformat această pisică într-un animal de companie foarte apreciat. Lipsa blănii duble se datorează unor factori genetici care au reușit să se adapteze condițiilor calde din zona Greciei.

Caracteristici generale: Pisica Aegean are un corp atletic și de mărime medie. Capul le este mare, în proporție cu corpul și coada care sunt lungi. Ochii au un aspect oriental, iar urechile le sunt mari. Culoarea ochilor este verde pentru majoritatea pisicilor din această rasă, iar culoarea blănii poate să fie atât în două culori, cât și în trei. Albul este culoarea predominantă, care acoperă în general 2/3 din suprafața blănii. Celelalte culori pot să fie crem, albastru, roșu sau negru.
Corp: Este o pisică de mărime medie, puternică și musculoasă, al cărei aspect nu pare deloc a fi greu sau obez. Corpul îi este mai degrabă lung, cu o picioare puternice și de lungime medie, terminate cu niște lăbuțe rotunde.
Cap: Este rotund, larg și cu obrajii plini. Botul are o lățime medie, la atingere fiind rotund și cu mustăți pronunțate. Văzută din profil, nasul prezintă un stop. Bărbia îi este fermă și bine dezvoltată, bine proporționată cu restul corpului și nu ar trebui să fie foarte ieșită în exterior și nici prea masivă. Văzută din față, pisica Aegean pare a avea un bot ascuțit, acest lucru datorându-se în mare parte ochilor care par a fi alungiți înspre exterior.
Urechile: Sunt de mărime medie, largi la bază și așezate depărtat una de cealaltă. Interiorul urechilor nu îi este acoperit de păr cu excepția unor mici smocuri, în timp ce exteriorul este acoperit de blană. Vârfurile urechilor sunt ascuțite și îndreptate înspre în față.
Ochii: Sunt mari, perfect proporționați cu restul feței și așezați într-o ușoară linie oblică față de aspectul general al feței. Sunt alungiți, în formă de migdală și în general îi sunt verzi înspre galben. .
Coada: Are o lungime semnificativă, și este aproape egală ca și grosime de la bază până la vârf. Este acoperită în general cu foarte multă blană, de cele mai multe ori pufoasă.
Blana: Este de lungime medie, motiv pentru care rasa Aegean este considerată a fi o pisică cu păr semilung. Blana are o textură mătăsoasă, fără să prezinte o blană interioară. Prezintă de asemenea un fular plin în jurul gâtului și o coadă de asemenea cu multă blană pe ea. Din moment ce această pisică s-a adaptat climatului local, pe timpul iernii, blana sa plină o protejează de vremea mai rece, în timp ce vara își pierde blana pentru a experimenta senzația unei rase cu părul scurt. Totuși, tot timpul blana de pe coadă îi rămâne la aceeași lungime. Sunt acceptate orice combinații de culori, cu excepția punctelor colorate, care arată că au existat încrucișări cu alte rase.

 

Personalitate:

Pisicile din rasa Aegean sunt active și inteligente. Dar totodată acestea pot să fie foarte dificil de dresat. Mulți proprietari nu reușesc să le învețe nici măcar o singură comandă. Aceste pisici sunt niște vânători extrem de înzestrați, apreciate și cunoscute pentru calitățile lor de exterminatori de rozătoare. Se poate observa foarte bine această caraceristică a lor atunci când sunt nevoite să rezolve anumite probleme sau să își vâneze prada. În general, atunci când sunt la vânătoare, inteligența lor le permite să creeze ambuscade, fiind capabile să aștepte răbdătoare ore întregi înainte de a lansa atacul final. De obicei, pisicile Aegean vânează șoareci, dar dacă aceștia lipsesc, vor începe să vâneze șoareci imaginari sau chiar papucii stăpânului lor. Sunt capabile să vâneze ore întregi, acest lucru datorându-se rezistenței de care dau dovadă. Pisicile din rasa Aegean sunt foarte afectuoase și loiale. Vor crea o legătură puternică cu o singură persoană, pe care o va considera specială și pe care o va urma tot timpul. Le place să fie mângâiate și răsfățate, dar nu vor solicita tot timpul acest lucru. Sunt de asemenea foarte gălăgioase. Le place să vorbească mult cu stăpânii lor. Se pot înțelege destul de bine cu alte pisic și cu acei câini care au fost dresați sau care au niște maniere foarte bune. Rasa Aegean este una dintre puținele rase care se înțeleg excelent cu copiii. Totuși nu este indicat să îi lăsați pe copiii foarte mici să se joace cu ele pentru că ar putea să se comporte mult prea brutal comparativ cu nivelul de suportabilitate al pisicii. Majoritatea acestor pisici sunt prietenoase atunci când vine vorba de persoane străine. În schimb, dacă aveți în casă alte animale de dimensiuni mai mici, ar fi indicat să nu alegeți o pisică din rasa Aegean pentru că, după cum spuneam și mai sus, sunt animale de vânătoare perfecte, niște adevărate arme mortale. Vor intra în urmărirea altor animale mici din împrejurimi, cum sunt pești, păsări, șopârle și chiar șerpi mici. Acestor pisici le place să își petreacă timpul pe afară. Totuși, nu uitați că exteriorul casei nu este tot timpul prietenos și sigur pentru ea. Dacă vă gândiți totuși să începeți să o dresați, folosiți o lesă și un harnașament. Le place foarte mult să stea în apă și se vor juca la nesfârșit, stropind și înotând.

Toaletaj:

Blana pisicilor din rasa Aegean este lungă și ar trebui să fie pieptănată de câteva ori pe săptămână pentru a preveni încâlcelile. Aceste pisici își pierd blana, motiv pentru care pieptănatul are rolul de a înlătura firele de păr moarte. Uneori este de ajuns să vă treceți degetele prin blana lor, pentru a desprinde cârlionții încâlciți. În ceea ce privește îmbăiatul, o să îi facă plăcere tocmai pentru că este o pisică la care îi place apa. Nu uitați nici de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să încercați să o învățați cu periajul dinților încă de când este mică, pentru a evita problemele ulterioare. Tăiați unghiile cam la două săptămâni. Cu o batistă curată și umedă ștergeți-i colțul ochilor, folosind câte o parte diferită din acea batistă pentru fiecare ochi. Evitați în acest mod transmiterea infecțiilor. Urechile trebuie curățate săptămânal. Curățarea urechilor înseamnă înmuierea unei batiste într-un lichid care conține oțet și apă caldă. Acordați atenție și tăvii în care își face nevoile, care trebuie să fie tot timpul curată. Pisicile sunt foarte sensibile când vine vorba de igiena intimă, motiv pentru care o tavă murdară le va face să își caute alte locuri în casă pentru a-și face nevoile.

Boli si afectiuni curente:

Pisica din rasa Aegean este în general o pisică foarte sănătoasă, putând totuși să prezinte câteva probleme, unele dintre ele fiind de natură genetică. Printre bolile cele mai des întâlnite la această rasă sunt următoarele:

– distrofia corneană reprezintă o afecțiune progresivă moștenită a ambilor ochi. Corneea, stratul exterior al ochiului este cel mai afectat. Există trei tipuri de distrofie corneană, în funcție de locația în care este identificată: epiteliul cornean, stromale cornean și endoteliul cornean;

– insuficienţa renală cronică este o tulburare în care rinichii îşi pierd încet capacitatea de concentra urina şi de a elimina deşeurile. Prin această boală structura rinichilor se schimbă, pierzându-se nefronii, unităţile funcţionale ale rinichilor.

– hernia de disc este o afecțiune în care discul intervertebral se degenerează și nu mai amortizează șocurile la nivel intervertebral. Acest lucru face discul să împingă în măduva spinării, cauzând dureri intense, paralizie, lipsa controlului asupra vezicii;

– boala vestibulară periferică afectează sistemul de echilibru, pisica începând să țină capul înclinat, nu își mai coordonează mișcările, se rostogolește, mișcă involuntar ochii, vomează și salivează excesiv;

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea pisicilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții pisicii au suferit sau suferă de astfel de boală.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Specia de Papagali Ruppell

Pasari Scris de

 

Informaţii generale:

Specia de papagali Ruppell (Poicephalus rueppellii) se găsește într-o mică regiune din coasta Sud Vestică a Africii, din Namibia centrală până în partea adiacentă Sud Vestică a Angolei. Una dintre cele mai mari probleme ale acestei specii este dispersia prea mare a papagalilor în această zonă, ceea ce face studierea lor destul de dificilă. Specia de papagali Ruppell este o specie protejată, listată în CITES Apendixul II, la fel ca majoritatea papagalilor. Este înregistrată că fiind ”Least Concern” de către IUCN, și astfel considerată a nu fi amenințată. Totuși, există o îngrijorare tot mai mare cu privire la conservarea acestei specii. Este adevărat că populația aflată în sălbăticie este estimată la aproximativ 9000 exemplare, populație care în final este amenințată de om și de dorința acestuia de a vedea aceaste frumoase exemplare în cuști. Sunt estimate exporturi de aproximativ 600 – 1000 de păsări anual din Sudul Africii înspre Europa. Un procent de 60 – 70% mor în timp ce sunt în tranzit. Vânătoarea ilegală de papagali Ruppell a fost considerată principalul motiv care a dus la scăderea populației de papagali. Mai mult de atât, papagalul din specia Ruppell este amenințat și de distrugerea habitatului său natural, respectiv transformarea acestuia în teren arabil. La acest lucru se adaugă și suprafața relativ mică în care papagalul trăiește.

  Nume: Ruppell

Originea: Africa

Grupa: de dimensiuni medii

Inaltime: 20 – 25 cm

Speranta medie de viata: până la 34  ani

Culoare: maro, albastru, galbe și capul gri închis

Temperament:  În general trăiește în apropierea cursurilor de apă și pot să trăiască până la altitudini de 1250 m. Cuibul și-l face în cavitățile copacilor, fie scorburi naturale, fie cele realizate de către ciocănitori.

Dresaj:  În cazul în care nu reușiți să le dresați, s-ar putea să întâmpinați probleme chiar și în a le scoate afară din cușca lor. Din acest motiv, este indicat să identificați un program de dresaj.

Caracteristici distinctive: Tinerii papagali au un colorit asemănător femelelor adulte, dar puțin mai șters. Partea de jos a abdomenului și până sub coadă prezintă o culoare maronie spălăcită cu albastru șters.

Papagalii din specia Ruppell nu sunt interesați de cuiburile artificiale create de către oameni, care să le ofere într-o oarecare măsură un ambient asemănător cu cel al copacilor în care papagalii trăiesc. Totuși, venind în întâmpinarea prelungirii speranței de viață a acestor papagali, în Namibia, unele specii de copaci în care trăiesc acești papagali au fost declarate rezervații și sunt protejate de lege. Numele papagalului dorește să îl comemoreze pe naturalistul German și exploratorul Eduard Ruppell. Papagalii Ruppell sunt predispuși la predatori cum sunt mamiferele sau reptilele, precum și de către aligatori atunci când se adună pentru a bea apă în perioadele de secetă. În ultimii ani, specia de papagali Ruppell a început să devină cunoscută și disponibilă și în Europa. Unele dintre aceste păsări sunt importate legal, fiind crescute în captivitate în Sudul Africii. Din păcate, majoritatea exporturilor sunt ilegale, fiind vorba despre păsări prinse în sălbăticie. Crescătorii responsabili de păsări nu ar trebui să cumpere păsări care nu sunt identificate ca fiind crescute în captivitate, pentru că acest lucru va duce în timp la distrugerea acestei specii. Toți papagalii și parakeets au un sistem respirator foarte sensibil, motiv pentru care nu ar trebui să fie expuși la fumul de țigară, aerosoli, produse de curățenie sau alte tipuri de fumuri toxice.

Papagalul Ruppell este de asemenea denumit: Papagalui Maro, Papagalul Damara (Anglia); Bloupenspapegaai (African); Ruppell-papegaai, Ruepells papegaai (Olandeză); Ruppellpapagei (German); Ruppells langvingepapegoja (Suedeză); Perroquet de Ruppell (Franceză); Lorito de Ruppell (Spaniolă); Papagaio de Ruppell (Portugheză).

Descriere fizică – taxonomie:

Specia de papagali Ruppell face parte din categoria papagalilor de dimensiuni medii, atingând o lungime între 22 – 25 cm și o greutate situată între 116 și 156 grame. Prezintă o culoare generală maronie și capul îi este gri închis. Atât masculii cât și femelele adulți prezintă urme de culoare galbenă pe aripi și pe marginea exterioară a aripilor. De asemenea, pene de culoarea galbenă le acoperă partea de sus a picioarelor. Papagalii care încă nu au ajuns la maturitate nu prezintă culoarea galbenă, sau dacă prezintă, este destul de ștearsă. Sunt dimorfi din punct de vedere sexual; femelele adult au pene albastre pe spate și pe partea de jos a spatelui, în timp ce masculii își pierd coloritul albastru pe măsură ce devin maturi. Tinerii papagali au un colorit asemănător femelelor adulte, dar puțin mai șters. Partea de jos a abdomenului și până sub coadă prezintă o culoare maronie spălăcită cu albastru șters. Coapsele le sunt maro. Ciocul le este de asemenea colorat, iar ochii le sunt maro.

Specia:

Regnul: Animalia

Clasa: Aves

Ordinul: Psittaciformes

Superfamilia: Psittacoidea

Familia: Psittacidae

Subfamilia: Psittacinae

Genul: Poicephalus

Specia: Poicephalus Rueppellii

 

CITES I – Specie care nu este amenințată

 

Personalitate:

Specia de papagali Ruppell poate să fie găsită în zona sa naturală de păduri din Acacia, în stepele uscate, precum și în palmieri, cum este Palmierul Norhern Lala (Hypheane Petersiana) aflat în zona de nord a habitatului său natural. În partea sudică se găsește în păduri de Acacia. În general trăiește în apropierea cursurilor de apă și pot să trăiască până la altitudini de 1250 m. Cuibul și-l face în cavitățile copacilor, fie scorburi naturale, fie cele realizate de către ciocănitori. Favoritele acestor papagali sunt clusterele de frunze (Terminalia, Camel Thorn (Acacia Erioloba) și măslinul african (olea europea), copaci care sunt destul de comuni în habitatul său natural. Aceste păsări au o chemare monotonă, cu note rapizi și ascuțite. Strigătele sale de alarmă cresc în intensitate. Papagalul din specia Ruppell este în general mai tăcut decât alți papagali Poicephalus. Când sunt ținuți în captivitate, papagalii Ruppell au nevoie de aviare de 2,80 m înălțime, 2,50 m lungime și 1,25 m lățime. Toate aviarele aflate în interior trebuie să aibă o fereastră în apropiere pentru ca papagalul să se bucure de lumina naturală. Pe timpul iernii, aviarul trebuie să fie încălzit. Nu este acceptată o temperatură sub 10 grade Celsius. Reproducerea papagalilor Ruppell începe încă de la vârsta de trei ani. Acest lucru nu înseamnă obligatoriu că papagalul se va și reproduce. Ceea ce încă nu se cunoaște despre acești papagali este dacă sunt monogami sau nu. Majoritatea speciilor de papagali reușesc să trăiască alături de o singură femelă întreaga lor viață, dar papagalii Ruppell s-ar putea să fie diferiți. Papagalii vor depune ouăle în perioada Ianuarie – Iunie, cu o perioadă de vârf în Februarie – Martie. Este posibil ca reproducerea acestor papagali să fie corelată cu sezonul ploios, și nu cu sezonul de primăvară – vară. Papagalii vor depune între 3 și 5 ouă rotunde, care măsoară 27 x 24 mm. Ouăle sunt incubate cu precădere de către femelă pentru aproximativ 24 – 30 zile. Tinerii papagali părăsesc cuibul după aproximativ 68 de zile după ce au ieșit din ou (uneori chiar și la 50 de zile, în special cei crescuți în captivitate). Un individ crescut în captivitate a fost raportat ca având o vârstă de 34 de ani.

Dresaj

Specia de papagali Ruppell este mai puțin distructivă și mai tăcută decât alte rase de papagali. Cele mai mari provocări pe care le puteți întâlni în cazul acestor păsări sunt cele survenite în cazul unei socializări eronate. În aceste cazuri este foarte important să aveți răbdare cu ei și să îi câștigați încrederea. În cazul în care nu reușiți să le dresați, s-ar putea să întâmpinați probleme chiar și în a le scoate afară din cușca lor. Din acest motiv, este indicat să identificați un program de dresaj pentru papagalul Ruppell. Indiferent dacă aveți papagalul de o zi sau de câțiva ani, programul de dresaj vă va ajuta foarte mult. Puteți să căutați informații de dresaj și pe internet, unde există numeroase filmulețe care arată metode utile și simple de aplicat, prin care să vă dresați papagalul.

Hrana:

Specia de papagali Ruppell trebuie să primească în fiecare zi o mâncare care să aibă la bază semințe. Semințele sunt suplimentate cu fructe, legume și cu altă mixtură de semințe. Această mixtură de semințe este preparată zilnici din trei fructe diferite  sau legume diferite. Mere, portocale și struguri sunt cele mai indicate. Dar această combinație nu este neaparat cea mai fericită. Puteți să încercați și cu kiwi, banane, pere, porumb, morcovi. Mâncarea care să aibă germeni la bază este absolut necesară. Aceasta poate să fie îmbogățită cu semințe de floarea soarelui, gata curățate. Depinzând de momentul în care se află pasărea, semințele pot să fie suplimentate cu mâncare gătită sau cu supă de legume. De asemenea, uleiul de floarea soarelui este uneori o adăugire perfectă.

La magazinele de specialitate puteți să găsiți bare presate de semințe, cu aromă de miere, de fructe de pădure sau multe alte variante. Acestea sunt foarte îndrăgite de către papagalii din rasa Lovebirds. Pe lângă semințe, este indicat să îl hrăniți cu mâncare proaspătă, cum sunt legumele, fructele și fructele de pădure. Mere, morcovi, pere, porumb, broccoli, spanac sunt opțiuni foarte bune pentru hrana papagalului, acestea fiind foarte bogate în nutrienți. La fel ca și oamenii, nici papagalilor nu le place mâncarea care se îndepărtează de gustul ei original. Mâncarea procesată excesiv își pierde din valoarea nutritivă, conținând adeseori calorii care pot să ducă la creșterea în greutate. Nici mâncarea prăjită nu trebuie să existe în meniul papagalilor.

Boli si afectiuni curente:

Papagalii din specia Ruppell sunt predispuși la destul de multe probleme de sănătate, motiv pentru care trebuie să aveți tot timpul grijă de el și mai mult, trebuie să îl urmăriți tot timpul. Observându-l, veți putea să înțelegeți ceea ce transmite în diferite ipostaze. Dacă îl vedeți că bea prea multă apă, că nu mănâncă destul sau că mănâncă prea mult, că este prea slab sau prea gras, că este letargic, atunci cu siguranță există o problemă de sănătate și ar trebui să mergeți cu el la un medic veterinar.

Unele dintre problemele care pot să apară sunt următoarele:

– alergiile;

– căderea penelor;

– voma;

– constipația;

– îi curge nasul și dificultăți la respirație;

– probleme cu ciocul, cu picioarele sau cu ochii;

– pierderea echilibrului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Rasa de Câini Cavalier King Charles Spaniel

Caini/Rase de caini Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa Cavalier King Charles Spaniel este o rasă relativ nouă, recreată cu mai puțin de un secol în urmă, fiind descendent din micul Spaniel care a fost secole întregi animalul de companie preferat al nobilimii și a familiilor regale. Cavalierii sunt descendenți ai acelorași câini spanieli regăsiți în picturile faimoșilor Van Dyck și Gainsborough, în secolele XVI, XVII și XVIII. Distinctiv la acei spanieli era botul alungit. Micii spanieli erau marii favoriți ai familiilor nobile și regale din Anglia. Mary, regina Scoției a avut un spaniel care o acompania peste tot. Nepotul ei, Charles I și strănepotul Charles II au iubit nespus de mult această rasă, motiv pentru care a și primit numele lor. Se spune despre Charles II, care a domnit în perioada 1660 – 1685 că nu mergea niciunde fără doi sau trei spanieli. Mai mult, a dat un decret regal prin care spanielii erau lăsați să stea în orice loc public, chiar și în Casa Parlamentului. Se spune că acest decret încă mai este în forță în Anglia. Moartea lui Charles II a dus și la scăderea în popularitate a acestui câine. Totuși, ducele de Marlborough, la palatul Blenheim a continuat să crească o viță de Cavalier King Charles Spaniel și anume acea cu colorit roșu și alb. Deoarece în acea perioadă nu existau show-uri canine și nici un standard al rasei, Cvalier King Charles Spaniel a avut diverse

  Nume: Cavalier King Charles Spaniel

Originea: Anglia

Grupa: Câini de companie

Inaltime: Femela 30 – 32 cm, Mascul 30 – 33 cm

Greutate: Femela 6 – 8 kg, Mascul 6 – 8 kg

Speranta medie de viata: până la 9 – 15 ani

Culoare: Bleiheim (alb cu pete castanii), negru, roșcat, negru cu cafeniu

Temperament:  Se pretează foarte bine pe lângă persoanele mai în vârstă cărora le face plăcere să îi plimbe în fiecare zi și care au și o curte în care să își poată consuma energia.

Dresaj: Este un câine care se poartă frumos din instinct, motiv pentru care dresajul este cât se poate de ușor.

Caracteristici distinctive: Capul îi este turtit și botul la fel, de altfel aceasta fiind una dintre caracteristicile distinctive.

înălțimi sau aspecte fizice. Abia în a doua jumătate a secolului XIX, crescătorii acestei rase au început să țină show-uri și să stabilească un standard al rasei. În această perioadă, standardul nu prezenta rasa Cavalier King Charles Spaniel așa cum era ea în picturile secolelor trecute. În anul 1920, americanul Roswell Eldridge a început o căutare de mai bine de cinci ani în Anglia, după câini care să semene ca și aspect cu Cavalierii din vechile picturi. A apelat chiar și la show-urile canine și la premii importante pentru cei care reușesc să îi aducă un câine care să semene cu Cavalierul din domnia regelui Charles II. Anul 1928 a fost anul în care premiul s-a câștigat de către un câine numit Fiul Annei. Din păcate, Roswell Eldridge murise cu doar o lună înainte, nemaiapucând să se bucure de priveliștea acestui câine. Odată cu apariția Fiului Annei, rasa Cavalier King Charles Spaniel a revenit în atenția publicului. A urmat formarea standardului, moment în care cei prezenți au încercat să reproducă Cavalierii din picturile secolelor trecute. În timpul deliberării, s-a hotărât ca în timpul concursurilor, aranjarea și trimarea Cavalierului să fie depunctate. Rasa Cavalier King Charles Spaniel a fost recunoscută ca și rasă independentă în anul 1945.

Descriere fizică:

Rasa Cavalier King Charles Spaniel conține exemplare de talie mică, eleganți, regali, mai mult lungi decât înalți. Seamănă într-o anumită măsură cu un spaniel de muncă, dar totuși, într-o versiune miniaturală. Mersul îi este elegant și relaxat, cu o întindere bună. Capul îi este turtit și botul la fel, de altfel aceasta fiind una dintre caracteristicile distinctive. Nasul are nări mari, iar ochii îi sunt mari și rotunzi. Un alt aspect distinctiv îi sunt urechile, amplasate destul de sus, foarte lungi și acoperite de franjuri de blană. Coada îi este lungă, ușor lăsată și evident acoperită de aceiași franjuri bogați. Blana este constituită dintr-un păr de o lungime medie, în general ondulat și mătăsos. Nu toate zonele îi sunt acoperite de franjuri, ci cu precădere zona urechilor, coada și partea din spate a picioarelor.

Personalitate:

La o primă privire, rasa Cavalier King Charles Spaniel pare a fi o rasă elegantă, grațioasă, căreia îi place să fie răsfățată. Totuși, în urma unor investigații mai amănunțite, s-a descoperit o latură dură a acestui câine, latura de câine de vânătoare, respectiv un câine plin de energie, căruia îi place jocul în aer liber la fel de mult pe cât îi place să fie ținut în brațe și mângâiat. King Charles este un adevărat câine de companie, căruia îi place foarte mult să fie în preajma oamenilor și care nu ar trebui să fie lăsat singur pentru perioade lungi de timp. Se pretează foarte bine pe lângă persoanele mai în vârstă cărora le face plăcere să îi plimbe în fiecare zi și care au și o curte în care să își poată consuma energia. Temperamentul lor, nivelul de energie și dresajul lor îi face să fie un câine ideal pentru persoanele care nu au mai avut câini niciodată. Deși are o statură mică, Cavalierul King Charles Spaniel iubește să stea în aer liber. Plimbările zilnice sunt o necesitate, împreună cu alergatul de câteva ori pe săptămână. Nu au nicio problemă în a trăi într-un apartament, atâta timp cât plimbarea lor zilnică le este asigurată. Stările de anxietate apar cu precădere atunci când sunt supuși unei vieți sedentare. Vânătorii de animale mici se pot bizui pe Cavalierul King Charles Spaniel. Le face plăcere să ia urma prăzii și să o alerge, alocându-și o doză importantă de energie pentru această misiune. Una dintre cele mai mari probleme cu această rasă este distanțarea față de oameni. Această separare va duce la stări de anxietate destul de puternice. Sunt foarte dependenți de prezența oamenilor în viața lor, motiv pentru care urăsc să fie lăsați singuri. Dacă locuiesc într-o casă cu oameni care muncesc, este indicat să se aleagă încă un animal de companie care să îi țină de urât. Când sunt lăsați singuri obișnuiesc să latre și să roadă tot ce prind în jurul lor. Atunci când alegeți să vă luați un Cavalier King Charles Spaniel, cel mai bine este ori să mai aveți încă un animal de companie, ori să fiți o familie care îl poate duce oriunde. Datorită instinctelor lor de vânătoare, King Charles nu poate fi plimbat fără lesă. În momentul în care a început urmărirea unei prăzi, Cavalierul King Charles Spaniel nu va mai răspunde la nicio comandă, oricât de mult ați striga după el. Timiditatea și frica sunt două caracteristici comune la această rasă. Dacă nu se iau măsuri încă de când sunt mici, acești câini pot să ajungă să se sperie chiar și de propria lor umbră. Din acest motiv, socializarea și expunerea la cât mai multe lucruri și situații posibile, este necesară.

Dresaj:

Cavalier King Charles Spaniel este un câine care se poartă frumos din instinct, motiv pentru care dresajul este cât se poate de ușor. Le face plăcere să facă pe placul oamenilor și mai mult, ar face orice pentru o recompensă. Fiind o rasă timidă, nu răspund bine la tratatemente dure. Pot să treacă destul de ușor la cursuri de dresaj avansate, tocmai datorită receptivității de care dau dovadă.

Toaletaj:

Cavalierii sunt destul de ușor de întreținut. Trebuie să îi periați și să îi pieptănați de câteva ori pe săptămână și să îi îmbăiați de câte ori este necesar. În ceea ce privește îmbăiatul, s-ar putea să fie nevoie săptămânal, pentru că este un câine căruia îi place să se joace în exces, afară. Părul lung de pe picioare și de pe urechi este predispus la a strânge tot felul de copuri străine, motiv pentru care este indicat să îi acordați o atenție suplimentară. Trimajul nu este dorit pentru că aspectul neîngrijit este ceea ce este plăcut la această rasă.

Nu uitați de asemenea de îngrijirea dentară. Cel mai bine este să îl spălați pe dinți cu periuța, cel puțin de câteva ori pe săptămână, pentru a-i îndepărta depunderile de piatră.  Unghiile trebuie de asemenea îngrijite cel puțin lunar dacă el nu și le pilește în mod natural în timpul plimbărilor. Trebuie să aveți grijă la tăiatul unghiilor pentru că acestea conțin vase de sânge, iar dacă se întâmplă să tăiați unghiile prea adânc, data următoare câinele s-ar putea să nu mai accepte acest tratament.

Boli si afectiuni curente:

Rasa Cavalier King Charles Spaniel este o rasă în general sănătoasă, cu puține boli cunoscute ca fiind particulare lor. Printre bolile care pot să apară la această rasă sunt și următoarele:

– displazia de șold şi displazia de umăr, apare cel mai des odată cu îmbătrânirea câinilor din această rasă. Cel mai bine este să aflați dacă părinții câinelui au suferit sau suferă de astfel de boală;

– luxația patelară reprezintă o deplasare a două oase articulate, aflate în spatele genunchiului și care determină o pierdere a suprafeței de contact. La rasele mici această luxație apare sub forma unei diformități a tibiei sau a femurului.  Câinele va începe să șchiopăteze și  în funcție de gravitate poate să ajungă și la intervenție chirurgicală;

– ochiul uscat apare atunci când glanda lacrimară nu funcționează corect. Ca și semnalmente, puteți să observați ochiul uscat sau o tentă albăstruie a ochiului;

– probleme ale inimii, cum ar fi murmurul inimii, cauzat de către fluxul de sânge prin camerele inimii. O altă problemă ar putea fi stenoza pulmonară, care se manifestă prin îngustarea calibrului valvei pulmonare;

– siringomielia este o boală des întâlnită la Cavalieri, boală care afectează măduva spinării și creierul. Simptomele apar ca și un discomfort, apoi durere severă și paralizie parțială. Este în general cauzată de o deformare a craniului, care reduce spațiul pentru creier.

 

 

 

 

 

 

 

 

Specia de Pești Bigmouth Buffalo

Pesti Scris de

 

Informaţii generale:

Peștele din specia Buffalo provine din Golful Hudson, Marile Lacuri și bazinul râului Mississippi, din Ontario până în Saskatchewan și Montana, precum și Sudul Louisiana. Apare din Lacul Erie prin Ohio și bazinul râului Mississippi până în râul Tennessee în nordul Alabama, vestul Arkansas, nordest Texas și Oklahoma, nord Iowa și sud Dakota. Se crede că este nativ Marilor Lacuri, cu precădere în partea de jos a lacurilor. În ceea ce privește locurile în care a fost introdus, locuri în care peștele din specia Buffalo nu își avea originea, vom enumera în continuare câteva dintre acestea. Cele mai importante sunt Lacul Perry, Alabama. Apoi în Arizona acest pește a existat în rezervoarele Salt River la vest de Phoenix în anii 1918. În râul Colorado, Yuma și în California, mai exact în sistemul de apeducte din Los Angeles în anii 1940. Deși populația a scăzut în anii 1950 și nu mai sunt recoltați în scopuri comerciale, acești pești sunt în continuare stabiliți în aceste zone. În Nordul Carolina acești pești au fost introduși în scurgerile Yadkin și Catawba. Populații destul de limitate există în râul Great Pee Dee în Sudul

  Nume: Bigmouth Buffalo

Originea: America, Canada

Tip: pești de dimensiuni mici

Lungime: 43 – 53 cm

Greutate: 1,5 – 5,5 kg

Speranta medie de viata: între 6 și 8 ani

Culoare:  de la bronz la maro măsliniu

Comportament: Succesul eclozărilor este influențat dramatic de turbulența apei și schimbările în nivelul apei. Ouăle sunt eliberate în apă doar după ce s-a identificat un teritoriu acoperit cu vegetație sau obiecte plutitoare. Odată ce au fost eliberate în apă, peștii nu mai acordă nicio atenție ouălor.

Caracteristici distinctive: Această specie are un aparat Webarian, care înseamnă că primele patru vertebre sunt extrem de modificate, conectând vezica pentru înotat cu sistemul lor auditiv. Oase mari, inter-musculare, stau la baza formării musculaturii sale dorsale.

Carolina. Se crede că pești din specia Buffalo Bigmouth au scăpat din crescătoria Virginia Department for Game and Inland Fish și au intrat în scurgerea York, în Virginia. Există câteva rapoarte scrise despre această specie în scurgerea Lacului Michigan în Wisconsin. Buffalo Bigmouth au invadat de asemenea și Ontario prin Lacul Erie fiind prins pentru prima dată în apele Canadiene în anul 1957. Acest pește este unul care trăiește în general înspre fundul apei, fiind găsit în marile canale, în apele râurilor, precum și în lacuri. Preferă lacurile cu o adâncime mai mică de 5m. Acest pește este perfect adaptat la rezervoare, preferând apele liniștite cu un nivel scăzut de oxigen și cu temperaturi mari. În ceea ce privește introducerea acestui pește, în marea majoritate a cazurilor a avut ca și fundament pescuitul sportiv. Se crede că pescarii comercianți au adus această specie din Arizona în California pentru a oferi o sursă apropiată de pește pentru Piața de Pește. Populația din Alabama a fost stocată în mod intenționat pentru a fi studiată de către crescătoriile de stat. În Big Lake, Wisconsin, acest pește a apărut cel mai probabil ca urmare a unor salvări făcute din Râul Mississippi în anii 1930.

În ceea ce privește importanța economică pentru oameni, aspectele pozitive la depășesc cu mult pe cele negative. În Bazinul râului Mississippi, peștele din specia Bigmouth Buffalo este considerat un pește popular pentru hrană, oferind o bază importantă pentru pescuitul comercial. Acești pești dețin multe beneficii nutriționiste, incluzând aici un conținut mare de proteine și puțin colesterol. Mai mult, carnea poate să fie înghețată pentru perioade lungi de timp fără să se degradeze. Odată prinși în cârlig, acești pești devin niște adevărați luptători, spre deliciul pescarilor. Acest lucru arată faptul că au capacitatea de a deveni niște pești apreciați și de către pescarii sportivi. Pescuitul acestor pești cu ajutorul plaselor a avut puțin succes. Totuși, unii pescari au anunțat că au reușit să prindă pești din specia Bigmouth Buffalo folosind cârlige mici ascunse în bile poziționate aproape de suprafața apei. Mai mult, arcurile, arbaletele și sulițele sunt niște arme ideale pentru a pescui acești pești. Deși există în abundență în sălbăticie, acești pești au stigmatul de pești duri, spunându-se despre ei că le lipsește valoarea, gustul și importanța ca și pești sportivi.

Descriere fizică:

Peștii din specia Bigmouth Buffalo sunt cei mai mari membri ai Catostomidae. Această specie și-a primit numele datorită gurii sale oblice care este formată din buzele mari, largi, cu buza de sus fiind aproape de nivelul ochilor. Acești pești au un corp robust, eliptic, cu o linie ventrală curbată. În contrast cu peștele Buffalo cu gura mică, aceștia nu au un spate arcuit. Mai mult, gura acestora poate fi diferențiată de cea a peștelui cu gura mică, care are gura în partea de jos a capului. Bigmouth Buffalo are aripioare anterioare, anale, pelvică și dorsală care se întinde de la mijlocul spatelui până la coadă. Prezintă solzi rotunzi și o varietate de culori, de la bronz la maro măsliniu închis, cu linii mai deschise la culoare pe laterale și pe burtă. Această specie are un aparat Webarian, care înseamnă că primele patru vertebre sunt extrem de modificate, conectând vezica pentru înotat cu sistemul lor auditiv. Oase mari, inter-musculare, stau la baza formării musculaturii sale dorsale. Peștele Bigmouth Buffalo dezvoltă un singur rând de dinți.

Comportament:

De-a lungul întregii lor vieți, peștii Bigmouth Buffalo se găsesc în apropiere de mijlocul oricăror ape sau pe fundul râurilor. Acești pești fac călătorii de aproximativ 1,6 km pentru a-și depune icrele. Pentru a găsi mâncare se folosesc de simțurile lor de vedere, gust și atingere. Peștii care cresc cel mai greu și care au cea mai lungă speranță de viață sunt în general găsiți în populațiile Canadiene. Femelele mature depășesc lungimea de 475 mm, iar masculii maturi depășesc lungimi de 356 mm. Cel mai bătrân pește sălbatic a supraviețuit 20 ani, cu toate că media speranței de viață în sălbăticie este de doar 3 ani. Indivizii crescuți în captivitate trăiesc în general între 6 și 8 ani. Ouăle depuse de Bigmouth Buffalo, care au o medie de 1,5 mm în diametru, sunt depuse în general în Aprilie și Iunie. Succesul eclozărilor este influențat dramatic de turbulența apei și schimbările în nivelul apei. Ouăle sunt eliberate în apă doar după ce s-a identificat un teritoriu acoperit cu vegetație sau obiecte plutitoare. Odată ce au fost eliberate în apă, peștii nu mai acordă nicio atenție ouălor, acestora luându-le între 8 și 14 zile pentru incubare, fiind dependente de temperatura apei. Eclozarea apare în general la temperatura de 17 grade Celsius. Tinerii pești tind să se adune în golfurile cu ape puțin adânci, hrănindu-se cu plancton. În câteva luni, peștii ajung la lungimi de aproximativ 102 – 152 mm, creștere care devine mai lentă în următorii ani. În timpul sezonului de reproducere, masculii dezvoltă niște tuberculi temporari pe suprafața corpului, ceea ce ajută la identificarea rapidă a sexelor. Femelele nu prezintă tuberculi, dar au în schimb un corp mai gros. Peștii Bigmouth Buffalo sunt pești care depun icrele în grup, un grup fiind format din 3 până la 30 de unități, iar o unitate conține aproximativ 3 – 5 pești. Unitățile sunt compuse în general din o femelă și între doi și patru masculi. Când femelele sunt pregătite să depună ouăle, se duce până la fundul apei. Masculii o înconjoară, împingând-o înspre suprafața apei. În această așa-zisă luptă, atât masculii cât și femelele participă activ la reproducere. Ouăle fertilizate vor pluti apoi liber în apă, atașându-se de vegetația plutitoare. Reproducerea peștilor este stimulată de creșterile apelor din primăvară, urmate de nopți calme. Ideal, reproducerea se realizează la temperaturi între 18 și 24 grade Celsius. În cazul în care aceste condiții nu sunt îndeplinite, reproducerea poate să fie întârziată. Perioada de reproducere este scurtă, peștii rămânând în zona de reproducere pentru aproximativ o zi.

Statut Specie:

Populația de pești din specia Bigmouth Buffalo este una sănătoasă și sigură. Aceștia nu sunt listați ca fiind amenințați în niciuna dintre regiunile în care au fost introduși. Pe lista roșie a IUCN, acești pești apar sub secțiunea Least Concern.

Hrana:

Zooplanctonul este cea mai importantă sursă de hrană pentru peștii din specia Bigmouth Buffalo. Totuși, această specie consumă și mici crustacee, larve de insecte, fitoplancton și detritus. Acești pești pot de asemenea să supraviețuiască și cu periphyton, care este o mixtură de alge, microbi și detritus atașat de un sediment. Este de asemenea cunoscută ca și un aspirator pentru curățat, pentru că își ia hrana de pe plante, roci, dar și din apă. Dieta lor nu este influențată de adâncimea apei, de vârsta sau de mărimea lor. Creșterea rapidă a acestor pești și numărul mare de pești adulți arată faptul că ei însiși nu constituie o hrană pentru alți pești. Totuși, micii bigmouth Buffalo pot să constituie hrană pentru peștii de dimensiuni mai mari.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iepuri din Rasa Holland Lop

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de iepuri Holland Lop este cea mai mică rasă de iepuri cu urechi lăsate, având o legătură clară cu rasa American Fuzzy Lop. Crescătorul și creatorul original al acestei rase de iepuri Holland Lop a fost Adrain De Cock, al cărui scop a fost să obțină o variantă în miniatură a iepurelui din rasa French Lop. A început pentru prima dată în iarna anului 1949, când a încrucișat un iepure alb Netherland Dwarf cu un mascul French Lop. Rezultatele obținute au fost mult sub așteptările sale. Drept urmare, a decis să schimbe sexele raselor folosite, încrucișând o femelă French Lop cu un mascul Netherland Dwarf. Rezultatul a fost șase iepurași drăguți, care din păcate toți aveau urechile normale, drepte și pe jumătate lăsate. Pentru că masculul cu urechile lop avea o personalitate mult prea agresivă, nu a mai fost luat în considerare pentru următoarele încrucișări. În schimb, a fost folosit un mascul cu urechile pe jumătate lăsate, pentru a fi încrucișat cu unul dintre cei șase iepuri obținuți în prima încrucișare. Femelele din prima încrucișare au fost apoi la rândul lor încrucișate cu iepuri din ultima încrucișare. Iepurii cu urechi lăsate obținuți din această ultimă încrucișare au fost selectați și încrucișați la rândul lor între ei, pentru a sedimenta aspectul și caracteristicile lor de French Lop (pentru a compensa față de infuzia de English Lop în timpul procesului de

  Nume: Holland Lop

Originea: Olanda

Grupa: Iepuri de dimensiuni mici

Greutate: Între 1,3 – 1,8 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: albastru, negru, ciocolatiu, lila și tipar agouti.

Temperament:  Masculii sunt de obicei adepții ținutului în brațe, nereușind niciodată parcă se depășească momentul adolescenței. Masculii sunt în general niște animale de companie mai bune.

Status rasă:  Acești iepuri nu sunt deloc rari, iar popularitatea lor crește de la un an la altul. Iepurii din rasa Holland Lop au fost creați exclusiv pentru a fi o rasă care să participe în show-urile de profil.

Caracteristici distinctive: Lățimea umerilor ar trebui să fie aproape egală, dar nicidecum mai mare decât lățimea șoldurilor. Șoldurile ar trebui să fie largi, adânci, bine rotunjite și pline. Urechile, caracteristica principală a acestor iepuri sunt un factor esențial în cadrul showurilor de profil.

încrucișare). În urma acestor eforturi, De Cock a obținut rapid un grup de iepuri din rasa Holland Lop care cântăreau între 2,5 și 3 kg. Până în Ianuarie 1964, acesta a reușit să obțină iepuri cu o greutate de mai puțin de 2 kg. A prezentat aceste specimene la Netherlands Governing Rabbit Council, acolo unde Holland Lop a fost recunoscut ca o nouă rasă. La scurt timp după această recunoaștere, Aleck Brooks, fondatorul Holland Lop Rabbit Speciality Club a dus iepurele în Statele Unite ale Americii în anul 1976, acolo unde au fost recunoscuți de către American Rabbit Breeders Association în anul 1979.

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Holland Lop este o rasă în miniatură, fiind cea mai mică rasă de iepuri cu urechile lăsate, cântărind până în apropiere de 2 kg. Holland Lop este un iepure scurt, iar raportul dintre lungimea corpului și capul său ar trebui să fie de aproximativ 2:1, spre deosebire de iepurii crescuți în scopuri comerciale, care este de aproximativ 3:1. Atunci când se evaluează mărimea capului sunt doi factori importanți de luat în considerare. În primul rând mărimea capului este proporțional cu mărimea corpului și va fi mai mic la un Holland de 1,3 kg, decât cel al unui iepure de 1,8 kg. Un iepure junior este un iepure care nu a împlinit șase luni și care nu are mai mult de 800 g greutate. Un iepure senior este mai mare de șase luni și nu ar trebui să cântărească pentru 1,8 kg. Iepurele Holland Lop este foarte musculos, compact și perfect echilibrat în ceea ce privește lungimea, lățimea și adâncimea. Aspectul general al corpului este scurt, masiv. Umerii ar trebui să îi fie adânci iar pieptul să îi fie larg și bine umplut. Lățimea umerilor ar trebui să fie aproape egală, dar nicidecum mai mare decât lățimea șoldurilor. Șoldurile ar trebui să fie largi, adânci, bine rotunjite și pline. Urechile, caracteristica principală a acestor iepuri sunt un factor esențial în cadrul showurilor de profil. Standardul ARBA oferă un număr de 42 de puncte din 100 pentru combinația dintre Cap, Urechi și Coroană. Urechile lăsate sunt influențate de forma capului. O ureche perfect lăsată este una rotunjită la vârfuri, în formă de linguriță de ceai. Blana acestui iepure poate să vină în mai multe variante de culori, care pot să fie divizate în opt grupe principale:

  1. Pline: Negru, Albastu, Ciocolatiu, Lila
  2. Umbrite: Sable Point, Siamese Sable, Seal, Smoke Pearl, Black Tort, Blue Tort, Chocolate Tort și Lilac Tort.
  3. Agouti: Chestnut, Chocolate Agouti, Chinchilla, Chocolate Chinchilla, Lynx, Opal și Squirrel
  4. Tipar Tan: Negru, Albastu, Ciocolatiu, Lila  .
  5. Benzi Largi: Crem, Portocaliu, Alb Înghețat, Roșu, Tricolor
  6. Punctat Alb: Negru, Albastu, Ciocolatiu, Lila  Punctat Alb.
  7. Ticked: Gold Tipped și Silver Tipped Steels Negru, Albastu, Ciocolatiu, Lila  .
  8. Broken: Orice culoare în relație cu alb.

Tiparul blănii este lucioasă, densă, cu o textură fină și o lungime uniformă. Blana ar trebui să fie de aproximativ 3 cm lungime și să revină gradual în poziția normală atunci când este mângâiat. Iepurii Holland Lop ar trebui să aibă un aspect general sănătos și viguros.

Personalitate:

Iepurii din rasa Holland Lop au nevoie de mult timp petrecut în afara cuștii lor, pentru a le permite personalității lor să se dezvolte. Iepurii ținuți în interior ar trebui să fie lăsați afară din cuști, fiindu-le permis să se plimbe cel puțin într-o cameră, dacă nu chiar în întreaga casă, pentru a-și întinde picioarele, pentru a avea parte de razele soarelui și pentru a-și petrece timp alături de oamenii lor preferați. Acești mici iepuri sunt niște animale de companie perfecte, indiferent dacă e vorba de o persoană singură, de un cuplu sau de o familie cu copii de diferite vârste. Iepurele Holland Lop este un iepure destul de activ și căruia îi face plăcere să își petreacă timpul în exterior atunci când temperatura este potrivită. Curțile cu garduri sunt excelente, dar dacă aveți o curte deschisă este indicat să improvizați un loc pentru el în care să se joace, în caz contrar îl veți găsi hoinărind prin curțile vecinilor. În ceea ce privește jucăriile, fiecare iepure are personalitatea sa și cu siguranță va alege anumite jucării pe care să le mestece și cu care să se joace. Jucăriile variază de la hârtie igienică până la puzzle-uri. Femelele Holland Lop sunt în general foarte dulci, fiind doar puțin morocănoase în perioada în care trec prin etapa adolescenței și atunci când sunt în călduri. S-ar putea să mormăie și să dea din picioare uneori, dar acest lucru nu se întâmplă tot timpul. Masculii sunt de obicei adepții ținutului în brațe, nereușind niciodată parcă se depășească momentul adolescenței. Masculii sunt în general niște animale de companie mai bune pentru că le place să li se acorde atenție, având un caracter asemănător câinilor.

Hrana și cușca

Pentru a menține un iepure din rasa Holland Lop fericit și sănătos nu necesită atât de mult efort dacă e să comparăm cu îngrijirea unui câine sau a unei pisici. Dieta lor și echilibrul dintre timpul petrecut în interior și cel din exterior sunt două dintre cele mai importante aspecte de care trebuie să țineți cont atunci când deveniți părinții unui iepure. Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. Alte frunze de verdețuri, în special legume, sunt esențiale pentru sănătatea iepurelui, fiind necesare ocazional pentru a preveni eventuale derapaje digestive. De dragul varietății puteți să îi oferiți și bunătăți cum sunt morcovi, piersici, pere, mere, prune, căpșuni sau alte fructe. Trebuie totuși să fiți atenți când îl hrăniți cu fructe pentru că acestea pot să fie bogate în zaharuri. Crescătorii de iepuri în scopuri comerciale mai adaugă și alte elemente nutritive dietei zilnice. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Holland Lop se pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. Dacă este ținut în cușcă, aceasta ar trebui să fie de cel puțin cinci ori mărimea corpului iepurelui și să îi permită să stea relaxat în picioare. Nu este indicat ca podeaua cuștii să fie realizată din sârmă pentru că iepurele ar putea să își prindă picioarele în ochiurile de sârmă. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Este bine să îi luați jucării cu care să își ocupe timpul și să se distreze. Iepurii pot fi învățați să își facă treburile într-un loc special amenajat.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Holland Lop necesită îngrijire într-o anumită măsură. Aceștia își schimbă blana Toamna și Primăvara, motiv pentru care un periaj va ajuta la îndepărtarea blănii în exces. Aceasta este o practică bună care ajută iepurii să nu mai înghită cantități mari de păr atunci când se îngrijesc singuri. Iepurii obișnuiesc să se îngrijească reciproc, motiv pentru care este indicat să aveți cel puțin două exemplare. Când au grijă unul de celălalt, iepurii își ling urechile, nasul, vârful capului și în jurul ochilor.

Scopul și statusul rasei:

Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, rasa de iepuri Holland Lop sunt foarte apreciați și se găsesc în număr mare în familiile din întreaga lume. Acești iepuri nu sunt deloc rari, iar popularitatea lor crește de la un an la altul. Iepurii din rasa Holland Lop au fost creați exclusiv pentru a fi o rasă care să participe în show-urile de profil, mărimea lor fiind principalul factor determinant. Sunt foarte populari în show-uri și concursuri, dar totodată sunt niște animale de companie perfecte.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Holland Lop poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pești din Specia Bowfin

Pesti Scris de

 

Informaţii generale:

Peștii din specia Bowfin aparțin ordinului Amiiformes și familiei Amiidae. Este singurul membru al acestei familii care a reușit să supraviețuiască. Este un pește robust cu un corp lung și cu capul teșit. Alte specii ale acestei familii au fost identificate în perioada Cretacică și Jurasică. Se găsesc în apele dulci, dar nu sunt recunoscuți ca niște pești care se prind ușor de către pescari. A fost descoperit un schelet de pește asemănător speciei Bowfin care a reușit să supraviețuiască în perioada preistorică, dar la mult timp după dispariția semenilor săi. Unele dintre cele mai cunoscute nume sunt peștele negru, peștele câine, grinner, beaverfish, choupique. Acești pești sunt originari în estul Statelor Unite și în Sud Estul Canadei. Zona sa nativă poate să fie identificată începând cu Ottawa și St Lawrence, până la Marile Lacuri și la Atlantic. În prezent, acești pești se găsesc în Nordul Americii, fiind împrăștiați de-a lungul bazinului Mississippi. De acolo se duc înspre Florida și până pe Coasta Atlanticului.  Introducerile acestui pește în apele din America au fost cu precădere intenționate, fiind aduși în lacuri, bălți și râuri. Jenkins și Burkhead au prezentat detalii și informații cu privire la introducerea peștelui Bowfin în Virginia și în câteva alte state estice. Aceștia au arătat că stocul de Bowfin a fost foarte popular în urmă cu 20-40 de ani. Bowfin au fost introduși în râul Gunpowder în Maryland în anul 1971, atunci când stocurile

  Nume: Bowfin

Originea: Estul Statelor Unite și în Sud Estul Canadei; Ottawa și St Lawrence, până la Marile Lacuri și la Atlantic. În prezent, acești pești se găsesc în Nordul Americii, fiind împrăștiați de-a lungul bazinului Mississippi.

Tip: pești de dimensiuni medii

Lungime: 60 –70 cm

Greutate: 1 – 4 kg

Speranta medie de viata: până la 10 – 12 ani

Culoare:  Spatele îi este de culoare verde măsliniu, mergând înspre verde deschis pe burtă. Există o diferență de culoare între aripioare. Astfel, aripioara dorsală este verde închis, în timp ce celelalte aripioare sunt de culoare verde deschis.

Comportament:  În ceea ce privește adaptabilitatea, se cunoaște că acești pești prezintă niște dinți foarte ascuțiți, care sunt utilizați în mod violent împotriva inamicilor, în special când vine vorba de protejarea arealului și de supraviețuire.

Caracteristici distinctive: Capul său mare nu are niciun solz. Aripioara dorsală este lungă, întinzându-se pe mai mult de jumătatea lungimii corpului și conține mai mult de 45 de oase. Niciuna dintre aripioare nu împunge.

aflate în diverse lacuri au reușit să scape ca urmare a deversării acestor ape. De asemenea, au fost introduși și intenționat în lacuri în nordul și vestul Maryland în anii 1960. Multe dintre introducerile acestor pești în Connecticut au fost ilegale și drept urmare acești pești au fost eradicați. În ceea ce privește Kansas-ul, s-a raportat un singur pește introdus accidental într-un lac alături de alți pești aduși din Minnesota și din Iowa. În Wisconsin, Bowfin a făcut parte din operațiunile de salvare din râul Mississippi în anii 1930. Peștii din specia Bowfin au fost stocați intenționat în lacurile private din Missouri, ceea ce înseamnă că peștii identificați în râul Missouri pot să provină din aceste lacuri ca urmare a deversărilor.

Aspecte interesante despre Bowfin

Peștii Bowfin pot să ajungă la 63 – 71 cm lungime și între 1 – 4 kg greutate. Femelele sunt mai mari decât masculii.

Partea laterală și dorsală a corpului este de culoare verde-măsliniu sau maroniu și acoperită cu pete întunecate și cu linii verticale. Partea ventrală a corpului este verde pal. Masculii prezintă o pată mare, asemănătoare unui ochi, de culoare neagră, în zona cozii.

Spre deosebire de alte specii de pești, peștele Bowfin folosește o vezică plină cu gaz pentru a-și menține flotabilitatea și a pentru a facilita respirația (pentru a compensa lipsa de oxigen din apă). Respirația peștelui se intensifică atunci când temperatura apei se situează între 19 și 29 grade Celsius.

Bowfin este clasificat ca un pește primitiv datorită cozii rotunde, a structurii osoase din interiorul gurii și a vezicii pentru aer puternic vascularizată. Aceste trăsături anatomice nu sunt tipice speciilor moderne de pești.

Bowfin este un pește activ pe perioada nopții. Este carnivor, iar dieta sa constă în pești, amfibieni, șerpi, broaște țestoare și insecte acvatice.

Cei mai mari predatori ai acestor pești sunt  peștii Bowfin de dimensiuni mai mari și oamenii.

Sezonul de împerechere are loc din Aprilie până în Iunie. Pe perioada împerecherii, masculii prezintă buze, gât și burta de culoare turcoaz. Masculii sunt responsabili de crearea unor cuiburi circulare în zonele ierboase și de păzitul ouălor.

Ritualul de împerechere constă în urmărirea și mușcarea de nas a femelei. Când femela devine receptivă, aceasta eliberează ouăle care vor fi fertilizate de către mascul. Cuibul conține în general între 2000 și 5000 de ouă care eclozează după aproximativ 8 sau 10 zile. Larvele sunt de culoare neagră și își petrec primele 9 zile atașate de vegetația cuibului. Când ajung la aproximativ 1,5 cm, tinerii Bowfin sunt pregătiți să părăsească cuibul. Vor rămâne totuși sub supravegherea tatălui lor pentru o perioadă de timp.

Când tinerii pești ating lungimea de aproximativ 10 cm, aceștia sunt pregătiți să își înceapă viața independent. Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 2 sau 3 ani.

Peștii Bowfin pot să supraviețuiască 10 – 12 ani în sălbăticie și până la 30 ani în captivitate.

Descriere fizică:

Amia este un nume grecesc pentru un pește care nu este identificat, cel mai probabil bonito, iar calva în latină înseamnă moale, elegant, făcând probabil referire la capul fără solzi a peștelui. Peștele din specia Bowfin are o gură mare, echipată cu mulți dinți ascuțiți. Capul său mare nu are niciun solz. Aripioara dorsală este lungă, întinzându-se pe mai mult de jumătatea lungimii corpului și conține mai mult de 45 de oase. Niciuna dintre aripioare nu împunge. Coada este rotunjită, iar coloana vertebrală se continuă până în interiorul cozii. Spatele îi este de culoare verde măsliniu, mergând înspre verde deschis pe burtă. Există o diferență de culoare între aripioare. Astfel, aripioara dorsală este verde închis, în timp ce celelalte aripioare sunt de culoare verde deschis. Peștii tineri și masculii au o pată neagră distinctivă aproape de baza cozii, situată în partea de sus a corpului. Pata este de cele mai multe ori înconjurată de o culoare galbenă sau portocalie. Chiar dacă apare și la femele, această pată este mai puțin proeminentă decât la masculi. Spre deosebire de alte specii de pești, peștele Bowfin folosește o vezică plină cu gaz pentru a-și menține flotabilitatea și a pentru a facilita respirația (pentru a compensa lipsa de oxigen din apă). Respirația peștelui se intensifică atunci când temperatura apei se situează între 19 și 29 grade Celsius.

Comportament:

Habitatul peștelui Bowfin se află cu precădere în lacul Erie în Ohio, acolo unde se găsesc din abundență. Preferă să trăiască în ape limpezi, puțin adânci, cu destul de multă vegetație acvatică. Trăiește în râuri, lacuri naturale, dar și în sisteme de lacuri create de către om. Sunt pești care pot să trăiască și în zone cu mai puțin oxigen și cu temperaturi mari ale apei. Migrează în perioada lunilor de împerechere și se mută în zonele inundabile pe perioada creșterii apelor. Migrează de asemenea și pentru a se hrăni. În timpul zilei, peștii din specia Bowfin se duc înspre ape mai adânci, revenind în apele limpezi și mai puțin adânci pe timpul nopții. Acești pești sunt activi doar pe perioada nopții. Pot să supraviețuiască fără să mănânce o lungă perioadă de timp. Pe perioada sezonului de împerechere, masculii își folosesc aripioarele pentru a face spațiu și mănâncă vegetația pentru a face loc femelei să depună ouăle. În general își așteaptă prada și o prinde dintr-o dată, sau o urmărește până când aceasta se oprește pentru odihnă. Masculii prezintă un comportament paternal față de tinerii pești. În ceea ce privește adaptabilitatea, se cunoaște că acești pești prezintă niște dinți foarte ascuțiți, care sunt utilizați în mod violent împotriva inamicilor, în special când vine vorba de protejarea arealului și de supraviețuire. Acești pești reușesc să mențină un tip de viață destul de secretă, reușind astfel și să se protejeze de diverși predatori. Datorită abilității lor de a respira aer direct de la suprafața apei, acești pești pot să trăiască în apele care nu sunt atât de bogate în oxigen. Reproducerea are loc la finalul verii și primăvara. În unele locuri, s-a observat o variație a sezonului de împerechere.  Peștii Bowfin pot să supraviețuiască 10 – 12 ani în sălbăticie și până la 30 ani în captivitate. Bowfin este un pește activ pe perioada nopții. Este carnivor, iar dieta sa constă în pești, amfibieni, șerpi, broaște țestoare și insecte acvatice. Cei mai mari predatori ai acestor pești sunt  peștii Bowfin de dimensiuni mai mari și oamenii.

Statut Specie:

Peștele din specia Bowfin nu se află momentan în niciun pericol în ceea ce privește extincția. Sunt considerați a fi niște pești cu gene preistorice, care reușesc foarte bine să își protejeze teritoriul și să își conserve stilul de viață. Sunt momentan exploatați pentru ouăle lor caviar în Louisiana. EPA a sugerat un consum moderat al acestui pește pentru că se pare că aceștia colectează niveluri ridicate de mercur în ei. De asemenea, sunt denumiți pești de bumbac, pentru că dacă nu sunt pregătiți corect în bucătărie, carnea lor are textura bumbacului. În acest moment, Uniunea Mondială a Conservării Peștilor (IUCN) nu consideră specia de pești Bowfin să fie vulnerabilă sau amenințată cu extincția.

Hrana:

Fiind prădători și pești exclusiv carnivori, peștii Bowfin se hrănesc cu alți pești pelagici, dar și cu crustacee și cu calmari. Bowfin este un pește activ pe perioada nopții. Este carnivor, iar dieta sa constă în pești, amfibieni, șerpi, broaște țestoare și insecte acvatice. Cel mai mare pericol pentru acești pești îl constau peștii de dimensiuni mai mari și oamenii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Iepuri din Rasa Checkered Gigant

Rozatoare Scris de

 

Informaţii generale:

Rasa de iepuri Checkered Gigant este originară din regiunea Lorraine, din Franța. Despre această rasă se cunosc destul de puține aspecte ale istoriei sale. În mare parte sunt presupuneri, lucru care trebuie să fie subliniat. Se presupune că a apărut undeva la finalul secolului XIX, fiind cunoscut sub denumirea de Marele Lorrainese. A părut ca urmare a încrucișărilor realizate între rasele de iepuri Gigantul Flamand, Marele Francez și rase de iepuri pătați. Astfel, în anul 1904, Otto Reinhardt din Reinfalz, Germania, a încrucișat un iepure German pătat cu un Gigant Flamand negru, ceea ce a dus la apariția rasei Checkered Gigant de astăzi. La început această rasă a avut diferite nume, precum Germanul Pătat, Gigantul Pătat, Americanul Pătat, Checkers Gigant. Inițial, acești iepuri purtau mai multe culori pe blana lor, oferindu-i acestui iepure un aspect sălbatic. Încercările repetate ale crescătorilor și iubitorilor acestei rase au dus la apariția caracteristicii sau a efectului de fluture al petelor de pe blana iepurelui Checkered Gigant. Acest tipar al fluturelui i-a adus iepurelui popularitatea încă din anii 1920. A fost exportat în Statele Unite ale Americii la începutul secolului XX, fiind cunoscut acolo sub denumirea de Checkered Gigant, în timp ce în Anglia erau cunoscuți ca și Papillon Gigant. Sunt considerați a fi aceeași rasă, chiar dacă rasa Checkered Gigant a cunoscut o creștere

  Nume: Checkered Gigant

Originea: Franța

Grupa: Iepuri de dimensiuni mari / semi-arcuiți

Greutate: Între 5 – 6 kg

Speranta medie de viata: până la 5 – 10 ani

Culoare: albastru, negru.

Temperament:  Iepurii din rasa Checkered Gigant sunt niște iepuri făcuți pentru show-urile de profil, simțindu-se bine atunci când sunt așezați pe masa arbitrului și zeci de ochi sunt ațintiți asupra lor.

Status rasă: Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, rasa de iepuri Checkered Gigant nu sunt în pericol de dispariție.

Caracteristici distinctive: Urechile le sunt colorate, au inele în jurul ochilor și pete în formă de fluture în jurul nasului. O linie dorsală pornește de-a lungul coloanei vertebrale de la urechi la coadă, cu pete colorate pe lateral.

selectivă, ceea ce i-a oferit un tipar distinct și diferit față de Papillon Gigant. În ceea ce privește istoria acestei rase, lipsa informațiilor o face să fie cu atât mai interesantă. Rasa de iepuri Checkered Gigant este una dintre cele 48 de rase de iepuri domestici cunoscute și recunoscute de către Asociația Americană a Crescătorilor de Iepuri. Rasa Checkered Gigant este depășită din punct de vedere a greutății corporale doar de către rasele Chinchilla Gigant și Gigantul Flamand. Despre această rasă se poate spune că este creată mai mult pentru a fi o rasă pentru show-urile de profil, nu o rasă pentru carne. Rasa Checkered Gigant este una dintre cele 11 rase care prezintă tipare de pete pe blană. În ceea ce privește tiparul acestor pete, se cunoaște că ele diferă între rasele Checkered Gigant americană și cele europene.

Descriere fizică:

Rasa de iepuri Checkered Gigant este una dintre cele mai mari și mai grele rase de iepuri cunoscute. Greutatea minimă a acestui iepure este de 5 kg. Mulți dintre ei ajung chiar și la impresionanta greutate de 6 kg. Checkered Gigant prezintă o constituție elegantă, musculoasă. Corpul lui se aseamănă cu cel al unui iepure de câmp, fiind lung, cu spatele arcuit, cu picioare lungi și puternice. Prezintă de asemenea și un cap mare, lat, cu urechi largi și ținute mereu drepte. Iepurii din rasa Checkered Gigant au blana albă și acoperită de pete colorare. Urechile le sunt colorate, au inele în jurul ochilor și pete în formă de fluture în jurul nasului. O linie dorsală pornește de-a lungul coloanei vertebrale de la urechi la coadă, cu pete colorate pe lateral. Totuși, din punct de vedere al reproducerii, acest lucru nu este tocmai ușor. În majoritatea cazurilor, abia jumătate dintre progenituri prezintă petele corect, ceilalți fiind colorați în totalitate sau cu pete parțiale. Aceștia din urmă sunt cunoscuți ca și ”Charlie”, poreclă care se trage de la petele incomplete din jurul botului, care îi formează o mustață asemănătoare cu cea a lui Charlie Chaplin. Blana iepurilor din rasa Checkered Gigant este scurtă și moale. În cazul acestei rase, există o largă plajă de discuții în ceea ce privește petele de pe blana iepurilor. Aceste pete au fost împărțite în următoarele categorii:

– Tiparul Fluture – petele formează un fluture pe nasul iepurelui. Trebuie să fie bine definit, să formeze două aripi pe fiecare parte a nasului și corpul fluturelui în centrul nasului. Când este văzut din față, tiparul seamănă cu un fluture colorat;

– inelele ochilor – ambii ochi ai iepurelui din rasa Checkered Gigant ar trebui să fie înconjurați de un cerc colorat;

– petele de pe obraji – pe fiecare obraz, iepurele din rasa Checkered Gigant ar trebui să aibă câte o pată, situată chiar sub inelele ochilor, ar trebui să fie distinctă și să nu atingă vreo altă pată de pe blană;

– urechile – acestea ar trebui să fie complet colorate, fără să prezinte zone albe. De asemenea, petele trebuie să se termine brusc la baza urechilor;

– petele de pe șolduri – fiecare iepure din rasa Checkered Gigant ar trebui să aibă cel puți trei sau patru pete pe fiecare șold. Aceste pete trebuie să fie destul de mari și să nu se atingă una pe cealaltă.

Personalitate:

Iepurii din rasa Checkered Gigant sunt niște iepuri făcuți pentru show-urile de profil, simțindu-se bine atunci când sunt așezați pe masa arbitrului și zeci de ochi sunt ațintiți asupra lor. Par a fi mândri în acele momente. Totuși, mărimea lor îi face să pară a fi răi, agresivi și prea mari pentru a putea fi stăpâniți. Dar ei nu sunt așa. Sunt iepuri calmi, blânzi și care au impresia că nu sunt chiar atât de înalți. Este adevărat că uneori mai apare câte un iepure agresiv sau problematic, în special atunci când este vorba despre un mascul care este în perioada de împerechere. Dar acest lucru nu înseamnă că toate exemplarele acestei rase sunt la fel. Sunt iepuri activi și foarte jucăuși. Iepurii din rasa Checkered Gigant au nevoie de foarte mult exercițiu. Cel mai bine ar fi să fie ținuți în perechi sau chiar trei iepuri, dar niciodată mai mulți în aceeași cușcă. Atunci când sunt ținuți în aceeași cușcă, există riscul de a se răni ca urmare a luptelor sau disputelor ocazionale. Nivelul de activitate al acestor iepuri crește în perioada de răsărit și cea de apus a zilei. Din cauză că iepurii sunt în general animale care se stresează foarte repede și care au un psihic fragil, nu sunt recomandați ca și animale de companie pentru copiii care nu au ajuns la capacitatea de a înțelege acest lucru.

Hrana și cușca

La fel ca alți iepuri și rasa de iepuri Checkered Gigant are nevoie de o atenție sporită atunci când vine vorba despre mâncare. Principalul ingredient al dietei lor este fânul, de preferat fânul mai gras, mai bogat în fibre. Un astfel de fân va preveni diareea și obezitatea iepurelui. Alte frunze de verdețuri, în special legume, sunt esențiale pentru sănătatea iepurelui, fiind necesare ocazional pentru a preveni eventuale derapaje digestive. Trebuie să fiți atenți și să nu îi oferiți mai mult decât poate mânca în 24 ore. Mâncarea trebuie să fie depozitată în containere de plastic, nu de metal. De dragul varietății puteți să îi oferiți și bunătăți cum sunt morcovi, piersici, pere, mere, prune, căpșuni sau alte fructe. Trebuie totuși să fiți atenți când îl hrăniți cu fructe pentru că acestea pot să fie bogate în zaharuri. Crescătorii de iepuri în scopuri comerciale mai adaugă și alte elemente nutritive dietei zilnice. Asigurați-vă că le urmăriți obiceiurile în ceea ce privește modul de hrănire, pentru că unii dintre iepuri mănâncă mai mult decât alții. Hrana excesivă va duce la îngrășarea iepurelui. Mai trebuie să aibă tot timpul apă proaspătă într-un bol. Iepurii din rasa Checkered Gigant se pretează cel mai bine în interiorul casei, ceea ce îi protejează de temperaturile extreme, de diverși prădători și de alte pericole prezente în exterior. Este indicat să îi lăsați să se plimbe și să facă exerciții, de preferat în locuri în care se pot bucura de aer curat și de razele soarelui. Atunci când sunt afară, sunt recomandate cuștile extensibile, zonele îngrădite, tocmai pentru a-i oferi o mai mare protecție. De asemenea, cușca ar trebui să aibă un acoperiș care să îl protejeze de soare și de ploi. Încercați să nu faceți acoperișul de culoare neagră pentru că aceasta va absorbi căldura. Deși cuștile aflate în exterior le oferă aer curat, soarele care își trimite razele asupra lor va duce la decolorarea în timp a petelor.  Dacă este ținut în cușcă, aceasta ar trebui să fie de cel puțin cinci ori mărimea corpului iepurelui și să îi permită să stea relaxat în picioare. Nu este indicat ca podeaua cuștii să fie realizată din sârmă pentru că iepurele ar putea să își prindă picioarele în ochiurile de sârmă. Pentru acești iepuri, podelele cuștilor ar trebui să fie destul de solide, pentru a le susține greutatea, Dacă podeaua devine alunecoasă, aceasta poate duce la probleme ale picioarelor, motiv pentru care este indicat să vopsiți podeaua cu vopsea și să puneți nisip înainte ca vopseaua să se usuce. Astfel, podeaua va lua efectul nisipului. Nu uitați să curățați cuștile cel puțin o dată pe săptămână, sau chiar mai des în cazul femelelor. Iepurele ar trebui să mai aibă un loc doar al lui unde să se ascundă atunci când vrea să doarmă liniștit. Este bine să îi luați jucării cu care să își ocupe timpul și să se distreze.

Toaletaj:

Iepurii din rasa Checkered Gigant necesită o simplă periere săptămânală pentru a înlătura blana în exces și pentru a preveni încâlceala firelor de păr. Iepurii obișnuiesc să se îngrijească reciproc, motiv pentru care este indicat să aveți cel puțin două exemplare. Când au grijă unul de celălalt, iepurii își ling urechile, nasul, vârful capului și în jurul ochilor.

Scopul și statusul rasei:

Conform celor prezentate de către American Livestock Breeds Conervancy, rasa de iepuri Checkered Gigant nu sunt în pericol de dispariție. Acești iepuri sunt crescuți pentru a fi iepuri de show-uri, nu pentru carne.

Probleme de sănătate:

La fel ca și alte animale mici, și iepurele din rasa Checkered Gigant poate să fie predispus la răceli și la infecții virale. Expunerea la praf, la schimbările bruște de temperatură, precum și capacitatea scăzută de rezistență la stres îl poate predispune la diverse boli. Printre acestea enumerăm și:

– conjunctivita este o infecție bacteriană a pleoapelor cauzată de către fum și praf;

– probleme ale urechilor;

– coccidiosis este o problemă intestinală, un parazit apărut din cauza condițiilor igienice precare;

– balonarea și obstrucționarea canalelor respiratorii din cauza bilelor de păr.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Specia de Papagali Blue-Headed Pionus

Pasari Scris de

 

Informaţii generale:

Papagalul din specia Blue-Headed Pionus (pionus menstruus) cunoscut  şi ca Papagalul Red-Vented se găseşte în zonele tropicale ale Americii de Sud şi Centrale, din Costa Rica şi Trinidad, până în Bolivia şi Brazilia de Sud sau Centrală. Aceşti papagali ocupă păduri şi suprafeţe de teren cu copaci la altitudini de 600 m, deşi uneori au fost văzuţi chiar şi la altitudini de 1500 m. Totuşi, aceştia din urmă se găsesc doar acolo unde mâncarea este abundentă şi merită să îşi petreacă timpul la asemenea altitudini. În timpul sezonului de împerechere, aceşti papagali din specia Blue-Headed Pionus zboară în stoluri de dimensiuni mari şi pot să fie văzuţi dimineaţa zburând din cuiburile lor înspre zonele în care îşi vor lua hrana. La apus sau la lăsatul întunericului, o mare parte dintre ei sunt văzuţi în palmieri, odihnindu-se, sau în alţi copaci de dimensiuni mari. Cartea “You and Your Pet Bird” de David Alderton susţine că Pionus are o speranţă medie de viaţă de 25 ani. Unii dintre ei pot să trăiască şi peste 40 de ani, dar majoritatea trăiesc între 3 şi 10 ani, din cauza accidentelor sau a lipsei hranei. Societatea Crescătorilor de Papagali deţine un Registru al Încrucişărilor în care membrii societăţii îşi trec exemplarele. În anul 2008, acest Registru arăta un număr de doar 21 de papagali din specia Pionus încrucişaţi în acel an. Vârful înregistrat a fost în 1998, când s-au

  Nume: Blue-Headed Pionus

Originea: America de Sud, Costa Rica, Bolivia, Brazilia

Grupa: de dimensiuni medii

Inaltime: 25 – 35 cm

Speranta medie de viata: până la 20 – 40  ani

Culoare: verde pe întreg corpul, cu excepţia capului şi a gâtului care sunt albastre

Temperament:  La fel ca şi cu alţi papagali, modul în care un Pionus este crescut de către stăpânii săi va face diferenţa dintre o pasăre timidă şi un companion excelent. Un proprietar de Pionus trebuie să îşi facă timp pentru a-şi petrece cu papagalul său.

Dresaj:  Atâta timp cât papagalul vostru înţelege regulile casei şi este crescut într-un mediu foarte sensibil faţă de ei, cu o dominanţă acceptabilă, aceştia vor deveni nişte animale de companie perfecte.

Caracteristici distinctive: Papagalii Blue-Headed Pionus tineri au câteva trăsături distincte. Până la aproximativ un an, prezintă doar foarte puţin albastru. Albastrul pe care îl au este doar pe marginile aripilor verzi şi pe frunte.

încrucişat 216 exemplare. Astăzi, nivelul încrucişărilor este mult mai mic. Dificultatea achiziţionării este cu siguranţă singurul motiv al acestui nivel mic, deoarece din punct de vedere al cuibului, aceştia nu au nicio problemă cu aviarele sau cu cuştile pentru a se reproduce.

Achiziţionarea. Dacă doriţi un papagal care să fie sănătos şi bine crescut, cel mai indicat este să vă îndreptaţi atenţia înspre un crescător de papagali recunoscut. Recomandăm acest lucru pentru că sistemul lor imun nu este funcţional în totalitate la păsările tinere. Într-un magazin sau la o persoană care se ocupă cu distribuţia de papagali, aceste păsări ajung din diverse surse, ceea ce creşte riscul de transmitere a bolilor înspre papagalii tineri. Acest punct important este adeseori trecut cu vederea, ceea ce poate aduce o mare dezamăgire ulterioară, când papagalul începe să aibă probleme de sănătate. Trebuie să ţineţi cont şi de stresul indus cu ocazia mutării într-un mediu nou, care poate să îi declanşeze o infecţie în urma căreia să rezulte decesul păsării. Mai mult, o pasăre nouă poate să introducă un virus într-un stoc întreg, ceea ce poate să creeze probleme mult mai mari. Încercaţi să aflaţi mai multe lucruri despre vânzători, dacă sunt de încredere sau nu. Pionus se împerechează sezonier. Femelele îşi depun ouăle în Aprilie, puii eclozează în Mai şi părăsesc cuibul în Iulie. Acest lucru înseamnă că trebuie să aşteptaţi până în August sau în Septembrie pentru a achiziţiona un tânăr Pionus. Păsările tinere sunt cel mai vulnerabile în primele lor zile de viaţă în casele lor, mai ales dacă tocmai au fost luaţi din cuib. Pierderile vor apărea atunci când nu ştiţi cum să umblaţi cu ei, sau cum să îi hrăniţi. Ţineţi cont de faptul că papagalii tineri au nevoie de o hrană mai moale, nu de paleţi sau seminţe.

Descriere fizică – taxonomie:

Papagalul din specia Blue-Headed Pionus este foarte uşor de identificat. Au o înălţime de aproximativ 30 cm, cu o coadă scurtă şi cu un corp îndesat. Întregul corp este verde, singurele excepţii fiind capul şi gâtul care le este albastru deschis. Unii adulţi au o regiune mică de pene roz în zona gâtului. Sub coadă de obicei se găsesc pene de culoare roşie. Ciocul şi picioarele papagalului Blue-Headed Pionus matur îi sunt negre cu o zonă roşie la baza mandibulei superioare. Papagalii Blue-Headed Pionus tineri au câteva trăsături distincte. Până la aproximativ un an, prezintă doar foarte puţin albastru. Albastrul pe care îl au este doar pe marginile aripilor verzi şi pe frunte. Până la vârsta de un an, vor avea aproape tot capul şi gâtul acoperit de albastru. Totuşi, albastrul poate să devină uşor mai vizibil în cel de-al doilea an de viaţă. Deasupra nărilor, vor avea câteva pene roşii. Când se nasc, papagalii au ciocul de culoarea cărnii. Prima dată mandibula superioară începe să se transforme în negru, după care mandibula inferioară. .

Specia:

Ştiinţific: Pionus menstruus rubrigularis

Engleză: Paler Blue-headed Parrot

Olandeză: Bleke Zwartoorpapegaai

Germană: Blasser Schwarzohrpapagei

Franceză: Perroquet à tête bleu Cabansis

CITES II – Specie Ameninţată

Există două subspecii menţionate în cartea lui Forshaw “Papagalii Lumii”, din care cu adevărat doar una se găseşte pe teritoriul Statelor Unite, şi anume Pionus Menstruus Rubrigularis. Acesta este foarte asemănător cu papagalul Blue-Headed Pionus, cu excepţia unei zone de roz mai mari pe gât şi un albastru mai şters.

Personalitate:

Papagalii din specia Blue-Headed Pionus au o reputaţie de papagali foarte liniştiţi, tăcuţi, dar care pot să fie destul de agresivi în ceea ce priveşte teritoriul pe care îl consideră al lor. Aici intră cuşca şi împrejurimile ei. În timp ce papagalul Blue-Headed Pionus nu este chiar atât de dornic de mângâieri ca şi alţi papagali, acesta poate să fie destul de afectuos, mai ales dacă a fost crescut într-o atmosferă plăcută în care a avut parte de interacţiune constantă. Un papagal Blue-Headed Pionus poate să scoată un anumit sunet ca şi un uşor fluierat sau un geamăt de durere, ceea ce poate să fie confundat de către proprietar cu apariţia unei condiţii medicale. Papagalul Pionus, în general este considerat a fi un papagal tăcut, uşor de lucrat cu el şi de mărime medie. De fapt, acestea caracteristici sunt bazate pe o comparaţie făcută cu unele dintre cele mai des întâlnite specii de papagali. De exemplu, dacă este comparat cu papagalii Amazon, conure sau macaw, acesta este întradevăr un papagal tăcut. Dar crescătorii şi iubitorii acestui Papagal Pionus povestesc ceva cu totul diferit, respectiv faptul că aceste păsări sunt foarte afectuoase, mai tăcute decât alţi papagali, atente şi foarte drăgălaşe. La fel ca şi cu alţi papagali, modul în care un Pionus este crescut de către stăpânii săi va face diferenţa dintre o pasăre timidă şi un companion excelent. Un proprietar de Pionus trebuie să îşi facă timp pentru a-şi petrece cu papagalul său. Într-o casă în care mai sunt alte păsări mai gălăgioase, s-ar putea ca papagalul Pionus să nu primească afecţiunea pe care o aşteaptă. Papagalii Pionus nu sunt cunoscuţi ca fiind cei mai buni vorbitori, dar unii dintre ei pot să adune un vocabular destul de bogat. Vocea unui papagal blue-headed Pionus poate să sune cumva dură, ceea ce vă va obliga să ascultaţi cu atenţie atunci când vrea să spună ceva, pentru a nu pierde vreun cuvânt. Pentru că Pionus este tăcut în comparaţie cu alte specii de papagali, poate să fie un companion ideal pentru cei care au vecini foarte aproape.

Reproducerea începe în general în luna Mai. În habitatul lor natural, aceştia îşi fac cuibul în găurile din copaci. Un cuib normal constă în 3 sau 4 ouă. Perioada medie de incubaţie este de aproximativ 26 zile. Cei tineri încep să zboare încă de la vârsta de 3 luni, ajungând la maturitate între 2 şi 4 ani. Acest papagal este destul de greu de reprodus în captivitate. În timpul sezonului de împerechere, pot să devină destul de gălăgioşi. În libertate, sezonul de împerechere se întinde din Februarie sau Martie, până în Iunie sau Iulie.

Dresaj

Specia de papagali Blue-Headed Pionus pare a răspunde foarte bine dresajului. Sunt surprinzător de ascultători, nişte păsări capabile să înveţe comenzi simple. La fel ca şi în cazul oricărui alt papagal, folosiţi comenzile de Sus şi Jos. Atâta timp cât papagalul vostru înţelege regulile casei şi este crescut într-un mediu foarte sensibil faţă de ei, cu o dominanţă acceptabilă, aceştia vor deveni nişte animale de companie perfecte. Dar tot timpul trebuie să vă aduceţi aminte că pentru a se comporta frumos, trebuie să înţeleagă că are nişte reguli de urmat. Practicaţi acele comenzi “Sus” şi “Jos” cât de des puteţi şi faceţi-l să înţeleagă diferenţa dintre un comportament bun şi unul rău. Există multe cărţi sau chiar filmuleţe care să vă iniţieze în practicarea dresajului. Papagalii Pionus nu sunt renumiţi pentru abilitatea de vorbitori. Dacă asta căutaţi la un papagal, atunci continuaţi să căutaţi mai departe. Cu pionus, vorbitul este o loterie, diferind în funcţie de fiecare individ. În general, ei reuşesc să spună câteva cuvinte, în general sub 10, dar nu le vor pronunţa cu foarte multă claritate.

Hrana:

Hrăniţi-vă papagalul Pionus cu fructe proaspete, fructe uscate şi legume din abundenţă. Asiguraţi-vă că au lucruri pe care să le mestece, nu doar pentru că în caz contrar ar deveni distructivi, ci pentru că trebuie să fie ocupaţi tot timpul. Aceste lucruri de mestecat pot să fie bucăţi de lemn, conuri de pin, crengi proaspete. Nu îi oferiţi foarte multe seminţe care conţin ulei, cum sunt cele de floarea soarelui, pentru că acestea îl predispun la obezitate. În mare parte vor mânca aproape tot ceea ce îi puneţi în farfurie. Trebuie să fiţi atenţi la dieta lui, pentru că dacă îi oferiţi doar mâncare proaspătă, s-ar putea să ajungă să îi lipsească numiţi aminoacizi, vitamine sau minerale necesare. Acestea pot să fie suplimentate cu ajutorul peleţilor din magazin. Nu îi oferiţi Avocado care s-ar părea că este otrăvitoare pentru păsări.

La magazinele de specialitate puteți să găsiți bare presate de semințe, cu aromă de miere, de fructe de pădure sau multe alte variante. Acestea sunt foarte îndrăgite de către papagalii Pionus. Pe lângă semințe, este indicat să îl hrăniți cu mâncare proaspătă, cum sunt legumele, fructele și fructele de pădure. Mere, morcovi, pere, porumb, broccoli, spanac sunt opțiuni foarte bune pentru hrana papagalului, acestea fiind foarte bogate în nutrienți. La fel ca și oamenii, nici papagalilor nu le place mâncarea care se îndepărtează de gustul ei original. Mâncarea procesată excesiv își pierde din valoarea nutritivă, conținând adeseori calorii care pot să ducă la creșterea în greutate. Nici mâncarea prăjită nu trebuie să existe în meniul papagalilor.

Boli si afectiuni curente:

Papagalii din Specia Blue-Headed Pionus sunt predispuși la destul de multe probleme de sănătate, motiv pentru care trebuie să aveți tot timpul grijă de el și mai mult, trebuie să îl urmăriți tot timpul. Observându-l, veți putea să înțelegeți ceea ce transmite în diferite ipostaze. Dacă îl vedeți că bea prea multă apă, că nu mănâncă destul sau că mănâncă prea mult, că este prea slab sau prea gras, că este letargic, atunci cu siguranță există o problemă de sănătate și ar trebui să mergeți cu el la un medic veterinar.

Unele dintre problemele care pot să apară sunt următoarele:

– alergiile;

– căderea penelor;

– voma;

– constipația;

– îi curge nasul și dificultăți la respirație;

– probleme cu ciocul, cu picioarele sau cu ochii;

– pierderea echilibrului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1 2 3 32
Mergi Sus